Home › Posts tagged jurnal › Page 6

jurnal

Găuri, cercuri şi băncuţe

Posted on by — 14 Comments ↓

Viaţa este ca o cutie de bomboane de ciocolată, niciodată nu ştii ce găseşti în ea…

Miercuri aştepţi să se facă sâmbăta, sâmbăta nu-ţi ies socotelile şi aştepţi să se facă luni să o iei de la capăt, faci acelaşi lucru, aceeaşi rutină, aceleaşi greşeli, la capătul aşteptărilor aşteaptă aceleaşi dezamăgiri, dorinţa devine soră cu durerea, cad frunzele şi se înfig ca nişte ace, transpiri, să se facă miercuri, să se facă joi, vineri seara aluneci în noapte spre dimineaţa de sâmbătă când te culci cu acelaşi gust amar în suflet, obosit şi visând la o duminică cu soare…
Stau pe o bancă, zilele sunt ca nişte bănci, ne mutăm de pe una pe alta, uneori stăm singuri, alteori se mai aşează cineva, schimbăm sau nu două vorbe, ne oferim unul altuia bomboane de ciocolată, unele dulci, altele amare, apoi ne mutăm cu o zi, cu o bancă mai încolo, nici nu realizăm că băncile sunt aşezate în cerc, ne învârtim în acelaşi cerc cum şoricelul se învârte pe roata lui din cuşcă în speranţa că aleargă şi evadează, că se trezeşte pe o altă roată, un alt cerc, o altă cuşcă, poate mai dulce.

A pândit cu suspiciune, ieri, luminile necinstite de toamnă târzie… A recunoscut bănuiala aia a cumpărătorului de iluzii ascultând oferta mieroasă a vânzătorului de iluzii, dar care ştie că nu poate să refuze ispita, viciul.
Prea puţini ştiu ce e în sufletul meu.

– De ce vrei să distrugi mereu doi oameni care se iubesc?

Broderie de vise, cuvinte, frânturi risipite-n ceaţa care sper să nu se lipească de suflet… Dimineaţa de duminică se agaţă ca o vampă de gâtul meu, genul acela de fată pe care nu ai duce-o acasă să o prezinţi părinţilor, dar nu te-ai dezlipii de ea nici pentru o secundă…

Ştiaţi că pe mine filmele cu o uşoară tentă filozofică mă fac să gândesc prea mult? Să-mi pun întrebări existenţiale? Bine, de fapt nici nu trebuie să aibă tentă filozofică.
Chiar dacă o dau iar pe siropuri… băi, tre’ să recunoaştem uneori e nevoie şi de miere şi zahăr, nu numai sarea-n bucate – că destulă acreală pe lume.
…am mers până mi-au amorţit picioarele.
Lumea asta în care încerc să mă mai mişc este prea zbuciumată, prefer să visez că îl aştept pe Moş Nicolae…
Trăiam ca păsările călătoare. Iarna aşteptăm vara.
Luna noiembrie se zice ploaie. Şi ziua se spune gri. Iar norii… Norii se spun unul pe celălalt şi se-ndeamnă la rele.
Indiferent pe care bancă şi lângă cine mă mai trezesc, luni, vineri sa poimarţi… sunt recunoscător pentru zilele care se scurg aparent la fel şi par că au trecut degeaba…pentru oamenii care nu mă judecă şi nu mă schimbă şi cu care pot să mă răsfăţ.
Când şi-au pierdut oamenii culoarea?
Oamenii ar trebui să îşi dea voie să fie liberi. Liberi să iubească sau să nu dea doi bani. Liberi să alerge sau să stea pe o bordură cu o bere la picior şi o ţigară lipită de buze, uitându-se la alţii din jurul lor.
Vrei mai mult, mai mult şi nimic nu te poate opri.

Un principiu pe care-l ţin minte de la ora de economie, zicea ceva de “plăcerea continuă duce la diminuarea oricărei plăceri”, de unde forţând un pic logica, rezultă că o plăcere e cu atât mai intensă cu cât e mai rară şi mai redusă ca durată.

…revin la faza cu Universul care are el grijă din când în când să simţim că totuşi… merită! şi nu suntem chiar singuri acasă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y08SDuwrfjk]

Sublima democraţie

Posted on by — 15 Comments ↓

…sau ştruţo-cămila, Fata Morgana, caii verzi de pe pereţi, coada dracului fix în detalii.

Am o dilemă. Sau ca să fiu cinstit, am tot mai multe dileme, mă îngroapă dilemele, nici nu mai ştiu care-i a mea, care-i colectivă sau de împrumut, nu mai ştiu care a fost prima sau cu care să încep.

Uitarea are o funcţie terapeutică. Amintirile neplăcute se estompează-n timp, devin tot mai fade, incolore, imaginea devine distorsionată, alungită sau lăţită până când sau dispare complet sau în malaxorul subconştientului se remodelează ca plastilina şi rămân doar petele de culoare vii, nuanţele plăcute.

Acum nici nu mai ştiu cum este normal: să visezi alb-negru sau color. Mi-e lene să sap iar după „Interpretarea viselor” al lui Freud, poate mă lămureşte cineva-n direct pe blog. 🙂

Mai e puţin şi aniversăm revoluţia, lovitura de stat sau cum – după multe frământări am ales să o numesc – schimbarea de regim din decembrie ’89.
Ieri UnSoricel, cel mai constant şi activ cititor al meu, a propus o treabă interesantă: să ne amintim, să privim şi să votăm „cel mai funny moment de la revoluţie”.

Marfa – adică aproape toată arhiva revoluţiei – este pe RoTube aşa că fac invitaţia oficială să… votăm.
Din experienţele anterioare ştiu că lumea nu se prea omoară cu apelul la colaborare, treburile „murdare” să le facă alţii şi privitul este sportul preferat popular, dar încercatul chiar nu mă costă nimic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=McUy0dHZx1M]

Cândva ştiam – sau credeam că ştiu – ce înseamnă sau măcar ce reprezintă „visul American”. Acum realizez că habar n-am ce o fi „visul românesc”. În ansamblu probabil visul – idealul – este casa, maşina, bani mulţi, slujbă lejeră, adică o viaţă fără griji.

Mă gândeam la idealurile revoluţiei – chiar dacă uneori mă îndoiesc că am fi avut idealuri clar creionate – şi la lucrurile cu care ne-am ales. Şi uite aşa revin la ştruţo-cămilă, la dileme şi uitare.

Să plecăm de la premisa simplă că ne-am dorit libertate. Cu cât încerc să definesc termenul mai exact, realizez că acesta este tot mai relativ.
Tot mai mulţi români spun că era mai bine înainte: aveam siguranţa locului de muncă, partidul ne „dădea” casă, pe stradă patrula miliţia şi nu-ţi prea dădea nimeni în cap să-ţi fure cartela de pâine… dar partea aceasta din realitate s-a pierdut.  La televizor n-aveai ce să vezi, iarna mureai de frig în casă şi fără pile şi şpagă nu obţineai nici alimentele de bază, s-a estompat, s-a şters şi ea din memoria colectivă. La cinema rula „Ecaterina Teodoroiu”, în librării tronau doar cărţi tip „omagiu” şi ne bucuram cu zâmbet tâmp şi satisfăcut la o ciocolată sau gumă, la o carte sau o casetă cu muzică din vest…

Am câştigat democraţie, pluripartism, libertatea presei… Oare?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-CR2rxRMcTE&feature=fvst]

Să revin în actualitate. Cum anticipam ieri dimineaţă, am rămas cu dezbaterile despre dezbaterea care n-a avut loc. Băsescu şi Geoană dau dovadă de aceeaşi aroganţă, se ştiu în turul doi şi n-au de ce să se expună, nu riscă să piardă voturi. Cei cotaţi cu şanse de la locul 4 în jos ar accepta orice fel de dezbatere sau confruntare, evident, n-au nimic de pierdut. Poziţia cea mai ingrată o are Crin Antonescu. Pentru el confruntările cu Băsescu şi Geoană sunt esenţiale, dar nici el nu vrea să se expună unor atacuri din partea lui Oprescu, Vadim sau Becali care l-ar trage în jos. Dar a picat şi în propria capcană: „cu oricine, oriunde, oricând”. Înţeleg de ce n-a mai vrut dezbaterea în absenţa lui Băsescu şi Geoană, dar cred că a fost şi o greşeală tactică de a anula în această circumstanţă întâlnirea cu ceilalţi candidaţi. Nu cred că Oprescu, Becali şi nici chiar Vadim l-ar fi atacat dur, mai mult, cred că ţintele principale ar fi fost exact candidaţii cu care şi Antonescu se află în confruntare directă, pe de altă parte toată treaba aceasta cu împărţeala candidaţilor în cei cu şanse şi cei de mâna a doua nu are deloc un gust plăcut democratic.

Ce sens mai are o dezbatere “negociată” de stuff-urile candidaţilor? Unde este dezbaterea în toată această ecuaţie şi ce rol mai are presa?

Mergând mai departe pe fir, mi-a luat câteva ore să înţeleg ce s-a întâmplat. Şi nu fiindcă-s mai greu de cap sau am capul gol ci fiindcă în locul dezbaterii pe toate posturile de televiziune se dezbătea de către politicieni şi jurnalişti de ce n-a mai avut loc nicio dezbatere.
Mi-am amintit că rostul primordial al presei este să INFORMEZE. Însă tocmai informaţia obiectivă lipseşte cu desăvârşire din mass-media românească. Le numim radical „tonomate”, sau simplu slugi, jurnalişti care să informeze, să relateze strict faptele fără să introducă nuanţe personale sau impuse de patronii trusturilor de presă, nu există.

“Mulţi politicieni au obţinut puterea absolută şi i-au pus botniţă presei. Niciodată în istorie presa nu a cucerit puterea absolută şi nu a redus la tăcere politicienii.” (David Brinkley)

Partidele şi politicienii. Platformele partidelor, apartenenţa lor la curentele politice de foarte multe ori este incertă. Toţi se declară de „centru” şi discursul lor alunecă cu mare nonşalanţă la dreapta sau la stânga în funcţie de circumstanţe şi audienţă.
Toată lumea s-a aliat în anumite momente şi situaţii cu toată lumea, am avut guvernul PNL al lui Tăriceanu susţinut din umbră de PSD, am avut alianţa D.A, cu PNL şi PD-L, am avut guvern PSD-PD-L… Politica nu ţine cont neapărat de standarde morale, dar o asemenea lipsă de verticalitate parcă este deja mult peste limite.
Indiferent cine câştigă alegerile prezidenţiale pe 6 decembrie, echilibrul de forţe din parlament rămâne acelaşi, posibilitatea alianţelor este redusă şi nici eventualele alegeri anticipate nu ar schimba radical situaţia. Suntem într-o situaţie standard de mat şi perspectivele sunt sumbre.
Nu mai vorbeşte nimeni de criza economică, de prăpastia în care am păşit deja şi din care pare imposibil să ieşim, discutăm discuţii, pierdem din vedere esenţialul: ziua de mâine este mai sumbră decât pare. Trece ziua de 6 decembrie şi sunt curios ce guvern o să se negocieze, de cine şi în cât timp? Şi… cu ce folos? Le-am cam avut pe toate şi este foarte clar unde am ajuns. Sublima democraţie le foloseşte lor, nu… ţie.

Am neplăcuta senzaţie că majoritatea populaţiei încă mai trăieşte cu un picior în trecut şi celălalt picior a rămas undeva-n aer… şi din când în când cu iluzia votului în buzunar.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UuOmsGXznHU]

Mă dau pe blog: România veselă

Posted on by — 30 Comments ↓

Vremuri triste, ţară veselă. Explicaţiile sunt multiple ca răspunsurile la testele grilă. Sau ca la alba-neagra: „asta are, asta n-are, care are, care n-are?” E bine, trăim în ţara celor 22 de milioane de antrenori de fotbal, 22 de milioane de mecanici auto, instalatori, zidari, zugravi şi electricieni, 22 de milioane de analişti politici şi tot atâţia economişti, 22 de milioane de alegători şi potenţial potenţi candidaţi şi… 22 de milioane de viitor şomeri. Pe 6 decembrie se termină şi ameţeala care a dat peste cap toată ţara şi cineva o să ne tragă preşul de sub picioare şi o să stingă lumina. Ştiu, ştiu, suntem „descurcăreţi”, însă sintagme ca „frate cu codrul” – cacofonie acceptată gen biserica catolică – nu mai sunt actuale, Verestoy şi Pinalti au avut grijă să nu mai avem codrii. Ne vedem în parcul Carol sau într-un parc virtual, la alegere.

Mă distrează euforia aproape revoluţionară cu referendumul. „Să mergem să-i dăm jos pe bandiţi!” Cool frate! Mai sunt câteva zile şi jur că n-am văzut nicio informare legat de acest subiect. Ok, ok, promit: azi mut de pe Animax pe Boomerang, poate nu m-am uitat la posturile de televiziune care trebuiau. Nici în presa scrisă, nici la televizor nimic despre diferenţa dintre un parlament unicameral propus de actualul preşedinte şi cel actual, bicameral. Treaba asta are un iz „size does matter”, adică conotaţii sexuale.  Exact ca: “Mai vreau odată!” 😛 O au prea mare, nesimţiţii, hai să le-o tăiem. Cred în necesitatea reformării clasei politice, dar este complet greşită abordarea. Nu cantitatea ci calitatea parlamentarilor contează. Numărul şi structura parlamentului n-are nicio legătură cu calitatea parlamentarilor. Şi – între noi fie vorba – am mai spus asta: pe lângă aspectul strict populist al manevrei, pe de o parte votul este strict consultativ, adică nu are nicio relevanţă, în practică nu o să se schimbe absolut nimic, pe de altă parte adevărata problemă este ambiguitatea actualei constituţii, se încalecă puterile de stat şi cred că după 20 de ani de bâlbâieli şi brambureală, ar fi momentul pentru o reală reformă constituţională şi să hotărâm dacă ne dorim un stat prezidenţial sau unul parlamentar. Sună uşor a sofism, dar este foarte simplu.

Armata celor 12 maimuţe. Avem un car de candidaţi la preşedinţie: Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Sorin Oprescu, Corneliu Vadim Tudor, Kelemen Hunor, George Becali, Ovidiu Iane, Remus Cernea, Constantin Rotaru,Constantin Ninel Potarca şi Gheorghe Eduard Manole. Bătălia se va da între primii trei, restul este doar împrăştiat de voturi aiurea. Favorabile – din păcate – stângii. Oprescu, vrea-nu vrea, conştient-inconştient, pus sau de bună voie, joacă pe mâna stângii şi probabil îi facilitează fostului său coleg de partid accederea în turul doi. Nicio surpriză de la aşa numitul „candidat surpriză”. Tare mă tem că se repetă formula Iliescu-Vadim în versiunea Băsescu-Geoană, caz în care în turul doi stau acasă şi mă scobesc în nas. Rău mai mic nu există, este o invenţie subversiv-propagandistică. Geoană preşedinte şi – foarte probabil – Adrian Năstase premier reprezintă doar o schimbare de mafie.

Şi apropo mafie, sloganul cel mai „vero” este cel al lui Vadim: „Jos mafia, sus patria!” Nu este nou, dar – din nefericire – valabil.
„Împingem împreună”, „Scoatem România din priză”, „Vai România!” şi toate celelalte sunt mai mult decât slăbuţe. O psihanaliză ar merita poate „Luptă pentru tine” – a 4-a sau a nu ştiu câta lozincă lansată de stuff-ul lui Băsescu, dar… de ce? Adică, cu ce folos?

Discuţiile – neinteresante. N-am auzit mai nimic despre atribuţiile reale ale candidaţilor la preşedinţie, doar populisme. Schimbarea – sau nu – de la Cotroceni, nu schimbă actuala componenţă a parlamentului şi nici starea de fapt în care se zbate ţara şi noi cu ea deodată.

Toată porcăiala cu dosare, clipuri pe YouTube, sms-uri, bloguri şi bla-bla show-uri la televizor, au scos din discuţie criza, lipsa unui guvern şi lipsa unui plan economic viabil iar dezastrul inevitabil stă după colţ cu braţele-n sân şi zâmbetul pe buze şi ne aşteaptă după magicul 6 decembrie.

Cel mai amuzant este că în locul unei dezbateri între candidaţi, avem dezbateri despre o posibilă – sau eventuală – dezbatere. Ha ha ha! 😆

Teoretic ar exista o soluţie. Mă tot gândesc la asta de luni de zile şi când am crezut că am găsit-o, am aflat că au fost alţii mult mai deştepţi înaintea mea, respectiv  William Henry Smyth în 1919 şi se numeşte „Tehnocraţie”. Dar despre asta povestesc altădată…

V-am şi m-am plictisit destul! Ha ha ha! 😆

M-am rupt în figuri, m-am dat în stambă, petic şi băşini, să mă dau niţel şi pe blog, doar am promis.

Am pornit agale pe WordPress, adică prin vecini. Rezultatele la SuperBingo nu mă interesează – dar pare subiectul cel mai fierbinte, speranţa moare ultima… –  aşa că mi-am băgat nasul în ce-i doare pe bucureşteni cel mai tare zilele acestea, Scrisoare catre nenea Metrorecs:
„Sa stii ca taticu si mamica sunt tare furiosi pe tine ca nu stiu ce le`ai facut. Taticu a zis ca te baga undeva, da` mamica a zis ca de ce vorbeste asa urat si pe urma nu a mai zis nimic, ca taticu a si pognit`o.
Draga nene, iti scriu ca sa te rog ceva din inima. Taticu, care nu`i un om rau, a zis ca a cumparat de la tine un “abonament” sau asa ceva si ca de banii pe care ti i`a dat, te`ai obligat sa il duci in fiecare zi la serviciul lui si ca se gandeste sa te dea in judecata ca de ce nu iti indeplinesti partea ta de obligatie.
Nene Metrorecs, eu nu stiu…”  Cred că subiectul a făcut trafic – în locul garniturilor care au stat şi mai stau şi astăzi – fiindcă am mai găsit o grămadă de blog-uri pe acest subiect.
„Amicul” meu Tismăneanu iar face apel să-i votăm şeful. Dacă nu iese preşedinte, rămâne fără slujbă şi s-a obişnuit cu pupatu-n cur.
La Roxana am dat de un clip al lui Crin Antonescu, YouTube Uber Alles!
Gata cu politica! Nu mai citesc, nu mai spun nimic! Parol!
Aşa am dat de Mantzy „Probably de meanest blog in the world” şi am aflat ce caută… iaurtul în vagin. Forumurile sunt o sursă inepuizabilă de râs şi plâns.
Duminică,  22 noiembrie, mare concert mare în El Comandante. 6 trupe vor distra câte 20 de minute publicul amator în semi finala unei competiţii organizate de trupa Byron. Finala o să fie un concert alături de trupa care-şi serbează al 3-lea an de existenţă pe 30 noiembrie în Club Fabrica. La Mulţi Ani şi baftă concurenţilor!
Şi uite cum nu scap de politică nici cum! Am ratat-o şi pe asta: trupa iris a concertat moca pe 11 noiembrie în favoarea lui Oprescu la Cinema Republica. Moca pentru public. 😀
Sex şi cugetări la marginea patului am găsit la Asaseya. Ca idee: „Am facut dragoste pana am cazut epuizata in bratele lui si am adormit.”
Asta mi-a amintit de o fază din viaţa mea jalnică. Eram acum ceva ani în urmă într-un băruleţ din inima Braşovului şi mă tatonam din priviri cu o fată. După câteva beri stinse cu coniac, mi-am luat inima-n dinţi şi ţigara – de şmecher – în colţul gurii şi am abordat-o vertical: n-ai vrea să fumezi cu mine ţigara de după, să evităm dezamăgirile… 😆
Cărţi. Ugly Bad Bear ne recomandă două. Dianei Haulică, CONTRACTE SPECIALE REGLEMENTATE DE LEGEA DREPTULUI DE AUTOR şi cartea Lorenei Lupu, HYDE PARK.
„Blog de ziarist ratat” – sună bine. Azi cinci întrebări de fată. Băieţii „ştie” răspunsurile! 😆
Film. „2012” – nu l-am văzut, nu ştiu dacă am să-l văd. Despre el aici.
La Meşterul Manole am citit despre dezamăgire: „Rămâne însă dezamăgirea judecăţii corecte pe care uneori aş dori-o să fie greşită. Să fiu măcar o dată, dezamăgită în dezamăgire…” Drăguţ.
În grădina de vis al Elisei azi am bălit la o prăjitură cu mere. Apropo reţete, intratul în post mi-a adus vizitatori în căutarea reţetelor cu varză! 😛 Şi – tot apropo – trafic. Vineri pe la prânz am lăsat deschis pe pagina analizei traficului, la acel moment aveam 158 de vizitatori. Mi-am văzut de alte treburi prin casă şi când m-am întors la computer, am dat refresh. Numărul de vizitatori a scăzut la 143… ha ha ha! Nu ştiu ce s-a întâmplat, probabil unii s-au răzgândit. Nu, nu mă plâng de trafic, în ultima vreme numărul vizitatorilor mei s-a dublat. Că-i de bine, că-i de rău, habar n-am.
Despre ce am făcut „io” azi, adică mi-am spionat vecinii, dar la un alt mod scrie 22 Visions într-un post cu parfum misterios şi plăcut.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=gfuRz1w_8ss&feature=related]

În top 10 Ze-list aceleaşi nume se rotesc de când mă ştiu. Cabral, Ciutacu, Mircea Badea, Visurât (cu sau fără mă-sa! Ha ha ha!), adică bloguri devenite instituţii. Sunt mai anarhist din fire, nu mă duc la pomul lăudat, ba, am obiceiul să fluier prin biserică.

O să-mi vizitez şi prietenii, musafirii din blogroll, n-am făcut-o de mult şi-mi cer iertare. Dar pentru moment atât. 🙂 Am avut o seară naşpa şi un început de zi aiurea, cu plimbarea aceasta m-am mai relaxat. Sper să o faceţi şi voi. 🙂

Interviu pentru o slujbă

Posted on by — 26 Comments ↓

Îmi place cum sună acest titlu, îmi aminteşte de „Rugăciune pentru un muribund”, un film de excepţie al regizorului Mike Hodges cu Mikey Rourke.

Nu ştiu de ce mi-am amintit de film şi nici cum creierul – din nou – a făcut conexiuni bizare. Bănuiesc că legătura o fi criza, starea clinică deplorabilă în care este în primul rând economia, grija nu pentru ziua de mâine, dar pentru cea de azi, disperarea pentru un loc de muncă care inevitabil ne cuprinde când nu mai avem venituri şi s-au cam dus şi rezervele.
Nu-i nici un secret că am lucrat în publicitate şi din ianuarie stau pe tuşă, publicitatea s-a dus de râpă printre primele afaceri odată cu instalarea crizei.
O prietenă – cunoştinţă de pe net sau cum să-i spun – m-a abordat să merg la un interviu pentru o slujbă. A venit aşa din senin toată propunerea, în fapt nici n-am prea comunicat, nu ne-am văzut niciodată. Când mi-a spus că este vorba de asigurări, am râs şi am spus, nu-i de mine.
Sunt uneori aerian, dar pentru aşa ceva cred că trebuie să-ţi meargă gura, să ştii să minţi şi să convingi oamenii şi nu în ultimul rând să cunoşti multă lume.
Mă credeţi ori ba, nu este cazul meu. Comunic binişor în scris, nu prea am emoţii pe scenă cântând şi comunic cu publicul – când am public 😆 – dar în fapt sunt timid, nu-mi place să vorbesc şi nu cunosc foarte multă lume şi – mai grav – nici nu-mi doresc. Am un fix: dacă-mi vine vreodată să-mi fac un prieten, iau în calcul varianta să-mi cumpăr un câine. 😛
În fine! Fata m-a convins, sunt nu doar bărbat, dar şi fraier. 😀

În drum spre locul unde trebuia să mă întâlnesc cu ea să mergem la sediu pentru interviu, mă gândeam la ce ştiu despre asigurări.
Asigurările sunt o escrocherie legală prin care cei puţini şi bogaţi fac şi mai mulţi bani de pe urma celor mulţi şi săraci. Nu este definiţia cea mai ortodoxă, dar este definiţia mea. În Wiki scrie altceva: „Asigurarea este definită ca fiind operaţia financiară ce decurge dintr-un contract de asigurare sau dintr-o obligaţie prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar putea suferi în urma unor întâmplări independente de voinţa lui.”
Am văzut sute de filme în care Asigurarea găseşte mii de excepţii – clauze – în urma cărora nu plăteşte un chior sau acoperă doar o parte infimă a pagubei, al cheltuielilor.

Adică agăţat de bară-n tramvai am realizat că mă îndrept spre o slujbă în care nu cred.

Eu nu sunt un bun agent de vânzări. Nu reuşesc să-mi vând muzica, nu reuşesc să-mi vând tablourile sau fotografiile, n-am reuşit să mă vând pe mine.
Atunci cum dracu să vinzi ceva în ce nu crezi?

Am ajuns la locul întâlnirii, m-a anunţat fata că întârzie. Universul ne dă semne, noi suntem ignoranţi şi nu ţinem cont de ele.
Au urmat câteva convorbiri telefonice, schimburi de sms, ar fi trebuit să găsesc o stradă, să ajung singur la sediu. Teoretic era simplu: opreşti un trecător şi-l întrebi unde este strada X. Dacă nu ştie, mai opreşti unul şi tot aşa. Eu nu sunt capabil de aşa ceva niciodată. Nu în Bucureşti. Întreb un eschimos unde este Polul Sud, dar în Bucureşti nici cât este ceasul nu aş întreba pe cineva. Sunt tâmpit, asta e!

Aşa că n-am mai ajuns la nici un interviu, mi-am aruncat CV-ul la un coş de gunoi şi m-am întors acasă.

Ei, m-am plimbat şi am mai bifat o treabă: nici fată, nici job. 😛

Însemnări cu mouse-ul

Posted on by — 8 Comments ↓

Am citit azi:

„Promusic Prod anunţă:

Interesul foarte scăzut faţă de concertul Paul DiAnno de la Cluj-Napoca, din data de 20.11.2009, a făcut ca managementul formaţiei împreună cu organizatorii evenimentului să decidă anularea acestuia.

Mulţumim persoanelor care şi-au achiziţionat bilete în avans pentru încredere şi susţinerea lor şi ne cerem scuze pentru faptul că nu le-am putut oferi concertul dorit.

Biletele se pot returna la magazinele de unde au fost achiziţionate.

Concertul de la Bucureşti RĂMÂNE ÎN PICIOARE aşa ca rockerii clujeni sunt aşteptaţi pe 19 noiembrie în Silver Church”

Ăştia suntem. Cine se mai ascunde după un nick „bestial” şi-mi flutură tricou Manowar sub nas, îl scuip în faţă şi mă piş pe el. Asta să nu zic povestea şi mai brutală cu îi smulg capul şi mă cac în el.

Ce mă „amuză” – şi asta am mai spus-o de un milion de ori – că acei câţiva fani de la Cluj (şi din tot restul ţării şi tot respectul pentru ei!) sunt aşteptaţi la… Bucureşti să umple sala.

Am mai citit într-o revistă (tipărită) de “specialitate” (?) termenul “Post-Rock”. “Post-Rock” înseamnă că s-a terminat cu Rock-ul, gata, l-am îngropat. Am totuşi o veste bună: din experienţa mea (mai vastă ca vârsta multora care au azi câte o părere), Rock-ul a fost îngropat cel puţin o dată la cincinal, o fi murit rockerii – din ce se vede – dar cu toate acestea Rock-ul se încăpăţânează să moară de zeci de ani.  Ştiu, e veste proastă pentru toţi proştii.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=k6pE-2g4hZU]

Nu are nicio relevanţă, în definitiv îmi este foarte uşor. Sunt extrem de egoist şi dacă fac ceva, fac pentru mine. Nu împart nimic, doar am tupeul să mă expun.
Am încă un milion de întrebări la care există milioane de răspunsuri, le mai caut, nu m-am abandonat şi – sper – mai respiră în mine copilul, acel copil pe care nu vreau să-l pierd niciodată:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Q7sIzWKHGwQ]

Este una din momentele acelea când îmi vine să-mi şterg blog-ul şi să mă arunc de pe bloc direct în faţa metroului, chit că cea mai apropiată staţie de metrou este la 7-8 staţii de tramvai de locul unde vieţuiesc… 😆 😆 😆
Nu vă agitaţi, nu o fac. Sunt un motan: cad în picioare şi când îmi rup gâtul! 😛 😛 😛

Viaţa este ca marea: vin valuri, unele te dezechilibrează şi te bagă la fund, altele te aruncă pe câte o creastă ameţitoare sau – poate în cea mai mare parte – doar pluteşti la suprafaţă în derivă.
Vorba (păcătosului): ce caut în viaţa mea? 😛

Cerculeţe Indie obscure…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zo7ONZlN5Zg]

Warm Leatherette…. Ştiu că am pomenit recent de piesă, dar câţi ştiu de The Normal, câţi au auzit de Daniel Miller? Sawtooth waves, Korg 700S, ReVox B-77… Cui îi pasă?

Cercuri colorate, dâre lipicioase din vise trunchiata, într-o seară înecată în fum şi noapte pare o gură căscată, o gaură care ne înghite vrem-nu vrem, seară de seară.

Frânturi de sunete se strecoară prin spatele meu şi se aşează prin colţuri. Nu există nici o voce călăuzitoare, nu e lumină la capătul coridorului şi îngerii sunt doar umbre desenate pe tavan.

Dar hai să ne prefacem! O facem atât de bine, atât de nonşalant….

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=soZs7WWgWZw]

Scrisori de la Olga (2)

Posted on by — 24 Comments ↓

(Scrisori de la Olga (1) )

Mă amuză ideea „telenovălă pe blog”. Nu credeam că lumea o să fie aşa de curioasă.
Fragmente dulce-amare culese din pomul vieţii zi de zi…
Indiferent cât de reci ne arătăm, cât de mult ne controlăm mimica sau gesturile – ca să nu zic de vorbe! – , cred că fiecare visează undeva în adâncul sufletului său ceva. Să fie promovat, să câştige o sumă fabuloasă la loto, să călătorească, să-şi întâlnească marea iubire. Ceva.

V-aţi gândit vreodată să vizitaţi republica Tatarstan? 🙂
Este o republică din Federaţia Rusă, are o populaţie de 3.800.000 (circa 53% femei 😛 ), tătarii fiind majoritari cu circa 53 de procente urmaţi de ruşi cu 39 de procente, are o suprafaţă de 68.000 km² şi este la o distanţă de circa 800 km la est de Moscova.
Tatarstan este una din cele mai dezvoltate regiuni din Federaţia Rusă, o republică puternic industrializată, produce maşini – camioanele KamAZ -, avioane şi elicoptere, deţine importante zăcăminte de petrol, producţia fiind estimată la 32 de milioane de tone pe an.
Capitala, oraşul Kazan, este unul din cele mai mari oraşe al Federaţiei Ruse, deţine oficial statutul de a 3-a capitală a Federaţiei şi se află la afluenţa râurilor Volga şi Kazanka. 🙂
Este un oraş superb, cu rezonanţă istorică şi este renumit Kremlinul Kazan….

Olga de pe malul Volga… Ce frumos! 😛

OK, OK!
În afara celor două scrisori – e sâmbătă, să fiu boier, ce dracu! – pe care le ofer azi, mai aveam cinci scrisori până ieri seară, când… am mai primit încă una. Deci şase. 😛
Fotografiile le pun fiecare la scrisoarea prin care le-am primit, unele se repetă la un moment dat, însă vreau să păstrez cursul… firesc al poveştii. 🙂

Here comes my Olga!

423

„Buna ziua! Am fost surprins sa primeasca raspunsul dumneavoastra sincer
vorbind. Va multumim ca ati platit-o affention pentru mine. Am fost incantat de a citi
scrisoarea dumneavoastra. Nu ma asteptam pentru a vedea mesajul in mea de e-mail-box. Dar
inca Sunt fericit!

M-am inregistrat pe site-ul respectiv, in speranta de a gasi un om care va fi
sincer si corect cu mine. Si ce femeia a face tu de experti pentru a gasi? Eu
cred ca in cazul in care timp de mare sa va spun cateva cuvinte despre mine. Numele meu complet
este de Olga. Dar prietenii mei Sunati-ma in moduri diferite Olga, Olechka. Tu
pot face apel, de asemenea, mi place asta. Acesta va fi placuta pentru mine. Si cum a face
prietenii tai te sun? Daca doriti ca voi adresa de la tine in acelasi
drum. Am 25 de ani, o tanara domnisoara european. De crestere meu este de aproximativ 168
SM, greutatea mea este de 52 kg Eu locuiesc in Rusia. Orasul meu natal se numeste
Kazan. Este capitala Republicii Tatarstan. Orasul meu este mare si foarte
frumos. Ador asta. Uneori, merg la o plimbare singur. Exista o “meu
loc “in cazul in care pot sa cred ca o multime singur si au o perioada de odihna. Cred ca fiecare
persoana speciala sau are in orasul sau. Sunteti de acord? Aveti o astfel de
loc? Eu locuiesc singur in apartament mici. Parintii mei sunt la pensie acum. Eu
dragoste si admira parintii mei. Sunt recunoscator pentru ca au facut tot posibilul
sa-mi aduca pana intr-un mod bun. Cred ca atunci cand am avea copii in
viitor, voi utiliza aceleasi metode de educatie. Do you like
copii? In ceea ce pentru mine, le iubesc foarte mult. Ele sunt atat de nevinovat si
nevoie de ingrijire nostru. Petrec mult timp cu fiul meu prietenii. El este de 3
de ani. Eu nu pot explica prin cuvinte, dar primesc o mare placere atunci cand
Ma duc la o plimbare cu el sau sa ramana acasa cu el. Este minunat sa
raspunda la intrebari lui copilaresc. Uneori simt o dorinta de a avea meu
propriul copil. Dar, pentru ca eu trebuie sa aiba un sot in care voi fi sigur si de
la care am putea invoca in aceasta viata. Si este destul de dificil de a gasi
un astfel de om in zilele noastre. Dar inca mai sper ca visul meu va deveni realitate
in curand si voi fi fericit avand o familie adevarata. Eu sunt de lucru ca un
shop-asistent in magazin. Eu vand electrocasnice. Eu
nu pot spun ca sunt fericit cu job-ul meu. Am avut o multime de sperante inainte de a
absolvirea de la Universitatea, dar atunci cand am incercat sa gaseasca o bine-platite
de locuri de munca sa dovedit a fi ca au nevoie de specialisti cu 3-5 ani de
experienta. Eu nu vreau sa traiesc ca si parintii mei care au fost de lucru
sincer pentru toata viata lor si nu a fost estimata intr-un vrednic
maniera. Nu spun ca sunt saraci. Ei isi pot permite cumpararea
lucruri necesare, ci chiar a-si permite un astfel de lucru in care au lucrat din greu.
It’s no echitabil. Eu nu pot intelege politica guvernului rus.
Pentru mintea mea in tara dumneavoastra, situatia este diferita, nu-i asa? El / ea
a fost unul dintre motivele pentru care am decis sa gaseasca un om din strainatate. It’s
destul de interesant pentru mine sa invete despre caracterul dvs., obiceiuri.
Eu, de asemenea, ar dori sa invete despre obiceiurile si traditiile de dvs.
tara.

Eu chiar sper ca corespondenta noastra va continua. Cred ca in
litera urmatoare va voi spune mai multe despre mine: My caracter, Hobby si
asa mai departe. Dar acum am terminat. Repet din nou, ca am fost bucuros sa
a primi scrisoarea ta. Si eu caut pe altul. Foarte curand. Avea
o zi buna. Cel mai bun ceea ce priveste, Olga.

P.S. As dori sa vad fotografiile si fotografii de la locul in cazul in care
traiti! Va voi trimite de fotografii. Cred, ca pentru a va
place!”

(11 octombrie)

Place, place…. şi fetele – cu ochii cei mai critici – au spus: woau! 😛

756

„Buna ziua!!! prietenul meu
Vreau sa-ti spun multumesc pentru scrisoarea dumneavoastra. A fost foarte interesant
pentru mine sa-l cititi si de a invata o multime de fapt despre tine. Ce mai faci?
Cum este starea ta de spirit? I-am promis sa-i scrii despre mine in detaliu. Eu sunt
Rusa. Eu vorbesc engleza fluent pentru ca am studiat-o la prima scoala
si apoi in cadrul Universitatii. Am absolvit Facultatea de Externe
de limbi. Stiu francez de asemenea. Franceza meu nu este atat de bun decat limba engleza
dar pot sa vorbesc prea. Imi place limbi straine. Ei da-mi un
sansa de a vorbi cu oameni de diferite nationalitati si pentru a obtine
cunostinta cu obiceiurile si traditiile tarilor in curs de Europeen. In
viitor, am de gand sa invete limba spaniola si chineza. Acum, nu am o multime
de timp liber pentru ca am de lucru foarte mult. Dar, ma duc ofter la sala de sport. I a face
aerobic. Ea ma ajuta sa pastrati in forma si care urmeaza sa fie energic pentru toate zile
lung. Stii o cifra este foarte important pentru orice femeie si eu nu sunt un
exceptie de aceasta regula. Vreau sa fie atractiva si vreau omul meu sa
admira-ma. Iti place sportul? Daca da Ce sport preferi? Eu
cum ar fi de lectura. Sunt dornic de aventura si povestiri detectiv. I’m so
curios si chiar nu pot sa adormi daca nu pot afla cine este
criminal sau penale in acest sau ca poveste. Nu-mi place de lectura
povesti romantice. Ele sunt intotdeauna scrise intr-un mod primitiv care
ea ma irita. Si ce carti iti place? Uneori ma uit la TV. Dar
I a face it indraznete micul dejun sau cina sau atunci cand am ceva gatesc. I like
programe de istorie, natura programe de viata sau de cele de invatamant. Nu-mi place
telenovelele. Aceste temeri tac, nu pentru mine. Imi place de inalta calitate caracteristica
de filme. Din cauza aceasta eu de multe ori merg la cinema cu prietenii mei. Dupa filmele
vom merge acasa pe jos si a discuta despre filme. Asta e un moment bun pentru mine! Eu
, de asemenea, place muzica de ascultare. Eu prefer muzica clasica, pop straine si i
adora muzica de jazz. Aceasta ma face sa ma simt calm si in armonie cu sufletul meu.
Si ce muzica asculti? Am o colectie foarte buna de
discuri cu muzica de jazz si Ragtime. Imi place dans. Uneori, ma duc la
cluburi de noapte cu prietenii mei. Avem o distractie mare acolo. Am atat de dans
de mult incat, in dimineata ma simt durere in picioarele. Eu nu-mi pot imagina
de viata fara a naturii. In opinia mea, este cel mai bun sezon de vara. Si ce
este de sezon dumneavoastra preferat? Imi place vara pentru ca ne putem sweam, plaja
si sa indeplineasca zori cu pasarile cantand atat de minunat. I’m minut, cum ar
Eu inteleg de ce Dumnezeu a creat o fiinta umana in legatura cu
natura. Ne depind reciproc. Si ma simt in astfel de momente care
natura si mine este tot unitar. Chiar daca vom muri de natura ia-ne
la sine. Asa ca am intr-adevar bucura de minute cu natura, cantece aproape de foc
pe timp de noapte, petreceri gratar si un aer curat. In cazul in care imi da fortele pentru a merge
printr-o iarna cu zapada multa. In ceea ce priveste caracterul meu nu vreau sa laude
tine sau pe invers, sa-ti spun despre caracteristicile meu bad.
I chiar pot sa spun ca nu sunt ideale. Asa cum fiecare persoana am avantaje meu
si dezavantaje. Prietenii mei sa-mi spui ca eu sunt emotional, sensibil,
un fel, uneori egoist. Sunt prea directe. Va spun tot oameni care
ma gandesc la ele. Desigur, este bine, dar pe de alta parte mea cuvinte
pot fi uneori prea directa decat de oameni jignesc. Im ‘trying la spre a lua rid
din ea acum. Dar cred ca adevarul ma ajuta sa fie cu oameni care intr-adevar
Ma iubesc si nu va trada pe mine. Sunteti de acord cu mine, in acest caz? Dar eu
credeti ca veti face concluzii proprii despre mine, in cursul
de comunicare. La fel ca mine – despre tine. Cred ca e timpul pentru a termina
acum. Va rugam sa va spun in scrisoarea ce femeia sunt cautati? Face
tu ai un ideal de sotie viitor? Este interesant pentru mine. Te sarut.
Avea grija. Cele mai bune urari, Olga”

(12 octombrie)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qyKpEP0aSJI]

Va urma. 🙂

Scrisori de la Olga (1)

Posted on by — 29 Comments ↓

O108219_4948_1_0lga

Există iubire pe internet? Mulţi se întreabă dacă este ceva dincolo de virtual, de masca binară şi de nickname-urile confortabile, în spatele anonimatului aparent, dacă poţi să-ţi găseşti fericirea via internet. Romanţe…. 🙂

Trăim într-o lume strâmbă cu valori şi realităţi răsturnate, o lume în care creşte viteza şi scade timpul, o lume în care omul pare – sau este – situat împotriva naturii, nefirescul a devenit obişnuinţă şi totul este relativ în relaţie cu tot restul. Nu vă plictisesc – încă o dată – cu teoriile mele fragile despre criza morală. Nu acum. 😛

Tot mai mulţi oameni petrec tot mai mult timp conectaţi la internet. Refugiul a devenit dependenţă, relaxarea dependenţă.
Deschizi computerul, verifici mailurile – unde-s scrisorile scrise de mână, cu stiloul, scrisorile parfumate? – te conectezi pe Messenger, citeşti presa, asculţi radio de pe internet, socializez pe situri dedicate. Asta faci dimineaţa în timp ce-ţi sorbi cafeaua, asta faci pe ascuns şi la serviciu şi seara când ajung acasă te reconectezi rapid să continui o discuţie întreruptă la 6 sau să cauţi un nou prieten…

Am şi am avut şi eu la rândul meu zeci de conturi pe nici nu mai ştiu câte site-uri. Sau sait-uri cum se spune mai nou. 😀 Internetul părea o fereastră cu multiple privelişti, o „ţeavă” prin care săpatul unui tunel până-n China dura câteva secunde sau nici atât.
Am prieteni care şi-au cunoscut jumătatea prin intermediul internetului şi s-au căsătorit. Nu trăiau în aceeaşi ţară, internetul elimină graniţele, desfiinţează vama şi paşaportul.
Unii cred că-i „tarlaua” nimănui şi pot să facă ce poftesc, nu există nicio limită, nicio lege, cu atât mai puţin legea bunului simţ.
Dacă păţeşti două-trei glume proaste, inevitabil devii paranoic. Sufli şi-n mous şi scuipi nu-n sân şi direct pe monitor… 😛 😛 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=RyP24d8LHv8]

OK. M-am trezit cu un mail de pe un site de dating unde dracu ştie când mi-am făcut cont, mail care mă anunţa că am un mesaj nou. Recunosc, era o dimineaţă mohorâtă, nu aveam chef de nimic, nu ştiam ce să mai fac numai să nu fac nimic, aşa că m-am dus pe site-ul respectiv să văd despre ce este vorba.
După a 5-a,   6-a încercare am nimerit parola şi am găsit asta:

De la:Olgaxxxxx

Data:10/08/2009
Subiect:Buna
Mesaj:Salut!

„Numele meu este Olga. Eu caut aici pentru om pentru relatii serioase. M-am uitat chestionarul dvs. si-au
a decis de a face cunostinta cu tine. Aici e-mail meu: [email protected] . Comwrite I se asteapta raspunsul dumneavoastra. Eu am nu msn, astfel incat sa-mi scrieti pe e-mail meu. Ok?”

M-a amuzat mesajul, mai primisem câteva de genul acesta şi după ce le răspundeam pe mail, primeam tradiţionala scrisoare „nigeriană”… ha ha ha! 😛
I-am răspuns totuşi. Ştiţi că am căpătat o slăbiciune pentru rusoaice… 😛

Seara am primit acest mail însoţit de două fotografii:

„Buna ziua prietenul meu nou.
Sunt foarte multumit pentru a vedea scrisoarea dumneavoastra, ma bucur ca ati raspuns asa de repede pentru mine.
Numele meu este Olga, eu sunt o fata simpla. As dori sa stiu mai multe despre tine, vreau sa construiasca relatii cu tine.
Va trimit pozele mele, te rog trimite-mi fotografiile dvs. vreau sa te vad.
In scrisoarea urmatoare va voi spune mai multe despre tine, si vreau sa stiu despre tine cat mai mult posibil.

Noul dvs. prieten Olga.”

45

Va urma. 🙂

Noiembrie

Posted on by — 13 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4VX6gMudhCU]

Toamna poate fi şi rumenă, parfumată cu aroma mărului copt, stropită cu must… Ne întoarcem în braţele ei ca-n îmbrăţişarea unei amante de demult, părăsită cândva pentru o vampă… Toamna zâmbeşte printre frunzele sfioase şi ne face cu mâna.

Nu ne vom plictisii nici în luna noiembrie. 🙂

Din 2 noiembrie, Alin ne invită la film în fiecare seară de luni de la ora 20 la The Light Cinema (Mall-ul Liberty din intersecţia Calea Rahovei cu progresului). Sub titulatura „Bohemian Monday”, Alin ne propune filme cult în exclusivitate, o singură proiecţie. Programul pentru luna noiembrie:
alin
Aldmovieland Opening
Luni 2 noiembrie:
The Good The Bad and The Weird (Bunul, răul şi ciudatul, 2008)
Titlu original: Joheunnom nabbeunnom isanghannom
Regia: Kim Ji-woon (A Tale of Two Sisters, A Bittersweet Life)
Cu: Song Kang-ho, Lee Byung-hun, Jung Woo-sung
Un “noodle-western” corean, omagiu lui Sergio Leone, prezentat si aclamat la festivalul de la Cannes 2008 ; cel mai bun regizor al festivalul de la Sitges

Luni 9 noiembrie :
Oliver Twist (2005)
Regia : Roman Polanski
Cu: Barney Clark, Ben Kingsley, Jamie Foreman
Dacă nu aţi văzut sau doriţi să revedeţi ambiţioasa ecranizare a romanului lui Charles Dickens de către controversatul Roman Polanski.

Luni 23 noiembrie:
Southland Tales (Richard Kelly, 2006)
Cu Dwayne “The Rock” Johnson, Seann William Scott, Sarah Michelle Gellar, Justin Timberlake, Bai Ling, Christopher Lambert
Fluierat dar si adulat la Cannes in 2006, azi film-cult, distopie SF si dezmăţ vizual , creatia autorului lui Donnie Darko

Luni 30 noiembrie:
Le deuxieme soufflé (A doua şansă, 2007)
Cu Daniel Auteuil, Monica Belucci, Eric Cantona, Michel Blanc, Jacques Dutronc
Un remake de specialistul Alain Corneau al clasicului film noir de Jean Pierre Melville

Marţi, 3 noiembrie, la Iron City (Str. Blanari 21 (subsol) Tel. 0747 59 88 33 0721 22 33 43.) avem expoziţia fotografei Dana Mitică „Metamorfoze Într-un oraş de Fier”.

dana_mitica

Şi avem o grămadă de concerte, doar câteva din acestea:

Yann Tiersen concertează la Sala Palatului, miercuri, 4 noiembrie 2009, de la ora 20.  Artistul este cunoscut în special pentru coloanele sonore ale filmelor “Le Fabuleux Destin d’Amelie Poulain” şi “Good Bye Lenin”, dar este şi membru al formaţiei “This Immortal Coil”, trupa dedicată reinterpretării pieselor “Coil” şi a colaborat cu artişti ca Noir Desir, Red Cardell, Bastard şi The Divine Comedy.

Sala Palatului găzduieşte joi, 5 noiembrie 2009, cu începere de la ora 20, concertul extraordinar sustinut de Jon Lord, clăparul formaţiei Deep Purple.

Formatia Implant Pentru Refuz lansează tot pe data de 5 noiembrie, noul material discografic în Club Fabrica. În deschidere vor urca pe scena Blister Blue şi D’aia.

În aceeaşi zi, Joi 5 noiembrie, va avea loc lansarea oficială a primului produs de studio al trupei  R.U.S.T., E.P.-ul „Warriors of Heaven”, printr-un concert susţinut la clubul Mojo (fost Backstage), din Bucureşti, Str. Gabroveni , nr. 14, la ora 20.00.

Pe 6 noiembrie, în Club Control (Str. Academiei nr. 19) avem Noblesse Oblige şi în deschidere Arc Gotic.

Vineri, 13 noiembrie 2009, în Club Suburbia din Bucureşti, un concert care aduna pe aceeaşi scenă cinci trupe din patru ţări, Spania, Grecia, Bulgaria şi România, un concert dedicat în exclusivitate metalelor extreme, Black şi Death Metal: spaniolii de la Kathaarsys, cvartetul elen de Black Metal avangardist Nethescerial şi trio-ul Death Metal Eufobia din Bulgaria, alături de două trupe suport autohtone.

16 noiembrie îi aduce pe Arenele Romane pe legendarii W.A.S.P.

wasp
19 noiembrie este seara în care Paul Di’Anno va concerta la Silver Church, un eveniment obligatoriu pentru toţi rockerii cu pretenţii.

Pe 20 noiembrie, tot în Suburbia avem concertul SUPERBUTT, una din cele mai active şi promiţătoare formaţii din Ungaria, o trupă pe care o cunosc personal de 10 ani şi despre care am să vă povestesc în curând. Dacă vă plac Clawfinger, Metal-ul abordat modern şi cu vână, să nu-i rataţi! Alături de ei urcă pe scenă şi Snapjaw şi Dwarf Planet .

 

Nu în ultimul rând, pe 25 noiembrie, de la ora 20, la Sala Palatului concertează Ian Garbarek sub egida Masters of Jazz.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JeAP1KyPDzM]

Promisiunile

Posted on by — 19 Comments ↓

Săptămâna trecută mă miram cum şmecheria cu Referendumul al lui Băsescu a prins la prea-stimabilul public larg (alegător). Nici un argument de bun simţ sau logic nu a convins lumea cuprinsă de euforia „pe ei, mama lor!”. Este evident că Referendumul nu o să aducă absolut nimic, doar ceva mai multă lume la urne şi eventual ceva voturi în plus domnului preşedinte-n funcţie, voturi de care are nevoie disperată. Modificarea constituţiei – necesară pentru schimbarea structurii Parlamentului şi numărului reprezentanţilor – este o procedură voit anevoioasă şi – surpriză! iepuraşul din joben – la mâna acelui Parlament care prin reprezentanţii ei şi-a declarat ferm refuzul de a modifica ceva din actuala formă şi structură. Deci, votul popular nu duce nicăieri.

Buuun! Ieri priveam cu – admit – oarecare amuzament protestul fermierilor. Fermieri fiind o formă de alint via U.E. a ciobanului mioritic tradiţional. După mulţi-mulţi ani o manifestare aproape că a degenerat în violenţe de stradă, oricum clinciuri între manifestanţi şi jandari au existat. M-a surprins faptul că aceşti oameni simplii s-au organizat mult mai eficient ca sindicaliştii şi aveau un scop clar, bine definit şi l-au urmat cu sfinţenie. Când au văzut că la Guvern bate vântul şi n-au de la cine şi ce să obţină, instinctiv, s-au mutat la Cotroceni. Este – probabil – o reminiscenţă a vremurilor apuse în care preşedintele conducător unic, avea pâinea şi cuţitul, lua toate deciziile pentru ţară şi popor, dar şi o rezultantă a imaginii de „preşedinte jucător” promovată de domn Băsescu. Oamenii hotărâţi şi conştienţi de momentul electoral, erau determinaţi să obţină un răspuns pozitiv cererilor înaintate.
Pe de o parte este un precedent periculos. Azi ies sindicaliştii de la Metrorex, în zilele următoare deja s-a anunţat protestul bolnavilor de cancer care nu-şi mai primesc subvenţiile şi medicamentaţia şi probabil urmează alte şi alte proteste din toate părţile.

Aici intervine marea mea nedumerire. Pe de o parte este evident că nu există fonduri – bani – pentru nicio revendicare, pentru nici un sector, în fapt, pentru nimic. Bugetul are o gaură cât toată ţara şi deja suntem îndatoraţi pe câteva generaţii. Tot ce se poate obţine în actualul context sunt promisiunile. Promisiuni contra voturi. Promisiunile – ca mărirea salariilor profesorilor cu 50%, ca banii daţi celor ce se întorc în ţară şi toate celelalte promisiuni electorale – nu vor fi niciodată onorate. Asta este singura certitudine incontestabilă.

Ţin promisiunile de foame?

Dracu m-a pus…

Posted on by — 37 Comments ↓

(Dracu m-a pus să-mi fac blog. Şi – bănuiesc – tot Dracu mi-a dat (cât de cât) minte şi opinie personală. Şi să păstrez linia desfăşurării naturale (sau draconiene), tot Dracu mă pune să-mi şi exprim părerile.
Am luat-o peste nas că mi-am permis să spun de ultimu’ Pearl Jam că este mediocru. Nu, cu excepţia unui tip civilizat (ededdeddie) cu care am avut un dialog, majoritatea s-au rezumat la depunctări (pe Metalhead).
Nu mă deranjează când cineva e de altă părere şi nici dacă mă înjură. Ce cred eu că este aiurea, este lipsa de argumente (contra-argumente), incapacitatea de a se exprima, de a susţine o opinie a multora.
Cronica la Rammstein l-a supărat (şi) pe fgrahram. El şi-a dat drumul. Dar tot ce a putut să spună a fost: „nu stiu cine esti dar esti o eroare totala… moartea e pentru toti .” Fuck! Despre ce Dracu – iartă-mă – vorbim??!

Mă întreba Un Soricel „care sunt tiparele mentale şi reflex ale rockerilor”. Păi e cam aceeaşi atitudine şi mentalitate de turmă general valabilă. Adică Iron Maiden cântă pe stadion, Paul Di’Anno într-un club cu 300 de locuri. La Metallica se duc 7000 de oameni, la Faith No More nici 1000. În ’78 a avut Ted Nugent un album, pe „Fear of the Dark”-ul din 1992 al celor din Iron Maiden este o piesă: „Weekend Warriors”. Păi cam aşa e şi rockerul ca microbistul: de sfârşit de săptămână. Stă cu mama şi tata şi când se-nsoară, se lasă de Rock ca de… labă. Cam asta e!

Punk Ain’t Dead! 😀 Tânăr şi neliniştit. Până la moarte! 😆 😆 😆 (Pentru cine plânge chitarele?)

glamor and punk

Dracu m-a pus să-mi fac trupă, să cânt şi să nu mă las nici când am rămas fără trupă. Unii spuneau că-i Punk, alţii că-i Metal, niciodată n-am înţeles – de exemplu – de ce trebuie să se bată la concerte dacă vin şi le place şi unora şi altora ce aud?
Dracu m-a pus să nu o las baltă şi să am un nou proiect care sună diferit de alte chestii, nu prea poate fi înghesuit în nicio cutiuţă şi – cum a fost şi la Cybermental – lumea nu prea ştia cum să reacţioneze… 🙂 Apropo Cybermental, mi-au parvenit pozele de la show-ul meu şi… Dracu m-a pus şi le-am pus pe net. Le găsiţi AICI. (Merci Smogg627adso)

Mr. Pan[k]sament 01.10.2009.

Dracu m-a pus să mă uit pe blogurile WordPress şi n-am găsit nimic interesant. 😆 Politică… mestecat şi remestecat rahat. Horoscop şi alte stele şi pretendente la statutul de steluţe-n devenire. Azi mai nimic…

Dracu m-a pus să citesc pe Ziare.com că au făcut britanicii un studio din care reiese că – e drept, indirect – facem sex cu circa 2,8 milioane de oameni. Măcar am înţeles de ce sunt tot timpul aşa de obosit! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zq5SjPt60DA]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kXm2w3wX8r4]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9EJ4QJKczt8]