Hailing from the dark streets of East London, Devilish Presley finished their 5th album and make no mistake, they gonna rip your heart out. Jacqui Vixen reminds me of the raging Nina Hagen, and Devilish Presley crossing over between genres, blending explosively death, goth and punk rock into their own boiling and furious music. While we’ve got an “Evil Elvis” (aka. Glenn Danzig), a Devilish Presley comes quite as a necessity. 😀 Merging the dark side of the goth and horror rock with the energy and wildness of punk rock, Devilish Presley created an unique and extremely exciting “something” and beneath all, they write some quite catchy songs. “Cocaine Joe” or “Kiss Kiss Apocalypse” have anthematic charm, strikes instantly and “The Dark Triad” is full of good riffs, catchy vocals and singable choruses, pumping drums delivering perfect tempos for the craziest pogo. Read more Devilish Presley – The Dark Triad (2011)
punk rock
Dwarves – The Dwarves Are Born Again (2011)
Dwarves were pretty famous for their simple, loud, yet nuanced punk repertoire, and controversial lyrics and also became notorious for self-mutilation, on-stage sex, and taking hard drugs, and their live shows would often only last around fifteen minutes, occasionally cut short due to injury caused by spectators. So, Bobby Faust – the midget – and some naked chicks are back again. 😀 Singer Blag Dahlia (aka Julius Seizure, born Paul Cafaro), and guitarist HeWhoCannotBeNamed (aka Pete Vietnamcheque) – the only two core members of the group – are backuped by “Fresh Prince of Darkness” on guitar and returning drummer Gregory Pecker (aka Gnarlie Watts) and this is another noisy, trashy, scandalous punk rock album, dirty and absolutely lovely. For those who somehow never stumbled into the Dwarves before, it sounds mainly like a sex-maniac Iggy Pop in the most incisive The Stooges era met The Ramones. So, we’re doomed. 😀 Read more Dwarves – The Dwarves Are Born Again (2011)
ODC – One Dead City (2011)
Poland have a solid tradition of revolt and resistance and its include a tradition of underground and Punk movement as well. ODC from Szczecin, Zachodniopomorskie, Poland, continuing this tradition, Gruby – vocals, Beben – drums, Zaraz – bass, Waldek and Greg – guitars, after the debut EP from January (free download from Bandcamp!) , now in March released their debut album consist of 14 short, incisive Punk Rock songs with some nice acoustic breaks and ingenious dynamic shifts. This is not brain surgery, this is Punk Rock, but One Dead City managed to write a couple of great songs, they have good riffs, pumping bass and “jump around” rhythms, and the acoustic moments giving them an original taste. If you dig a little bit on their MySpace page you will find links to Mediafire.com to download their full album as well, so it may be a good opportunity to listen and get know them. Read more ODC – One Dead City (2011)
The King Blues – Punk and Poetry (2011)
Or dub and hardcore. Whatever. But it’s “nice”, even if the world it’s not quite appropriate. Raggae, punk, dub, rock and hardcore are melting into one and The King Blues delivering another album with good pulse and groove, pumping rhythms, punk flashbacks and ska/dub mixture with hardcore attitude.
The King Blues started off in 2004, in London as a two man ska outfit, consisting of Jonny ‘Itch’ Fox playing ukulele and vocals and Jamie Jazz playing acoustic guitar and contributing vocals, fusing ska and folk together with influences from punk rock and hardcore punk. Influences include Public Enemy, The Clash, The Specials, Black Flag and Minor Threat. Full of energy, but not aggressive, more fun and refreshing. Read more The King Blues – Punk and Poetry (2011)
A Hidden Agenda – Pussy, Punk Rock and Pop*Tarts (2011)
A Hidden Agenda. Spell it otherwise A HA. But not from Norway, they are Americans and plays quick and straight punk rock, adding some pop touch as it expected now days. It’s nothing unusual, not outstanding, not mind-blowing or something, but it’s quite honest, full of energy and fun, much better than 9.99% of the same kind of stuffs you can get these days. And talking ’bout hidden agendas, some of us grew up with punk rock, we all want pussy – every man is a disguised lesbian 😆 – and most of us dreamed about being a pop star and quit our stupid nine to five jobs. Well, maybe once you bought a guitar but you never really believed it’s the extension of your soul, but a piece of wood with some strings on it, probably you did re-sell it long time ago or maybe you keep it in the attic, now you’re bold, you’re wife get fat and have mortgages to pay. What the fuck I’m talkin’ about?! Hopefully, Jerm and Danny-Boy will have the guts to go on this way and make their dream comes true. And well, we can have a beer (or two) and some fun listening A Hidden Agenda and maybe even dreaming sometimes. Read more A Hidden Agenda – Pussy, Punk Rock and Pop*Tarts (2011)
Sum 41 – Screaming Bloody Murder (2011)
With their debut effort “All Killer No Filler” released back in 2001 certified platinum in Canada, the United States and in the UK and the following three releases certified platinum in Canada, Sum 41 definitively it’s what we call a mainstream rock/punk band. Still, these Canadian guys rocks harder then 99.9% of the so-called rock and punk bands the record companies and the media trying to sell us as “real stuffs”. They blending intelligently rock, punk and hardcore elements and they have a good taste to write real songs. “Screaming Bloody Murder” is not only in its title a killer piece of work, it’s really an intense material far from the usual “bubble gum” and “soap box” pseudo-punk stuffs we get used with lately.
Deryck “Bizzy D” Whibley – lead vocals, rhythm guitar, keyboard, Jason “Cone” McCaslin – bass guitar, backing vocals, Steve “Stevo” Jocz – drums, percussion, and Tom “Brown Tom” Thacker – lead guitar, backing vocals managed to write and put together a quality material, 14 (plus 2 bonus) tracks without any senseless filling. Read more Sum 41 – Screaming Bloody Murder (2011)
Garagatze – Garagatze
Ieri mă întreba un fan – şi colecţionar – Punk din Ungaria legat de o discuţie pe marginea albumului Bikini din 1984 „cum stăm cu Punk-ul, cu scena Punk-Rock în România?” I-am răspuns – evident 😀 – că… stăm. 😆
Şi fiindcă nimic nu-i întâmplător pe lumea asta, nici măcar accidentele, pe Muzica Magika am dat de acest Garagatze. „Goagălul” nu prea mi-a fost de folos, păpădie şi Herodot o fi, dar mare lucru-n plus n-am aflat despre acest proiect al lui Jussy ex-Protex. Pe disc prestează şi o serie de invitaţi de pe scena muzicală clujeană ca Paul Opriş (Godmode şi Planet Hell), Andy Ghost (Altar), Doru Nedelcu (CUG, Front), Lory (Respect) şi Richie (ex-Respect), de imprimări şi producţie s-a ocupat acelaşi Paul Opriş şi 10 piese pot fi descărcate gratuit de pe SoundCloud în format mp3. Ar mai fi două piese de ascultat pe YouTube („Sculer Matriţer”, respectiv „Mucles”).
Dintre piesele originale cel mai mult mi-a plăcut „Bau-Bau”, are Read more Garagatze – Garagatze
Bikini – XX. századi hiradó – 20th Century News (1984)
(Special pentru Goro, dar nu numai! 🙂 )
La începutul anilor ’80 eram un puşti care descoperea muzica prin intermediul colecţiei impresionante pentru aceea vreme de viniluri ale mamei mele. Printre Zeppelin şi Beatles, Motorhead şi The Clash, evident nu lipseau nici discurile formaţiilor ungureşti Omega, Locomotiv GT, P. Mobil, Piramis, etc. Aşa am avut primul meu contact cu Feró datorită unui concert Omega, LGT şi Beatrice.
Prin ’86-’87 uneori mă opream pe Republicii sub un anume geam şi ascultam muzica care se răsfrângea spre stradă. Muzică Rock, Maiden, Rush, Metal Church, Queensryche… Şi Braşovul fiind un „sat mic” inevitabil l-am cunoscut pe Goro şi ne-am împrietenit aproape instantaneu.
La el am ascultat atunci pentru prima oară albumul „XX. századi híradó” de pe casetă, casetă pe care Goro o are şi acum. 😀 Mi-am amintit de Beatrice/Bikini acum două-trei zile şi m-am apucat de săpat pe net… 🙂 Imprimat în 1984, „XX. századi híradó” este un album avangardist de excepţie, pe cât de genial, probabil pe atât de obscur, însă pe segmentul Post-Rock, Punk Rock sunt puţine albume atât de bine gândite şi făcute chiar şi până-n prezent.
Nagy Ferenc sau cum a devenit faimos (Nagy) Feró – „Frank the Great” 😀 – este o figură proeminentă a scenei Rock din Ungaria şi la sfârşitul anilor ’70 a pus bazele primei formaţii Punk Rock din Ungaria şi astfel a contribuit decisiv la dezvoltarea mişcării şi a Undergroundului din ţara vecină.
Beatrice – căci acesta a fost numele formaţiei – a fost o trupă de fete şi cântau pe atunci Read more Bikini – XX. századi hiradó – 20th Century News (1984)
Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)
Îmi dau seama că recomandările mele în mod frecvent n-au nici o relevanţă, lumea preferă brand-urile comode, marfa corporatistă de larg consum, ciunga ulimu’ răcnet asortat iPodului, însă aceşti Trophy Scars m-au lăsat cu gura căscată. Foarte proaspătul „Darkness, Oh Hell” este un amestec ameţitor de sonorităţi de la secvenţe Post Hardcore la Jazz şi Blues Rock, de la Indie realmente Alternative la orchestraţii subtile asortate perfect cu viori sau suflători şi au nervul absolut absent noii generaţii (pseudo) Punk. Oscilează pe o gamă extrem de largă muzical, riff-urile furioase nu exclud armoniile, pianul sau trompeta se îmbină cu cele mai incisive ritmuri şi răbufniri zgomotoase.
Catalogaţi Post Hardcore experimental, Trophy Scars mi-au amintit de geniul celor din Cop Shoot Cop, experimentele avangardiste ale celor din Crass, prospeţimea şi creativitatea celor din Sonic Youth (mai ales cu sonorităţile albumul „Dirty” – 1992), au ceva din abordarea celor din Rollins Band de pe albumul „Weight” (1994), dar mi-au amintit şi de Clutch şi Helmet presărat cu ceva din şarmul lui Tom Waits. Rădăcinile The Beatles se împletesc organic cu energia unor Converge (mă bucur că şi alţii au remarcat gaşca aceasta de Metal), dar şi cu sonorităţile experimental-zgomotoase ale celor din Eels în cele mai incisive şi frământate momente ale lor.
Muzica lor este o invitaţie de a explora lumea dincolo de aparenţe şi evidenţe, o lume ascunsă, vibrantă, uneori întunecată şi îmbibată de misticism şi magie. O magie pierdută, uitată, izolată în subconştient şi abandonată. Read more Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)
Înapoi la Punk
New York Dolls – Cause I Sez So (2009)
Mulţi cred că Punk-ul a început şi s-a terminat cu Sex Pistols. Sau mai rău, cu The Offspring sau cu Green Day.
Până în 1977 şi la „Never Mind the Bollocks, Here’s the Sex Pistols” s-au întâmplat multe, între altele, managerul Malcolm McLaren a lucrat şi pentru americanii New York Dolls.
Piesa „Personality Crises” de pe albumul de debut auto-intitulat din 1973 le-a adus ulterior şi faima de Punkeri, dar în mare parte sunt responsabili şi pentru linia Glam. Rădăcinile trupei se trag din Rhythm And Blues şi influenţele majore sunt The Rolling Stones, MC5 şi The Stooges.
Cu toate că trupa s-a înfiinţat în 1971 nu concurează discografia celor din Kiss. După al doilea album lansat în 1974 „Too Much Too Soon” şi turneul care a urmat, formaţia s-a destrămat. Influenţa lor însă se regăseşte într-un şir lung de formaţii Rock, Glam şi Punk: Ramones, The Damned, The Clash, Dead Boys, The Smiths, Sigue Sigue Sputnik, Kiss, Hanoi Rocks, Mötley Crüe, Faster Pussycat, JetBoy şi Guns N’ Roses.
În 2004, Morrissey (ex-The Smiths), vechi fan al trupei, a reuşit să readucă cei trei supravieţuitori: David Johansen (voce), Sylvain Sylvain (chitară) şi Arthur Kane (tobe) pentru Meltdown Festival-ul de la Londra. De aici a fost doar un pas nou album, „One Day It Will Please Us to Remember Even This” în 2006, un disc realizat cu aportul lui Steve Conte (chitară), Sami Yaffa (bas), Brian Koonin (pian) iar în locul veteranului Kane, Brian Delaney la tobe şi Read more Înapoi la Punk
