Home › Posts tagged post punk › Page 6

post punk

somnul soră cu moartea

Posted on by — 20 Comments ↓

[bandcamp album=4188120728 size=grande3 bgcol=FFFFFF linkcol=e64a05]

N-am mai stat la poveşti de ceva vreme, nici la modul general şi nici în particular. Poate vremurile sunt de astfel de natură, poate poveştile nu mai sunt ceea ce au fost, dar n-aş vrea să dau vina pe nimeni şi nimic.
Zero este mai mare decât nimic. Când ceva e gratis musai să fie o şmecherie undeva. Nu e nici una. Noul meu album, „Chasing Shadows” e gata, poate fi ascultat şi descărcat (gratis, moca, am făcut şi o probă, în format mp3 l-am dat jos în 8 minute, dar poate fi descărcat şi FLAC), şi am să vă spun una-alta şi din bucătăria lui, din dedesubturile materialului. Şi vă spun şi un secret: de azi faza cu zero este valabilă şi la celelalte materiale. 😉 Descărcaţi în voie, îmi fac eu griji pentru facturi. 😆
N-am planificat nimic, discul acesta pur şi simplu a ieşit la suprafaţă. Sunetele se nasc pur şi simplu, muzica nu este chirurgie pe creier, în definitiv n-ar trebui să fie ceva meşteşugit, ci este suma unor sentimente şi stări exprimate.
Ce am făcut este pur şi simplu muzică contemporană şi etichetele, clasificările, catalogarea ei este inutil şi puerilă. Ştiu, ce fac eu nu cadrează nici cum cu lumea în care trăim şi mai ştiu că dacă unii acum abia apreciază eforturile mele (noastre) cu Nation’s Slum la mai bine de 15 ani de când noi le produceam, probabil peste 10-20 de ani cineva o să aprecieze şi muzica mea de acum.
Şi care e lumea-n care trăim? Parafrazând una – aproape singura – mea piesă favorită R.E.M.: it’s the end of the capitalism as we know it and hell yeah, I feel goddamn fine. Dar despre disc vorbim mai târziu, ştiu că nu vă interesează.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tklxkg7TeRw]

A venit Angela Merkel. Dacă n-a fost Read more somnul soră cu moartea ›

lecţia de Hardcore pentru începători

Posted on by — 4 Comments ↓

[bandcamp track=4243447730  bgcol=b55917 linkcol=083d68 size=grande]

Hardcore-ul nu este operaţie pe creier, mare lucru nu-ţi trebuie, doar să ai… coaie. Şi până la urmă asta-i problema: nu poţi să înveţi asta, nu merge să o copiezi, nu poţi să te prefaci. Te naşti cu boaşe ori ba. Unii sunt mai Hardcore decât alţii, toţi sunt tari. În clanţă… Dacă credeţi că doar fiindcă am trecut de 40 m-am înmuiat, vă înşelaţi amarnic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PC2GwUz8V9k]

Killing Joke – Absolute Dissent (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Trupa britanică, veterani şi supravieţuitori, nu sunt foarte cunoscuţi şi implicit nici apreciaţi pe la noi, în schimb au influenţat determinant evoluţia muzicii de la sfârşitul anilor şaptezeci şi până-n prezent, trupe mult mai faimoase se înclină în faţa lor şi-i amintesc ca fiind una din influenţele majore asupra muzicii lor. Metallica, Napalm Death, Prong, Soundgarden, Nirvana, Foo Fighters, Jane’s Addiction, Faith No More, Big Black, Tool, Primus, Porcupine Tree, Ministry, Nine Inch Nails, Godflesh, Pitchshifter, Lamb of God, Rammstein, Amen, Amebix, Opeth, The Banner, Blacklist, Shihad, Das Oath, sau Korn, toţi au absorbit ca buretele câte ceva de la Killing Joke, dacă ascultând noul „Absolute Dissent” veţi descoperii sonorităţi familiare, teme, riff-uri, soluţii cunoscute, nu Killing Joke sunt cei care le împrumută sau le re-folosesc, ci multe alte trupe s-au inspirat din patrimoniul Killing Joke.
Trupa a fost înfiinţată în 1978 de bateristul Paul Ferguson – la aceea vreme component al formaţiei Matt Stagger Band – şi vocalul Jaz Coleman. Ei l-au cooptat pe chitaristul Kevin “Geordie” Walker şi basistul Martin “Youth” Glover în urma unor anunţuri postate în reviste de specialitate. Pentru „Absolute Dissent”, după 28 de ani, prima oară cei patru şi-au reunit eforturile Read more Killing Joke – Absolute Dissent (2010) ›

Get Cape. Wear Cape. Fly. – GCWCF (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Noapte oraşul dispare: clădirile se prăbuşesc sub praful de stele, visele se rostogolesc peste parcările abandonate şi parcurile încremenite, pisicile fugăresc câinii şi şoarecii dorm în cuiburile păsărilor sub plapuma de nori. E un vis profund, scapă cine poate. Poate cine visează.

N-am auzit până azi în viaţa mea de Sam Duckworth aka Slam Dunkworth şi acest proiect GCWCF. N-am jucat nici jocul Batman în care soluţia de rezolvare al unui nivel este acest: „Get Cape. Wear Cape. Fly” (Găseşte pelerina. Poartă pelerina. Zboară.) Nu ştiu nimic!
În schimb ascult cu plăcere acest al treilea album al trupei şi mă surprinde cât de viu este ceea ce fac, cum se joacă cu stilurile, sunetele şi abordările, cum muzica cu rădăcini adânc înfipte în anii ’70 este reambalată în sonorităţi moderne. „All Falls Down” este un exemplu perfect care sună ca o piesă din vremurile bune ale celor din Manic Street Preachers reorchestrată de Editors şi interpretată eventual de Placebo. Clar? 😆
Ce mă fascinează că muzica este aparent extrem de simplă, dar de fapt complexă însă fără să devină agasantă, obositoare. Teme Dub se împacă şi îmbină cu momente cu iz Folk sau secvenţe electronice şi Rock. Acusticul nu exclude zgomotele industriale şi ritmurile dansante se combină cu armonii marcante. Pare o joacă, joaca însă mereu are ceva magic în ea şi GCWCF explorează şi exploatează perfect acest lucru.
„The Uprising” sună ca un imn New Model Army, elementele Folk se suprapun cu vehemenţa (Post) Punk şi infuzia de electronică complementată de viori formează un întreg unitar şi revigorant.
În „Collapsing Cities (feat. Shy Fx)” mi-am amintit (şi) de The Madness, dar mai ales de The Clash.
Şi fiecare piesă Read more Get Cape. Wear Cape. Fly. – GCWCF (2010) ›

Suicidal Tendencies – No Mercy Fool! The Suicidal Family (2010)

Posted on by — 4 Comments ↓

He’s back. The Suicidal Maniac. Cyco Miko şi gaşca de nebuni din Venice (L.A., California) s-au întors!
Poate că la noi nu sunt chiar cei mai populari, dar ST sunt o bucată (mare) de istorie Rock pe segmentul Hardcore Punk/Crossover/Thrash şi Funk Metal.
Înfiinţaţi în 1981 în formula Mike Muir – voce, Mike Ball – chitară, Carlos “Egie” Egert – tobe şi Mike Dunnigan – bas, devin faimoşi în 1983 când „dumnezeul” MTV le rulează intensiv clipul „Institutionalized”, fiind de altfel prima formaţie Hardcore care s-a bucurat de un astfel de privilegiu.
Albumul de debut, „Suicidal Tendencies” (1983) a fost urmat abia în 1987 de un nou disc, foarte bine primitul „Join the Army”.
Şi aici trebuie făcută o paranteză.
În aceeaşi perioadă (1982) ia fiinţă şi trupa No Mercy patronată de chitaristul Mike Clark avândul la microfon pe Kevin Guercio, la bas pe Ken Blakley – înlocuit ulterior de Ric “Rancid” Clayton, tipul care a creat logo-ul ST – şi la tobe pe Sal Troy. No Mercy veneau tot de pe linia Hardcore Punk, însă aveau o abordare orientată mai spre Heavy şi Thrash Metal. În 1985 Kevin Guercio părăseşte trupa şi Mike Clark îl „combină” pe Mike Muir să preia sarcinile vocale. Astfel este scos singurul album No Mercy, „Widespread Bloodshed Love Runs Red” în 1987. Clayton şi Troy hotărăsc să se retragă din activitatea muzicală şi atunci Mike Muir îl invită pe Mike Clark să se alăture formaţiei ST şi astfel practic cele două formaţii se unesc.
Punct ochit, punct lovit, multe din piesele scrise de Mike Clark pentru planificatul album doi No Mercy astfel au intrat în repertoriul ST, o mare parte din ele fiind pe albumul „How Will I Laugh Tomorrow When I Can’t Even Smile Today” din 1998 şi pe „Controlled by Hatred/Feel Like Shit…Déjà Vu” din 1989 se regăsesc şi 2 piese re-înregistrate de pe primul album No Mercy, “Waking The Dead” şi “Controlled By Hatred”.
„Noul” album ST nu este chiar nou, cum trădează şi titlul discului, ST au re-imprimat o serie de piese din repertoriul No Mercy (I’m Your Nightmare, Widespread Bloodshed – Love Runs Red, Crazy But Proud), piese de pe amintitul „Join the Army” (Suicidal Maniac, Possessed to Skate, The Prisoner, I Feel Your Pain and I Survive, No Name, No Words, Born to Be Cyco şi Join the Army rebotezată Joint the ST Army) şi piesa cea mai proaspătă semnată ST „Come Alive” de pe materialul din 2008 „Year of the Cycos”, o compilaţie ce reuneşte piese din toate trupele şi proiectele în care a fost implicat Mike Muir: Suicidal Tendencies, Infectious Grooves, Cyco Miko şi No Mercy.
Pentru cei care au auzit de Suicidal Tendencies doar prin intermediul numelui basistului Robert Trujillo trecut prin Ozzy şi ajuns în brandul cel mai de succes din zona Metal, evident – Metallica, „No Mercy Fool!/ The Suicidal Family” este oportunitatea perfectă de a cunoaşte una din cele mai energice şi dinamice găşti din anii ’80, de a constata cât de vitali sunt şi în prezent şi conform declaraţiilor lui Mike Muir, un proaspăt ST cu piese absolut noi va fi Read more Suicidal Tendencies – No Mercy Fool! The Suicidal Family (2010) ›

Devils Brigade – Devils Brigade (2010)

Posted on by — No Comments ↓

„Devil’s Brigade” cunoscut şi ca „The Black Devils” sau „The Black Devils’ Brigade” a fost prima unitate de comando, de Forţe Speciale americano-canadiene formată în 1942 pentru a lupta în al doilea Război Mondial, unitate care stă la baza tuturor unităţilor Speciale create ulterior.
În 1968 s-a făcut şi un film „The Devil’s Brigade” despre formarea şi activitatea comandoului.
Trupa Devils Brigade a luat fiinţă în 2002 ca un proiect colateral al lui Matthew “McCall” Freeman – basistul formaţiei Rancid şi alături de el activează şi chitaristul Timothy Lockwood Armstrong – tot din Rancid – şi bateristul Donald J. “DJ” Bonebrake – membru al formaţiei Punk Rock X şi în două formaţii de Jazz: Bonebrake Syncopaters, respectiv Orchestra Superstring.
Au debutat cu piesa „Vampire Girl” pe compilaţia „Give ’Em Boot III” de Ska Punk al casei de discuri Hellcat Records şi acesta este albumul lor de debut care conţine 12 piese.
Amestecul de Punk, Ska şi mult-mult Rockabilly este extrem de revigorant. Şi amuzant. Muzică simplă, din încheietură, fără artificii, murdar şi americănesc. Multe din piese au sub 2 minute şi doar vreo 3 ajung la 3 minute, nu s-au complicat şi nici n-au încărcat Read more Devils Brigade – Devils Brigade (2010) ›

Vă Salut din Bucureşti!

Posted on by — 32 Comments ↓

Patruzeci… ce? Alibaba şi cei patruzeci de…. ?
Ani? Fugi de aici!
Midlife fuckin’ crises my ass!
„Criza” mea de „maturitate” n-o simt, nici nu cred că există, fac şi eu ca iluştrii noştri politicieni acum doi an, „criză? unde? poate la ei, la noi nu…”
Nici de criză de maturitate n-am parte, s-a disipat în criza globală… 🙂 Circa 7 miliarde de crize individuale.
Andy Warhol vorbea despre 15 minute de faimă (fame), Marilyn Manson i-a răsucit vorbele în 15 minute de ruşine (shame), eu mă tot gândesc cât de diferiţi suntem noi ca indivizi, dar în cele din urmă suntem toţi la fel.
Dar nu vreau să mă gândesc, teoria (filozofia) rar duce la ceva, conduce undeva.
De exemplu aud des asta cu „să-ţi trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima” şi ideea în sine îmi miroase a pură disperare, mereu am spus, de ce nu ca şi cum ar fi prima? „This is the first day of my last day  …”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=uQ8JvKhpVr0]

Ce contează – spun mulţi – este ce lăsăm în urmă. Păi ce lăsăm? Deşeuri de plastic, resurse secătuite, bulibăşeală şi facturi neachitate. Dacă mai băgăm multe E-uri la ficat, mă tem că nici căcatu’ n-o să mai fie biodegradabil…
Eu – cu reminiscenţe de punker burghez 😀  – am promis discu’ nou pentru azi şi am discu’ nou.
Oficial 13 piese, neoficial – la descărcare – 16, va să zică cu 3 bonusuri.

[bandcamp album=367258372 size=grande3 bgcol=FFFFFF linkcol=cd0e17]

„All the Best, from Bucharest!” este o colecţie de piese mai vechi (2006) şi piese extrem de proaspete, diferit pe de o parte fiindcă abordarea este mai, hm, comercială, pe de altă parte am reciclat câteva piese pentru unul din proiectele mele abandonate, Veşti Proaste, astfel am 5 piese cu text în limba română, lucru mai rar în „cariera” mea, dar poate aşa mă fac şi eu dracului înţeles. 👿
Am Read more Vă Salut din Bucureşti! ›

Pansament. Pentru portofel. Portofelul meu.

Posted on by — 2 Comments ↓

La 20 de ani de la intrarea noastră-n sistemu’ „liber”, m-am dumirit şi „io” la ce poate fi bun un card bancar, care-i treaba cu capitalismul, acum când nici coliva n-a mai rămas din ea…
Şi – m-am gândit bine – dacă nici moca n-a vrut nimeni muzica mea (exagerez!), poate vrea totuşi cineva pe bani. Sau să facă donaţii pur şi simplu. 😀
Bănuiesc că nu o să-mi plătesc ratele la bancă – bat executorii la uşă, n-o să-mi trimit copilul la grădi, ba, cred că nici de o ciungă nu-mi iese, în schimb acum pot fi ascultate gratuit în condiţii bune şi la calitate maximă atât piese vechi cu trupele mele Pansament şi Nation’s Slum, cât şi piese noi şi – contra cost 😀 – pot fi descărcate albumele sau piesele separat.
Din toate site-urile dedicate muzicii şi muzicienilor, oferta Bandcamp bate tot la distanţă. Şi e gratuit, n-are reclame, etc. Ptu, să nu-l deochi!
Nu ştiu dacă unul din prietenii mei are sau nu dreptate, dar Read more Pansament. Pentru portofel. Portofelul meu. ›

Eşti drăguţă…

Posted on by — 9 Comments ↓

Aia cu „bine că eşti tu deştept” e veche şi – între noi fie vorba – într-o ţară predominant manelistă este şi în afara interesului. Altfel se pune problema dacă spui „bine că eşti tu drăguţă” în aceeaşi ţară unde scuipatu’ de seminţe şi fluieratu’ după „gagici şto” pe stradă face parte din „bunele maniere” ale comportamentului urban.
Eşti drăguţă. Când ţi-o trag („io”). Şi mai bine. 😀
Ca şi maestrul Moculescu, şi eu compun – câteodată – şlagăre. 😀 Acesta-i un hit de vară după capu’ meu chiar dacă pariez de pe acum, nu o să-l dea nimeni vreodată la vre-un post de radio. 😀 Poate că am multe lipsuri şi defecte grămadă, dar de lipsă de atitudine nu pot fi nici măcar bănuit. Şi – zic eu dacă alţii tac – am calitatea de a scrie teme simple şi lipicioase. Cam aşa stă treaba şi cu acest „You’re Pretty [When I F.U.]” care este un Electro-Punk, adică ceva care-mi vine ca mănuşa. 😀 Faţă de mix-ul făcut pe fugă anul trecut (YouTube) acum am abordat piesa într-un ton mai Rave, mai Electro şi aşezarea, aranjarea vocilor este mai rotundă, mai nimerită. Ideea piesei mi-a venit anul trecut pe plajă-n Antalia şi am finalizat/concretizat-o ajuns acasă. Sunt mulţumit de ce a ieşit şi pentru mine asta contează cel mai mult. 😀
Încet-încet termin treaba la albumul „All the Best, from Bucharest!” – single-ul este în continuare pe Bandcamp (perioada promo – adică mocangeala – expiră cât de curând!) – şi dacă menţin ritmul, pe 2 septembrie îl lansez. 😀 Mai am câteva surprize-n mânecă. 😉 Era să uit: mişto faci, mişto găseşti. 😆

You’re pretty trala-la-la Read more Eşti drăguţă… ›

Murderdolls – Women and Children Last (2010)

Posted on by — 7 Comments ↓

În sfârşit un disc care sună bine de cum începe! (Şi sună bine cap-coadă!) Au trecut opt ani de la debutul cu „Beyond the Valley of the Murderdolls” şi acest al doilea material de studio s-a lăsat aşteptat cam mult, dar se pare că a meritat. Discul care are titlul cu referinţă directă la clasicul Van Halen „Woman and Children First” (1980) sună mai de grabă ca un Marilyn Manson dezbrăcat de mantaua industrial şi împins în zona extrem metalică a Rock’N’Roll-ului. Horror Punk cum spun criticii. 🙂 Ascultând piese ca „Nowhere” sau „Summertime Suicide” mi-am amintit şi de probabil cel mai bun moment al celor din Motley Crue „Generation Swine” (1997).
Murderdolls practică un Punk’N’Roll simplu, minimalist, dezbrăcat la esenţă, dar de impact, vânjos, au melodii lipicioase şi riff-uri făţoase, o combinaţie letală.
Trupa lui Joseph Poole (aka. Wednesday 13) şi al lui Nathan Jonas Jordison – el fiind baterist şi cel numerotat #1 în trupa Slipknot – a făcut furori la debutul din 2002.
Proiectul a plecat ca o colaborare colaterală între Jordison – prestând la chitară – şi Tripp Eisen – chitară, voce -, aceştia întâlnindu-se în cadrul turneului Ozzfest în 2001, Jordison fiind în promovarea albumului „Iowa” cu Slipknot, Eisen cu gaşca s-a Static-X. Iniţial au denumit proiectul The Rejects ca ulterior să schimbe numele în Murderdolls. Jordison l-a recrutat pe Wednesday 13 din trupa Frankenstein Drag Queens from Planet 13 la bas ca apoi să fie trecut la microfon şi a fost adus Ben Graves la tobe şi-n final Eric Griffin (ex- Synical) la bas.
Trupa a semnat cu Roadrunner Records şi-n 2002 este lansat EP-ul „Right to Remain Violent” ca în data de 20 august să fie lansat şi albumul de debut.
Gaşca a concertat şi a parcurs câteva turnee de promovare până pe 17 ianuarie 2004, moment după care Jordison şi-a concentrat atenţia şi energia asupra trupei de bază, Slipknot.
Trupa a fost promovată – evident – ca un proiect colateral Slipknot/Static-X, dar Read more Murderdolls – Women and Children Last (2010) ›