Lucrurile sunt rar albe sau negre şi nu vorbesc despre milioanele de nuanţe de gri, ci despre milioanele de culori. Dacă din capul locului excludem lucruri, experienţe, etc din viaţa noastră, practic nu facem altceva decât ne îngustăm orizontul. Convenienţa şi comoditatea pot fi garanţia unui oarecare confort, dar nu fac altceva decât ne scot pe o linie moartă. Cum lipsa de mişcare conduce la pierderea muşchilor şi în ultimă instanţă la obezitate, şi creierul, şi sufletul se atrofiază în timp. Puiul cu ananas sau dulceaţă pare extravaganţă, preferăm micii şi ne mulţumim cu „tradiţionalii” cartofi prăjiţi, nu ascultăm Depeche Mode fiindcă nu suntem cocalari, nici Black Metal fiindcă suntem de două mii de ani creştini şi dezavuăm satanismul.
Dimmu Borgir – oraşul, citadela, castelul întunecat – în norvegiana veche, este una din cele mai creative formaţii din anii nouăzeci. Elementele glaciar-nordice, infuzia medieval-simfonică şi Black Metal-ul închegat şi cu elemente Heavy sunt perfect îmbinate şi fac din norvegieni o trupă deosebită dincolo de constrângerile stilistice, de cutiuţele inventate pentru consumatorul comod/conservator.
Stian Tomt Thoresen aka Shagrath ne-a oferit alături de Tom Cato Visnes aka King ov Hell un album modern ca sunet, dar tradiţional de Black Metal sub titulatura Ov Hell de care m-am bucurat prin februarie, acum a venit timpul şi noului Dimmu Borgir după 3 ani de la lansarea precedentului „In Sorte Diaboli”.
Al nouălea album al norvegienilor Read more Dimmu Borgir – Abrahadabra (2010) ›