La 20 de ani de la intrarea noastră-n sistemu’ „liber”, m-am dumirit şi „io” la ce poate fi bun un card bancar, care-i treaba cu capitalismul, acum când nici coliva n-a mai rămas din ea…
Şi – m-am gândit bine – dacă nici moca n-a vrut nimeni muzica mea (exagerez!), poate vrea totuşi cineva pe bani. Sau să facă donaţii pur şi simplu. 😀
Bănuiesc că nu o să-mi plătesc ratele la bancă – bat executorii la uşă, n-o să-mi trimit copilul la grădi, ba, cred că nici de o ciungă nu-mi iese, în schimb acum pot fi ascultate gratuit în condiţii bune şi la calitate maximă atât piese vechi cu trupele mele Pansament şi Nation’s Slum, cât şi piese noi şi – contra cost 😀 – pot fi descărcate albumele sau piesele separat.
Din toate site-urile dedicate muzicii şi muzicienilor, oferta Bandcamp bate tot la distanţă. Şi e gratuit, n-are reclame, etc. Ptu, să nu-l deochi!
Nu ştiu dacă unul din prietenii mei are sau nu dreptate, dar Read more Pansament. Pentru portofel. Portofelul meu.
Metal
Murderdolls – Women and Children Last (2010)
În sfârşit un disc care sună bine de cum începe! (Şi sună bine cap-coadă!) Au trecut opt ani de la debutul cu „Beyond the Valley of the Murderdolls” şi acest al doilea material de studio s-a lăsat aşteptat cam mult, dar se pare că a meritat. Discul care are titlul cu referinţă directă la clasicul Van Halen „Woman and Children First” (1980) sună mai de grabă ca un Marilyn Manson dezbrăcat de mantaua industrial şi împins în zona extrem metalică a Rock’N’Roll-ului. Horror Punk cum spun criticii. 🙂 Ascultând piese ca „Nowhere” sau „Summertime Suicide” mi-am amintit şi de probabil cel mai bun moment al celor din Motley Crue „Generation Swine” (1997).
Murderdolls practică un Punk’N’Roll simplu, minimalist, dezbrăcat la esenţă, dar de impact, vânjos, au melodii lipicioase şi riff-uri făţoase, o combinaţie letală.
Trupa lui Joseph Poole (aka. Wednesday 13) şi al lui Nathan Jonas Jordison – el fiind baterist şi cel numerotat #1 în trupa Slipknot – a făcut furori la debutul din 2002.
Proiectul a plecat ca o colaborare colaterală între Jordison – prestând la chitară – şi Tripp Eisen – chitară, voce -, aceştia întâlnindu-se în cadrul turneului Ozzfest în 2001, Jordison fiind în promovarea albumului „Iowa” cu Slipknot, Eisen cu gaşca s-a Static-X. Iniţial au denumit proiectul The Rejects ca ulterior să schimbe numele în Murderdolls. Jordison l-a recrutat pe Wednesday 13 din trupa Frankenstein Drag Queens from Planet 13 la bas ca apoi să fie trecut la microfon şi a fost adus Ben Graves la tobe şi-n final Eric Griffin (ex- Synical) la bas.
Trupa a semnat cu Roadrunner Records şi-n 2002 este lansat EP-ul „Right to Remain Violent” ca în data de 20 august să fie lansat şi albumul de debut.
Gaşca a concertat şi a parcurs câteva turnee de promovare până pe 17 ianuarie 2004, moment după care Jordison şi-a concentrat atenţia şi energia asupra trupei de bază, Slipknot.
Trupa a fost promovată – evident – ca un proiect colateral Slipknot/Static-X, dar Read more Murderdolls – Women and Children Last (2010)
Cop Shoot Cop – Release (1994)
Cop Shoot Cop – Site Oficial
Cop Shoot Cop – Pagină MySpace
Cop Shoot Cop – Pagină LastFM
The Tod Hole – Siteul lui Tod Ashley
Fac o excepţie de la regulă – de parcă aş avea aşa ceva – şi azi bag la rotisor un disc scos cu şaisprezece ani în urmă. N-am numărat la mustaţă, dar am, am ascultat vreo 220 de albume noi despre care n-am scris, produse lansate anul acesta şi calitatea, conţinutul lor nu rezervă nici surprize prea mari şi-n multe cazuri nici măcar un fior mic nu generează, este dezolantă mediocritatea în care mulţi artişti şi mult trupe se zbat şi se complac.
Acest „Release” lansat de Interscope în septembrie 1994 este – din păcate – ultimul album semnat Cop Shoot Cop şi cele 50 de minute de muzică – şi spun muzică fără nici o exagerare – pe mine m-au influenţat în mod determinant în anii care au urmat. După ce am plimbat prin player zilele acestea noile discuri semnate Arcade Fire, Black Vailed Brides, Eyes Set To Kill, Interpol, LCD Soundsystem, Project Pitchfork, Orange Sector, Liars, Blind Guardian, Izzy Stradlin, Klaxons şi alte câteva nume, mi-am amintit de CSC şi mi s-a făcut o poftă nebună să reascult acest „Release”.
N-am mai pus discul acesta de 3-4 ani, dar sună la fel de proaspăt şi convingător ca acum 14-15 ani când l-am ascultat pentru prima oară.
CSC a fost una din sutele de trupe creative din undergroundul newyorkez care din nefericire n-a reuşit să iasă din zona semiobscură. Neşansa lor s-a numit Grunge şi… show business. Cu toate că posturi de radio independente – mai ales cele studenţeşti – le-au difuzat piesele, au avut şansa de a-l însoţii şi pe Iggy Pop într-un turneu şi chiar şi MTV-ul a difuzat – cei drept rar – clipul piesei „$10 Bill”, după doar patru albume şi şase ani de activitate, gaşca s-a dizolvat.
Trupa a fost înfiinţată în 1987 de basist/vocalul Tod Ashley (aka Tod A.), clăpar/sampleristul David Ouimet şi baterist/percuţionistul Phil Puleo care în setul tradiţional de tobe încorpora şi diferite obiecte – predominant metalice – pentru a obţine sunete percutante, deosebite. În această formulă este scos primul EP „Headkick Facsimile” în 1989 de o casă de discuri obscură din Japonia (discul fiind re-editat în 1994).
Trupa abordează un Rock Industrial experimental, uneori cu sonorităţi destul de bizare ce amintesc pe alocuri de Crass şi alte experimente avangardiste.
Găştii se alătură încă un samplerist – Jim Coleman şi încă un basist – Jack Natz şi în această formulă este imprimat şi lansat albumul de debut „Consumer Revolt” în 1990, un material destul de „ciudat”, un experiment Rock cu note avangardiste şi sonorităţi industriale.
Fără David Outimet este scos un an mai târziu albumul „White Noise”, material care rămâne în zona experimentală însă elementele Rock (muzicale) îşi fac mai mult loc, echilibrul între avangardismul bizar şi construcţiile tradiţionale face materialul mult mai ascultabil şi percutant.
În 1993 este lansat „Ask Questions Later” materialul care cristalizează stilul, abordarea trupei şi atrage atenţia asupra lor şi din partea unui public mai larg şi mai puţin exclusivist. Cvartetul fără chitarist – şi evident fără solo-uri de chitară 😀 – şi cu două chitare bas au creat un sunet gros, pregnant, samplerele şi tobele colorate completând perfect peisajul sonor. Faţă de multe alte găşti din zona experimental-industrială, CSC au incorporat formule tradiţionale Rock, dar şi elemente Jazz/Swing şi au reuşit să construiască teme memorabile, piese pregnante cu iz de imnuri Rock.
Trupa lui Devin Townsend – Stapping Young Lad – pe albumul din 1997 „City” a prelucrat piesa „Room 429″ de pe „Ask Questions Later”. De altfel câte o piesă CPC a fost strecurată şi pe coloanele sonore ale filmelor Johnny Mnemonic şi So Fucking What.
În 1994 este lansat ultimul album CSC: „Release”. Spre surprinderea fanilor Read more Cop Shoot Cop – Release (1994)
Absolace – resolve[d] (2010)
Săpând după ceva interesant am găsit acest „resolve[d]” semnat Absolace. Cu toate că-mi amintesc de o grămadă de „chestii”, nu seamănă concret cu nimic, totuşi dacă ar fi să pomenesc nume aş spune Tool/A Perfect Circle şi Alice In Chains iar ce fac cei patru se încadrează în zona Progresiv/Experimentală a muzicii Rock/Metal.
Anul acesta i-am descoperit pe Orphaned Land trupă din Izrael care ne-a şi vizitat şi au cântat în cadrul festivalului Sonisphere, am avut o formaţie din Cairo – Destiny In Chains – , din Chile au „aterizat” Industrial Company Inc. , D’espairsRay ne-au introdus în lumea samurailor Rock şi am avut o mică revelaţie cu Apollo 18 din Republica Coreea.
Absolace sunt o gaşcă din Dubai, Emiratele Arabe. 🙂
Acest detaliu exotic evident mi-a sporit curiozitatea, dar dincolo de acest aspect ce fac Absolace şi acest „resolve[d]”, albumul lor de debut, merită toată atenţia.
Trupa îi are în centru pe bateristul Greg Cargopoulos şi chitaristul Jack Skinner. Greg a cântat la chitară, bas şi la tobe în diferite trupe din Dubai, concerte la care ca spectator a participat şi Jack. În 2006 Greg pleacă în Australia pentru a se alătura formaţiei Percuto şi la revenirea în Dubai în 2007 începe colaborarea cu Jack şi astfel pun bazele formaţiei Absolace. Experienţa bogată acumulată de Greg în cântările live este complementată de interesul lui Jack în muzica Jazz şi ce-i uneşte pe cei doi este pasiunea pentru acelaşi gen de Rock/Metal progresiv, experimental. Lor li se alătură un amic din copilărie al lui Greg, Kyle Roberts, un producător muzical cu experienţă şi tot odată clăpar şi dezvoltator de plug-in-uri audio, sound-designer şi samplerist. Componenţa trupei este completă cu cooptarea vocalului Nadim Jamal, „importat” din Beirut, Liban.
Lucrul la album începe în septembrie 2008 cu imprimarea tobelor şi adăugarea la acestea a clapelor şi samplerelor de către Roberts care are o experienţă vastă şi-n post-procesare, producţie şi compunerea de coloane sonore. În paralel Nadim scrie versurile şi îşi construieşte partiturile vocale, abordarea s-a fiind influenţată primordial de artiştii din zona Seattle şi în primul rând de Alice In Chains iar textele sale dezbat subiecte predominant legate de relaţii dificile, conflicte interumane, subiecte bazate pe experienţa personală.
Imprimările finalizate în 2009 iau calea Suediei unde-n celebrul Fascination Street Studio din Orebro, cunoscutul producător Jens Bogren (între multe alte materiale el este cel care a mixat şi ultimul material semnat Soilwork „The Panic Broadcast”) pentru a da „faţa” finală a materialului.
În 2010 formaţiei s-a alăturat şi Read more Absolace – resolve[d] (2010)
Accept – Blood Of The Nations (2010)
În anii ’80 erau la modă compilaţiile Heavy Metal mai ales cele scoase de case de discuri germane. Pe o astfel de compilaţie i-am cunoscut pe Accept cu uraganicul „Fast As A Shark” extras de pe albumul „Restless and Wild” din 1982 – pare că a trecut o eternitate de atunci! – şi ulterior am pus mâna şi pe vinilul „Balls to the Wall” (1983), un disc clasic care la aceea vreme s-a lipit de pick-up-ul meu.
„Metal Heart”-ul din 1985 în ciuda faptului că a fost larg aclamat nu m-a mai marcat atât de mult, mai mult mi-a plăcut următorul album, „Russian Roulette” din 1986, un alt disc pe care l-am avut pe vinil şi l-am ascultat până a pârâit.
Peter Baltes (bas) şi Wolf Hoffmann (chitară) au devenit tot mai interesaţi de scena şi piaţa americană petrecând tot mai mult timp în State şi departe de Germania şi restul formaţiei şi astfel, inevitabil s-a produs ruptara în urma căreia solistul Udo Dirkschneider şi-a format propriul grup denumit U.D.O. şi-n 1987 lansează şi primul său album „Animal House”.
Accept revin cu solistul american David Reece (ex-Dare Force) şi albumul „Eat the Heat” în 1989, disc de pe care merită pomenită piesa „Generation Clash”. Lucrurile însă n-au mers prea bine pentru trupă şi la sfârşitul anului anulează turneul şi trupa îşi suspendă activitatea.
După discuţii prelungite cu Udo, părţile cad de acord pentru o reuniune în formula originală şi în 1993 este scos noul disc „Objection Overruled”, urmat de „Death Row” în 1994 şi de „Predator” în 1996. Trupa însă părea tot mai obosită şi Udo decide să părăsească din nou formaţia.
În 2005 trupa a cântat câteva spectacole împreună în formula clasică, dar Udo a declarat ferm că nu se pune problema să lucreze la piese noi împreună fiindcă în aprecierea s-a mai mult ar strica decât ar putea adăuga la ceea ce au creat deja împreună şi sincer, cred că aici Udo a avut mare dreptate.
Însă-n 2009 au apărut zvonurile despre un nou album Accept şi pentru a doua oară în istoria trupei pentru Udo s-a găsit un înlocuitor în persoana lui Mark Tornillo (ex- TT Quick).
N-am aplecat urechile la cele povestite de cei care au văzut noul Accept la Sonisphere, dar recunosc, m-am apropriat cu rezerve de „Blood of the Nations”. Read more Accept – Blood Of The Nations (2010)
Filter – The Trouble With Angels (2010)
Filter – Site Oficial
Filter – Pagină MySpace
Patrick după lansarea remixului la albumul „Anthems for the Damned” (2008) „Remixes for the Damned” de acum doi ani, ne-a promis un nou material cât de rapid şi tot odată o întoarcere la sonorităţile mai grave, mai agresive, mai industriale ale primelor albume. Am vorbit atunci pe larg despre FILTER.
Anul trecut ne-a delectat cu un „Happy Together” strecurat pe coloana sonoră a filmului „Stepfather” şi mâine oficial se lansează noul album: „The Trouble With Angels”.
Pe lângă Richard Patrick – voce, chitară şi bateristul Mika Fineo alăturat proiectului din 2008, au sosit anul acesta chitaristul Rob Patterson (a cântat live cu cei din Korn şi a trecut şi prin Fear Factory) şi basistul Phil Buckman (ex-Tribal Sex Cult).
De cum începe discul cu primele acorduri ale primului extras single „The Inevitable Relapse” este evident că Patrick nu ne-a amăgit/păcălit cum foarte mulţi artişti o fac şi noul disc este întradevăr o întoarcere lo sonorităţile zgomotoase de la începuturile trupei, are un groove sănătos şi este acel Filter de care de ceva ani îmi era dor şi – sincer – mi-am luat gândul de la el. Read more Filter – The Trouble With Angels (2010)
Boris and Ian Astbury – BXI (2010)
Boris – Site Oficial
Boris – Pagină MySpace
The Cult – Site Oficial
The Cult – Pagină MySpace
Ian Astbury este fondatorul formaţiei (Punk) Southern Death Cult (1981), transformată în Death Cult (1983) şi-n final în The Cult, una din trupele de succes ale scenei Rock britanice de la sfârşitul anilor ’80, începutul anilor ’90. Al doilea şi al treilea lor album, „Love” (1985), respectiv „Electric” (1987) sunt discuri absolut clasice şi de referinţă.
Ultimul material The Cult, „Born Into This” datează din 2007 şi pentru anul acesta au anunţat lansarea noului material. Deocamdată au scos doar single-ul „Everyman and Woman is a Star” în data de 31 iulie şi au cântat la Sonisphere-ul britanic în aceeaşi zi.
De pomenit şi măcar două din colaborările majore al lui Astbury. În 2002 a fost alegerea cea mai potrivită pentru proiectul de re-asamblare al trupei The Doors „The Doors of the 21st Century” alături de doi supravieţuitori Robby Krieger şi Ray Manzarek. Iar anul acesta Astbury a colaborat la piesa „Ghost” pe noul material semnat Slash.
Dacă pretinzi că eşti rocker şi îţi place, te interesează fenomenul, măcar atât trebuie să ştii despre cine este Ian şi The Cult.
Dar….who the hack is Boris?! Read more Boris and Ian Astbury – BXI (2010)
Iron Maiden – The Final Frontier (2010)
Iron Maiden – Site Oficial
Iron Maiden – Pagină MySpace
Joia trecută mă plângeam de căldura sufocantă din Bucureşti şi am scris: ce n-aş da pe o ploaie în secunda asta! Aveam o treabă în zona de Nord a oraşului, m-a prins furtuna şi ploaia torenţială, în nici 5 secunde aveam şi chiloţii uzi pe mine. Ieri spuneam că „abia aştept să ascult tot materialul” referindu-mă la noul Iron Maiden, e 5 dimineaţa şi ascult „The Final Frontier”. Cele 6 norocoase din cele 49 nedibuite nu mi-au ieşit niciodată, dar inevitabil mă gândesc: ai grijă ce-ţi doreşti…
Cu acest al 15-lea material discografic (album de studio) britanicii punctează şi câteva recorduri: cu cele 76 de minute şi 34 de secunde, acesta este cel mai lung album Maiden până-n prezent şi având în vedere cei 4 ani scurşi de la precedentul material discografic – album nou de studio, excluzând live-ul „Iron Maiden: Flight 666” – „A Matter of Life and Death”, este cea mai lungă perioadă scursă între două discuri din istoria trupei. Şi dacă stau să mă gândesc bine, nici nu ştiu vreo altă formaţie cu trei chitarişti (Dave Murray, Adrian Smith şi Janick Gers).
Pe de o parte este reconfortant să ştii că sunt câteva trupe (AC/DC, Iron Maiden, Manowar, etc) de la care mereu ştii cu precizie aproape chirurgicală ce primeşti, la ce să te aştepţi. Pe de altă parte Read more Iron Maiden – The Final Frontier (2010)
Black Label Society – Order of the Black (2010)
BLS – Site Oficial
BLS – Pagină MySpace
Zakk Wylde – Site Oficial
Pe Zakk Wylde l-am remarcat – probabil ca mulţi alţii – în 1991 cu unul din cele mai bune albume Ozzy „No More Tears”. Ozzy l-a smuls din slujba sa de la o benzinărie din New Jersey şi pentru Zakk au urmat două decenii de faimă şi glorie alături de una din icoanele Rockului şi s-a transformat şi el însuşi într-o icoană, a devenit unul din noii Guitar Heroes.
În perioada 1988-2007 a imprimat cinci albume alături de Ozzy, dar din 1994 în paralel cu această activitate a pornit şi pe propriul său drum. Primul disc, „Pride And Glory” ne-a arătat un amestec de Southern Rock, Blues şi Heavy Metal, dar succesul a fost moderat. „Book of Shadows” a fost lansat în 1996 şi este un material acustic ce a trecut aproape neobservat. În 1998 Zakk şi bateristul Phil Ondich imprimă un nou material care în cele din urmă este lansat un an mai târziu şi devine primul disc semnat Black Label Society: „Sonic Brew”. „Trupa” n-a fost gândită ca o formaţie pe termen lung, ci mai de grabă proiectul solo al lui Zakk, pe primile patru albume acesta imprimând toate instrumentele şi partitura vocală apelând doar pentru tobe la profesionişti. Cu toate acestea de la bun început este cooptat şi chitaristul Nick Catanese, amicul lui Zakk din turneul de promovare al materialului „Book of Shadows”, acesta fiind de altfel şi singurul menbru constant alături de Zakk.
Prin BLS trec nume sonore. La bas s-au perindat şi Mike Inez (Ozzy, Alice In Chains, Slash) , Robert Trujillo (Suicidal Tendencies, Infectious Grooves, Ozzy, Metallica), Steve Gibb şi James LoMenzo iar la tobe Phil Ondich şi Craig Nunenmacher.
În formula actuală pe lângă Zakk şi Nick activează Read more Black Label Society – Order of the Black (2010)
Called To Arms – Peril and the Patient (2010)
Sincer, este prima mea intersectare cu americanii ce formează Called To Arms, dar acest „Peril and the Patient” ce urmează să fie lansat oficial în data de 10 august, este un material interesant care merită ascultat.
Trupa din oraşul Raleigh, Carolina de Nord, a fost înfiinţată în 2003 de Daniel Grissom – voce, clape; Jamie Nickerson – chitară; Zack Van Hoy – tobe şi Josh Philips – bas. Un an mai târziu se alătură formaţiei şi chitaristul Brady Sweat şi este scos şi primul material: „A New Life Given”.
Trupa abordează un amestec de Metal Progresiv cu Deathcore, dar nu ezită să experimenteze tot felul de sonorităţi din toată aria Metal-ului. Vocea foarte brutală, abordarea caracteristică pentru Death Metal este susţinută de instrumentaţie foarte complexă, scheme ritmice sofisticate, construcţii armonice, dar şi riff-uri extrem de brutale, adică o muzică destul de diversificată.
În 2005 trupa intră într-o pauză prelungită, revin abia în 2007 şi bateristul Zack Van Hoy este înlocuit de Grayson Sweat şi este scos al doilea disc: „The Last Lament”. Cele 27 de minute (5 piese) au fost imprimate încă din 2005 şi iniţial intenţionau să mai imprime şi alte piese ca materialul să fie un album complet, dar proiectul a fost abandonat şi discul a fost lansat în formă de EP.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hz4NLowE9Es]
„Peril and the Patient” se bazează pe romanul lui Clive Staples Lewis „The Screwtape Letters” Read more Called To Arms – Peril and the Patient (2010)
