Home › Posts tagged post-hardcore › Page 9

post-hardcore

Mediocracy – Human Progress – Endless Regress (2010)

Posted on by — 14 Comments ↓

Băieţii sunt din Bucureşti şi albumul lor de debut îl puteţi descărca de pe Asiluum Arts cu binecuvântarea lor.
Trupa – ca mai orice în românica… – s-a închegat mai greu, a durat patru ani ca să se ajungă la formula actuală, în jurul solistului Viez s-au adunat Radu (Cap De Craniu) – chitară, Para (Rain District) – tobe, Dop (Deviant) – bas şi Costin (Nightpray, Cap de Craniu) – chitară.
Albumul de debut, „Human Progress – Endless Regress” conţine 9 piese imprimate „din încheietură”, la grămadă – adică live – probabil în sala de repetiţii, pentru a capta energia, forţa muzicii, astfel sunetul nu este cel mai şlefuit, cel mai sofisticat, însă dinamica este cea naturală, redă cu precizie spiritul muzicii.
Mediocracy abordează un Metal contemporan, undeva-n zona Metalcore, elemente Post-Hardcore, sonorităţi Death, Thrash, Sludge şi Groove Metal se îmbină dinamic şi rezultatul este un manifest furios-zgomotos.
Temele abordate sunt corupţia, declinul, ura, discriminare, disperarea, lipsa perspectivei şi aceste subiecte negative oarecum şi-au pus amprenta şi pe atmosfera trupei, au oarecum o vibraţie joasă care induce la un moment dat o stare neplăcută, este ceva apăsător dincolo de momentele incisive, pasajele rapide, riff-urile tăioase.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=42mHdzjDuak]

Cele 9 piese adunate pe „Human Progress – Endless Regress” Read more Mediocracy – Human Progress – Endless Regress (2010) ›

Tactus A – ByDesign (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Tactus A sunt dovada că sunt mii de muzicieni talentaţi, mii – poate „N” – trupe excelente şi pe cât de bune, pe atât de anonime sau cunoscute doar unui public restrâns. Trioul Tactus A sunt din Regatele Unite, s-au înfiinţat prin 2008 şi albumul lor de debut „Mechanical Demons” poate fi descărcat gratuit via Rapidshare cu consimţământul dat de trupă pe pagina lor MySpace. Materialul a fost lansat în 2009, conţine circa 41 de minute de muzică împărţită în 6 piese, muzica celor din Tactus A fiind un amestec de Heavy şi Death cu nuanţe Progresiv şi Post-Hardcore în maniera actuală de Metal Alternativ, respectiv Mathcore. Trupa era compusă la aceea vreme din Jory Griffin – chitară, Dave Kersh – bas şi solistul Raayl care faţă de colegii săi locuia în State şi colaborau via internet.
Interesant materialul lor de debut, chiar promiţător, dar cu atât mai bună este continuarea, acest „ByDesign” lansat de curând.
Cam abandonată pagina lor MySpace, acolo figurează încă doar albumul de debut însă ca solist este pomenit un oarecare Liam, ascultând cele două materiale nu pare una şi aceeaşi persoană, presupun că pentru a putea activa şi live băieţii au fost nevoiţi să-şi găsească un solist mai aproape de casă. Cred că şi-au găsit şi un tobar, în orice caz cel care a bătut pielile pe noul disc a făcut o treabă excelentă!
Fără informaţii de „fundal”, rămâne muzica, respectiv cele 7 piese proaspete. Read more Tactus A – ByDesign (2010) ›

O.P.E.N. – Let’s Get It On (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Despre britanicii din O.P.E.N. n-am reuşit să dezgrop aproape nimic. Şi-au dat faţă colorată paginii MySpace, dar la capitolul informaţii: zero. Le-am găsit în schimb canalul YouTube.
O.P.E.N. sună ca nedrept uitaţii Mordred din San Francisco, amintesc de Infectious Grooves-ul lui Cyco Miko, au momente care-i invocă pe Primus („What A Lovely Day!”, „L’Homage Du Fromage”) şi pe Red Hot Chilli Peppers până prin 1989. Adică este un amestec revigorant de Funk şi Metal/Rock/Punk. Băieţii pomenesc de influenţe venite de la Estradasphere, Primus, Textures, Mr Bungle, Fishbone, Pantera, Tool, System of a Down, Jimmy Smith, Jimi Hendrix, Meshuggah, Lamb, Russian Circles, Groundation, Them Apples, Secta Rouge, Don Caballero, The Cat Empire, Oceansize, Maybe Myrtle Tyrtle, Dillinger Escape Plan, etc.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XIm8AsfvprQ]

Formulă clasică, Read more O.P.E.N. – Let’s Get It On (2010) ›

Post Hardcore: Asleigh Stake şi Just Like Vinyl (2010)

Posted on by — 6 Comments ↓

Rămân în zona Post-Hardcore, treaba asta devine tot mai trandy şi astfel riscă să se consume pe foc rapid datorită supra-producţiei, însă deocamdată sunt suficiente trupe tinere şi interesante care merită urmărite, cutia este suficient de generoasă, trupe de coloraturi uneori radical diferite îşi găsesc locul în ea.
Asleigh Stake vin din zona Death-ului tehnic, infuziile Hardcore le-au adus un plus de culoare, dar şi-au păstrat brutalitatea şi intensitatea. Just Like Vinyl sunt o gaşcă extrem de proaspătă, abordează muzica dintr-o perspectivă mult mai experimentală, au coloratură Psihedelică şi Progresivă, împletesc secvenţele Rock/Metal cu elemente Jazz. Două trupe, două abordări Read more Post Hardcore: Asleigh Stake şi Just Like Vinyl (2010) ›

East of the Wall – Ressentiment (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Asupra acestei trupe mi-a atras atenţia Şerban-Ionut Georgescu (danke!), basistul din White Walls, m-am băgat pe pagina lor MySpace şi ascultând piesa „Salieri” mi-am amintit de momentele complex-schizofrenice ale celor din VoiVod din era „Nothingface”, East of the Wall au ceva din acel spirit contorsionat, construiesc un univers disonant şi impredictibil aflat mereu în mişcare.
De câţiva ani, mai ales dincolo de ocean o serie de trupe din zona extremă a Metal-ului, mai ales de pe filonul Death-ului tehnic, s-au orientat spre sonorităţi experimentale, şi-au lărgit orizontul sonor introducând elemente de Jazz, Avangardă, zgomote Industriale, soliştii pe lângă urletele şi hârâielile tipice au început să şi cânte, să contrabalanseze brutalitatea cu pasaje melodice. Să urli ca boul de la un cap la coadă nici nu mai sperie, nici nu impresionează pe nimeni, cum nici traforajul viteză şi bătrâna sârbă bătută la viteze cât mai imposibile nu mai reprezintă mare lucru. Cynic au deschis drumul încă de la sfârşitul anilor ’80, albumul „Focus” din 1993 rămâne un punct de referinţă.
Un nou val de trupe, o nouă generaţia şi-a făcut vocea tot mai auzită. The Dillinger Escape Plan, Between The Buried And Me, Rolo Tomassi, Called To Arms, The Black Dahlia Murder , Chiodos, Gladiator, Converge, Haste the Day, Every Time I Die, Bleeding Through şi mulţi alţii au extins barierele Metal-ului brutal, introducând diferite nuanţe şi elemente inedite şi experimentând dincolo de barierele convenţionale.
Etichele Metalcore şi Post-Hardcore acoperă o gamă largă de trupe ce experimentează aceste combinaţii şi modul în care ele sunt îmbinate, procentul elementelor au adus la suprafaţă o serie de formaţii extrem de promiţătoare.
Şi acest val din fericire ne-a lovit şi pe noi, constănţenii din White Walls cu albumul „Mad Man Circus” au dovedit că muzică de calitate se poate face în oricare colţ de lume, au demonstrat, creaţia n-are legătură cu dotarea tehnică şi rezultatele vin în funcţie de muncă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=caJiYLlqFE8]

Cvartetul Read more East of the Wall – Ressentiment (2010) ›

Helloween, Forbidden, All That Remains, Chiodos, Escape The Fate, Kylesa şi Legen Beltza (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Îmi vine să mă bag la somn şi să mă trezesc după 21 decembrie 2012 (XXI-XII-MMXII). Poate odată cu calendarul maiaş se termină şi cu criza, cu băse, boc, udre şi jeffrey franks. Nu ştiu ce-i cu nebuneala asta, cum îi zice bre? Halloween. Păi ce rost are să ne extra-costumăm în noaptea de 31 octombrie – că 31 a picat duminică, s-au mutat petrecerile cu o seară înainte din evidente motive comerciale – când zi de zi trăim într-un bal mascat perpetuu?
Cine încă nu s-a speriat de pomeniţii vampiri moderni, o va face oricum lunile următoare şi cine nu moare instantaneu de infarct, are mari şanse să-ngheţe în casă de… foame. Cristina Anghel a rezistat 70 de zile (!), însă protestul ei n-a produs nici o reacţie din partea autorităţilor…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yOAl0enE7kI]

Am turnat în „malaxorul de Metale” Helloween, Forbidden, All That Remains, Chiodos, Escape The Fate, Kylesa  şi Legen Beltza şi am produs acest (pseudo) playlist: „Halloween Aftershock”, disecţia ultimelor albume produse de aceştia. 7 păcate, 7 păcătoşi, 7 mini-recenzii, nume vechi şi prezenţe noi ce merită reţinute. Bagă mare! Read more Helloween, Forbidden, All That Remains, Chiodos, Escape The Fate, Kylesa şi Legen Beltza (2010) ›

Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)

Posted on by — 4 Comments ↓
Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)

Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010)Îmi dau seama că recomandările mele în mod frecvent n-au nici o relevanţă, lumea preferă brand-urile comode, marfa corporatistă de larg consum, ciunga ulimu’ răcnet asortat iPodului, însă aceşti Trophy Scars m-au lăsat cu gura căscată. Foarte proaspătul „Darkness, Oh Hell” este un amestec ameţitor de sonorităţi de la secvenţe Post Hardcore la Jazz şi Blues Rock, de la Indie realmente Alternative la orchestraţii subtile asortate perfect cu viori sau suflători şi au nervul absolut absent noii generaţii (pseudo) Punk. Oscilează pe o gamă extrem de largă muzical, riff-urile furioase nu exclud armoniile, pianul sau trompeta se îmbină cu cele mai incisive ritmuri şi răbufniri zgomotoase.
Catalogaţi Post Hardcore experimental, Trophy Scars mi-au amintit de geniul celor din Cop Shoot Cop, experimentele avangardiste ale celor din Crass, prospeţimea şi creativitatea celor din Sonic Youth (mai ales cu sonorităţile albumul „Dirty” – 1992), au ceva din abordarea celor din Rollins Band de pe albumul „Weight” (1994), dar mi-au amintit şi de Clutch şi Helmet presărat cu ceva din şarmul lui Tom Waits. Rădăcinile The Beatles se împletesc organic cu energia unor Converge (mă bucur că şi alţii au remarcat gaşca aceasta de Metal), dar şi cu sonorităţile experimental-zgomotoase ale celor din Eels în cele mai incisive şi frământate momente ale lor.
Muzica lor este o invitaţie de a explora lumea dincolo de aparenţe şi evidenţe, o lume ascunsă, vibrantă, uneori întunecată şi îmbibată de misticism şi magie. O magie pierdută, uitată, izolată în subconştient şi abandonată. Read more Trophy Scars – Darkness, Oh Hell (2010) ›

White Walls – Mad Man Circus (2010)

Posted on by — 20 Comments ↓

Încep cu ce interesează cel mai mult. Albumul de debut al constănţenilor poate fi descărcat GRATUIT şi legal de pe site-ul Asiluum Arts.
Mereu este ingrat să scrii despre artiştii autohtoni, orgoliile sunt mereu exacerbate, sensibilitatea este mare, dacă ai „tupeul” să critici ceva inevitabil eşti bănuit de motive subiective, personale, mai cu seamă de invidie, dacă lauzi este pentru toată lumea la fel de limpede că eşti cel puţin prieten cu careva din gaşcă sau ai vre-un interes legat de ei. Adică poţi s-o dai cum vrei, nu e bine.
White Walls s-a format pe bazele a două trupe de la malul mării, Protest Urban, respectiv Fortuneteller, numele cum cei familiarizaţi cu Metal-ul contemporan pot să intuiască, l-au ales după titlul unei compoziţii Between The Buried And Me şi la doar un an de la primele repetiţii debutează cu acest „Mad Man Circus”, un disc ce conţine 8 piese originale.
Eugen Brudaru – voce, Alexandru-Eduard Dascălu – chitară, Şerban-Ionuţ Georgescu – bas şi bateristul Marian Mihailă abordează un Metal (Alternativ cum e moda să fie definit) modern, progresiv, complex şi de calitate şi cu siguranţă sunt cel mai bun produs din ultimele – şi nu numai – decenii ale scenei autohtone. Şi ştiţi, sunt zgârcit cu laudele.
Elemente Post Hardcore şi Nu Metal, riffuri zgomotoase şi ritmuri săltăreţe, se îmbină cu pasaje, elemente Progresive şi Alternative, regăsim în muzica lor reflecţii Rush (era modernă, mai ales albumele “Roll the Bones” (1991), “Counterparts” (1993) ), Tool, A Perfect Circle, filonul dur, Metalic, cu rădăcini Death Metal este completat ingenios şi inspirat de secvenţe acustice cu inserturi de Jazz, Eugen Brudaru reuşeşte să cânte în stilul lui Geddy Lee, dar este capabil şi de „hârâială” brutală, răguşită când tema, abordarea o cere.
Dacă e vre-un CD pe care să merită să daţi banii, cu certitudine „Mad Man Circus” este unul din ele.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=babEklQj6KA]

Materialul a fost lansat oficial (citeşte impresii, vezi video pe Asiluum) Read more White Walls – Mad Man Circus (2010) ›

Bastardolomey – Plastic Pig Society (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Dacă-ţi plac White respectiv Rob Zombie, trupe ca Static-X, Prong sau Rikets şi în general Metal-ul modern, abordările Groove şi Nu Metal, cu aceşti Bastardolomey te-ai scos. Şi la o adică nici nu trebuie să mergi foarte departe pentru ei, sunt din Sofia, Bulgaria.
Vecinii din sudul Dunării nu sună deloc rău şi acest album de debut este unul consistent şi de calitate, nu sună cu nimic mai prejos ca produsele similare din Vest şi de peste ocean. Din nefericire nu ştiu nici o gaşcă de pe la noi care să le poată fi măcar pe aproape…Am tot ascultat trupe de aiurea şi de te miri unde şi cumva nu-mi dă pace treaba asta că ei pot şi noi nu. În fine!
Cvartetul format în 2007 de chitarist/vocalul Dimitar Vassilev – aka Nufry – îi mai aliniază pe Kiril Petrushev – aka Busti – chitară, Venelin Georgiev – aka Villi – bas şi bateristul Milen Ivanchev. Ca influenţe îi desemnează pe Black Sabath, Ozzy, Rob Zombie, White Zombie, Ministry, Prong, Static X, Slayer şi NIN, cum spuneam, abordează un Metal modern, sănătos, vânjos, cântat din încheietură.
Imediat după înfiinţare au imprimat primul single – Cheap Thrill/51st State (cover New Model Army) şi au urcat pe scenă prima oară în Novemberie 2008. În Aprilie 2009 au deschis pentru New Model Army la primul concert al acestora la Sofia şi anul acesta au cântat în cadrul festivalului Sonisphere – evident, la Sofia – şi tot atât de evident în seara celor 4: Metallica, Slayer, Anthrax, Megadeth.
În Aprilie 2010 a fost lansat acest „Plastic Pig Society” şi trupa îşi promovează materialul prin concerte şi festivaluri Read more Bastardolomey – Plastic Pig Society (2010) ›

Helmet – Seeing Eye Dog (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

N-am luat-o total razna, nu o să vorbesc de Albă Ca Zăpada nici în ruptul capului!
Am tresărit când am văzut că urmează să fie lansat un nou album Helmet, apoi mi-am amintit de ultimu’ Disturbed şi i-am dat play cu oarecare emoţii.  Nu o fi un nou „Meantime” – sau „Betty”, albumul care parcă-mi place cel mai mult -, dar „Seeing Eye Dog” este un disc excelent.
Page Hamilton (50 de ani) ştie să compună riff-uri cu greutate, are o voce puternică, impunătoare, şi-a creat un sound inconfundabil şi de fiecare dată încearcă câte ceva cu care îşi face discurile de ascultat. Are un filon solid de Hardcore, are reminiscenţe Post-Grunge, ne serveşte un Rock modern, Metal Alternativ în sensul cel mai pozitiv al etichetei, nu inventează, dar experimentează şi face muzica extrem de funcţională, eficientă.
Şi un lucru mai rar în zilele noastre: nu are timpi morţi, umplutură. Nici piese, nici teme. Discul are un puls extrem de bun, curge firesc, piesele, temele se succed natural.
„Doar” 10 piese, dar fără cusur, nu face rabat de la calitate.
Hamilton a surprins în 1992 cu amintitul „Meantime”, al doilea album Helmet după debutul cu „Strap It On” (1990), dar primul scos la un label major (Interscope) şi disc care i-a adus şi recunoştinţă şi vânzări de peste un milion de copii. Clipul „Unsung” a făcut ravagii la aceea vreme pe eMpTyVee…
„Betty” (1994) n-a mai fost la fel de bine primit cu toate că este un disc cel puţin la fel de temerar, cu toate acestea a urcat în Billboard 200 până pe poziţia 45, dar vânzările au scăzut sub 300 de mii de exemplare.
Lucrurile au evoluat din punct de vedere comercial şi mai rău cu „Aftertaste” din 1997, vânzările au scăzut la circa 170 de mii de exemplare şi la capătul turneului din 1998 Hamilton decide să pună punct trupei, după cum a spus-o chiar el: „după 9 ani, 1600 concerte, 5 albume, nu mai puteau să se privească unul pe celălalt în ochi.”
În anii care au urmat Hamilton participă la producţia şi scrierea unor coloane sonore pentru filme, o perioadă cântă alături de David Bowie ca-n 2004 să înceapă un nou proiect alături de John Tempesta (ex-Testament şi White Zombie). Acest proiect în final s-a transformat în reuniunea Helmet şi s-a născut albumul „Size Matters” lansat în acelaşi an.
În 2006 este scos albumul „Monochrome” şi în data de 7 septembrie urmează să fie lansat acest nou „Seeing Eye Dog”. Read more Helmet – Seeing Eye Dog (2010) ›