Home › Posts tagged ora de muzică › Page 4

ora de muzică

Jon Anderson and Rick Wakeman – The Living Tree (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Yes sunt cunoscuţi de cei mulţi mai ales datorită piesei „Owner of a Lonely Heart” de pe albumul „90125” din 1983, disc care a marcat turnura formaţiei din zona Rock-ului Progresiv spre sonorităţi mai comerciale, radio friendly.
Din cele 19 albume de studio scoase sub emblema Yes, Anderson a cântat pe 18, a lipsit doar de pe albumul „Drama” din 1980 şi a revenit pentru pomenitul „90125”, material ce purta în mare măsură amprenta lui Trevor Rabin şi iniţial ar fi trebuit să fie scos ca produsul unei noi formaţii: Cinema. Anderson începând din 1976 a scos 14 albume solo, a făcut parte din proiectul Anderson Bruford Wakeman Howe, practic tot Yes-ul din 1989, a colaborat la 5 albume cu Vangelis, „The Friends of Mr. Cairo” din 1981 fiind probabil unul din cele mai cunoscute, dar a cântat ca invitat şi pe alte 3 albume Vangelis, cum şi pe albume semnate de Kitaro, Mike Oldfield, Tangerine Dream, King Crimson, Toto, 4 Him şi Milton Nascimento.
Wakeman şi-a început cariera de muzician de studio alături de David Bowie în 1971 cântând pe piesa „Space Oddity” fapt pentru care a fost plătit cu 9 Lire Sterline. A mai colaborat cu Bowie la 4 piese: “Life on Mars?”, “Changes”,  “Oh! You Pretty Things” şi în 1985 la “Absolute Beginners”. Tot în aprilie 1971 a lucrat cu Cat Stevens la  mega-hit-ul “Morning Has Broken”. Apoi s-a alăturat formaţiei Strawbs şi împreună cu aceştia a imprimat trei albume ca-n 1971 să-l înlocuiască pe Tony Kaye, clăparul din Yes. Apare pe 8 albume de studio alături de aceştia, plus amintitul proiect ABWH. În anii ’70 scoate 10 albume solo printre care merită pomenite măcar „The Six Wives of Henry VIII” (1973), „Journey to the Centre of the Earth” (1974), „Lisztomania” (1975) sau „Rick Wakeman’s Criminal Record” (1977). Anii ’80 aduc alte 18 albume solo, printre care două sunt coloane sonore pentru filme, „The Burning” (1981) şi „Crimes of Passion” (1986).
În anii ’90 imprimă aproape 40 de albume şi din 2000 până-n prezent încă aproape 20, dar are timp să cânte şi cu Alice Cooper, Ozzy Osbourne, Black Sabbath, Brian May, T. Rex, Elton John, John Williams, Brotherhood of Man, Elkie Brooks,Vivian Stanshall, Denny Laine şi Al Stewart.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6Ph8hNljOXE]

„The Living Tree” este Read more Jon Anderson and Rick Wakeman – The Living Tree (2010) ›

O.P.E.N. – Let’s Get It On (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Despre britanicii din O.P.E.N. n-am reuşit să dezgrop aproape nimic. Şi-au dat faţă colorată paginii MySpace, dar la capitolul informaţii: zero. Le-am găsit în schimb canalul YouTube.
O.P.E.N. sună ca nedrept uitaţii Mordred din San Francisco, amintesc de Infectious Grooves-ul lui Cyco Miko, au momente care-i invocă pe Primus („What A Lovely Day!”, „L’Homage Du Fromage”) şi pe Red Hot Chilli Peppers până prin 1989. Adică este un amestec revigorant de Funk şi Metal/Rock/Punk. Băieţii pomenesc de influenţe venite de la Estradasphere, Primus, Textures, Mr Bungle, Fishbone, Pantera, Tool, System of a Down, Jimmy Smith, Jimi Hendrix, Meshuggah, Lamb, Russian Circles, Groundation, Them Apples, Secta Rouge, Don Caballero, The Cat Empire, Oceansize, Maybe Myrtle Tyrtle, Dillinger Escape Plan, etc.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XIm8AsfvprQ]

Formulă clasică, Read more O.P.E.N. – Let’s Get It On (2010) ›

Combat Astronomy – Earth Divided By Zero (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Un alt suflet contorsionat este şi acest James Huggett pitit sub titulatura Combat Astronomy. Avem de a face cu un Doom Industrial bine condimentat cu elemente Psihedelice şi infuzii de Jazz, fapt deloc surprinzător dacă ne uităm la lista artiştilor numiţi ca influenţe de James: Magma, Meshuggah, Miles Davis, Sun Ra, Hawkwind, Godflesh, Sunn O))), Soft Machine. Kate Bush, God, Black Sabbath, Can, Amon Duul, etc.
Pe lângă Huggett în studio în funcţie de album au lucrat Martin Archer, Elaine di Falco, Mick Beck, Charlie Collins, Mike Ward, iar live a beneficiat de suportul unor nume ca Anthony Poretti, John Davis, Myrriah Resneck, Nick Griffin, Dave Willey, Raoul Rossiter şi Grant Jackson.
Dacă primele trei materiale (1999-2002) sunt incursiuni Noise destul de abstracte şi neprietenoase, Huggett experimentează şi progresează de la material la material şi odată cu lansarea albumului „Dematerialised Passenger” din 2005, Combat Astronomy se conturează ca un proiect incisiv care combină cu mult nerv elemente Doom cu zgomote şi abordări Industriale şi introduce construcţii Psihedelice ce invocă Pink Floyd-ul condimentate cu infuzii incitante de Jazz. Chitara bariton – un instrument ce adaugă chitarei tradiţionale greutatea unui bas şi are un sunet mult mai consistent datorită acordajului diferit – folosită de Huggett bâzâie zgomotos, riff-urile au apăsare şi adaugă sonorităţi sănătoase de Heavy muzicii.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LJdQuF2hBiQ]

În 1999 Read more Combat Astronomy – Earth Divided By Zero (2010) ›

Child Abuse – Cut And Run (2010)

Posted on by — 4 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Jc4EEUlzN5I]

Un exerciţiu de imaginaţie dificil: Jazz amestecat cu elemente de Metal extrem şi Proto/Anarcho-Punk. Probabil aşa ar fi sunat Slipknot prin 1999 dacă i-ar fi produs Steve Albini (Big Black, Rapeman,  Shellac) şi printre ei s-ar fi infiltrat John Zorn sau vre-un alt Jazzman cu mintea deschisă, eventula Slipknot şi King Crimson s-ar fi înfruntat într-un jam-session pe “21st Century Schizoid Man”.
Ritmuri incisive, bas distorsionat, clape schizofrenice şi o voce absolut brutală sunt caracteristicile celor din Child Abuse. Jazzcore sau post… everything piperat cu Psihedelic şi mult-mult zgomot.
Esenţa muzicii avangardiste constă în experimente şi experimentare, în fuziunea dintre genuri, stiluri, abordări teoretic de neîmbinat. Asta fac şi cei din Child Abuse şi o fac cu succes. Nu este o muzică pentru mase, dar muzica nici n-ar trebui să fie concurs de popularitate.
Molestarea de copii nu e cel mai fericit nume, însă au fost trei formaţii care au optat pentru el. La sfârşitul anilor ’70 a fost o gaşcă Punk din LA, apoi la începutul anilor ’80 o trupă de Hardcore din New York a activat sub această denumire şi în anii 2000 duo-ul compus din bateristul Oran Canfield şi vocal/clăparul Luke Calzonetti migrează din San Francisco la New York (Brooklyn) şi prin cooptarea basistul Tim Dahl Read more Child Abuse – Cut And Run (2010) ›

East of the Wall – Ressentiment (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Asupra acestei trupe mi-a atras atenţia Şerban-Ionut Georgescu (danke!), basistul din White Walls, m-am băgat pe pagina lor MySpace şi ascultând piesa „Salieri” mi-am amintit de momentele complex-schizofrenice ale celor din VoiVod din era „Nothingface”, East of the Wall au ceva din acel spirit contorsionat, construiesc un univers disonant şi impredictibil aflat mereu în mişcare.
De câţiva ani, mai ales dincolo de ocean o serie de trupe din zona extremă a Metal-ului, mai ales de pe filonul Death-ului tehnic, s-au orientat spre sonorităţi experimentale, şi-au lărgit orizontul sonor introducând elemente de Jazz, Avangardă, zgomote Industriale, soliştii pe lângă urletele şi hârâielile tipice au început să şi cânte, să contrabalanseze brutalitatea cu pasaje melodice. Să urli ca boul de la un cap la coadă nici nu mai sperie, nici nu impresionează pe nimeni, cum nici traforajul viteză şi bătrâna sârbă bătută la viteze cât mai imposibile nu mai reprezintă mare lucru. Cynic au deschis drumul încă de la sfârşitul anilor ’80, albumul „Focus” din 1993 rămâne un punct de referinţă.
Un nou val de trupe, o nouă generaţia şi-a făcut vocea tot mai auzită. The Dillinger Escape Plan, Between The Buried And Me, Rolo Tomassi, Called To Arms, The Black Dahlia Murder , Chiodos, Gladiator, Converge, Haste the Day, Every Time I Die, Bleeding Through şi mulţi alţii au extins barierele Metal-ului brutal, introducând diferite nuanţe şi elemente inedite şi experimentând dincolo de barierele convenţionale.
Etichele Metalcore şi Post-Hardcore acoperă o gamă largă de trupe ce experimentează aceste combinaţii şi modul în care ele sunt îmbinate, procentul elementelor au adus la suprafaţă o serie de formaţii extrem de promiţătoare.
Şi acest val din fericire ne-a lovit şi pe noi, constănţenii din White Walls cu albumul „Mad Man Circus” au dovedit că muzică de calitate se poate face în oricare colţ de lume, au demonstrat, creaţia n-are legătură cu dotarea tehnică şi rezultatele vin în funcţie de muncă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=caJiYLlqFE8]

Cvartetul Read more East of the Wall – Ressentiment (2010) ›

Helloween, Forbidden, All That Remains, Chiodos, Escape The Fate, Kylesa şi Legen Beltza (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Îmi vine să mă bag la somn şi să mă trezesc după 21 decembrie 2012 (XXI-XII-MMXII). Poate odată cu calendarul maiaş se termină şi cu criza, cu băse, boc, udre şi jeffrey franks. Nu ştiu ce-i cu nebuneala asta, cum îi zice bre? Halloween. Păi ce rost are să ne extra-costumăm în noaptea de 31 octombrie – că 31 a picat duminică, s-au mutat petrecerile cu o seară înainte din evidente motive comerciale – când zi de zi trăim într-un bal mascat perpetuu?
Cine încă nu s-a speriat de pomeniţii vampiri moderni, o va face oricum lunile următoare şi cine nu moare instantaneu de infarct, are mari şanse să-ngheţe în casă de… foame. Cristina Anghel a rezistat 70 de zile (!), însă protestul ei n-a produs nici o reacţie din partea autorităţilor…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yOAl0enE7kI]

Am turnat în „malaxorul de Metale” Helloween, Forbidden, All That Remains, Chiodos, Escape The Fate, Kylesa  şi Legen Beltza şi am produs acest (pseudo) playlist: „Halloween Aftershock”, disecţia ultimelor albume produse de aceştia. 7 păcate, 7 păcătoşi, 7 mini-recenzii, nume vechi şi prezenţe noi ce merită reţinute. Bagă mare! Read more Helloween, Forbidden, All That Remains, Chiodos, Escape The Fate, Kylesa şi Legen Beltza (2010) ›

Einsturzende Neubauten – Strategies Against Architecture IV (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Mulţi reduc muzica Industrial la Nine Inch Nails, Ministry, eventual mai recent la Rammstein. N-am să reiau istoricul, însă nume semnificative au apărut de la sfârşitul anilor ’70, pionierat au făcut Kraftwerk, Throbbing Gristle, Monte Cazazza, SPK, Swans, Test Dept, Laibach, Einstürzende Neubauten şi Die Krupps.
Trupa cu nume imposibil de pronunţat ( 😀 )  Einstürzende Neubauten (Clădiri Noi ce se Prăbuşesc) s-a înfiinţat în 1980 în Berlinul de Vest şi la doar câteva luni după datorită prăbuşirii acoperişului Palatului de Congres Berlinez în data de 21 mai, numele lor a făcut vâlvă-n presă. Termenul de „Neubauten” – clădiri noi – este unul extrem de uzual în Germania şi se referă la clădirile construite după 1945 când Germania bombardată aproape complet a intrat într-o amplă reconstrucţie iar unul din clădirile simbol este acest Palat de Congres.
La început au abordat un amestec de Punk Rock cu zgomote industriale, una din caracteristicile (sonore) ale grupului fiind dat de instrumentele construite de ei înşişi, mai ales instrumente de percuţie în care includeau diferite obiecte de metal găsite – modelul a fost preluat şi de americanii din Cop Shoot Cop.
Alături de Blixa Bargeld – voce, chitară, clape Alexander Hacke – bas, chitară, voce şi N.U. Unruh – instrumente originale, percuţii, voce, din componenţa originală au făcut parte şi două doamne: Beate Bartel şi Gudrun Gut. Acestea părăsesc grupul în 1981 şi sunt cooptaţi F.M. Einheit – percuţionist şi Mark Chung – bas, ambii anterior membrii formaţiei Abwärts. Acest line-up rezistă aproape 15 ani.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=C16hjYO6X0c]

Despre Blixa Bargeld am vorbit recent Read more Einsturzende Neubauten – Strategies Against Architecture IV (2010) ›

Buckethead – Captain Eo’s Voyage (2010)

Posted on by — No Comments ↓

N-am mai scris de mult (30 septembrie 😆 😆 😆 ) despre Brian Carroll, chitaristul fără stare, ajuns la al 29-lea album solo şi al 3-lea pe anul acesta. Asta fără „Best Regards” materialul experimental, triplu CD alături de Bryan “Brain” Mantia şi Melissa Reese, setul 2 de discuri scos tot cu cei doi „Kind Regards”, albumul „Brain as Hamenoodle” alături de acelaşi Bryan Mantia şi albumul „Left Hanging” cu Travis Dickerson. Tipul acesta mai şi doarme?
„Captain EO” este un film 3 D în regia lui Francis Ford Coppola şi produs de George Lucas realizat în 1986 şi având-ul în rolul principal pe Michael Jackson, artist omagiat de Buckethead şi în piesa „The Return of Captain Eo” de pe albumul „A Real Diamond in the Rough” de anul trecut.
Cele 12 piese noi au fost imprimate cu sprijinul compozitorului, producătorului, inginerului de sunet Dan Monti care a tras şi bas-ul şi s-a ocupat şi de programarea tobelor şi percuţiilor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IYPThvomkx8]

„Captain Eo’s Voyage” este un material instrumental, conţine un Rock clasic Read more Buckethead – Captain Eo’s Voyage (2010) ›

Ill Nino – Dead New World (2010)

Posted on by — 4 Comments ↓

Living la vida loca… 😀 În Statele Unite trăieşte o semnificativă minoritate hispanică, nu este de mirare că Ill Niño s-au bucurat rapid de succes, din cele 5 albume de studio au vândut peste un milion de unităţi, al doilea lor album a debutat în clasamentul Billboard 200 pe poziţia 37 şi în clasamentul mainstream Rock single-ul „How Can I Live” inclus şi pe coloana sonoră a filmului „Freddy vs. Jason” a urcat până pe locul 24, MTV-ul a acordat spaţiu generos celor 10 clipuri realizate, au cântat la Ozzfest, etc.
Înfiinţaţi în 1998 la New Jersey, Jorge Rosado – voce, Marc Rizzo – chitară, Daniel Gomez – chitară, Cristian Machado – bas şi Dave Chavarri – tobe, trupa a suferit mai multe schimbări de componenţă de-a lungul anilor, Jorge Rosado părăseşte trupa în 2000 şi se întoarce la vechea s-a gaşcă Merauder şi astfel poziţia de frontman este preluată de basistul Cristian Machado şi numele trupei este modificat din El Niño – deja folosit şi de alţii – în Ill Niño. La bas este cooptat Lazaro Pina şi introdus în gaşcă şi un percuţionist: Roger Vasquez. Se poate muzică Latină (Sud Americană) fără percuţii? 🙂
Şirul schimbărilor continuă, Marc Rizzo şi Roger Vasquez părăsesc trupa în 2003, în locul lor sunt aduşi Ahrue Luster (ex-Machine Head) şi Daniel Couto. În 2006 este înlocuit chitaristul Jardel Martins Paisante (adus în 1999 în locul lui Daniel Gomez) şi se alătură trupei Diego Verduzco.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OI-fWgyMXYA]

Cele 12 piese noi continuă Read more Ill Nino – Dead New World (2010) ›

Unit: 187 – Out For Blood (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Canada are o scenă Industrial cu tradiţie, extrem de activă şi prolifică. Skinny Puppy, Front Line Assambly, VoiVod, Malhavoc, Fear Factory sau unele din proiectele lui Devin Townsend sunt doar câteva din numele cele mai cunoscute dintr-o listă lungă de artişti.
Unit: 187 s-au înfiinţat la Vancouver în 1994, fiind proiectul lui John Morgan – programare, samplere, clape, aranjamente şi Tod Law – voce. După un an de lucru în studio, dar şi o serie de apariţii live în cluburile din zonă semnează pentru 21st Circuitry Records şi este scos albumul de debut auto-intitulat.
Patru ani mai târziu, produs de Devin Townsend este lansat următorul album: „Loaded”, material foarte bine primit de public şi critică, un pas important în cariera formaţiei. Trupa este completată cu doi noi membrii „împrumutaţi” din gaşca lui Devin Strapping Young Lad :Jed Simon – chitară şi Byron Stroud – bas.
„Capital Punishment”, al treilea album al trupei este lansat în 2004 şi beneficiază de aportul lui Chris Peterson din Front Line Assambly, dar şi de munca producătorului Skinny Puppy Anthony Valcic.
Noul material vine după o pauză de şase ani, este produs de un alt colaborator al celor din Skinny Puppy, Hiwatt Marshall şi îl readuce şi pe Chris Peterson (programare, clape, samplere) ca membru integrat în grup şi-l introduce pe chitaristul Ross Readhead , membru al formaţiei Decree.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LAig6GP3X8k]

Cele 10 piese noi se îndepărtează de zona Electro-Industrialului şi au o abordare mult mai Heavy, sonorităţile sunt mai grave, oarecum amintesc de Ministry de la sfârşitul anilor ’80 („The Land of Rape and Honey”, respectiv „The Mind is a Terrible Thing to Taste”), dar şi de pomeniţii Malhavoc sau proiectul BiGod 20. Soundul evident este mult mai modern, mai consistent, dar Read more Unit: 187 – Out For Blood (2010) ›