Home › Posts tagged opinii › Page 9

opinii

De week-end

Posted on by — 23 Comments ↓

Doi iepuri. Dintr-un foc.

M-am scărpinat şi am întors-o pe toate părţile. Chestia asta prostească cu „răul mai mic” mă scoate din minţi! Avem doi candidaţi – votaţi tot de „bobor” că nu marţienii le-au acordat încrederea! – numai buni de puşi în vitrină. Vitrina frigorifică. Ala-bala, portocala… Nu! Nu! Nu-i bine! Favorizează unul dintre candidaţi!
Juratu’ pe biblie m-a dat gata! Mi-am amintit de Green Day şi DVD-ul lor „Bullet in a Bible”… Şi asta m-a dus cu gândul la bâlciurile de odinioară şi la trasul la ţintă…

Eu pun problema raţional şi practic. Pe de o parte programul „NU geoană” care înseamnă încă luni bune de criză guvernamentală, alegeri anticipate, deci încă jumătate de an de campanie şi scandal, asta implică inevitabil un dezastru economic iminent şi implicit tensiuni sociale. În contextul deja grav al crizei economice, acest program nu sună deloc promiţător. Tezele false cu comuniştii şi mogulii mă  fac să casc.  Legalizarea drogurilor uşoare nu mă interesează şi dacă vreau să apelez la serviciile unei prostituate, mă descurc şi-n condiţiile actuale. Pe comunişti (şi corupţi) nimeni nu i-a combătut în ultimii 20 de ani, fix acum a sosit momentu’ revoluţiei. Să fim serioşi! Mai e şi treaba cealaltă care mă cam îngrijorează: Statul prezidenţial pe care-l visează nea băse, visu’ lui de jucător, toate mi-l amintesc pe Ceauşescu, alt brav cârmaci care a controlat tot şi se pricepea la toate. Nici programul „NU băsescu” nu pare – deocamdată – prea elaborat, însă are oarece avantaje: o majoritate parlamentară, un guvern de coaliţie cu susţinere consistentă, un premier german prezentabil, adică există o cât de mică şansă să se facă ceva. Cât rezistă alianţa, cât de independent şi competent este Johannis, după 20 de ani de hoţie şi debandadă ce şanse mai sunt să ieşim din rahat, greu de spus, dar…
Şi mai e ceva. Că de la bâlci şi trasu’ cu puşca (şi cureaua lată) am plecat: dacă votez negativ, ca un foc de armă şi-l votez pe geoană, există o mică-mică şansă să elimin de pe scena politică măcar câţiva măscărici pentru totdeauna. Este evident că dacă pică băse, odată cu el se cam scufundă şi bărcuţa PD-L, chiar dacă traseiştii se vor reorienta spre PSD şi PNL, tot rămân câţiva de… căruţă, adică pe dinafară. Mare lucru nu e, dar tot e ceva decât nimic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yhYAxhipPFU]

O ştire care a trecut neobservată-n ameţeala electorală… Miron Cozma şi invenţia sa nouă, Partidul Muncitorilor se dă rocker… Pe ăsta nu-l huiduie, nu-l fugăreşte nimeni… N-am văzut lume cu pancarde, cu “JOS”…  Nicio reacţie. Ruşine ăstora care se dau acum mari anti-comunişti… Sunt revoluţionari când cei din umbră apasă butoanele. Într-o ţară praf, lume praf.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=grE-_DaoXF8]

Pocnesc din degete cu mintea şi scot din pălărie batiste viu colorate şi înnodate între ele. În capul meu e un fel de bla-bla-bla … simt că am cam obosit. Îmi plac dimineţile în care mă trezesc în pijamale. Şi serile care mă prind tot în pijamalele de dimineaţă. Oamenii îmbrăcaţi în pijamale sunt naturali şi vulnerabili. …Ies să îmi cumpăr ţigări… îmi fac cafea… Beton în jur şi gânduri zgâriate de zâmbete amăgitoare. Oamenii se mulţumesc să mă catalogheze drept ciudată şi mă fascinează cum din persoana perfect lucidă cu care mă trezesc în fiecare dimineaţă-în corpul meu – ei o fac în toate felurile,şi beţivă,şi anorexică, şi paralelă cu planeta Pământ.
De câte ori nu ai vrut să te ridici şi să pleci? Aşa, simplu, să cedezi primului impuls. Să te ridici şi să nu te mai uiţi înapoi. Fără regrete, fără teama de consecinţe. Mai bine neobişnuit decât banal. Specializaţi în somnul straşnic şi îndelungat, împovărăm oscioarele altora cu toate puseurile planurilor stătute. Naiv, iluzionat, înfierbântat, entuziasmat şi efervescent am lăsat lucrurile aşa, să văd ce poate să se întâmple şi până când. Mi-e dor de vremea când alergam desculţ(ă) printre fluturi şi flori… Dacă raiul ar fi o singură amintire fericită, pe care ai alege-o? …şi dacă într-o noapte m-aş întoarce cu spatele şi te-aş lăsa dezgolit de mine şi gol? O zi ca oricare alta, aceeaşi neclintire în aer…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OT8QT4BEOTo]

Peste tot doar politică, politică, politică şi iar politică. Ne-am damblagit toţi şi cu totul! Totuşi şi ceva amuzant: femeile şi fotbalul. Orgasm perturbat de fluierul arbitrului… he he he.
Am dat două click-uri mai în-colo şi schimbare de ton(uri): m-am uitat la pozele lui Andrei din cimitir.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Qyx4PHNpW6o&feature=related]

Filmul de week-end: Anatomia Iadului

„Acest film este ficţiune, Nu un roman de televiziune.
Nici măcar de actualitate
Toate părţile corpului feminin din film sunt înlocuite de imitaţii
Acestea ajutând autorul să-şi exprime punctul de vedere.”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=R5waNhX5tDg]

„Ce te sperie mai mult, moartea sau prostia?”

Pe Rocco Siffredi – „Italian Stallion” – probabil cei mai mulţi îl cunosc din filmele sale pentru adulţi. Cu toate acestea Rocco a jucat şi-n câteva pelicule non-pornografice. Cu scriitoarea şi regizoarea franţuzoaică Catherine Breillat a colaborat în două producţii: „Romance X” din 1999 şi acest „Anatomie de l’enfer (Anatomy of Hell)” din 2004, adaptat după cartea ei „Pornocratie”.
Nu sunt un specialist în filme ca prietenul Alin aşa că mă feresc de o analiză. Nu este deloc relevant, dar mie mi-a plăcut. În general îmi plac filmele franţuzeşti, probabil ca un reflex la saturaţia provocată de producţiile americane pe bandă rulantă. E un film întunecat şi erotic, o explorare numai bună sâmbăta seara. Pentru cine gustă şi ce-i sub plapumă, nu doar la… suprafaţă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fDAiYlZDZKU]

M-am (mai) gândit…

Posted on by — 26 Comments ↓
M-am mai gândit. Nu, nu m-am răzgândit. Sau…
Bun! Pentru mine campania s-a terminat de vreo două zile. M-am săturat. Mi-a ajuns până peste cap vorbăria, m-a dezgustat radicalizarea discursurilor deviate complet de la subiectele stridente, m-am săturat de politicieni, de jurnalişti, de analize şi dezbateri.
M-am uitat o oră la dezbaterea dintre băsescu şi geoană şi m-am plictisit. Am dat pe fotbal, dar după al doilea gol încasat de CFR m-am enervat şi am dat înapoi la dezbatere.
Nu mă întrebaţi cine a câştigat. Cred că au pierdut ambii. Şi iar – cinismul sorţii! – am pierdut noi. Candidaţii cred că au pierdut nişte voturi şi alegători. Mulţi cred că nu se mai sinchisesc să-şi piardă vremea cu mersul până la secţia de votare. Din asta cine o să iasă-n avantaj, vedem la numărarea voturilor.
Ce am aflat este: geoană a afirmat despre S.O. Vîntu că ar fi malefic, apoi la miez de noapte-l vizitează şi după dezbatere, la Ora de Foc a intervenit domnul Vîntu şi a spus că e prieten cu geoană de 4 ani şi acesta l-a vizitat să se relaxeze. Bestial!
Pe partea cealaltă băsescu întrebat fiind dacă l-a lovit sau nu pe acel copil, a jurat că nu l-a lovit cu pumnul în plex sau în faţă. Excelent!
Cred – sincer – că ambii sunt perfect inadecvaţi celei mai înalte funcţii din Stat.
Acum, dacă duminică nu plouă, dacă o să am chef să traversez tot Bucureştii dintr-un capăt în altul să-mi exercit dreptul de vot, am să-l votez tot pe geoană şi nu pentru el ci pentru promisiunea unui guvern independent şi – sper eu – apt să ia măsurile cele mai bune pentru a ieşii din actualul impas. Nu ştiu cât o să reziste alianţa, nu ştiu cât de independent o să fie Johannis şi cât o să reziste guvernul său, dar măcar există o cât de mică posibilitate care din partea băsesciană nici măcar ca idee nu există. O campanie în care o parte spune NU geoană şi cealaltă NU băsescu, este contra-productivă şi spune cam tot despre ambele părţi. dacă băsescu se agaţă cu disperarea lui Ceauşescu de putere şi nu este doar fotoliul său de la Cotroceni în joc ci tot pardidul şi gaşca din spatele său (băse a început să vorbească despre Statul Prezidenţial la care visează şi pe care l-a vizat şi prin referendum…) , de partea cealaltă există acel mic licărit de speranţă prin guvernul Johannis… dar…
geoană este o soluţie. din păcate nu rezonabilă ci conjuncturală.
Ce o să fie, vom vedea. Ce este ştim: suntem într-un mare rahat. Mergem înainte… sau unde o fi. Rămâne totul cum AU stabilit… Perfect.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nu0h-gZxmZI]

Iubim România: huo!

Posted on by — 20 Comments ↓

1 decembrie, Ziua Unirii, Ziua Naţională a României devine de la an la an tot mai mult ziua Dezbinării.
De ceva vreme mă frământă această constatare: căutăm cu disperare conflictele, lucrurile care ne separă, ne deosebesc, ne dezbină, produc scandal, incită şi nici în ruptul capului nu vrem să tragem dracului o linie şi să încercăm să facem ceva împreună.

Hagi este mai iubit în Turcia, Nadia este mai respectată-n America şi dacă ne întoarcem în timp vedem că Brâncuşi şi mulţi alţi artişti şi intelectuali români au cunoscut aprecierea în Franţa sau în lume, dar nu acasă.
Acasă ne furăm căciula unul altuia, ne dăm în cap, ne împroşcăm cu noroi. M-a stârnit oarecum ce a spus ieri o prietenă: Încă sper în ziua când vom fi mândri că suntem români…
Am mai vorbit despre mituri şi mitocănii, despre discrepanţa dintre ce spunem şi ce facem. Acuzăm politicienii că vor să confişte fiecare sărbătoare în interes personal, în scop electoral, dar nici noi nu suntem mai breji. Dacă mulţi nu ştiu cu exactitate ce se sărbătoreşte de fapt pe 1 decembrie cum nu ştiu nici Imnul Naţional, asta nu ia împiedicat nici anul acesta să se îmbulzească la fasolea cu cârnaţi împărţită moca.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MNKInZjliLU&feature=PlayList&p=24C0EC83C843EE7B&playnext=1&playnext_from=PL&index=1]

Ce se petrece acum este nu doar încă o anormalitate fabricată şi întreţinută din umbră, dar şi un joc extrem de periculos. Campania mutată pe internet este un mod neasumat de a duce un război, de a intoxica şi a manipula oamenii, de a-i stârnii şi a-i incita unul împotriva celuilalt.
Peste noapte, în plină campanie au apărut situri ca NU Geoană şi „România Anti-PSD”. Oamenii sunt chemaţi la mitinguri, primesc steaguri, afişe, se pun bannere, este o desfăşurare de forţe ce necesită pe de o parte o organizare impecabilă, structuri funcţionale şi nu în ultimul rând bani. Mulţi bani.
Mă întreb ce făceau aceşti „bravi anti-comunişti” răsăriţi din neant în anii ’90 când FSN şi Iliescu câştigau autoritar alegerile şi minerii făceau „ordine” prin Bucureşti?
Şi apropo „noua revoluţie”: o fi un alt patent original românesc, ca democraţia lu’ Iliescu, dar cine a pomenit de o revoluţie ce vine în susţinerea actualei puteri şi al actualului preşedinte şi atacă… opoziţia?
De o săptămână tot repet că este o intoxicaţie, o manipulare ingenioasă şi grosolană pusă la cale de specialişti, de experţi şi mi-am luat şi eu porţia de muie şi huo. Oamenii sunt chemaţi la manifestaţii, la contra-manifestaţii, se incită la violenţă şi se exploatează – ca şi la referendum – un trend existent în opinia publică. Oamenii ies în stradă, s-a umplut internetul cu bannerele şi widget-urile anti-PSD, anti Geoană şi… portretele bravului cârmaci, băsescu. Internetul nu este televiziune, nu există un CNA, sub oarecare anonimat lumea manipulează şi este manipulată cu multă uşurinţă.

S-a vânturat din nou Punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara.
Documentul a fost redactat în urma manifestaţiilor anti-comuniste din Piaţa Operei din Timişoara în data de 12 martie 1990.
Punctul 8 spune aşa:
„Ca o consecinţă a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor ţn viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. (…)”

Cei care fac acum referinţă la acest punct 8 şi-l arată cu degetul pe Geoană, trăiesc într-o gravă confuzie: aplicarea acestui punct din Proclamaţia de la Timişoara i-ar îngrădii accesul la preşedinţie nu lui Geoană ci exact candidatului susţinut cu atâta înverşunare, Traian Băsescu.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=J1NiSh7CpMU&feature=fvw]

Ieri la Timişoara alianţa politică formată în jurul candidatului Mircea Geoană a semnat ieri, împreuna cu primarul Gheorghe Ciuhandu, un parteneriat care prevede susţinerea liderului social-democrat în turul doi. Mulţi ne-am dorit ca liderul PNL, Crin Antonescu să fie în turul doi şi să ajungă preşedinte. Mulţi, dar nu suficienţi. Mă repet, cu Antonescu preşedinte, tot la o alianţă PSD-PNL se ajungea. Faptul că Klaus Johannis a fost desemnat ca viitor premier şi această alianţă promite o guvernare corectă, menită să ne scoată din criză, ne place sau nu, dar este singura şansă pe care se pare că o avem la ora actuală. Nu ştiu de ce, dar când cineva încearcă să scoată capul din cutie, la noi sar toţi să-i dea în cap…
Poate că nu a fost cea mai inspirată alegerea Timişoarei şi nici ziua de 1 decembrie. Zic poate, însă sunt convins că scenariul contra-manifestaţiei s-ar fi desfăşurat identic şi la Craiova, Iaşi, Cluj sau Braşov.
Disperarea din tabăra băsesciană a încercat devierea discuţiilor din zona reală într-o zonă abstractă şi… a reuşit.

Nu mai vorbim nici de criză, nici de un an imposibil de dificil care ne aşteaptă, nu se discută despre ce se poate face pentru ţară, ce putem construii împreună ci după 20 de ani în care foştii securişti şi activiştii partidului comunist au condus din umbră sau la vedere ţara, au jecmănit-o şi au îngropat-o, suntem iar învrăjbiţi sub apăsarea propagandistică a aceleiaşi maşinării pentru a menţine la putere un grup de interese.

Nu mă îndoiesc de sinceritatea unora care îşi afirmă temerile faţă de PSD şi opoziţia faţă de foştii comunişti şi securişti însă din nefericire sunt victimele manipulărilor acestora şi nu fac altceva decât pun umărul la prelungirea agoniei în care ne-a adus guvernarea portocalie şi setea nesăbuită de putere pe care o are băsescu ascunsă în spatele unor sloganuri şi vorbe goale…

…şi încă un film trucat cu băsescu!

Ieri, de Ziua Naţională am mai văzut un film trucat cu preşedintele băsescu, de data aceasta în direct: la terminarea manifestaţiilor de la Arcul de Triumf, băsescu a dat mâna cu membrii guvernului interminabil intermediar apoi s-a blocat şi şi-a întors spatele foştilor preşedinţi Constantinescu şi Iliescu.
Nu, n-a fost o chestie de nesimţire, nu, nu-i lipsesc cei 7 ani de acasă, nu, nu a fost o încălcare a protocolului ci încă un trucaj mizerabil al presei complotiste.

Ghidul alegătorului

Posted on by — 20 Comments ↓

Nu-s eu în măsură să spun cu cine să votaţi. Votul, ca şi alegerea sunt opţionale. Ce cred însă este că alegerile trebuie făcute în cunoştinţă de cauză şi în situaţia actuală, în pseudo-campania de care am avut parte, numai de informaţii n-am beneficiat.
N-am auzit nici programe, proiecte prezidenţiale, candidaţii au vorbit despre orice numai despre atribuţiile prezidenţiale nu şi am avut un referendum ad-hoc al cărui subiect a încins spiritele, dar nimeni n-a explicat populaţiei în fapt despre ce este vorba.
Am avut o campanie subversivă şi probabil nici ultima săptămână nu o să fie diferită.

Tot anul a stat sub semnul „Jos Băsescu!”, am criticat din capul locului că nu se căutau candidaţi adecvaţi funcţiei prezidenţiale ci contra-candidaţi apţi să-l învingă pe Băsescu. O premisă pe care am considerat-o falsă şi greşită şi poate şi din această cauză mult timp părea imposibilă înlăturarea marinarului de la cârma ţării. N-am făcut parte niciodată din cei care spuneau „oricine numai Băsescu nu”, dar nici nu consider că Băsescu s-ar fi dovedit un preşedinte bun şi că merită încă un mandat.

Băsescu.

Am încercat să găsesc motive pentru care Băsescu merită menţinut în cea mai înaltă funcţie din stat, dar n-am găsit nici măcar unul.
N-am să reiau toate contra-argumentele, doar câteva ce cred că sunt importante:
– Relaţiile internaţionale ale României sau înrăutăţit simţitor. Nici cu celălalt machitor, Voronin, n-a reuşit Băsescu să o scoată la capăt, relaţia cu Rusia este tot mai rece, după incidentul ziariştilor răpiţi în Irak, axa Washington-Londra-Bucureşti a fost abandonată, nu ne-a vizitat nici un şef de stat important şi nici Băsescu n-a fost primit în nici un stat important în această perioadă, bilanţul este cel puţin un zero cu multe minusuri. Succesele – reuniunea NATO la Bucureşti, procesul pentru platforma marină – sunt proiecte de durată, începute înaintea mandatului actualului preşedinte şi sunt rezultatul muncii diplomaţiei româneşti, confiscarea lor de o parte sau alta este pur demagogică.
Cazul „Hayssam” pe lângă aspectele dubioase care au culminat cu plecarea din ţară a primului şi ultimului terorist al ţării are şi alte aspecte: au dispărut sume importante din bugetul de stat şi nu în ultimul rând averea lui Hayssam a fost împărţită la fel de suspect şi în toate acestea, numele preşedintelui apare constant.
– Istoria dezbinărilor coordonate de Traian Băsescu este lungă. Trebuie amintit faptul că aripa reformistă din PDSR a lui Petre Roaman a condus la formarea PD-ului lui Băsescu. Nu putem uita nici faptul că Băsescu a pus umărul substanţial la dezbinarea Convenţiei, dar mai cu seamă la îngroparea PNŢ-CD-ului. Pentru a câştiga voturile secuimii, Băsescu a încurajat aripa radicală condusă de Tokes din UDMR şi ruperea acesteia din partid. N-a reuşit să elimine UDMR-ul, dar a încercat. A urmat încercarea distrugerii PNL-ului din care cu aportul lui Stolojan a rupt o bucată.
Nici guvernările patronate de Băsescu n-au funcţionat. Cu Tăricianu s-a aflat într-un război permanent şi a încercat să controleze în mod nejustificat Palatul Victoria de la Cotroceni. Apoi şi-a realizat „marele vis”, o alianţă de guvernare cu PSD-ul care a eşuat la fel de lamentabil. PD-L-ul un partid care a trecut fără să clipească de la statutul de candidat al Socialiştilor la calitatea de membru al Popularilor Europeni, este un partid fără ideologie, fără platformă şi vertebră, are o singură funcţie: susţinerea preşedintelui Băsescu. În paranteză fie spus, de aici şi disperarea actuală: guvernarea au pierdut-o din mână, în parlament au statut de opoziţie şi pierderea Cotrocenilor îi scoate practic din orice calcul politic, mai mult, îşi pierd rostul existenţei.
Nu putem trece cu vederea nici actuala „guvernare”: un interimat prelungit şi expirat, de care preşedintele se agaţă cu aceeaşi disperare cu care nu vrea să piardă nici Cotroceniul. Pare incredibil cum cineva îşi forţează propria agendă şi o pune deasupra interesului naţional.
– La noi nu a produs aşa o vâlvă, dar cu atât mai mult în Europa, candidatura şi alegerea Elenei Băsescu în Parlamentul European. Este un caz unic când un preşedinte îşi trimite fiica în forul European.
– Condamnarea Comunismului. Uităm că a existat o presiune importantă pentru acest act, astfel a luat naştere comisia Tismăneanu şi raportul care este sublim, dar rămâne doar un simplu document de sertar, fără urmări, fără repercusiuni asupra activiştilor de partid şi securiştilor responsabili pentru atrocităţile perioadei. Astfel raportul este un act formal şi strict populist.
–  Referendumul. Un alt gest pe de o parte populist, pe de altă parte menit să-i sporească puterile prezidenţiale ale bravului conducător. Acuz în primul rând faptul că nu s-a dus o campanie de informare corectă legată de esenţa problemei, diferenţa dintre parlamentul bicameral şi cel unicameral, în al 2-lea rând acuz actualul preşedinte că a călărit în interes personal tendinţa generală de a blama politicienii şi mai cu seamă parlamentarii, lovind în instituţia parlamentară. Am tot spus că reforma sistemului şi clasei politice este vitală, dar nu se face nici prin restructurare, nici prin micşorarea numărului reprezentanţilor, deci încă odată problema s-a pus greşit, premisele au fost false.
– Unul din temele centrale ale campaniei de acum 5 ani a fost corupţia. Pe acest front nu s-a întâmplat nimic, mai mult, conform datelor furnizate de Comisia Europeană, lucrurile doar s-au agravat. Am evitat venirea la putere a lui Adrian Năstase, dar am avut parte de jaf pe bani publici şi corupţie până la cel mai înalt nivel, din partea celor apropiaţi preşedintelui. Cazul Ridzi, Udrea au fost doar vârful vizibil al icebergului. Nu putem trece cu vederea afacerile lui Mircea Băsescu – nelămurite nici până la ora actuală – dar nici afacerea Popoviciu şi Băneasa.
– Reforma statului şi al sistemului au rămas doar vorbe aruncate-n vânt.
– Am lăsat la sfârşit incidentele „ţigancă împuţită”, „găuzar” şi „palma”. Toate evidenţiază caracterul domnului Băsescu. Într-o ţară normală, civilizată, pretins europeană, demisiona oricare demnitar. Băsescu nu a făcut-o nici când a promis.

În lipsa realizărilor, campania s-a rezumat la eterna luptă cu mogulii ostili şi în contrapartida sintagmei „Jos Băsescu” a fost lansată teza „Nu Geoană” şi fluturată din nou ameninţarea roşie, diabolicul PSD.
Sunt de acord cu necesitatea clarificării dosarelor revoluţiei, a mineriadelor, cu clarificarea debandadei şi jafului patronat de acelaşi Iliescu în perioada 1990-1996, este târziu, dar niciodată prea târziu pentru mult discutata legea Lustraţiei. Întreb însă de ce în 5 ani de mandat, Băsescu n-a pomenit şi n-a mişcat absolut nimic în direcţia aceasta ci doar şi-a „spălat” dosarul „Flota”?

Am vorbit şi despre asta: actuala campanie a fost şi o ciocnire între grupuri de interese şi evident, între foşti şi actuali membrii ai serviciilor secrete. Faptul a devenit evident cu declaraţia preşedintelui conform căreia „serviciile nu s-au implicat”… ha ha ha! 😛
În locul dezbaterilor şi argumentelor, am avut război viral pe YouTube şi pe… bloguri. Îmi este clar că de ambele părţi s-au implicat şi specialişti, experţi plătiţi, dar intoxicările au atras în luptă şi oameni obişnuiţi, să zic aşa, de bună credinţă. Şi de pupimcurişti n-am dus şi nu ducem lipsă, slugărnicia face parte din comportamentul nostru. Din nefericire, nici în zona aceasta nu s-a dat o luptă argumentată ci am asistat la aceleaşi trivialităţi, împroşcări cu noroi şi avalanşă de dejecţii. De ambele părţi. Şi loviturile la ficat – a la Bute – nu vor lipsii nici în ultima săptămână…

Geoană.

Prin ieşirea din cursă a lui Antonescu suntem puşi în situaţia ingrată de a alege între Geoană şi Băsescu. Băsescu fost nomenclaturist în PCR, Geoană reprezentantul unei stângi ce se doreşte modernă şi reformată.
Dacă am ceva să-i reproşez lui Geoană este faptul că n-a reuşit reformarea partidului socialist, feţe ca Vanghelie şi Mazăre au prins prim-planul, Hrebenciuc, Năstase sau Iliescu nu au dispărut.
Geoană a prins şefia partidului, l-a detronat pe Iliescu printr-un joc de culise, o lovitură de palat pusă la cale din umbră de baronii partidului. Nimeni nu i-a acordat nicio şansă lui Geoană şi cred că toată lumea l-a privit ca pe o marionetă manevrabilă. Urmând această ordine de idei, Geoană a fost împins şi la candidatura pentru preşedinţie şi în cazul eşecului – care la aceea vreme părea iminent – ar fi fost înlăturat de la conducerea partidului. Jocul s-a schimbat, Geoană pleacă, dar probabil la Cotroceni ca la primăvară să miroasă pe pajiştea palatului ghioceii (n-am uitat!). Lasă în urmă un partid în care există aripi, tensiuni şi o să urmeze o luptă înverşunată pentru preluarea conducerii. Aici văd şi cel mai mare pericol pentru alianţa PSD-PNL-UDMR şi noul guvern. Un PSD condus de Vanghelie – doamne fereşte! – nu o să fie nici un partener uşor, nici unul de încredere pentru alianţa menită să scoată ţara din criză. Situaţia era altfel cu Antonescu preşedinte şi Geoană – eventual – rămas la conducerea PSD-ului. Dar… poporul a ales altfel.
Însă dacă privesc eşecul guvernului Boc şi derapajele comportamentale a lui Băsescu, disperarea cu care se agaţă de putere, prefer să risc şi să acord o şansă alianţei. Guvernul Tăriceanu III a funcţionat cât de cât bine cu susţinerea PSD-ului, există totuşi o şansă – cât de mică – şi pentru guvernul Johannis să funcţioneze şi – din nefericire – este şi singura opţiune viabilă pe care o avem.

Nu dramatizez cum o fac cei care strigă „vai de noi dacă nu iese Băsescu, ne mănâncă roşii!”. Roşu este şi Băsescu, nu putem fi atât de naivi să ne lăsăm păcăliţi de vorbe şi culori. Sau..?
Ţara este-n râpă şi admitem sau nu, Băsescu şi gaşca nu reuşesc să o guverneze, tot ce au făcut a fost să o jecmănească şi asta fac şi acum pe ultima sută de metrii.

Situaţia de acum seamănă într-o mare măsură şi cu 1996 când ţara era tot la un pas de prăpastie, seamănă şi cu 1989, avem ocazia să tragem linie şi să construim ceva. Finalmente. Repet, nu cred că este momentul răfuielilor politice, nu suntem în poziţia în care să ne permitem să căutăm lucrurile care ne diferenţiază şi ne separă ci trebuie găsite soluţiile care pot scoate ţara din criză şi impas.
Dacă Johannis sprijinit de PSD şi PNL reuşeşte asta, putem răsufla uşuraţi şi să o luăm de la capăt. Dacă eşuează şi acest proiect, măcar putem spune că am încercat. Ce riscăm? Nu istoria se repetă ci proştii repetă greşelile lecţiilor neînvăţate…

Plimbări cu Oblio

Posted on by — 8 Comments ↓

M-am trezit într-o baltă de apă. Am avut un vis ciudat care s-a tot repetat până ce m-a izgonit din pat. Nu, nu fac mişto, chiar asta am visat.
Premierul alungit-interimar Emil Boc ţinea tot felul de conferinţe de presă. Era nebărbierit, cu cămaşa descheiată, fără cravată şi mult-mult mai scund ca-n realitate. Sorin Miscoci îi tot adresa nişte întrebări destul de agresive, era mult mai înalt ca-n realitate şi semăna cu… Ovidiu Ohanesian. La ultima rundă de vis, Miscoci l-a abordat pe Boc după conferinţă în faţa pupitrului de unde a vorbit premierul în disfuncţie şi l-a întrebat iar ceva, Boc i-a răspuns vizibil stresat, dar politicos, apoi i-a întors spatele moment în care Miscoci l-a tras înapoi violent şi a început să-l scuture şi să-l învârtă ca pe un titirez şi-l întreba, tot întreba cu vocea tot mai ridicată, ţipată.
Din păcate fix ce era mai interesant n-am auzit sau nu-mi amintesc: întrebările.

Subiectul top rămâne şi azi „palma lu’ Băsescu” sau „caseta lu’ Patriciu”.
Eu zic aşa: Băsescu a dat palma, caseta e adevărată.
Ce este cel mai murdar în toată povestea este că şi presa şi politicienii – mai ales cei din PD-L şi PNL – din preajma lui Băsescu au tăcut 5 ani.
Atunci s-a muşamalizat incidentul fiindcă Băsescu era personajul menit să ne salveze de Năstase şi „hoarda roşie”, acum s-a scos povestea pe tarabă fiindcă PSD-PNL sunt determinaţi să câştige bătălia, în fapt tot anul acesta şi toată campania s-a aflat sub sloganul „Jos Băsescu”.
Nu mai vreau să pierd vremea pe analiza subiectului, dar sunt câteva argumente relevante: reacţia lui Băsescu la vizionarea în premieră a imaginilor: i-a căzut faţa la propriu şi tot ce a putut să spună a fost „m-a înjurat copilul?” Adică ştia exact despre incident şi context.
Analiza imaginilor de pe internet nu valorează nimic. O experitiză corectă poate fi realizată exclusiv pe imaginea brută şi având şi camera cu care s-a efectuat înregistrarea. Cu toate acestea, imaginile par corecte. Mai este şi mărturia copilului. Cu toate presiunile făcute pe săracul din toate părţile. Mărturia femeii care susţine că 1. Băsescu i-a rezolvat probleme, 2. Băsescu nu l-a lovit pe copil, explică tot: dacă nu-l lovea pe copil, nu se implica să rezolve problema… ha ha ha! 😛 Iar femeia nici nu are cum să spună acum, da domne, l-a pleznit pe mucosu’ ăla.
E simplu.
Însă revin la ideea de la care am pornit: atât politicienii cât şi cei din presă s-au mai descalificat încă o dată.

Încă o dată constat că lucrurile se cântăresc mult prea emoţional şi deloc raţional.
Şi uităm că politicienii după alegeri o să uite iar de noi cu aceeaşi candidă nonşalanţă…

E duminică, visam aşa frumos, la dracu! Ha ha ha! 😛

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=At2IIzug0WQ&feature=related]

Dacă ieri v-am amintit de sfârşitul iminent al omenirii pe 21 decembrie 2012, astăzi vă propun un articol pe care l-am citit pe HotNews:
„Restricţionarea accesului la internet a celor acuzaţi că descarcă în mod ilegal conţinut de pe internet se va putea face din iunie 2011 în toate ţările UE numai după „o procedură prealabilă echitabilă şi imparţială” care va include dreptul de a fi ascultat şi dreptul la o cale de atac eficace şi ţn timp util, după ce Parlamentul European a adoptat marţi pachetul de reforme telecom din UE. Ce va însemnă în practică această procedură corectă şi imparţială este încă neclar, notează BBC, care aminteşte că forma anterioara dar respinsă a acestui amendament cerea explicit obligativitatea unei decizii judecătoreşti înainte de restricţionarea accesului la internet.

Subiectul este delicat. Pe de o parte pentru a constata că un utilizator descarcă materiale ilegale, acesta trebuie urmărit şi asta, implică violarea intimităţii utilizatorului. Pe de altă parte, da, cred că într-un fel sau altul trebuie stopată sau măcar limitată piraterie. Dacă un artist doreşte să îşi ofere creaţia în mod gratuit este opţiunea lui, însă cei care vând produsul, trebuie protejaţi. Producţia unui film ajunge la milioane de dolari, producţia unui album muzical poate ajunge şi acesta la sume considerabile, cred că este corect ca cei care investesc în astfel de produse să fie protejaţi la fel ca oricare alt investitor într-o altă afacere.
Subiectul este totuşi fierbinte şi alunecos. Şi la noi sunt persoane care se tem de posibile abuzuri, există într-adevăr posibilitatea ca în spatele acestui articol să se comită şi eventuale abuzuri, să fie sancţionaţi „utilizatori incomozi”. Apologeticum spune: „Gata, din 2011 s-a zis cu internetul”. Cred că o astfel de abordare este la fel de abruptă şi lascivă ca toate celelalte teorii ale conspiraţiei şi sfârşitul lumii fix pe 21 decembrie 2012.
Băieţi: dacă nu descărcaţi filme (porno) şi mp3-uri de pe net, nu cred că vine nimeni să vă verifice la batistuţă şi unghiuţe curate!

La Junkb0x am găsit „Ghidul barbatilor – capitolul 1”: Fustangiul online. Citez de făcut poftă:
„- Fustangiul online este o petunie. O petunie suava, frumos mirositoare, desprins parca din cartile lui Beigbeder – literatura facila, pe care este posibil chiar sa o fi citit si sa fi tras invataminte din ea. (…)pre deosebire de fustangiul clasic (atentie, fetelor) peste care dati prin cluburi si baruri la ore mici (…),pe fustangiul online il puteti intalni cu preponderenta pe retelele sociale, preferabil cele cu poze.
Dupa ce a pus ochii pe tine, fustangiul online o sa se infiltreze in viata ta, ca mucegaiul intr-o camera proaspat zugravita…”

Mălina vine cu o propunere frumoasă menită să aducă puţină bucurie Pentru copiii din C. P. R. U. Centrul de Copii ai Străzii Cireşarii II, sector 5, Bucureşti.
„Peste o saptamana si un pic, pe 6 decembrie, vine sau ar trebui sa vina Mos Nicolae: la cei cuminti cu dulciuri si tot felul de cadouri, iar la cei obraznici cu o nuielusa. Si cum o vorba veche romaneasca zice “De Craciun, fii mai bun!”, ne-am gandit si noi sa organizam un “eveniment” caritabil pentru cei mai amarati dintre copii: copiii strazii.”
Mă bucur că mai sunt oameni care se gândesc la alţii, la copii şi pentru care 6 decembrie nu este… ziua alegerilor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=h2O3cUN8yWk&feature=related]

Este o duminică blândă, soarele ne zâmbeşte ademenitor, parcă-i păcat să rămânem blocaţi în faţa monitorului, captivi în abstract, într-o lume strălucitoare, dar – paradoxal – sterilă. Mai bine ne plimbăm, să rătăcim aiurea şi poate ne regăsim. Atunci când nu îmi permit să visez sau realizez că sunt pe drumuri… mereu pe drumuri. După cum spuneam mai demult: mai bine obosit(ă) decât plictisit(ă).

Vorba lui David: am fugit!

Manifestul Idiocraţiei

Posted on by — 13 Comments ↓

Este trei dimineaţa, beznă afară, beznă-n capul meu, beznă-n cana cu cafeaua proaspătă. Oamenii normali dorm sau mai dansează la ora aceasta, la naiba! doar e vineri spre sâmbăta noaptea, norocoşii fac dragoste (şi câinii comunitari), alţii dracu ştie ce fac pe bezna asta.
Aş fi un ipocrit să spun că-mi pasă de „oamenii normali”, de câinii comunitari, de vecini sau necunoscuţi şi în general, de ceva.
Îmi mai aprind o ţigară, ce dacă provoacă cancer? Dar am o veste bună: nu mai contează nimic. Pe 21 decembrie 2012 se termină calendarul, ciclul de 5125 de ani şi vine sfârşitul lumii.
Nu mai e aşa mult, rezistăm şi într-un picior, încă-n 2-3 tranşe de la FMI – oricum nu mai trebuie restituiţi banii, rezistăm de-o fi nevoie şi-n munţi sau – să ne fie mai la îndemână – pe bloc sau…. blog.
Vine sfârşitul lumii şi brusc mă simt al naibii de bine!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Bmxyj6iInMc&feature=fvst]

Sunt doar puţin nedumerit, dezamăgit… Oamenii îşi petrec tare ciudat ultimii ani de existenţă. De fapt aproape nimeni nu dansează, nu face dragoste, nu îşi smulge hainele şi fuge încotro vede cu ochii ci… face politică. Sau mă rog, aşa pretinde.
Analizând lanţul evoluţiei mereu am avut o bănuială: maimuţele deştepte au rămas în pom la banane, alea proaste au coborât şi şi-au complicat existenţa. Primele sunt fericite şi acum, cele din urmă scriu bloguri. Urmarea firească a privitului revoluţiei la televizor…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SuigVpPngLc&feature=fvw]

„Eu cred că l-a lovit şi totuşi îl votez; trist verdict. Am văzut şi filmul care demonstrează trucajul şi descompunerea în imagini care indică acelaşi lucru şi declaraţiile martorei în acelaşi sens. Totuşi cred că l-a lovit; nu tare, nici măcar fizic, ci moral. L-a lovit pentru că era un “puradel“, prea murdar, prea prost îmbrăcat, cu pielea mai închisă la culoare, cu un aparent retard (speculat prompt de ceilalţi mitocani, “analiştii”). Era marginal şi se băga în discuţia adulţilor majoritari. Şi da, l-a lovit. Pentru că Traian Băsescu este rezultatul acestui univers; pentru că şi el crede sincer că alteritatea trebuie pusă la punct printr-o înjurătură şi un pumn, în apărarea normalităţii;
Oricâtă silă îmi face mitocanul, îmi e infinit mai multă teamă de o lume în care singura televiziune ce prezintă un punct de vedere alternativ este OTV. Prefer cinci ani în care pe toate canalele mediatice este criticat “dictatorul” unui mandat de linişte şi stabilitate în care toţi se uită discret în altă parte şi se ocupă cu sârg de divertisment tip “dan negru”. Prefer “dictatura” virtuală unei confiscări reale a spaţiului public.”

„Eram in campania din 2004, la un miting al lui Basescu. Am vazut cu ochii mei cum s-a uitat cu privirea aia ciudata la o mâță. Cu siguranta, daca nu era presa acolo, ar fi tras`o ingrozitor de coada!!!”

„Strategia de eliminare a lui Traian Băsescu a atins un punct critic: după îngroparea moderaţiei şi a nuanţei relativizante, după expunerile tendenţioase de-a lungul unui an, după cenzurarea sistematică a dreptului la replică, după anularea apriorică a oricărei prezumţii de nevinovăţie, după manipulările grosolane ale declaraţiilor publice sau ale rapoartelor comisiilor prezidenţiale, s-a trecut acum la minciuna sfruntată şi la atacul imund.”

„Aceasta sarabanda diabolica dezgusta orice om normal, indiferent de optiunile politice pe care le-ar avea.   Mizeria, lasitatea si lipsa de minima morala civica aduc cetatenii acestei tari la  exasperare.”

De chelie indiferent cât ne-ar fi de frică, nu scăpăm! 😛

Căutam cele 10 motive pentru care Băsescu mai merită un mandat la Cotroceni. Motivele nu se spun, nu se scot la vedere.
Nu-s nesimţit să întreb unde-s realizările mandatului de 5 ani al lui Traian Băsescu. N-am să întreb dacă trăiţi bine, dacă s-a umplut Rahova şi Jilava de marii corupţi, nici cum a ajuns Elena Băsescu în parlamentul european şi nici unde sunt 10 din cele 15 miliarde de euro împrumutate de la FMI. Astea-s mărunţişuri, mofturi!
În pseudo-campanie în loc de dezbatere, de discuţii pe marginea unor proiecte am avut doar un război mediatic menit să acopere gaura uriaşă care practic ne-a înghiţit.
YouTube a devenit sursă „vero” de (dez)informare, blogosfera „independentă” o prelungire a mediei subordonate intereselor uneia sau alteia din părţi. Unii o fac pe bani, alţii au picat ca musca-n lapte şi vorba cârmaciului: habar n-au în ce s-au băgat.
În turul I am avut falsa premisă a referendumului, acum se marşează pe imaginarul conflict între presupusa dreaptă şi odioasa stângă. O intoxicaţie sublimă. Securitatea funcţionează mai eficient decât ar fi visat-o şi cel mai vizionar bolşevist.
Ceauşescu cred că se oftică. N-a ştiut că prostu’ lăsat liber e mai uşor de manipulat decât un popor înfometat, ţinut în frig şi-n beznă. Dacă ne dădea în decembrie ’89 internet în loc de 200 de lei la salariu, era boier şi acum.
Ne facem că nu înţelegem, unii chiar nu înţeleg. Văd imagini şi le scapă scrisul. Ne dăm cu bâta-n cap unul altuia pentru binele… lor. Greşim drapelul, confundăm sloganurile, suntem buimaci şi predictibili.
Starea de conflict, scandalul prelungit unora le prieşte de minune, le umple viaţa mică şi meschină. Distrage atenţia.
Iar un popor dezbinat este mult mai uşor de controlat. Al naibii de bună idiocraţia asta! Strigi „Jos comuniştii!” şi îi girezi cu votul, îi pui în funcţie, le acorzi puterea.
Ştiu de ce ne temem de normalitate. Normalitatea implică să pui osul la treabă. Normalitatea înseamnă să mergi la muncă să munceşti. Normalitatea înseamnă sfârşitul cumetriei, sfârşitul şpăgii, sfârşitul privilegiilor. Normalitatea implică responsabilitate şi respectarea legilor. Normalitatea ar aduce sfârşitul dragului nostru „merge şi aşa”. Normalitatea înseamnă sfârşitul ipocriziei. Normalitatea înseamnă că admitem că nu citim „Levantul” de Mircea Cărtărescu ci Click, Cancan şi Libertatea, normalitatea înseamnă că nu ascultăm Queen, Pink Floyd, Abba sau Motzart ci manele, eventual de Crăciun Ştefan Bănică Junior, normalitatea înseamnă că nu ne uităm la Discovery Channel ci la OTV. Normalitatea înseamnă că admitem că suntem noi ci nu ce pretindem că am fi. Normalitatea înseamnă să perforezi bilet pe mijloacele de transport în comun, să nu mai arunci gunoiul pe jos şi… să nu te mai scarpini în nas. Normalitatea e să renunţi la grătarul din faţa blocului şi noi nu vrem să renunţăm la nimic. Normalitatea este să te speli pe mâini fără să ţi se repete asta de 100 de ori pe zi la televizor. Normalitatea este adevărul pe care niciodată nu l-am admite şi de care fugim de zeci de ani: nu suntem poeţi, nu suntem harnici, nu suntem ospitalieri, nu trăim în cel mai frumos loc din lume. Normalitatea înseamnă să accepţi toate acestea şi să mergi mai departe. Noi nu vrem să mergem mai departe. Noi nu vrem nici respect ci comoditate, confort, fără efort, fără implicare.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=rI48M1CC2dg]

Domn’ Traian cârpeşte un copil, dar asta-l face uman: toţi ne batem copii, fraternizăm, e de-al nostru! Ba mai mult, este o victimă a mogulilor care au fabricat filmuleţul şi au cumpărat martori mincinoşi.
Domn’ Traian bea de stinge – e de-al nostru!
Domn’ Traian iubeşte udrele, e de-al nostru!
Avem ce merităm, domn’ Traian veghează.
Beat la volan.

Dacă nu aş ştii cu precizie că vine sfârşitul lumii aş spune: Idiocraţia salvează România! Vine sfârşitul lumii dar nimeni nu dansează, nimeni nu face dragoste…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZFV4QeT84M8&feature=related]

O maimuţă cu un laptop poate fi amuzantă, un prost cu ştampila în cabina de vot nici măcar nu este simpatic.

Idiocraţia – ce te faci cu două stângi?

Posted on by — 10 Comments ↓
MIRCEA şi TRAIAN

Tot bâlciul la care asistăm de o săptămână, dincolo de grotesc, are şi un aspect amuzant: prima oară în 20 de ani securiştii se bat între ei.
Iluzia unei campanii de bun simţ, o campanie civilizată s-a dus pe Dâmboviţa din primul tur, însă ce se petrece acum întrece orice aşteptare.
Întrebarea cheie rămâne: avem două mâini stângi, le tăiem pe amândouă? La parcă prea eternul „io cu cine votez?” nu există răspuns comod.
Dacă înainte exista informaţie din „sursă sigură” acum avem intoxicaţii din „surse”…
Trăim într-o idiocraţie, nu o democraţie, mă întreb cum o să fie într-o dictatură idiocrată?
Mă depăşeşte de ce căutăm în continuare cu disperare lucrurile care ne despart, ne dezbină ci nu căutăm soluţii pentru ceea ce ne apropie, de toţi fluturata dragoste de ţară…
Mai avem ceva, avem două cuvinte: pula şi nu. Pula sună rotund, ne umple gura, are greutate iar nu vine să susţină faptul că suntem grei, avem coaie. Avem pulă şi ne-o băgăm. Măcar cu gura să ne dovedim fantasma latino-macho. Iar NU este mereu la îndemână să dovedească faptul că suntem nesupuşi, suntem anti-sistem, suntem duri, hotărâţi, fermi. Nu contează care este subiectul, spunem NU fără să clipim din prima şi de cele mai multe ori şi fără să ştim despre ce este vorba.

Vreau să reafirm din capul locului anumite lucruri: n-am văzut revoluţia la televizor, ci am fost în stradă şi asta după ce securitatea m-a arestat în prealabil deja-n 1988, n-am certificat de nici un fel, nu m-a interesat. N-am votat cu stânga niciodată: nici cu Iliescu, nici cu Năstase şi nici cu… Băsescu. La dileme anterioară, Iliescu-Vadim am spus pas, fie ce-o fi, eu ştampila pe Iliescu nu o pun nici bătut. De fapt, cred că sunt dintre foarte puţinii oameni care spun că şi de ar apuca Iliescu 90 de ani şi atunci ar fi condamnat la detenţie pe viaţă, m-aşi simţii mult mai bine.
De ani de zile spun că nu mai votez, eram sceptic şi anul acesta, dar în final m-a convins Antonescu şi l-am votat.
Ce ne facem acum? Este plin internetul cu NU PSD şi sincer, ultimii omeni pe care vreau să-i mai văd în prim-planul vieţii politice sunt Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Voiculescu, Vanghelie, Mazăre sau… Geoană.  Însă dacă mă uit în partea cealaltă, Băsescu, Ridzi, Udrea, Videanu, Blaga sau Boc, mă ia aceeaşi ameţeală.
Pe net cum spuneam se dă o campanie aprigă împotriva PSD-ului, avem România ANTI-PSD, pe Mahmuri Între Fantome găsiţi mai multe variante la „10 Motive pentru care NU aş vota PSD” şi lista este lungă…

Sincer, cred că este doar încă o intoxicare, o manipulare ingenioasă. Pseudo-campania s-a desfăşurat pe internet, pe subiecte irelevante şi mulţi au intrat în jocul creat şi controlat de…. băieţii deştepţi.
Băsescu este la fel de roşu ca foştii lui tovarăşi de partid.
Avem mintea scurtă.
Băsescu cu Roman s-au rupt din partidul roşu şi într-o mare măsură sunt responsabili pentru bâlciul şi dezastrul Convenţiei, îngroparea PNŢ-CD-ului. Apoi au încercat să rupă şi PNL-ul, Stolojan a plecat cu o halcă importantă ruptă din partid şi Băsescu a încercat să îngroapă partidul liberal cu orice preţ, am asistat la un război surd şi absurd între Cotroceni şi Palatul Victoria pe toată perioada guvernării lui Tăriceanu.
Uităm şi marele vis înfăptuit al preşedintelui Băsescu: alianţa pentru guvernare cu PSD-ul. Atunci mă temeam de refacerea FSN-ului, dar Băsescu nici cu foştii colegi nu s-a înţeles, ţara a ajuns într-o derivă greu de imaginat în lipsa unei guvernări.
Şi am ajuns în punctul zero: ce şi cu cine votăm? Cum am ajuns să confundăm stânga cu dreapta?

Nu reiau teza mea, nu mă repet, nu vreau să conving pe nimeni de nimic, dar cred că este momentul unui vot raţional ci nu al unui vot emoţional. Ţara trebuie guvernată, trebuie cumva să ieşim din impas. De răfuieli politice avem timp după…

Totuşi, mai ales din partea celor atât de vehemenţi cu NU PSD, aş vrea să aud măcar tot 10 motive de ce l-aşi vota pe Băsescu?

Felaţia

Posted on by — 16 Comments ↓

 

„Este relaxant pentru partenerul tău dacă se întinde dar poţi sta şi în genunchi…”
Nu staţi cu gura căscată. Dacă tot am scris despre auto-satisfacerea sexuală, am atins zona roşie a tabuurilor, am zis să merg mai departe. Mai departe este sexul oral. La nivelul străzii, ca înjurătură, „muie” şi „sugi pula” intră în categoria celor grave şi– cel puţin la origine – ascunde încă o frustrare.
Am mai povestit asta, dar e inevitabil să nu o reiau, e prea la subiect. Două fete ieşite la produs pe centură, dacă cooperează la un sex oral prestat pentru un şofer de tir şi la final se ceartă pe cum împart banii şi una celeilalte îi spune „muistă”, aceea chiar se supără… ha ha ha! 😆
În particular, treaba stă altfel şi iar, ne împiedicăm de o jenă, de preconcepţii, de un tabu.
Mi-am amintit de un banc care se potriveşte perfect aici:
Un tip urmăreşte o tipă şi într-un loc mai ferit sare pe ea. Îi dă două palme şi-i spune să-şi scoată hainele. Tipa cu chiu cu vai îşi scoate bluza, după încă o palmă şi sutienul. Tipul se desface la şliţ, îşi scoate organul genital (ha ha ha), o trage pe tipă în faţa lui şi o împinge-n genunchi. „Acum ia-o în gură!” îi spune. „Asta nu!” răspunde tipa revoltată, la care tipul: „Alta n-am…” 😛 😛 😛
Coexistă două extreme.
Sunt fete tinere care pentru a-şi păstra virginitatea recurg la sex oral şi/sau sex anal şi sunt fete care gândesc diametral opus: nu i-o sug că ce o să creadă despre mine?
Ambele pleacă de la premise greşite: sexul dincolo de obţinerea şi dăruirea de plăceri, este o formă de comunicare şi are o încărcătură emoţională. Asta chiar şi dacă unii pretind că fac sex fără nicio implicare sentimentală.
Mai persistă încă o anomalie: bărbaţii pretind fără ezitare o felaţie însă sunt reticenţi la a oferii un cunnilingus.
Am dat de asta pe Sexaz şi spune tot: „Dacă nouă bărbaţilor ne place ca o gagică să ne-o sugă zdravăn şi dacă se poate să şi înghită până la ultimul strop, nu credeţi că şi ele merită un tratament similar? Eu personal nu cred că există ceva mai excitant decât să mănânci păsărica. Până se termină.” Însă de la declaraţii, vorbe, până la fapte calea este lungă…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OExytGe_ohA]

De ce le place bărbaţilor felaţia?
O explicaţie am găsit pe Lovesite: „Felaţa îi flatează. Felaţia nu este considerată de bărbaţi doar ca o dovadă de dragoste, ci şi o dovadă de apreciere. Gura este un loc nobil, este sediul zâmbetului, cuvintelor şi poftelor. Dacă partenera lui îi face onoarea să-l primească în acest loc nobil, înseamnă că ea chiar îl consideră important. Felaţia îi permite bărbatului şi să se împace cu sexul său, în caz că este complexat de forma sau mărimea sa. Pe scurt: dacă partenera îl acceptă aşa cum este, înseamnă că are un penis ok!”
Mai este un aspect, cel expus oarecum în bancul de la început: sexul oral este şi o formă de dominare, de supunere a partenerei, dovada bărbăţiei, a faptului că el este şeful. Această abordare se regăseşte şi legat de sexul anal, tot ca o expresie a supunerii totale.

Sfaturi practice :

– pentru femei:

– treci de la săruturi la sugerea efectivă a penisului;
– nu sufla pentru că aceasta poate produce o infecţie;
– nu-l muşca şi încearcă să nu-i atingi penisul cu dinţii;
– nu înghiţi sperma decât dacă vrei, dacă nu spune-i să îşi retragă penisul înainte de ejaculare;
– dacă nu te deranjează ca partenerul să ejaculeze la tine în gura, dar nu vrei să înghiţi, ţine lângă tine un pachet de şerveţele şi scapă de lichidul seminal cât mai repede;

– pentru bărbaţi:

– nu penetra prea mult gura partenerei;
– dacă partenera vrea să facă o pauză nu insista;
– nu-ţi obliga partenera să-i ejaculezi în gură sau să înghită sperma.

Asta, este o abordare tehnică. Dacă tot nu v-aţi lămurit, am găsit şi un „Ghid pas cu pas”.

Însă cred că „secretul” este altul şi revin iar la Thanata care a spus-o superb:

„Învăţaţi să o sugeţi, vă zic. Asta e dovada iubirii, când o sugi cu sufletul…”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oZd8nMmWw8A]

Cunnilingusul. Câteva opinii ale bărbaţilor legate de întrebarea „vă place să faceţi sex oral unei femei?” pe Roportal:

„da, pentru ca imi inchipui ca-i face placere”

„Da, dar cu o precizare: nu o femeie….doar iubita
De ce? Pentru ca imi place sa o stiu satisfacuta, pentru ca imi place sa o vad cum “tremura” atunci cand are orgasm, pentru ca o iubesc.”

Ce spun femeile? „Pentru cunnilingus nu exista uite asa se face.”

„cert e ca nu toti vor sa dea, ci sa primeasca, iar si mai putini STIU sa dea, deci da, cred ca ar trebuie mai mediatizate tehnicile astea.”

„Incredibil!
Stiam ca termenul “cunnilinngus” se scrie cu doi de “n”, atat dupa prima silaba, cat si dupa a treia si ca sa fiu sigura, am deschis Dex-ul! Si asta este incredibil, pt ca acest termen nu exista!!!Incredibil! E un cuvant de origine latina, obligatoriu tb sa fie…nu pot sa inteleg…
In fine…Chiar daca unii barbatii fac cunnilingus, unele femei, refuza acest lucru. Am intalnit in cercul meu de prietene, o femeie care refuza cu vehementa acest lucru…spunea ca nu ar mai putea sa-l sarute pe respectivul…si nici ea nu-i facea lui nicio felatie, clar!
Dar am mai intalnit si niste barbati care au spus ca pt nimic in lume ei “nu o sa puna gura acolo!” Si unele femei zic la fel…
Sexul oral eu il consider un preludiu…ne cunoastem mai bine trupul, punctele erogene si stimulii declansatori ai marelui O!”

„eu in schimb sunt genul caruia nu-i place sa primesca ci doar sa dea. Mi se pare scarbos sa il stiu la mine intre picioare cu gurita lui dulce Si pentru ca sunt atat de cerebrala in acele momente nu as putea niciodata sa accept asa ceva.”

„Eu una i-as face program. L-as obliga sa includa in meniul preludiului cunnilingus. As fi in stare sa dau o astfel de lege care sa ii oblige pe toti barbatii sa faca asta!!”

„Pffff nu imi vine sa il las sa imi faca. Nu stiu de ce. Si se supara. Inca sunt rusinoasa.”

„Nici eu nu imi explic aceasta reticenta, din moment ce eu ii fac cu placere sex oral. Probabil imi place sa fiu dominata in pat si acest lucru i-ar scadea din “putere”. Nu cred ca am ingradiri pentru ca nu exclud posibilitatea, dar de obicei verific totul si gandesc atent pana la o decizie si asta imi cere timp, respectiv de acomodare in acest caz. Uneori e bine, alteori e rau.”

„in opinia mea, ar fi introducerea unor ore de educatie sexuala in scoli in locul “minunatelor” ore de optional in care, sincer, nu inveti nimic.”

Termin (textul 😀 ) tot pe Sofipedia sunt mereu candide discuţiile… Ha ha ha! 😛

„Din toate fetele pe care le-am cunoscut( fara mamici), nici una nu am vazut sa stie sa practice, se vede cat de mult le intereseaza, cred ca ar trebui sa mearga la scoala de felatie. Cel putin la mine parca ar zdrobi usturoi, poate m-as simti mai bine daca ar bate cu telul, nu stiu la voi cum este..”

„cel mai mult ma enerveaza e cand incearca sa bage buzele inauntrul gurii ca sa nu o atinga cu dintii, in felul asta buzele nu le mai simt deloc… o aberatie”

„am avut o prietena in urma cu 10 ani , era pur si simplu fantastica.Se excita cand facea un bot, era greu sa-mi dau seama daca pe mine ma excita mai mult felatia in sine sau modul absolut fantastic in care fata se excita in timpul prestatiei..”

„Io am tatuaj cu urme de dinți pe p**ă.”

„fetele stiu sa faca felatie daca e pe bani!Asa…ca sa-ti placa tie,crezi ca le intereseaza aspectul?De fapt nu numai felatia o fac cum trebuie cand e pe bani ci cam totul!”

„sunt intradevar unele care chiar nu stiu sa faca feletie, dar majoritatea prefera sa o faca foarte aiurea ca sa iti piara cheful sau sa nu le mai ceri alta data.
mi sa intamplat si mie sa mai cunosc fete si mai o limba mai o vrajeala si toate bune si frumoase. cand venea vorba de felatie pauza.ba nu stie, ba nu poate…”

„Frate , nu vrea felatia, nu primeste lingatie. Simplu, ca tot vor egalitate…
Si sa invete sa o faca bine. Ca doar nu`i usor a linge acolo pana iti vine a da din aripi.”

„Daca te risti tu primu’ sa bagi botu’ la savarina, se simte si ea pana la urma. Mai ales ca le placeeeee…Si dupa aia incep cu d-alea: “stii, n-am mai facut pentru nimeni asa ceva”.”

„nu ai fost niciodata “primu” fericit, adica dezvirginatoru’ de buze?? sa zica ca nu ar face pentru nimeni si nimic in lume dar ca tu esti special si meriti?”

Dreapta lu’ Băsescu

Posted on by — 19 Comments ↓

Băsescu loveşte un copil… Discuţia s-a aprins (din nou) aiurea: imaginile sunt trucate?

Nu contează. Părerea mea. Reacţia lu’ Băse spune tot: “ce a spus copilul?” Contează ce a spus copilul? Şi cum vine asta… nu ţine minte, se gândeşte până mâine?! Eu nici o secundă nu aş fi avut la ce să mă gândesc. N-am lovit un copil în viaţa mea. Nici pe al meu şi cu atât mai puţin copilul altcuiva. La o astfel de treabă, un bărbat normal nu ar fi avut ce să se gândească. Faza – din punctul meu de vedere – se încadrează în seria “ţigancă împuţită”, “găuzar” al domnului Băsescu şi nu prea cred că cadrează cu comportamentul unui preşedinte de stat european.

Sau asta-i dreapta pe care tre’ să o votăm?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qXXHj0ShI00]

P.S. La miezul nopţii, într-o conferinţă de presă preşedintele a venit cu dezminţirea: niciodată n-a lovit nici un copil. S-a gândit mai bine de patru ore… cine-l crede?

Este o înregistrare din 2004… unde a fost înregistrarea până acum? Cum de Patriciu ieri a amintit de incident pentru prima oară şi azi a şi apărut imaginea? Şi asta în plină campanie… murdar-virală.

Asta, totuşi nu schimbă reacţia preşedintelui, faptul că nu a negat pe loc incidentul. Rămân seme de întrebare şi ne aşteaptă încă cel puţin o săptămână de mizerii…. Sper că doar o săptămână. Nu încă 5 ani…

Vreau să dispar din viaţa mea

Posted on by — 30 Comments ↓

Este doar una din zilele acelea… Scot televizorul din priză, îmi vine să iau ciocanul şi să „muţesc” modemul „for good”. Îmi mai fac o cafea, al doilea ibric, a trei-a şi a patra cană. Ritualul mă calmează, mă mai relaxează. Cafeaua la ibric e bună, nu e mare şmecherie, dar necesită puţină atenţie. Înainte să înceapă apa să fiarbă, pun cafeaua, apoi învârt linguriţa în ambele sensuri, înmulţesc caimacul, îmi place spuma, culoarea, aroma ei, dau focul foarte încet şi prelungesc cât se poate de mult „tensiunea”, este aproape ca un act sexual. Începe fierberea, trag ibricul de o parte şi-l stropesc cu puţină apă rece din cană, apoi îi pun capacul. În câteva minute e numai bună de turnat în cană, sunt nerăbdător, mă învârt prin bucătărie, şterg cu cârpa pete numai de mine văzute de pe masă, mă asigur că bricheta este lângă pachetul de ţigări, spăl linguriţa. Îmi torn cafeaua, sorb cu sete din ea, îmi aprind ţigara şi sunt tentat să-mi pun măcar ceva muzică…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VSg8w1c4ncg]

Este „cool” să fi anti, să fi contra. E o treabă care la 16-17 ani dă bine, te face special, ai impresia că eşti „altfel”, ieşi în evidenţă, ai o mie de motive, vrei să te placă fetele sau în special o fată, eşti un dur, un revoluţionar, Che Guevara nu-i ca Che Gue…iarna.
Nu-ţi dai seama, dar totul este previzibil, este perfect integrat în sistem, furtună într-un… ibric.  Anti-sistem, anti-comunist, anti-cip, anti-manele, anti-orice, anti… patic. E nasol însă când şi la 40 de ani tot Gigi-contra eşti, Gigi duru’, rebelul fără cauză.
Încerc să înţeleg de ce căutăm mereu lucrurile care ne dezbină, ne separă, de ce credem că acelea ne aduc şarm, ne fac deosebiţi? Când se creează un curent anti, se adună o gloată şi strigă “huo”, parcă-mi vine instinctiv să fiu… pro. 🙂
Într-o lume care aparent se duce tot mai dracului e al naibii de greu să mai construieşti poduri de comunicare, să întinzi o mână, să oferi un zâmbet, să dăruieşti o floare.
Parcă suntem turbaţi, căutăm cu disperare conflictele, adrenalina confruntării, ura este carburantul primordial care ne ţine în mişcare.
Nu, să nu dăm nicio şansă normalităţii, simplicităţii, bunului simţ. În spatele fiecărui zâmbet cu siguranţă este o capcană, suntem toţi câte o Albă Ca Zăpada şi toţi oferim şi primim numai mere otrăvite. Şi avem nu 7 ci 777 de pitici pe creier.
Mă uit iar la modem, pâlpâie conştiincios şi n-are de unde să bănuiască faptul că i-am pregătit pe sub birou ciocanul ucigaş, îl aşteaptă şi pe el mărul otrăvit.
Afară soarele zâmbeşte cu blândeţe, este o zi incredibil de frumoasă, este linişte, anormal de normal…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=7EYAUazLI9k&feature=related]

Filmuleţul acesta l-am văzut ieri seară la Antena 3, la finalul unei emisiuni plictisitoare despre politică, campanie, coaliţii şi alegeri şi a fost şocant să vezi, să realizezi că lumea merge înainte, trăieşte, că normalitatea nu este deloc gri, nu este nimic în neregulă să fi un om obişnuit, cu o viaţă obişnuită, cu griji normale şi bucurii normale, că la doar câteva sute de kilometri oamenii trăiesc fiindcă asta au ales, a fost şocant să realizez că noi mereu şi mereu alegem să fim încruntaţi, să ne urăm unul pe celălalt, să fim în dezacord şi suntem foarte-foarte departe nu doar de ei, dar şi unul faţă de celălalt şi asta fiindcă aşa ne place.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=voTkeo2KeH0&NR=1]

Îmi beau cafeaua, privesc deasupra blocurilor gri printre crengile teiului desfrunzit şi îmi vine să-mi pun bocancii, haina, să-mi pun ceva muzică pe mp3 player şi să plec. Unde văd cu ochii.
Fără să trântesc uşa, fără să las un bilet patetic, fără regrete… să dispar.

În drum spre gară (poate) mă opresc la o bere AICI.  (Îl recomand.)

🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=U6l91WohBIM&feature=related]