Samael was a hell of a guy! 😆 😆 😆 Actually an important archangel in Talmudic and post-Talmudic lore, a figure who is accuser, seducer and destroyer, and has been regarded as both good and evil. Also called Sammael and Samil, he is considered in legend both a member of the heavenly host with often grim and destructive duties and a fallen angel, equatable with Satan and the chief of the evil spirits. One of Samael’s greatest roles in Jewish lore is that of the angel of death. In this capacity he is a fallen angel but nevertheless remains one of the Lord’s servants. As a good angel, Samael supposedly resides in the seventh heaven, although he is declared to be the chief angel of the fifth heaven. It is said that he was the guardian angel of Esau and a patron of the Roman empire. Read more Samael – Lux Mundi (2011)
black metal
The Phantom Carriage – New Thing (2011)
Throatruiner Records have a nice, fan-friendly approach by making most of their products accessible for free-download. I just wanna say this, on one hand the legal – or not – free downloads helps to spread and popularize the music and the new bands mainly, but on the other hand, every and each free download makes the artist lives one grade harder and one drop bitterer. So, I’m just telling you, support your favorite artists in any way you can, please share this album as much as you can, give them as much as you can. You may not realize how much that matters. The underground and the new artists deserves at least this much. Otherwise in a few years we may left exclusively with the plastic stuffs offered by the big corporated shitheads. Fuck. I had to say that. Thanks.
The Phantom Carriage are an extreme, but excitingly experimenting band combining different genres from black metal to jazz. “New Thing” is gloomy, intense and exciting, so don’t let yourself scared away by the very first impression. Read more The Phantom Carriage – New Thing (2011)
Iperyt – No State Of Grace (2011)
Called “extreme terror hardcore techno” it may sound even sicker than a sick innovation that it is. These guys from Poland delivered a contorted blend of black/death metal with merciless industrial noises. Grinding tempos, killer guitar riffs, Slayer like screaming vocals seems to be their winning recipe. And it’s working like a chainsaw. More important, they managed to write not only powerful mixtures of furious black metal and death/grind slaughters with industrial after touch, but they have a couple of great songs: “A Pocket Size Armageddon”, ” The Antithesis”, “Scars Are Sexy”,”Keep Your Eyes Closed”,”The Player”.
Iperty sounds just like a killer jam between Slayer and Bile. Read more Iperyt – No State Of Grace (2011)
Cradle of Filth – Darkly, Darkly, Venus Aversa (2010)
Cradle of Filth sunt cel mai de succes produs britanic pe segmentul Heavy de la Iron Maiden încoace. Mulţi îi consideră trădători, acuză faptul că s-au „vândut” şi s-au strecurat în mainstream, însă albumul lor de debut „The Principle of Evil Made Flesh” din 1994 a fost cotat în 2006 de revista Metal Hammer ca unul din cele mai bune 10 albume Black Metal al ultimelor două decenii, au fost răsfăţaţi de Kerrang! Şi MTV, au cântat ca atracţie principală la mai toate festivalurile importante (mainstream) de la Ozzfest la Download şi Sziget.
Poate că muzica găştii lui Dani Filth (Daniel Lloyd Davey) nu mai are sonorităţile Black Metal-ului, infuziile Heavy Metal şi Gothic, respectiv Dark au şlefuit sunetul şi i-au făcut mai acceptabili unui public mai larg, însă Cradle of Filth au un şarm anume, au reuşit să-şi construiască o imagine şi un stil care-i deosebeşte de restul formaţiilor şi asta, până la urmă este o calitate pe care majoritatea formaţiilor din ultimele decenii încep să nu o mai aibă.
„Darkly, Darkly, Venus Aversa” este un nou material concept aşa cum Dani ne-a obişnuit de la succesul major al albumului „Dusk… and Her Embrace” din 1996 încoace.
Povestea de data aceasta este una originală, personajul central fiind prima soţie al lui Adam, Lilith şi povestea se derulează până în zilele noastre. Muzical Cradle of Filth n-au schimbat reţeta de succes, au rămas ritmurile infernale, riff-urile zgomotoase şi coloraturile ample de clape, Dani hârâie şi ţipă, universul conceput de această dată aminteşte cel mai mult de danezii Mercyful Fate, respectiv de King Diamond.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3tWiWkvz8-c]
Nu sunt un fan înfocat Cradle of Filth, dar Read more Cradle of Filth – Darkly, Darkly, Venus Aversa (2010)
Enslaved – Axioma Ethica Odini (2010)
Am reascultat câteva din materialele Enslaved anul acesta când i-am descoperit pe Shining – pentru mine trupa şi discul anului -, trupă plecată de pe segmentul Jazz şi ajunsă în zona de fuziune al (Black) Metal-ului, Industrial-ului, Rock-ului experimental – psihedelic şi Jazz-ului datorită şi celor din Enslaved cu care au colaborat în 2008 pentru realizarea materialului „The Armageddon Concerto”.
Nordicii, scandinavii au ceva al lor, am mai spus asta, nu prea scot produse de duzină, indiferent despre ce muzică (sau filme) vorbim, fac „chestii” trăsnite, interesante, diferite. O fi clima, băutura scumpă, nici nu are relevanţă „de ce”, contează rezultatele.
Zilele trecute a pomenit şi prietenul Garm că a ascultat şi i-a plăcut noul „Axioma Ethica Odini”, ronţăisem şi eu discul, dar n-am apucat să scriu despre el. O fac acum.
Enslaved au plecat din zona Black Metal şi au ajuns undeva într-o arie de interferenţă dintre Black şi Metal-ul Progresiv cu infuzii sonore moderne.
În 1991 Ivar Bjørnson avea 13 ani iar Grutle Kjellson 17, Bjørnson cânta la chitară, Kjellson la bas şi voce. Cântau în trupa Death Metal numită Phobia, dar doreau să facă Black Metal, aşa a luat fiinţă trupa Enslaved, au debutat cu EP-ul „Hordanes Land” în 1993 şi imediat anul următor a fost lansat şi albumul de debut „Vikingligr Veldi”.
De la al treilea album, „Eld”, lansat în 1997, Enslaved au început experimentele muzicală, şi-au lărgit treptat orizontul, elementele Black Metal au rămas baza solidă, dar peste băieţii au adăugat Read more Enslaved – Axioma Ethica Odini (2010)
Melechesh – The Epigenesis (2010)
Înfiinţaţi la mijlocul anilor ’90 la Jerusalem, Melechesh şi-au lansat pe 1 octombrie al cincilea album. Numele este o combinaţie din două cuvinte: melech – rege şi esh – foc şi îţi definesc muzica ca fiind Metal Mesopotamian. Abordează un Metal cu rădăcini Black, dar sonorităţi Thrash – de multe ori amintesc de germanii din Kreator în perioada 1985-1986, albumele „Endless Pain” şi „Pleasure to Kill” – şi la asta adaugă elemente oriental-folclorice ce conferă o aromă aparte trupei, dar şi pasaje lente sau acustice. Un coctail exotic, dar îmbietor şi cu siguranţă un loz câştigător. Melechesh au reuşit să scoată la suprafaţă ceva inedit, proaspăt, sună foarte-foarte bine ceea ce fac. După maNga, Orphaned Land şi Absolace, Melechesh cu siguranţă sunt o trupă din Orient de care o să mai auzim. Şi este reconfortant că fiecare din aceste formaţii „sapă” în altă direcţie, îmbină elementele orientale cu alte sonorităţi, dar fiecare din ei o face într-un mod extrem de profesional şi Read more Melechesh – The Epigenesis (2010)
Dimmu Borgir – Abrahadabra (2010)
Lucrurile sunt rar albe sau negre şi nu vorbesc despre milioanele de nuanţe de gri, ci despre milioanele de culori. Dacă din capul locului excludem lucruri, experienţe, etc din viaţa noastră, practic nu facem altceva decât ne îngustăm orizontul. Convenienţa şi comoditatea pot fi garanţia unui oarecare confort, dar nu fac altceva decât ne scot pe o linie moartă. Cum lipsa de mişcare conduce la pierderea muşchilor şi în ultimă instanţă la obezitate, şi creierul, şi sufletul se atrofiază în timp. Puiul cu ananas sau dulceaţă pare extravaganţă, preferăm micii şi ne mulţumim cu „tradiţionalii” cartofi prăjiţi, nu ascultăm Depeche Mode fiindcă nu suntem cocalari, nici Black Metal fiindcă suntem de două mii de ani creştini şi dezavuăm satanismul.
Dimmu Borgir – oraşul, citadela, castelul întunecat – în norvegiana veche, este una din cele mai creative formaţii din anii nouăzeci. Elementele glaciar-nordice, infuzia medieval-simfonică şi Black Metal-ul închegat şi cu elemente Heavy sunt perfect îmbinate şi fac din norvegieni o trupă deosebită dincolo de constrângerile stilistice, de cutiuţele inventate pentru consumatorul comod/conservator.
Stian Tomt Thoresen aka Shagrath ne-a oferit alături de Tom Cato Visnes aka King ov Hell un album modern ca sunet, dar tradiţional de Black Metal sub titulatura Ov Hell de care m-am bucurat prin februarie, acum a venit timpul şi noului Dimmu Borgir după 3 ani de la lansarea precedentului „In Sorte Diaboli”.
Al nouălea album al norvegienilor Read more Dimmu Borgir – Abrahadabra (2010)
Black in Business. Burzum – Belus (2010)
Cum am promis, revin la rotiseria de discuri.
So, b(l)ack in business.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=g2qzbiucIoc]
Înainte însă să vă mai plictisesc cu una-alta. 🙂
Convulsiile din viaţa mea şi-au făcut simţite undele şi asupra blogului. Mi-e dor de computer-ul meu, butonez pe un laptop super ok, dar cumva tot nu mă simt în largul meu, nu este la fel ca atunci când ai „scula” ta.
Am ascultat o grămadă de muzică nouă pe mp3 player, s-au adunat tot felul de discuri interesante din toate segmentele sonore, cumva anul acesta am avut parte de multe surprize plăcute, sper să apuc să povestesc de toate. Cu tensiunile şi problemele acumulate însă nici capul nu mi-a stat la muzică… am ascultat, dar n-am fost capabil să scriu despre nimic. Am ronţăit noile producţii de la: Liars, Gonjasufi, Pantha Du Prince, Gorillaz, Chumbawamba, Convixion, Derelict Earth, High On Fire, Island, Lapko, Of Mice And Men, Scavanger, Sinbreed, Titus Andronicus, White Wizzard, White Belt Yellow Tag, etc. Poate starea mea este de vină, am ales încă un album din zona Black, de ani de zile n-am ascultat atâta Black. 😀 Read more Black in Business. Burzum – Belus (2010)
Azi în negru: Rotting Christ şi Dark Fortress
Rotting Christ – AEALO (2010)
Aproape 2 decenii de activitate şi 10 albume este cartea de vizită a probabil celei mai faimoase formaţii din Grecia. Plecaţi la drum în 1987 pe linia dură a Black Metal-ului, trupa şi-a nuanţat treptat abordarea, elemente din zona Dark şi-au făcut treptat loc şi de la Black-ul radical au evoluat spre o zonă mai melodică cu elemente de Heavy şi Thrash.
N-au lipsit nici scandalurile, cel mai recent – în 2005, proaspăt (re)creştinatul Dave Mustaine (Megadeth) a insistat ca grecii să fie scoşi de pe afişul concertului Megadeth de la Atena…
În ciuda numelui, trupa nu este o „cruciadă anti-creştină”, textele lor au un conţinut întunecat, ocultist, într-o formă mistică, dar chiar de ar fi vorba despre Satanism înverşunat, în lumea occidentală este atât de făţarnic să vorbeşti despre democraţie, libertate religioasă (spirituală) şi toleranţă blamând constant tot ce este altfel, tot ce este diferit de creştinism.
Însă ne este mereu la îndemână să judecăm la prima vedere şi în necunoştinţă de cauză să emitem păreri… Read more Azi în negru: Rotting Christ şi Dark Fortress
3 discuri pe rotisor – Yeasayer, BLK JKS şi Ov Hell
Ameţitor de multe discuri, o avalanşă de lansări cu care este imposibil să ţii pasul. Este la fel ca în blogosferă: toată lumea scrie şi nimeni nu citeşte. Dar despre asta mai târziu sau altădată!
Toată lumea cântă, nimeni nu mai ascultă muzică. Dar toţi se pricep mai ceva ca la fotbal, economie şi – inevitabil – politică. Cine pretinde că ascultă tot ce apare şi cum s-ar spune „este la curent”, este un mincinos. Am mai spus, am un teanc impresionant de materiale „leftovers” de anul trecut şi noile produse vin ca valul, împing în spate discurile mai vechi. Mai „vechi” înseamnă în unele cazuri nici 2-3 luni. Uneori acest fapt este absolut incorect, am şi azi un disc din 2009 pe care l-am ratat la momentul lansării, dar ascultând-ul acum, m-a făcut să-mi revizuiesc lista discurilor favorite pe anul trecut.
Pe taraba virtuală de azi am servit Yeasayer (un Pop Psihedelic amestecat cu faze de Rock Experimental), BLK JKS (revelaţia de care pomeneam!) şi Ov Hell (Black Metal excepţional), adică „marfă” pentru toate gusturile. Eu le-am îngurgitat şi digerat pe toate cu poftă, mă bucur de fiecare dată când găsesc în fluxul tot mai masiv de produse – majoritatea de serie şi de calitate îndoielnică – artişti şi albume care rup rândul, sparg tiparele, mai fac muzică cu… suflet. Sunt parcă prea multe produse…
…şi asta în ani şi condiţii de criză. Anomaliile fireşti al declinului civilizaţiei pe muchie de cuţit. Se termină calendarul în 2012, nu se termină, habar n-am, dar ceva-ceva trebuie să se întâmple că aşa nu mai merge clar! Însă teoria omoară practica şi practica infirmă teoria, aşa că mai bine să ne vedem de… muzică. 🙂 Read more 3 discuri pe rotisor – Yeasayer, BLK JKS şi Ov Hell
