Antalya is a miracle, a piece of heaven and it’s an affordable one. The “Turkish Riviera” attracts 30% of foreign tourists visiting Turkey and is one of the world’s and the Mediterranean’s leading tourism destinations.
Antalya is in south-west Anatolia, on the Mediterranean Gulf of Antalya, 727 kilometres (452 mi) from Istanbul.
The Taurus mountain range of southern Anatolia runs parallel to the Mediterranean in an east-west direction, resulting in the formation of narrow coastal plains surrounded by mountains on three sides and the sea on the fourth. Some parts of the coast feature mountains plunging sharply into the sea, forming small natural bays and peninsulas. The area is shielded from the cold northerly winds by the Taurus Mountain range, having a characteristically Mediterranean climate with hot and dry summers and mild and rainy winters. Around 300 days of the year are sunny; the sea temperature ranges between 15 °C (59 °F) during winter and 28 °C (82 °F) during summer, the air temperature can climb as high as 40 °C (104 °F) in July and August. Read more Holiday destinations: Antalya, Kemer, Goynuk
Life and Living
turism
Vă Salut din Bucureşti!
Patruzeci… ce? Alibaba şi cei patruzeci de…. ?
Ani? Fugi de aici!
Midlife fuckin’ crises my ass!
„Criza” mea de „maturitate” n-o simt, nici nu cred că există, fac şi eu ca iluştrii noştri politicieni acum doi an, „criză? unde? poate la ei, la noi nu…”
Nici de criză de maturitate n-am parte, s-a disipat în criza globală… 🙂 Circa 7 miliarde de crize individuale.
Andy Warhol vorbea despre 15 minute de faimă (fame), Marilyn Manson i-a răsucit vorbele în 15 minute de ruşine (shame), eu mă tot gândesc cât de diferiţi suntem noi ca indivizi, dar în cele din urmă suntem toţi la fel.
Dar nu vreau să mă gândesc, teoria (filozofia) rar duce la ceva, conduce undeva.
De exemplu aud des asta cu „să-ţi trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima” şi ideea în sine îmi miroase a pură disperare, mereu am spus, de ce nu ca şi cum ar fi prima? „This is the first day of my last day …”
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=uQ8JvKhpVr0]
Ce contează – spun mulţi – este ce lăsăm în urmă. Păi ce lăsăm? Deşeuri de plastic, resurse secătuite, bulibăşeală şi facturi neachitate. Dacă mai băgăm multe E-uri la ficat, mă tem că nici căcatu’ n-o să mai fie biodegradabil…
Eu – cu reminiscenţe de punker burghez 😀 – am promis discu’ nou pentru azi şi am discu’ nou.
Oficial 13 piese, neoficial – la descărcare – 16, va să zică cu 3 bonusuri.
[bandcamp album=367258372 size=grande3 bgcol=FFFFFF linkcol=cd0e17]
„All the Best, from Bucharest!” este o colecţie de piese mai vechi (2006) şi piese extrem de proaspete, diferit pe de o parte fiindcă abordarea este mai, hm, comercială, pe de altă parte am reciclat câteva piese pentru unul din proiectele mele abandonate, Veşti Proaste, astfel am 5 piese cu text în limba română, lucru mai rar în „cariera” mea, dar poate aşa mă fac şi eu dracului înţeles. 👿
Am Read more Vă Salut din Bucureşti!
Carpeta din grădină
„Explore the Carpathian garden” este noul slogan turistic al României, logo-ul care a costat 894.970 de euro a stârnit deja un scandal monstruos şi noua campanie de rebranduire a ţării pe bani europeni (75 de milioane de euro) nu face altceva decât să ne întărească imaginea de hoţi în faţa lumii şi pe plan intern se configurează un nou scandal tip Ridzi.
Însă doamna Udrea nu e Ridzi şi pe cât s-a putut s-a blindat cu documente, firma care a creat „brandul” a garantat pentru el dreptul de proprietate internaţională şi l-a livrat ca fiind un element unicat.
Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA – Taylor Nelson Sofres (THR-TNS) – conform Ministerului Turismului este una dintre cele mai prestigioase firme de branding din lume, care a construit branduri de turism pentru Argentina, Spania şi Croaţia.
Dacă lucrurile stau aşa, este inexplicabil cum frunza – elementul principal al noului logo – pare ciordit de pe internet Read more Carpeta din grădină
Sharm el-Sheikh – Savita Resort & Spa
Ruby îmi spunea acum o săptămână: „pare un colţişor interesant de văzut şi explorat”. Acum aş adăuga, un colţişor de paradis şi…paradoxuri. Coexistă un Egipt de vis, de basm, de 1001 de nopţi şi un Egipt real, izbitor, crud şi care eclipsează cel mai teribil grotesc. Sunt multe de povestit, la unele lucruri am să revin, tot grupul nostru a fost extrem de impresionat şi acest lucru ia impresionat şi pe egiptenii cu care am luat legătura, ideea ar fi să facem ceva pentru copii egipteni, vom încerca să strângem măcar haine şi jucării într-o primă fază şi să încercăm să le trimitem unor familii nevoiaşe şi unor organizaţii non-guvernamentale. Lângă hotelul de lux, reciful de corali, apa incredibil de curată şi peştii care înoată lângă tine, la nici doi paşi, peste gard, realitatea este foame şi mizerie. Un contrast ţipător de care se pare că majoritatea turiştilor nu par deranjaţi, întorc pur şi simplu capul. Pe noi ne-a izbit, asta poate şi prin prisma faptului că din grupul nostru – 9 adulţi şi 3 copii – 2 sunt de profesie asistenţi sociali… Însă nu trebuie să fi sociolog să realizezi diferenţa dintre sărăcia de la noi şi ce am găsit în Egipt.
Dar despre asta o să mai vorbim.
Îi mulţumesc şi lui Lilith pentru sfaturi şi informaţiile despre Egipt, chiar dacă le-am citit abia acum la sosire… 🙂
Am plecat sâmbăta, 23 ianuarie de pe ex-Otopeni cu ceva întârziere, dar a fost un zbor lin, fără probleme şi în mare parte am recuperat toată întârzierea pe parcurs. Stewardesele au fost foarte amabile, am primit sucuri, apă minerală, cafea şi ceai, o porţie de orez cu 3 cuburi de piept de pui şi un mic desert, dar nu călătoream să ne îndopăm! Pentru mine a fost primul zbor, dar a fost absolut ok. M-am mirat de cât de mulţi români au optat pentru o mini vacanţă-n Egipt pe timp de iarnă. Lume pestriţă, pensionari, tineri teribilişti, familişti, cupluri la 40-45 de ani şi… amanţi. 🙂
Dacă la Bucureşti erau -7 grade, la Sharm el-Sheikh la ora 11 erau +24. 😀 Vama şi formalităţile au durat destul de mult, viza costă 15 $ de persoană, dar una peste alta, egiptenii s-au arătat destul de amabili, n-au fost probleme. Ne aşteptau două autocare şi 2 ghizi ai firmei Tez Tours, am fost împărţiţi pe grupuri în funcţie de hoteluri. Drumul până la Savita a durat cam 15 minute, ne-au surprins desele baraje ale miliţiei/armatei şi gardurile de beton cu cioburi în vârf.
Savita este un hotel construit recent, în 2005 şi încă se mai construiesc corpuri suplimentare, vile adiacente şi porţiuni de plajă. Chiar dacă la prima vedere – şi mai ales în fotografii – arată destul de butucănos, în fapt Savita este chiar un hotel cu un oarecare stil, are o căldură familiară care contrastează plăcut cu dimensiunile sale (369 de camere), cu spaţiile largi.
La recepţie a fost îmbulzeală, am fost sfătuit să strecor 10 $ în paşaport pentru o cameră mai bună, aveam numai bancnote de 100 şi o singură hârtie de 5, am „sacrificat-o” pe aceasta. Ni s-a spus că vom primii camerele abia la ora 14, aşa că îmbrăcaţi bine de iarnă, ne-am înfipt pe terasa centrală cu bar şi ne-am răcorit cu bere. La ora 13 ne-am mutat în sala de mese şi am luat prânzul. Faţă de ce am găsit în Turcia anul trecut, sortimentele de mâncare au fost mai puţin diversificate şi spaţiul lor de expunere foarte restrâns, astfel se crea înghesuială şi s-a cam stat la coadă, dar nimic din prostiile citite pe net nu s-au confirmat. La primul prânz am mâncat un escalop de vită delicios, zilnic puteai opta între o supă cremă şi o supă de legume, garnitură aveai mereu orez, cartofi sau diverse paste, era un colţ de pizza şi un colţ Egiptean unde găseai tot felul de preparate din vită, oaie sau peşte, aveam salate şi fructe. Mai ales unii bucureşteni s-au plâns de meniu, ca să citez „se aşteptau să fie serviţi regeşte”, da’ „io” zic că astea-s fiţe, la 200 de euro cât a costat practic cazarea şi All Inclusive-ul pentru o săptămână (restul de 114 euro fiind biletul de avion), totul a fost mai mult decât satisfăcător. Pe ăştia cu figuri i-aş trimite la Vama Veche să vedem în ce condiţii se cazează şi ce pot să mănânce şi să bea 7 zile de banii aceştia! Mâncarea însă în general a fost bună, puţine lucruri n-am gustat, de exemplu mezelurile nu mi-au câştigat încrederea şi nici crenvurştii, dar era brânză, caşcaval, miere, tot felul de gemuri, ouă. Dimineaţa se făceau ochiuri, omletă şi clătite pe loc, în faţa ta, tot timpul găseai mere, pere, pepene galben, mandarine şi banane, produse de patiserie şi tot felul de prăjituri. Eu nu sunt de fel foarte mofturos iar modul de gătit arăbesc nu este foarte diferit de cel ardelenesc, însă cred că nimeni nu moare de foame cu ce găseşte acolo. Băutura. Votcă, brandy, whisky, rom, gin, sucuri, vin şi bere. Toate egiptene, mai ales tăriile de proastă calitate, dar gurgitabile şi acestea. 🙂 Problema era că ţi se dădea un singur pahar. Adică nu puteai să mergi să ceri 6 beri să duci şi la prieteni. Într-o seară era să-l iau de gât pe unul din băieţi că a stat nevastă-mea la coadă pentru 2 pahare de suc, eu cu fi-meu stând mai deoparte să nu-l calce-n picioare ruşii pe pitic iar bou’ n-a vrut să-i dea decât un pahar de suc. Dar cu 10 $ şpagă pe seară, acelaşi ospătar îţi aducea toată băutura din lume direct la masă fără să mai stai la coadă şi 10 $ în cazul grupului nostru de exemplu nu era un capăt de lume. 😀 Şi aici, diferenţa faţă de Turcia este că dacă la turci dai 10-15 $ şpagă în prima zi, nici dacă-l baţi nu-ţi mai acceptă alt ciubuc, cât timp egiptenii întind mâna zilnic… Ospătarii cel puţin. La barul de pe plajă de exemplu zilnic le strecuram 1 $ ospătarului să ne dea bere câtă ceream şi-n pahare mai mari… Ha ha ha! 😆 În schimb cafeaua este oribilă! În sala de mese te serveai cu „American Coffee”, un fel de cafea la filtru extrem de slabă şi-n rest la bar găseai pliculeţe de ness, însă am dus lipsa unei cafele adevărate. Pe o terasă-n oraş am băut cu 3 $ o cafea, dar tot apă chioară a fost şi-n final, la întoarcere, în aeroport am băut un expresso adevărat, e drept a fost 5 $ în sala pentru fumători.
În hotel se intră la etajul 7 din 8. La acest „parter” este recepţia, sala de mese cu o terasă imensă spre mare, o sală de conferinţe, este un restaurant şi un bar pe bani, internet cafe compus din 2 computere ( 😆 😆 😆 ), sunt birourile agenţiilor de turism, magazine şi-n centru o terasă deschisă cu barul care uneori seara funcţiona şi ca discotecă.
Noi am fost cazaţi în camera 1403 la etajul 4. Tot ţărmul în aceea zonă este stâncos, s-a săpat practic acel spaţiu imens până la nivelul mării în aceea stâncă, din acest motiv este sus parterul, interesantă abordarea. Camerele foarte spaţioase, în cele 2 paturi încap lejer şi 3-4 oameni, baia era dotată cu vană, camera avea o terasă măricică cu vedere la mare. Decorat drăguţ, am fost încântat. O parte din prietenii noştri au fost cazaţi în una din clădirile de lângă corpul principal, un bloc de două etaje, camerele sunt identice cu cele din hotel, doar la baie este doar cabină de duş în loc de cadă.
N-am pierdut vremea, ne-am dus pe plajă.
Dacă aerul avea 24 de grade, apa avea 23. Nu pot să vă descriu cât de curată, transparentă este apa, vezi la 2 metrii fără probleme prin ea, se văd coralii, nu sunt alge deloc şi peştii înoată lângă tine ca într-un acvariu. Incredibil! Intrarea-n apă se face de pe un ponton, asta pentru a proteja coralii. Pontonul în funcţie de condiţiile meteo uneori se balansează destul de puternic, într-o după-masă l-au şi închis din cauza valurilor mari, trebuie să fi atent cum păşeşti pe el. Plaja este şi ea în trepte, malul este destul de abrupt şi stâncos, sunt două locuri pe unde puteai intra direct în apă, însă sunt semi închise, e pus un semn de interzis însă paznicii cam întorc capul şi te mai gonesc din când în când mai mult formal. În schimb este interzisă hrănirea peştilor şi ruperea coralilor şi la asta evident ţin cu sfinţenie. N-ai voie să aduni scoici, corali nici dacă-i găseşti morţi pe ţărm, la vamă dacă te găsesc cu aşa ceva amenda este între 300 şi 1000 de euro, suma este în funcţie de toanele vameşului iar marfa se confiscă, poţi risca şi o interdicţie pentru Egipt. În schimb poţi cumpăra corali şi scoici prelucrate de localnici, cu acestea nu sunt probleme.
Turişti. Foarte mulţi ruşi şi cum spuneam, surprinzător de mulţi români pentru vremurile de criză, însă preţul fiind atât de mic, lucrurile au totuşi sens. Şi doar pentru ideea de a te lăfăi în mare şi la plajă-n ianuarie, în toiul iernii şi tot merită experienţa! În rest, ceva englezi, francezi, câţiva nemţi şi în ultimele zile au venit un grupuleţ mai consistent de italieni. Tot personalul vorbeşte rusa, cu alte limbi te înţelegi mai greu cu ei… 😆
Soarele apune pe la 4 jumătate, 5, este totuşi iarnă şi-n Egipt, iar când apune se răceşte simţitor, temperatura coboară la 14-16 grade destul de brusc. Răsăritul este pe la 6 dimineaţa, pe la 7 deja este cald din nou, însă ziua este totuşi scurtă, doar 10 ore.
Distracţii. Poţi merge-n oraş, sunt cluburi, cafenele şi un bazar, însă mai interesante sunt ofertele agenţilor de turism şi servicii. Noi ne-am împrietenit cu Adam, un băiat simpatic, vorbea bine şi engleza şi ne-a făcut oferte bune, reduceri substanţiale. Dacă de exemplu Tez Tours ofereau drumul la Cairo cu autocarul la aproape 200 de dolari, Adam ne-a furnizat exact acelaşi pachet la 65 de dolari. Tez sunt cei mai scumpi şi serviciile sunt identice indiferent de operator. De Moise n-aveam chef, în schimb au fost multe pensionare care au venit pentru exclusiv pentru el. 😀 Asta nu înseamnă că nu merită excursia pe muntele Sinai şi la mănăstirea Sfântei Caterina. Data viitoare! 😀 Nici la safari n-am fost, dar cei care s-au dus din gaşca noastră au spus că a fost fain. Am ratat şi o plimbare cu barca la insula Tiran, asta chiar merită, o oră costă 100 de dolari, a doua oră – în caz că vrei să-ţi prelungeşti şederea – costă 80, în barcă încap 2 cupluri – la acelaşi preţ – aşa că merită să te combini. Insula Tiran are plajă superbă de nisip şi plaja privată îţi conferă intimitate maximă, vine Valentine’s Day-ul, o mică vacanţă-n Egipt cu o astfel de „escapadă” este o idee genială şi face toţi banii! 🙂
Dacă duminică ne-am lăfăit la soare şi-n apă, luni pentru 45 de Dolari de persoană – mai puţin copii – ne-am dus la scufundări în faimosul Parc Naţional Ras Mohammad. La banii aceştia, cu o barcă am fost duşi în 3 locaţii pentru scufundări sub supravegherea unor instructori profesionişti. Primele 2 locaţii au fost în incinta parcului cu durate de 30, respectiv 40-45 de minute iar a 3-a, în afara zonei ocrotite, într-un loc liniştit cu program de voie de circa o oră, o oră jumătate. Dacă n-ai echipament poţi închiria la mal, dar au şi băieţii pe barcă. Ochelarii sunt 3 Dolari pe zi, de cumpărat găseşti produse de calitate la 15-20 de Dolari. Nu doar merită, dar este obligatorie investiţia, sub apă descoperi o lume fascinantă, nu doar coralii minunaţi, dar zeci de specii de peşti absolut splendizi. A fost o zi cu vânt mai puternic, pe barcă ne-am cam zguduit, din 9 adulţi 6 au şi dat afară plus am cam îngheţat toţi, luaţi-vă haine mai groase cu voi şi prosoape suplimentare. Masa s-a servit pe barcă, a fost ok, intră-n preţ. Toată tura a durat cam 7 ore, am plecat la 9 dimineaţa şi am revenit la hotel pe la 4 după-masa. Pe barcă era şi un camera-man profesionist care a filmat toate momentele importante din excursie şi pentru 30 de Dolari făcea un montaj din material la care se adăugau filmări subacvatice din parcul Ra’s Mohammad, dar şi un filmuleţ cu un tur complet al Egiptului, un DVD cu o durată totală de 2 ore. Dacă ruşii şi englezii de pe barcă l-au refuzat, noi l-am comandat. 🙂
Parcul Naţional Ra’s Mohammad este la 12 km de Sharm el-Sheikh, punctul sudic al peninsulei Sinai unde se întâlneşte Golful Arab cu Golful Sued, loc în care apa are o adâncime de 700 metri. Este zonă protejată din 1983 şi a devenit punctul de atracţie al zonei fiind cea mai mare atracţie turistică şi principala sursă de venit din zonă. Parcul are o suprafaţă de 480 km² din care 345 km² sunt pe apă. Un adevărat paradis!
Egiptul este o democraţie mai mult formală, Mohamed Hosni Mubarak este un fel de Ceauşescu, este preşedinte de 28 de ani şi chiar dacă oficial puterea este împărţită între preşedinte şi prim-ministru (din 2004 Dr. Ahmed Nazif), practic toată puterea este-n mâna lui Mubarak.
Localnicii n-au acces în zona hotelurilor cu excepţia angajaţilor, dar şi turiştii au o libertate limitată de mişcare. Puteam ieşii cu taxiuri sau microbus-uri în oraş, însă în afara oraşului doar în excursii organizate sau cu o aprobare specială de la Poliţia locală. Nu poţi să închiriezi o maşină şi să pleci de capul tău… Sunt filtre militare la tot pasul.
Sărăcia este izbitoare. Mereu m-a preocupat cum o civilizaţie avansată şi măreaţă cum a fost şi cea din Egipt a decăzut în mod misterios şi au ajuns codaşe, sub dezvoltate. Din ce am vorbit cu localnicii, autorităţile nu se implică în nimic, protecţia socială este noţiune necunoscută şi drama sutelor de mii de nenorociţi, oameni fără adăpost, fără venituri, fără minimul de sub-existenţă ne-a impresionat.
Nu ştiu ce putem face efectiv, dar cum spuneam, vrem să facem ceva.
Eu nu m-am dus în excursia la Cairo, dar a fost aparatul meu foto şi David. Nevastă-mea a fost aşa impresionată de o femeie cu o grămadă de copii de i-a dat toate hainele de schimb al lui David şi unor copii de pe stradă mâncarea. Ce este trist – şi înspăimântător – este că nu sunt zeci cum mai vezi şi la noi, sunt mii, sute de mii la tot pasul. Întâmplător, joi când ei erau la Cairo iar eu la masa de prânz, mă gândeam ce risipă este totuşi şi All Inclusive-ul… Lumea îşi umple farfuria de dă pe afară apoi lasă jumătate în ea. În fapt mă gândeam la mâncarea rămasă neatinsă şi de ce nu se face lângă hotel o cantină de ajutor social…
David şi-a descoperit un nou idol: Pamut. Adică Tut-ankh-Amon. 🙂 Mi-a explicat şi că soţia lui Pamut avea doar o ureche, chestie pe care nu ştim de unde a scos-o. Tutankhamon (1341 î.Hr. – d. 1324 î.Hr.) a urcat pe tronul Egiptului la vârsta de 9 ani şi a fost ucis la vârsta de doar 18. Nu se ştie cu exactitate cine l-a ucis, suspectă este şi soţia sa, Ankesekhamon, dar şi Ay, succesorul său la tron. A făcut parte din făcând parte din aşa numitul Noul Regat, dinastia a 17-a, numită şi Epoca de aur a faraonilor. Notorietatea s-a post-mortem se datorează în mare parte faptului că mormântul său de lângă Teba, din Valea Regilor a fost descoperit de britanicul Howard Carter în 1922 şi astfel este singurul mormânt al unui faraon care timp de 3.200 de ani a scăpat nejefuit.
Joi mare parte din gaşcă s-a dus în excursia de la Cairo, eu m-am odihnit şi am terminat lecturarea cărţii de concediu: Pascal Bruckner „Iubirea faţă de aproapele”. Poate o să povestesc şi despre asta.
7 zile au trecut ca 3… vacanţele sunt parcă mereu prea scurte şi admit, încă sunt buimac, ameţit, probabil aş mai putea povestii multe. Nu-mi iese din cap nici imaginea peştilor de lângă noi din apă – parcă o armonie firească a omului cu natura care pare tot mai fantastică, ireală – şi nici sărăcia oamenilor locului, o tristeţe amestecată cu revoltă şi acea furie pe care o simţi când ceva este atât de nedrept şi nici nu ştii ce ai putea face. Sper să putem face ceva, dar sunt conştient că nu sunt nici Crucea Roşie, nici O.N.U…
Întoarcerea a fost cam de calvar. Am plecat ieri dimineaţă la 9 de la hotel, urmând să decolăm la ora 11 şi un sfert cu o cursă Tarom. La aeroport am fost anunţaţi că există o întârziere de 3 ore, apoi au spus 30 de minute, apoi două ore jumătate şi iar 3 ore… În final pe la 13 jumătate a sosit avionul, ne-am îmbarcat, dar surpriză, cică aveam 2 pasageri întârziaţi de aşteptat! Pasagerii s-au certat cu stewardesele, stewardesele nu prea aveau răspunsuri şi nici nu au reuşit să comunice prea convingător, a intervenit şi pilotul, dar tot degeaba. Acesta din urmă ne-a ameninţat că la 5 iese din tură şi ne lasă baltă…ha ha ha! 😛 😛 😛
În final am decolat pe la ora 16 şi la ora 19 am ajuns la Bucureşti. A durat mai bine de o oră descărcatul bagajelor aşa că în final, acasă-acasă am ajuns după ora 21, au fost 12 ore cam obositoare.
Sper să mă mai întorc în Egipt, dar acum am să mă întorc la treabă. 🙂 Am făcut peste 2000 de poze, am selectat 471 să vedeţi o mică parte din ce am văzut, dar nici o imagine nu este nici măcar o frântură faţă de lucrurile văzute acolo.
Mare shopping n-am făcut, câteva atenţii pentru rude, mi-am cumpărat o eşarfă, m-am întors cu câteva pietricele în buzunar. 🙂 La trei persoane ai dreptul la 60 de kg în cală, noi am avut nici 20… 😛
Egiptenii vor să transforme zona într-o rivieră după modelul Antalia însă mai au ceva de lucrat cu serviciile, însă oferta naturală este fascinantă. Nouă cameristul ne-a sustras cei 25 RON lăsaţi de rezervă într-o gentuţă de cosmetice-n cameră cu toate că l-am “premiat” cu 5 Dolari şi în penultima zi, în timpul mesei de prânz cineva ne-a uşurat şi de un prosop ce ne-a mai costat 15 Dolari, dar asta e, se mai întâmplă… 🙂
8 zile am fost rupt de realitatea flăcărilor mov, al celor minus 20-30 de grade, al noului dopaj a lu’ Mutu… Ajuns ieri seară în Piaţa Unirii, eram cu căştile în urechi când m-a “interceptat” o puştoaică frumuşică, cu părul vopsit roşu şi pearcing în buze. Mi-a spus ceva din care am înţeles doar că-mi cere bani, i-am spus că mai am doar o hârtie de 1 RON, m-am scormonit de portofel şi i-am dat-o. Mi-a mai spus ceva din care am înţeles doar că mi-a mulţumit că am ascultat-o – ce din cauza muzicii din căşti nu era adevărat – şi am mai înţeles cuvântul “ţigări” aşa că m-am căutat prin buzunare şi de pachetul de ţigări şi i-am dat câteva…
Bine v-am găsit. 🙂
Last fuckin’ minute
Am rămas fără slujbă acum un an. Acum mai sunt şi supt energetic de flacăra mov, nu se mai poate aşa! Ce să mai zic despre RON-ul care se clatină sau despre minusurile din termometru (şi buzunar!)? băse preşedinte şi boc premier… NU SE MAI POATE! Vă zic „io”. 👿
Bunnn!
Am avut o perioadă-n viaţă – vreo 10 ani – în care n-am avut nici măcar o zi de concediu. Bine, gurile rele o să-mi spună că nici job „pe bune” n-am avut, ce – între noi fie vorba – cam aşa şi este, dar ideea este că mi-am văzut de ale mele fără să fi plecat în concediu măcar pentru o zi undeva.
Anu’ trecut – că tot am rămas fără slujbă – mi-am făcut un concediu de criză în Turcia la care am plecat destul de sceptic şi de unde m-am întors încărcat foarte pozitiv.
Şi acum o prietenă a îmbârligat-o pe nevastă-mea şi aşa m-am trezit cu un concediu neprogramat.
– Mergem în Egipt!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5RIlRhXXQjg]
– WTF??!
Spui Egipt eu mă gândesc la Tarot şi piramide… Nil, crocodili – 😛 – apoi Marea Mediterană şi evident îi zic lu’ nevastă-mea: femeie, eşti du-să? (întrebare strict retorică, răspunsul îl cunoşteam. 😀 ) În ianuarie sunt vreo 14-16 grade cu puţin noroc, da’ nici vorbă de mare, plajă. Ea: vedem piramidele. Eu: Ramses! Ramses! (reiterare la Batman! Batman!)
– Şi unde zici că mergem?
– Sharm el-Sheikh.
– Coool… 👿
Dau căutare pe Google Earth, Wikipedia, etc.
„Sharm el-Sheikh (Arabă: شرم الشيخ, Sharm al-Shaykh) este un oraş situat în partea de sud a peninsulei Sinai, în regiunea Janub Sina’ – Egipt, pe fâşia de coastă între Marea Roşie şi muntele Sinai.”
– Moise! Moise! 😛 😛 😛 (ştiţi bancu’ cu cele 10 porunci? tot încerca „moşu’” să dea poruncile unui popor şi l-au refuzat toţi până a dat de Moise care l-a întrebat cât costă, „moşu’” a spus că-s gratis la care Moise „atunci dă-mi zece!” Ha ha ha! 😛 )
OK, mergem la mănăstirea Sfântei Caterina… să facem scuba diving, păi zi aşa! 😛
Recif de corali n-am văzut până acum, de rusoaice mi-e dor şi din ce am citit, sunt peste tot! Ha ha ha! 😛
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SQ4m5u016Mo]
Cât costă, când plecăm? Păi… era 589 Euro, da’ e cu reducere şi e 314 Euro, 8 zile, cu avionul… plecăm pe 23 ianuarie la 7 dimineaţa.
Oh da! O călătorie dus întors cu Taromul e o aventură!
Hotelul. Savita Resort & Spa 5*. Citesc ce scrie pe site la ofertă:
Pret: 589 314 EURO / de persoana Durata sejur: 8 zile Destinatia: Egipt / Sharm El Sheikh Plecare in data de: 23.Jan.2010 Transport: cu Avion
”Hotelul este situat la 10 km de aeroportul Sharm El Sheikh, pe malul mării.
A fost construit în anul 2005.
Hotelul, compus din corpuri de 3 etaje, dispune de 369 camere:
-316 standard room (max. 2+2 pers., 35 m2), Top Floor Room, Junior Suite şi connected room.
Comentariul nostru
Hotel сu infrastructură dezvoltată,. recomandat pentru un sejur de familie liniştit.
CAMERA: cadă sau duş, foehn (în cameră sau la recepţie, gratuit), mini-bar (contra cost, plin), seif (în cameră sau la recepţie, gratuit), aer condiţionat centralizat (numai rece), TV, telefon, pardoseală – gresie
balcon sau terasă, room service (contra cost), Internet (contra cost), curăţenia în camere – zilnic, schimbarea aşternuturilor – zilnic (la cerere).
RELAXARE SI SPORT.
Gratuit :sală de fitness, tenis de masă, mini-fotbal, volei pe plajă, discotecă,muzică live.
Contra cost:jacuzzi, saună, baie cu abur, masaj, SPA, biliard, teren de tenis, închiriere mingi de tenis, centru de diving, sporturi acvatice.
TERITORIU: 6 baruri, 6 restaurante (2 a la carte, contra cost), 2 piscine exterioare (1 cu încălzire, iarna), spălătorie (contra cost), curăţătorie chimică (contra cost), medic, la cerere (contra cost), magazine, coafor (contra cost), comandă taxi, parcare (gratuit), schimb valutar, Internet-cafe (contra cost), autobuz până în oraş (contra cost)
PLAJA:proprie, recif de corali, ponton. Umbrele, şezlonguri, saltele, prosoape de plajă – gratuit. La piscină: umbrele, şezlonguri, saltele, prosoape – gratuit.
PENTRU COPII: 2 piscine (1 cu încălzire, iarna), baby sitter (la cerere, contra cost), pătuţ (la cerere la recepţie, gratuit) .
Ce am citit pe net, păreri de la turişti englezi, nu mai sună chiar aşa bine… Mulţi s-au plâns de mâncare – de la poveşti cum că ar fi extrem de condimentată până la faze că pun mâncarea proaspătă peste cea veche şi infecţii cu Escherichia coli (E. coli).
Servirea este bună doar dacă dai şpagă, eşti la mâna ospătarilor şi barmanilor.
5 stele după standardele egiptene echivalează cu 2-3 stele…
Ruşii beţi sunt peste tot… (Ha ha ha! 😛 )
Se construieşte-n zonă, de dimineaţa până seara se aud doar pickhammere…
Se fură ca-n codru, să nu-ţi laşi lucrurile nesupravegheate…
„Unlock my section of the sand
It’s fenced off to the water’s edge
I clamp a gasmask on my head…”
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=A4SQqPSdJUU]
Sharm el-Sheikh… aproape la 2000 km în linie dreaptă, noaptea am văzut că-s 16 grade, ziua 20-25… adică plec la o diferenţă de aproape 30 de grade… 😀
Micu’ ştrengar de cum a văzut pozele pe net a şi început: „apă, apă!” – sigur se va distra, eu îmi iau mp3 player-ul, o carte şi mi-am cumpărat un card de 8 GB pentru aparatu’ foto, ceva-ceva poze tot am să fac. 😀
Ies de sub incidenţa flăcării mov, mă destind puţin şi sigur o să am ce povestii la întoarcere. 😉
Vorba lu’ Denis Leary: life’s gonna suck when you grow up, it sucks pretty bad right now! 😛 😛 😛
N-am să mor din asta şi nici voi 8 zile fără mine, tot nu vă interesează Fear Factory, OK Go, Rob Zombie, Pigface, Spoon sau Eels … Dacă nu pică avionu’, nu mă fură beduinii sau nu mor otrăvit, dau un semn pe 31 seara. 🙂
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wNeTc68g084]
Scamatorii şi ţepe de criză: 7 zile-n Tenerife
Cu toate că a fost primul sfârşit de săptămână cu litoralul românesc plin ochi, realitatea este alta: cei mai mulţi români nu-şi permit un concediu, nu doar de anul acesta, concediul pentru cei mai mulţi înseamnă zugrăvit, eventual o vizită la ţară sau… un grătar în parcarea din faţa blocului.
Şi stai acasă şi o freci. O freci rău de tot fiindcă o freci la rece, n-ai nici măcar lampa lu’ Aladin. Şi ca prin minune – sau vis ❓ – sună telefonul:
– Aţi câştigat o vacanţă de vis de şapte zile în Tenerife. Sau cinici zile. Sau îţi spun insulele Canare. Fiindcă sunt şapte. Sună mai bine. Te ia cu ameţeală. Te şi vezi (visezi 😆 ) la Santa Cruz sau Las Palmas!
Dar – se aprinde beculeţul 💡 – în viaţa ta n-ai câştigat mai mult de 3 lei – şi ăia rar – la Loz în Plic, cum de a dat norocul peste tine? Tipa cu voce suavă la telefon îţi explică despre o extragere electronică şi te asigură că nu este ţeapă. Nici nu-ţi mai trece prin cap că n-ai trimis nici un e-mail, n-ai sunat la ei în viaţa ta, nu te-ai înregistrat niciodată pe situl lor sau la vre-o scrisoare de informare (news letter) sau n-ai completat vre-un chestionar…
(Cu siguranţă ar merita o discuţie şi acest aspect: cum unele firme împart bazele de date (confidenţiale) sau au apărut mii de situri cu nume diferite, predominant pure făcături, cu diferite anunţuri, oferte şi intermedieri şi în spatele lor în fapt este o singură firmă care urmăreşte cu totul altceva: să te facă de lovele prin diferite mijloace.)
Bun. Te poţi bucura de câştig în termen de doi ani, ai cazarea asigurată, tot ce trebuie să faci este să-ţi plăteşti drumul (te asigură că nu te costă mai mult de 200 euro avionul) şi mâncarea. Dacă totuşi ai dubii – ❗ – îţi spune că este metoda lor de promovare, te trimit pe tine gratuit acolo, cu siguranţă o să-ţi placă şi vei fi încântat, faci fotografii, povesteşti şi la alţii şi astfel le aduci clienţi noi, ei având super oferte. Bună idee de marketing, sună convingător şi dacă spui „da” urmează să te programezi la o prezentare şi să-ţi alegi hotelul şi perioada în care doreşti să efectuezi concediul.
Mi-am amintit de o fază haioasă petrecută pe plaja din Kemer. A venit o tipă de la firma care oferea diverse distracţii nautice şi mi-a spus că în ziua cu pricina au o promoţie gratuită să te ducă cu barca-n larg să vezi delfinii, care şi ei în mod excepţional sunt ceva mai aproape de ţărm apoi te duc să înoţi la o stâncă cu peşteri şi grote acvatice, ce mai, o mică excursie şi o distracţie de circa două ore. Am întrebat de două ori şi mi-a răspuns de două ori că este gratis. Cu toate că – cică – nu vorbea bine engleza. La finalul conversaţiei mi-a spus că în mod normal treaba costă 30 de euro, dar fiind promoţie e numai 20, dar dacă negociam ajungeam la 15 (poate chiar 10) şi gratis e băutura şi mâncarea la stânca despre care vorbea. 😆
Ideea este alta: excursia cu barca făcea banii, cam acesta este preţul corect, nu te duc cu preşul 😆 , plăteşti şi beneficiezi de un serviciu pe loc, dar ce este-n spatele „câştigului” prin telefon, care este scamatoria, încă n-am reuşit să aflu exact.
Am citit pe forumul iTurism 66 de pagi cu comentarii. Nu s-a găsit nicio persoană să fi fost în excursie, „câştigători” cu atât mai mulţi. La fel am găsit discuţii şi pe Sofpedia sau pe Forumul Acasă. Am citit peste tot. 🙂
Un blog interesant legat de această temă găsiţi şi la 48h.ro. Am făcut şi o scurtă sondare prin telefon: am sunat 5 cunoştinţe şi nu mică mi-a fost mirarea că 3 dintre ei erau şi ei “câştigători” de concedii de vis! 😆
Firma cu pricina poate fi First Choice SRL, First Choice Marketing SRL, Atlantic Promotions SRL, etc. Apar sub diferite forme, nume,…clone. Unele din aceste firme au fost închise deja de OPC, dar apar altele sub altă denumire, în altă localitate. Cele mai multe ţepe s-au dat în Timişoara şi la Bucureşti. Se mai schimbă şi schema, se schimbă şi abordarea…
Ideea de „timeshare” nu este nouă şi este un concept bun şi funcţional. Cumperi acţiuni sau devii membru într-un club şi beneficiezi de o perioadă de timp stabilită anual cu dată fixă sau programată în prealabil sau de reduceri substanţiale la diferite locaţii (în cazul cluburilor). Aici însă este vorba de… altceva.
V-am povestit despre experienţa „all inclusive” în concediul din Turcia de anul acesta şi în postare am introdus şi link-ul la agenţia din Antalia prin care am făcut rezervările şi link-ul direct la hotel (şi multe-multe fotografii 🙂 ). Dacă vă cumpăraţi biletele în perioada pre-sale (adică din timp, februarie-martie), beneficiaţi de reducere substanţială, găsiţi pe internet agenţii locale şi astfel puteţi economisii şi adausurile destul de mari ale agenţiilor din România şi vă asigur că serviciile oferite de turci sunt ireproşabile, condiţiile şi peisajul de vis, oamenii primitori şi prietenoşi „pe bune”.
În ceea ce priveşte banii, am cheltuit mult mai puţin decât cu un hotel sau o cazare pe litoralul românesc… Nu o fi sunând foarte patriotic ce spun, dar asta este realitatea.
Dacă nu vă descurcaţi cu internetul, nu aveţi card să efectuaţi plăţile, apelaţi la un prieten sau căutaţi o ofertă rezonabilă la o agenţie românească cunoscută. Dai nişte bani, dar măcar ştii pe ce îi dai!
Spun asta fiindcă m-am speriat cât de multă lume se plânge pe diferite forumuri că a fost păcălită…
Cum n-am nicio cunoştinţă să fi câştigat la 6 din 49 o sumă importantă, n-am găsit nici măcar pe net pe cineva să fi plecat „gratis” cu una din aceste firme-n Tenerife.
Dar dacă are cineva covorul zburător, mă angajez şi eu să găsesc lampa lui Aladin. O frecăm împreună şi având covorul zburător, economisim şi banii de biletele de avion! 😆
Mai pune cineva botu’ la scrisoarea nigeriană? Din moment ce este-n circulaţie din anii ’80 şi eu încă o primesc sub diferite forme regulat, se pare că da.
„Dear,
I am introducing my self as Miss Catharine Alexander, the only Daughter of late Chief and Mrs Nicolas Cobenan Alexander , I wish to request for your assistance in a financial transaction., And I wish to invest in Manufacturing and real estate management in your country.
I have five million Two hundred thousand united states dollars.USD ($ 5.200, 000) to invest in your country. And I will require your assistance in helping me stand as my late father’s foreign business partner who he deposited the consignment on his behalf into the security, the consignment was deposited in Africa and was letter lifted to Europe where the consignment is now under the care of the security company diplomat in Europe.
I will be gladly to give you 25% of the total sum for your assistance.
Please it is very important you contact me immediately for further explanation on the whole entire work plan.”
Ideea e simplă, în scrisoare se solicită asistenţă pentru transferarea unei sume mari de bani dintr-o ţară africană. Uneori se vorbeşte de investiţia banilor, dar nu obligatoriu, alteori despre o moştenire. Pentru presupusul tău ajutor ţi-se oferă 25% din sumă şi în primă fază să-ţi deschizi un cont în valută la o bancă. Dacă intri în joc, pe parcurs tot apar complicaţii, mici taxe şi diverse cheltuieli până te saturi sau rămâi fără bani sau… ambele. Ţeapă.
Sunt tot felul de „variante”, tot la o astfel de scrisoare a pus botu’ Nati Meir acum câţiva ani (atunci vroia să cumpere cu banii “câştigaţi” clubul Steaua de la Gigi Becali, acum vrea să fie preşedinte 😆 ) de s-a făcut de râsul curcilor.
Suntem prea săraci să ne permitem luxul să ne lăsăm înşelaţi!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JNctofCOGbY]
Povestiri din Pădurea Verde (GreenWood Resort, Göynük)
(sau Jurnal de peste bord)
Oamenii sunt ca peştii în ocean: azi ies aici, mâine acolo. Valurile vin, te aruncă, nu te poţi opune tot timpul şi uneori dacă opui rezistenţă nu faci altceva decât să te juleşti mai rău. După furtuni uneori peştişorii
şi uneori reuşesc să se întoarcă-n mare.
Am plecat din Bucureşti-ul încins vineri, 6 iunie la ora 15.30 şi am lăsat în urmă
pentru a descoperii lumea necunoscută a
La 17.23 am trecut vama de la Ruse şi ne-am început incursiunea în Bulgaria. Fete la produs la tot pasul în peisajul arid, uşor sălbatic şi parcă abandonat. O tranziţie de cel mult patru ore s-a transformat într-o învârteală în cercuri şi GPS-ul nu i-a folosit la mai nimic conducătorului. Ideea era să traversăm ţara castraveţilor muraţi pe lumina zilei, dar n-a fost să fie, am ajuns la graniţa cu Turcia abia la miezul nopţii.
4 adulţi şi 3 copii într-un Renault pentru un drum de 1500 km nu este cea mai bună soluţie. Nici să pleci în concediu cu oameni cu care nu ai mare lucru sau nimic în comun nu este cea mai fericită idee, dar cum nu eu planificasem şi organizasem această vacanţă, am hotărât să mă relaxez şi să las lucrurile să se desfăşoare după voie. 🙂
Diferenţa dintre drumurile măcinate din Bulgaria şi şoseaua în lucru din Turcia care traversează ţara de la Nord la Sud, este fabuloasă. Cu toate că autostrada este încă în lucru în multe porţiuni, parcă zburam. O porţinune de drum am mers din greşeală pe sens invers, dar ne fiind la aceea oră trafic, am scăpat…ha ha ha! Peisajul este fascinant, chiar dacă sunt tentat ca la anul să optez pentru zborul cu avionul, aş vrea să mai traversez Turcia măcar o dată cu maşina, pe îndelete, să mă opresc, să fac poze, să adulmec lanurile în flăcări de
Am ajuns la prima destinaţie de o zi, hotelul de trei stele, Club Hotel Sunbel din Kemer, Beldibi, sâmbăta, 6 iunie la prânz.
Fac o paranteză şi dau un pont: am făcut 10 ani de rusă la şcoală, da’ nu s-a lipit mai nimic de mine. Dacă în locul profei scârboase care ne ţinea numai în note de 3 şi 4 din cele 10 posibile pe vremea mea, aduceau rusoaicele care populează Kemerul, acum citeam Tolstoy şi Dostoiesky în original. Jur. După gaz, arma numărul doi al Kremlinului sunt fetele: te predai necondiţionat şi dacă nu înţelegi nimic din ce-ţi spun. Şi sunt determinate, nonşalante, n-au nici reţineri, nici prejudecăţi. Ideea e, după două-trei zile mi-am amintit şi ce nu învăţasem la şcoală să spun în rusă…ha ha ha! 😛 Mă pun de la poziţia “cu burta la soare” la “cu burta pe carte” şi până la anu’, promit să mă pun la punct! Ia ne panemaiu parusci… Mi nea zavut Attila, cac tibea zavut? Ocen crasnaia… Spasiva… Dobrei uter, Dasvidania, Dobrei vecer… Haraso! Ia liubiu! Davai jos textila! 😛 Ha ha ha! 😛 Să nu credeţi că toate fetele au nume de Olga sau Nataşa! Nu, am descoperit nu doar că sunt frumoase, dar am descoperit şi nume frumoase: Palima. 🙂
Acum pontul: dacă vrei să te distrezi, uită de patru şi de cinci stele, mergi la trei. Sunbel este un hotel elegant, curat, aer-condiţionat, piscină, terasă, ponton propriu, mâncarea a fost bună şi băutura a curs. Treaba asta cu all-inclusive este genială. Şi turcii s-au dovedit gazde ideale. Nu ştiu de unde-i vorba „cum e turcul, şi pistolul”, da’ vă zic eu, merge ca uns pistolul şi trage la fix.
Sunt două „chestii” cu uşor minus: plaja este pietroasă, soarele nu răsare sau apune în mare ci de după munţi. Atât. Am rămas cu gura căscată:
Mai e o chestie: la Göynük de exemplu, hotelurile deţin şi plajele, sau cum a fost şi la Greenwood, al doilea hotel la care am stat 10 zile, avea o bucată de plajă chiar dacă hotelul nu era amplasat pe plajă ci peste drum. Problema e că nu poţi face plimbări pe plajă fiindcă la majoritatea hotelurilor sunt agenţi de pază care te întorc din drum… Mai scapi dimineaţa, dar trebui să ieşi tot pe unde ai intrat – respectiv la hotelul de care aparţii – fiecare hotel te “dotează”/însemnează cu o brăţară de o culoare specifică. La Göynük există doar 3 locuri pe unde poţi ajunge pe plajă, restul intrărilor fiind prin hotelurile aflate pe plajă şi astfel inaccesibile celor din exterior.
Atenţie la acest detaliu, în Göynük dacă hotelul nu are plajă proprie rişti să nu vezi marea şi să nu apuci să faci baie în ea!
(Prima zi)
N-am avut stare, am intrat repede-n marea de un albastru fascinant, am înotat, m-am plimbat, am băut o grămadă de bere, am făcut fotografii,
A doua zi dimineaţă m-am trezit la cinci şi
fază cu fază, moment cu moment, plus am dat şi peste o gaşcă de ruşi cu o „butelcă” de 10 litri de whiskey pe ponton. Chefuiau…de zori. 😛
După micul dejun ne-am luat tălpiţele şi ne-am mutat cu 5 km mai încolo, la destinaţia finală a vacanţei, Greenwood Resort Hotel din Kemer, Göynük.
La patru stele daţi de familişti, copii şi de mai mulţi pensionari, mai puţini petrecăreţi. Ruşii domină spaţiul şi aici, apoi urmează polonezii, turcii şi englezii. Faţă de „tradiţionalul” nostru Kuşadasi, nici urmă de co-naţionali, fapt ce face toţi banii. Am dat totuşi peste două fete de peste Prut care lucrau
una din ele, Ina se ocupa de copii dar erau şi câţiva angajaţi turci care mai rupeau o vorbă-două în româneşte, alţii ne rugau să-i învăţăm câteva fraze în ideea că o să le mai vină clienţi români. Turcii sunt oameni frumoşi şi la propriu şi la figurat, sunt extrem de amabili şi nu de dragul banilor, sunt prietenoşi din fire. Kadir şi Celal sunt doar doi dintre băieţii care ne-au servit impecabil şi cu care m-am împrietenit aproape instantaneu.
La patru stele mâncarea este mult mai diversificată, la fel şi băutura – seară de seară am turnat în mine cât whiskey a încăput – hotelul este înconjurat de o grădină minunată şi îngrijită, piscina mare are 2 tobogane şi în spate este o piscină pentru copii, teren de tenis şi volei, seră şi mini-zoo, alei cu multe flori, palmieri, „boscheţi” de dafini, portocali… un colţ de Paradis.
Ştiam că la Göynük (Kemer) se întâlneşte
şi pe lângă amintirile vagi de geografie din şcoală, m-am uitat şi pe Google Earth unde urma să mă duc, dar nimic nu se compară cu ce te izbeşte la faţa locului. Dacă-mi mai spune cineva că turismul nostru este potent, că avem şi mare şi munte, am să-i râd în faţă. Ei le au la un loc. Nu se poate vedea în poze, nu am cuvinte să povestesc, e ca şi cum în gara din Predeal pe peron ar fi palmieri şi ar începe marea. Sus, în vârful munţilor era încă zăpadă şi se schia, sunt râuri şi pe canionul din Kemer se face drafting, în larg sunt delfini, se fac „excursii” cu barca cu motor la 20-25 euro (se poate negocia ca aproape orice în Turcia) de persoană, inclus cu o incursiune şi în peşterile în care se poate înota. Pe plajă era o firmă ce oferea tot felul de distracţii acvatice de la deja tradiţională banană la plimbări cu paraşuta. 🙂
Faţă de Beldibi, pietrele de pe plajă sunt mult mai mărunte, dar tot departe de nisipul cu care asimilam eu plaja. Cu toate acestea, după ora 10 nu poţi călca pe plajă fără încălţăminte: ard pietrele ca plita. Pietrele sunt superb colorate, şlefuite în forme frumoase, am cules câteva kilograme… ha ha ha! 😛
Kemer se numea Eski Köy (Satul Vechi) şi în anii ’80 cu un împrumut de la Banca Mondială Guvernul Turc a investit masiv în zonă, s-a construit drumul şi au răsărit hotelurile, transformând micul district compus din 4 oraşe: Beldibi, Çamyuva, Göynük şi Tekirova şi 4 sate: Beycik, Kuzdere, Ovacık şi Ulupınar, în Riviera Turcească.
Noi ne-am procurat biletele printr-o agenţie locală, Madhotels şi fiindcă am făcut rezervările din luna martie, am beneficiat şi de o super reducere, oricum, biletele au costat cu cel puţin 50% mai puţin decât printr-o agenţie românească şi garantat cu banii aceştia nu rezistam nici cinci zile la Vama Veche şi în nici un caz la condiţiile găsite la Greenwood şi nu cu băutura şi mâncarea inclusă. La bufetul de la piscină şi la cel de pe plajă găseai ceva de ronţăit şi între cele trei mese copioase la care te serveai cu ce-ţi pofteau ochii de la salate şi fructe până la preparate tradiţionale, mâncare gătită de tot felul şi prăjituri. La fel, de băut, aveai la dispoziţie o gamă largă de sucuri, apă, cafea şi whisky, gin, votcă, bere Tuborg şi vin roşu şi alb de la 10 dimineaţa până la miezul nopţii, barmanii îţi preparau şi coctailuri fără nicio problemă şi puteai să bei cât te ţineau genunchii şi mult peste.
Cum spuneam, personalul extrem de amabil şi prietenos, sunt animatori atât pentru divertismentul adulţilor, cât şi special pentru copii. De la 10 dimineaţa se organizau partide de volei în apă şi pe nisip, la fel şi program de gimnastică acvatică şi de relaxare şi întreţinere iar pentru copii exista pe lângă piscină un loc de joacă amenajat, se ocupau două fete de ei, desenau, se jucau, pictau feţele copiilor, etc şi seara se organiza un mini-disco pentru cei mici urmat de un program pentru adulţi. Angajaţii au salarii foarte mici, în jur de 300-350 euro şi erau amplasate „tip boxuri” la tot pasul pentru toate categoriile de angajaţi. Muncesc foarte mult: 15 ore pe zi cu o zi liberă la 7…
În holul hotelului sunt câteva magazine, internet wireless, centru de închiriat maşini şi motoare, sală de jocuri şi internet, este baie turcească, saună, centru spa, salon masaj, cabinet medical, coafor şi chiar un salon de tatuaje (temporale) la care lucra un tip haios din Azerbaijan, Elchin.
Programele de seară au fost plăcute, am „prins” două seri turceşti, scatch-up comedy-uri, seară hippy, show play-back, Miss şi Mister Greenwood şi de la 11 seara se deschidea şi discoteca Greenwood unde clienţii hotelului aveau intrare liberă, dar îţi plăteai consumaţia. N-am stat în hotel ci în unul din bungalourile din spatele clădirii principale, televizor, frigider, aer-condiţionat, telefon, adică tot ce vrei şi de bun gust, drăguţ aranjat. Sunt 9 astfel de bungalouri identice, 7 pentru clienţi (e o idee mai ieftin ca-n clădirea propriu-zisă a hotelului) şi 2 cu magazine la parter şi sus sunt cazaţi o parte din personal. Clădirile au câte 3 apartamente pe nivel şi parter plus 2 etaje.
Sezonul se deschide în mai şi se închide în octombrie, sunt 6 luni cu temperatura aerului de peste 20 de grade Celsius şi se ajunge la peste 40 de grade iar temperatura apei ajunge la 28 de grade. iulie şi august sunt evident cele mai fierbinţi luni, nici nu vreau să-mi imaginezi cum arde aerul atunci. Am avut parte de vreme superbă, ba chiar şi norocul de o anomalie: sâmbăta, pe data de 13 iunie s-a înnorat şi după-masă chiar a fost o ploaie (caldă) timp de 30-40 de minute – spre marea bucurie a localnicilor. 🙂
Am făcut peste 1000 de fotografii. Şi cred că mai puteam face lejer încă cel puţin atâtea.
Joi – am aflat ulterior – pe 11 iunie, mi-am dat seama că habar n-am în ce zi suntem. Timpul a trecut ca nesimţitul şi pe nesimţite. Tot cam de joi mi-am dat seama că nu mai intra mâncarea în mine şi m-am pus tare pe băut whisky cu un strop de suc de lămâie şi puţin Swhepps seară de seară. 🙂 Ziua m-am tratat cu ceaiuri fierbinţi, dar am mai ras şi câte o bere sau un whisky înainte de masa de prânz.
Marţi, pe 16 iunie, am rămas fără ţigări. Mă aşteptam să dau 5 euro pe un pachet, dar nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că pachetul era 1,50 şi dacă cumpăram un cartuş, vânzătorul le lăsa şi la 1 euro pachetul. Şi tutunul turcesc nu se compară cu ce porcării bagă ăştia la noi chiar şi în Marlboro care uneori are buşteni ce amintesc de Carpaţi sau Mărăşeşti… Treaba asta că „totul poate fi negociat” nu este chiar genul meu, dar face parte din cultura lor şi devine chiar distractiv. Oamenii sunt foarte comunicativi şi asta mi-a plăcut enorm. Cred că de fapt acesta şi este toată “şmecheria” în spatele târguielii: dorinţa de comunicare. 🙂
Despărţirile sunt naşpa. Miercuri seara, 17 iunie, ne-am înghesuit în maşină şi am pornit spre Istambul.
Oraşul ne-a întâmpinat în ţipete de pescăruşi şi cu nori pufoşi. Hotelul Inter Istambul este situat la doi paşi de piaţa Beyazit, Bazarul (Grand Bazaar) şi Moscheea Albastră fiind foarte aproape. Intrat în camera de hotel am văzut asta:
Şi în Antalia erau multe pisici, însă Istambul pare oraşul pisicilor. Am un prieten, Marius, care cu siguranţă ar fi fost fascinat. Am găsit şi o mică
dedicată exclusiv pisicilor.
În câteva ore Istambul a devenit oraşul meu favorit. Mâine m-aş muta definitiv acolo. Turcia în sine m-a cucerit şi sincer: îmi pare rău că am scăpat de ocupaţia otomană. Mare greşeală! Ha ha ha! Zău, ne strica ieşire la Mediterană? 😛
Nu mai repet despre cât de surprins am fost de felul lor prietenos de a fi, de ce frumos şi ce îngrijit este tot. Mai ales centrul vechi şi zona comerciala, peste zi şi până seara se umple de mormane de gunoi, dar noapte este ridicat tot şi în zorii zilei nu mai găseşti nici urmă de mizerie.
Turcii muncesc foarte mult. Am văzut asta la autostrada ce traversează ţara, se lucra şi noaptea. Am văzut clădiri în lucru în care noaptea tot aşa se lucra, magazine în care la 4 dimineaţa angajaţii aranjau marfa şi vis a vis de hotelul în care am stat erau şi clădiri cu magazine de diverse confecţii la parter şi cu atelierele de producţie la etaje: de la 7 dimineaţa până seara pe la 8-9 angajaţii munceau.
A fost ciudat să auzim slujbele de la moschee din difuzoarele atârnate afară. Sunt moschee la tot pasul, în fiecare slujba este diferită şi aceste încantări bizantine se suprapun într-un mod bizar în Instambul venind din toate direcţiile. 🙂 La 11 seara am adormit în sunetul acestor cântece şi tot ele m-au trezit la 5 dimineaţa… ha ha ha! 😛
Tinerii îşi doresc foarte mult aderarea la U.E., eu am încercat să le explic că le este mult mai bine fără… ha ha ha! 😛
Pentru Istambul îţi trebuie o viaţă cred, nu trei zile câte am stat noi şi fiind şi cu Micul Vrăjitor – răsfăţat la tot pasul de turcii care-l luau în braţe, îl pupau şi îi făceau cadoaşe de tot felul – , n-am apucat să explorez decât o parte din centrul vechi şi am dat vineri în zori o raită ceva mai mare pe jos cu aparatul de gât până la Bosfor. Aşa am reuşit să fotografiez
chiar albastră în lumina de la 5 jumătate dimineaţa, profitând şi de fântâna situată între ea şi Haghia Sofia. Am văzut (şi fotografiat)
şi am făcut încă câteva poze faine (zic „io”).
Mi-a plăcut foarte mult parcul Gülhane.
Seara am găsit şi o terasă faină unde am dat 1 euro jumătate pe o bere, preţ super rezonabil, am petrecut două seri la rând acolo, oamenii la fel de primitori şi iubitori de copii, Micul Vrăjitor a fost răsfăţat şi s-a umplut de cadouri peste tot unde am fost prin Istambul. 🙂
Nu m-am sălbăticit complet. M-am mai uitat la CNN, BBC şi Euronews şi la canalele muzicale turceşti, mai ales la NR1 şi Power Turk.
Despre formaţia DUMAN ştiam din filmul genial al lui Fatih Akin: „Crossing the Bridge: the Sound of Istanbul” în care povestitor este Alexander Hacke din formaţia Germană cult electro-industrial-experimentală Einstürzende Neubauten şi pe care vi-l recomand spre vizionare (a fost DVD-ul într-un număr din revista Re:Publik din 2007), dar am descoperit şi nume noi pentru mine ca: MANGA sau AYLIN ASLIM despre care am să vă povestesc ulterior.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aBaXFrXPkGI&feature=related]
Multe ar mai fi de spus, mi-a fost greu şi să aleg doar atâtea imagini, încă nici amintirile nu s-au aşezat şi îmi sar gândurile de la una la alta, a fost aproape prea minunat ca să realizez că mi s-a întâmplat. 🙂
Istambul este oraşul contrastelor: case luxoase alăturate unor dărâmături ce mi-au amintit flagrant de Lipscani, vechi lângă nou, aromă de orient în veşminte occidentale, într-un dans plin de ritm, graţios şi antrenant… Istambul a rămas un basm viu şi sper să rămână aşa…
Sâmbăta dimineaţa iar maşină, înghesuială şi căldură cu tot cu aer condiţionat. Drumul m-a obosit, despărţirea finală de Turcia m-a sfâşiat la propriu.
Bulgaria părea un sat fără câini: pustiu tot, prin satele care am trecut rar vedeai urmă de om… Acest viitor trist al satelor abandonate ne paşte şi pe noi cât de curând…
N-am chef de nimic. Aş mai putea prinde ceva din sesiune, dar exclus să mă duc la examene acum! Ha ha ha! De sâmbătă seara de când am ajuns înapoi la Bucureşti, mă învârt ca drogat prin casă şi tot ce am făcut este să mă uit peste poze şi am butonat puţin la albumul pe care vreau să-l termit cât de curând: la sfârşitul lunii septembrie este noua ediţie de Cybermental la Silver Church şi am fost invitat de AKM să cânt. Locaţia este super, chiar nu vreau să ratez (şi) ediţia de anul acesta (că de invitat, de 3 ani sunt tot invitat…ha ha ha!).
Bucureştiul m-a întâmpinat sâmbăta seara cu
din căruţă şi cu
N-am avut energie de Placebo duminica seara, poate fac cumva să ajung vineri seara, 26 iunie în Fabrika la Mixhell cu Igor Cavalera (ex-Sepultura) şi duminica, pe 28 iunie la Limp Bizkit (cu Saga şi Queensryche, ce combinaţie! Ha ha ha! Saga n-am mai ascultat de cel puţin 20 de ani…) re-alocat la Arenele Romane.
Vă convine sau nu:
Mi-a simţit cineva lipsa?
“Io” vreau înapoi la ele… Ha ha ha! 🙂 😛 Acum, oricând, pentru totdeauna! 😛
Gata cu vacanţa!
Mai ţineţi minte povestea concursului foto „Bucureştiul în tranziţie” ? În mail m-a aşteptat asta:
„MNLR
Proces verbal
Ca urmare a jurizării fotografiilor trimise la concursul cu tema “Bucureştiul în tranziţie”, juriul format din Florin Iaru, Tudor Jebeleanu şi Dan Vatamaniuc a hotărât acordarea următoarelor premii:
Premiul I Daiana Olteanu
Premiul II Laurenţiu Dincă
Premiul III Vlad Eftenie
De asemenea, au fost selectate pentru expoziţia MNLR-ICR de la Praga lucrări de la următorii participanţi:
Alexandru Buzdugan, Alexandru Dinu Şerban, Attila Brushvox, Bogdan Calotă, Cătălina Alexandra Ion, Cristian Dinu, Cristian Harbuz, Elena Leu, Elena Raicu, Ştefănuţ Ghinescu, Florica Jianu, Luciana Herda, Irina Lupaşcu, Mădălina Păunica, Adrian Roşu, Radu Stoenescu, Vasile Cătălin Tomoiagă.
Bucureşti 16 iunie 2009”
Adică, n-am câştigat nimic, da’ fotografiile mele sunt bune şi folosite. E şi asta ceva şi măcar ajung şi lucrările mele la Praga. Conform “dealului”, dor pentru că am participat la concurs, organizatorii au câştigat co-proprietate pe 2 ani asupra muncii mele. Bullshit… ha ha ha! 🙂
Este asemănătoare cu povestea câştigului pe Metalhead: am avut două bilete virtuale la un concert la care n-am ajuns… ha ha ha! 🙂
Şi ceva pentru prietenii mei de pe Netlog: nu mai intru pe Netlog, nu vă supăraţi, nu citesc nici mesajele private, nici ce se mai scrie pe acolo. Mă găsiţi aici. 🙂
P.S. (11.38 P.M. – 22.06.2009) Nu mă pot abţine, am mai ales câteva instantanee… 🙂
