John 5 – The Art of Malice (2010)

John 5 – The Art of Malice (2010)

John 5 – The Art of Malice (2010) „Unii n-are stare, domne!” Am scris anul trecut pe larg despre cariera lui John 5, cum acest vrăjitor al celor 6 corzi a ajuns de la Lita Ford la Rob Zombie trecând pe la David Lee Roth, proiectul Industrial 2wo al lui Rob Halford şi prin trupa lui Marlyn Manson şi am scris şi despre albumele solo şi „Remixploitation”-ul lansat anul trecut.
Anul acesta a fost lansat noul Rob Zombie „Hellbilly Deluxe 2” pe care John 5 şi-a impregnat simţitor aportul, dar se pare că i-a mai rămas energie şi i-au mai rămas suficiente idei şi pentru încă un disc solo, acest „The Art of Malice”. Read more John 5 – The Art of Malice (2010)

Brazda Lui Novac în Club Control

Şi a fost vineri seara şi a fost lansarea albumului Brazda Lui Novac la Club Control.
Contând pe „punctualitatea mioritică”, am aterizat la locul faptei cu o oră întârziere, dar şi aşa s-a dovedit că ajunsesem cam devreme.
Nic Cocarlea a început rotitul de platane pe la 10 jumătate, apoi pe la 11 au urcat pe scenă Brum Conspiracy, un trio interesant cu tobar şi chitară live, o muzică Electro-Experimentală cu arome Psihedelice ce-şi au rădăcinile în Avangarda anilor 80 undeva în zona dintre Rock-ul Progresiv şi World Music. Interesant proiect, poate uşor unidimensional, dar cu potenţial.
Victor a preluat scena pe la 12 şi spectacolul său a durat aproximativ 2 ore inclusiv 3 bis-uri. A fost Read more Brazda Lui Novac în Club Control

Soulfly – Omen (2010)

Despre Max am mai povestit şi am scris şi despre concertul Soulfly de la Bucureşti de anul trecut.
Genialul album anterior, „Conquer” (2008) a fost anunţat ca fiind ultimul lor produs şi la aceea vreme Max spunea că se va concentra exclusiv asupra proiectului Cavalera Conspiracy al cărui album „Inflikted” (2008) sincer nu m-a cutremurat. Teoretic în aprilie au început şi înregistrările noului material Cavalera Conspiracy.
Din fericire Max a revenit la sentimente mai bune şi pe 25 mai urmează să fie lansat al 7-lea album marca Soulfly: „Omen”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QwNCa21aAxE]

Reţeta mereu câştigătoare al Soulfly-ului Read more Soulfly – Omen (2010)

Oomph! – Truth Or Dare (2010)

Oomph! – trupa germană înfiinţată în 1989 la Wolfsburg – se pot mândri nu doar cu o carieră de success de peste 20 de ani şi 10 albume, dar sunt una din extrem de rarele trupe care într-o perioadă atât de îndelungată de existenţă nu şi-au schimbat componenţa.
„Truth Or Dare” este o compilaţie ce vine să umple spaţiul dintre ultimul lor album „Monster” lansat în 2008 şi noul material aşteptat anul acesta, însă este ceva mai mult decât un simplu „best of”, trupa a re-înregistrat 16 piesele în limba engleză. Asta face muzica lor mai acceptabilă pentru cei refractari la germană, dar a dat şi o culoare diferită pieselor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bLJhmnI5Ez0]

Pomeneam de NDH şi de faptul că Oomph! sunt Read more Oomph! – Truth Or Dare (2010)

Eisbrecher – Eiszeit (2010)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=r61n0U073Cg]

„This is Deutsch” de pe al treilea album Eisbrecher (Spărgătorul de gheaţă) „Sünde” (Păcat) este un tribut adus muzicii germane, încorporează tema piesei „Da Da Da” al trupei Electro-Rock minimaliste Trio, dar şi sonorităţi Kraftwerk şi le transpune în ceea ce este numit „Neue Deutsche Härte”.

„Neue Deutsche Härte” (traducere aproximativă: Noua Tărie Germană) este o definiţie Read more Eisbrecher – Eiszeit (2010)

Rikets – All American Death Cult (2010)

Lansat de Burnhill Union Records pe 20 aprilie 2010 „All American Death Cult”, albumul de debut al formaţiei – evident americane – Rikets, este un melanj revigorant între riff-uri Groove Metal, abordare Nu Metal, elemente Industrial şi reziduuri Emo/Screamo.
Acest „all in one” – totul la un loc – sună mult mai bine în fapt, decât poate suna aşa povestit, aşezat pe hârtie.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9beaUG_wOBE]

Dacă şefu’ găştii, solistul şi multi-instrumentistul Scott Rose îi desemnează ca influenţă primordială pe Switched, eu mi-am amintit de Dope, White/Rob Zombie, Filter, Powerman 5000, Static-X şi Marilyn Manson.
Ce face albumul foarte ascultabil este faptul că sunt aerisiţi, curaţi, nu aglomerează spaţiile, riff-urile sună incisiv, brutal, clapele, samplerele aduc coloratură, vocea lui Scott este polivalentă, cântă şi urlă în funcţie de moment, basul şi tobele furnizează un fundament solid, simplu, dar perfect balansat. Read more Rikets – All American Death Cult (2010)

Brazda Lui Novac – Brazda Lui Novac (2010)

Despre Victor (aka Brazda Lui Novac) am scris în preambulul ediţiei de anul trecut al festivalului Cybermental şi am consemnat şi prestaţia lui de calitate din festival.
Proiectul său IDM (Intelligent Dance Music) pornit din anii studenţiei la Arhitectură (1997) a rezistat mai bine de un deceniu (să sperăm că 13 se va dovedi norocos 🙂 ) şi după mai multe E.P.-uri, Victor a decis că a sosit timpul pentru un prim album.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=U6l91WohBIM]

Ne place sau nu ne place, suntem o ţară Read more Brazda Lui Novac – Brazda Lui Novac (2010)

Shining – Blackjazz (2010)

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=1eXUjfVPkGk&feature=related]

Rafturi ticsite cu marfă.
Consumism şi produse. Capcana cercului vicios.
Sortate, ambalate, aranjate. „…totul e minunat!”
Diferă culoarea, mărimea, eventual preţul. Ofertă specială: două la preţ de unul. Conţinutul? Dubios. Dar cui îi mai pasă? Vin ca pe bandă rulantă. Cumpărăm şi consumăm.
– Vai ce drăguţ! Îmi place movul şi… e aşa pufos!
O da. „Detergentul pentru rufe curate”. Păcat că ale mele – al dracului! – sunt mai tot timpul murdare.
Etichete. „Conţine gluten”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Iqn2QMD3ZSE&feature=related]

Sau Sindromul Read more Shining – Blackjazz (2010)

Remixuri, descarcă ToToM – The Shup

Remixez deci exist. 😀
Am multe proiecte pe tapet şi prin sertare, unul din ele este un album cu remixuri Nine Inch Nails.
Sunt un fan vechi şi devotat al lui Trent Reznor, am scris despre trupă pe larg şi am mai pomenit şi despre remixurile mele realizate cu materialele puse la dispoziţie celor interesaţi de Reznor pe site-ul NIN Remix.
„Me, I’m Not” provine de pe albumul „Year Zero” din 2007 şi ca să înţelegeţi mai bine Read more Remixuri, descarcă ToToM – The Shup

Eveniment: Umbra Et Imago la Silver Church

Într-o astfel de zi superbă, stropită cu un soare ce inevitabil ne aminteşte primăvara, îmi vine oarecum peste mână să scriu despre… umbre. 🙂

În majoritatea oamenilor există o parte ascunsă, mai mult sau mai puţin întunecată. Unii nu admit nici faţă de ei înşişi „secretele murdare” pe care le dosesc în colţurile cele mai ascunse, alţii nu doar că le acceptă şi le explorează, dar chiar le expun.
Tot felul de termeni „dubioşi” ne-au invadat vocabularul în ultimele două decenii, tabuuri s-au transformat în subiecte senzaţionale numai bune să (mai) crească tirajele tabloidelor devenite surse de informare „corectă” pentru un număr tot mai mare de cetăţeni… „de bine”. Cine n-a auzit de swinging, de menaj a trois, fetish sau BDSM? Read more Eveniment: Umbra Et Imago la Silver Church