Home › Posts tagged jurnal › Page 5

jurnal

De carton…

Posted on by — 24 Comments ↓

N-am terminat analiza muzicală a anului 2009, o să revin cu ce mai am de spus şi fiindcă am tot numărat (şi re-numărat! 😛 ) albumele lansate în anul care tocmai se termină şi ieri seară am ajuns la peste 360, şi-n 2010 – până încep să vină produsele proaspete – mai am suficient material de disecat. 🙂

E final de an, se trag linii, se fac bilanţuri, eu simt doar o oboseală cumplită şi am un gust amărui în suflet.
Am spus-o în răspunsuri la comentarii, dar cred că e corect să o fac şi aşa, direct:
Fuck the politics!
În 2010 voi scrie despre muzică, filme, teatru (dacă ajung), artă în general, cluburi, orice, numai politică nu!
Avem conducerea pe care am ales-o, să ne fie de bine, vine un an foarte-foarte greu, nu ne scoate nimeni din rahat şi noi nu vrem să ne murdărim pe mâini…

De 20 de ani s-a perpetuat abordarea „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim” într-un concubinaj parşiv cu eternul „las’ că merge şi aşa”.
După un comunism de carton de 45 de ani, de 20 de ani ne zvârcolim într-o democraţie de carton, cu un capitalism de carton, cu o clasă politică de carton, cu milionari de carton şi…ne scapă cine sunt în spatele cartoanelor, uneori ne lăsăm păcăliţi chiar şi de cartoane în iluzia unei vieţi mai uşoare, unei vieţi de… carton. Iluzii, vise, viaţă şi…  muzică de carton.

Nimeni şi nimic nu mă poate însă obliga să-mi pervertesc sufletul şi să-l transform în carton. E tot ce mi-a rămas şi am să-l ocrotesc, feresc, înconjurat cu vise şi visuri. Azi este joi, mâine vineri, o nouă zi obişnuită – sper, nu de carton -, o iau de la capăt.

Vă doresc tuturor un An Nou Fericit şi un 2010 cât mai senin!

Şarmul discret al plăcerilor mărunte

Posted on by — 39 Comments ↓

Mă tem de sărbători. Nu-mi aduc linişte, nu-mi aduc împăcare, nu îmi aduc nimic şi nimicul peste golul din mine mă copleşeşte. Mi-e dor de bucuria de a hoinării printre fulgi, mi-e dor de vitrinele luminoase, mi-e dor de un brad împodobit şi aroma magică răspândită prin casă. Toate acestea se încăpăţânează să existe, sunt prezente şi reale, dar par atât de departe ca… fericirea.
Ce ne face fericiţi? Un zâmbet, o atingere, o vorbă bună sau… o bomboană, un Moş Crăciun de ciocolată, un căţeluş de pluş, o maşinuţă sau… sau… sau. Şi dacă, dacă, dacă… Dar, dar, dar… Dar din dar?

Nu sunt trist, nu sunt dezamăgit. Sunt obosit şi captiv. Cuşca mi-am construit-o singur şi acum îmi muşc din mână. Mă doare, dar măcar simt, ştiu că mai trăiesc. Este frig, pereţii blocului par de hârtie, sunt ca gheaţa, caloriferul abia de e călâi, ultimul refugiu este gura căscată a cuptorului de la aragaz.
Îmi fac un ceai şi îmi prăjesc pâine, o ung cu unt. Boierie!
O fărâmă de fericire pe care mi-aş dorii să o împart cu Tine. Este unul din acele lucruri mărunte care fac universul să funcţioneze şi ne face şi pe noi funcţionali, pentru care merită să ne trezim. Nici ceaiul, nici untul n-are acelaşi gust… fără Tine. Păstrez secretul şi mă agăţ de el, privesc înainte.

Nu ştiu ce să spun. Nu păţesc asta prea des, de fapt nu cred că am păţit-o niciodată. Mă tem să nu mă repet, nu aş vrea să spun lucruri povestite de alţii mai pufos, mai zemos… mai şarmant.
Miroase a cafea proaspătă – doar eu am făcut-o adineauri -, îmi plimb cana şi mouse-ul, mă zvârcolesc de ici-colo, rătăcesc fără direcţie, mă pierd printre fulgi, printre gândurile mele şi gândurile Voastre, le adulmec, le ating, le modelez ca plastilina şi încerc să-mi rostogolesc din ele un om de zăpadă care să stea de veghe de sărbători, în noaptea rece şi stranie, cu umbre alungite şi ţipătul becurilor stinghere.

Realitatea banală nu mai apare firesc, şi nu ştiu cine a tras-o de capete.  Cu gândul la nimic, cu gândul pierdut printre mii de cuvinte, cu gândul aşezat într-un cufăr şi uitat într-o mansardă veche a unei case… Fulgii se strecoară prin hornul caselor…Mesageri neştiuţi străbat zările, purtând cu ei povara iubirilor de la ţărm…  Cică viaţa… ar fi ceea ce ni se întâmplă în timp ce aşteptăm o şansă! nu am spus-o eu, e dintr-un film. eu pun întrebarea: o şansă să ce???
duminică dimineaţă, pietrele crapă, gospodinele sparg ouă în ulei încins, popa miruieşte.
Mă simt copil din nou cum trebuie să mă simt în decembrie.
Iarna asta încă nu seamănă cu iarna mea, aşa cum o ştiam: cu fulgi mari şi blînzi şi aproape calzi, cu pătura moale de zăpadă în care să desenez ce vreau.
La ora 2 dimineaţa, puţin nebun, puţin împins de la spate de un prieten pe mess, am ieşit în ninsoarea-viscolul-nămeţii-frigul de afară.  Sub luna vânătorului, nu păşim niciodată singuri.  părăsesc întunericul şi mă gândesc din nou la târguri, parcuri de iarnă, brad, crăciun, zâmbete multe, mereu, frumuseţe, a mea, a lumii.

Sub cornetul de lumină al stâlpului,
căzută în zăpadă,
semăna cu o figurină din turtă dulce
întinsă pe o pojghiţă de lapte.

La 3 zile după prima zăpadă sunt nevoit să escaladez „munţii” de zăpadă de la marginea trotuarelor [mai ales la trecerile de pietoni] şi să cobor din troleu [de ex]  în bălţi imense mustind de noroi şi bucăţi de gheaţă. Avem o iarnă minunată, ce mai! Ninge încontinuu, gheaţa e ca la ea acasă, maşinile se tamponează, autobuzul întârzie cu zecile de minute, cui nu-i place iarna?

„Vin sărbătorile, vin sărbătorile…” …şi dacă doriţi să vedeţi casa şi atelierul Moşului… 🙂

Am făcut suficient ceai, suficientă pâine prăjită, nu e mare lucru, dar împart cu drag tot ce am cu Voi.

Decembrie. „Acel” decembrie. Timişoara, baricada de la Inter din 21… Oamenii care chiar au contat, acei oameni cărora le datorăm absolut tot. Mă simt mai descumpănit ca niciodată şi nu vreau să cred că 20 de ani au îngropat speranţa. A fost… sau nu a fost? „Luni 21 dec. ultimul movielight pe 2009, cu A fost sau n-a fost de Corneliu Porumboiu”  şi despre film aici.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=y3QSkux3vcQ&feature=fvst]

Discul de week-end: Caravan Palace

De francezii din Caravan Palace am dat întâmplător. Albumul auto-intitulat a fost lansat iniţial anul trecut de micuţul label Wagram, însă materialul a fost preluat de Ministry Of Sound şi re-lansat în aprilie anul acesta.
Trupa inedită îi aliniază alături de solista Sonia Fernandez Velasco (voce şi clarinet) pe Arnaud de Bausredon (chitară), Hugues Payen (vioară), Camille Chapelière (clarinet), Charles Delaporte (bas dublu) şi Antoine Toustou (electronice and trombon).
Povestea prinde contur în 2005 când Hugues, Arnaud şi Carlos – care se cunoşteau şi au cântat împreună mai bine de un deceniu – sunt rugaţi să furnizeze coloana sonoră pentru un film „silent porn”, o peliculă veche, restaurată de respectabilul cineast francez Michel Reilhac (am căutat, găsit pe torente şi descărcat şarmanta peliculă… vinovat! 😀 ). Astfel s-a născut o muzică ce amestecă Jazz ţigănesc, elemente de şansonetă, Dub, House şi Hip (Trip)-Hop. Lucrul la material a durat un an întreg, în studio l-au cunoscut pe Loïc Barrouk, impresarul de la Café de la Danse care i-a pus în legătură cu alţi muzicieni şi astfel trupa s-a „îngroşat”. Datorită unei promovări intense via internet, materiale puse la descărcare gratuită, pagină MySpace, difuzări la radio-urile de pe net şi cu multe-multe-multe cântări în cluburi, trupa a câştigat notorietate rapid în Franţa, Elveţia şi Germania şi astfel s-a ajuns la imprimarea şi lansarea primului produs discografic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EE7XkaFFtGE]

Discul conţine 15 piese, un amestec antrenant şi fascinant de Jazz – cu elemente ţigăneşti şi ritmuri Swing, aromă Pariziană de tangou şi şansonete, groove-uri şi sonorităţi din muzica Electronică, Trip Hop şi multă-multă vitalitate. Este un disc vesel, un disc fierbinte (şi) pentru zile mai reci.

Un site cu date şi informaţii complete despre trupă, pagina MySpace şi Last FM.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PLdsw7gKhtY&feature=related]

Filmul de week-end: (Terry Prathett’s) Hogfather

Aţi fost copii cuminţi? Vine Moşu’, vă aduce daruri multe sau… în loc de „Santa” vine… Hogfather? 😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YLKpOoWJlxk]

Lucrurile nu sunt atât de grave. Terry Pratchett este un scriitor cu mult-mult umor. A publicat pentru prima oară la doar 13 ani, în revista şcolii, povestirea „Afacerea Hades”. Scrie, publică cu o frecvenţă constantă 2 cărţi pe an, de la horror-uri a trecut la genul fantasy, dar scrie şi multe cărţi pentru copii.
„Hogfather” este extras din seria „Lumea Disc” şi la noi au fost editate de Noesis şi Rao.
Filmul a fost făcut pentru Crăciunul din 2006 şi difuzat pe Sky 1 în două episoade: în seara de ajun şi în seara de Crăciun.
Povestea pleacă de la o premisă simplă şi inedită: Moş Crăciun dispare şi Moartea este nevoit să-i preia rolul în timp ce nepoata lui, Susan încearcă să dezlege misterul.
„Ho, ho, ho” niciodată n-a sunat mai autentic ca din gura Morţii şi când adaugă şi „temeţi-vă muritori” este genial!
Am văzut filmul de Crăciun acum 2 ani şi m-am îndrăgostit de el.
Sunt multe filme cu şi despre Crăciun, dar dacă e să numesc unul, acesta este.
Şi dacă sunteţi în pană de cadou, o carte de Pratchett sau DVD-ul cu acest film, este o soluţie.

Sărbători Fericite! (mai bine puţin mai repede, decât niciodată! Şi… în definitiv, e doar… Crăciunul. 😀 )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5Zgol2NQhlM]

Doişpe a doişpe-a

Posted on by — 17 Comments ↓

Mă trezesc cu un ciot dintr-un vis pe colţul buzei. În obscuritatea somnoroasă plutesc secvenţe răsfirate dintr-un viitor intuit, dar incert, dimineaţa mă priveşte zgribulită de dincolo de perdea şi o nouă zi goneşte afară în vântul neprietenos alături de primii fulgi de zăpadă. Am îmbătrânit: urăsc iarna. ’neaţa.

Traseu prestabilit: baie, traversarea sufrageriei, slalom scurt prin hol şi finish-ul în bucătărie. Gesturi mecanice: ibric, apă. Puţin zahăr, aragazul, caut bricheta, găsesc chibrituri. Fulgii parcă mă urmăresc, se izbesc de geamul impasibil, e frig, aprind şi cuptorul de la aragaz şi strict din spirit de economie, cu acelaşi chibrit îmi aprind şi prima ţigară. Pregătesc cutia cu cafea şi aştept cu nerăbdare să clocotească apa. Cum e să aştepţi cu răbdare?

Cât costă fericirea? În secunda asta m-ar face fericit un borcan cu piure de castane. Mecanica simplă şi magia discretă a existenţei. 🙂 Gata cafeaua, mai fumez o ţigară apoi direcţia sufragerie, computer, conectare, internet. Aproape patetic.

Este mai bine să umpli golul cu vise, decât să  îl laşi gol. Nu mai e nici o frontieră iar colţul proaspăt tencuit îşi pierde palida culoare, se unge-n mir, pipernicit de şoaptele fără culoare. O fotografie frumoasa.
Stau ascuns. Sunt invisible pe mess. Ne-am luat cu voturile, cu frauda, ne-am rupt în două, fiecare după cum vede… binele comun şi propriul bine. Şi când zgomotul lumii zgârie timpanele de sticlă, ne rămân doar urmele. Până şi sărbătorile de iarnă au fost uitate. Iluzii prăfuite de vreme… Nu e sfârşitul lumii, nici măcar al României. Dap, e sâmbătă.

Discul de week-end: Skunk Anansie „Smashes And Trashes” (2009)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pRH807Zg8MQ&feature=fvw]

Skunk Anasie au explodat în conştiinţa iubitorilor de muzică (Rock) la mijlocul anilor ’90 şi au cucerit publicul în primul rând prin forţa, atitudinea, incisivitatea solistei Skin (Deborah Anne Dyer). Din cele trei albume lansate până la destrămarea formaţiei din 2001 („Paranoid and Sunburnt” 1995, „Stoosh” 1996 şi „Post Orgasmic Chill” 1999) au vândut milioane de copii şi au dominat clasamentele, astfel în 2004 au fost nominalizaţi ca una din cele mai de succes formaţii britanice din perioada 1953-2003 în Guinness Book of British Hit Singles & Albums.
De la piese în forţă la balade, Skunk Anansie reprezintă un Rock militarist, protestatar, o combinaţie fericită şi reuşită de muzică acceptabilă pentru un public larg, dar fără a face compromisuri deranjante.

Vestea că anul acesta trupa se reuneşte şi lucrează la piese noi m-a bucurat. Rezultatul – sper intermediar – este acest „Smashes And Trashes”, un disc ce conţine 15 piese, 12 succese anterioare şi 3 piese noi.
Avem clasicele „Hedonism”, „Charity”, „All I Want”. „Twisted”, „Weak”, „Brazen”, „Charlie Big Poatato”, „I Can Dream” „Lately”, „You’ll Follow Me Down” şi „Selling Jesus” (nu în această ordine).
Cele trei piese noi, „Because of You”, „Squander” şi „Tear the Place Up” nu aduc nimic nou la stilul deja consacrat al formaţiei, dar reconfirmă energia şi calitatea pieselor ieşite din atelierul de creaţie al britanicilor.
„Tear the Place Up” este foarte energică şi zgomotoasă, „Because of You” este o baladă în forţă cu caracteristicele accente paranoice iar „Squander” este o piesă lirică, aşezată.
Sper să vină albumul nou, acest material vine doar să ne deschidă apetitul.

Filmul de week-end: The Terminal (2004)

Nu sunt expert în filme, nu pretind şi n-am să pretind asta niciodată. Am avut o perioadă-n viaţă când „haleam” filmele pe bandă rulantă, îmi amintesc  cu plăcere de nopţile cu video organizate de Alin înainte de ’89, din când în când mă mai ia un val de lene, nostalgie sau ştiu eu ce alt impuls şi mă uit la câteva filme noi sau vechi, dar – revin – nu-s critic cineast, abia de memorez 5-6 nume de actori sau regizori, nu sunt la curent cu tendinţele din lumea filmului. E drept, vizualul m-a atras de mic copil, prima oară prin desen, apoi întâmplător am urmat un curs de film la Palatul Pionierilor, apoi un curs foto şi am ajuns să lucrez o vreme într-o televiziune, de câţiva ani fac editare foto/video, nu-s total paralel cu fenomenul, doar că nu-s atât de implicat cum sunt cu muzica. Mai fac o paranteză-n paranteză, anul acesta mi-au răsărit din senin nişte idei de scenarii de film, mă tentează ideile, habar n-am cum se scrie un scenariu, dar nu exclud posibilitatea să mă aventurez şi-n aceste proiecte în 2010.

„The Terminal” este un film „uşurel”, un amestec romantic de dramă şi tragedie cu o reţetă de succes impecabilă: regizor Steven Spielberg, protagonişti Tom Hanks şi Catherine Zeta-Jones.
Nu o fi o capodoperă cinematografică (încă o paranteză, săptămâna aceasta m-am mai relaxat cu câteva filme de geniu al lui Michelangelo Antonioni), nici n-a obţinut nicio distincţie semnificativă (din ce ştiu eu) şi habar n-am ce încasări a produs (sau nu), dar este un film excelent pentru relaxare, pentru deconectarea de la tumultoasa nebunie care ne înconjoară.
Naraţiunea filmului este simplă: Viktor Navorski, un cetăţean din statul fictiv Krakozhia, ajunge în aeroportul internaţional J.F.K. din New York însă în timpul zborului are loc o lovitură de stat acasă şi Viktor rămâne blocat în terminalul aeroportului pentru următoarele nouă luni, rămas fără stat şi cetăţenie, nu poate nici să se întoarcă, dar nici să intre în Ţara Făgăduinţei. Situaţia, precara cunoştinţă a limbii engleze naşte tot felul de situaţii comice sau tragice.
Un film asemănător a mai fost făcut în 1994 de regizorul francez Philippe Lioret: Tombés du ciel (Lost in Tranzit), însă pe acesta nu l-am văzut.

Viaţa bate filmul? La ora actuală este un cetăţean chinez, Feng Zhenghu, într-o situaţie oarecum asemănătoare în terminalul aeroportului din Narita, Japonia deoarece autorităţile din China îl consideră un agitator şi nu vor să-l mai primească pe teritoriul Chinei.
Puteţi urmării evoluţia situaţiei lui pe Twitter.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=W2vvOPsiVdU]

Ză vor iz ovăr

Posted on by — 20 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hb2YSAVHmIE]

P.S.

m-am săturat să dispună alţii de viaţa mea.
m-am săturat de viaţa mea aşa cum este ea acum.
m-am săturat de blog.
nu am nicio obligaţie faţă de nimeni.

Punct şi de unde o fi.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=e71ia1AFGVk]

How to lose friends and alienate people

Am o vârstă – nu neapărat respectabilă – la care îmi permit să trag – din când în când – concluzii. Am o experienţă de viaţă pe care – şi nu o spun cu îngâmfare – mulţi nu o să o aibă nici la 80 de ani, care îmi permite să văd lucrurile în perspectivă şi uneori dintr-o altă perspectivă. Da, am greşit de multe ori, mai greşesc şi am să mai greşesc. Fără greşeli cred că de cele mai multe ori am rătăcii calea corectă. Sună ciudat, dar îmi asum şi această anomalie. Am un sistem alandala, o „varză” a la Brushvox pe care mi-am clădit-o în timp şi care predominant a funcţionat şi s-a confirmat în cazul meu. Nu cred nici că este un sistem bun, nici perfect, dar este al meu. Nu cred că e cazul să-l explic acum sau poate că e, da’ n-am eu chef.
Despre ce este totuşi vorba, ce dracu vorbesc eu aici?!
Uneori habar n-am… Viaţa este ca un puzzle, adunăm cioburi şi tăieturile sunt amintiri, semne de memorat pe o hartă uneori obscură, acoperită cu ceaţă. Am o filozofie superficială şi selectivă, adunată din fragmente care m-au fascinat în diferite momente, puţină aromă orientală, un strop de misticism, o harababură care cu greu ar putea fi numit un sistem, dar care – cum spuneam – funcţionează. Ai nevoie de repere să nu te învârţi în cerculeţe invizibile, să nu repeţi greşelile sau dacă le faci şi le repeţi, măcar să fi conştient de ele.
Tarotul de exemplu m-a învăţat să înţeleg în primul rând trecutul şi să anticipez viitorul. Nu folosesc cărţile prea des, însă mecanismul odată înţeles, funcţionează şi fără. Şi asta datorită reperelor. Reperele pot fi decizii, fapte, întâmplări. Uneori dacă o iei pe o stradă la dreapta sau la stânga este suficient să-ţi schimbe „destinul”. Dacă eşti puţin atent – nu ignorant – toate datele acestea acumulate, contorizate îţi pot da răspunsul la un şir lung de „de ce”-uri. Cred că în momentul în care începi să te înţelegi, începi să-i înţelegi şi pe ceilalţi mult mai uşor. Poţi să vezi dincolo de suprafaţă, de ce pare cel mai la îndemână evident, dar nu este şi tot timpul „realitatea”. Bine, realitatea, adevărul sunt relative, sunt deformate de percepţie, dar asta-i deja o altă poveste!
Nu le ştiu pe toate, nu sunt nici cine ştie ce deştept, poate doar ceva mai atent, mai sensibil la semne, repere. Asta nu mă face infailibil. De păcălit, toţi ne păcălim sau suntem păcăliţi.

Nu sunt nici în război cu nimeni, nu vreau nici să-mi impun părerile, departe de mine gândul să dau lecţii sau să arăt calea… („Fiecare să facă ce vrea, pe mine să mă lăsaţi în pace…”)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2z9re34GrV0]

Şi cam asta este concluzia pe care am tras-o: nu mă mai implic în nimic dincolo de mine. Nu are nici un sens nici să mă cert cu cineva, nici să discutăm în consens. Nici una, nici alta nu duc nicăieri. Ei bine, discuţiile cu prietenii sunt faine, nu aş putea renunţa la ele, mereu vine cineva cu o perspectivă nouă care deschide noi orizonturi sau uneori o vorbă bună la momentul potrivit te trece puntea mai ceva ca un pact conjunctural cu dracu. 🙂 Blogul acesta în definitiv m-a reconectat şi cu prieteni vechi, mi-a adus şi câţiva prieteni virtuali fără de care acum mi-ar fi greu să-mi mai imaginez zilele…

Dar ce se întâmplă cu guvernul, cine este preşedinte şi cine cu cine se ceartă şi se împacă,  nu o să mai facă parte din blog. Fiecare să-şi folosească capul şi să se dea cu capul după bunul plac. Părerea mea oricum nu valorează nici cât o ceapă degerată. Şi nu, nu m-a ciuruit nimeni, n-am pierdut nicio bătălie. Doar… dar nu zic. Spune mai bine Sir Bob Geldof. 😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=it45ankt0Ds]

Rezultate finale, alegeri 2009: Escu, prostia şi ciolanul

Posted on by — 16 Comments ↓

După prea mulţi de Escu la cârma ţării, geoană mi-a fost finalmente uşor simpatic fiindcă ar fi rupt acest şir cel puţin aparent nefast. Ştiu, e o prostie, dar încercam să-mi găsesc argumentele să pun ştampila în pătratul lui. Am ajuns aici fiindcă boborul i-a creditat pe cei doi candidaţi de stânga: băsescu şi geoană. Dreapta este susţinută în continuare de cel mult 20% dintre alegători, eu cred mai repede cifrele, decât vorbele.
Încerc cumva să înţeleg cum se împacă teama de comunism cu nostalgia vremurilor când locul de muncă era sigur, partidul „dădea” case şi tot românul făcea un concediu la mare, dar sincer, nici cum nu reuşesc. Am auzit tot mai des – şi de când şi cu criza – şi mai des că „ce bine era înainte” de la cei mai în vârstă şi prin manipulări profesioniste, pe partea cealaltă s-a creat în rândul tinerilor un val „anti-PSD”. Din acest amalgam aparent incompatibil, băse şi-a construit un bazin electoral de circa 5 milioane de votanţi. Nu prea îi înţeleg nici pe tinerii care la revoluţie purtau încă scutece şi în toamna asta i-a luat valul anti-comunist. Nu vreau să fiu răutăcios, dar gândul mă duce la drogurile uşoare promise de tataia băse că le legalizează. La urma urmei şefu’ statului nu o dată a declarat şi că şcoala e cam pierdere de timp, lucrurile au un sens.
Şi – deloc de neglijat – sunt serviciile. Nu mai este securitatea, sunt mai multe, mai discrete şi… mai eficiente.
Mi-am amintit de nefericitul Emil Constantinescu care a refuzat să bată palma cu ele şi în final de mandat a trebuit să se recunoască înfrânt. Părea patetic atunci, dar cred că am subestimat gravitatea adevărului spus atunci. băsescu n-a ezitat să bată laba cu serviciile. Dosarul lui băsescu este curat şi parfumat, dar asta în România nu înseamnă absolut nimic: mâine şi eu şi ori care dintre noi ne putem trezi cu dosar de turnător la fel de simplu cum „băieţii deştepţi” au dosarele curate. Istoricul vizibil al preşedintelui băsescu legat de servicii a început cu ziariştii răpiţi în Irak, a continuat cu evaporarea lui Hayssam, s-a întrezărit în unele din afacerile familiei băsescu şi s-a evidenţiat în ultimele două săptămâni de campanie prin intoxicarea şi manipularea masivă, extrem de profesionistă, o spălare pe creier impecabilă. Şi s-a văzut asta clar la „contra-manifestaţia” de la Timişoara pe 1 decembrie: pancarde, bannere, steaguri, activişti şi agitatori. Toate acestea indică organizare şi bani. Cum am mai spus, siturile gen „NU geoană” şi „România Anti-PSD” au apărut din senin şi sunt anonime, ne-asumate, în schimb au circulat mii de mesaje pe mail şi sms ce chemau lumea ăn stradă la manifestaţii şi contra-manifestaţii. Pentru toate acestea este nevoie de structuri şi organizare şi toate acestea l-au servit impecabil pe candidatul băsescu.
Nu spun că unii n-ar fi pus botul cu bună credinţă, dar asta nu schimbă sau scuză faptul că au pus botul.

Războiul dintre maşina de partid şi servicii a fost câştigată detaşat de servicii. Şi – trebuie să admitem – este normal să fie aşa. Asta şi-n contextul în care PD-L este în egală măsură moştenitoare al activelor şi structurilor aceluiaşi partid comunist, plus fiind tocmai la guvernare, a controlat bine prin prefecţi, administraţia locală şi organele Ministerului de Interne în mare măsură şi desfăşurarea alegerilor.

Fraude s-au făcut de ambele părţi, foarte probabil PD-L-ul de data aceasta având mai multe pârghii, a reuşit o fraudare mai masivă. Poate asta a determinat rezultatele, poate că nu. Din punctul meu de vedere nici nu este un aspect foarte important. Pentru 100 RON la ţară omul l-ar fi votat şi pe dracu. Sărăcia în care marea majoritate a populaţiei se zbate este nu doar departe de standardele europene, dar departe şi de cele balcanice. Cred că mita, frauda morală a tras în cumpănă mai mult ca oricând. Şi ce nu s-a putut cumpăra, s-a furat. Cred că a existat o uşoară relaxare prematură şi-n tabăra PSD-PNL şi asta s-a văzut la ieşirea triumfală a lui geoană imediat la anunţarea exit poll-urilor. Nu reiau povestea nopţii care a urmat…

Dacă duminică seara nu mă bucuram de victoria pe care geoană şi-o anunţa pompieristic ci aveam doar speranţa că PSD-ul cenzurat de Antonescu şi PNL pot forma un guvern echitabil şi funcţional sub conducerea unui premier nu providenţial, dar măcar promiţător, acum nu mai am nimic de ce să mă agăţ.

Suntem în stare de avarie de 20 de ani, tranziţia pare eternă, pedalăm la o bicicletă fără roţi, cu lanţul de gât şi ghidonul în aer. Dacă după mineriadele de la începutul anilor ’90 circa 2 milioane de români au ales pribegia, acum situaţia la nivel global este mult mai complexă şi economia suferă peste tot.

Indiferent cine şi ce guvern o să facă acum, situaţia este extrem de gravă.
Pentru o eventuală nouă tranşă de la F.M.I. până pe 10 decembrie ar trebuii aprobat bugetul pentru 2010. De două luni nu avem guvern, a expirat şi bunica interimatului. Căderea RON-ului pare imparabilă, urmează inflaţia, un şomaj preconizat la peste 10% şi dumnezeu ştie ce alte “bucurii”. Şanse pentru un nou guvern PD-L care să treacă prin Parlament sunt destul de mici. Nu exclud dezertări din PNL, PSD, nu exclud cooptarea la guvernare a UDMR-ului care şi-a lăsat o portiţă de dialog cu PD-L-ul, cum nu putem exclude nici o reorientare a PNL-ului, mirosul de ciolan, cât de subţire ar fi slăninuţa, tentează o mare parte din partid, cum au acceptat ideea coabitării cu PSD-ul, nu e chiar aşa un compromis o „împăcare istorică” cu PD-L-ul. Şi astfel de semnale apar tot mai insistent dinspre tabăra liberală. O astfel de mişcare cred că-l scoate din scenă pe Antonescu şi poate îngropa definitiv PNL-ul. Dar scuza „interesului naţional” justifică foamea acumulată în băncile opoziţiei de mulţi lideri influenţi din partid… Putem asista şi la o nouă rupere a partidului… Perspective sumbre, dar din partea majorităţii politicienilor nu mă aştept la nimic bun de multă-multă vreme. Eu unul nu cred că mai suport o zi să văd sau să aud de udrea, blaga, videanu, berceanu, hrebenciuc, vanghelie, mazăre, sulfina şi şi şi…

Nici soarta lui geoană nu pare prea luminoasă. Am spus de mult timp că geoană va fi victima sigură al acestei campanii şi acest lucru s-a adeverit. N-a reuşit să reformeze PSD-ul şi dacă acest eşec se confirmă, cu siguranţă o să fie înlăturat de la conducerea partidului socialist.
Dracu ştie cine o să vină în fruntea PSD-ului, dar cei care sperau la reformarea partidului, cred că pot să uite încă o dată de asta. Şi sunt voci şi-n PSD care nu exclud revenirea la guvernare alături de PD-L.

Eventulalele alegeri anticipate nu cred că ar schimba nici actuala balanţă de forţe şi ar aduce şi mai mult haos în sistemul şi aşa bulversat, dar şi în societate.

Ei n-au nicio jenă, n-au nicio apăsare. Greul tot noi îl tragem, rău tot nouă ne va fi şi-n următorii 5 ani. Viaţa noastră, problemele noastre nu mai contează până la următoarele alegeri…

Cred că pe lângă şansa ratată a unui guvern proaspăt şi al accederii la putere a unei generaţii mai tinere, am ucis nu doar şansa dar şi această generaţie. Niciodată nu am simţit atât de inutilă revoluţia din ’89 ca acum.

Niciodată n-am fost atât de trist. Poate doar când a murit mama. Şi niciodată nu m-am temut aşa de mult de ziua de mâine, nici când în ’88 eram în arestul securităţii.
Şi îmi este ruşine. Ruşine că m-am născut, că trăiesc şi – probabil – am să crap în România.

De week-end

Posted on by — 23 Comments ↓

Doi iepuri. Dintr-un foc.

M-am scărpinat şi am întors-o pe toate părţile. Chestia asta prostească cu „răul mai mic” mă scoate din minţi! Avem doi candidaţi – votaţi tot de „bobor” că nu marţienii le-au acordat încrederea! – numai buni de puşi în vitrină. Vitrina frigorifică. Ala-bala, portocala… Nu! Nu! Nu-i bine! Favorizează unul dintre candidaţi!
Juratu’ pe biblie m-a dat gata! Mi-am amintit de Green Day şi DVD-ul lor „Bullet in a Bible”… Şi asta m-a dus cu gândul la bâlciurile de odinioară şi la trasul la ţintă…

Eu pun problema raţional şi practic. Pe de o parte programul „NU geoană” care înseamnă încă luni bune de criză guvernamentală, alegeri anticipate, deci încă jumătate de an de campanie şi scandal, asta implică inevitabil un dezastru economic iminent şi implicit tensiuni sociale. În contextul deja grav al crizei economice, acest program nu sună deloc promiţător. Tezele false cu comuniştii şi mogulii mă  fac să casc.  Legalizarea drogurilor uşoare nu mă interesează şi dacă vreau să apelez la serviciile unei prostituate, mă descurc şi-n condiţiile actuale. Pe comunişti (şi corupţi) nimeni nu i-a combătut în ultimii 20 de ani, fix acum a sosit momentu’ revoluţiei. Să fim serioşi! Mai e şi treaba cealaltă care mă cam îngrijorează: Statul prezidenţial pe care-l visează nea băse, visu’ lui de jucător, toate mi-l amintesc pe Ceauşescu, alt brav cârmaci care a controlat tot şi se pricepea la toate. Nici programul „NU băsescu” nu pare – deocamdată – prea elaborat, însă are oarece avantaje: o majoritate parlamentară, un guvern de coaliţie cu susţinere consistentă, un premier german prezentabil, adică există o cât de mică şansă să se facă ceva. Cât rezistă alianţa, cât de independent şi competent este Johannis, după 20 de ani de hoţie şi debandadă ce şanse mai sunt să ieşim din rahat, greu de spus, dar…
Şi mai e ceva. Că de la bâlci şi trasu’ cu puşca (şi cureaua lată) am plecat: dacă votez negativ, ca un foc de armă şi-l votez pe geoană, există o mică-mică şansă să elimin de pe scena politică măcar câţiva măscărici pentru totdeauna. Este evident că dacă pică băse, odată cu el se cam scufundă şi bărcuţa PD-L, chiar dacă traseiştii se vor reorienta spre PSD şi PNL, tot rămân câţiva de… căruţă, adică pe dinafară. Mare lucru nu e, dar tot e ceva decât nimic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yhYAxhipPFU]

O ştire care a trecut neobservată-n ameţeala electorală… Miron Cozma şi invenţia sa nouă, Partidul Muncitorilor se dă rocker… Pe ăsta nu-l huiduie, nu-l fugăreşte nimeni… N-am văzut lume cu pancarde, cu “JOS”…  Nicio reacţie. Ruşine ăstora care se dau acum mari anti-comunişti… Sunt revoluţionari când cei din umbră apasă butoanele. Într-o ţară praf, lume praf.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=grE-_DaoXF8]

Pocnesc din degete cu mintea şi scot din pălărie batiste viu colorate şi înnodate între ele. În capul meu e un fel de bla-bla-bla … simt că am cam obosit. Îmi plac dimineţile în care mă trezesc în pijamale. Şi serile care mă prind tot în pijamalele de dimineaţă. Oamenii îmbrăcaţi în pijamale sunt naturali şi vulnerabili. …Ies să îmi cumpăr ţigări… îmi fac cafea… Beton în jur şi gânduri zgâriate de zâmbete amăgitoare. Oamenii se mulţumesc să mă catalogheze drept ciudată şi mă fascinează cum din persoana perfect lucidă cu care mă trezesc în fiecare dimineaţă-în corpul meu – ei o fac în toate felurile,şi beţivă,şi anorexică, şi paralelă cu planeta Pământ.
De câte ori nu ai vrut să te ridici şi să pleci? Aşa, simplu, să cedezi primului impuls. Să te ridici şi să nu te mai uiţi înapoi. Fără regrete, fără teama de consecinţe. Mai bine neobişnuit decât banal. Specializaţi în somnul straşnic şi îndelungat, împovărăm oscioarele altora cu toate puseurile planurilor stătute. Naiv, iluzionat, înfierbântat, entuziasmat şi efervescent am lăsat lucrurile aşa, să văd ce poate să se întâmple şi până când. Mi-e dor de vremea când alergam desculţ(ă) printre fluturi şi flori… Dacă raiul ar fi o singură amintire fericită, pe care ai alege-o? …şi dacă într-o noapte m-aş întoarce cu spatele şi te-aş lăsa dezgolit de mine şi gol? O zi ca oricare alta, aceeaşi neclintire în aer…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OT8QT4BEOTo]

Peste tot doar politică, politică, politică şi iar politică. Ne-am damblagit toţi şi cu totul! Totuşi şi ceva amuzant: femeile şi fotbalul. Orgasm perturbat de fluierul arbitrului… he he he.
Am dat două click-uri mai în-colo şi schimbare de ton(uri): m-am uitat la pozele lui Andrei din cimitir.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Qyx4PHNpW6o&feature=related]

Filmul de week-end: Anatomia Iadului

„Acest film este ficţiune, Nu un roman de televiziune.
Nici măcar de actualitate
Toate părţile corpului feminin din film sunt înlocuite de imitaţii
Acestea ajutând autorul să-şi exprime punctul de vedere.”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=R5waNhX5tDg]

„Ce te sperie mai mult, moartea sau prostia?”

Pe Rocco Siffredi – „Italian Stallion” – probabil cei mai mulţi îl cunosc din filmele sale pentru adulţi. Cu toate acestea Rocco a jucat şi-n câteva pelicule non-pornografice. Cu scriitoarea şi regizoarea franţuzoaică Catherine Breillat a colaborat în două producţii: „Romance X” din 1999 şi acest „Anatomie de l’enfer (Anatomy of Hell)” din 2004, adaptat după cartea ei „Pornocratie”.
Nu sunt un specialist în filme ca prietenul Alin aşa că mă feresc de o analiză. Nu este deloc relevant, dar mie mi-a plăcut. În general îmi plac filmele franţuzeşti, probabil ca un reflex la saturaţia provocată de producţiile americane pe bandă rulantă. E un film întunecat şi erotic, o explorare numai bună sâmbăta seara. Pentru cine gustă şi ce-i sub plapumă, nu doar la… suprafaţă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fDAiYlZDZKU]

Plimbări cu Oblio

Posted on by — 8 Comments ↓

M-am trezit într-o baltă de apă. Am avut un vis ciudat care s-a tot repetat până ce m-a izgonit din pat. Nu, nu fac mişto, chiar asta am visat.
Premierul alungit-interimar Emil Boc ţinea tot felul de conferinţe de presă. Era nebărbierit, cu cămaşa descheiată, fără cravată şi mult-mult mai scund ca-n realitate. Sorin Miscoci îi tot adresa nişte întrebări destul de agresive, era mult mai înalt ca-n realitate şi semăna cu… Ovidiu Ohanesian. La ultima rundă de vis, Miscoci l-a abordat pe Boc după conferinţă în faţa pupitrului de unde a vorbit premierul în disfuncţie şi l-a întrebat iar ceva, Boc i-a răspuns vizibil stresat, dar politicos, apoi i-a întors spatele moment în care Miscoci l-a tras înapoi violent şi a început să-l scuture şi să-l învârtă ca pe un titirez şi-l întreba, tot întreba cu vocea tot mai ridicată, ţipată.
Din păcate fix ce era mai interesant n-am auzit sau nu-mi amintesc: întrebările.

Subiectul top rămâne şi azi „palma lu’ Băsescu” sau „caseta lu’ Patriciu”.
Eu zic aşa: Băsescu a dat palma, caseta e adevărată.
Ce este cel mai murdar în toată povestea este că şi presa şi politicienii – mai ales cei din PD-L şi PNL – din preajma lui Băsescu au tăcut 5 ani.
Atunci s-a muşamalizat incidentul fiindcă Băsescu era personajul menit să ne salveze de Năstase şi „hoarda roşie”, acum s-a scos povestea pe tarabă fiindcă PSD-PNL sunt determinaţi să câştige bătălia, în fapt tot anul acesta şi toată campania s-a aflat sub sloganul „Jos Băsescu”.
Nu mai vreau să pierd vremea pe analiza subiectului, dar sunt câteva argumente relevante: reacţia lui Băsescu la vizionarea în premieră a imaginilor: i-a căzut faţa la propriu şi tot ce a putut să spună a fost „m-a înjurat copilul?” Adică ştia exact despre incident şi context.
Analiza imaginilor de pe internet nu valorează nimic. O experitiză corectă poate fi realizată exclusiv pe imaginea brută şi având şi camera cu care s-a efectuat înregistrarea. Cu toate acestea, imaginile par corecte. Mai este şi mărturia copilului. Cu toate presiunile făcute pe săracul din toate părţile. Mărturia femeii care susţine că 1. Băsescu i-a rezolvat probleme, 2. Băsescu nu l-a lovit pe copil, explică tot: dacă nu-l lovea pe copil, nu se implica să rezolve problema… ha ha ha! 😛 Iar femeia nici nu are cum să spună acum, da domne, l-a pleznit pe mucosu’ ăla.
E simplu.
Însă revin la ideea de la care am pornit: atât politicienii cât şi cei din presă s-au mai descalificat încă o dată.

Încă o dată constat că lucrurile se cântăresc mult prea emoţional şi deloc raţional.
Şi uităm că politicienii după alegeri o să uite iar de noi cu aceeaşi candidă nonşalanţă…

E duminică, visam aşa frumos, la dracu! Ha ha ha! 😛

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=At2IIzug0WQ&feature=related]

Dacă ieri v-am amintit de sfârşitul iminent al omenirii pe 21 decembrie 2012, astăzi vă propun un articol pe care l-am citit pe HotNews:
„Restricţionarea accesului la internet a celor acuzaţi că descarcă în mod ilegal conţinut de pe internet se va putea face din iunie 2011 în toate ţările UE numai după „o procedură prealabilă echitabilă şi imparţială” care va include dreptul de a fi ascultat şi dreptul la o cale de atac eficace şi ţn timp util, după ce Parlamentul European a adoptat marţi pachetul de reforme telecom din UE. Ce va însemnă în practică această procedură corectă şi imparţială este încă neclar, notează BBC, care aminteşte că forma anterioara dar respinsă a acestui amendament cerea explicit obligativitatea unei decizii judecătoreşti înainte de restricţionarea accesului la internet.

Subiectul este delicat. Pe de o parte pentru a constata că un utilizator descarcă materiale ilegale, acesta trebuie urmărit şi asta, implică violarea intimităţii utilizatorului. Pe de altă parte, da, cred că într-un fel sau altul trebuie stopată sau măcar limitată piraterie. Dacă un artist doreşte să îşi ofere creaţia în mod gratuit este opţiunea lui, însă cei care vând produsul, trebuie protejaţi. Producţia unui film ajunge la milioane de dolari, producţia unui album muzical poate ajunge şi acesta la sume considerabile, cred că este corect ca cei care investesc în astfel de produse să fie protejaţi la fel ca oricare alt investitor într-o altă afacere.
Subiectul este totuşi fierbinte şi alunecos. Şi la noi sunt persoane care se tem de posibile abuzuri, există într-adevăr posibilitatea ca în spatele acestui articol să se comită şi eventuale abuzuri, să fie sancţionaţi „utilizatori incomozi”. Apologeticum spune: „Gata, din 2011 s-a zis cu internetul”. Cred că o astfel de abordare este la fel de abruptă şi lascivă ca toate celelalte teorii ale conspiraţiei şi sfârşitul lumii fix pe 21 decembrie 2012.
Băieţi: dacă nu descărcaţi filme (porno) şi mp3-uri de pe net, nu cred că vine nimeni să vă verifice la batistuţă şi unghiuţe curate!

La Junkb0x am găsit „Ghidul barbatilor – capitolul 1”: Fustangiul online. Citez de făcut poftă:
„- Fustangiul online este o petunie. O petunie suava, frumos mirositoare, desprins parca din cartile lui Beigbeder – literatura facila, pe care este posibil chiar sa o fi citit si sa fi tras invataminte din ea. (…)pre deosebire de fustangiul clasic (atentie, fetelor) peste care dati prin cluburi si baruri la ore mici (…),pe fustangiul online il puteti intalni cu preponderenta pe retelele sociale, preferabil cele cu poze.
Dupa ce a pus ochii pe tine, fustangiul online o sa se infiltreze in viata ta, ca mucegaiul intr-o camera proaspat zugravita…”

Mălina vine cu o propunere frumoasă menită să aducă puţină bucurie Pentru copiii din C. P. R. U. Centrul de Copii ai Străzii Cireşarii II, sector 5, Bucureşti.
„Peste o saptamana si un pic, pe 6 decembrie, vine sau ar trebui sa vina Mos Nicolae: la cei cuminti cu dulciuri si tot felul de cadouri, iar la cei obraznici cu o nuielusa. Si cum o vorba veche romaneasca zice “De Craciun, fii mai bun!”, ne-am gandit si noi sa organizam un “eveniment” caritabil pentru cei mai amarati dintre copii: copiii strazii.”
Mă bucur că mai sunt oameni care se gândesc la alţii, la copii şi pentru care 6 decembrie nu este… ziua alegerilor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=h2O3cUN8yWk&feature=related]

Este o duminică blândă, soarele ne zâmbeşte ademenitor, parcă-i păcat să rămânem blocaţi în faţa monitorului, captivi în abstract, într-o lume strălucitoare, dar – paradoxal – sterilă. Mai bine ne plimbăm, să rătăcim aiurea şi poate ne regăsim. Atunci când nu îmi permit să visez sau realizez că sunt pe drumuri… mereu pe drumuri. După cum spuneam mai demult: mai bine obosit(ă) decât plictisit(ă).

Vorba lui David: am fugit!

Vreau să dispar din viaţa mea

Posted on by — 30 Comments ↓

Este doar una din zilele acelea… Scot televizorul din priză, îmi vine să iau ciocanul şi să „muţesc” modemul „for good”. Îmi mai fac o cafea, al doilea ibric, a trei-a şi a patra cană. Ritualul mă calmează, mă mai relaxează. Cafeaua la ibric e bună, nu e mare şmecherie, dar necesită puţină atenţie. Înainte să înceapă apa să fiarbă, pun cafeaua, apoi învârt linguriţa în ambele sensuri, înmulţesc caimacul, îmi place spuma, culoarea, aroma ei, dau focul foarte încet şi prelungesc cât se poate de mult „tensiunea”, este aproape ca un act sexual. Începe fierberea, trag ibricul de o parte şi-l stropesc cu puţină apă rece din cană, apoi îi pun capacul. În câteva minute e numai bună de turnat în cană, sunt nerăbdător, mă învârt prin bucătărie, şterg cu cârpa pete numai de mine văzute de pe masă, mă asigur că bricheta este lângă pachetul de ţigări, spăl linguriţa. Îmi torn cafeaua, sorb cu sete din ea, îmi aprind ţigara şi sunt tentat să-mi pun măcar ceva muzică…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VSg8w1c4ncg]

Este „cool” să fi anti, să fi contra. E o treabă care la 16-17 ani dă bine, te face special, ai impresia că eşti „altfel”, ieşi în evidenţă, ai o mie de motive, vrei să te placă fetele sau în special o fată, eşti un dur, un revoluţionar, Che Guevara nu-i ca Che Gue…iarna.
Nu-ţi dai seama, dar totul este previzibil, este perfect integrat în sistem, furtună într-un… ibric.  Anti-sistem, anti-comunist, anti-cip, anti-manele, anti-orice, anti… patic. E nasol însă când şi la 40 de ani tot Gigi-contra eşti, Gigi duru’, rebelul fără cauză.
Încerc să înţeleg de ce căutăm mereu lucrurile care ne dezbină, ne separă, de ce credem că acelea ne aduc şarm, ne fac deosebiţi? Când se creează un curent anti, se adună o gloată şi strigă “huo”, parcă-mi vine instinctiv să fiu… pro. 🙂
Într-o lume care aparent se duce tot mai dracului e al naibii de greu să mai construieşti poduri de comunicare, să întinzi o mână, să oferi un zâmbet, să dăruieşti o floare.
Parcă suntem turbaţi, căutăm cu disperare conflictele, adrenalina confruntării, ura este carburantul primordial care ne ţine în mişcare.
Nu, să nu dăm nicio şansă normalităţii, simplicităţii, bunului simţ. În spatele fiecărui zâmbet cu siguranţă este o capcană, suntem toţi câte o Albă Ca Zăpada şi toţi oferim şi primim numai mere otrăvite. Şi avem nu 7 ci 777 de pitici pe creier.
Mă uit iar la modem, pâlpâie conştiincios şi n-are de unde să bănuiască faptul că i-am pregătit pe sub birou ciocanul ucigaş, îl aşteaptă şi pe el mărul otrăvit.
Afară soarele zâmbeşte cu blândeţe, este o zi incredibil de frumoasă, este linişte, anormal de normal…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=7EYAUazLI9k&feature=related]

Filmuleţul acesta l-am văzut ieri seară la Antena 3, la finalul unei emisiuni plictisitoare despre politică, campanie, coaliţii şi alegeri şi a fost şocant să vezi, să realizezi că lumea merge înainte, trăieşte, că normalitatea nu este deloc gri, nu este nimic în neregulă să fi un om obişnuit, cu o viaţă obişnuită, cu griji normale şi bucurii normale, că la doar câteva sute de kilometri oamenii trăiesc fiindcă asta au ales, a fost şocant să realizez că noi mereu şi mereu alegem să fim încruntaţi, să ne urăm unul pe celălalt, să fim în dezacord şi suntem foarte-foarte departe nu doar de ei, dar şi unul faţă de celălalt şi asta fiindcă aşa ne place.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=voTkeo2KeH0&NR=1]

Îmi beau cafeaua, privesc deasupra blocurilor gri printre crengile teiului desfrunzit şi îmi vine să-mi pun bocancii, haina, să-mi pun ceva muzică pe mp3 player şi să plec. Unde văd cu ochii.
Fără să trântesc uşa, fără să las un bilet patetic, fără regrete… să dispar.

În drum spre gară (poate) mă opresc la o bere AICI.  (Îl recomand.)

🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=U6l91WohBIM&feature=related]

Votaţi-mă pe mine!

Posted on by — 14 Comments ↓

O să râdeţi sau nu, dar când scriu despre ceva, chiar mă preocupă problema. Da, da, îmi este jenă, asta este situaţia, admit, mi-a rămas – nu mâna – şi mintea la subiectul de azi dimineaţă (este baza platformei program, trebuie CITIT!). Am obosit de la cât m-am gândit azi, mă doare şi capul. Capul cap, să nu vă gândiţi la altceva!
Bun. Niciodată nu este prea devreme! M-am gândit, am întors-o pe toate părţile, mi-am măsurat – gândurile – ce altceva? şi într-un final, ceas de seară, nimic la aşternut, m-am decis:
Vreau să fiu preşedinte!
Mai sunt 12 zile, se termină cumva actuala campanie şi pot să dau startul pentru cea mai înaltă funcţie din stat pentru anul 2014. Ştiu, lumea se sfârşeşte – îmi place cum sună – în 2012, dar la ce ghinionişti suntem, nu m-aşi baza pe asta, altfel făceam de mult un împrumut masiv la bancă! Ha ha ha!
Deci, pe 7 decembrie, la o zi după ce Moş Nicolae ne îndeasă facturile în cizmuliţe, mă lansez în campanie.
Ca independent.
Poate fac totuşi şi un partid, dar asta mai rămâne de analizat. Poate că nu o să am foarte mulţi membrii, dar sunt convins că cu atât mai mulţi simpatizanţi. Sloganul spune tot: Fă-ţi-o pentru tine!
E? Nu ştiu cum nu s-a gândit nimeni sau cum de nu m-am gândit „io” mai repede? Probabil că treaba era prea la îndemână. 😀
În sondaje cu siguranţă nu voi avea cifre impresionante, dar alegătorul, singur în cabină, relaxat, rupt de inhibiţii şi dornic de plăcere, cu siguranţă o să pună ştampila unde-l trage… inima (mâna?).
Dacă nici acum nu v-aţi dumirit pe cine mă bazez, vă spun: pe cei 98% dintre adulţi care ca şi mine ne-am masturbat măcar o dată-n viaţă! LABA LA VEDERE! 😛
La ce benefică este treaba-n cauză, clar o să trăim bine, o să fim relaxaţi, o să dormim bine. 😛
Sloganuri pot să mai schimb pentru efect maxim pe parcursul campaniei:

– Ultima soluţie, încă o masturbaţie!

– Cu mâinile curate!

– Să aveţi mâna sănătoasă!

– Dreapta mea e stânga ta!

Etc – mai găsesc cu siguranţă pe parcurs.

Suntem mulţi, trebuie să fim reprezentaţi pe faţă! Sus mâinile, jos tabuurile! Sau invers. Ha ha ha! Promit, nu o să mai fie nicio sămânţă de scandal, toţi o să umblăm cu rânjet larg pe faţă şi… pe faţă!
Am ales rapid şi un imn adecvat, vă aştept la vot în 2014!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1YE_j0xIsJA]

Ein Mensch, ein Ziel,
und eine Weisung.
Ein Herz, ein Geist,
nur eine Loesung.
Ein Brennen der Glut.
Ein Gott, Ein Leitbild.

Ein Fleisch, ein Blut,
ein wahrer Glaube.
Ein Ruf, ein Traum,
ein starker Wille
Gibt mir ein Leitbild.

Nicht falsch, nicht recht.
Ich sag’ es dir das Schwarz
und Weiss is kein Beweis.
Nicht Tod, nicht Not.
Wir brauchen bloss
ein Leitbild fuer die Welt.

Ein Fleisch, ein Blut,
ein wahrer Glaube.
Eine Rasse und ein Traum,
ein starker Wille.

So recht mir eure Haende,
und gebt mir eure Herzen.
Ich warte.
Es gibt nur eine Richtung,
eine Erde und ein Volk.
Ein Leitbild.

Nicht Neid, nicht Streit.
Nur die Begeisterung.
Die ganze Nacht
feuren wir Einigung.

Ein Fleisch, ein Blut,
ein wahrer Glaube.
Ein Ruf, ein Traum,
ein starker Wille

Gebt mir eine Nacht.
Gebt mir einen Traum.
Nichts als das:
ein Mensch,
ein Mann,
ein Gedanke,
eine Nacht,
ein-mal.
(Jawohl.)
Nur gebt mir
gebt mir gebt mir
ein Leitbild.

Masturbarea

Posted on by — 12 Comments ↓

Avem viaţa condimentată de tot felul de tabu-uri. Despre prea multe lucruri nu se cade să vorbim, sau o facem cu perdea, fără subiect şi predicat, în termeni abstracţi sau în plan strict teoretic, nu vorbim despre ele la persoana a-ntâia. Cum am putea să admitem că ne masturbăm? Vai!

Deşii îmi place să spun că nu sunt genul meu, da, dă bine, sună amuzant, eu recunosc (public): m-am masturbat. Nu o dată. Nu sub egida strigăturilor fecioreşti: „cât am mâna sănătoasă, nu-mi intră femei-n casă”, ci în urma unor situaţii „extreme” de circumstanţă. Eu ţin minte însă o altă vorbă spusă de un prieten mai bătrân: cine nu admite că se masturbează, cu mare probabilitate este un labagiu.

Despre sex se scrie mult, sexul vinde, sexul aduce trafic pe blog, o fac mulţi, sub anonimat, sub o mască, în mod misterios, dar rar asumat. Îmi amintesc de ce nebunie era când a apărut Curvette (care s-a săturat să fie curvă), eu o apreciez pe Thanata pentru francheţa cu care povesteşte lucruri tulburătoare, cum reuşeşte să ambaleze sentimentele şi trăirile profunde în spatele vulgarităţii dezinhibate, o avem pe Asaseya (care nu e Curvette!) ascunsă după o mască şi subiecte verticale, îmi place cum pune problema de multe ori Ana din Meşterul Manole şi mai sunt bloguri interesante, picante.
Surprinzător – sau nu? – majoritatea autorilor sunt femei – sau bărbaţi care se pretind femei – şi o fac sub voalul anonimatului misterios. Bărbaţii se dovedesc mai sfioşi sau mai ipocriţi. N-are legătură directă, dar nu pot să nu o amintesc, este ca atunci când un bărbat spune despre o femeie că ar fi curvă, de obicei ascunde faptul că şi-a dorit, dar n-a reuşit să i-o tragă. Ha ha ha! 😛

Despre „treburile murdare” nu se vorbeşte… Use your fist and not your mouth…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZooQ91q1wFg&feature=fvw]

Masturbarea este un act de auto-satisfacere sexuală. Amuzant găsesc faptul că tema apare mai frenetic pe pagini sfinte gen Orthodox Photos decât la păcătoşii muritori.
Acolo am găsit şi răspunsul la frământările multora: este sau nu dăunătoare masturbarea?

„Masturbarea este anormală şi dăunătoare sănaţatii omului – atât în cazul bărbaţilor, cât şi a femeilor. Există cazuri reale de oameni care au practicat această formă de auto-satisfacere sexuală şi care au avut de suferit din pricina unor boli şi afecţiuni provocate de ea. Lucrul acesta este cea mai mare dovadă că masturbarea nu numai că nu este normală, ci că are şi repercursiuni grave asupra sănătăţii omului, cu cât ea este practicată mai des şi pe o perioadă mai lungă de timp.”

Am citit cuminte tot, dar n-au exemplificat nici cu „cazuri reale de oameni” şi nici n-au precizat bolile şi afecţiunile precis.
Ce am mai reţinut – deh, se pare că nu mă masturbez suficient de des şi pe o perioadă mai lungă – a fost asta: „Masturbarea duce la probleme ale memoriei, ale puterii de concentrare şi ale ‘ascuţimii’ minţii.”
Totuşi mai este ceva genial: „Cum se poate stopa masturbarea? În primul rând trebuie voinţă şi perseverentă.” Perseverenţa e mama masturbării! Asta, dacă lăsăm treaba pe mâna bisericii… ha ha ha!

M-am mutat cu o pagină mai în-colo şi la New Girls m-a izbit direct asta: „Da, poţi să o faci!”
Acum – sincer – sunt derutat. Să mi-o (mai) fac, să nu mi-o… fuck?!
„Data viitoare când cineva îţi va spune că numai rataţii se masturbează adu-ţi aminte de mărturisirea pe care ţi-o facem noi acum: conform majorităţii studiilor şi sondajelor, 98% dintre adulţi s-au masturbat măcar o dată sau continuă să o facă.
Masturbarea nu-ţi face rău din punct de vedere fizic, sexual sau emoţional, ci este chiar un lucru bun pentru oricine.”
Partea cu ratatul am bifat-o de mult, unii ţin morţiş să-mi reamintească, adult sunt, vreau-nu vreau şi de prima oară am trecut de mult. Nu-mi face rău şi chiar este un lucru bun? Sigur nu le-a scăpat nimic scris mărunt ca la contractele cu banca? Ştiam că tot ce este bun este măcar nesănătos şi imoral…

După principiul una caldă, una rece, următorul popas m-a aruncat pe pagina Profetul adventiştilor de ziua a şaptea Ellen G. White. Cuvintele m-au izbit drept în figură: „abuzul de sine”!
„Copiii care practică masturbarea înainte de pubertate sau de perioada de tranziţie spre maturitate, trebuie să sufere pedeapsa pentru că au încălcat legile naturii în această perioadă critică.”
Păi tot în tranziţie mă aflu – şi cu mine încă 22 de milioane de români – şi da, acum îmi este clar: suntem pedepsiţi! Nu ştiam că de la labă ni se trage. Ha ha ha! 😛

Treaba e groasă! „A practicat abuzul de sine până a ajuns o epavă umană. Mi s-a arătat că acest viciu e o urâciune în ochii Domnului. … Rezultatele pe care le are abuzul de sine asupra lor apar sub forma diferitelor boli, cum ar fi cataracta, inflamaţiile generale, durerile de cap, pierderea memoriei şi a vederii, slăbiciuni ale spatelui şi şalelor, afecţiuni ale coloanei vertebrale iar creierul se deteriorează adeseori. Umorile canceroase care rămân latente în sistem în timpul vieţii se inflamează şi îşi încep lucrarea distructivă. Mintea se deteriorează şi îi ia locul nebunia.”

Simt că o iau razna! Mă doare capul, şalele, nu văd bine.

Sper să-mi găsesc salvarea – nu, nu în mâna stângă ci – în SexDex, tre’ să aibă orice şi o explicaţie ştiinţifică!

„Definirea: Masturbarea constă în atingerea, mângâierea sau frecarea uşoară a organelor genitale, indiferent că aparţin fetei sau băiatului şi este un comportament extrem de întâlnit la copii, adolescenţi sau adulţi.”

Bun. Acum dacă stau să mă gândesc, prefer să ating, mângâi sau să frec uşor organul genital al unei fete. Dacă tot e pe alese… În schimb foarte precisă stabilirea segmentului de vârstă: „copii, adolescenţi sau adulţi.” Ha ha ha! 😛

”Un bărbat se va masturba frecându-şi penisul, mângâindu-şi scrotul sau atingând alte părţi ale corpului său. O femeie se va masturba prin mângâierea vulvei, prin frecarea clitorisului, iar uneori prin introducerea degetelor în vagin. Masturbarea este cel mai adesea însoţită de o fantazare intensă (concentrare asupra unor gânduri sexy).”

Cam tehnic şi „io” sunt profund atehnic. Niciodată n-am ştiut dacă femeilor le place sau nu să le bagi degetul în vagin. Cumva mereu mi s-a părut o chestie brutală, o violare a intimităţii. Da, ştiu, să-mi introduc penisul n-am nicio jenă… Ha ha ha! Însă ceva tot am învăţat: fantazare. Eu – ca prostul – îmi puneam un film porno.

Ajungem la partea proastă, căci de partea proastă nu scapi niciodată. Never!

„Consecinţe negative :
Atunci când masturbarea are loc fără a mai exista şi alţi martori, nu există nici un fel de consecinţe fizice negative sau de pericole. Ar putea apărea uneori nişte urmări mentale negative, mai ales atunci când părinţii sau biserica i-au inoculat ideea că masturbarea este un păcat. Totul se rezolva însă când tinerii află că de fapt majoritatea oamenilor practică acest gen de autosatisfacere. Masturbarea te poate pune într-o postură jenantă dacă ai ghinion şi eşti surprins sau întrerupt.”

„Fără a mai exista şi alţi martori”? Woau! Acum, treaba stă aşa: toţi o facem, dar nu recunoaştem nici în ruptul capului, dar să mai avem şi martori! Însă. Mi-am amintit că o dată mi-am rugat prietena să se masturbeze puţin parte a preludiului şi vă zic eu a fost ceva aproape la fel de intens ca atunci când priveşti două femei iubindu-se!
Tare asta cu „dacă ai ghinion şi eşti surprins sau întrerupt”!

Ruşine! Ruşine! Ruşine să ne fie! Ha ha ha!

Ei, dar de asta ce să mai zic?

„Consecinţe pozitive :
Se pare că dintre toate comportamentele sexuale, masturbarea are cea mai lungă listă de beneficii….”

Victorie! Sunt salvat!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6hzrDeceEKc]

„…prea multe pentru a putea intra în detalii aici. Pe scurt, masturbarea este modalitatea cea mai sigură de a face sex, şi este o excelentă supapă pentru tensiunile sexuale, pentru hormonii adolescenţilor şi pentru toate tensiunile în general. Mai este de asemenea şi foarte relaxantă şi îi ajută pe oameni să adoarmă mai repede şi să aibă un somn mult mai bun, mai odihnitor. Va permite unei persoane să devină mai intimă şi mai familiară cu propriul său corp, cu răspunsurile sale sexuale, cu ce părţi ale corpului sunt cele mai sensibile la atingeri şi va da posibilitatea obţinerii primului orgasm într-o atmosferă relaxată şi plăcută. La bărbaţi ea va asigura şi o împrospătare a spermei, făcând-o să fie permanent proaspătă şi aptă de a fertiliza ovulele.”

Acum fug la medicul de familie – e o ea, by the way – să-mi prescrie o reţetă dublă! Scap de griji, mă relaxez, am să dorm mult-mult mai bine, o să fiu mai odihnit şi măcar sperma o să fie proaspătă şi aptă!

„Riscuri specifice:
Ar putea apărea o stare de oboseală şi deprimare dacă este practicată în exces, vinovăţie dacă cineva a fost învăţat numai lucruri negative despre masturbare iar uneori poate apărea jena când persona este surprinsă asupra faptului. ”

Acum, dacă am recunoscut în mod public este ca şi cum aş fi fost prins asupra faptului şi ar trebuii să mă simt… jenat? Tocmai acum când m-am relaxat şi eu, am scăpat de tensiune şi mai că am alunecat într-un dulce somn? Naşpa… Naşpa că nu simt nicio vină. 🙂

Am făcut-o (iarăşi) lată. In a manner of speaking: labă pe tavă.

Pe Softpedia găseşti tot ce vrei. Şi ce nu vrei.

„Unii spun ca aceasta este solutia cand nu ai pe cineva langa tine sau can ti se scoala la cineva trebuie neaparat sa vi-o faceti.”
„Am incercat candva, dar nu a functionat (inhibitie corticala).” – Ratat!
„eu nu fac asa ceva.”
„La mine nu e cazul: sunt casatorit.” – Mincinos!
„O sa observi ca nu functioneaza cum trebuie, deoacece te-ai obisnuit cu”ritmul mainii”
„Am amici care o fac inainte de actul sexual, pentru ca sufera de ejaculare FOARTE precoce, caz in care masturbarea este … o solutie, daca nu cumva vrei sa superi fata.” – Cum să superi fata? Doamne fereşte! 😆 😆 😆
„Un intelept chinez spunea: Exista doua categorii de barbati: Unii care se masturbeaza si ceilalti, care nu recunosc.” – Prietenul meu nu era nici înţelept, nici chinez. Asta aşa, să nu avem discuţii!
„Eu cred ca asa ceva fac doar cei disperati.” – Care era procentul? 98%? Aha. Păi ce să-i faci, aşa e rasa noastră, suntem o specie de disperaţi! 😆
„care a incercat ceva gonflabil, ca am unu in clasa care ma tot abureste.” – Băi, nu fiţi mârlani, să nu o poştiţi!

Nu vreau să conving pe nimeni de nimic. Nici să mergeţi la vot, nici să votaţi cu unul sau cu altul şi… nici să puneţi mâna. La treabă.

Trebuie să mai şi râdem fiindcă altfel o luăm la goană (din reflex era să scriu Geoană)… sau la labă? 😆 😆 😆

O zi bună. 🙂 (Şi spor la… treabă.)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=s7VI76aYtlo]