Home › Posts tagged cronică de disc › Page 21

cronică de disc

Gorillaz – Plastic Beach (2010)

Posted on by — 13 Comments ↓

De la nepot la bunică nu cred că e multă lume care nu s-a bâțâit pe Clint Eastwood, piesa proiectului Gorillaz.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_Y5KAZgMUac]

Pentru o trupă virtuală născocită de creierul lui Damon Albarn – compozitorul și producătorul din spatele formației Blur – în 1998, acest „Plastic Beach” lansat oficial pe data de 3 martie este doar cel de-al 3-lea album, așa că aș putea spune că este o „gașcă” cam leneșă, dar cei 5 ani scurși de la anteriorul produs, „Demon Days”, cred că au meritat așteptarea. Read more Gorillaz – Plastic Beach (2010) ›

Black in Business. Burzum – Belus (2010)

Posted on by — 6 Comments ↓

Cum am promis, revin la rotiseria de discuri.
So, b(l)ack in business.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=g2qzbiucIoc]

Înainte însă să vă mai plictisesc cu una-alta. 🙂
Convulsiile din viaţa mea şi-au făcut simţite undele şi asupra blogului. Mi-e dor de computer-ul meu, butonez pe un laptop super ok, dar cumva tot nu mă simt în largul meu, nu este la fel ca atunci când ai „scula” ta.
Am ascultat o grămadă de muzică nouă pe mp3 player, s-au adunat tot felul de discuri interesante din toate segmentele sonore, cumva anul acesta am avut parte de multe surprize plăcute, sper să apuc să povestesc de toate. Cu tensiunile şi problemele acumulate însă nici capul nu mi-a stat la muzică… am ascultat, dar n-am fost capabil să scriu despre nimic. Am ronţăit noile producţii de la: Liars, Gonjasufi, Pantha Du Prince, Gorillaz, Chumbawamba, Convixion, Derelict Earth, High On Fire, Island, Lapko, Of Mice And Men, Scavanger, Sinbreed, Titus Andronicus, White Wizzard, White Belt Yellow Tag, etc. Poate starea mea este de vină, am ales încă un album din zona Black, de ani de zile n-am ascultat atâta Black. 😀 Read more Black in Business. Burzum – Belus (2010) ›

Orphaned Land -The Never Ending Way Of ORwarriOR (2010)

Posted on by — 6 Comments ↓

De gaşca asta am auzit pentru prima oară duminică seara pe blogul lui Garm şi piesa „Sapari” m-a făcut mai mult decât curios să sap după ei şi acest ultim produs lansat pe 25 februarie.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AbCliCQnBUo&feature=player_embedded] Read more Orphaned Land -The Never Ending Way Of ORwarriOR (2010) ›

Omleta Punk – Close Your Eyes, Alkaline Trio si Story of the Year

Posted on by — 10 Comments ↓

Am promis omletă Punk, omletă (neo) Punk livrez. 😀
Are de toate, ingrediente proaspete, dar nu este nici prea piperat, nici foarte-foarte condimentat, Punk-ul nu mai înseamnă pentru foarte mulţi creastă roşie, cocteiluri Molotov şi anarhie. Din ce am avut la mână – şi urechi – am folosit ce era mai bun.
Îmi amintesc de Henry Rollins într-un reportaj MTV de prin ’94, imprimau albumul „Weight” undeva într-o cabană uitată în mijlocul pădurii, era iarnă, ningea şi Henry se bălăcea într-un jacuzzi cu apă fierbinte şi multă spună undeva afară lângă cabană, fredona Sex Pistols “Anarchy in the U.K.” şi se juca cu bulele de săpun apoi a spus zâmbind: „asta a rămas din Punk”… Moşu’ avea dreptate.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=yLkIB5l-OlM]

Azi am spart în tigaia de dimineaţă discurile de la dinamicii Close Your Eyes, o gaşcă de care cred că o să tot auzim în următorii ani, (aproape) veteranii Alkalin Trio şi Punk-ul lor senin, relaxat şi Story of the Year care au şi ei un nume deja, sunt însă reprezentanţii liniei noi, Post-Punk/Screamo al genului. Read more Omleta Punk – Close Your Eyes, Alkaline Trio si Story of the Year ›

Blenderul de joi – Manafest, You Me At Six si Lifehouse

Posted on by — 6 Comments ↓

M-am trezit (din nou) nominalizat la RoBlogFest la două categorii: blog de muzică şi cel mai popular blog. Cel mai ne-popular era mai adecvat, dar „cutia” cu muzică este totuşi un pas înainte vis a vis de „blogger crizat”, nu? 😛
Bun, anul trecut am primit 0 (zero) voturi şi m-am clasat pe poziţia 641 cu toate că am cam 4-5 prieteni care au jurat că s-au strofocat să-şi facă cont, să se înregistreze şi m-au şi votat… 😛 Altfel spus: sunt al naibii de popular şi mă bazez pe voi şi anul acesta! 😀
Complimente mamei lu’ VisUrât!

Ieri am dat o raită prin Canada prin intermediul celor de la You Say Party! We Say Die!, coctailul de vitamine sonore preparat în dimineaţa aceasta pleacă tot de la un condiment canadian: Manafest.

Bună dimineaţa fete şi băieţi, puneţi-vă căştile, pornim pe tobogan!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=x8RArZ3Xh-A] Read more Blenderul de joi – Manafest, You Me At Six si Lifehouse ›

You Say Party! We Say Die! şi multe X-uri

Posted on by — 19 Comments ↓

Am deja câteva discuri şi din zona Punk lansate în 2010, dar deocamdată nu m-a dat pe spate nimic, n-am fugit după gel şi fixativ în baie, nici după spray cu vopsea roşie să-mi fac creastă. O să le adun şi am să le arunc în blender într-o dimineaţă sau fac o omletă… ha ha ha! 😛
Întâmplător m-am împiedicat de aceşti You Say Party! We Say Die! şi chiar dacă ultimul lor album este din 2009 – pare la o îndepărtare de ani lumină! ha ha ha! 😛 , mi s-a părut o gaşcă mult mai interesantă şi o oportunitate de a scrie despre ei… 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tMEykcz9IVU]

Iniţial m-am gândit că sunt un fel de Sigue Sigue Sputnik fiind etichetaţi şi Dance Punk, dar canadienii din Britisch Columbia amestecă secvenţe New Wave cu Indie şi în persoana lui Becky Ninkovic au o solistă energică şi cu personalitate care are atuurile să capteze atenţia.
Au o poveste numai bună pentru presă: basistul Stephen O’Shea şi clăparul Krista Loewen fiind membrii în aceeaşi gaşcă de motorişti – “The Smoking Spokes”, în noiembrie 2003 fiind – evident! –  iarnă şi prea frig să te mai dai cu motoarele, s-au apucat să cânte împreună în pivniţa solistei Becky.
De aici până la completarea găştii cu un chitarist (Jason Nicholas, înlocuit ulterior cu Derek Adam) şi un baterist (Bruce Dyck, înlocuit şi el de Devon Clifford), la concerte prin cluburile locale şi la albumul de debut, „Hit the Floor” din 2005 calea a fost scurtă şi dreaptă. Read more You Say Party! We Say Die! şi multe X-uri ›

Azi în negru: Rotting Christ şi Dark Fortress

Posted on by — 12 Comments ↓

Rotting Christ – AEALO (2010)

Aproape 2 decenii de activitate şi 10 albume este cartea de vizită a probabil celei mai faimoase formaţii din Grecia. Plecaţi la drum în 1987 pe linia dură a Black Metal-ului, trupa şi-a nuanţat treptat abordarea, elemente din zona Dark şi-au făcut treptat loc şi de la Black-ul radical au evoluat spre o zonă mai melodică cu elemente de Heavy şi Thrash.
N-au lipsit nici scandalurile, cel mai recent – în 2005, proaspăt (re)creştinatul Dave Mustaine (Megadeth) a insistat ca grecii să fie scoşi de pe afişul concertului Megadeth de la Atena…
În ciuda numelui, trupa nu este o „cruciadă anti-creştină”, textele lor au un conţinut întunecat, ocultist, într-o formă mistică, dar chiar de ar fi vorba despre Satanism înverşunat, în lumea occidentală este atât de făţarnic să vorbeşti despre democraţie, libertate religioasă (spirituală) şi toleranţă blamând constant tot ce este altfel, tot ce este diferit de creştinism.
Însă ne este mereu la îndemână să judecăm la prima vedere şi în necunoştinţă de cauză să emitem păreri… Read more Azi în negru: Rotting Christ şi Dark Fortress ›

Alternative: These New Puritans şi Los Campesinos!

Posted on by — 2 Comments ↓

A început ploaia (este duminică după-masa). Îmi place ploaia, uneori chiar rece şi mohorâtă. Ploaia mereu îmi dă senzaţia că spală mizeria, curăţă nu doar străzile, dar şi gândurile, uneori tulburi şi spală mizeria, o împinge în canale şi rămâne la suprafaţă doar ceea ce este curat, esenţa. Este o iluzie, un fir de pai de care stau uneori atârnat conştient că dedesubt nu este nici o plasă de protecţie şi prăbuşirea este iminentă.
Se lasă bezna peste cartier – de vreo două săptămâni nu mai funcţionează iluminatul public din spatele blocurilor – şi privesc reflexia luminilor din blocul de vis a vis în băltoace.

Elvis tocmai a părăsit clădirea… 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=lzHwRcOsDNw&feature=related]

Discuri multe înseamnă – din fericire – şi discuri bune. Am avut deja câteva albume de excepţie anul acesta şi suntem abia în februarie. Read more Alternative: These New Puritans şi Los Campesinos! ›

Let’s dance! Groove Armada, Delphic, Alpha Point, Sade şi Vedera.

Posted on by — 10 Comments ↓

Ne trezim încruntaţi, zi de zi tot mai încruntaţi. Apa caldă nu curge, caloriferele sunt aproape reci, facturile cresc. Îţi freci dinţi cu periuţa, scuipi apa-n chiuvetă şi verşi şi o înjurătură. Cafeaua parcă nu mai are nici un gust, fumul ţigării te zgârie pe gât, dar tragi fumul cu încăpăţânare şi mai înjuri o dată. Deschizi televizorul din obişnuinţă, aceleaşi ştiri se repetă cu nepăsare, vocile bâzâie şi nici nu mai desluşeşti sensul cuvintelor şi – inevitabil – înjuri din nou.
Afară zăpada murdară stă grămadă peste tot, calci în urmele paşilor anteriori, nimereşti într-o băltoacă şi… îţi mai scapă o înjurătură printre dinţi. Ajungi în staţie numai bine să-i faci cu mâna tramvaiului… şi în loc să înjuri, scoţi mp3 playerul din buzunar, îţi pui căştile şi dai drumul la muzică. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YHhmyyahh4s&feature=channel]

În paşi de dans, treci mai uşor peste obstacole! Read more Let’s dance! Groove Armada, Delphic, Alpha Point, Sade şi Vedera. ›

3 discuri pe rotisor – Yeasayer, BLK JKS şi Ov Hell

Posted on by — 16 Comments ↓

Ameţitor de multe discuri, o avalanşă de lansări cu care este imposibil să ţii pasul. Este la fel ca în blogosferă: toată lumea scrie şi nimeni nu citeşte. Dar despre asta mai târziu sau altădată!
Toată lumea cântă, nimeni nu mai ascultă muzică. Dar toţi se pricep mai ceva ca la fotbal, economie şi – inevitabil – politică. Cine pretinde că ascultă tot ce apare şi cum s-ar spune „este la curent”, este un mincinos. Am mai spus, am un teanc impresionant de materiale „leftovers” de anul trecut şi noile produse vin ca valul, împing în spate discurile mai vechi. Mai „vechi” înseamnă în unele cazuri nici 2-3 luni. Uneori acest fapt este absolut incorect, am şi azi un disc din 2009 pe care l-am ratat la momentul lansării, dar ascultând-ul acum, m-a făcut să-mi revizuiesc lista discurilor favorite pe anul trecut.
Pe taraba virtuală de azi am servit Yeasayer (un Pop Psihedelic amestecat cu faze de Rock Experimental), BLK JKS (revelaţia de care pomeneam!) şi Ov Hell (Black Metal excepţional), adică „marfă” pentru toate gusturile. Eu le-am îngurgitat şi digerat pe toate cu poftă, mă bucur de fiecare dată când găsesc în fluxul tot mai masiv de produse – majoritatea de serie şi de calitate îndoielnică – artişti şi albume care rup rândul, sparg tiparele, mai fac muzică cu… suflet. Sunt parcă prea multe produse…
…şi asta în ani şi condiţii de criză. Anomaliile fireşti al declinului civilizaţiei pe muchie de cuţit. Se termină calendarul în 2012, nu se termină, habar n-am, dar ceva-ceva trebuie să se întâmple că aşa nu mai merge clar! Însă teoria omoară practica şi practica infirmă teoria, aşa că mai bine să ne vedem de… muzică. 🙂 Read more 3 discuri pe rotisor – Yeasayer, BLK JKS şi Ov Hell ›