Univers Zero – Clivages (2010)

Univers Zero – Site Oficial
Univers Zero – MySpace

Pe belgienii din Univers Zéro – spre ruşinea mea – până acum o săptămână i-am ratat deşii cu o întrerupere între 1987 şi 1999 ei activează începând din 1974.
Trupa înfiinţată de bateristul Daniel Denis a debutat cu albumul „1313” în 1977 urmat de unul din discurile considerate printre cele mai întunecate create vreodată, „Heresie” din 1979. Un an mai târziu este lansat „Ceux du Dehors”, material mai luminos şi pe aceeaşi linie, grupul iniţial aproape în totalitate acustic devine tot mai electric şi sunt scoase încă trei materiale: „Crawling Wind” (1983),  „Uzed” (1984) şi „Heatwave” (1986).
M-am ferit să spun ce cântă belgienii. Este muzică de cameră modernă cu infuzii Jazz, Rock şi Dark, „dark” (întunecat) fiind şi oarecum cuvântul cheie. Printre influenţe primordiale pomenesc de Bartók şi Stravinsky, dar şi mai puţin celebrul compozitor belgian Albert Huybrechts.
La sfârşitul anilor ’70 se raliază mişcării Rock in Opposition (RIO) iniţiată de trupa britanică Henry Cow, alături de formaţiile Stormy Six (Italia), Samla Mammas Manna (Suedia) şi Etron Fou Leloublan (Franţa), mişcare avangardist-progresivă ce îşi propunea contracararea expansiunii muzicii comerciale şi al Punk-ului.
După 1987 Daniel Denis lucrează pe cont propriu, scoate două albume solo şi-n final se alătură formaţiei franceze Art Zoyd în timp ce foştii săi colegi în mare parte se grupează sub numele de Present.
Univers Zéro revin în 1999 cu albumul „The Hard Quest”, urmat de „Rhythmix” (2002), „Implosion” (2004) şi „Relaps” (2009), dar şi un material live scos în 2006.
Anul acesta au lansat noul album „Clivages” şi Read more Univers Zero – Clivages (2010)

Android Lust – The Human Animal (2010)

Android Lust – Site Oficial
Android Lust – MySpace

Mi-am amintit de Rutger Hauer în secvenţa (semi) finală din Blade Runner (1982). Maşinile au sentimente, noi nu. Ne ascundem sentimentele sau ascundem faptul că nu mai avem sentimente? Suntem noi buni, sensibili, spirituali, măcar gânditori? Oh nu! Forme fără fond. Poate avem o percepţie mai largă a intereselor, dar suntem conduşi de aceleaşi instincte. Foamea, frigul, frica…. fff. 🙂
Privim de sus, îngâmfaţi şi tot mai superficial. Am dat nume lucrurilor, obiectelor, fenomenelor, animalelor… Cu un „enter” sau un smily rezolvăm tot, am spus tot ce era de spus. Apoi liniştea. Sau ploaia şi poate o lacrimă ascunsă, incertă. Şi din nou: fuga.
Nu ne deosebim substanţial de animale, doar avem… fiţe.
Sunt fâfâit…. 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GqUBSZIEvXs]

Shikhee s-a născut în Bangladeş, trăieşte la New York şi Read more Android Lust – The Human Animal (2010)

Unter Null – Moving On (2010)

Unter Null – pagină MySpace

Pomeneam ieri legat de albumul Kidneythieves de Shikhee, vestea bună e că noul material Android Lust „The Human Animal” urmează să fie lansat în data de 10 august şi tot ieri aminteam şi de Unter Null, al treilea lor album, „Moving On” a fost lansat în februarie de Alfa Matrix, dar în avalanşa de discuri cumva n-am apucat la acel moment să scriu despre el.
„Sub Zero” (Unter Null în limba germană) este proiectul lui Erica Dunham (născută la Seattle) pornit în 1998 şi explorează o zonă Electro experimentală cu sonorităţi de la EBM la Power Noise, dar include şi secvenţe Chill, Trip şi Trance.
Nu doar numele are rezonanţă germană, stilul, abordarea este destul de nemţească, muzica are ca fundament sonorităţile EBM europene însă tocmai amintitele secvenţe de escapadă într-o zonă experimentală, pasajele mai lente şi de atmosferă o diferenţiază, o salvează pe Erica din zona gri, relativ monotonă şi repetitivă a sutelor, miilor de proiecte de acest tip. Tot un plus aduc şi ruperile, incursiunile în extrema opusă, momentele Noise, distorsiunile zgomotoase.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=brC7bKBspic]

„Moving On” aliniază 10 piese noi şi un cover Nick Cave Read more Unter Null – Moving On (2010)

Apocalyptica – 7th Symphony (2010)

Apocalyptica – Site Oficial
Apocalyptica – Pagină MySpace

Finlandezii care au reinventat violoncelul şi au surprins lumea în 1996 cu transcrierile Metallica în tonuri neo-clasice, dar păstrând o vână explozivă şi sonoritatea gravă, Metalică, după o pauză de 3 ani revin cu al 7-lea lor album de studio şi continuă explorarea de unde au lăsat-o cu „Worlds Collide”.
Eicca Toppinen, Paavo Lötjönen, Perttu Kivilaakso – violoncele şi bateristul Mikko Sirén introdus în schemă în 2003 nu mai au de partea lor elementul surpriză, dar reuşesc să vină cu idei, piese de clasă de fiecare dată. Nu lipseşte nici genialul Dave Lombardo (Slayer), invitat aproape permanent şi devenit al casei tot din 2003 şi nu lipsesc nici soliştii invitaţi, de data aceasta avându-i pe Gavin Rossdale (Bush), Brent Smith (Shinedown), Lacey Sturm (Flyleaf) şi Joe Duplantier (Gojira).
10 piese – 12 în varianta Delux: “Through Paris in A Sportscar” şi “The Shadow of Venus” figurând ca bonus-uri – este oferta proaspătă şi în ceea ce priveşte stilul, abordarea, nu s-a schimbat mai nimic vis a vis de ultimele lor producţii.
Consider că cea mai bune mutare a trupei a fost colaborarea cu Lombardo, aducerea pe albumul „Reflections” (2003) al bateristului Sami Kuoppamäki şi ulterior incorporarea permanentă al lui Mikko Sirén. Read more Apocalyptica – 7th Symphony (2010)

Carpeta din grădină

„Explore the Carpathian garden” este noul slogan turistic al României, logo-ul care a costat 894.970 de euro a stârnit deja un scandal monstruos şi noua campanie de rebranduire a ţării pe bani europeni (75 de milioane de euro) nu face altceva decât să ne întărească imaginea de hoţi în faţa lumii şi pe plan intern se configurează un nou scandal tip Ridzi.
Însă doamna Udrea nu e Ridzi şi pe cât s-a putut s-a blindat cu documente, firma care a creat „brandul” a garantat pentru el dreptul de proprietate internaţională şi l-a livrat ca fiind un element unicat.
Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA – Taylor Nelson Sofres (THR-TNS) –  conform Ministerului Turismului este una dintre cele mai prestigioase firme de branding din lume, care a construit branduri de turism pentru Argentina, Spania şi Croaţia.
Dacă lucrurile stau aşa, este inexplicabil cum frunza – elementul principal al noului logo – pare ciordit de pe internet Read more Carpeta din grădină

Reject – prima formaţie Industrial din România

Mulţi pretind că au inventat lopata, dar dacă te uiţi la mâinile lor bătăturile nu-s de la muncă…
E şi o vorbă românească potrivită: după război mulţi viteji se arată.
Dar dacă e să vorbim pe bune, cum şi scena/underground-ul Rock/Metal scârţâie dacă-l luăm la bani mărunţi, despre zona Industrial practic nici nu se poate vorbi.

Throbbing Gristle sunt desemnaţi de majoritatea specialiştilor ca fiind responsabili pentru formarea şi înrădăcinarea genului Industrial, un nume de care probabil foarte mulţi nici n-au auzit. Monte Cazazza, Cabaret Voltaire, Einstürzende Neubauten sau Laibach sunt la fel nume relativ obscure pentru mulţi.
De Laibach ştiam de la Liviu Hoisan (Tectonic) şi la aceea vreme ascultam fascinat VoiVod. Datorită lui Kuky – pe atunci chitaristul formaţiei braşovene Detector – în ’90 am avut primul contact cu Nine Inch Nails (Pretty Hate Machine), Ministry (The Land of Rape and Honey şi The Mind is a Terrible Thing to Taste)  şi Malhavok (The Release), discuri primite de acesta prin intermediul unui prieten plecat în Canada.
Noile trupe şi sonorităţi ne-au marcat şi… tentat.
Acum lucrurile sunt simple, dar în ’90 un computer personal încă era o raritate şi tehnologia era într-un stadiu incipient, experimental (şi primitiv).  Şi hardware-ul şi software-ul.
Trupa Detector s-a desfiinţat în ’93, Mari (chirară), Mărinu (bas) şi Zoli (tobe) s-au alăturat noului meu proiect, Nation’s Slum (mai am o restanţă şi aici de povestit) după ruptura mea de Pansament iar Kuky a trecut prin Experimental şi împreună cu Mari s-au apucat de… experimentat şi pe noul tărâm ivit: Industrialul.
Inspiraţi de videoclipul formaţiei Bile „I Reject” (Bile – pagină MySpace) şi descinderea unei alte găşti americane la Bucureşti, Schnitt Acht, s-a născut proiectul REJECT.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9AJYa58Zg80]

În iarna anului ’95 Read more Reject – prima formaţie Industrial din România

Just a

perfect day,
Problems all left alone,
Weekenders on our own.
It’s such fun.
Just a perfect day,
You made me forget myself.
I thought I was someone else,
Someone good.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=j2JXy1Z9ovs]

Well… Read more Just a

Totul pentru PUNK, totul…

pentru victorie!

Am mai vorbit despre Punk şi n-am să mă repet, abordarea, concluzia mea este că avem de-a face cu o atitudine, ci mai puţin cu un stil explicit, închistat muzical.
Punk-ul a venit ca o contra-manifestaţia vis a vis de abordarea „pace, iubire şi flori” a generaţiei, mişcării Hippy, ideologic situându-se tot în stânga, dar având o abordare directă, chiar brutală.
Muzica chiar dacă are la bază acelaşi bătrân Rock’N’Roll, de-a lungul timpului artiştii au adăugat fiecare după plac şi inspiraţie elemente Rock, Metal, Raggae, New Wave, Folk, Pop sau Jazz, au apărut sub-genuri şi genuri noi de la Hardcore la Pop Punk, de la Crossover la Ska.
Spuneam că la origine a fost tot o mişcare de stânga, dar evident a apărut şi versiunea de dreapta denumită Oi (anii ’70, pioneri fiind britanicii The Business). Dar anii ’80 şi mai ales ’90 au estompat în mare măsură latura politică (şi de protest/manifest) al mişcării, globalizarea şi comercializarea (corporatizarea) n-a iertat nici Punk-ul şi ironic azi avem şi Pop Punk, roşul a fost diluat şi îndulcit, a devenit balon de săpun şi… roz.

Se spune că la 19 ani eşti socialist (de stângă), la 30 liberal (de dreapta) şi după 40 devii conservator… În anii ’80 când am descoperit The Sex Pistols, The Clash, The Exploited şi Dead Kennedys m-a cucerit spiritul protestatar, n-a contat ideologia, ba mai mult, combăteam stânga cu stânga, oarecum contra naturii. Şi contra naturii, logicii a fost şi regimul opresiv care interzicea acele materiale care în fapt militau pentru ideile de stânga şi contra Capitalismului…
Vă plictisesc? Read more Totul pentru PUNK, totul…

Rotisorul de duminică

Toţi ne înecăm. La mal sau la… Mall. În siguranţa confortabilă a căminului – în general un spaţiu delimitat şi stingher – sau pierduţi în mulţimea anonimă, ne înecăm din când în când. O facem benevol sau inconştient. Am văzut un film, Cell 2, în care un criminal în serie îşi ucidea prin diverse metode victimele ca apoi să le readucă la viaţă şi printr-un alt experiment să repete şirul acesta morbid până la epuizare sau până la eşecul resuscitării. Viaţa noastră nu este atât de dramatică şi teatrală, ba, de cele mai multe ori este banală şi mult mai gri, dar ne înecăm câte puţin sistematic să respirăm mai cu sete câte o gură de aer.
Fiecare se descurcă cum poate.
Ne facem cu mâna pe Mess, dar nu ne privim niciodată-n ochi.
Oamenii nu prea se mai vizitează – trotuarele din faţa blocurilor s-au transformat în locuri de parcare cu plată rezervate exclusiv locatarilor – , cu vecinii nu ne salutăm din principiu şi prietenia ţine mai mult de o listă virtuală decât de o relaţie.
Auzim vocile, dar nu distingem mesajul.

Ascultăm sunetele, dar nu distingem melodia.
Arta a devenit un clişeu, un produs, ambalajul de cele mai multe ori este mult mai sofisticat decât conţinutul.
Toată lumea cântă, nimeni nu cumpără, descărcăm – să avem, să fie acolo – şi nici măcar nu ascultăm de foarte multe ori. Sau ascultăm şi nu auzim.
Sunt prea multe produse şi… prea puţină muzică.
Şi cine nu-i pe scenă este critic (jurnalist, blogger) sau bodyguard.

La cuptorul cu microunde (sonore) am „prăjit” cele mai recente produse semnate: This Drowning Man, Inside Again, Edge Of Dawn, Not Breathing, Veell  şi The Paradise Motel. Read more Rotisorul de duminică

The Chap – Well Done Europe (2010)

Am dat peste gaşca aceasta britanică pur întâmplător.
Deşii activează de prin 2006 şi au deja la activ 3 albume, acesta fiind al patrulea.
La prima incursiune mi s-a părut un disc lejer de vară. Abordează un amestec de Indie cu Pop la modul cel mai minimalist şi lejer posibil, însă deloc superficial. O culoare aparte introduc prin utilizarea viorii (Panos Ghikas – bas, voce, clape, samplere şi vioară) şi al violoncelului (Johannes von Weizsäcker – chitară, voce, clape, violoncel), faptul că folosesc atât instrumente cât şi sintetizatoare şi samplere conferă avantaje certe. Cu toate acestea sunt extrem de aerisiţi, chiar zgârciţi cu sunetele, totul este redus la absolut strictul necesar.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9ZxnhIBsBdU]

Pe „Well Done Europe” lansat în data de 24 mai, avem Read more The Chap – Well Done Europe (2010)