Satanismul (capitolul 6… 666)

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=mE–ehEUg5I&feature=related]

(Satanismul (capitolul 1)
Satanismul (capitolul 2)
Satanismul (capitolul 3)
Satanismul (capitolul 4)
Satanismul (capitolul 5) )

„Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.” Matei 25, 32-33

satan-jesus

Simbolistica folosită în Satanism este predominant cu legătură şi referire la Creştinism. Din acest citat din Biblie înţelegem şi „eticheta” „Mâna Stângă” dar şi apariţia inocentei capre versus turma oilor (creştine).
Celelalte două simboluri majore, crucea şi pentagrama, apar întoarse, răsturnate tot ca simbol al opoziţiei faţă de „normal”, de tradiţional, de conformist.

Satanismul este simbolul rebeliunii (Lucifer) dar şi a căutării, a definirii sinelui. Conexiunea cu Alchimia, cu artele Oculte este inevitabilă.
Cum subliniam în repetate rânduri, „Satanismul” nu implică neapărat adularea Diavolului, poate fi şi ateist şi chiar şi în organizaţiile (religiile) Sataniste care au în centrul lor divinitatea, calea şi-o alege individual fiecare membru, până unde şi în ce formă explorează individul, rămâne la liberul arbitru al fiecăruia. De aici percepţia de libertate şi explorare (ştiinţă) atribuită Diavolului.

Diavolul nu este pe atât de negru cum vor unii să-l zugrăvească. Vă reamintesc remarca amuzantă al lui LaVey: „Satana a fost cel mai bun prieten pe care biserica a avut-o vreodată, pentru cum i-a păstrat în afacere toţi aceşti ani!” Ha ha ha! 😛 😛 😛
Dar se spune şi că cea mai mare scamatorie a Diavolului este că a convins lumea că nu există… 🙂
Cum şi drumul spre Iad este pavat cu bune intenţii…

Un site complex şi în limba română este Flacăra Neagră – pentru cei interesaţi de subiect. Eu am făcut doar un prospect al fenomenului… 🙂

Şi un blog dedicat: Axa Neagră.

satan_inside

O fi Diavolul în detalii, nu o fi, nu ştiu nici asta. Încă n-am căutat suficient.
Însă ştiu că suntem superficiali şi ne temem de adevăr, ne temem de noi înşine, adevărul este neconfortabil. Aruncăm vina-n exterior şi un „vinovat” perfect este unul incert.
Am mai vorbit despre asta: Diavol, terorism, masoneria, etc… duşmanii invizibili, duşmani fără faţă sau cu mii de feţe, poate toate rezultante al aceluiaşi „Război Mintal” despre care am amintit. Dacă acuzaţiile din anii ’80 asupra lui LaVey au venit să-l discrediteze, acuzaţiile aduse lui Aquino în anii ’90 au venit să-l crediteze… O fi tot “Război Mintal”?…

Adevărul – aşa incomod cum este el – cred că fiecare îl căutăm şi-l descoperim individual în măsura în care suntem capabili să-l acceptăm, să „trăim” cu el. Asta nu cred că ne face nici diabolici, nici implicit Satanişti.

Există şi „Satanism” adolescentin, cel care se manifestă prin excentricitate, dar n-are nici un fundament filozofic sau teologic. Asta explică în mare parte şi de ce mulţi abandonează după un an, doi organizaţiile Sataniste în care se înscriu. Satanismul nu se manifestă prin vandalizarea cimitirelor ci este în primul rând o căutare spirituală, un proces de auto-cunoaştere şi evaluare, o cale de dezvoltare a sinelui.
Este una din căi.
„Bună” sau „rea” este – în opinia mea – o abordare profund demagogică.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ea0CDieb4yM]

Legătura „diabolică” dintre Rock –mai ales Heavy Metal – şi Satanism are rădăcini vechi. Elvis, The Beatles sau The Rolling Stones au fost reprezentanţii Diavolului, au fost posedaţi sau au avut pact semnat cu El – se spune. 😀
AC/DC a fost „tradus” ca „After Christ Devil Comes” (între alte variante asemănătoare), KISS, WASP, etc, toate au fost „decriptate” ca purtătoare de mesaje diabolice.
Black Sabbath, Led Zeppelin, au fost etichetate Sataniste. Jimi Page a fost mereu interesat de Ocultism şi a cumpărat castelul (şi biblioteca) lui Crowley, ce a pus şi mai multe paie pe foc. Dar şi Bruce Dickinson este preocupat de Ocultism şi Magie, cu toate acestea a scăpat de astfel de acuzaţii.

Lucrurile au scăpat de sub control mai ales în anii ’90, respectiv cu al doilea val Black Metal şi în principal cu trupele Nordice.
Black Metal-ul s-a născut în 1982 cu albumul Venom ce purta acest titlu. Muzica era tot Thrash tradiţional, însă textele erau Sataniste la modul la care nu se mai întâlnise până atunci.
Mişcarea însă a luat amploare predominant în ţările Nordice unde Satanismul s-a suprapus cu Păginismul şi cu tradiţia, moştenirea Mitologică şi Mistică locală. Satanismul Nordic a fost unul direcţionat explicit împotriva Creştinismului.

satan-last-supper

De aici până la incendierea a peste 50 de biserici, majoritate monumente istorice, a fost doar un pas. Şi n-au lipsit sinuciderile şi s-a ajuns şi la crimă.
N-ar fi corect să-l învinovăţim pentru toate doar pe Varg Vikernes, dar este un exemplu emblematic cum lucrurile denaturează cu uşurinţă şi abordarea greşită – superficială şi teribilistă – uneori are ca rezultat final dezastrul.
În viaţă lucrurile scapă cu mare uşurinţă de sub control. Vorbim despre alcool, despre droguri sau… credinţă.
Nu am încercat să fac propagandă Satanismului ci dor să-l prezint cât de cât obiectiv.
Alegerile sunt în puterea noastră şi este indicat să alegem în cunoştinţă de cauză. Vorbim despre Sfântul Duh, Thelma sau Xeper, alegem rugăciunea, meditaţia, Tantra sau altă formă de apropriere, în final scopul este acelaşi, doar calea şi mijloacele diferă.

Satanismul nu este o joacă, nu există „te faci frate cu Dracu până treci puntea” cum Satanismul nu se rezumă la o cruce întoarsă şi la o pentagramă. Cu toate că pentagrama este un simbol foarte puternic şi efectele ei pot fi foarte nocive… Dar nu vreau să sperii pe nimeni.

(off topics: Şi tot incorect ar fi dacă n-aş pomenii măcar în treacă şi de White Metal sau Christian Metal – în contrast cu Black Metal-ul. Acest curent din Metal se deosebeşte tot predominant prin texte şi nu neapărat prin abordare sau stil şi textele – evident – sunt creştine. Curentul s-a format la sfârşitul anilor ’70, dar primii reprezentanţi au fost Resurrection Band-ul fondat încă în 1972. În 1975 au urmat Jerusalem din Suedia, dar probabil cei mai cunoscuţi şi apreciaţi au fost Americanii Stryper înfiinţaţi în 1983. Stryper s-au destrămat în 1992 şi s-au reînfiinţat în 2003, anul acesta scoţând încă un album de Heavy Metal de calitate “Murder By Pride”.
Lista trupelor de White (sau Christian) Metal este lungă: Tourniquet, Mortification, Underoath, Demon Hunter, As I Lay Dying, Extol, P.O.D. Skillet, etc.)

„Hotel California” a fost neoficial imnul bisericii lui LaVey… Textul este destul de…. 🙂

goatskull

„On a dark desert highway, cool wind in my hair
Warm smell of colitas, rising up through the air
Up ahead in the distance, I saw a shimmering light
My head grew heavy and my sight grew dim
I had to stop for the night
There she stood in the doorway;
I heard the mission bell
And I was thinking to myself,
this could be heaven or this could be hell
Then she lit up a candle and she showed me the way
There were voices down the corridor,
I thought I heard them say…

Welcome to the hotel california
Such a lovely place
Such a lovely face
Plenty of room at the hotel california
Any time of year, you can find it here

Her mind is tiffany-twisted, she got the mercedes bends
She got a lot of pretty, pretty boys, that she calls friends
How they dance in the courtyard, sweet summer sweat.
Some dance to remember, some dance to forget

So I called up the captain,
please bring me my wine
He said, we haven’t had that spirit here since nineteen sixty nine
And still those voices are calling from far away,
Wake you up in the middle of the night
Just to hear them say…

Welcome to the hotel california
Such a lovely place
Such a lovely face
They livin it up at the hotel california
What a nice surprise, bring your alibis

Mirrors on the ceiling,
The pink champagne on ice
And she said we are all just prisoners here, of our own device
And in the master’s chambers,
They gathered for the feast
The stab it with their steely knives,
But they just can’t kill the beast

Last thing I remember, I was
Running for the door
I had to find the passage back
To the place I was before
relax, said the night man,
We are programmed to receive.
You can checkout any time you like,
But you can never leave!”

That’s all folks! 😛 “If there is a Hell, I’ll see you there…..” Ha ha ha! 😛

Satanismul (capitolul 5)

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=KwQJTukjS9o]

(Satanismul (capitolul 1)
Satanismul (capitolul 2)
Satanismul (capitolul 3)
Satanismul (capitolul 4) )

Probabil una din cele mai interesante (şi serioase) organizaţii Sataniste este Templul lui Set (Temple Of Set).
Rezervele mele legate de T.O.S. sunt privitoare la fondatorul ei, Michael A. Aquino, Locotenent Colonel în Armata Americană, specializat în aşa numitul „Război Mintal” – un subiect mult discutat de organizaţiile non-guvernamentale şi în special de cei interesaţi de teoriile conspiraţioniste.
Michael Aquino a fost membru în Church of Satan, dar între el şi conducătorul autoritar, Anton LaVey, se pare că au apărut tensiuni tot mai mari. În fapt Aquino a încercat să preia conducerea bisericii şi pe de o parte a adus acuze de corupţie şi aservirea bisericii exclusiv intereselor lui LaVey, pe de altă parte la nivel ideologic a atacat abordarea ateistă a lui LaVey.
Sunt voci care susţin că Aquino este agent guvernamental şi a fost înfiltrat în C.O.S. să preia conducerea sau să discrediteze, fragmenteze mişcarea Satanistă şi să o controleze. Scenariu destul de plauzibil având în vedere că Aquino după eşecul tentativei de preluare, a rupt o parte din C.O.S. şi a înfiinţat T.O.S.

Cu toate acestea, ideologic, T.O.S. pare cea mai interesantă şi complexă organizaţie Satanistă. Însă de la distanţă şi prin internet, doar citind cărţi şi diferite rapoarte, este imposibil să dai un verdict corect, fundamentat pe argumente.
Aquino a fost acuzat şi cercetat în legătură cu presupuse abuzuri asupra unor copii însă a fost găsit nevinovat şi achitat. Dosarul său militar este impecabil şi se pare că este autorul în mare parte al teoriilor ce stau la baza amintitului „Război Mintal”, proiect pornit după războiul din Vietnam şi relansat şi dezvoltat mai ales după răspândirea internetului.
Foarte pe scurt, „Războiul Mintal” se bazează predominant pe un „bombardament” media care să facă poporul American, aliaţii Americii şi inamicii acestora să creadă că un conflict cu America este gata pierdut înainte să izbucnească. Practic se urmăreşte demoralizarea inamicului şi scăderea substanţială a daunelor provocate de un război. Conform teoriei lui Aquino, un astfel de „război mintal” practic poate să conducă la victorie fără nicio intervenţie militară efectivă, înlătură orice daune şi implicit cheltuielile masive pe armamente. O teorie interesantă – trebuie să admitem -, dar totodată înfricoşătoare dacă ne gândim la cât de controlată trebuie să fie – şi este – media ca teoriile lui Aquino să fie aplicabile. În cartea intitulată „From PSYOP to MindWar: The Psyhology of Victory” scrisă de Colonelul Paul E. Valley şi la aceea vreme (1980) Maiorul Aquino şi revizuită de Aquino în 2003, acesta exemplifică concret elemente din „Războiul Mintal” aplicate în timpul războiului din Golf.

Aquino s-a înrolat în armată în 1968 şi un am mai târziu se alătură Bisericii Sataniste al lui LaVey. Pleacă în Vietnam şi revine în America la sfârşitul anului 1970 şi îşi reia activitatea şi în cadrul bisericii şi după nici un an obţine gradul de preot şi înfiinţează propriul său grup (Grotto) la domiciliul său.
Tentativa eşuată de preluare a conducerii bisericii conduce în 1975 la fondarea T.O.S. alături de alţi lideri şi membrii C.O.S., printre care şi Lilith Sinclair, conducătorul organizaţiilor de pe Coasta de est.
Aquino susţine că prin invocarea Diavolului acesta s-a arătat în forma lui Set – divinitatea Egipteană – şi i-a dat documentul numit „The Book of Coming Forth by Nigh” prin care se precizează că mandatul lui LaVey a expirat şi conducerea bisericii este încredinţată lui Aquino.

Set sau Seth în religia egipteană antică a fost identificat ca zeul răului. Set a fost un zeu soare în Egiptul predinastici, dar el a degenerat (decâzut)  treptat din zeitate binefăcătoare într-un Dumnezeu al răului şi întunericului. Legenda spune că el la ucis pe fratele său Osiris şi a fost la rândul său învins de Horus, fiul lui Osiris. Grecii l-au identificat set cu Typhon. Set pare să fie prototipul Diavolului din Biblie, modelul ce a stat la baza decăderii lui Lucifer şi izgonirii sale din Rai.
Prin alegerea lui Set ca divinitate, Aquino a preîntâmpinat atacurile din partea Creştinilor, afirmând că religia lui este mult mai veche decât Iudaismul şi Creştinismul şi nu are nimic în comun cu aceştia.

T.O.S. atât filozofic-teistic cât şi structural se aseamănă cu Thelma lui Crowley.
Filozofia setienilor poate fi rezumată ca fiind „iluminare individualistă”, se pune accentul pe evoluţia individuală, plecând tot de la sintagmă Nietzsche: „The Will of Power” – puterea voinţei, fundament şi în filozofia LaVey, dar Aquino a dezvoltat-o adăugând educaţie, experimentare şi iniţiere în artele Oculte şi nu în ultimul rând schimbând abordarea ateistă caracteristică la LaVey cu introducerea ca divinitate a lui Set, întruchiparea Diavolului şi forţa dominantă în univers.
Cuvântul cheie în sistemul T.O.S. este „Xeper” (folosit şi în forma Xpr) care provine din hieroglifa „Kheper” şi înseamnă „a deveni” – simbolizând renaşterea şi împlinirea spirituală a adepţilor T.O.S.
Formula a fost dezvoltată şi re-definită în 1996 de scriitorul şi Mare Preot al templului, Don Webb în „I have come into Being” – Am venit în Fiinţă.

Fiecare nou candidat îşi alege un Ordin la care se afiliază, fiecare Ordin având un alt specific de specializare. Funcţionează 7 Ordine majore: The Esoteric Order of Beelzebub, The Order of Horus, The Order of Leviathan, The Order of Setne Khaumuast, The Order of the Trapezoid, The Order of the Vampyre şi The Order of Xnum.
The Esoteric Order of Beelzebub (Ordinul Ezoteric al lui Belzebut) este axat pe studierea Magiei Negre şi a dezvoltării individuale şi studierea Ezoterismului Oriental şi Occidental, al celei de-a Patra Căi, Goetica şi Fizica Cvantică. Cartea fundamentală a Ordinului este „Diabolica”.
The Order of Horus (Ordinul lui Horus) este un Ordin Magic al Căii Mâinii Stângi şi pe lângă iniţierea în misterele ştiinţelor Oculte, dezvoltarea şi re-manifestarea individului, preocuparea fundamentală este controlul puterii, al lanţului gând-cuvânt-manifestare/acţiune. Paralela cu Thelma este destul de evidentă.
The Order of Leviathan (Ordinul Leviathan) pe lângă iniţierea în artele Oculte – element nelipsit din nici un Ordin – este specializat pe studiul metafizic, în special pe controlul minţii, conştientizarea şi controlul gândului şi voinţei – The Power of Will fiind tradus în Mind and Will (Minte şi Voinţă).
The Order of Setne Khaumuast (Ordinul lui Setne Khaumuast) şi este deschis doar membrilor care au obţinut deja gradul II de iniţiere şi activitatea membrilor este canalizată spre cercetarea Egiptului Antic şi al practicilor Magice pierdute din aceea vreme. Ordinul este şi o primă treaptă spre iniţierea în Ordinul Trapezoid.
The Order of the Trapezoid (Ordinul Trapezoid) continuă învăţăturile Oculte şi pe lângă re-afirmare (împlinirea) spirituală al individului are ca obiectiv (individual) găsirea Gral-ului (adevărul suprem), desluşirea misterului Trapezului – legătura dintre spaţiu şi timp şi transcederea dintr-un spaţiu determinat de cele două puncte în unul tri-dimensional şi astfel obţinerea un control asupra timpului şi spaţiului. Faza finală a căutărilor Ordinului fiind Wallhalla, locul unde se află toţi „demonii”.
The Order of the Vampyre (Ordinul Vampirilor) vede în „vampiri” manifestare forţei individuale şi prin metode Magice caută nemurirea. Activitatea primordială a membrilor este găsirea şi readucerea capacităţilor primordiale pierdute de om pe parcursul timpului şi controlul, folosirea acestora. Studiul se face nu doar prin abordările ştiinţelor Oculte, dar şi prin tehnici para-psihologice.
The Order of Xnum (Ordinul Lui Xnum) se ocupă primordial de studiile teologice şi filozofice şi este o şcoală superioară de iniţiere rezervată membrilor ce au trecut de gradul II de iniţiere, dezvoltare.

T.O.S. este organizată pe „Piloni”, fiecare pilon fiind subordonat unuia din Ordine. Conducerea superioară este formată din „Consiliul celor Nouă” – ca şi în cazul C.O.S. – al căror membrii sunt Mari Preoţi.
Sunt şase trepte ierarhice: Setian (Gradul I), Adept (Gradul II), Preot / Preoteasă (Gradul III), Magister / Magistra Templi (Gradul IV), Magus / Maga (Gradul V) şi Ipsissimus / Ipsissima (Gradul VI).
Trecerea de la membru obişnuit (Setian) la Gradul II de Adept durează circa 2 ani şi este o perioadă de iniţiere şi evaluare. Conform unor estimări neoficiale, doar 10% din cei care se înscriu rămân şi obţin acces superior.

Până în 2004 Aquino a deţinut cea mai înaltă funcţie din T.O.S. când conducerea a fost preluată de Magistra Patricia Hardy, neoficial însă, conducătorul „din umbră” probabil a rămas Aquino.

Despre The Order of Nine Angles (ONA) (Ordinul Celor Nouă Unghiuri) am citit, ştiu mult mai puţine lucruri.
Urmează calea iniţierii individuale tot sub amprenta filozofiei lui Nietzsche îmbinată cu Ocultism şi şcoala Magiei Negre.
Înfiinţată iniţial în anii ’60 în Marea Britanie, O.N.A. a activat cu mare discreţie.
În anii ’80  au existat suspiciuni privind legătura cu organizaţii fasciste şi de dreapta, dar conducătorii au negat atât aceste acuzaţii cât şi apartenenţa lor la mişcarea Satanistă.
Acum O.N.A. îşi asumă afilierea la Satanism, practicile Oculte şi Ezoterice.

Pe lângă situl oficial, O.N.A. poate fi găsită şi pe un Blog WordPress.

Un aspect important legat de Satanism este dezvoltarea individuală, căutarea sinelui, împlinirea spirituală. Cum spuneam, nu toţi Sataniştii cred în Diavol ca divinitate, există foarte mulţi Satanişti atei.
Astfel, mulţi Satanişti preferă calea individuală, nu sunt afiliaţi la nicio organizaţie.

Va urma. 🙂

Satanismul (capitolul 4)

„Gott ist tot”. L-am omis cu bună ştiinţă pe Nietzsche. N-a observat nimeni sau – după bunul obicei – n-a spus nimeni nimic. Îl urăsc pe Nietzsche şi – în această ecuaţie – Nietzsche n-are nicio vină. Pe Nietzsche nu trebuie să-l citim ci să-l cităm. Nietzsche a fost – şi este –  revendicat de fascişti, nazişti, nihilişti, anarhişti şi satanişti în egală măsură.
„Gott ist tot” este o premisă. Scoţi dintr-un sistem pionul central pentru a re-evalua sistemul, a re-aşeza sistemul, a re-definii valorile. Să scoţi din context o frază conduce la o evaluare greşită a situaţiei metaforice şi metafizice. Filozofia este o „joacă” cu idei şi cuvinte, nu o ştiinţă exactă.
„Gott ist tot” nu este 1+1=2.
Între „Dumnezeu este mort” şi „Dumnezeu a murit” este o diferenţă substanţială. O ideea şchioapă, trunchiată, creează dezechilibru. Căutările cu premisă greşită pot conduce la rezultate false. Dacă la chimie – de exemplu – într-un experiment greşim substanţa sau procentele, asta poate conduce la ratarea experimentului, la fel şi-n căutările spirituale, greşelile costă.

„He sewed his eyes shut because he is afraid to see
He tries to tell me what I put inside of me
He’s got the answers to ease my curiosity
He dreamed up a god and called it christianity
Your god is dead and no one cares
If there is a hell I will see you there
He flexed his muscles to keep his flock of sheep in line
He made a virus that would kill off all the swine
His perfect kingdom of killing, suffering and pain
Demands devotion atrocities done in his name

Your god is dead and no one cares
Drowning in his own hypocrisy
And if there is a hell I will see you there
Burning with your god in humility

Will you die for this?”

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=LeiQb_JE6f0&feature=related]

(Satanismul (capitolul 1)
Satanismul (capitolul 2)
Satanismul (capitolul 3) )

Nietzsche a influenţat într-un mod major Satanismul modern, abordarea filozofică şi conţinutul teologic. Pe de o parte prin nihilismul său, pe de altă parte prin arhetipul „Übermensch” îmbrăţişat cu atâta drag de fascişti şi nazişti. Dumnezeu înlocuit cu „supra-omul”, eliminarea lui Dumnezeu din centrul universului şi punerea în loc al egoului sau al Satanei.
Din această perspectivă Satanismul modern poate fi împărţit în două categorii: cel ateist şi cel care-l adulează pe Diavol.
Însă trebuie să ţinem cont şi de rădăcinile Ezoterice, Mistice al Satanismului, Magia Neagră sau cum mai este denumită: Calea Mâinii Stângi – un termen ce provine din Tantra-ul.
În cultura Orientală dreapta este reprezentată prin Yang (elementul masculin), stânga prin Yin (elementul feminin), însă în Occident principiul s-a radicalizat în „bine” şi „rău”.
Interesul lui Crowley pentru Magia Sexuală, pentru Tantra şi introducerea tehnicilor, filozofiei orientale în sistemul Vestic – corelate cu filozofia lui  Nietzsche – au deschis orizonturi şi abordări noi, au crescut interesul către Ocultism.

Tradiţia Magiei Negre, a Căii Mâinii Stângi este veche, însă prima oară termenul apare folosit vis a vis de Magia Occidentală la Helena Blavatsky (1831 – 1891), fondatoarea Societăţii Teo-fizice, practic precursorul abordării New Age. Blavatsky a folosit termenul pentru a desemna practicile magice considerate „imorale” cum era în primul rând Magia Sexuală.
În viziunea modernă, diferenţierea între Calea Dreaptă şi Calea Stângii este că prima ţine cont de codurile morale şi caută unificarea (spirituală) cu divinitatea, cea de a doua situează în centru eu-ul, perfecţionarea sinelui şi obţinerea de avantaje pentru sine.
Crowley foloseşte termenul „Brother of the Left-Hand Path” (Fratele Mâinii Stângi) sau „Black Brother” (Fratele Megru) privitor la cei care au eşuat să obţină gradul superior în propriul său sistem ceremonial, adică în sens de eşec. Însă tot la Crowley termenul este folosit şi pentru magiceianul de gradul Adeptus Exemptus alege să renunţe la tot – inclusiv la sine – şi să traverseze Abisul.

Dintr-o altă perspectivă privite lucrurile, avantajul adepţilor „Calei Mâinii Stângi” este că pe lângă mijloacele tradiţionale folosite de magicieni, aceştia folosesc şi arsenalul „neconvenţional”, ne-acceptat, etichetat ne-curat şi astfel au posibilităţi mult mai mari, putere mai mare.

Am rămas la Biserica Satenei înfiinţată de Anton LaVey, dar trebuie să ţinem cont că de-a lungul timpului au existat multe alte secte şi societăţi secrete sataniste, biserica lui LaVey fiind doar prima care a ieşit la suprafaţă,  s-a declarat ca religie şi a fost consemnată ca atare oficial şi legal.

Despre sectele şi societăţile secrete până la Biserica Satanei informaţiile sunt puţine şi multe incerte. Având în vedere că pe de o parte Biserica Creştină i-a prigonit şi persecutat, pe de altă parte ideea de societate secretă este tocmai să nu-şi facă simţită prezenţa şi să nu se ştie despre existenţa ei, acest fapt este perfect normal.

Bisericile cele mai vizibile sunt:

Biserica Satanei
Templul lui Set
Ordinul celor Nouă Îngeri (şi site-ul oficial)
Prima Biserică Satanică

Principiile care stau la baza Bisericii lui LaVey sunt: individualism, plăcerile personale şi principiul Biblic: ochi pentru ochi. Cele Nouă Legi (Declaraţii) Satanice promovate în Biblia Satanică sunt:

1. Satana reprezintă indulgenţă, în loc de abstinenta!
2. Satana reprezintă existenţa vitală, în loc de vise iluzorii spirituale!
3. Satana reprezintă înţelepciunea pură, în loc de auto-înşelăciune ipocrită!
4. Satana reprezintă bunătate pentru cei care îl merită, în loc de dragoste irosită pe cei care nu o merită!
5. Satana reprezintă răzbunare, în loc de a întoarce şi celălalt obraz!
6. Satana reprezintă responsabilitatea conştientă, în locul nevrozelor cu vampiri!
7. Satana reprezintă omul ca un animal, uneori mai bune, alteori mai rău decât cei care merg în patru labe, care, din cauza “dezvoltării divine, spirituale şi intelectuale”, a devenit cel mai vicios animal de toate!
8. Satana reprezintă toate aşa-numitele păcatele, deoarece acestea toate duc la mulţumire fizică, mentală, şi  emoţională!
9. Satana a fost cel mai bun prieten pe care biserica a avut-o vreodată, pentru cum i-a păstrat în afacere toţi aceşti ani!

Din ce se observă cu uşurinţă şi din această declaraţie de căpătâi, un fel de „10 porunci” al Satanismului lui LaVey, abordarea este umoristică, destinsă.

Anton Szandor LaVey (11 aprilie 1930 –29 octombrie 1997) s-a născut la Chicago şi există zvonuri şi speculaţii conform cărora părinţii lui ar fi fost ţigani emigranţi din Europa, tot la nivel speculativ, din România.
Familia se mută în California şi marea parte a vieţii sale, LaVey a petrecut-o în San Francisco.
Tânărul LaVey a dovedit real talent muzical şi s-a specializat pe pian şi orgă. Abandonează şcoala şi se alătură unui circ, apoi cântă în Los Angeles în diverse bariuri de noapte, apoi revine în San Francisco unde timp de 3 ani lucrează ca fotograf pentru poliţie. Toate aceste date trebuie însă tratate cu o oarecare prudenţă, sunt multe semne de întrebare, multe din povestirile auto-biografice al lui LaVey n-au fost niciodată confirmate din surse oficiale sau de alte persoane.

În anii ’60 devine o celebritate locală, pe de o parte pentru party-urile unde cânta ca pianist/organist, pe de altă parte pentru serile organizata la el acasă cu tematică paranormală. Aceste serate de vineri seara au devenit tot mai populare şi au atras o serie de oameni influenţi. Aceste adunări au devenit aşa numitul „Cerc Magic” şi în 1966 au condus la formarea Bisericii Sataniste.
Friedrich Nietzsche, Aleister Crowley, Ayn Rand, H.L. Mencken, Jack London, John Dee, Ragnar Redbeard sunt doar câteva din numele care l-au influenţat şi în următorii ani scoate o serie de cărţi, „Biblia Satanică”, „Ritualul Satanic”, „Vrăjitoria Satanică”.
Curiozitatea, interesul marelui public şi implicit a presei a făcut foarte repede populară noua biserică.
LaVey a fost un personaj controversat, este aproape imposibil de stabilit unde se termină spectacolul – în care era expert – şi unde încep lucrurile serioase. Mulţi l-au etichetat ca simplu „circar”, mulţi au crezut – şi cred – în puterile sale magice.
Declinul începe în 1975, an în care unul din Marii Preoţi, Michael Aquino produce prima schismă în cadrul bisericii şi înfiinţează Templul Lui Set (Temple Of Set). Conform lui Michael Aquinto, LaVey îşi pierduse interesul pentru Satanism şi devenise lacom, încercând să transforme biserica în propria fabrică de bani. Lucru plauzibil având în vedere că de exemplu un medalion Baphomet care se vindea la preţul de 20 de Dolari cu un profit de 17, a crescut la 50 de Dolari şi au existat speculaţii şi conform cărora LaVey a vândut grade înalte în cadrul bisericii unor persoane care nu-şi meritau, nu-şi câştigaseră poziţia conform standardelor şi cerinţelor.
În anii ’80 s-a declanşat aşa numita „Panică satanistă”, biserica şi membrii bisericii au fost acuzaţi de activităţi criminale, mergând până la presupuse crime ritualice şi conspiraţii criminale. Ulterior FBI a informat printr-un anunţ public că nu s-a dovedit nici o implicare a bisericii sau a unui membru al bisericii în nicio activitate ilegală sau criminală.

LaVey moare în urma unei pneumonie cu complicaţii pe 29 octombrie 1997, în mod cinic, în spitalul Catolic Sf. Maria din San Francisco.

Conducerea bisericii este preluată de soţia sa, Blanche Barton (născută Sharon Densley) care s-a aflat la conducerea ei până-n 2001 când a cedat poziţia în favoarea lui Peter H. Gilmore şi al soţiei acestuia, Peggy Nadramia. Aceştia mută sediul bisericii din San Francisco în New York.

În 1999 se mai produce o schismă: Karla LaVey, prima fiică a lui LaVey din prima lui căsătorie cu Carole Lansing, înfiinţează Prima Biserică Satanică (First Church of Satan).

Nu se ştie cu exactitate numărul membrilor bisericii. Se pare că pe fiecare card de membru este tipărită aceeaşi cifră: 100261. Există o taxă unică de înscriere de 200 de Dolari. Printre membrii bisericii se numără muzicienii Boyd Blake Rice şi King Diamond.

Merită citite cărţile despre biserică, ambele intitulate „Church of Satan” ale lui Michael Aquino şi Ole Wolf.

Va urma. 🙂

Satanismul (capitolul 3)

Cred că v-am fiert destul. 😛 Cu toate acestea cred că introducerea era necesară şi prezentarea – chiar şi concisă – a percepţiei în general şi a imaginii Biblice a Diavolului, a fost inevitabilă.

Dar lucrurile abia de acum încolo devin serioase. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iL_RbCGxqsc]

(Satanismul (capitolul 1)
Satanismul (capitolul 2) )

„O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte?” (Faptele Sfinţilor Apostoli 13, 10)

Aşa s-a adresat Pavel vrăjitorului Elimas şi această abordare vis a vis de „vrăjitori” este mai veche decât Biblia şi a persistat.
Omul se teme de necunoscut şi necunoscutul a fost asociat necuratului.

După instaurarea Bisericii Creştine în lumea Vestică, creştinii au început aceeaşi prigoană a celor de alt crez cu care au fost şi ei trataţi, aceeaşi sau şi mai abitir.
Primele victime au fost aşa numiţii păgâni, dar nu trebuie uitate nici „Războaiele Sfinte” declanşate de Vest împotriva arabilor şi al Islamului. Pe scurt: tot ce nu era creştin, era diabolic. Din punctul meu de vedere o abordare cel puţin strâmbă din partea unei religii care s-a autodefinit ca fiind „al iubirii aproapelui”. Dar de aici pleacă şi prăpastia dintre credinţă şi religie. Dar nu numai în cazul religiei, teoria (dogma) şi practica (ritualul) se bat cap în cap. Slăbiciunea – atribuită de biserică Diavolului – sălăşluieşte în sufletul omului…
Biserica a câştigat influenţă majoră în societate, o poziţie importantă de putere şi în aceste condiţii s-a opus cu toate mijloacele cunoaşterii, evoluţiei şi progresului. „Crede şi nu cerceta” – sintagma îmbrăţişată de biserică a marcat pentru multe secole gândirea şi atitudinea reprezentanţilor ei, a reprezentat ceea ce azi s-ar traduce prin „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”.
Este într-o măsură încă un exemplu cum Biserica „rătăceşte” calea, atâta timp cât în Luca găsim: „căutaţi şi veţi afla” (Luca 11,9). De altfel, originea sintagmei „crede şi nu cerceta” este incertă, Sfântului Augustin a preluat-o de la filosoful păgân Celsus (secolul II) iar acesta a atribuit-o predicatorilor creştini pentru a convinge păgânii să îmbrăţişeze noua credinţă. Însă sintagma nu are nicio acoperire în Biblie.

Melek_taus

O religie combătută şi etichetată Satanistă atât de Creştinism cât şi de Islam a fost (şi este) Yazidi (Yezidi). Această religie aparţine etnicilor Kurzi din Nordul Irakului. Figura centrală a religiei este îngerul Melek Taus şi deoarece un alt nume alocat acestuia a fost Shaytān – numele Satanei în Coran – credinţa lor a fost etichetată drept Satanistă.
Melek Taus în mod tradiţional este tradus ca „Îngerul Păun”, păunul fiind şi imaginea iconografică centrală a religiei. „Povestea” lui Melek Taus are asemănări semnificative cu cea a lui Lucifer. Este tot un înger căzut care din Oul Cosmic a creat universul. Teologia Yazidi spune că lumea a fost creată de Dumnezeu şi este păzită de 7 fiinţe divine – îngeri – unul din ei fiind Melek Taus.
Au două cărţi de căpătâi: unul se numeşte Kitêba Cilwe (Cartea Iluminării sau cartea Revelaţiei Yazidi) şi conţine presupusele vorbe a lui Malek Taus. Cartea are 5 capitole şi este aranjată asemenea Coranului în ordine descrescătoare.
Celălalt este Mishefa Reş (Cartea Neagră Yazidi), nu este împărţită pe capitole şi este mai lungă ca prima carte. În prima jumătate sunt adunate miturile creaţiei şi evoluţiei, urmate de o listă a unor nume de regi presupuşi reprezentanţi al comunităţii Yazidi şi-n final restrângerile legate de anumite comportamente, cuvinte şi hrană prohibită precum şi câteva ordine privitoare la igienă.
În orice caz, etichetarea acestei religii ca fiind Satanistă este incorectă, cu toate că persistă.

Pe lângă persecutarea şi eradicarea oricărei alte forme de credinţă Biserica a etichetat ca necurat orice încercare a omului de a căuta, de a cerceta, de a afla „adevărul”.
A prigonit nu doar păgânii, dar şi ştiinţele. Matematica, astrologia – cu rădăcini vechi în Persia şi Egipt – , toate au fost etichetate „diabolice” şi cei ce le practicau au fost persecutaţi. Astfel a apărut eticheta de „ocult” – necurat şi-n paralel organizaţiile secrete care desfăşurau activităţi în afara limitelor impuse de Biserică.
Nu toate aveau conotaţii religioase, dar orice ce era în legătură cu spiritualitatea sau ştiinţa în ochii bisericii avea legătură cu Diavolul.

Astfel un istoric cât de cât corect al evoluţiei Satanismului, a separării miturilor de realitate, a faptelor de fabulaţii, este destul de dificilă.

Persecutarea magicienilor şi vrăjitorilor/vrăjitoarelor s-a intensificat în mai cu seamă în secolul XV şi XVI, dar apogeul l-a atins abia în secolul XVII. Aşa numitele „abilităţi supranaturale” au fost atribuite Diavolului şi de aici până la istorioarele cu Ritualuri Satanice înfricoşătoare, orgii sexuale şi chiar acte de canibalism, a fost doar un pas.
Primele procese împotriva vrăjitoarelor au fost consemnate în secolele XIV şi XV în Franţa şi Elveţia, abia apoi s-a extins în Germania şi a culminat între anii 1561 şi 1670.  Conform unor estimări în urma acestor procese au fost executate – arse pe rug – 60.000 de persoane – „posedate de Diavol” – , predominant femei.
În Anglia primele procese încep prin 1735 şi este important de menţinut că până în 1951 legile ce impuneau pedepse împotriva vrăjitoriei nu au fost abrogate.

O figură aparte este Gilles de Rais (Seigneur and Baron de Retz, 1404 – 1440), tovarăşul de arme al Jeanne d’Arc, presupus ocultist şi responsabil pentru uciderea a câtorva sute de copii. Chiar dacă faptele lui par a fi fost dovedite de Biserică şi înainte de a fi executat prin spânzurare a şi făcut o mărturisire, legăturile sale cu Ocultismul şi presupusa sa legătură cu Diavolul rămân simple speculaţii.

O figură misterioasă a fost doctorul Johann Georg Faust (1480 –1540), astrolog, fizician, alchimist şi magician German, existenţa lui multă vreme fiind considerată chiar doar rezultat al ficţiunilor. Mulţi îl consideră autor al „Pactului cu Diavolul”. Şi în prezent sunt mai multe teorii legate de viaţa şi activitatea sa, însă cu atât mai puţin date certe. Au circulat multe legende despre el şi a fost sursă de inspiraţie pentru Marlowe şi Goethe.

Michael_Pacher

Urbain Grandier (1590-1634) a fost un preot Catolic Francez, convertit la vrăjitorie şi în final ars pe rug în urma Procesiunii Demonice de la Loudun din 1634. Lui Urbain Grandier i se atribuie şi această formă a Pactului cu Diavolul:

Nos praepotens Lucifer, juvante Satan, Belzebub, Leviathan, Elimi,
atque Astaroth, allisque, hodie habemus acceptum pactum
foederis Urbani Grandieri qui nobis est. Et huic pollicemur
amorem mulierum, florem virginum, decus monacharum, honores, voluptates et opes.
Fornicabitur triduo; ebrietas illi cara erit. Nobis offerit semel
in anno sanguinis sigillum, sub pedibus conculcabit sacra ecclesiae et
nobis rogationes ipsius erunt; quo pacto vivet annos viginti felix
in terra hominum, et veniet postea inter nos maleficere Deo.
Factum in infernis, inter consilia daemonum.
Lucifer Belzebub Satanas
Astaroth Leviathan Elimi
Sigilla posuere magister diabolus et daemones principes domini.
Baalberith, scriptor.

Donatien Alphonse François – Marchizul de Sade (1740–1814) a fost şi el etichetat ca un mentor Satanist pentru abordarea sa libertină şi filozofia combinată cu erotism.

Un personaj cheie a fost magicianul francez Alphonse Louis Constant (1810-1875), cunoscut sub numele de Eliphas Lévi, autorul unor lucrări extrem de importante.
Una din cele mai importante scrieri este „Dogme et Rituel de la Haute Magie”, un manual complex de magie teoretică şi practică. De altfel cartea a fost tradusă în engleză de un alt faimos magician şi ocultist: Arthur Edward Waite, unul din liderii Ordinului Ermetic Golden Dawn.
Unul din aporturile importante al lui Eliphas Lévi a fost desluşirea sistemului din spatele cărţilor de Tarot şi încorporarea acestora în sistemul şi practica magică.

La sfârşitul anilor 1800, începuturile anilor 1900, mai mulţi artişti şi filozofi s-au auto-declarat Satanişti. Astfel avem în 1857  „Les Litanies de Satan” (Liturghia Satanei) a lui Charles Baudelaire şi poetul italian Giosuè Carducci publică în 1865 „Inno a Satana” (Imnul Satanei), dar lista personalităţilor este mult mai lungă: Stanisław Przybyszewski, Félicien Rops, Joris-Karl Huysmans, Joseph-Antoine Boullan, Stanislas de Guaita, Henri Antoine Jules-Bois, Joséphin Péladan.

Eliphas Lévi a avut un impact semnificativ mai cu seamă asupra unui alt personaj cheie, Edward Alexander Crowley (1875-1947), devenit faimos sub numele de Aleister Crowley.
Crowley a fost – şi rămâne – un personaj complex şi controversat, ca mai toate marile personaje legate de Ocultism. Crowley în cartea sa autobiografică – dar plină şi de elemente de ficţiune – a mers până a pretinde că este reîncarnarea lui Eliphas Lévi.
Crowley merită cu siguranţă o dezbatere mai amplă separat şi probabil voi revenii asupra lui cândva.
Crowley a fost magician, astrolog, pictor, poet, dar şi un vehement critic social, un hedonist şi un tip care a experimentat cu drogurile, în fapt moartea a survenit în urma unei doze de heroină, dar dependenţa de droguri se produsese cu mult timp în urmă şi ia afectat viaţa şi activitate.
Importante însă sunt lucrările lăsate moştenire, abordarea lui proaspătă şi îndrăzneaţă, încercarea sa de unificare a sistemelor magice orientale şi occidentale în mare măsură au revoluţionat şi au modernizat abordarea magicului şi au deschis calea multor noi experimente. Nu întâmplător Satanismul modern îşi revendică rădăcinile în lucrările şi activitatea lui Crowley, dar cu toate acestea etichetarea lui Crowley ca fiind un Satanist este totuşi o exagerare sau dovadă de rea voinţă.
Crowley îşi are partea sa de „vină”, educat fiind de un tată foarte aspru şi profund religios, ca un act de rebeliune s-a auto-denumit 666, Marea Fiară. 😀
După ce a studiat timp de trei ani literatura la Cambridge, în 1896 îşi reorientează interesul spre Ocultism, Misticism şi Magie ca un an mai târziu să intre în Golden Dawn.
Allan Bennett îl introduce în lumea Budismului şi începe o serie de scrieri în care Magicul se amestecă cu ficţiunea, cea mai cunoscută fiind „Moonchild”.
În 1940 pleacă în Mexic şi studiază în izolare. Practică Raja Yoga şi în următoarele sale lucrări implementează tot mai mult din practicile Orientale în sistemul Occidental de Ceremonie Rituală. Treptat intră în conflict atât cu Samuel Liddell MacGregor Mathers, cât şi cu William Butler Yeats şi Arthur Edward Waite – conducătorii Golden Dawn – şi în mare parte contribuie la scindarea ordinului după o tentativă nereuşită de preluare a conducerii acesteia.
1904 este probabil unul din cei mai importanţi ani pentru Crowley, în Egipt în urma unor experienţe Magice intră în contact cu vocea care susţine că ar fi al lui Aiwass (Aiwaz) şi aceasta îi arată calea Magică pe care o denumeşte Thelma. În urma acestor experienţe scrie una din cele mai importante lucrări ale sale: „The Book of the Law” (Liber AL vel Legis – Cartea Legii).
În 1907 scrie „Holy Books of Thelema” (Sfânta Carte al Thelmei) şi înfiinţează un nou ordin: A.’.A.’.
În paralel face parte şi din Ordo Templi Orientis (O.T.O.), dar ca şi în cazul Golden Dawn are mai multe conflicte cu alţi Maeştrii al Ordinului.
Încă un capitol important a fost crearea în 1920 al aşa numitului „Abbey of Thelma” în Cefalù, Italia, un centru de iniţiere cu reguli proprii, însă în 1923 la ordinele lui Mussolini centrul a fost desfinţat şi Crowley expulzat.
Crowley a fost un magician controversat, la vremea aceea a şocat prin deschiderea sa sexuală şi introducerea ritualurilor de Magie Sexuală preluate din orient în sistemul Magic Occidental, dar a continuat şi explorarea rădăcinilor Egiptene al Magiei începute de Eliphas Lévi. De mulţi a fost declarat practicant al Magiei Negre, dar şi etichetat ignorant şi impostor, precum a fost acuzat şi de faptul că ar fi fost agent Britanic.
Una peste alta, Crowley a influenţat în mare măsură evoluţia şi abordarea Magiei şi lucrările sale sunt sursă de inspiraţie şi acum pentru mulţi magicieni.

Inevitabil, Masoneria şi alte organizaţii secrete de tip masonic au fost etichetate drept Sataniste de-a lungul timpului mai cu seamă prin prezenţa în cadrul lor a unor personaje controversate şi presupus Sataniste cum a fost şi Crowley sau artistul belgian Félicien Rops.

În anii ’30 se cunosc cel puţin două secte Sataniste, una condusă de Maria de Naglowska şi alta iniţiată de preoţi catolici ce au inversat liturghiile creştine şi astfel au pretins obţinerea unor liturghii Satanice.

satan_goat

Una din frazele acestei Liturghii satanice – „In nomine Domini Dei nostri Satanae Luciferi Excelsi” – este folosită cu 30 de ani mai târziu de Anton Szandor LaVey, când a scris faimoasa „Biblie Satanică” (The Satanic Bible – format PDF) în 1968 şi a înfiinţat The Church of Satan – Biserica Satanică.

Evident: va urma.

Satanismul (capitolul 2)

(Satanismul (capitolul 1) )

devil_01

Probabil am dezamăgit pe mulţi fiindcă n-am început „povestea” cu faze practice gen: cum să jumulim cocoşu’ negru al vecinului, cum să smulgem unghia pisicii şi să o fierbem sau cum să dărâmăm cruci prin cimitire părăsite… ha ha ha! 😛
Dezamăgire, dar în Satanism nu despre asta este vorba.
Satanismul pe de o parte reprezintă revolta, nesupunerea, pe de altă parte cunoaşterea şi căutarea. În ambele ipostaze în aceste acte Biserica a văzut mereu pericolul şi implicit „duşmanul”. Un om liber, informat şi în căutarea cunoaşterii dincolo de ceea ce i se spune, este un om periculos.
Crearea unui duşman – cu cât mai nedefinit şi obscur, cu atât mai bine – se pare că a fost una din cele mai vechi forme de manipulare şi un instrument extrem de eficient. Diavolul s-a potrivit perfect acestui profil şi prin creşterea abilităţilor sale de-a lungul timpului Diavolul s-a mulat „cerinţelor” şi necesităţilor.
Este suficient să amintim faptul că la începuturile Creştinismului, în perioada cruntei prigoniri al celor convertiţi la noua credinţă, primul personaj identificat cu Diavolul a fost împăratul Nero. De-a lungul istoriei, pe rând Napoleon, Stalin sau Hitler au fost de asemenea desemnaţi ca fiind „Diavolul pe Pământ”, dar şi alte personaje oculte ca Rasputin sau Aleister Crowley, dar n-a scăpat nici Bill Gates ( vezi 666 )
„One size fits all” –  un chip – cu o mie de feţe şi nici unul – perfect tuturor.

Totuşi, cât suport găsim pentru toate acestea în Biblie?
„Diavol” apare în 33 de versete ( 🙂 ) iar „Satana” în 27. Pentru un inamic atât de feroce, pare cam puţin.

În Facerea (3,1-5 ) apare şarpele – corupătorul – şi acesta o tentează şi o convinge pe Eva să muşte din fructul interzis.

„Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”  2. Iar femeia a zis către şarpe: “Roade din pomii raiului putem să mâncăm;  3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”  4. Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri!  5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.”

Interesantă este motivarea lui Dumnezeu: „în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii”.

Este ideea care a stat la baza bisericii: păstrarea omului în prostie – întuneric – şi necunoaştere. Paradoxal? Nu, biserica a înţeles că prin cunoaştere obţii puterea şi deţii controlul. De aici şi conflictele ulterioare cu cei care n-au acceptat necondiţionat „învăţăturile” bisericii şi au căutat răspunsuri înafara limitelor impuse …şi au fost „satanizaţi”.

Analogie şarpe – Diavol este la îndemână, dar nu este extrem de convingătoare. Spun asta tot în lumina textului biblic: „Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: “Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! (Facerea 3,14 )
Nu pare şarpele îngerul căzut, prinţul întunericului, inamicul puternic demn de temut.

O altă abordare o găsim în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul: „Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.” (12,9)

Aici analogia este clară şi această formulare se repetă de-a lungul întregii cărţi însă trebuie să avem în vedere condiţiile în care a luat naştere Noul Testament.
Conform cercetărilor, cele mai vechi texte din Nou Testament au fost scrise undeva în 45 D.C. în Grecia şi scrierea, respectiv adunarea apoi selectarea textelor care au stat la baza Noului Testament a durat încă sute de ani şi textele provin de la sute de autori. Trebuie să fim naivi să credem că Evanghelia lui Luca a fost scrisă de… Luca – de exemplu.
Forma actuală a Noului Testament s-a cristalizat abia în 397 D.C. dar nici atunci n-a fost unanim acceptată de toate bisericile Creştine.
Este evident că textele au fost filtrate, selectate, modelate după interesele şi nevoile conducătorilor bisericii din acele vremuri. Dacă în linii mari canoanele excluse sunt cunoscute, este cu atât mai dificil stabilirea pasajelor modificate, excluse sau adăugate de-a lungul procesului. De altfel, printr-un proces asemănător au trecut şi textele ce formează şi Vechiul Testament. Un material destul de amplu pe acest subiect găsiţi AICI.

Ideea tentaţiei, ispitei se leagă de numele Diavolului în mai multe versete.
În Cartea întâia a Cronicilor (21,1) „s-a sculat Satana împotriva lui Israel şi a îndemnat pe David să facă numărătoarea Israeliţilor.” În Faptele Sfinţilor Apostoli (5,3) „Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?”.
Şi cel mai evident în ispitirea lui Isus când acesta a petrecut 40 de zile-n deşert, episod consemnat atât de Luca (4, 2-13),  Matei (4, 1-11) cât şi de Marcu (1,13) destul de asemănător: „Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana.”

În ceea ce priveşte „unde sălăşluieşte Diavolul”, lucrurile par clare: „Aruncat a fost pe pământ”… sau „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.” (Luca 10,18)

„Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 12,12)

Cât de scurt este timpul, nu putem ştii cu exactitate. De-a lungul istoriei Apocalipsa a fost prezisă şi recunoscută cu „precizie” de nenumărate ori.

Nici în ceea ce priveşte forţa Diavolului, Biblia nu este foarte clară.
Pe de o parte avem:

„Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 6,11)

Şi:

„Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi.” (Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov, 4,7)

Pe de altă parte sunt avertizările:

„Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.” (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 2, 14)

Şi:

„Ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute.” (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 2,11)

Imaginea Diavolului este contradictorie cum – se spune – este şi spiritul său.

Mai sperie pe cineva Diavolul? Se pare că da. Bau!

Va Urma!

devil_02

Satanismul (capitolul 1)

Mulţi vorbesc despre Satanism, mulţi îl leagă de Rock şi în general este considerată o manifestare anti-creştină. Greşit.

Nu este singurul subiect despre care mulţi au o părere, dar în fapt habar n-au despre ce vorbesc.
Nu sunt teolog – am mai spus-o: nu sunt de fapt nimeni şi nimic – dar am citit dea-lungul timpului destul de mult (şi) despre acest subiect şi voi încerca să fac o sinteză cât de cât obiectivă.

Nu sunt Satanist, în fapt nu mă simt confortabil în nici un curent religios, cred în faptul că religia şi credinţa nu ţin una de cealaltă, religia doar exploatează ideea de credinţă şi profită de cele mai multe ori de naivitatea şi necunoaşterea oamenilor. Nu cred că am nevoie de o clădire specială – biserică – să-l „contactez” pe dumnezeu şi nici de translatori şi intermediari (preoţi).
Credinţa ţine de intimitatea fiecăruia, sunt eu oaia neagră, dar niciodată n-am simţit nevoia să stau în turmă. Bine, admit: sexul în grup este o altă poveste ( 😆 ), dar ţine tot de intimitate. Chiar şi-n grup de doi.

Dincolo de aparenta mea abordare ateistă a existenţei, nu pot să cred într-o lume (şi forţă superioară) împărţită în două. Nu cred că există lumină fără umbră (întuneric), bine fără rău. Ne complicăm în definiţii şi – cred – ne scapă esenţa, simplitatea. Polarizarea în plus şi în minus ne ajută şi ne încurcă în aceeaşi măsură.
Poate pare superficial sau cel puţin copilăresc, dar m-a fascinat de copil Războiul Stelelor al lui George Lucas în care „divinul” este o energie iar noi alegem între „bine” şi „rău”, între pozitiv şi negativ, dar în esenţă manifestarea aceleaşi energii.
Este interesant că în majoritatea religiilor, „răul” apare ca o forţă seducătoare – deci atrăgătoare – şi cu toate acestea apare şi este zugrăvită predominant ca ceva urât…

shedevil

Diavolul are multe forme şi există de când lumea. Sau de când dumnezeu. Sau de când omul a descoperit divinul. Omul de la începuturi a fost fascinat şi totodată speriat de lumea în care trăia, de natura care-l înconjura. Poate de aici şi dualitatea abordării divinului.

În Hinduism de exemplu nu există nici o divinitate echivalentă Diavolului. Sunt zeităţi capabile de acte „rele”, dar nu există nicio forţă explicit opozită „binelui”.

Budismul are o figură diabolică: Mara, un demon care încearcă să-l seducă pe învăţătorul Gautama Buddha prin frumuseţe. Cu toate că Mara reprezintă predominant moartea spirituală, în Budismul timpuriu apare adesea ca un spirit malefic, dar cu toate acestea textele în care apare au o abordare umoristică şi nu gravă.

Nici în Zoroastrism (mazdeismul) nu apare o zeitate sau forţă direct opozită lui Dumnezeu sau binelui, însă şi aici putem identifica un demon: Aeshma (sau Eshm).

La Egiptenii din Antichitate îl găsim pe Set. Set este cu mare probabilitate strămoşul Satanei din Iudaism şi astfel din Creştinism. Cu toate acestea, în Iudaism imaginea Diavolului este cu totul alta şi are alte conotaţii.
Cuvântul „ha-satan” defineşte adversarul, obstacolul şi are rolul de „procuror” vis a vis de Dumnezeu care este considerat Judecătorul. Simbolismul acesta este tot de origine Egipteană, într-o oarecare măsură ea se regăseşte şi în cărţile de Tarot.

În scrierile Apocrife – neacceptate nici de Iudaism, nici de Creştinism – Satanael apare ca cel ce a adus Moartea. Abia mai târziu apare ca „prinţ” alungat din Rai, un „spirit” rău, cel care cunoaşte diferenţa între ce este bine şi ce este păcat. În aceste texte se vehiculează şi ideea că Satanael ar comanda o armată de îngeri.

În Biblie găsim două personaje diferite: Diavolul – Satana – şi Lucifer (Luceafărul – planeta Venus).
Apare „povestea” războiului din Rai, al îngerului răzvrătit şi alungat (căzut). Este şi punctul radicalizării poziţiilor şi apariţia unui rău definit şi într-o evidentă stare conflictuală cu binele, cu divinul suprem, cu Dumnezeu.

Cuvântul „satan” pare să aibă ca semnificaţie originală rătăcire – plimbare, explorare. Conotaţiile negative apar ulterior şi introducerea lor pare forţată, se suprapun poveşti şi personaje diferite.

În fapt, vechile texte sugerează că „diavolul” nu are nicio putere şi răul vine din înclinaţiile, acţiunile omului.
Diavolul pare unealta Domnului pentru a testa credinţa, vrednicia, curăţenia spirituală a omului – o unealtă parte a divinului, un act al Domnului şi în nici un caz un adversar.

Abia Creştinismul îl „creditează” pe Diavol ca „prinţ al întunericului”, inamicul feroce al binelui, opozantul diabolic al lui Dumnezeu.

Codex_Gigas_devil

Satanismul este probabil la fel de colorat şi diversificat ca şi personajul Satana. 🙂
De la abordările Mistice şi Ritualurile Magice, trecând prin Ateism şi până la înfiinţarea în anii ’60 al primei Biserici Sataniste, Diavolul şi-a arătat multe feţe.

Dat dracului Satana ăsta! Dar e dracu aşa de negru pe cât îl zugrăvim? Sau omul alb se dovedeşte – încă o dată – rasist…? 🙂

Va urma!