Nu pentru ţărani, ci la Muzeul Ţăranului

Treaba asta cu muzica electro este extrem de breşă, după calculele şi observaţiile mele, publicul poate fi numărat pe degete. Poate chiar pe degetele de la o mână… Cel puţin când vine vorba de „prestatorii” autohtoni. Pentru nu ştiu care DJ de printr-un Club obscur din Vest poate se mai adună lumea. Ai nevoie şi de degetele de la un picior. Fiţe de Dâmboviţa.
În fine!
La Clubul Ţăranului Român (Bucureşti, Şoseaua Kiseleff  Nr.3, Sector 1), sâmbăta (18.09.2010) de la ora 21, respectiv duminica de la ora 15, avem un eveniment EBM pe al cărui afiş îi regăsim pe Brazda Lui Novac, Cycler şi Nic’s Lipstick Traces.
De Brazda şi Cycler am mai tot scris, pe Nic ascultătorii radio poate-l cunosc de la Radio 21, Radio Guerilla şi Greenchannel.
EBM, nu pentru ţărani, ci la Muzeul Ţăranului… Detalii (pă feisbuc)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iv6VOkxIF1Y]


Discul următor sau press next

Meniu: Tarja, Stone Sour, Dagoba, Venetian Snares.
Depozitul meu de „prospături” muzicale seamănă tot mai mult cu o pungă de chipsuri. O pungă „mix”, amestecată cu chipsuri de tot felul, sărate, picante sau cu brânză, o pungă din care parcă cu cât ronţăi mai mult, se umple la loc. Numai zilele acestea am „achiziţionat” peste 40 de albume noi şi mai am un sertar cu aproape 300 de albume care-şi aşteaptă rândul la recenzie, toate discuri de anul acesta.
Cum spuneam şi zilele trecute, cam multe… „consumabile” după modelul pantofilor de înmormântare, de unică folosinţă. Read more Discul următor sau press next

Predictibilitatea impredictibilului

Am văzut nişte filme în ultimele zile – pe lângă faptul că am muncit de m-am rupt, dar despre asta mai târziu. Într-un film vizionat la un moment dat un personaj spune ceva ce mă obsedează şi pe mine de ceva timp, dar eu n-am reuşit să formulez ideea aşa scurt şi la obiect:
Problema nu este să alegi între bine şi rău – asta este simplu -, ci să alegi între două rele cel mai puţin rău.
Este un lanţ simplu: decizie, acţiune, consecinţă şi… responsabilitate. Responsabilitatea în general nu şi-o asumă nimeni când lucrurile au mers „prost”. Ştiţi, genul acela de „afară plouă”. Sau se vorbeşte în termeni generali, obscuri, mereu sunt „alţii” sau pur şi simplu există o „vină colectivă” nedefinită. Şi, la general vorbind, când ceva „merge prost” este consecinţa unui şir de „lucruri” (hm…) care toate converg ca lucrurile să rezulte în acel fel.
Putem vorbi despre politica proastă dusă-n anii ’90, a sistemului clientelar patentat de regimul Năstase şi perfecţionat de Băsescu şi actuala majoritate corelată cu guvernarea fără cap care ne-a adus unde suntem. La asta s-a mai adăugat şi criza mondială o altă „bulă” care era extrem de previzibilă, dar toată lumea se pare că a întors capul şi s-a prefăcut că nu există.
Putem vorbi despre Read more Predictibilitatea impredictibilului

Cop Shoot Cop – Release (1994)

Cop Shoot Cop – Site Oficial
Cop Shoot Cop – Pagină MySpace
Cop Shoot Cop – Pagină LastFM
The Tod Hole – Siteul lui Tod Ashley

Fac o excepţie de la regulă – de parcă aş avea aşa ceva – şi azi bag la rotisor un disc scos cu şaisprezece ani în urmă. N-am numărat la mustaţă, dar am, am ascultat vreo 220 de albume noi despre care n-am scris, produse lansate anul acesta şi calitatea, conţinutul lor nu rezervă nici surprize prea mari şi-n multe cazuri nici măcar un fior mic nu generează, este dezolantă mediocritatea în care mulţi artişti şi mult trupe se zbat şi se complac.
Acest „Release” lansat de Interscope în septembrie 1994 este – din păcate – ultimul album semnat Cop Shoot Cop şi cele 50 de minute de muzică – şi spun muzică fără nici o exagerare – pe mine m-au influenţat în mod determinant în anii care au urmat. După ce am plimbat prin player zilele acestea noile discuri semnate Arcade Fire, Black Vailed Brides, Eyes Set To Kill, Interpol, LCD Soundsystem, Project Pitchfork, Orange Sector, Liars, Blind Guardian, Izzy Stradlin, Klaxons şi alte câteva nume, mi-am amintit de CSC şi mi s-a făcut o poftă nebună să reascult acest „Release”.
N-am mai pus discul acesta de 3-4 ani, dar sună la fel de proaspăt şi convingător ca acum 14-15 ani când l-am ascultat pentru prima oară.
CSC a fost una din sutele de trupe creative din undergroundul newyorkez care din nefericire n-a reuşit să iasă din zona semiobscură. Neşansa lor s-a numit Grunge şi… show business. Cu toate că posturi de radio independente – mai ales cele studenţeşti – le-au difuzat piesele, au avut şansa de a-l însoţii şi pe Iggy Pop într-un turneu şi chiar şi MTV-ul a difuzat – cei drept rar – clipul piesei „$10 Bill”, după doar patru albume şi şase ani de activitate, gaşca s-a dizolvat.
Trupa a fost înfiinţată în 1987 de basist/vocalul Tod Ashley (aka Tod A.), clăpar/sampleristul David Ouimet şi baterist/percuţionistul Phil Puleo care în setul tradiţional de tobe încorpora şi diferite obiecte – predominant metalice – pentru a obţine sunete percutante, deosebite. În această formulă este scos primul EP „Headkick Facsimile” în 1989 de o casă de discuri obscură din Japonia (discul fiind re-editat în 1994).
Trupa abordează un Rock Industrial experimental, uneori cu sonorităţi destul de bizare ce amintesc pe alocuri de Crass şi alte experimente avangardiste.
Găştii se alătură încă un samplerist – Jim Coleman şi încă un basist – Jack Natz şi în această formulă este imprimat şi lansat albumul de debut „Consumer Revolt” în 1990, un material destul de „ciudat”, un experiment Rock cu note avangardiste şi sonorităţi industriale.
Fără David Outimet este scos un an mai târziu albumul „White Noise”, material care rămâne în zona experimentală însă elementele Rock (muzicale) îşi fac mai mult loc, echilibrul între avangardismul bizar şi construcţiile tradiţionale face materialul mult mai ascultabil şi percutant.
În 1993 este lansat „Ask Questions Later” materialul care cristalizează stilul, abordarea trupei şi atrage atenţia asupra lor şi din partea unui public mai larg şi mai puţin exclusivist. Cvartetul fără chitarist – şi evident fără solo-uri de chitară 😀 – şi cu două chitare bas au creat un sunet gros, pregnant, samplerele şi tobele colorate completând perfect peisajul sonor. Faţă de multe alte găşti din zona experimental-industrială, CSC au incorporat formule tradiţionale Rock, dar şi elemente Jazz/Swing şi au reuşit să construiască teme memorabile, piese pregnante cu iz de imnuri Rock.
Trupa lui Devin Townsend – Stapping Young Lad – pe albumul din 1997 „City” a prelucrat piesa „Room 429″ de pe „Ask Questions Later”. De altfel câte o piesă CPC a fost strecurată şi pe coloanele sonore ale filmelor Johnny Mnemonic şi So Fucking What.
În 1994 este lansat ultimul album CSC: „Release”. Spre surprinderea fanilor Read more Cop Shoot Cop – Release (1994)

Dansu’ Pinguinului?

Zilele toride din ultima vreme m-au băgat şi pe mine-n focuri ca să mă exprim astfel. Cum am săpat prin arhiva de lucru am găsit imprimările unui proiect pus în mişcare (şi apoi la sertar) în 2006. Proiectul s-a numit VEŞTI PROASTE şi albumul pe care-l pregăteam „Perfect Perisabil”. Am imprimat şi vocea atunci la 11 piese, dar am fost profund nemulţumit de rezultat, în mare parte acesta a şi fost motivul pentru care am abandonat proiectul.
Dar să revin! Imaginea unui Bucureşti în flăcări îmi tot apare şi revine de ceva vreme, acum trei zile m-am decis şi am şi „făcut” o piesă nouă: Bucharest Burning [Anthem].
Acum ştim cu toţii ce s-a întâmplat la Maternitatea Giuleşti şi mi-am exprimat şi părerea pe subiect, atât ieri (Bileţelul de adio), cât şi azi (Jelitu). Mă uit pe geam şi nu văd încă fum nici dinspre Cotroceni, nici din direcţia Pieţei Victoria şi nu arde nici Casa Poporului. Şi apropo de tot felu’ de petiţii şi cererea unei Zile de Doliu Naţional, sunt de acord cu o zi de Doliu Naţional dacă căsăpim în sfârşit preşedintele, guvernul şi măcar 75% din actuala clasă politică. Dacă în continuare numai ne văicărim şi jelim, merităm din plin tot ce se întâmplă. Petiţiile sunt pentru oameni cu prea mult timp liber şi prea puţin curaj. Şi cum spunea tatăl unuia din bebeluşii arşi: să-i ardem puţin. De acord. Da’ de ce numai puţin?! 80% zic eu că ar fi un procent rezonabil…. Dacă scapă, scapă… Îi împuşcăm.
Se aud în schimb manele de la vecin. Şi tare mă tem că la pomana de 40 de zile a bebeluşilor decedaţi vom ţopăii beţi tot pe… Dansu’ Pinguinului….
Peste toată vălmăşeala aceasta se suprapune realitatea (sau nebunia?) cotidiană. Frunza drept brand, banii azvârliţi pe geam – mai exact deturnaţi -, incompetenţa, nesimţirea, nepăsarea… Nu de brand nou, ci de conducători noi avem nevoie şi eu – nu trag semnalul – ci încă o dată: dau semnalul! 👿
Mazăre şi Năstase zic că fetele frumoase ar fi brand-ul potrivit. Nu zic nu, dar fete frumoase sunt şi-n Cehia, Polonia, Ungaria, Moldova, Ucraina…
În fine! Nu e „Dansul Pinguinului”, ci „Bucharest Burning”, nu e Read more Dansu’ Pinguinului?

Buckethead feat. Brain and Melissa Reese – Best Regards (2010)

Buckethead – Site Oficial
Bryan “Brain” Mantia – Site Oficial
Melissa Reese – Site Oficial
Pagină oficială „Best Regards”

Anul trecut Buckethead ne-a delectat, încântat sau enervat – după caz – cu patru albume şi am scris atunci pe larg despre chitaristul extravagant, dar genial. La „tona” de discuri scoase – solo sau multele sale colaborări -, anul acesta a mai adăugat un album electro-acustic: „Shadows Between the Sky” lansat pe 27 februarie, fiind al 27-lea album solo din 1992 în coace.
În aprilie s-a aflat că are probleme de sănătate şi pentru o perioadă se va retrage din activitate. Această anunţată „retragere” s-a concretizat acum cu acest prim set de 5 (!) CD-uri dintr-un şir anunţat de 3 (!). Mă bucur că Buckethead se simte mai bine şi nu şi-a pierdut nici pofta de a cânta, nici creativitatea.
„Best Regards” cum spuneam este o colecţie de 5 CD-uri, împărţită pe culori: portocaliu, albastru, verde, galben şi purpuriu. În data de  15 iulie a fost lansată şi o ediţie limitată numerotată cu cifre romane şi la care fiecare copertă este desenată manual de cei trei: Buckethead, Bryan “Brain” Mantia şi Melissa Reese.
Melissa este născută la Seattle, provine dintr-o familie multicoloră cu rădăcini din partea mamei în China, Spania şi Filipine iar din partea tatălui din Irlanda, Scoţia, Danemarca şi… Japonia şi cântă la pian de la vârsta de 4 ani iar la 18 îşi producea deja singură muzica cu ajutorul unor programe ca Pro Tools, Reason şi Logic.
Pe Brain l-am cunoscut în momentul în care s-a alăturat formaţiei Primus în 1997 şi poate fi auzit pe albumele „Brown Album”, „Rhinoplasty” şi „Antipop”, dar a continuat colaborarea cu diliul Les Claypool şi-n proiectul Colonel Claypool.
Dar Brain cântă de mult mai mult timp, de pomenit Read more Buckethead feat. Brain and Melissa Reese – Best Regards (2010)

An Untitled Track [Responsible Hate Anthem]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nhqcTorCxRY]

E bine să ai prieteni conştiincioşi. Dacă n-aş fi avut un astfel de prieten, piesa aceasta făcută în 2003 se pierdea cu siguranţă.
În fapt este prima piesă completă pe care am pus-o cap la cap după ce Nation’s Slum-ul s-a desfiinţat în 1999. Nu sună de să-ţi rupă capul, dar chiar şi ascultată acum după 8 ani sună convingător.
Chitarele sunt criminale şi am reuşit să scriu şi să construiesc un solo care mă face să zic, da domne, asta e!

Şi dacă tot am găsit această piesă rămasă la sertar, am mai scotocit şi am alcătuit un nou E.P. – „New Blues” – cu piese din perioada 2002-2005. Materialul poate fi ascultat, descărcat AICI. Read more An Untitled Track [Responsible Hate Anthem]

Creativitate

Vorbeam azi cu cineva şi am realizat că nu cred că ar mai fi mulţi care să stea cu scobitoarele în ochi până la 1 noaptea să-l aştepte pe Magdin cu „Întâlnirea de la Miezul Nopţii”. În schimb cred că-s suficient de mulţi cei care stau cu ochii bulbucaţi la „Taraful de la Miezul Nopţii”.
În fine! Nu asta era ideea. 🙂
Poţi să înveţi să cânţi la un instrument, să citeşti şi să scrii partituri, poţi exersa conştiincios zi de zi şi poţi face performanţă profesionistă din cântat însă creativitatea nici nu se învaţă, nici nu se dobândeşte.
De multe ori pare că am explorat toate limitele, nu mai este nimic de făcut, nu mai sunt orizonturi noi şi experimentele sunt simple copii sau repetiţii ale unor lucruri de mult făcute.
Eu nu cred că-i aşa. Omul dincolo de băşini şi multă apă este în primul rând un spirit. Şi unul surprinzător, creativ.
Filmuleţul acesta merită văzut şi este şi amuzant. Read more Creativitate

Them Bird Things – Wildlike Wonder (2010)

Them Bird Things – Pagină MySpace
Them Bird Things – Site Official

Totul este „indie”, „alternativ” şi neapărat „post” ceva. Numai când văd scris sau aud cuvântul „indie” mi se face rău, mă apucă greaţa. N-am numărat, dar cred că am ascultat peste 200 de albume deja numai anul acesta etichetate „indie” sau „alternativ” şi nu ştiu dacă au fost 10 cât de cât interesante.
Am ajuns să ascult câteva zeci de discuri până să mă hotărăsc să scriu despre unul şi de multe ori nici acela nu e ceva chiar demn de pomenit. Toată lumea cântă, vrea acele 15 minute de faimă, să de-a pe spate o gagică sau să primească o bere moca într-un pub, dar parcă nimeni n-are nimic de spus, de exprimat, de transmis.
Şi muzica numită generic Rock a devenit un morman de „patternuri”, o adunătură de clişee previzibile.
Mulţi din artiştii consacraţi dezamăgesc, livrează produse pe placul publicului, se conformează aşteptărilor şi nu riscă să se mai exprime, să caute, Read more Them Bird Things – Wildlike Wonder (2010)