Home › Posts tagged gânduri varză › Page 23

gânduri varză

Satanismul (capitolul 2)

Posted on by — 8 Comments ↓

(Satanismul (capitolul 1) )

devil_01

Probabil am dezamăgit pe mulţi fiindcă n-am început „povestea” cu faze practice gen: cum să jumulim cocoşu’ negru al vecinului, cum să smulgem unghia pisicii şi să o fierbem sau cum să dărâmăm cruci prin cimitire părăsite… ha ha ha! 😛
Dezamăgire, dar în Satanism nu despre asta este vorba.
Satanismul pe de o parte reprezintă revolta, nesupunerea, pe de altă parte cunoaşterea şi căutarea. În ambele ipostaze în aceste acte Biserica a văzut mereu pericolul şi implicit „duşmanul”. Un om liber, informat şi în căutarea cunoaşterii dincolo de ceea ce i se spune, este un om periculos.
Crearea unui duşman – cu cât mai nedefinit şi obscur, cu atât mai bine – se pare că a fost una din cele mai vechi forme de manipulare şi un instrument extrem de eficient. Diavolul s-a potrivit perfect acestui profil şi prin creşterea abilităţilor sale de-a lungul timpului Diavolul s-a mulat „cerinţelor” şi necesităţilor.
Este suficient să amintim faptul că la începuturile Creştinismului, în perioada cruntei prigoniri al celor convertiţi la noua credinţă, primul personaj identificat cu Diavolul a fost împăratul Nero. De-a lungul istoriei, pe rând Napoleon, Stalin sau Hitler au fost de asemenea desemnaţi ca fiind „Diavolul pe Pământ”, dar şi alte personaje oculte ca Rasputin sau Aleister Crowley, dar n-a scăpat nici Bill Gates ( vezi 666 )
„One size fits all” –  un chip – cu o mie de feţe şi nici unul – perfect tuturor.

Totuşi, cât suport găsim pentru toate acestea în Biblie?
„Diavol” apare în 33 de versete ( 🙂 ) iar „Satana” în 27. Pentru un inamic atât de feroce, pare cam puţin.

În Facerea (3,1-5 ) apare şarpele – corupătorul – şi acesta o tentează şi o convinge pe Eva să muşte din fructul interzis.

„Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”  2. Iar femeia a zis către şarpe: “Roade din pomii raiului putem să mâncăm;  3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”  4. Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri!  5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.”

Interesantă este motivarea lui Dumnezeu: „în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii”.

Este ideea care a stat la baza bisericii: păstrarea omului în prostie – întuneric – şi necunoaştere. Paradoxal? Nu, biserica a înţeles că prin cunoaştere obţii puterea şi deţii controlul. De aici şi conflictele ulterioare cu cei care n-au acceptat necondiţionat „învăţăturile” bisericii şi au căutat răspunsuri înafara limitelor impuse …şi au fost „satanizaţi”.

Analogie şarpe – Diavol este la îndemână, dar nu este extrem de convingătoare. Spun asta tot în lumina textului biblic: „Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: “Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! (Facerea 3,14 )
Nu pare şarpele îngerul căzut, prinţul întunericului, inamicul puternic demn de temut.

O altă abordare o găsim în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul: „Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.” (12,9)

Aici analogia este clară şi această formulare se repetă de-a lungul întregii cărţi însă trebuie să avem în vedere condiţiile în care a luat naştere Noul Testament.
Conform cercetărilor, cele mai vechi texte din Nou Testament au fost scrise undeva în 45 D.C. în Grecia şi scrierea, respectiv adunarea apoi selectarea textelor care au stat la baza Noului Testament a durat încă sute de ani şi textele provin de la sute de autori. Trebuie să fim naivi să credem că Evanghelia lui Luca a fost scrisă de… Luca – de exemplu.
Forma actuală a Noului Testament s-a cristalizat abia în 397 D.C. dar nici atunci n-a fost unanim acceptată de toate bisericile Creştine.
Este evident că textele au fost filtrate, selectate, modelate după interesele şi nevoile conducătorilor bisericii din acele vremuri. Dacă în linii mari canoanele excluse sunt cunoscute, este cu atât mai dificil stabilirea pasajelor modificate, excluse sau adăugate de-a lungul procesului. De altfel, printr-un proces asemănător au trecut şi textele ce formează şi Vechiul Testament. Un material destul de amplu pe acest subiect găsiţi AICI.

Ideea tentaţiei, ispitei se leagă de numele Diavolului în mai multe versete.
În Cartea întâia a Cronicilor (21,1) „s-a sculat Satana împotriva lui Israel şi a îndemnat pe David să facă numărătoarea Israeliţilor.” În Faptele Sfinţilor Apostoli (5,3) „Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?”.
Şi cel mai evident în ispitirea lui Isus când acesta a petrecut 40 de zile-n deşert, episod consemnat atât de Luca (4, 2-13),  Matei (4, 1-11) cât şi de Marcu (1,13) destul de asemănător: „Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana.”

În ceea ce priveşte „unde sălăşluieşte Diavolul”, lucrurile par clare: „Aruncat a fost pe pământ”… sau „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.” (Luca 10,18)

„Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 12,12)

Cât de scurt este timpul, nu putem ştii cu exactitate. De-a lungul istoriei Apocalipsa a fost prezisă şi recunoscută cu „precizie” de nenumărate ori.

Nici în ceea ce priveşte forţa Diavolului, Biblia nu este foarte clară.
Pe de o parte avem:

„Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 6,11)

Şi:

„Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi.” (Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov, 4,7)

Pe de altă parte sunt avertizările:

„Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.” (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 2, 14)

Şi:

„Ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute.” (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 2,11)

Imaginea Diavolului este contradictorie cum – se spune – este şi spiritul său.

Mai sperie pe cineva Diavolul? Se pare că da. Bau!

Va Urma!

devil_02

Satanismul (capitolul 1)

Posted on by — 22 Comments ↓

Mulţi vorbesc despre Satanism, mulţi îl leagă de Rock şi în general este considerată o manifestare anti-creştină. Greşit.

Nu este singurul subiect despre care mulţi au o părere, dar în fapt habar n-au despre ce vorbesc.
Nu sunt teolog – am mai spus-o: nu sunt de fapt nimeni şi nimic – dar am citit dea-lungul timpului destul de mult (şi) despre acest subiect şi voi încerca să fac o sinteză cât de cât obiectivă.

Nu sunt Satanist, în fapt nu mă simt confortabil în nici un curent religios, cred în faptul că religia şi credinţa nu ţin una de cealaltă, religia doar exploatează ideea de credinţă şi profită de cele mai multe ori de naivitatea şi necunoaşterea oamenilor. Nu cred că am nevoie de o clădire specială – biserică – să-l „contactez” pe dumnezeu şi nici de translatori şi intermediari (preoţi).
Credinţa ţine de intimitatea fiecăruia, sunt eu oaia neagră, dar niciodată n-am simţit nevoia să stau în turmă. Bine, admit: sexul în grup este o altă poveste ( 😆 ), dar ţine tot de intimitate. Chiar şi-n grup de doi.

Dincolo de aparenta mea abordare ateistă a existenţei, nu pot să cred într-o lume (şi forţă superioară) împărţită în două. Nu cred că există lumină fără umbră (întuneric), bine fără rău. Ne complicăm în definiţii şi – cred – ne scapă esenţa, simplitatea. Polarizarea în plus şi în minus ne ajută şi ne încurcă în aceeaşi măsură.
Poate pare superficial sau cel puţin copilăresc, dar m-a fascinat de copil Războiul Stelelor al lui George Lucas în care „divinul” este o energie iar noi alegem între „bine” şi „rău”, între pozitiv şi negativ, dar în esenţă manifestarea aceleaşi energii.
Este interesant că în majoritatea religiilor, „răul” apare ca o forţă seducătoare – deci atrăgătoare – şi cu toate acestea apare şi este zugrăvită predominant ca ceva urât…

shedevil

Diavolul are multe forme şi există de când lumea. Sau de când dumnezeu. Sau de când omul a descoperit divinul. Omul de la începuturi a fost fascinat şi totodată speriat de lumea în care trăia, de natura care-l înconjura. Poate de aici şi dualitatea abordării divinului.

În Hinduism de exemplu nu există nici o divinitate echivalentă Diavolului. Sunt zeităţi capabile de acte „rele”, dar nu există nicio forţă explicit opozită „binelui”.

Budismul are o figură diabolică: Mara, un demon care încearcă să-l seducă pe învăţătorul Gautama Buddha prin frumuseţe. Cu toate că Mara reprezintă predominant moartea spirituală, în Budismul timpuriu apare adesea ca un spirit malefic, dar cu toate acestea textele în care apare au o abordare umoristică şi nu gravă.

Nici în Zoroastrism (mazdeismul) nu apare o zeitate sau forţă direct opozită lui Dumnezeu sau binelui, însă şi aici putem identifica un demon: Aeshma (sau Eshm).

La Egiptenii din Antichitate îl găsim pe Set. Set este cu mare probabilitate strămoşul Satanei din Iudaism şi astfel din Creştinism. Cu toate acestea, în Iudaism imaginea Diavolului este cu totul alta şi are alte conotaţii.
Cuvântul „ha-satan” defineşte adversarul, obstacolul şi are rolul de „procuror” vis a vis de Dumnezeu care este considerat Judecătorul. Simbolismul acesta este tot de origine Egipteană, într-o oarecare măsură ea se regăseşte şi în cărţile de Tarot.

În scrierile Apocrife – neacceptate nici de Iudaism, nici de Creştinism – Satanael apare ca cel ce a adus Moartea. Abia mai târziu apare ca „prinţ” alungat din Rai, un „spirit” rău, cel care cunoaşte diferenţa între ce este bine şi ce este păcat. În aceste texte se vehiculează şi ideea că Satanael ar comanda o armată de îngeri.

În Biblie găsim două personaje diferite: Diavolul – Satana – şi Lucifer (Luceafărul – planeta Venus).
Apare „povestea” războiului din Rai, al îngerului răzvrătit şi alungat (căzut). Este şi punctul radicalizării poziţiilor şi apariţia unui rău definit şi într-o evidentă stare conflictuală cu binele, cu divinul suprem, cu Dumnezeu.

Cuvântul „satan” pare să aibă ca semnificaţie originală rătăcire – plimbare, explorare. Conotaţiile negative apar ulterior şi introducerea lor pare forţată, se suprapun poveşti şi personaje diferite.

În fapt, vechile texte sugerează că „diavolul” nu are nicio putere şi răul vine din înclinaţiile, acţiunile omului.
Diavolul pare unealta Domnului pentru a testa credinţa, vrednicia, curăţenia spirituală a omului – o unealtă parte a divinului, un act al Domnului şi în nici un caz un adversar.

Abia Creştinismul îl „creditează” pe Diavol ca „prinţ al întunericului”, inamicul feroce al binelui, opozantul diabolic al lui Dumnezeu.

Codex_Gigas_devil

Satanismul este probabil la fel de colorat şi diversificat ca şi personajul Satana. 🙂
De la abordările Mistice şi Ritualurile Magice, trecând prin Ateism şi până la înfiinţarea în anii ’60 al primei Biserici Sataniste, Diavolul şi-a arătat multe feţe.

Dat dracului Satana ăsta! Dar e dracu aşa de negru pe cât îl zugrăvim? Sau omul alb se dovedeşte – încă o dată – rasist…? 🙂

Va urma!

Good Bye Croitoru

Posted on by — 10 Comments ↓

Nici ştire nu e: guvernul Croitoru n-a trecut de parlament. Who’s next? Sau mai exact: what?

Politicienii rămân pierduţi în campania electorală şi discuţiile – azi chiar şi-n versuri – nu ţin loc nici de buget, nici de politici economice realiste.

Banii s-au dus. 16 miliarde. Conform calculelor, gaura bugetară pe anul 2009 a fost de circa 5,5 miliarde. Unde-s restul banilor? S-au scurs în băncile şi corporaţiile decapitalizate din Vest cu sucursale în România.  Şi s-au dus… de unde au venit. FMI nu este Maica Tereza.

De plătit, tot noi le vom plătii. Cine altcineva? Cum a fost posibil? He he… la asta nici Băsescu, nici Geoană şi nici Antonescu nu o să răspundă vreodată.

Alegerile prezidenţiale nu schimbă mare lucru. Se agită politicienii, mai ales candidaţii la preşedinţie, dar preşedintele are puteri relativ limitate şi mai cu seamă în ceea ce priveşte economia nu are nici un cuvânt de spus.
Câştigă Băsescu, Geoană, Antonescu sau Oprescu, criza şi problemele rămân aceleaşi.

Dacă în turul doi intră Geoană, Băsescu are şanse mari să-l bată. De ce? Fiindcă nici un alegător cu opţiuni de dreapta nu o să pună ştampila pe Geoană. Băsescu nu pare nici acum un rău aşa mare cum a fost perceput Vadim vis a vis de Iliescu. Numai câţiva nebuni – gen cei trei muşchetari: Ciutacu, Gâdea, Badea – îl urăsc pe Băsescu şi noaptea-n somn.Şi dacă iese iar preşedinte Băsescu, suntem unde am fost, adică nicăieri.

Micşorarea parlamentului… Păi eu zic că alta e problema. Ar trebuii să ne hotărâm odată pentru totdeauna dacă vrem un stat parlamentar sau prezidenţial. Dansul pe sârmă între cele două forme şi eterna luptă între cei doi stâlpi al puterii, nu ne serveşte la absolut nimic.
Dacă clarificăm asta, după aceea putem să ne gândim şi la forma şi structura parlamentului.

Domni politicieni, nu suntem toţi fraieri, faceţi ceva şi pentru ţară!

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 4)

Posted on by — 26 Comments ↓

(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 3) )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M3T_xeoGES8]

Rock And Roll-ul a apărut la sfârşitul anilor ’40 în America, rezultantă a amestecului de Blues şi Country.
Bob Robinson’s cânta o piesă “Rock and Rolling” în 1939 şi în acelaşi an Buddy Jones  “Rock and Rolling Mamma”. Combinaţia de Rhythm And Blues şi Country a însemnat nu doar amestecul de genuri şi abordări diferite, dar şi dărâmarea frontierelor dintre rase.
Astfel asimilarea ideii de Rock’N’Roll cu ideea libertăţii – dar şi al rebeliunii, al nonconformismului – a fost făcută chiar de la începuturi.
Rock’N’Roll-ul a fost muzica rebelă, incitantă, de „trezire” şi revoltă.

Există multe discuţii pe marginea temei „cine a fost primul”.
Dacă faimoasa revistă Rolling Stones Magazine în 2004 a dat verdictul în favoarea primului single realizat pentru Sun Records de Elvis Presley, „That’s All Right (Mama)” din 1954, înaintea acestui material sunt mai multe înregistrări ce se întorc în timp până la sfârşitul anilor ’30.
Astfel avem: Big Joe Turner cu „Roll ‘Em Pete” din 1939, Roy Brown cu „Good Rocking Tonight” din 1947, Hank Williams din acelaşi an cu  „Move It On Over”, Fats Domino „The Fat Man” din 1949 şi Les Paul and Mary Ford cu „How High the Moon” în1951.
Nu este atât de semnificativ cine a fost primul, mai important este că noua abordare a prins şi s-a răspândit.

Anii ’50 au adus aşa numitul „Rockabilly” având reprezentanţi de frunte ca Elvis Presley, Carl Perkins şi Jerry Lee Lewis. Dar şi aşa numitul Doo wop, un gen ce împrumuta din Gospel corurile ample, avea în centru voce şi punea accent mai puţin pe chitare.

Tot în anii ’50 s-a lansat şi moda cover version-urilor: majoritatea pieselor Rock’N’Roll au fost la început re-interpretări, re-aranjări al unor piese vechi de Blues şi Rhythm And Blues.
Dacă finalul anilor ’50 a marcat şi declinul Rock’N’Roll-ului de peste ocean, în Europa, mai ales în Marea Britanie, abia începea nebunia. 🙂

Rock’N’Roll-ul semnifică punctul de plecare pentru toate (sub) genurile muzicale din Rock.
Nu există deceniu în care Rock’N’Roll-ul (sau Rock-ul) să nu fie declarat decedat, dar de peste jumătate de secol se încăpăţânează şi persistă. 🙂

La noi a fost mai mult Rock decât Roll, adică vremuri naşpa… 😆
Mereu am fost cu doi-trei paşi în urmă, trupele s-au limitat la copiat şi au fost limitate şi de conducerea de… Partid.
Phoenix au trecut de Beat la Hard Rock, Celelalte Cuvinte de la amestecul extrem de zemos de Folc, Rock şi Heavy Metal… la Thrash Metal. N-am avut nici constanţă, nici un progres firesc, s-au sărit etape, muzica New Wave, Punk aproape că a lipsit cu desăvârşire din spectrul autohton.
Nici nu ştiu ce este mai jalnic: să copiezi cu stângăcie ultimele trenduri sau să freci clişee obosite de acum 20 de ani?

Vroiam să mai pomenesc de texte – fiindcă de fapt de la ideea legată de texte am pornit.
Pe de o parte mi se pare stupid să afirmi: „nu mă interesează textele”. Am întâlnit multe persoane care nu ştiu engleza şi – automat – habar n-au ce ascultă. E ca ciorba fără sare…

Textele trupelor de la noi sunt sau versuri împrumutate de la poeţi consacraţi sau… de cele mai multe ori adunături de clişee şi tembelisme. Există excepţii, dar rare şi… tot mai rare. Sexul – cum spuneam – rămâne tabu, ce despre Rock-ul occidental nu se poate spune.

Realitatea este că interesul pentru Rock este scăzut. Dacă numele mari de import adună lumea pe stadion, totuşi şi 5000-7000 de fani (la Metallica, fiindcă la Limp Bizkit/Queensryche/Saga doar 1000) la o ţară de 22 de milioane este extrem de puţin.

Concluzia este la îndemână: sex şi droguri da, Rock’N’Roll nu. Poate Drum’N’Bass… 😆

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=w6v6STh1Thw&feature=related]

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 3)

Posted on by — 14 Comments ↓

(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2) )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hQBOhdb_5n4&feature=fvst]

Drogurile. Cea mai mare problemă legată de droguri este politica şi politicienii. Şi nu numai în ceea ce priveşte drogurile, dar aici poate mai pregnant ca-n alte ecuaţii, politica este prezentă cu siguranţă şi datorită sumelor de bani fabuloase puse-n joc şi banii – nu-i aşa? – înseamnă putere.

Pe 30 octombrie 2009, unul din cei mai importanţi consilieri guvernamentali pe problema drogurilor din Marea Britanie, doctorul David Nutt, a fost obligat să demisioneze deoarece şi-a exprimat părerea – de specialist – legat de subiectul drogurilor uşoare – canabis, respectiv LSD. Acesta a afirmat că drogurile amintite nu sunt cu nimic mai periculoase ca tutunul sau alcoolul. Ştirea mi-a parvenit printr-un prieten şi o puteţi citii în ediţia on-line al ziarului The Independent. Un articol extrem de interesant.
Pe scurt: specialiştii sunt înlăturaţi dacă opinia lor nu coincide cu politica promovată de… politicieni.

Am mai reţinut o idee din cele expuse de doctorul David Nutt: „Cred că trebuie să acceptăm ideea că tinerilor le place să experimenteze – cu droguri şi alte activităţi potenţial dăunătoare – şi ce ar trebui să facem este să îi protejăm. Noi ( – specialiştii – n.r.), prin urmare, trebuie să furnizăm informaţii cât mai exacte şi credibile. Dacă credeţi că prin a speria copiii aceştia se vor oprii, probabil, vă înşelaţi.”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bP8eNye4J_M&feature=fvst]

Cuvântul drog provine din francezul „drogue” şi se referea la plantele medicinale uscate şi conservate pentru diferite tratamente. „Drogeria” (drug store) în multe limbi desemnează farmacia.

În lumina celor prezentate la început, este destul de dificil de făcută o catalogare „corectă” a drogurilor, totuşi se poate afirma că sunt droguri „uşoare” şi droguri de mare risc.

Droguri uşoare, aşa numitele droguri „recreative” sunt: cofeina, ceaiul, alcoolul, teobromina (o substanţă aflată în ciocolată, un alcaloid din cacao) şi nicotina.
Drogurile naturale sunt extracte de plante sau ciuperci.
Mai trebuie amintite şi o serie de medicamente (droguri) ale căror componentă conţine diferite substanţe (derivate) care au efecte calmante sau halucinogene. Sunt diferitele anti-depresive, calmante şi stimulente.

Trebuie spus şi faptul că sunt relativ multe religii în care se folosesc diferite substanţe halucinogenice, stimulente sau sedative în cadrul unor ritualuri.

Droguri „tari” sunt considerate cocaina, anumite amfetamine, morfina şi heroina. Dar cum spuneam, împărţirea aceasta este amplu disputată chiar şi de specialişti, o delimitare foarte exactă între drogurile „uşoare” şi cele de mare risc nu există unanim acceptată.

O altă catalogare se poate face din perspectiva obţinerii acestor substanţe: drogurile de provenienţă naturală şi cele obţinute chimic. Însă această împărţeală nu este relevantă din perspectiva riscurilor. De exemplu opiumul este obţinut din mac, din aceasta se poate produce morfina şi o derivată semi-sintetică este heroina.

Nu cred că este relevantă o discuţie foarte tehnică pe marginea subiectului cu toate că – exact cum a afirmat şi doctorul David Nutt – o informare corectă este nu doar necesară ci obligatorie din partea autorităţilor. Însă nu-i datoria mea, în definitiv sunt doar un idiot şi blogger de ocazie şi conjunctură… 😆

Tema prostituţiei şi al drogurilor evident a apărut nu odată şi pe agenda politicienilor. Este şi mai evident că la mijloc sunt interese mari, banii reprezintă în mare măsură puterea.
La noi subiectul este tratat mai mult propagandistic, opinia – irelevantă – a bisericii este formal îmbrăţişată şi de clasa politică, păstrarea problemei într-o zonă semi-obscură pare să convină de minune tuturor. Uneori este scoasă ca o sperietoare, alteori măturată sub preş.

Nu sunt consumator, drogurile mele sunt muzica şi sexul… 😆 Mie-mi ajunge atât, am dorinţe… mărunte. 😆

Şi apropo sex: cred că şi în cazul drogurilor ca şi-n sex fiecare ar trebuii să aibă libertatea să meargă cât de departe crede de cuviinţă. Cum nici legat de perversiune nu se poate stabilii un standard, cred că nici legat de droguri nu este posibil.

Despre legalizarea drogurilor se poate vorbii mult. Cred că scoaterea consumatorului de sub incidenţa penalului este o măsură justă. Asta nu implică neapărat legalizarea – fapt indus eronat în conştiinţa multora.
O variantă poate fi aceasta cu prevederi şi pedepse aspre aduse traficanţilor sau o alternativă poate fi legalizarea drogurilor, o accizare majoră a drogurilor de mare risc, astfel pe de o parte s-ar obţine nu doar controlul asupra lor, dar şi un profit important la bugetul de stat, pe de altă parte preţurile ar impune şi o prohibiţie semnificativă. Însă legalizarea drogurilor poate avea un impact pozitiv psihologic pe termen lung: ce nu este interzis, prezintă un grad mai scăzut de interes.

Soluţii există cu siguranţă, dar – şi mă repet – nici în cazul acestui subiect – nu putem merge pe mâna politicienilor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EhoTKKIOJ0E&feature=fvw]

Am terminat-o cu sex-ul, am rezolvat-o cu drogurile, îmi rămâne Rock’N’Roll-ul. Va urma. 🙂

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2)

Posted on by — 16 Comments ↓

(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1) )

Nu putem discuta despre absenţa subiectelor tabu din textele pieselor Rock atâta timp cât nu săpăm înapoi până la rădăcinile problemei.

Sexul – în ciuda faptului că este prezent excesiv în cotidian – a rămas un subiect tabu.
Acasă nu se vorbeşte despre sex, la şcoală nu se vorbeşte despre sex, biserica continuă să se refere la sex ca la un păcat şi în paralele suntem bombardaţi cu sex, sex, sex. Sexul nu este prezent doar în publicaţii de specialitate, nu vezi scene fierbinţi doar după 10 seara sau exclusiv pe canale dedicate adulţilor ci el este prezent constant şi pretutindeni de la emisiunile de divertisment până la cotidianele de mare tiraj şi reclamele de tot felul. Este o situaţie paradoxală.
Îmi amintesc că-n adolescenţă dacă prindeam un catalog Burda, Quelle sau Nekermann şi avea paginile cu lenjerie intimă, era sărbătoare. Acum oricât ţi-ai dorii să-ţi ţii copilul departe de McDonalds sau să nu-i dai Coca-Cola este la fel de imposibil ca să-l ţii departe de sex. Se schimbă vremurile, trebuie schimbate şi abordările, şi mentalitatea, ignorarea realităţii niciodată nu este o soluţie iar agăţatul de tradiţii uneori este nocivă.
Cu toate acestea majoritatea oamenilor se încăpăţânează să ignore realitatea.
Ne este jenă să vorbim deschis despre sex, în şcoală nu se face sport, nu se face educaţie sexuală, dar insistăm pe o programă proastă, încărcată şi învechită şi… pe ore de religie. Ore unde copii învaţă că dumnezeu îi „bate”, îi pedepseşte. Am mai vorbit despre asta…

Săpând după subiectul sex am găsit zeci de pagini unde copii – că la 13-14 ani totuşi nu putem vorbii despre adolescenţi – îşi discutau problemele sexuale.
De exemplu pe site-ul Toţi pentru Unul am găsit ASTA:

„Salut!Am 13 ani si vreau sa-mi incep viata sexuala. Credeti ca fac ceva rau?Pot avea urmari in viitor?Se va observa ca nu mai sunt virgina?”

Am râs la câteva răspunsuri, dar chiar nu cred că-i de râs.

„Vaaaii! Asa de tarziu? Ai pierdut ani buni! Fataaaaa…asta e treaba serioasa, nu se amana asa. Trebuia sa fi inceput-o de pe la 6-7 ani. Acum, degeaba o mai incepi…chiar n-are sens.”

„Urmatoarea ta intrebare pe tpu va fi probabil “am facut sex neprotejat, sunt insarcinata?””

„Tie itzi trebuie un psiholog nu un ginecolog…..”

Nu-şi încep toţi copii viaţa sexuală la 13-14 ani, dar tot mai mulţi o fac. Politica de struţ nu duce nicăieri. Şi nici predicile.  Abordarea genul „sexul este un păcat” sau să-i induci copilului sentimentul de ruşine legat de „puţă” este aberant.

Unul dintre efecte este că aceşti copii evită discuţiile cu părinţii care oricum evită subiectul… 😆
Astfel se ajunge la un alt fenomen, observ, tot mai răspândit: aceşti tineri preferă sexul oral şi anal. Ideea este simplă: fetele astfel îşi păstrează virginitatea şi – în capul lor – n-au nevoie de contracepţie. Faptul că se expun unor pericole mult mai mari prin practicarea sexului anal nu-l realizează şi nici nu prea au cum atâta timp cât n-au nicio informaţie despre sex şi sexualitate.

Îmi amintesc că la apariţia SIDA, prima reacţie a multora a fost de oarecare bucurie: era o boală care omora (pedepsea) homosexualii. Apoi s-a aflat că este o boală cu răspândire sexuală, predominant prin contactele anale (datorită leziunilor şi sângerării), dar nu numai şi treptat, boala s-a răspândit şi a indus inevitabil sentimentul de teamă.
Întâmplător sau nu, apariţia acestei boli a pus capăt şi revoluţiei sexuale.
Există teorii conform căreia este vorba de un virus artificial, creat în laboratoare, dar am intra într-o zonă extrem de speculativă şi ne-am îndepărta de la subiect.

La noi, după o aparentă liberalizare din anii ’60, ’70, a urmat un deceniu negru. Una din măsurile cele mai elocvente a fost decretul 770, dat de Ceauşescu pe 1 octombrie 1966 care interzicea întreruperea de sarcini. Efectul imediat a fost explozia ratei de natalitate de la 1.9 la 3.7. În timp însă efectele au fost multiple. Pe de o parte s-a încercat – şi într-o mare măsură s-a reuşit – eradicarea ideii de contracepţie, pe de altă parte a condus la naşterea unui număr mare de copii nedoriţi, pe de altă parte multe femei au decedat încercând să scape de sarcinile nedorite.

Este interesantă însă aproprierea ideologică între abordarea bisericii şi al comunismului în ceea ce priveşte sexualitatea şi contracepţia, avortul. Ambele tratează subiectul ca fiind tabu şi în ceea ce priveşte avortul şi prostituţia de exemplu, le combat cu vehemenţă.
Rezultatul este o mutilare psihică şi o lipsă acută de cunoştinţe legate de subiect.

Din păcate abordarea nu s-a schimbat nici după ’90, inexplicabil biserica reuşeşte să-şi impună punctele de vedere şi în laic şi îşi menţine influenţa asupra unor subiecte care o depăşesc.
Nici reforma învăţământului nu s-a produs şi nici şcoala nu vine în sprijinul copiilor şi revin la punctul de plecare, nici acasă nu este atins subiectul, sau este ferm interzis.

Pe mine vociferările din zona bisericii mă irită cel mai mult.
Atitudinea arhaică a bisericii, inducerea unor concepte false în copii şi perpetuarea acestora de la generaţie la generaţie cred că este cel mai păgubos şi periculos lucru.
Vă dau un exemplu. Biblia – vechiul testament – interzicea evreilor consumul de carne de porc. Se ştie, carnea de porc este cea mai perisabilă iar la temperaturile în care trăia poporul evreu îmbolnăvirile fatale datorită consumului de carne de porc alterată erau foarte răspândită. Prin această „prevedere”, astfel biserica a introdus o măsură sanitar-preventivă. Exemple mai sunt numeroase, dar explicaţia în acest caz este extrem de simplă: acum 2000 de ani evreii n-aveau frigidere.
Ce vreau să subliniez este că dacă acceptăm faptul că nu biserica şi dumnezeu pedepseşte infractorul care fură, cu toate că „să nu furi” este prevăzut în cele 10 porunci, aşa şi în multe alte privinţe, biserica este depăşită, atribuţiile ei de acum 2000 de ani au fost preluate în mare măsură de stat, aspecte legate de igienă şi sănătate sunt – sau ar trebuii – tratate din alte perspective.
Când discuţia vine în zona aceasta, biserica sare ca arsă. Se simte lezată, ameninţată, îşi pierde din putere. Dar – întreb ca prostul – orgoliul bisericii, dorinţa ei de a controla şi laicul, respectarea unor tradiţii prosteşti este mai importantă sau sănătatea şi viitorul copiilor noştri?

Interzicerea sexului  – ca şi-n cazul drogurilor – exacerbează şi mai mult curiozitatea. Nu zic să legalizăm drogurile, nu ştiu dacă „modelul Olandez” este cel mai bun, dar pare mai eficient decât interzicere şi cu certitudine este mult mai bun decât ignoranţa.
Trebuie să avem în vedere şi faptul că generaţiile tinere sunt din ce în ce mai precoce, copii de 4-5 ani înţeleg lucruri pe care poate noi abia după 10 ani le-am înţeles. În aceste condiţii nu maturizarea sexuală la o vârstă mai fragedă este anormală ci ignorarea acestui fapt.

Consecinţele se văd.

Am plecat de la „Sex, Droguri şi Rock’N’Roll” şi m-am împotmolit la sex. 🙂
Rock-ul n-are funcţie educativă, nu Marilyn Manson tre’ să ne lămurească problemele sexuale… însă săpând după răspunsuri am înţeles de unde lipsa abordării verticale a subiectului la formaţiile noastre: sexul e ceva jegos, facem şi… tăcem.

(Va urma. 🙂 )

“Vreau să te fut ca un animal
Vreau să te simt din interior
Vreau să te fut ca un animal
Existenţa mea integral este eronată
Tu mă aduci mai aproape de Dumnezeu”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=C4VAv8y2hHM]

Noiembrie

Posted on by — 13 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4VX6gMudhCU]

Toamna poate fi şi rumenă, parfumată cu aroma mărului copt, stropită cu must… Ne întoarcem în braţele ei ca-n îmbrăţişarea unei amante de demult, părăsită cândva pentru o vampă… Toamna zâmbeşte printre frunzele sfioase şi ne face cu mâna.

Nu ne vom plictisii nici în luna noiembrie. 🙂

Din 2 noiembrie, Alin ne invită la film în fiecare seară de luni de la ora 20 la The Light Cinema (Mall-ul Liberty din intersecţia Calea Rahovei cu progresului). Sub titulatura „Bohemian Monday”, Alin ne propune filme cult în exclusivitate, o singură proiecţie. Programul pentru luna noiembrie:
alin
Aldmovieland Opening
Luni 2 noiembrie:
The Good The Bad and The Weird (Bunul, răul şi ciudatul, 2008)
Titlu original: Joheunnom nabbeunnom isanghannom
Regia: Kim Ji-woon (A Tale of Two Sisters, A Bittersweet Life)
Cu: Song Kang-ho, Lee Byung-hun, Jung Woo-sung
Un “noodle-western” corean, omagiu lui Sergio Leone, prezentat si aclamat la festivalul de la Cannes 2008 ; cel mai bun regizor al festivalul de la Sitges

Luni 9 noiembrie :
Oliver Twist (2005)
Regia : Roman Polanski
Cu: Barney Clark, Ben Kingsley, Jamie Foreman
Dacă nu aţi văzut sau doriţi să revedeţi ambiţioasa ecranizare a romanului lui Charles Dickens de către controversatul Roman Polanski.

Luni 23 noiembrie:
Southland Tales (Richard Kelly, 2006)
Cu Dwayne “The Rock” Johnson, Seann William Scott, Sarah Michelle Gellar, Justin Timberlake, Bai Ling, Christopher Lambert
Fluierat dar si adulat la Cannes in 2006, azi film-cult, distopie SF si dezmăţ vizual , creatia autorului lui Donnie Darko

Luni 30 noiembrie:
Le deuxieme soufflé (A doua şansă, 2007)
Cu Daniel Auteuil, Monica Belucci, Eric Cantona, Michel Blanc, Jacques Dutronc
Un remake de specialistul Alain Corneau al clasicului film noir de Jean Pierre Melville

Marţi, 3 noiembrie, la Iron City (Str. Blanari 21 (subsol) Tel. 0747 59 88 33 0721 22 33 43.) avem expoziţia fotografei Dana Mitică „Metamorfoze Într-un oraş de Fier”.

dana_mitica

Şi avem o grămadă de concerte, doar câteva din acestea:

Yann Tiersen concertează la Sala Palatului, miercuri, 4 noiembrie 2009, de la ora 20.  Artistul este cunoscut în special pentru coloanele sonore ale filmelor “Le Fabuleux Destin d’Amelie Poulain” şi “Good Bye Lenin”, dar este şi membru al formaţiei “This Immortal Coil”, trupa dedicată reinterpretării pieselor “Coil” şi a colaborat cu artişti ca Noir Desir, Red Cardell, Bastard şi The Divine Comedy.

Sala Palatului găzduieşte joi, 5 noiembrie 2009, cu începere de la ora 20, concertul extraordinar sustinut de Jon Lord, clăparul formaţiei Deep Purple.

Formatia Implant Pentru Refuz lansează tot pe data de 5 noiembrie, noul material discografic în Club Fabrica. În deschidere vor urca pe scena Blister Blue şi D’aia.

În aceeaşi zi, Joi 5 noiembrie, va avea loc lansarea oficială a primului produs de studio al trupei  R.U.S.T., E.P.-ul „Warriors of Heaven”, printr-un concert susţinut la clubul Mojo (fost Backstage), din Bucureşti, Str. Gabroveni , nr. 14, la ora 20.00.

Pe 6 noiembrie, în Club Control (Str. Academiei nr. 19) avem Noblesse Oblige şi în deschidere Arc Gotic.

Vineri, 13 noiembrie 2009, în Club Suburbia din Bucureşti, un concert care aduna pe aceeaşi scenă cinci trupe din patru ţări, Spania, Grecia, Bulgaria şi România, un concert dedicat în exclusivitate metalelor extreme, Black şi Death Metal: spaniolii de la Kathaarsys, cvartetul elen de Black Metal avangardist Nethescerial şi trio-ul Death Metal Eufobia din Bulgaria, alături de două trupe suport autohtone.

16 noiembrie îi aduce pe Arenele Romane pe legendarii W.A.S.P.

wasp
19 noiembrie este seara în care Paul Di’Anno va concerta la Silver Church, un eveniment obligatoriu pentru toţi rockerii cu pretenţii.

Pe 20 noiembrie, tot în Suburbia avem concertul SUPERBUTT, una din cele mai active şi promiţătoare formaţii din Ungaria, o trupă pe care o cunosc personal de 10 ani şi despre care am să vă povestesc în curând. Dacă vă plac Clawfinger, Metal-ul abordat modern şi cu vână, să nu-i rataţi! Alături de ei urcă pe scenă şi Snapjaw şi Dwarf Planet .

 

Nu în ultimul rând, pe 25 noiembrie, de la ora 20, la Sala Palatului concertează Ian Garbarek sub egida Masters of Jazz.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JeAP1KyPDzM]

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1)

Posted on by — 6 Comments ↓

Auzim de multe ori expresia, nu ştiu câţi îi cunosc originea.
Originea expresiei este foarte veche, derivă din „vin, femei şi cântec”, aceste combinaţii de trei cuvinte care exprimă o idee sunt denumite „hediatris” şi provin din greacă.
„Vin, femei şi cântec” se regăseşte de la sanscrită, persană până la poloneză sau suedeză. Nu m-am lămurit dacă acel „cântec” din coadă este de fapt „cu cântec”… Combinaţia de vin şi femeie mă duce cu gândul la asta.
Varianta modernă, „Sex, droguri şi Rock’N’Roll” apare în epoca hippie şi este titlul unei piese a lui Ian Dury din 1977. Nu poate fi scos din contextul epocii, o eră în care de la sex trecând prin tehnologie şi ajungând la artă, totul era sub semnul revoluţiei. Şi da, a drogurilor, să spunem… al stimulentelor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gBLeVcP_JQg]

Nici evoluţia muzicii Rock, nici tematica abordată prin texte, nu poate fi separată de conjunctura socială, de contextul istoric. Sfârşitul anilor ’60 au fost marcate pe de o parte de avântul dezvoltării tehnologice şi industriale, de războiul din Vietnam şi de un val de liberalism, descătuşare, manifestat mai cu seamă sub forma aşa numitei „revoluţii sexuale”. Nu trebuie să uităm de exemplu că dreptul la vot al negrilor în America a fost legiferat abia în 1960…
Revoluţia Sexuală în principiu este asociat cu numele lui Freud, dar ideea de „free love” apare abia în anii ’60 şi conceptele „puterea iubirii” şi „sexul este frumos” (ci nu ruşinos) devin principii stindard şi mod de viaţă pentru generaţia hippie. Practic abia în anii ’60 s-a manifestat conflictul dintre modul de viaţă modern şi cel tradiţional. Merită amintit faptul că prima căsătorie legală între două persoane de rase diferite a fost consfinţită abia în 1967 în America. Dar revoluţia sexuală a adus în discuţie şi multe alte subiecte fierbinţi – tabu – ca dreptul la nuditate, dreptul la avort, contracepţia, primele manifestări homosexuale, feminismul, dar a adus şi un avânt al industriei pornografice.

Toţi avem nevoie de iubire. Acest sentiment se manifestă şi a fost exprimat tot mai explicit şi în artă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pmZyNKBJ4pI]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M4BOEf4Sy4s&feature=related]

La noi după o perioadă de aparentă liberalizare de la sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70 când a pătruns muzica Beat, se purtau saboţii de lemn, pantalonii evazaţi şi fustele mini, valul revoluţiei din Vest n-a ajuns.
După schimbarea de regim – este singura formă de exprimare la care pot să subscriu – din decembrie ’89 pseudo-revoluţia a răbufnit şi în plan artistic, s-a manifestat sub forma excesivă de vulgaritate mai cu seamă în literatură, teatru şi film, dar şi în muzică.
În muzică sub formă destul de timidă şi puerilă, merită amintite doar două fraze exemplificative: „Roxana mi-a furat banana” şi „Vecina mea ciocanul vrea”. Subţire.
Dar şi în muzica au apărut şi vulgarităţile, mai ales în zona Hip Hop unde femeia este curvă sau în cel mai bun caz redusă la „calitatea” de obiect sexual.

Stângăcia din muzica Rock autohtonă o explic prin lipsa unei continuităţi, al deconectării noastre din fluxul evoluţiei. Noi n-am avut la modul real nici curent Punk, nici New Wave, de Gotic sau Dark nici nu s-a pus problema la vremea lor şi cumva de la Hard Rock s-a trecut abrupt la Thrash Metal la începutul anilor ’90. Dacă textele unor formaţii Rock au avut implicare socială, sexul explicit nu s-a manifestat deloc.
Am realizat disfuncţionalitatea la reacţiile faţă de clipul „Pussy” al celor din Rammstein.
Încă suntem marcaţi de conservatorismul rigid al comunismului urban şi trăim sub semnul bisericii tradiţionaliste în mediul rural. Sexul este în continuare un subiect tabu şi o manifestare ruşinoasă. Este oarecum paradoxal, de la „fiica ţării iubitoare” cum am trecut direct la eleva porno. Pudoarea însă rămâne ca o perdea grea în spatele căreia ne ascundem frustrările.
Sexualitatea firească, naturală nu este exprimată, expusă. Un exemplu de text pueril şi chiar cretinoid ne furnizează Direcţia 5:

„Vara ai apărut
Şi toamna pe loc am ştiut
Că iarna doar tu ai putea să fii vara mea
Mi-aduci doar soare în zori
Iubirea în mii de culori
Zburăm de o mie de ori
Până la nori…da, până la nori
În ochi porţi iarna marea
Pe buzele tale simt sarea
Iar vara ca fulgul de nea

E inima mea…topita de-a ta…”

Este un subiect vast şi – zic eu – interesant, care merită dezbătut şi combătut. Acesta a fost doar un teaser… 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=okaDYeb-7rc]

(Va urma) 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=lLxN_miLYpc&feature=related]

Plimbări de toamnă

Posted on by — 20 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gAOp7URgij4]

Rămâi fără suflu. Capătul aleii este îngropată-n frunze, copacii cu capul plecat par să-şi întoarcă capul. Întrebările cad ca stropii de ploaie şi se sparg pe gândurile împrăştiate. Tăcerea naşte nelinişti,  lucrurile nespuse nu-şi găsesc răspunsul în ecoul contorsionat al amintirilor. Nicio pastilă nu mă poate salva de mine.
Un gând ca un glonţ trece şuierând şi se risipeşte-n vânt. Nu simt nimic. Frigul a încremenit ca într-o fotografie îngălbenită.
Undeva o fată, undeva un băiat se gândesc unul la celălalt. „Tu câţi prieteni ai?”
Ne jucăm fără jucării, atingerile par date cu încetinitorul şi mişcările n-au finalitate, înţepenesc undeva între vis şi realitate.
Îmi aprind ţigara şi dincolo de ploaie văd valurile de astă vară, soarele îmi face cu mâna şi cubul de zahăr strecurat în ceaşca de cafea alungă durerea pentru câteva clipe.
Cad frunze. Ce părea o mână întinsă se dovedeşte doar o umbră veştejită.

Şi când am aripile rupte, merg mai departe pe jos.

Promisiunile

Posted on by — 19 Comments ↓

Săptămâna trecută mă miram cum şmecheria cu Referendumul al lui Băsescu a prins la prea-stimabilul public larg (alegător). Nici un argument de bun simţ sau logic nu a convins lumea cuprinsă de euforia „pe ei, mama lor!”. Este evident că Referendumul nu o să aducă absolut nimic, doar ceva mai multă lume la urne şi eventual ceva voturi în plus domnului preşedinte-n funcţie, voturi de care are nevoie disperată. Modificarea constituţiei – necesară pentru schimbarea structurii Parlamentului şi numărului reprezentanţilor – este o procedură voit anevoioasă şi – surpriză! iepuraşul din joben – la mâna acelui Parlament care prin reprezentanţii ei şi-a declarat ferm refuzul de a modifica ceva din actuala formă şi structură. Deci, votul popular nu duce nicăieri.

Buuun! Ieri priveam cu – admit – oarecare amuzament protestul fermierilor. Fermieri fiind o formă de alint via U.E. a ciobanului mioritic tradiţional. După mulţi-mulţi ani o manifestare aproape că a degenerat în violenţe de stradă, oricum clinciuri între manifestanţi şi jandari au existat. M-a surprins faptul că aceşti oameni simplii s-au organizat mult mai eficient ca sindicaliştii şi aveau un scop clar, bine definit şi l-au urmat cu sfinţenie. Când au văzut că la Guvern bate vântul şi n-au de la cine şi ce să obţină, instinctiv, s-au mutat la Cotroceni. Este – probabil – o reminiscenţă a vremurilor apuse în care preşedintele conducător unic, avea pâinea şi cuţitul, lua toate deciziile pentru ţară şi popor, dar şi o rezultantă a imaginii de „preşedinte jucător” promovată de domn Băsescu. Oamenii hotărâţi şi conştienţi de momentul electoral, erau determinaţi să obţină un răspuns pozitiv cererilor înaintate.
Pe de o parte este un precedent periculos. Azi ies sindicaliştii de la Metrorex, în zilele următoare deja s-a anunţat protestul bolnavilor de cancer care nu-şi mai primesc subvenţiile şi medicamentaţia şi probabil urmează alte şi alte proteste din toate părţile.

Aici intervine marea mea nedumerire. Pe de o parte este evident că nu există fonduri – bani – pentru nicio revendicare, pentru nici un sector, în fapt, pentru nimic. Bugetul are o gaură cât toată ţara şi deja suntem îndatoraţi pe câteva generaţii. Tot ce se poate obţine în actualul context sunt promisiunile. Promisiuni contra voturi. Promisiunile – ca mărirea salariilor profesorilor cu 50%, ca banii daţi celor ce se întorc în ţară şi toate celelalte promisiuni electorale – nu vor fi niciodată onorate. Asta este singura certitudine incontestabilă.

Ţin promisiunile de foame?