Home › Posts tagged blogger › Page 20

blogger

A murit Gheorghe Dinică

Posted on by — 14 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_M5gNvWFwlk]

Azi gâlceava cotidiană din politică a fost împinsă în plan secundar de moartea maestrului Gheorghe Dinică. Temporal…
Mereu ne amintim cu vorbe frumoase de cei care nu mai sunt, vărsăm o lacrimă… apoi viaţa merge mai departe cu nepăsare, uitarea pare binecuvântare, ignoranţa normalitatea gri, noroiul în care ne bălăcim.

Dispare încet-încet o generaţie de mari artişti, de oameni la care putem privii sus.
Din fericire avem tineri actori foarte talentaţi – am avut plăcerea să-i văd, însă într-o lume tot mai rece, distantă, copleşită de indolenţă şi de probleme, este tot mai dificil să te afirmi, filme se fac tot mai puţine, valorile par tot mai răsturnate şi incerte.

E o lume stranie… şi tot mai tristă parcă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0vVpsJnbq3A&feature=related]

Ghici cine vine la cină? Fripturistu’ Tismăneanu (UPDATE)

Posted on by — 17 Comments ↓

Cotidianul a publicat pe 3 noiembrie lista „intelectualilor” care-l susţin „necondiţionat” pe Băsecu, „Fripturiştii lui Traian Băsescu”.
Corist- pupincuriştii sunt: Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Sever Cotoi-Voinescu, Sebastian Lăzăroiu, Mircea Mihăieş, Traian Radu Ungureanu, Cătălin Avramescu, Monica Macovei, Toader Paleologu şi Teodor Baconski.

M-am bucurat să-l revăd pe domn’ Tismăneanu care pe blog ne tot dă lecţii de democraţie şi susţine cursuri de moralitate de dincolo de ocean. De acolo se vede cică mai bine realitatea de aici. Disidenţii şi diaspora… bla bla bla.

Pe Wiki scrie: „Vladimir Tismăneanu (n. 4 iulie 1951, Braşov) este un politolog român stabilit în Statele Unite, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland, College Park, specialist în teoria sistemelor politice, politici comparate, analiza ideologiilor şi mişcărilor revoluţionare ale secolului XX. În 2006 a fost preşedinte al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România, iar din data de 11 aprilie 2007 este preşedintele Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.”

În Cotidianul: „Vladimir Tismăneanu, urmaşul unui feroce activist comunist, a devenit el însuşi lector propagandist de partid în perioada Ceauşescu. S-a lipit ca o ventuză de regimul Ion Iliescu, iar acum este rezervor de idei prezidenţiale, ideologul condamnării comunismului şi conducătorul Comisiei prezidenţiale de cercetare a perioadei totalitare.”

 

Răspunsul la acuzaţii este aceaşi placă zgâriată şi uzată: “Stalinizarea “Cotidianului”: Nistorescu reinfiinteaza “Tribunalul poporului”… Nu voi comenta mizeria aparuta la loc de (ne) cinste in ex-Cotidianul lui Nistorembo. Este echivalentul contemporan al infectiilor aparute in 1990 in “Azi”, “Dimineata” si “Romania Mare”.  Un text imbibat de ura si instigand la lapidarea celor desemnati drept “dusmani ai poporului”. (…)Atac la persoana, calomnii, inventii ordinare, iar Clubul Roman de Presa tace.” Şi un răspuns indirect prin gura (blogu’) lu’ Cristian PATRASCONIU – cu nimic mai elegant şi cu nimic mai… documentat: Dragi colegi, mai ales dragi colegi de trust, ce parere aveti – domnul Cornel Nistorescu, ilustru fost gazetar, actualmente automobilist periculos pentru siguranta traficului nu vrea, oare,  si domnia sa RESPECT?
Il includem in “noi vrem respect”? Sau pentru domnia sa facem alt slogan -de pilda, “noi vrem pesmet”? Sau “noi vrem cotlet”? Sau, “noi vrem closet”?”

Gura… bate curul, stimabililor. La schimbarea de regim din decembrie ’89 speram ca să nu mai văd, să nu mai aud şi să nu mai citesc nimic de la nevertebrate de acest soi. Am greşit. Şi eu şi multe milioane de români. Hârtia igienică oferită atunci cu bunăvoinţă n-a folosit-o nimeni.

O fi adevărul la mijloc, nu o fi, slugărnicia lui Tismăneanu faţă de Cotroceni este evidentă. O fi mic salariu’ de profesor şi-n America, doar criza de la ei a venit… 😛 😛 😛

Cât despre Comisia şi Raportul Condamnării Comunismului: a fost tot doar apă de gură pentru domn Traian.
Torţionarii încă aflaţi în viaţă trăiesc din mult discutatele „pensii nesimţite” şi speciale, comuniştii de ieri sunt capitaliştii de astăzi, securitatea a trecut de la oprimarea populaţiei la afaceri şi – implicit – jecmănirea ei. De condamnat, n-a fost nimeni condamnat.

Ce să zic? Bravo!

Ne este foame la toţi, dar nu toţi mâncăm căcat.

 

P.S. Acest text este un pamflet. Şi da, îmi cer scuze: n-aţi mâncat căcat, nu vă pute gura. Aţi halit tot rahatu’ de pe lume. Şi nu, nu vă săturaţi, nu vă este ruşine.

tismaneanu

Good Bye Croitoru

Posted on by — 10 Comments ↓

Nici ştire nu e: guvernul Croitoru n-a trecut de parlament. Who’s next? Sau mai exact: what?

Politicienii rămân pierduţi în campania electorală şi discuţiile – azi chiar şi-n versuri – nu ţin loc nici de buget, nici de politici economice realiste.

Banii s-au dus. 16 miliarde. Conform calculelor, gaura bugetară pe anul 2009 a fost de circa 5,5 miliarde. Unde-s restul banilor? S-au scurs în băncile şi corporaţiile decapitalizate din Vest cu sucursale în România.  Şi s-au dus… de unde au venit. FMI nu este Maica Tereza.

De plătit, tot noi le vom plătii. Cine altcineva? Cum a fost posibil? He he… la asta nici Băsescu, nici Geoană şi nici Antonescu nu o să răspundă vreodată.

Alegerile prezidenţiale nu schimbă mare lucru. Se agită politicienii, mai ales candidaţii la preşedinţie, dar preşedintele are puteri relativ limitate şi mai cu seamă în ceea ce priveşte economia nu are nici un cuvânt de spus.
Câştigă Băsescu, Geoană, Antonescu sau Oprescu, criza şi problemele rămân aceleaşi.

Dacă în turul doi intră Geoană, Băsescu are şanse mari să-l bată. De ce? Fiindcă nici un alegător cu opţiuni de dreapta nu o să pună ştampila pe Geoană. Băsescu nu pare nici acum un rău aşa mare cum a fost perceput Vadim vis a vis de Iliescu. Numai câţiva nebuni – gen cei trei muşchetari: Ciutacu, Gâdea, Badea – îl urăsc pe Băsescu şi noaptea-n somn.Şi dacă iese iar preşedinte Băsescu, suntem unde am fost, adică nicăieri.

Micşorarea parlamentului… Păi eu zic că alta e problema. Ar trebuii să ne hotărâm odată pentru totdeauna dacă vrem un stat parlamentar sau prezidenţial. Dansul pe sârmă între cele două forme şi eterna luptă între cei doi stâlpi al puterii, nu ne serveşte la absolut nimic.
Dacă clarificăm asta, după aceea putem să ne gândim şi la forma şi structura parlamentului.

Domni politicieni, nu suntem toţi fraieri, faceţi ceva şi pentru ţară!

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 4)

Posted on by — 26 Comments ↓

(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 3) )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M3T_xeoGES8]

Rock And Roll-ul a apărut la sfârşitul anilor ’40 în America, rezultantă a amestecului de Blues şi Country.
Bob Robinson’s cânta o piesă “Rock and Rolling” în 1939 şi în acelaşi an Buddy Jones  “Rock and Rolling Mamma”. Combinaţia de Rhythm And Blues şi Country a însemnat nu doar amestecul de genuri şi abordări diferite, dar şi dărâmarea frontierelor dintre rase.
Astfel asimilarea ideii de Rock’N’Roll cu ideea libertăţii – dar şi al rebeliunii, al nonconformismului – a fost făcută chiar de la începuturi.
Rock’N’Roll-ul a fost muzica rebelă, incitantă, de „trezire” şi revoltă.

Există multe discuţii pe marginea temei „cine a fost primul”.
Dacă faimoasa revistă Rolling Stones Magazine în 2004 a dat verdictul în favoarea primului single realizat pentru Sun Records de Elvis Presley, „That’s All Right (Mama)” din 1954, înaintea acestui material sunt mai multe înregistrări ce se întorc în timp până la sfârşitul anilor ’30.
Astfel avem: Big Joe Turner cu „Roll ‘Em Pete” din 1939, Roy Brown cu „Good Rocking Tonight” din 1947, Hank Williams din acelaşi an cu  „Move It On Over”, Fats Domino „The Fat Man” din 1949 şi Les Paul and Mary Ford cu „How High the Moon” în1951.
Nu este atât de semnificativ cine a fost primul, mai important este că noua abordare a prins şi s-a răspândit.

Anii ’50 au adus aşa numitul „Rockabilly” având reprezentanţi de frunte ca Elvis Presley, Carl Perkins şi Jerry Lee Lewis. Dar şi aşa numitul Doo wop, un gen ce împrumuta din Gospel corurile ample, avea în centru voce şi punea accent mai puţin pe chitare.

Tot în anii ’50 s-a lansat şi moda cover version-urilor: majoritatea pieselor Rock’N’Roll au fost la început re-interpretări, re-aranjări al unor piese vechi de Blues şi Rhythm And Blues.
Dacă finalul anilor ’50 a marcat şi declinul Rock’N’Roll-ului de peste ocean, în Europa, mai ales în Marea Britanie, abia începea nebunia. 🙂

Rock’N’Roll-ul semnifică punctul de plecare pentru toate (sub) genurile muzicale din Rock.
Nu există deceniu în care Rock’N’Roll-ul (sau Rock-ul) să nu fie declarat decedat, dar de peste jumătate de secol se încăpăţânează şi persistă. 🙂

La noi a fost mai mult Rock decât Roll, adică vremuri naşpa… 😆
Mereu am fost cu doi-trei paşi în urmă, trupele s-au limitat la copiat şi au fost limitate şi de conducerea de… Partid.
Phoenix au trecut de Beat la Hard Rock, Celelalte Cuvinte de la amestecul extrem de zemos de Folc, Rock şi Heavy Metal… la Thrash Metal. N-am avut nici constanţă, nici un progres firesc, s-au sărit etape, muzica New Wave, Punk aproape că a lipsit cu desăvârşire din spectrul autohton.
Nici nu ştiu ce este mai jalnic: să copiezi cu stângăcie ultimele trenduri sau să freci clişee obosite de acum 20 de ani?

Vroiam să mai pomenesc de texte – fiindcă de fapt de la ideea legată de texte am pornit.
Pe de o parte mi se pare stupid să afirmi: „nu mă interesează textele”. Am întâlnit multe persoane care nu ştiu engleza şi – automat – habar n-au ce ascultă. E ca ciorba fără sare…

Textele trupelor de la noi sunt sau versuri împrumutate de la poeţi consacraţi sau… de cele mai multe ori adunături de clişee şi tembelisme. Există excepţii, dar rare şi… tot mai rare. Sexul – cum spuneam – rămâne tabu, ce despre Rock-ul occidental nu se poate spune.

Realitatea este că interesul pentru Rock este scăzut. Dacă numele mari de import adună lumea pe stadion, totuşi şi 5000-7000 de fani (la Metallica, fiindcă la Limp Bizkit/Queensryche/Saga doar 1000) la o ţară de 22 de milioane este extrem de puţin.

Concluzia este la îndemână: sex şi droguri da, Rock’N’Roll nu. Poate Drum’N’Bass… 😆

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=w6v6STh1Thw&feature=related]

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 3)

Posted on by — 14 Comments ↓

(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2) )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hQBOhdb_5n4&feature=fvst]

Drogurile. Cea mai mare problemă legată de droguri este politica şi politicienii. Şi nu numai în ceea ce priveşte drogurile, dar aici poate mai pregnant ca-n alte ecuaţii, politica este prezentă cu siguranţă şi datorită sumelor de bani fabuloase puse-n joc şi banii – nu-i aşa? – înseamnă putere.

Pe 30 octombrie 2009, unul din cei mai importanţi consilieri guvernamentali pe problema drogurilor din Marea Britanie, doctorul David Nutt, a fost obligat să demisioneze deoarece şi-a exprimat părerea – de specialist – legat de subiectul drogurilor uşoare – canabis, respectiv LSD. Acesta a afirmat că drogurile amintite nu sunt cu nimic mai periculoase ca tutunul sau alcoolul. Ştirea mi-a parvenit printr-un prieten şi o puteţi citii în ediţia on-line al ziarului The Independent. Un articol extrem de interesant.
Pe scurt: specialiştii sunt înlăturaţi dacă opinia lor nu coincide cu politica promovată de… politicieni.

Am mai reţinut o idee din cele expuse de doctorul David Nutt: „Cred că trebuie să acceptăm ideea că tinerilor le place să experimenteze – cu droguri şi alte activităţi potenţial dăunătoare – şi ce ar trebui să facem este să îi protejăm. Noi ( – specialiştii – n.r.), prin urmare, trebuie să furnizăm informaţii cât mai exacte şi credibile. Dacă credeţi că prin a speria copiii aceştia se vor oprii, probabil, vă înşelaţi.”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bP8eNye4J_M&feature=fvst]

Cuvântul drog provine din francezul „drogue” şi se referea la plantele medicinale uscate şi conservate pentru diferite tratamente. „Drogeria” (drug store) în multe limbi desemnează farmacia.

În lumina celor prezentate la început, este destul de dificil de făcută o catalogare „corectă” a drogurilor, totuşi se poate afirma că sunt droguri „uşoare” şi droguri de mare risc.

Droguri uşoare, aşa numitele droguri „recreative” sunt: cofeina, ceaiul, alcoolul, teobromina (o substanţă aflată în ciocolată, un alcaloid din cacao) şi nicotina.
Drogurile naturale sunt extracte de plante sau ciuperci.
Mai trebuie amintite şi o serie de medicamente (droguri) ale căror componentă conţine diferite substanţe (derivate) care au efecte calmante sau halucinogene. Sunt diferitele anti-depresive, calmante şi stimulente.

Trebuie spus şi faptul că sunt relativ multe religii în care se folosesc diferite substanţe halucinogenice, stimulente sau sedative în cadrul unor ritualuri.

Droguri „tari” sunt considerate cocaina, anumite amfetamine, morfina şi heroina. Dar cum spuneam, împărţirea aceasta este amplu disputată chiar şi de specialişti, o delimitare foarte exactă între drogurile „uşoare” şi cele de mare risc nu există unanim acceptată.

O altă catalogare se poate face din perspectiva obţinerii acestor substanţe: drogurile de provenienţă naturală şi cele obţinute chimic. Însă această împărţeală nu este relevantă din perspectiva riscurilor. De exemplu opiumul este obţinut din mac, din aceasta se poate produce morfina şi o derivată semi-sintetică este heroina.

Nu cred că este relevantă o discuţie foarte tehnică pe marginea subiectului cu toate că – exact cum a afirmat şi doctorul David Nutt – o informare corectă este nu doar necesară ci obligatorie din partea autorităţilor. Însă nu-i datoria mea, în definitiv sunt doar un idiot şi blogger de ocazie şi conjunctură… 😆

Tema prostituţiei şi al drogurilor evident a apărut nu odată şi pe agenda politicienilor. Este şi mai evident că la mijloc sunt interese mari, banii reprezintă în mare măsură puterea.
La noi subiectul este tratat mai mult propagandistic, opinia – irelevantă – a bisericii este formal îmbrăţişată şi de clasa politică, păstrarea problemei într-o zonă semi-obscură pare să convină de minune tuturor. Uneori este scoasă ca o sperietoare, alteori măturată sub preş.

Nu sunt consumator, drogurile mele sunt muzica şi sexul… 😆 Mie-mi ajunge atât, am dorinţe… mărunte. 😆

Şi apropo sex: cred că şi în cazul drogurilor ca şi-n sex fiecare ar trebuii să aibă libertatea să meargă cât de departe crede de cuviinţă. Cum nici legat de perversiune nu se poate stabilii un standard, cred că nici legat de droguri nu este posibil.

Despre legalizarea drogurilor se poate vorbii mult. Cred că scoaterea consumatorului de sub incidenţa penalului este o măsură justă. Asta nu implică neapărat legalizarea – fapt indus eronat în conştiinţa multora.
O variantă poate fi aceasta cu prevederi şi pedepse aspre aduse traficanţilor sau o alternativă poate fi legalizarea drogurilor, o accizare majoră a drogurilor de mare risc, astfel pe de o parte s-ar obţine nu doar controlul asupra lor, dar şi un profit important la bugetul de stat, pe de altă parte preţurile ar impune şi o prohibiţie semnificativă. Însă legalizarea drogurilor poate avea un impact pozitiv psihologic pe termen lung: ce nu este interzis, prezintă un grad mai scăzut de interes.

Soluţii există cu siguranţă, dar – şi mă repet – nici în cazul acestui subiect – nu putem merge pe mâna politicienilor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EhoTKKIOJ0E&feature=fvw]

Am terminat-o cu sex-ul, am rezolvat-o cu drogurile, îmi rămâne Rock’N’Roll-ul. Va urma. 🙂

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2)

Posted on by — 16 Comments ↓

(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1) )

Nu putem discuta despre absenţa subiectelor tabu din textele pieselor Rock atâta timp cât nu săpăm înapoi până la rădăcinile problemei.

Sexul – în ciuda faptului că este prezent excesiv în cotidian – a rămas un subiect tabu.
Acasă nu se vorbeşte despre sex, la şcoală nu se vorbeşte despre sex, biserica continuă să se refere la sex ca la un păcat şi în paralele suntem bombardaţi cu sex, sex, sex. Sexul nu este prezent doar în publicaţii de specialitate, nu vezi scene fierbinţi doar după 10 seara sau exclusiv pe canale dedicate adulţilor ci el este prezent constant şi pretutindeni de la emisiunile de divertisment până la cotidianele de mare tiraj şi reclamele de tot felul. Este o situaţie paradoxală.
Îmi amintesc că-n adolescenţă dacă prindeam un catalog Burda, Quelle sau Nekermann şi avea paginile cu lenjerie intimă, era sărbătoare. Acum oricât ţi-ai dorii să-ţi ţii copilul departe de McDonalds sau să nu-i dai Coca-Cola este la fel de imposibil ca să-l ţii departe de sex. Se schimbă vremurile, trebuie schimbate şi abordările, şi mentalitatea, ignorarea realităţii niciodată nu este o soluţie iar agăţatul de tradiţii uneori este nocivă.
Cu toate acestea majoritatea oamenilor se încăpăţânează să ignore realitatea.
Ne este jenă să vorbim deschis despre sex, în şcoală nu se face sport, nu se face educaţie sexuală, dar insistăm pe o programă proastă, încărcată şi învechită şi… pe ore de religie. Ore unde copii învaţă că dumnezeu îi „bate”, îi pedepseşte. Am mai vorbit despre asta…

Săpând după subiectul sex am găsit zeci de pagini unde copii – că la 13-14 ani totuşi nu putem vorbii despre adolescenţi – îşi discutau problemele sexuale.
De exemplu pe site-ul Toţi pentru Unul am găsit ASTA:

„Salut!Am 13 ani si vreau sa-mi incep viata sexuala. Credeti ca fac ceva rau?Pot avea urmari in viitor?Se va observa ca nu mai sunt virgina?”

Am râs la câteva răspunsuri, dar chiar nu cred că-i de râs.

„Vaaaii! Asa de tarziu? Ai pierdut ani buni! Fataaaaa…asta e treaba serioasa, nu se amana asa. Trebuia sa fi inceput-o de pe la 6-7 ani. Acum, degeaba o mai incepi…chiar n-are sens.”

„Urmatoarea ta intrebare pe tpu va fi probabil “am facut sex neprotejat, sunt insarcinata?””

„Tie itzi trebuie un psiholog nu un ginecolog…..”

Nu-şi încep toţi copii viaţa sexuală la 13-14 ani, dar tot mai mulţi o fac. Politica de struţ nu duce nicăieri. Şi nici predicile.  Abordarea genul „sexul este un păcat” sau să-i induci copilului sentimentul de ruşine legat de „puţă” este aberant.

Unul dintre efecte este că aceşti copii evită discuţiile cu părinţii care oricum evită subiectul… 😆
Astfel se ajunge la un alt fenomen, observ, tot mai răspândit: aceşti tineri preferă sexul oral şi anal. Ideea este simplă: fetele astfel îşi păstrează virginitatea şi – în capul lor – n-au nevoie de contracepţie. Faptul că se expun unor pericole mult mai mari prin practicarea sexului anal nu-l realizează şi nici nu prea au cum atâta timp cât n-au nicio informaţie despre sex şi sexualitate.

Îmi amintesc că la apariţia SIDA, prima reacţie a multora a fost de oarecare bucurie: era o boală care omora (pedepsea) homosexualii. Apoi s-a aflat că este o boală cu răspândire sexuală, predominant prin contactele anale (datorită leziunilor şi sângerării), dar nu numai şi treptat, boala s-a răspândit şi a indus inevitabil sentimentul de teamă.
Întâmplător sau nu, apariţia acestei boli a pus capăt şi revoluţiei sexuale.
Există teorii conform căreia este vorba de un virus artificial, creat în laboratoare, dar am intra într-o zonă extrem de speculativă şi ne-am îndepărta de la subiect.

La noi, după o aparentă liberalizare din anii ’60, ’70, a urmat un deceniu negru. Una din măsurile cele mai elocvente a fost decretul 770, dat de Ceauşescu pe 1 octombrie 1966 care interzicea întreruperea de sarcini. Efectul imediat a fost explozia ratei de natalitate de la 1.9 la 3.7. În timp însă efectele au fost multiple. Pe de o parte s-a încercat – şi într-o mare măsură s-a reuşit – eradicarea ideii de contracepţie, pe de altă parte a condus la naşterea unui număr mare de copii nedoriţi, pe de altă parte multe femei au decedat încercând să scape de sarcinile nedorite.

Este interesantă însă aproprierea ideologică între abordarea bisericii şi al comunismului în ceea ce priveşte sexualitatea şi contracepţia, avortul. Ambele tratează subiectul ca fiind tabu şi în ceea ce priveşte avortul şi prostituţia de exemplu, le combat cu vehemenţă.
Rezultatul este o mutilare psihică şi o lipsă acută de cunoştinţe legate de subiect.

Din păcate abordarea nu s-a schimbat nici după ’90, inexplicabil biserica reuşeşte să-şi impună punctele de vedere şi în laic şi îşi menţine influenţa asupra unor subiecte care o depăşesc.
Nici reforma învăţământului nu s-a produs şi nici şcoala nu vine în sprijinul copiilor şi revin la punctul de plecare, nici acasă nu este atins subiectul, sau este ferm interzis.

Pe mine vociferările din zona bisericii mă irită cel mai mult.
Atitudinea arhaică a bisericii, inducerea unor concepte false în copii şi perpetuarea acestora de la generaţie la generaţie cred că este cel mai păgubos şi periculos lucru.
Vă dau un exemplu. Biblia – vechiul testament – interzicea evreilor consumul de carne de porc. Se ştie, carnea de porc este cea mai perisabilă iar la temperaturile în care trăia poporul evreu îmbolnăvirile fatale datorită consumului de carne de porc alterată erau foarte răspândită. Prin această „prevedere”, astfel biserica a introdus o măsură sanitar-preventivă. Exemple mai sunt numeroase, dar explicaţia în acest caz este extrem de simplă: acum 2000 de ani evreii n-aveau frigidere.
Ce vreau să subliniez este că dacă acceptăm faptul că nu biserica şi dumnezeu pedepseşte infractorul care fură, cu toate că „să nu furi” este prevăzut în cele 10 porunci, aşa şi în multe alte privinţe, biserica este depăşită, atribuţiile ei de acum 2000 de ani au fost preluate în mare măsură de stat, aspecte legate de igienă şi sănătate sunt – sau ar trebuii – tratate din alte perspective.
Când discuţia vine în zona aceasta, biserica sare ca arsă. Se simte lezată, ameninţată, îşi pierde din putere. Dar – întreb ca prostul – orgoliul bisericii, dorinţa ei de a controla şi laicul, respectarea unor tradiţii prosteşti este mai importantă sau sănătatea şi viitorul copiilor noştri?

Interzicerea sexului  – ca şi-n cazul drogurilor – exacerbează şi mai mult curiozitatea. Nu zic să legalizăm drogurile, nu ştiu dacă „modelul Olandez” este cel mai bun, dar pare mai eficient decât interzicere şi cu certitudine este mult mai bun decât ignoranţa.
Trebuie să avem în vedere şi faptul că generaţiile tinere sunt din ce în ce mai precoce, copii de 4-5 ani înţeleg lucruri pe care poate noi abia după 10 ani le-am înţeles. În aceste condiţii nu maturizarea sexuală la o vârstă mai fragedă este anormală ci ignorarea acestui fapt.

Consecinţele se văd.

Am plecat de la „Sex, Droguri şi Rock’N’Roll” şi m-am împotmolit la sex. 🙂
Rock-ul n-are funcţie educativă, nu Marilyn Manson tre’ să ne lămurească problemele sexuale… însă săpând după răspunsuri am înţeles de unde lipsa abordării verticale a subiectului la formaţiile noastre: sexul e ceva jegos, facem şi… tăcem.

(Va urma. 🙂 )

“Vreau să te fut ca un animal
Vreau să te simt din interior
Vreau să te fut ca un animal
Existenţa mea integral este eronată
Tu mă aduci mai aproape de Dumnezeu”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=C4VAv8y2hHM]

Noiembrie

Posted on by — 13 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4VX6gMudhCU]

Toamna poate fi şi rumenă, parfumată cu aroma mărului copt, stropită cu must… Ne întoarcem în braţele ei ca-n îmbrăţişarea unei amante de demult, părăsită cândva pentru o vampă… Toamna zâmbeşte printre frunzele sfioase şi ne face cu mâna.

Nu ne vom plictisii nici în luna noiembrie. 🙂

Din 2 noiembrie, Alin ne invită la film în fiecare seară de luni de la ora 20 la The Light Cinema (Mall-ul Liberty din intersecţia Calea Rahovei cu progresului). Sub titulatura „Bohemian Monday”, Alin ne propune filme cult în exclusivitate, o singură proiecţie. Programul pentru luna noiembrie:
alin
Aldmovieland Opening
Luni 2 noiembrie:
The Good The Bad and The Weird (Bunul, răul şi ciudatul, 2008)
Titlu original: Joheunnom nabbeunnom isanghannom
Regia: Kim Ji-woon (A Tale of Two Sisters, A Bittersweet Life)
Cu: Song Kang-ho, Lee Byung-hun, Jung Woo-sung
Un “noodle-western” corean, omagiu lui Sergio Leone, prezentat si aclamat la festivalul de la Cannes 2008 ; cel mai bun regizor al festivalul de la Sitges

Luni 9 noiembrie :
Oliver Twist (2005)
Regia : Roman Polanski
Cu: Barney Clark, Ben Kingsley, Jamie Foreman
Dacă nu aţi văzut sau doriţi să revedeţi ambiţioasa ecranizare a romanului lui Charles Dickens de către controversatul Roman Polanski.

Luni 23 noiembrie:
Southland Tales (Richard Kelly, 2006)
Cu Dwayne “The Rock” Johnson, Seann William Scott, Sarah Michelle Gellar, Justin Timberlake, Bai Ling, Christopher Lambert
Fluierat dar si adulat la Cannes in 2006, azi film-cult, distopie SF si dezmăţ vizual , creatia autorului lui Donnie Darko

Luni 30 noiembrie:
Le deuxieme soufflé (A doua şansă, 2007)
Cu Daniel Auteuil, Monica Belucci, Eric Cantona, Michel Blanc, Jacques Dutronc
Un remake de specialistul Alain Corneau al clasicului film noir de Jean Pierre Melville

Marţi, 3 noiembrie, la Iron City (Str. Blanari 21 (subsol) Tel. 0747 59 88 33 0721 22 33 43.) avem expoziţia fotografei Dana Mitică „Metamorfoze Într-un oraş de Fier”.

dana_mitica

Şi avem o grămadă de concerte, doar câteva din acestea:

Yann Tiersen concertează la Sala Palatului, miercuri, 4 noiembrie 2009, de la ora 20.  Artistul este cunoscut în special pentru coloanele sonore ale filmelor “Le Fabuleux Destin d’Amelie Poulain” şi “Good Bye Lenin”, dar este şi membru al formaţiei “This Immortal Coil”, trupa dedicată reinterpretării pieselor “Coil” şi a colaborat cu artişti ca Noir Desir, Red Cardell, Bastard şi The Divine Comedy.

Sala Palatului găzduieşte joi, 5 noiembrie 2009, cu începere de la ora 20, concertul extraordinar sustinut de Jon Lord, clăparul formaţiei Deep Purple.

Formatia Implant Pentru Refuz lansează tot pe data de 5 noiembrie, noul material discografic în Club Fabrica. În deschidere vor urca pe scena Blister Blue şi D’aia.

În aceeaşi zi, Joi 5 noiembrie, va avea loc lansarea oficială a primului produs de studio al trupei  R.U.S.T., E.P.-ul „Warriors of Heaven”, printr-un concert susţinut la clubul Mojo (fost Backstage), din Bucureşti, Str. Gabroveni , nr. 14, la ora 20.00.

Pe 6 noiembrie, în Club Control (Str. Academiei nr. 19) avem Noblesse Oblige şi în deschidere Arc Gotic.

Vineri, 13 noiembrie 2009, în Club Suburbia din Bucureşti, un concert care aduna pe aceeaşi scenă cinci trupe din patru ţări, Spania, Grecia, Bulgaria şi România, un concert dedicat în exclusivitate metalelor extreme, Black şi Death Metal: spaniolii de la Kathaarsys, cvartetul elen de Black Metal avangardist Nethescerial şi trio-ul Death Metal Eufobia din Bulgaria, alături de două trupe suport autohtone.

16 noiembrie îi aduce pe Arenele Romane pe legendarii W.A.S.P.

wasp
19 noiembrie este seara în care Paul Di’Anno va concerta la Silver Church, un eveniment obligatoriu pentru toţi rockerii cu pretenţii.

Pe 20 noiembrie, tot în Suburbia avem concertul SUPERBUTT, una din cele mai active şi promiţătoare formaţii din Ungaria, o trupă pe care o cunosc personal de 10 ani şi despre care am să vă povestesc în curând. Dacă vă plac Clawfinger, Metal-ul abordat modern şi cu vână, să nu-i rataţi! Alături de ei urcă pe scenă şi Snapjaw şi Dwarf Planet .

 

Nu în ultimul rând, pe 25 noiembrie, de la ora 20, la Sala Palatului concertează Ian Garbarek sub egida Masters of Jazz.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JeAP1KyPDzM]

Plimbări de toamnă

Posted on by — 20 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gAOp7URgij4]

Rămâi fără suflu. Capătul aleii este îngropată-n frunze, copacii cu capul plecat par să-şi întoarcă capul. Întrebările cad ca stropii de ploaie şi se sparg pe gândurile împrăştiate. Tăcerea naşte nelinişti,  lucrurile nespuse nu-şi găsesc răspunsul în ecoul contorsionat al amintirilor. Nicio pastilă nu mă poate salva de mine.
Un gând ca un glonţ trece şuierând şi se risipeşte-n vânt. Nu simt nimic. Frigul a încremenit ca într-o fotografie îngălbenită.
Undeva o fată, undeva un băiat se gândesc unul la celălalt. „Tu câţi prieteni ai?”
Ne jucăm fără jucării, atingerile par date cu încetinitorul şi mişcările n-au finalitate, înţepenesc undeva între vis şi realitate.
Îmi aprind ţigara şi dincolo de ploaie văd valurile de astă vară, soarele îmi face cu mâna şi cubul de zahăr strecurat în ceaşca de cafea alungă durerea pentru câteva clipe.
Cad frunze. Ce părea o mână întinsă se dovedeşte doar o umbră veştejită.

Şi când am aripile rupte, merg mai departe pe jos.

Promisiunile

Posted on by — 19 Comments ↓

Săptămâna trecută mă miram cum şmecheria cu Referendumul al lui Băsescu a prins la prea-stimabilul public larg (alegător). Nici un argument de bun simţ sau logic nu a convins lumea cuprinsă de euforia „pe ei, mama lor!”. Este evident că Referendumul nu o să aducă absolut nimic, doar ceva mai multă lume la urne şi eventual ceva voturi în plus domnului preşedinte-n funcţie, voturi de care are nevoie disperată. Modificarea constituţiei – necesară pentru schimbarea structurii Parlamentului şi numărului reprezentanţilor – este o procedură voit anevoioasă şi – surpriză! iepuraşul din joben – la mâna acelui Parlament care prin reprezentanţii ei şi-a declarat ferm refuzul de a modifica ceva din actuala formă şi structură. Deci, votul popular nu duce nicăieri.

Buuun! Ieri priveam cu – admit – oarecare amuzament protestul fermierilor. Fermieri fiind o formă de alint via U.E. a ciobanului mioritic tradiţional. După mulţi-mulţi ani o manifestare aproape că a degenerat în violenţe de stradă, oricum clinciuri între manifestanţi şi jandari au existat. M-a surprins faptul că aceşti oameni simplii s-au organizat mult mai eficient ca sindicaliştii şi aveau un scop clar, bine definit şi l-au urmat cu sfinţenie. Când au văzut că la Guvern bate vântul şi n-au de la cine şi ce să obţină, instinctiv, s-au mutat la Cotroceni. Este – probabil – o reminiscenţă a vremurilor apuse în care preşedintele conducător unic, avea pâinea şi cuţitul, lua toate deciziile pentru ţară şi popor, dar şi o rezultantă a imaginii de „preşedinte jucător” promovată de domn Băsescu. Oamenii hotărâţi şi conştienţi de momentul electoral, erau determinaţi să obţină un răspuns pozitiv cererilor înaintate.
Pe de o parte este un precedent periculos. Azi ies sindicaliştii de la Metrorex, în zilele următoare deja s-a anunţat protestul bolnavilor de cancer care nu-şi mai primesc subvenţiile şi medicamentaţia şi probabil urmează alte şi alte proteste din toate părţile.

Aici intervine marea mea nedumerire. Pe de o parte este evident că nu există fonduri – bani – pentru nicio revendicare, pentru nici un sector, în fapt, pentru nimic. Bugetul are o gaură cât toată ţara şi deja suntem îndatoraţi pe câteva generaţii. Tot ce se poate obţine în actualul context sunt promisiunile. Promisiuni contra voturi. Promisiunile – ca mărirea salariilor profesorilor cu 50%, ca banii daţi celor ce se întorc în ţară şi toate celelalte promisiuni electorale – nu vor fi niciodată onorate. Asta este singura certitudine incontestabilă.

Ţin promisiunile de foame?

Călită şi servită! (varza vecinului)

Posted on by — 25 Comments ↓

DSC00429

De la viaţa de pe o zi pe alta, anul acesta ne-am adaptat la „de la o tranşă la alta”. 😆
Dar se termină şi cu tranşele şi… ne „mănâncă” gripa porcină!

Până nu demult mă obişnuisem cu reclama: „pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi”.
De câteva zile ne-a lovit o nouă atenţionare: „pentru sănătatea dumneavoastră, consumaţi zilnic cel puţin doi litri de apă”.

Am înţeles: vin vremuri (şi mai) naşpa, nici după ce să bem apă nu o să mai avem! 😆
Da’ de unde 2 litri de apă? Foame mare…

N-am mai gătit de mult ceva demn de pomenit. Cam de la odiosul meu „Gulaş de criză”.
Reţeta de azi este cam la fel de „porcească”, din câte ştiu eu, originile ei sunt de pe vremea campaniilor epuizante ale lui Napoleon. Dacă soldaţii adunau ingredientele prin jecmăneală, acasă o facem “pe apucate” din ce găsim prin cămară… 🙂
Reţeta este simplă şi eficientă, militărească aş putea spune, uşor de preparat pentru oricine.
Cum şi atunci – ca şi acum – foamea era mare iar resursele limitate, mâncarea poate fi preparată din ce ai la îndemână. Este o mâncare colorată, adecvată sezonului şi tonurilor toamnei. 🙂
Eu am folosit ingredientele de bază, dar reţeta este suficient de flexibilă şi în funcţie de resursele şi gusturile fiecăruia, poate fi modelată.

Am fiert nişte cartofi roşii în coajă, atât cât să rămână totuşi tari. În paralel am călit nişte varză proaspătă în multă-multă ceapă şi o căpăţână de usturoi.
Tot simultan am fiert şi nişte paste.
Cartofii i-am tăiat cuburi şi i-am aşezat într-o tavă, am pus varza călită şi pastele fierte peste, am adăugat condimente – piper, boia, curry, etc – şi tava – pentru omogenizare şi rumenire – am introdus-o în cuptor la foc potrivit. (Ador expresia asta cu: „foc potrivit”! ha ha ha 😆 )
Strict de design am adăugat la final nişte verdeaţă mărunţită. 🙂

Cum vă spuneam, nu e mare şmecherie, dar obţinem o mâncare cu gust colorat şi – deloc neglijabil – ceva săţios. Nu neapărat şi sănătos, dar mie nu mi-a ieşit schema cu sufletu’ în rai, bani în bancă, amanta-n dormitor şi maşina la scară!

Merge înnobilată reţeta şi cu puţin caşcaval ras sau ceva carne, preferabil tot un amestec de cuburi de carne de porc, bucăţi de pui şi felii de cârnaţi, dar asta deja este varianta boierească! Eu am avut buget suplu de austeritate…. 😆

Nu ştiu ce e mai bun: capra sau varza vecinului?

Poftă Bună! 🙂

DSC00409DSC00417DSC00422DSC00423DSC00426DSC00431