Trophy Scars – Holy Vacants (2014)

Trophy Scars – Holy Vacants (2014)

Trophy Scars – Holy Vacants (2014) Four years ago Trophy Scars and their fabulous “Darkness, Oh Hell” rocked my world. Literally. That hypnotic mixture of punk fueled post-hardcore, indie-psychedelic rock, jazz, blues and funk was fresh and powerful, totally addictive.
Meanwhile they lost a little bit their punk edge, but not their intensity and “Holy Vacants” it’s an excicting and charming, throughout enjoyable album. Actually they know how to get slowly under your skin and once you get “infected”, you can’t get rid of them anymore. Must mention this, they released an album entitled “Never Born, Never Dead” in 2011, but somehow I missed that.
“Holy Vacants” is Trophy Scars’ fourth album and was two years in the making. It was also intended as their last, not because of any cataclysmic upset in the band, but because the four – Jerry Jones (vocals), John Ferrara (guitarist), Andy Farrel (bass player), Brian Ferrara (drummer) and Gray Reinhard (keys, vocals) – felt that after eight years, it had run its course. Read more Trophy Scars – Holy Vacants (2014)

Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)

Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)

Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)Îmi dau seama că recomandările mele în mod frecvent n-au nici o relevanţă, lumea preferă brand-urile comode, marfa corporatistă de larg consum, ciunga ulimu’ răcnet asortat iPodului, însă aceşti Trophy Scars m-au lăsat cu gura căscată. Foarte proaspătul „Darkness, Oh Hell” este un amestec ameţitor de sonorităţi de la secvenţe Post Hardcore la Jazz şi Blues Rock, de la Indie realmente Alternative la orchestraţii subtile asortate perfect cu viori sau suflători şi au nervul absolut absent noii generaţii (pseudo) Punk. Oscilează pe o gamă extrem de largă muzical, riff-urile furioase nu exclud armoniile, pianul sau trompeta se îmbină cu cele mai incisive ritmuri şi răbufniri zgomotoase.
Catalogaţi Post Hardcore experimental, Trophy Scars mi-au amintit de geniul celor din Cop Shoot Cop, experimentele avangardiste ale celor din Crass, prospeţimea şi creativitatea celor din Sonic Youth (mai ales cu sonorităţile albumul „Dirty” – 1992), au ceva din abordarea celor din Rollins Band de pe albumul „Weight” (1994), dar mi-au amintit şi de Clutch şi Helmet presărat cu ceva din şarmul lui Tom Waits. Rădăcinile The Beatles se împletesc organic cu energia unor Converge (mă bucur că şi alţii au remarcat gaşca aceasta de Metal), dar şi cu sonorităţile experimental-zgomotoase ale celor din Eels în cele mai incisive şi frământate momente ale lor.
Muzica lor este o invitaţie de a explora lumea dincolo de aparenţe şi evidenţe, o lume ascunsă, vibrantă, uneori întunecată şi îmbibată de misticism şi magie. O magie pierdută, uitată, izolată în subconştient şi abandonată. Read more Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)