După gheenă sunt eu care… 🙂 Nu fac nimic. (Ce duminică!)
Nu mă întrebați ce înseamnă „nimic” și nici cum sau pe ce scriu. E public blogul, dar omul mai are și secrete. 😛
Inspirație ioc. ( 😀 ) Dați-mi un pahar cu apă că-mi e o foame de nu știu unde dorm la noapte. 😛 Read more Aceasta nu este o postare
Monthly Archives: February 2010
Pagină nouă. Albă.
Există tot felul de teorii ale ciclicităţii, unii spun de 7, alţii de 10 ani în funcţie de calendarele la care fac referinţă, în funcţie de diferitele teorii şi abordări.
Pornim de la un capăt al spiralei, dar nu ştim niciodată unde „aterizăm”.
Aş vrea să dispar….
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JTjbwdwWPpc&feature=related]
Omleta Punk – Close Your Eyes, Alkaline Trio si Story of the Year
Am promis omletă Punk, omletă (neo) Punk livrez. 😀
Are de toate, ingrediente proaspete, dar nu este nici prea piperat, nici foarte-foarte condimentat, Punk-ul nu mai înseamnă pentru foarte mulţi creastă roşie, cocteiluri Molotov şi anarhie. Din ce am avut la mână – şi urechi – am folosit ce era mai bun.
Îmi amintesc de Henry Rollins într-un reportaj MTV de prin ’94, imprimau albumul „Weight” undeva într-o cabană uitată în mijlocul pădurii, era iarnă, ningea şi Henry se bălăcea într-un jacuzzi cu apă fierbinte şi multă spună undeva afară lângă cabană, fredona Sex Pistols “Anarchy in the U.K.” şi se juca cu bulele de săpun apoi a spus zâmbind: „asta a rămas din Punk”… Moşu’ avea dreptate.
[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=yLkIB5l-OlM]
Azi am spart în tigaia de dimineaţă discurile de la dinamicii Close Your Eyes, o gaşcă de care cred că o să tot auzim în următorii ani, (aproape) veteranii Alkalin Trio şi Punk-ul lor senin, relaxat şi Story of the Year care au şi ei un nume deja, sunt însă reprezentanţii liniei noi, Post-Punk/Screamo al genului. Read more Omleta Punk – Close Your Eyes, Alkaline Trio si Story of the Year
V… de la vid
Mi-am amintit – iar – de „V for Vendetta” şi una din repricile memorabile: „Fericirea este închisoare, Evey. Fericirea este cea mai perfidă închisoare dintre toate.”
Eu vreau fericirea în aceeaşi măsură în care îmi doresc libertatea. Nu pot separa una de cealaltă cele două lucruri.
Un prieteni spunea când vă povesteam despre vină acum câteva zile, că – citez: „Comunicarea, transparenta si…efectuarea de compromisuri de catre AMBELE parti! (…)Sper să mă ţin de cele 3 zise mai sus şi să nu ajung niciodată la divorţ. Mai bine mă calcă trenu’.”
Hm. Eu am divorţat şi n-am nici un regret. Am amintiri frumoase şi amintiri neplăcute din aceea primă căsnicie – şi în general din relaţiile anterioare, dar nu am regrete, n-am ce să reproşez nimănui. O vreme mi-am făcut reproşuri singur, dar… nu m-au dus nicăieri, nu m-au ajutat cu nimic.
Şi m-am despărţit de „n” ori şi n-am regretat şi nu regret. Învăţ şi mă străduiesc să nu repet greşeli.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=r8OipmKFDeM]
Inerţia cu care acceptăm uneori anumite situaţii este pe de o parte dovadă de laşitate, pe de altă parte evidenţa – prostească – a ataşamentelor nefireşti.
Bune sau rele, acceptăm lucruri, situaţii sau oameni doar fiindcă ne este confortabil cunoscutul. Comoditatea iadului în flăcări…
Acestea sunt compromisurile… nefericite. Read more V… de la vid
Blenderul de joi – Manafest, You Me At Six si Lifehouse
M-am trezit (din nou) nominalizat la RoBlogFest la două categorii: blog de muzică şi cel mai popular blog. Cel mai ne-popular era mai adecvat, dar „cutia” cu muzică este totuşi un pas înainte vis a vis de „blogger crizat”, nu? 😛
Bun, anul trecut am primit 0 (zero) voturi şi m-am clasat pe poziţia 641 cu toate că am cam 4-5 prieteni care au jurat că s-au strofocat să-şi facă cont, să se înregistreze şi m-au şi votat… 😛 Altfel spus: sunt al naibii de popular şi mă bazez pe voi şi anul acesta! 😀
Complimente mamei lu’ VisUrât!
Ieri am dat o raită prin Canada prin intermediul celor de la You Say Party! We Say Die!, coctailul de vitamine sonore preparat în dimineaţa aceasta pleacă tot de la un condiment canadian: Manafest.
Bună dimineaţa fete şi băieţi, puneţi-vă căştile, pornim pe tobogan!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=x8RArZ3Xh-A] Read more Blenderul de joi – Manafest, You Me At Six si Lifehouse
You Say Party! We Say Die! şi multe X-uri
Am deja câteva discuri şi din zona Punk lansate în 2010, dar deocamdată nu m-a dat pe spate nimic, n-am fugit după gel şi fixativ în baie, nici după spray cu vopsea roşie să-mi fac creastă. O să le adun şi am să le arunc în blender într-o dimineaţă sau fac o omletă… ha ha ha! 😛
Întâmplător m-am împiedicat de aceşti You Say Party! We Say Die! şi chiar dacă ultimul lor album este din 2009 – pare la o îndepărtare de ani lumină! ha ha ha! 😛 , mi s-a părut o gaşcă mult mai interesantă şi o oportunitate de a scrie despre ei… 🙂
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tMEykcz9IVU]
Iniţial m-am gândit că sunt un fel de Sigue Sigue Sputnik fiind etichetaţi şi Dance Punk, dar canadienii din Britisch Columbia amestecă secvenţe New Wave cu Indie şi în persoana lui Becky Ninkovic au o solistă energică şi cu personalitate care are atuurile să capteze atenţia.
Au o poveste numai bună pentru presă: basistul Stephen O’Shea şi clăparul Krista Loewen fiind membrii în aceeaşi gaşcă de motorişti – “The Smoking Spokes”, în noiembrie 2003 fiind – evident! – iarnă şi prea frig să te mai dai cu motoarele, s-au apucat să cânte împreună în pivniţa solistei Becky.
De aici până la completarea găştii cu un chitarist (Jason Nicholas, înlocuit ulterior cu Derek Adam) şi un baterist (Bruce Dyck, înlocuit şi el de Devon Clifford), la concerte prin cluburile locale şi la albumul de debut, „Hit the Floor” din 2005 calea a fost scurtă şi dreaptă. Read more You Say Party! We Say Die! şi multe X-uri
Vina, bate-o vina
Luna de miere durează cât vrem noi. Din păcate se termină pe neobservat şi vina este a noastră.
N-am nici chef, nici forţa să înşir clişee. La vorbe ne pricepem sau măcar pretindem că ne pricepem toţi.
La vorbe, la teorie, la despicat firul în cât mai mult ne pricepem şi…ne şi place. Este un fel de învârtit în jurul cozii. Ne prefacem că amânăm şi de fapt lucrurile – viaţa – trece pe lângă noi.
Iar vina este mereu în exterior şi/sau la celălalt.
Dăm din umeri, vorbim despre „ghinion de neşansă” ( 😛 ), soartă (soacră! 😛 ), destin, Dumnezeu, dracu’ m-a pus. Read more Vina, bate-o vina
Azi în negru: Rotting Christ şi Dark Fortress
Rotting Christ – AEALO (2010)
Aproape 2 decenii de activitate şi 10 albume este cartea de vizită a probabil celei mai faimoase formaţii din Grecia. Plecaţi la drum în 1987 pe linia dură a Black Metal-ului, trupa şi-a nuanţat treptat abordarea, elemente din zona Dark şi-au făcut treptat loc şi de la Black-ul radical au evoluat spre o zonă mai melodică cu elemente de Heavy şi Thrash.
N-au lipsit nici scandalurile, cel mai recent – în 2005, proaspăt (re)creştinatul Dave Mustaine (Megadeth) a insistat ca grecii să fie scoşi de pe afişul concertului Megadeth de la Atena…
În ciuda numelui, trupa nu este o „cruciadă anti-creştină”, textele lor au un conţinut întunecat, ocultist, într-o formă mistică, dar chiar de ar fi vorba despre Satanism înverşunat, în lumea occidentală este atât de făţarnic să vorbeşti despre democraţie, libertate religioasă (spirituală) şi toleranţă blamând constant tot ce este altfel, tot ce este diferit de creştinism.
Însă ne este mereu la îndemână să judecăm la prima vedere şi în necunoştinţă de cauză să emitem păreri… Read more Azi în negru: Rotting Christ şi Dark Fortress
Alternative: These New Puritans şi Los Campesinos!
A început ploaia (este duminică după-masa). Îmi place ploaia, uneori chiar rece şi mohorâtă. Ploaia mereu îmi dă senzaţia că spală mizeria, curăţă nu doar străzile, dar şi gândurile, uneori tulburi şi spală mizeria, o împinge în canale şi rămâne la suprafaţă doar ceea ce este curat, esenţa. Este o iluzie, un fir de pai de care stau uneori atârnat conştient că dedesubt nu este nici o plasă de protecţie şi prăbuşirea este iminentă.
Se lasă bezna peste cartier – de vreo două săptămâni nu mai funcţionează iluminatul public din spatele blocurilor – şi privesc reflexia luminilor din blocul de vis a vis în băltoace.
Elvis tocmai a părăsit clădirea… 🙂
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=lzHwRcOsDNw&feature=related]
Discuri multe înseamnă – din fericire – şi discuri bune. Am avut deja câteva albume de excepţie anul acesta şi suntem abia în februarie. Read more Alternative: These New Puritans şi Los Campesinos!
Notorietate obscură – pseudo concurs cu premii fictive
Săritul peste cal este sport naţional, un fel de tradiţie molipsitoare şi tot odată obligatorie. Blogul (şi bloggingul) sunt parte a cotidianului, toţi scriu, nimeni nu citeşte, este o constatare mai veche de-a mea, dar confirmată şi reconfirmată.
Am mai vorbit despre fenomen şi am spus că mulţi sau au pierdut/greşit sensul şi direcţia sau habar n-au despre ce este vorba. Asta că n-au habar, teoretic este până la urmă ok, fiindcă ar putea să însemne că pornesc pe un drum necondiţionaţi însă şi aici se confirmă o altă observaţia de-a mea: practica infirmă teoria şi asta ca urmare a faptului că odată pornit pe un drum greşit, este dificil să ajungi la destinaţia dorită. Read more Notorietate obscură – pseudo concurs cu premii fictive
