Home › Posts tagged ora de muzică › Page 3

ora de muzică

Sashird Lao – Open the Box (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Unii o preferă fierbinte, alţii iubesc Jazz-ul, sunt şi cei care le vor pe ambele şi ceilalţi care nu vor nimic. Sashird Leo sunt un trio din Franţa care ne propun o muzică extrem de colorată şi vie, amestecă Jazz tradiţional cu ritmuri moderne, muzică World, secvenţe orientale, construcţii acapella rafinate şi faze Downtempo colorate cu saxofoane, flaut şi trombon, au în arsenal percuţii darbuka, în două-trei vorbe, dacă deschizi cutia (open the box), vei descoperii o lume extrem de colorată şi pulsantă.
Jazz-ul dansant cu aromă de anii ’40 transpus în ritmuri exotice şi susţinute de trei voci extraordinare,  instrumentaţiile aerisite, rafinate, infuziile Orientale şi World Music, percuţiile sau inserturile Downtempo transformă totul într-un dinamic cocktail revigorant, vechiul şi noul se contopesc organic şi rezultatul este un meniu muzical absolut reconfortant şi captivant.
Sashird Leo au ajuns în finala competiţiei National Jazz Music de la Paris în 2006 şi un an mai târziu au câştigat Premiul Juriului la International Jazz Festival of Juan Les Pins.
Cei trei: Yona Yacoub – Voce/Saxofon/Percuţii; Fred Luzignant – Voce/Trombon/Percuţii şi David Amar – Voce/Saxofon/Flaut/Percuţii – oferă un spectacol unic, deosebit.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IMv6GulmGwI]

„Open the Box” este cel de-al treilea lor album Read more Sashird Lao – Open the Box (2010) ›

Weekend – Sports (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Şi dacă tot e duminică – şi implicit week-end – şi tot am luat-o de dimineaţă pe poteca (Post) Punk, merită ascultat şi acest „Sport”, albumul de debut al trio-ului american Weekend. Din însorita Californie, Shaun Durkan, Kevin Johnson şi Abe Pedroza ne propun un Post-Punk murdar, un Sonic Youth mai puţin stufos, excentric şi experimental, au ceva din aroma  Joy Division, eventual un The Jesus and Mary Chain amestecat cu The Cure de pe la începuturi, ce atâta tura-bura, abordează un Post Punk cu sound de garaj, disonanţe şi distorsiuni, nu foarte încărcat, nici prea complicat, dar zemos, galopant.
Vocea aduce suficiente armonii şi căldură, instrumentaţia este minimalistă şi gălăgioasă, dar îmbinarea aşază lucrurile echilibrat şi ansamblul sună mai mult decât satisfăcător, e cam ceea ce ar trebui să fie fiecare trupă de Punk. Read more Weekend – Sports (2010) ›

Judgement Day – Peacocks/Pink Monsters (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

[bandcamp track=550440077  bgcol=a02746 linkcol=e7e5e4 size=venti]

Când vine vorba de violoncel şi Metal, toată lumea asociază îmbinarea cu finlandezii din Apocalyptica. Însă băieţii din Helsinki nu sunt singurii care experimentează menajul între muzica şi instrumentele clasice şi Metal-ul. Fraţii Patzner – Anton – vioară şi Lewis – violoncel – împreună cu bateristul Jon Bush au înfiinţat trupa Judgement Day în 2002 la San Francisco un oraş celebru pentru multiculturalitatea sa şi viaţa artistică – şi nu numai – extrem de diversificată.
În 2003 lansează un prim EP Acustic ce conţine 7 plus 1 piese urmat un an mai târziu şi de albumul de debut „Dark Opus” – puteţi asculta toate materialele pe pagina lor Bandcamp.
„Dark Opus” conţine 12 piese, sunetul trupei devine mai agresiv, compoziţiile sunt dinamice, băieţii îmbine ingenios elementele din muzica clasică cu structurile Metal/Rock şi Punk. Ce fac americanii nu seamănă deloc cu muzica finlandezilor, Judgement Day sunt mult mai coloraţi, au o paletă mai largă de sonorităţi, elementele se îmbină diferit în muzica lor, este un experimet avangardist cu rădăcini clasice, un produs de fuziune extrem de intens şi dinamic. Read more Judgement Day – Peacocks/Pink Monsters (2010) ›

Nouvelle Vague – Couleurs sur Paris (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Dacă e să reduc la un singur cuvânt ceea ce fac Nouvelle Vague (am scris despre ei şi anul trecut), acel cuvânt ar fi şic. Resuscitarea unor piese clasice, altele obscure din anii optzeci al valului New Wave cu iterpretări acustice şi infuzia de Bossa Nova are un şarm aparte, Marc Collin şi Olivier Libaux susţinuţi de un colectiv creativ în mişcare, din 2004 furnizează discuri cochete şi show-uri incendiare.
După vizita din 2008 revin şi-n toamna aceasta la Bucureşti, în data de 22 noiembrie în seria evenimentelor Fusion Nights, la Sala Palatului, preţul biletelor fiind între 65 şi 185 RON.
Dacă pe anterioarele trei albume – „Nouvelle Vague” (2004), „Bande à Part” (2006) şi „3” (2009) – s-au focalizat primordial asupra scenei britanice şi americane, a unor artişti ca XTC, Modern English, The Clash, Joy Division, Tuxedomoon, The Cure, Killing Joke, Dead Kennedys, The Sisters of Mercy, The Undertones, Buzzcocks, New Order, Echo & the Bunnymen, Yazoo, Blondie, Depeche Mode, The Specials, Magazine, etc, noua colecţie de cover-uri a fost culeasă exclusiv din zona scenei franceze al anilor şaptezeci-optzeci şi continuând reţeta anteriorului material, la fiecare piesă au adus invitaţi de seamă, dar de data aceasta nu din trupa al cărei piese au reinterpretat-o, ci din rândul artiştilor din prima scenă franceză actuală. Astfel îşi fac apariţia Vanessa Paradis, Helena Noguerra, Louis-Ronan Choisy, Camille, Adrienne Pauly, Julien Doré, Yelle, Soko, Olivia Ruiz, Emily Loizeau, Mélanie Pain, Nadeah Miranda, etc. Totuşi sunt şi trei piese Read more Nouvelle Vague – Couleurs sur Paris (2010) ›

The Stranglers – Decades Apart (2010)

Posted on by — 4 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kFeykueEZNI]

The Stranglers au fost prea Punk pentru muzica Electronică şi prea Electronici – şi intelectuali – pentru Punk. Prin „Golden Brown” de pe albumul „La Folie” din 1981 au devenit extrem de cunoscuţi, unda lor a lovit şi marii noştri artişti – cu ghilimelele de rigoare 😀 – şi Sfinx s-au grăbit să ne seducă cu „Într-un Cer Violet”, ciordeala o avem în sânge… Dar şi alţii s-au „inspirat” din creaţia lor – mă refer la The Stranglers, evident. 😀
Evit să scriu despre compilaţii, dar „sugrumătorii” merită mai mult decât un simplu review. „Decades Apart” este un CD dublu lansat în februarie, conţine măcar o piesă de pe fiecare album (sunt 16) şi are şi două piese absolut proaspete: „Retro Rockets” şi „I Don’t See The World Like You Do”.
Eu am avut bulan, un prieten cumpărase albumele „The Raven” (1979) şi „The Gospel According to the Meninblack” (1981), „coadă” – adică la pachet, obligatoriu – la nişte discuri Progresiv şi nu i-au plăcut, mi le-a vândut. Asta undeva prin anii ’80. Aveam salariul de 1250 Lei, un vinil original în stare bună costa 300, uneori chiar şi 500 Lei… 🙂 Pe mine m-au marcat definitiv piese ca „Dead Loss Angeles”, „Baroque Bordello”, „Nuclear Device”,  „Duchess” şi „Waltzinblack”, „Just Like Nothing on Earth”, „Second Coming”, „Waiting for the Meninblack” sau „Two Sunspots”, „The Gospel…” este un album absolut genial. Read more The Stranglers – Decades Apart (2010) ›

Triptykon – Eparistera Daimones (2010)

Posted on by — No Comments ↓

La auzul numelui Triptykon nu ştiu câte beculeţe ipotetice se aprind, probabil altfel stau lucrurile dacă spun Thomas Gabriel Fischer aka Tom Gabriel Warrior sau Celtic Frost, deşii inventivul elveţian parcă nu s-a bucurat niciodată din plin de recunoaşterea pe care o merita.
Dacă are vre-un sens, vre-o noimă termenul de Avantgard Metal se datorează unor tipi ca Tom Fischer, mereu cu un (doi, trei 😀 ) pas înaintea timpului, mereu dornic să experimenteze, să creeze, să se exprime într-un mod unic.
Acum doi-trei ani am re-ascultat clasicul Venom „At War with Satan” (1983) şi sincer nu m-a impresionat la fel ca-n anii ’80 – fapt ce nu le ştirbeşte cu nimic nici valoarea nici aportul incontestabil la evoluţia scenei Metal – , însă piese ca „Into the Crypts of Rays”, „Procreation (Of the Wicked)” sau „Circle of the Tyrants” şi acum sună proaspăt şi incisiv, moştenirea lăsată-n urmă de Celtic Frost este vie.
Thomas Fischer împreună cu Bruce Day şi Steve Warrior au pus bazele formaţiei Hellhammer în 1982 influenţaţi de nume ca Black Sabbath, Venom, Raven şi Motörhead. Celor trei li s-a alăturat un an mai târziu şi Martin Eric Ain şi în această formulă a fost imprimat EP-ul cultic „Apocalyptic Raids”. În 1984 trupa se desfiinţează şi Thomas cu Martin pun bazele unui nou grup: Celtic Frost.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=L5prpJMrWhs]

După două EP-uri absolut geniale – „Morbid Tales” (1984) şi „Emperor’s Return” (1985) -, în 1985 este lansat Read more Triptykon – Eparistera Daimones (2010) ›

The Young Gods – Everybody Knows (2010)

Posted on by — 17 Comments ↓

David Bowie întrebat fiind în 1995 dacă albumul său „Outside” a fost influenţat de muzica lui Trent Reznor (Nine Inch Nails), a răspuns că nu, a fost influenţată de elveţienii din The Young Gods. Şi trupa înfiinţată în 1985 de către Franz Treichler – voce, Cesare Pizzi – samplere şi Frank Bagnoud – tobe, sunt pomeniţi ca determinanţi ca influenţă şi de Mike Patton, Sepultura, The Edge (chitaristul din U2), Devin Townsend, Econoline Crush, etc.
Muzica lor este catalogată la modul general ca fiind Post-Industrial, însă au un filon solid de Rock, reverberaţii Nu Wave şi Post-Punk/Dark/New Wave şi evidente infuzii Ambientale. Vocea lui Treichler are aceeaşi tonalitate caldă şi foloseşte aceleaşi inflexiuni ca Bono (U2), muzica are baze solide de Rock peste care construiesc o împletitură colorată pe o paletă extinsă de sonorităţi de la Industrial la sonorităţi avangardiste, secvenţe acustice sau texturi ambientale.
În 1987 este lansat albumul auto-intitulat sub emblema Wax Trax! – casa unor nume semnificativă al scenei Industrial cum sunt Ministry (şi Revolting Cocks), Front 242, Luc Van Acker, Front Line Assembly, My Life With the Thrill Kill Kult, PIG, etc. Numele şi l-au ales după titlul EP-ului semnat de Swans în 1984, trupă de referinţă şi statut cultic pe segmentul No Wave, Noise şi Rock Experimental. Albumul a fost produs de Roli Mosimann, muzician, baterist, producător care a colaborat şi cu pomeniţii Swans, dar şi cu nume ca The The, Celtic Frost, New Order, The Hair and Skin Trading Company, That Petrol Emotion,  Faith No More, Skinny Puppy şi Marilyn Manson.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NhxJp4kVEAs]

În ciuda albumelor de calitate Read more The Young Gods – Everybody Knows (2010) ›

Oblivion Machine – Viewpoint Collector (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Din Saratov, Rusia aceşti Oblivion Machine surprind cu un material foarte profesionist, propun publicului un Death Metal condimentat cu infuzii Electro şi Industrial ce amintesc într-o oarecare măsură de Fear Factory din era 1991-1994, perioada marcată de albumul „Soul of a New Machine”, lipsesc doar escapadele melodice furnizate de Burton C. Bell, Alex rămâne exclusiv la tradiţionala abordare brutală a la Max Cavalera.
Trupa a fost înfiinţată de cei doi fraţi Alex şi Konstantin, ambii chitarişti în primăvara lui 2003 şi lor li s-a alăturat basistul E_X_I_L_E.
Trupa şi-a păstrat componenţa şi formula de trio ţi în 2008 debutează cu albumul „Unnatural & Wrong” sub egida Irond Records. Cele 10 piese sunt un Metal brutal cu rădăcini Death şi beneficiază de suportul samplerelor şi coloraturilor Electro. Un mix incisiv şi interesant, elementele brutale şi tehnice sunt îmbinate organic şi inventiv cu sonorităţile Industrial.

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=w2EUcX7hEBw]

Cele 7 piese colectate pe „Viewpoint Collector” Read more Oblivion Machine – Viewpoint Collector (2010) ›

Atheist – Jupiter (2010)

Posted on by — 4 Comments ↓

După 17 ani de tăcere trupa din Florida revine cu cel de-al patrulea album. „Jupiter” conţine 8 piese noi cu o durată de puţin peste 30 de minute în aceeaşi manieră Metal Extrem şi tehnic şi cu infuziile de elemente Progresive şi unele soluţii, (mici) coloraturi înrudite cu Jazz-ul.
Ciudat cum trupele acestea inovative din zona Metal-ului Extrem, Cynic şi Atheist, au oarecum aceeaşi istorie contorsionată, deşii şi-au început activitatea la mijlocul anilor ’80, istoria, evoluţia lor a fost fracturată, n-au reuşit să se menţină pe o linie ascendentă şi chiar dacă au un statut oarecum cultic, pentru mulţi au fost şi sunt un punct de reper, n-au avut parte de aprecierea cuvenită. Există şi o conexiune între cele două trupe, basistul Tony Choy venit în Atheist să-l înlocuiască pe decedatul Roger Patterson în 1991, ulterior a cântat şi în Cynic.
Trupa a fost înfiinţată în 1984, iniţial sub numele de Oblivion, schimbat în R.A.V.A.G.E. şi finalmente transformat în Atheist. Albumul de debut „Piece of Time” a fost imprimat în 1988, dar a fost lansat în Europa în 1989 şi abia un an mai târziu şi în America natală. Considerat un clasic, „Unquestionable Presence” este scos în 1991, dar anul următor trupa decide să se dizolve. Obligaţiile contractuale faţă de Music for Nations însă îi forţează să revină în 1993 cu încă un produs: „Elements”.
Kelly Schaefer pune bazele formaţiei Neurotica Read more Atheist – Jupiter (2010) ›

Cradle of Filth – Darkly, Darkly, Venus Aversa (2010)

Posted on by — 18 Comments ↓

Cradle of Filth sunt cel mai de succes produs britanic pe segmentul Heavy de la Iron Maiden încoace. Mulţi îi consideră trădători, acuză faptul că s-au „vândut” şi s-au strecurat în mainstream, însă albumul lor de debut „The Principle of Evil Made Flesh” din 1994 a fost cotat în 2006 de revista Metal Hammer ca unul din cele mai bune 10 albume Black Metal al ultimelor două decenii, au fost răsfăţaţi de Kerrang! Şi MTV, au cântat ca atracţie principală la mai toate festivalurile importante (mainstream) de la Ozzfest la Download şi Sziget.
Poate că muzica găştii lui Dani Filth (Daniel Lloyd Davey) nu mai are sonorităţile Black Metal-ului, infuziile Heavy Metal şi Gothic, respectiv Dark au şlefuit sunetul şi i-au făcut mai acceptabili unui public mai larg, însă Cradle of Filth au un şarm anume, au reuşit să-şi construiască o imagine şi un stil care-i deosebeşte de restul formaţiilor şi asta, până la urmă este o calitate pe care majoritatea formaţiilor din ultimele decenii încep să nu o mai aibă.
„Darkly, Darkly, Venus Aversa” este un nou material concept aşa cum Dani ne-a obişnuit de la succesul major al albumului „Dusk… and Her Embrace” din 1996 încoace.
Povestea de data aceasta este una originală, personajul central fiind prima soţie al lui Adam, Lilith şi povestea se derulează până în zilele noastre. Muzical Cradle of Filth n-au schimbat reţeta de succes, au rămas ritmurile infernale, riff-urile zgomotoase şi coloraturile ample de clape, Dani hârâie şi ţipă, universul conceput de această dată aminteşte cel mai mult de danezii Mercyful Fate, respectiv de King Diamond.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3tWiWkvz8-c]

Nu sunt un fan înfocat Cradle of Filth, dar Read more Cradle of Filth – Darkly, Darkly, Venus Aversa (2010) ›