Home › Posts tagged eu › Page 24

eu

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 4)

Posted on by — 26 Comments ↓

(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 3) )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M3T_xeoGES8]

Rock And Roll-ul a apărut la sfârşitul anilor ’40 în America, rezultantă a amestecului de Blues şi Country.
Bob Robinson’s cânta o piesă “Rock and Rolling” în 1939 şi în acelaşi an Buddy Jones  “Rock and Rolling Mamma”. Combinaţia de Rhythm And Blues şi Country a însemnat nu doar amestecul de genuri şi abordări diferite, dar şi dărâmarea frontierelor dintre rase.
Astfel asimilarea ideii de Rock’N’Roll cu ideea libertăţii – dar şi al rebeliunii, al nonconformismului – a fost făcută chiar de la începuturi.
Rock’N’Roll-ul a fost muzica rebelă, incitantă, de „trezire” şi revoltă.

Există multe discuţii pe marginea temei „cine a fost primul”.
Dacă faimoasa revistă Rolling Stones Magazine în 2004 a dat verdictul în favoarea primului single realizat pentru Sun Records de Elvis Presley, „That’s All Right (Mama)” din 1954, înaintea acestui material sunt mai multe înregistrări ce se întorc în timp până la sfârşitul anilor ’30.
Astfel avem: Big Joe Turner cu „Roll ‘Em Pete” din 1939, Roy Brown cu „Good Rocking Tonight” din 1947, Hank Williams din acelaşi an cu  „Move It On Over”, Fats Domino „The Fat Man” din 1949 şi Les Paul and Mary Ford cu „How High the Moon” în1951.
Nu este atât de semnificativ cine a fost primul, mai important este că noua abordare a prins şi s-a răspândit.

Anii ’50 au adus aşa numitul „Rockabilly” având reprezentanţi de frunte ca Elvis Presley, Carl Perkins şi Jerry Lee Lewis. Dar şi aşa numitul Doo wop, un gen ce împrumuta din Gospel corurile ample, avea în centru voce şi punea accent mai puţin pe chitare.

Tot în anii ’50 s-a lansat şi moda cover version-urilor: majoritatea pieselor Rock’N’Roll au fost la început re-interpretări, re-aranjări al unor piese vechi de Blues şi Rhythm And Blues.
Dacă finalul anilor ’50 a marcat şi declinul Rock’N’Roll-ului de peste ocean, în Europa, mai ales în Marea Britanie, abia începea nebunia. 🙂

Rock’N’Roll-ul semnifică punctul de plecare pentru toate (sub) genurile muzicale din Rock.
Nu există deceniu în care Rock’N’Roll-ul (sau Rock-ul) să nu fie declarat decedat, dar de peste jumătate de secol se încăpăţânează şi persistă. 🙂

La noi a fost mai mult Rock decât Roll, adică vremuri naşpa… 😆
Mereu am fost cu doi-trei paşi în urmă, trupele s-au limitat la copiat şi au fost limitate şi de conducerea de… Partid.
Phoenix au trecut de Beat la Hard Rock, Celelalte Cuvinte de la amestecul extrem de zemos de Folc, Rock şi Heavy Metal… la Thrash Metal. N-am avut nici constanţă, nici un progres firesc, s-au sărit etape, muzica New Wave, Punk aproape că a lipsit cu desăvârşire din spectrul autohton.
Nici nu ştiu ce este mai jalnic: să copiezi cu stângăcie ultimele trenduri sau să freci clişee obosite de acum 20 de ani?

Vroiam să mai pomenesc de texte – fiindcă de fapt de la ideea legată de texte am pornit.
Pe de o parte mi se pare stupid să afirmi: „nu mă interesează textele”. Am întâlnit multe persoane care nu ştiu engleza şi – automat – habar n-au ce ascultă. E ca ciorba fără sare…

Textele trupelor de la noi sunt sau versuri împrumutate de la poeţi consacraţi sau… de cele mai multe ori adunături de clişee şi tembelisme. Există excepţii, dar rare şi… tot mai rare. Sexul – cum spuneam – rămâne tabu, ce despre Rock-ul occidental nu se poate spune.

Realitatea este că interesul pentru Rock este scăzut. Dacă numele mari de import adună lumea pe stadion, totuşi şi 5000-7000 de fani (la Metallica, fiindcă la Limp Bizkit/Queensryche/Saga doar 1000) la o ţară de 22 de milioane este extrem de puţin.

Concluzia este la îndemână: sex şi droguri da, Rock’N’Roll nu. Poate Drum’N’Bass… 😆

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=w6v6STh1Thw&feature=related]

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1)

Posted on by — 6 Comments ↓

Auzim de multe ori expresia, nu ştiu câţi îi cunosc originea.
Originea expresiei este foarte veche, derivă din „vin, femei şi cântec”, aceste combinaţii de trei cuvinte care exprimă o idee sunt denumite „hediatris” şi provin din greacă.
„Vin, femei şi cântec” se regăseşte de la sanscrită, persană până la poloneză sau suedeză. Nu m-am lămurit dacă acel „cântec” din coadă este de fapt „cu cântec”… Combinaţia de vin şi femeie mă duce cu gândul la asta.
Varianta modernă, „Sex, droguri şi Rock’N’Roll” apare în epoca hippie şi este titlul unei piese a lui Ian Dury din 1977. Nu poate fi scos din contextul epocii, o eră în care de la sex trecând prin tehnologie şi ajungând la artă, totul era sub semnul revoluţiei. Şi da, a drogurilor, să spunem… al stimulentelor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gBLeVcP_JQg]

Nici evoluţia muzicii Rock, nici tematica abordată prin texte, nu poate fi separată de conjunctura socială, de contextul istoric. Sfârşitul anilor ’60 au fost marcate pe de o parte de avântul dezvoltării tehnologice şi industriale, de războiul din Vietnam şi de un val de liberalism, descătuşare, manifestat mai cu seamă sub forma aşa numitei „revoluţii sexuale”. Nu trebuie să uităm de exemplu că dreptul la vot al negrilor în America a fost legiferat abia în 1960…
Revoluţia Sexuală în principiu este asociat cu numele lui Freud, dar ideea de „free love” apare abia în anii ’60 şi conceptele „puterea iubirii” şi „sexul este frumos” (ci nu ruşinos) devin principii stindard şi mod de viaţă pentru generaţia hippie. Practic abia în anii ’60 s-a manifestat conflictul dintre modul de viaţă modern şi cel tradiţional. Merită amintit faptul că prima căsătorie legală între două persoane de rase diferite a fost consfinţită abia în 1967 în America. Dar revoluţia sexuală a adus în discuţie şi multe alte subiecte fierbinţi – tabu – ca dreptul la nuditate, dreptul la avort, contracepţia, primele manifestări homosexuale, feminismul, dar a adus şi un avânt al industriei pornografice.

Toţi avem nevoie de iubire. Acest sentiment se manifestă şi a fost exprimat tot mai explicit şi în artă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pmZyNKBJ4pI]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M4BOEf4Sy4s&feature=related]

La noi după o perioadă de aparentă liberalizare de la sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70 când a pătruns muzica Beat, se purtau saboţii de lemn, pantalonii evazaţi şi fustele mini, valul revoluţiei din Vest n-a ajuns.
După schimbarea de regim – este singura formă de exprimare la care pot să subscriu – din decembrie ’89 pseudo-revoluţia a răbufnit şi în plan artistic, s-a manifestat sub forma excesivă de vulgaritate mai cu seamă în literatură, teatru şi film, dar şi în muzică.
În muzică sub formă destul de timidă şi puerilă, merită amintite doar două fraze exemplificative: „Roxana mi-a furat banana” şi „Vecina mea ciocanul vrea”. Subţire.
Dar şi în muzica au apărut şi vulgarităţile, mai ales în zona Hip Hop unde femeia este curvă sau în cel mai bun caz redusă la „calitatea” de obiect sexual.

Stângăcia din muzica Rock autohtonă o explic prin lipsa unei continuităţi, al deconectării noastre din fluxul evoluţiei. Noi n-am avut la modul real nici curent Punk, nici New Wave, de Gotic sau Dark nici nu s-a pus problema la vremea lor şi cumva de la Hard Rock s-a trecut abrupt la Thrash Metal la începutul anilor ’90. Dacă textele unor formaţii Rock au avut implicare socială, sexul explicit nu s-a manifestat deloc.
Am realizat disfuncţionalitatea la reacţiile faţă de clipul „Pussy” al celor din Rammstein.
Încă suntem marcaţi de conservatorismul rigid al comunismului urban şi trăim sub semnul bisericii tradiţionaliste în mediul rural. Sexul este în continuare un subiect tabu şi o manifestare ruşinoasă. Este oarecum paradoxal, de la „fiica ţării iubitoare” cum am trecut direct la eleva porno. Pudoarea însă rămâne ca o perdea grea în spatele căreia ne ascundem frustrările.
Sexualitatea firească, naturală nu este exprimată, expusă. Un exemplu de text pueril şi chiar cretinoid ne furnizează Direcţia 5:

„Vara ai apărut
Şi toamna pe loc am ştiut
Că iarna doar tu ai putea să fii vara mea
Mi-aduci doar soare în zori
Iubirea în mii de culori
Zburăm de o mie de ori
Până la nori…da, până la nori
În ochi porţi iarna marea
Pe buzele tale simt sarea
Iar vara ca fulgul de nea

E inima mea…topita de-a ta…”

Este un subiect vast şi – zic eu – interesant, care merită dezbătut şi combătut. Acesta a fost doar un teaser… 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=okaDYeb-7rc]

(Va urma) 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=lLxN_miLYpc&feature=related]

Plimbări de toamnă

Posted on by — 20 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gAOp7URgij4]

Rămâi fără suflu. Capătul aleii este îngropată-n frunze, copacii cu capul plecat par să-şi întoarcă capul. Întrebările cad ca stropii de ploaie şi se sparg pe gândurile împrăştiate. Tăcerea naşte nelinişti,  lucrurile nespuse nu-şi găsesc răspunsul în ecoul contorsionat al amintirilor. Nicio pastilă nu mă poate salva de mine.
Un gând ca un glonţ trece şuierând şi se risipeşte-n vânt. Nu simt nimic. Frigul a încremenit ca într-o fotografie îngălbenită.
Undeva o fată, undeva un băiat se gândesc unul la celălalt. „Tu câţi prieteni ai?”
Ne jucăm fără jucării, atingerile par date cu încetinitorul şi mişcările n-au finalitate, înţepenesc undeva între vis şi realitate.
Îmi aprind ţigara şi dincolo de ploaie văd valurile de astă vară, soarele îmi face cu mâna şi cubul de zahăr strecurat în ceaşca de cafea alungă durerea pentru câteva clipe.
Cad frunze. Ce părea o mână întinsă se dovedeşte doar o umbră veştejită.

Şi când am aripile rupte, merg mai departe pe jos.

Promisiunile

Posted on by — 19 Comments ↓

Săptămâna trecută mă miram cum şmecheria cu Referendumul al lui Băsescu a prins la prea-stimabilul public larg (alegător). Nici un argument de bun simţ sau logic nu a convins lumea cuprinsă de euforia „pe ei, mama lor!”. Este evident că Referendumul nu o să aducă absolut nimic, doar ceva mai multă lume la urne şi eventual ceva voturi în plus domnului preşedinte-n funcţie, voturi de care are nevoie disperată. Modificarea constituţiei – necesară pentru schimbarea structurii Parlamentului şi numărului reprezentanţilor – este o procedură voit anevoioasă şi – surpriză! iepuraşul din joben – la mâna acelui Parlament care prin reprezentanţii ei şi-a declarat ferm refuzul de a modifica ceva din actuala formă şi structură. Deci, votul popular nu duce nicăieri.

Buuun! Ieri priveam cu – admit – oarecare amuzament protestul fermierilor. Fermieri fiind o formă de alint via U.E. a ciobanului mioritic tradiţional. După mulţi-mulţi ani o manifestare aproape că a degenerat în violenţe de stradă, oricum clinciuri între manifestanţi şi jandari au existat. M-a surprins faptul că aceşti oameni simplii s-au organizat mult mai eficient ca sindicaliştii şi aveau un scop clar, bine definit şi l-au urmat cu sfinţenie. Când au văzut că la Guvern bate vântul şi n-au de la cine şi ce să obţină, instinctiv, s-au mutat la Cotroceni. Este – probabil – o reminiscenţă a vremurilor apuse în care preşedintele conducător unic, avea pâinea şi cuţitul, lua toate deciziile pentru ţară şi popor, dar şi o rezultantă a imaginii de „preşedinte jucător” promovată de domn Băsescu. Oamenii hotărâţi şi conştienţi de momentul electoral, erau determinaţi să obţină un răspuns pozitiv cererilor înaintate.
Pe de o parte este un precedent periculos. Azi ies sindicaliştii de la Metrorex, în zilele următoare deja s-a anunţat protestul bolnavilor de cancer care nu-şi mai primesc subvenţiile şi medicamentaţia şi probabil urmează alte şi alte proteste din toate părţile.

Aici intervine marea mea nedumerire. Pe de o parte este evident că nu există fonduri – bani – pentru nicio revendicare, pentru nici un sector, în fapt, pentru nimic. Bugetul are o gaură cât toată ţara şi deja suntem îndatoraţi pe câteva generaţii. Tot ce se poate obţine în actualul context sunt promisiunile. Promisiuni contra voturi. Promisiunile – ca mărirea salariilor profesorilor cu 50%, ca banii daţi celor ce se întorc în ţară şi toate celelalte promisiuni electorale – nu vor fi niciodată onorate. Asta este singura certitudine incontestabilă.

Ţin promisiunile de foame?

Călită şi servită! (varza vecinului)

Posted on by — 25 Comments ↓

DSC00429

De la viaţa de pe o zi pe alta, anul acesta ne-am adaptat la „de la o tranşă la alta”. 😆
Dar se termină şi cu tranşele şi… ne „mănâncă” gripa porcină!

Până nu demult mă obişnuisem cu reclama: „pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi”.
De câteva zile ne-a lovit o nouă atenţionare: „pentru sănătatea dumneavoastră, consumaţi zilnic cel puţin doi litri de apă”.

Am înţeles: vin vremuri (şi mai) naşpa, nici după ce să bem apă nu o să mai avem! 😆
Da’ de unde 2 litri de apă? Foame mare…

N-am mai gătit de mult ceva demn de pomenit. Cam de la odiosul meu „Gulaş de criză”.
Reţeta de azi este cam la fel de „porcească”, din câte ştiu eu, originile ei sunt de pe vremea campaniilor epuizante ale lui Napoleon. Dacă soldaţii adunau ingredientele prin jecmăneală, acasă o facem “pe apucate” din ce găsim prin cămară… 🙂
Reţeta este simplă şi eficientă, militărească aş putea spune, uşor de preparat pentru oricine.
Cum şi atunci – ca şi acum – foamea era mare iar resursele limitate, mâncarea poate fi preparată din ce ai la îndemână. Este o mâncare colorată, adecvată sezonului şi tonurilor toamnei. 🙂
Eu am folosit ingredientele de bază, dar reţeta este suficient de flexibilă şi în funcţie de resursele şi gusturile fiecăruia, poate fi modelată.

Am fiert nişte cartofi roşii în coajă, atât cât să rămână totuşi tari. În paralel am călit nişte varză proaspătă în multă-multă ceapă şi o căpăţână de usturoi.
Tot simultan am fiert şi nişte paste.
Cartofii i-am tăiat cuburi şi i-am aşezat într-o tavă, am pus varza călită şi pastele fierte peste, am adăugat condimente – piper, boia, curry, etc – şi tava – pentru omogenizare şi rumenire – am introdus-o în cuptor la foc potrivit. (Ador expresia asta cu: „foc potrivit”! ha ha ha 😆 )
Strict de design am adăugat la final nişte verdeaţă mărunţită. 🙂

Cum vă spuneam, nu e mare şmecherie, dar obţinem o mâncare cu gust colorat şi – deloc neglijabil – ceva săţios. Nu neapărat şi sănătos, dar mie nu mi-a ieşit schema cu sufletu’ în rai, bani în bancă, amanta-n dormitor şi maşina la scară!

Merge înnobilată reţeta şi cu puţin caşcaval ras sau ceva carne, preferabil tot un amestec de cuburi de carne de porc, bucăţi de pui şi felii de cârnaţi, dar asta deja este varianta boierească! Eu am avut buget suplu de austeritate…. 😆

Nu ştiu ce e mai bun: capra sau varza vecinului?

Poftă Bună! 🙂

DSC00409DSC00417DSC00422DSC00423DSC00426DSC00431

Diavolul din blogosferă şi prea-cuviincioşii de pe stradă

Posted on by — 20 Comments ↓

obama

Încep cu un citat din eternul şi neprihănitul Suck Seeds: „Presedintele american, Barack Obama, a declarat vineri seara stare de urgenta nationala, din cauza gripei porcine, care face ravagii printre americani.” – un citat de pe Ziare.com pe care distinsul dezaxat îl şi comentează: „Consider ca este un prim pas spre scenariile groazei de care tot scriam in acest blog. Daca se va trece la pasul urmator, anume The National Security and Homeland Security Presidential Directive, atunci e gata, nu va mai fi cale de intoarcere … Concret, daca va intra in vigoare, alaturi de masuri pentru reconsiderarea notiunii de stat, va crea din SUA un colos terifiant Big Brother. Si ca lucrurile sa fie si mai rele, desigur ca ideea se va exporta. Iata despre… ”

Acum ceva ani, Oastea Domnului a prezis tot aşa, sfârşitul lumii cu mare-mare exactitate. Credincioşii şi-au donat purceii, televizoarele, chiar şi casa cunoştinţelor şi s-au urcat în copaci în ziua şi la ora stabilită în aşteptarea Domnului care urma să-i ia în ceruri. După 2-3 zile au coborât şi s-au dus cu milogeala să-şi recupereze bunurile…

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LUfIW6T5ryA]

 

Mai mult mi-a plăcut „Cronica Antihristului” de pe pagina Biserica „Secretă”: „Diavolul se crede atât de stăpân pe pământ, încât a început să-i prigonească pe cei care pronunţă numele Domnului nostru Iisus Hristos. O absolventă de liceu, pe nume Erica Corder, din statul american Colorado, a ieşit şefă de promoţie şi i-au dat cuvântul la festivitatea de absolvire. Ea a avut dreptul la 30 secunde de vorbire, timp în care a pomenit numele lui Hristos. Oficialii liceului parcă au luat foc la auzul numelui lui Dumnezeu Fiul şi i-au cerut fetei să-şi ceară scuze în scris pentru acest „incident”, altfel urmau să-i blocheze eliberarea diplomei de bacalaureat, fapt care i-ar fi periclitat înscrierea la facultate. Deşi avocaţii au contestat în tribunal decizia directorului, două instanţe au respins cererea.”
Mintea medievală a prea-cuviincioşilor şi presupus toleranţilor creştini (ortodocşi) nu înţelege că în lume există şi alte religii şi sunt locuri pe planeta asta unde biserica nu este lăsată să interfereze cu instituţiile statului. Adică – pe înţelesul tuturor – într-o instituţie de învăţământ publică, nu defilezi nici cu Isus, nici cu Allah, nici cu Buda. Credinţa – indiferent cât de nefiresc pare unora – este o „chestiune” privată, personală, dar mai presus de toate: spirituală. Nu-i de defilat, nu-i drapel de fluturat. Nu în public. Şi nu este de bun simţ să o faci.

Veneam duminică spre luni dimineaţa spre casă de la Unirii spre Rahova şi priveam coada la moaştele lu’ Sfântul Dumitru. Lumea stătea la bârfă, era un şuierat zgârietor, vuietul acoperea şi muzica religioasă din boxele amplasate de-a lungul bulevardului.  Garduri şi cordoane de jandarmi supravegheau mulţimea. La un moment dat s-a dat drumul la înaintare, oamenii s-au îmbulzit, se împingeau, îşi dădeau coate şi-şi puneau piedici.

N-am văzut pe nimeni rugându-se.

biserica

Insatisfacţiile de luni

Posted on by — 12 Comments ↓

001_stambaLuni dimineaţa cafeaua pare mai amară, viaţa mai sărată, unii susţin că nu creşte nici iarba mai verde a vecinului.
Durerea de cap este doar un ac înfipt în plus în irelevanta lumină gri a zorilor. Faţa din oglindă este la fel de neprietenoasă şi tot mai străină, zâmbetul strâmb nu devine mai prietenos nici de la pasta de dinţi, gustul amar rămâne undeva în vârful gâtului ca o notă de aducere aminte.
Insatisfacţiile de luni dimineaţa se preling din nopţile pierdute-n week-end, din spuma ultimei beri nebăute, din fumul dens lipit de ochi, din fragmentele obscure de sunete rămase-n cutia craniană, din gândurile neterminate, din vorbele nespuse, din vălmăşeala incertă şi dezamăgirea concretă înfiptă în suflet irecuperabil.
Numai în filme fata îţi spune „da, mi-ar face plăcere” înainte să deschizi gura.

Apa rece stropită pe faţă mă trimite într-o altă realitate.
God is a DJ: ne învârte destinele la platanele din ceruri…. 🙂

Dacă Dumnezeu este un DJ, eu cu certitudine nu sunt unul. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BfX-s4dcYBg]

Le mulţumesc prietenilor care au venit să mă vadă/asculte. Şi celor 2-3 oameni care au rezistat până la sfârşit… 😆

Mulţumesc pentru fotografii.

Insatisfacţiile rămân bibelourile de suflet ale fiecăruia. Şi luni şi marţi şi pentru totdeauna.
Îmi place ciocolata amară. Este… sexy. 😀

002_stamba003_stamba004_stamba005_stamba006_stamba007_stamba008_stamba009_stamba010_stamba

Şi data viitoare o facem şi mai şi mai lată. 😀 Mâinile sus, mâinile sus… draq va pus! 😆 😆 😆 Bun. M-am dat în Stamba… sau stambă? Am mai învăţat ceva, o experienţă în plus nu-mi strică cu siguranţă. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qRj35sVWN2s]

Noi vrem respect – cu cine NU votez?

Posted on by — 19 Comments ↓

Mâine începe campania electorală. Da, abia mâine. Ce chestie! Parcă de cel puţin nouă luni suntem în campanie, naştere al dracului de grea domne!
Am spus că nu mai pomenesc de politică şi nu fiindcă – cum spun alţii – nu mă bălăcăresc în mocirlă şi alte ideograme de genul ci pur şi simplu fiindcă ştiu că politicienilor nu le pasă. Ne-o dovedesc cu nesimţire zi de zi. Şi asta când – după noua modă: focus-grupurile – toată lumea vorbeşte de rezistenţă, respect şi bun simţ. În paralel, ţara e praf şi cu ambele picioare-n groapă.

N-am să votez pe nimeni nici de această dată. Absenteismul – teoretic – îi mai dă o şeansă lui Băsescu, dar eu în locul lui nu aş miza nici pe scârba poporului…

Cum nici pe eternul vot negativ nu cred că este elegant să mizeze distinşii contra-candidaţi.

candidati

Băsescu s-a îngropat singur.
Toată lumea l-a votat să nu cumva să iasă preşedinte Adrian Năstase şi – cinic, nu? – dacă iese Geoană preşedinte, avem mari şanse să-l revedem pe domn Năstase două ouă, patru case, din nou premier. Este o situaţie mat oricum. Noua majoritate este şi nu este. PSD s-a raliat susţinerii candidatului Johannis, o mutare surprinzătoare şi câştigătoare din partea absentului Antonescu, dar – aici trebuie să le dau dreptate PD-Liştilor, o nouă coaliţie în fapt nu există. Este doar (încă) o situaţie de conjunctură. Dacă iese Goană preşedinte, blocajul se va perpetua. Greu de crezut – cu toată slugărnicia unor PNLişti şi pofta lor de a intra la ciolan – că PNL poate să-l susţină pe Năstase premier… Dar mai ştii? Cu toate că, am aşa o senzaţie, că nimeni nu-şi doreşte foarte tare guvernarea pe termen lung… Nu de alta, dar azi mâine vin alegerile… parlamentare. Şi uite aşa, din alegeri în alegeri, ţara s-a dus dracului şi politicienii nici acum nu sunt capabili să se gândească măcar 5 minute şi la altceva decât interesele lor imediate…

Băsescu s-a descalificat – pentru mine – de la incidentul cu „ţiganca împuţită”. În nicio ţară europeană nici un preşedinte n-ar fi rămas în funcţie după un astfel de comportament. Da’ la noi orice este posibil: the land of ce vrea muşchii mei.
Geoană este o marionetă. A ajuns tot în urma unei conjuncturi preşedinte de partid şi deja e coadă la funcţia lui, sunt câţiva colegi care abia aşteaptă să-şi rupă gâtul în alegeri şi să-i ia locul. Mi-e profund antipatic tov. Iliescu, dar cred că ce a spus ne rumegat, a fost adevărul gol goluţ: Geoană e un prostănac.
Antonescu este prototipul secretarului utecist: se vrea inteligent şi prietenos, dar este foarte rigid şi conservator. Ceva mă face să cred că nu spune tot, că are ceva de ascuns, că este altceva decât ce vrea să pară.

Mulţi jubilează că am scăpa de „mafia portocalie”. Tot scăpăm. Ba de cea roşie, ba de aia portocalie, ba de cea galbenă. Şi putem lua culorile curcubeului la rând, tot aia este.
Sunt câteva aspecte care aproape mă obsedează.
Nu este o mafie portocalie, una galbenă şi una roşie ci una singură care nu ţine cont de culoare.
Nu pot să uit ce a spus Emil Constantinescu la sfârşit de mandat: l-au bătut serviciile. La gafele şi derapajele lui Băsescu din ultima vreme, nu pot să nu mă gândesc că aceleaşi servicii îl fac şi pe el. Cumva pare evident că avem tot felu’ de marionete împinse în faţă, dar cărţile, jocurile se fac undeva în umbră.
Şi am ajuns şi la teoria „răului mai mic” cu care suntem ameţiţi la aproape fiecare vot. Cum măsurăm răul şi un rău – dacă definim ceva ca atare – cum poate fi mai mic sau mai mare? Adică: vrei să-ţi rup mâna sau piciorul?
Dacă am dreptate şi toţi figuranţii în postură de lideri sunt doar marionete, chiar nu văd sensul să-mi pun ştampila pe nici unul din ei.

Alegerea unui nou preşedinte nu schimbă cu nimic blocajul evident din Parlament şi – conform estimărilor – nici eventualele alegeri anticipate nu ar face-o.
Avem un premier interimar, unul desemnat de preşedinte şi unul susţinut de o majoritate parlamentară. Am trăit să o văd şi pe asta: minoritatea este la putere şi o opoziţie de conjunctură are majoritatea şi nu reuşeşte să facă nimic cu ea. În acest timp preşedintele se ţine cu dinţii de scaunul pe care vrea să-l mai păstreze cinci ani şi între timp – cum spuneam – ţara pe care toţi vor să o conducă, toţi încearcă să o mai jecmănească niţel, se scufundă. Ei par să nu observe asta: sunt în campanie. Iar noi suntem mat, paf şi… pa.

Eu nu vreau respect. Aştept soluţii de la cei care au puterea şi pârghiile să le promoveze şi să le aplice. Cu tot respectul, tare mă tem că aştept degeaba.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QHpVTgX2kRQ]

Dracu m-a pus…

Posted on by — 37 Comments ↓

(Dracu m-a pus să-mi fac blog. Şi – bănuiesc – tot Dracu mi-a dat (cât de cât) minte şi opinie personală. Şi să păstrez linia desfăşurării naturale (sau draconiene), tot Dracu mă pune să-mi şi exprim părerile.
Am luat-o peste nas că mi-am permis să spun de ultimu’ Pearl Jam că este mediocru. Nu, cu excepţia unui tip civilizat (ededdeddie) cu care am avut un dialog, majoritatea s-au rezumat la depunctări (pe Metalhead).
Nu mă deranjează când cineva e de altă părere şi nici dacă mă înjură. Ce cred eu că este aiurea, este lipsa de argumente (contra-argumente), incapacitatea de a se exprima, de a susţine o opinie a multora.
Cronica la Rammstein l-a supărat (şi) pe fgrahram. El şi-a dat drumul. Dar tot ce a putut să spună a fost: „nu stiu cine esti dar esti o eroare totala… moartea e pentru toti .” Fuck! Despre ce Dracu – iartă-mă – vorbim??!

Mă întreba Un Soricel „care sunt tiparele mentale şi reflex ale rockerilor”. Păi e cam aceeaşi atitudine şi mentalitate de turmă general valabilă. Adică Iron Maiden cântă pe stadion, Paul Di’Anno într-un club cu 300 de locuri. La Metallica se duc 7000 de oameni, la Faith No More nici 1000. În ’78 a avut Ted Nugent un album, pe „Fear of the Dark”-ul din 1992 al celor din Iron Maiden este o piesă: „Weekend Warriors”. Păi cam aşa e şi rockerul ca microbistul: de sfârşit de săptămână. Stă cu mama şi tata şi când se-nsoară, se lasă de Rock ca de… labă. Cam asta e!

Punk Ain’t Dead! 😀 Tânăr şi neliniştit. Până la moarte! 😆 😆 😆 (Pentru cine plânge chitarele?)

glamor and punk

Dracu m-a pus să-mi fac trupă, să cânt şi să nu mă las nici când am rămas fără trupă. Unii spuneau că-i Punk, alţii că-i Metal, niciodată n-am înţeles – de exemplu – de ce trebuie să se bată la concerte dacă vin şi le place şi unora şi altora ce aud?
Dracu m-a pus să nu o las baltă şi să am un nou proiect care sună diferit de alte chestii, nu prea poate fi înghesuit în nicio cutiuţă şi – cum a fost şi la Cybermental – lumea nu prea ştia cum să reacţioneze… 🙂 Apropo Cybermental, mi-au parvenit pozele de la show-ul meu şi… Dracu m-a pus şi le-am pus pe net. Le găsiţi AICI. (Merci Smogg627adso)

Mr. Pan[k]sament 01.10.2009.

Dracu m-a pus să mă uit pe blogurile WordPress şi n-am găsit nimic interesant. 😆 Politică… mestecat şi remestecat rahat. Horoscop şi alte stele şi pretendente la statutul de steluţe-n devenire. Azi mai nimic…

Dracu m-a pus să citesc pe Ziare.com că au făcut britanicii un studio din care reiese că – e drept, indirect – facem sex cu circa 2,8 milioane de oameni. Măcar am înţeles de ce sunt tot timpul aşa de obosit! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zq5SjPt60DA]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kXm2w3wX8r4]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9EJ4QJKczt8]

Rammstein – Liebe ist für alle da. Da! Da! Da!

Posted on by — 34 Comments ↓

Toată planeta este-n criză. Ţin minte că Larry Flint (fondatorul revistei Hustler şi nu numai) şi Joe Francis (producător de filme pentru adulţi), de acum un an cereau Congresului American 5 miliarde Dolari pentru salvarea industriei pornografice. Parcă citeam undeva că şi Alina Plugaru, vedetuţa meleagurilor noastre sărace şi mult mai sărăcite, s-a reorientat profesional. Cu atâtea torente şi descărcări ilegale, industria muzicală suferă de mult… Rammstein fac un efort supraomenesc – vezi şi clipul Pussy, ha, ha, ha! – şi încearcă să salveze şi Rock-ul, şi pornografia.

dildo_stein

Doamnelor şi Domnilor, la o parte cu timiditatea,  jos chiloţii, s-a lansat noul Rammstein! “Porno Is There for Everyone”, pardon, „Love Is There for Everyone”. 🙂 Din titlul original, acel „da” de la final îmi place cel mai mult! „Da, da, da!” Dacă până acum mă încurcam în cutiile Rock Industrial şi Metal Industrial, de azi încolo avem şi Porno Industrial, ha ha ha! 😆
Ca să fie toată lumea fericită, şi nepotul cu furtunu’, şi mătuşica cu casa, ştiţi voi reclama, după scandalosul clip „Pussy” lansat pe situl de Webcam Visit-X , Rammstein scot şi o ediţie limitată la noul material, o cutie ce pe lângă CD include un prea minunat set de vibratoare şi lubrifianţi. 😆
Ştiu, ştiu, toţi rockerii conservatori strigă-n cor „huo!”, eu nu pot să mă abţin să nu zâmbesc măcar şi să nu apreciez umorul din spatele „ambalajul”. Acum ştiu că am să supăr (şi) o duzină de rockeri încruntaţi, dar cu ce ar fi mai penibili Rammstein decât 90% din formaţiile de Black Metal cu un kilogram de vopsea pe meclă şi litrii de ketchup stropiţi pe pereţi? Adică sex fac şi eu – ocazional, de câte ori am ocazia şi de obicei nu cu lumina stinsă – dar nu mi-am turnat niciodată găleata de lavabil în cap şi n-am stropit pereţii cu sos de bulion! 😆 Sau să pomenesc de Manowar cu poantele lor de mare rahat şi costumaţia de piele cu bucii la vedere? Ha, ha, ha! Sau Heil, heil, heil and Ill! 😆 😆 😆

Dar să vorbim de muzică fiindcă dincolo de dildouri, despre muzică este vorba! Noul Rammstein este pe departe cel mai Rock album al teutonilor, în spatele sintetizatorului şi al sampler-urilor, construcţia este foarte tradiţională, muzica are rădăcini clare de Heavy Metal, cu excepţia evidentă a vocii lui Till Lindemann, paralela cea mai la îndemână este Judas Priest, mai exact un Priest undeva la interferenţa dintre „Turbo” şi „Painkiller”. Oi fi eu un bătrân obosit, dar ceva mai Heavy (Metal) ca ce vă povestesc eu acum, nu prea-mi pot imagina. Asta în ansamblu. Pe de altă parte, „Liebe ist für alle da” este cel mai complex şi cel mai colorat, diversificat material Rammstein până-n prezent. N-au ezitat să experimenteze, să „devieze” de la reţetele testate şi sigure, dar cu toate acestea să rămână Rammstein. Multă vreme i-am hulit şi eu pentru „împrumutarea” modelului Laibach, dar admit, Rammstein au metalizat şi germanizat acel prototip şi l-au modelat după chipul şi asemănarea proprie, l-au reaşezat în viziunea personală.
Au trecut patru ani de la „Rosenrot”, au existat tensiuni, frământări şi repetate amânări, dar rezultatul final este un disc modern, dinamic, nu neapărat revoluţionar, dar solid şi de calitate. Ar fi o prostie să ne împiedicăm de vibratoare şi să nu savurăm 46 de minute de Metal dinamic, modern şi de calitate.

Cover_lifad

Introducerea, „Rammlied”, re-ia riff-ul piesei „Rammstein”, ambalajul este diferit, incisivitatea acelui riff memorabil este integrată într-o construcţie mai amplă, mai grandioasă, risc şi spun: uşor epică. Rammstein au un monumentalism oarecum tipic nemţesc, au abordarea întunecată a lui Wagner, chiar dacă o aplică – tot după un alt tipic german – într-o manieră minimalistă, repetitivă şi-n ritm de marş. Ramm-stein!
„Ich tu dir Weh” (I Hurt You – Te rănesc) continuă cu un riff barosan, clapele colorează şi tensionează simultan, refrenul este mai melodic, mai lipicios, cam lent, dar contrastant şi gras, alternează momentele sumbre cu riff-urile tăioase şi cu pasajele melodice, o fac coerent, cursiv, sunt clişee, dar Rammstein le asamblează convingător.
Am ajuns la „Waidmanns Heil” (Hunter’s Hail/Greeting – Salutul Vânătoresc), aici amintita paralelă Priest este de netăgăduit, un „Turbo” fortificat cu ceva „Painkiller”, riff-urile sunt mai ferme, mai lineare şi cu sunet mai la zi, dar au forţa şi construcţia tradiţională din Heavy Metal, tobele rup, este imposibil să rămâi pasiv la asalt şi la elanul, energia degajată. Probabil una din cele mai bune piese de pe disc.
„Haifisch” (Shark – Rechin) schimbă tonalitatea, intră în zona Synthpop, are aşa o reverberaţie Depeche, sau mai degrabă Paradise Lost din perioada „Host”, dar clapa este clar Depeche, ritmul foarte teuton, chitara vine cu o notă de (Pop/Power) Punk şi cu acorduri la rece, adică fără efect, este ceva diferit, inedit, nu sună rău, dar sună uşor ciudat, pe ultimul album Duman sunt piese de genul acesta, nu de la Rammstein aşteptam asta, dar îmi plac surprizele şi Rammstein şi în ipostaza aceasta inedită, se descurcă exemplar.
“B********” (Bückstabü) începe extrem de Industrial, este totul distorsionat, filtrat, tras prin efecte, murdărit şi zgomotos. Pică la fix puţină hârâială, toba are nerv, bubuie din nou sănătos, chitarele sună gros, nervos, Lindemann trece de la vorbit la grohăială impunătoare şi la refren (aproape) cântă, piesa rupe, este un „anthem” Rock cu toate ingredientele de rigoare.
Parcă Oliver Riedel – basistul – spunea că unica piesă de pe disc care-i displace este  „Frühling in Paris” (Springtime in Paris – Primăvară la Paris). Cum mă aşteptam, este balada de serviciu, nu-i rea deloc, un mare atu este faptul că nu este un clişeu tipic, are câteva pasaje chiar nimerite şi umorul, ironia vine cu invocarea Piaf: Je Ne Regrette Rien – aruncată printre rânduri. Sincer, mă temeam de ceva mult mai nasol! 😆
„Wiener Blut” (Viennese Blood – Sânge Vienez) nu este cover Falco! 😆 Heavy Metal-ul tumultuos se amestecă cu experimentalism Electro/Industrial, momentele răvăşite de riff-uri sunt aşezate lângă pasaje contorsionate şi tulburi de electronică şi tensiune. Tensiune este cuvântul caracteristic, este de remarcat cum exprimă cu mijloace diferite aceeaşi stare.
Şi am ajuns la ce ne doare (pe noi bărbaţii) cel mai tare: Pussy!

„Too big, too small,
Size does matter after all.
Zu groß, zu klein,
Er könnte etwas größer sein.

Merzedes-Benz und Autobahn,
Alleine in das Außland fahren,
Reise, Reise, Fahrvergnügen
Ich will nur Spaß, mich nicht verlieben

Just a little bit…
Just a little bitch!

You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick.
So take me now before it’s too late
Life’s too short, so I can’t wait.
Take me now, oh don’t you see,
I can’t get laid in Germany.”

Piesa e un imn clar, are la bază o schemă Heavy Metal, dar au ambalat-o ingenios, comercial şi digerabil, refrenul este memorabil, simplu, direct şi dincolo de cinismul adevărului este… amuzant. Eu rămân la părerea mea: este un pamflet. Pe de o parte fac mişto de pornografia ieftină, pe de altă parte de clişeele la fel de ieftine din Metal – vezi costumaţia de piele ce aminteşte clar de Metal-ul anilor ’80 şi nu de costumele gay sau Sado/Maso. Alăturarea celor două clişee, e genială.
Mie mi-a dat de gândit fraza: „I can’t get laid in Germany.” Cei care-i acuză că „s-au vândut”, nu ştiu ce vorbesc. După 4 ani de aşteptare, Rammstein îşi vindeau discul şi ambalat în hârtie de ziar. Mă repet: infuzia porno pe de o parte este un manifest, acel deget mijlociu arătat clar, pe de altă parte, mult-mult umor. So… Du riechst so gut!
Piesa de titlu, „Liebe ist für alle da” (Love Is There for Everyone – Dragostea-i acolo pentru toată lumea) are acelaşi monumentalism Heavy Metal cu o coloratură Electro/Industrial împinsă undeva-n spate, îngropată sub riff-urile groase, sub dinamismul agresiv, ritmul balansat, incisivitatea debordantă. Combinaţia este organică, vitală, au nervul care multora din copiile Helloween de anii ’80 le lipseşte cu desăvârşire. Să nu dau nume…
„Mehr” (More – Masi mult) este o piesă colorată, foarte interesantă construcţia, fluxul ei, oscilaţiile din zona Electro ambientală spre răbufnirile Metal/Industriale, de la clipele calde – paradoxal aduse de clape şi samplere -, la „răutatea” susţinută de chitare, totul într-o desfăşurare naturală, cursivă. „Mehr” este un experiment extrem de reuşit, are o atmosferă aparte, are acea strălucire magică ce te face să spui: Ja, ja, ja! 😆
Finalul se lasă uşor straniu, „Roter Sand” (Red Sand – Nisip roşu), aproape simţi vântul împrăştiind nisipul, praful se transformă-n nori de sânge şi totul se scurge în fluierăturile unei veri apuse… Drăguţ. 🙂

În viaţă rămâi prost sau devii pragmatic. Pe mine poveştile cu dragoni şi semi-zei nordici nu m-au dat pe spate nici la 16 ani, n-am să mă înghesui nici la Herry Potter, nici la Pokemoni acum. Prefer pragmatismul:

„You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick.”

Dar e loc suficient şi pentru cei care au rămas la plastilină. 😆 😆 😆

Vă recomand: Herzeleid
Site-ul oficial
Şi nu în ultimul rând să cumpăraţi albumul!!!

Poţi cumpăra on-line şi mp3-uri. 🙂 Evoluăm şi noi, ce draq! 😀 Rammstein sunt în turneu cu Combichrist… Pe 21.11. ajung la Viena, pe 25.11 la Praga… 🙂 Datele complete ale turneului le găsiţi AICI.

cumpara_rammstein