Promisiunile

Săptămâna trecută mă miram cum şmecheria cu Referendumul al lui Băsescu a prins la prea-stimabilul public larg (alegător). Nici un argument de bun simţ sau logic nu a convins lumea cuprinsă de euforia „pe ei, mama lor!”. Este evident că Referendumul nu o să aducă absolut nimic, doar ceva mai multă lume la urne şi eventual ceva voturi în plus domnului preşedinte-n funcţie, voturi de care are nevoie disperată. Modificarea constituţiei – necesară pentru schimbarea structurii Parlamentului şi numărului reprezentanţilor – este o procedură voit anevoioasă şi – surpriză! iepuraşul din joben – la mâna acelui Parlament care prin reprezentanţii ei şi-a declarat ferm refuzul de a modifica ceva din actuala formă şi structură. Deci, votul popular nu duce nicăieri.

Buuun! Ieri priveam cu – admit – oarecare amuzament protestul fermierilor. Fermieri fiind o formă de alint via U.E. a ciobanului mioritic tradiţional. După mulţi-mulţi ani o manifestare aproape că a degenerat în violenţe de stradă, oricum clinciuri între manifestanţi şi jandari au existat. M-a surprins faptul că aceşti oameni simplii s-au organizat mult mai eficient ca sindicaliştii şi aveau un scop clar, bine definit şi l-au urmat cu sfinţenie. Când au văzut că la Guvern bate vântul şi n-au de la cine şi ce să obţină, instinctiv, s-au mutat la Cotroceni. Este – probabil – o reminiscenţă a vremurilor apuse în care preşedintele conducător unic, avea pâinea şi cuţitul, lua toate deciziile pentru ţară şi popor, dar şi o rezultantă a imaginii de „preşedinte jucător” promovată de domn Băsescu. Oamenii hotărâţi şi conştienţi de momentul electoral, erau determinaţi să obţină un răspuns pozitiv cererilor înaintate.
Pe de o parte este un precedent periculos. Azi ies sindicaliştii de la Metrorex, în zilele următoare deja s-a anunţat protestul bolnavilor de cancer care nu-şi mai primesc subvenţiile şi medicamentaţia şi probabil urmează alte şi alte proteste din toate părţile.

Aici intervine marea mea nedumerire. Pe de o parte este evident că nu există fonduri – bani – pentru nicio revendicare, pentru nici un sector, în fapt, pentru nimic. Bugetul are o gaură cât toată ţara şi deja suntem îndatoraţi pe câteva generaţii. Tot ce se poate obţine în actualul context sunt promisiunile. Promisiuni contra voturi. Promisiunile – ca mărirea salariilor profesorilor cu 50%, ca banii daţi celor ce se întorc în ţară şi toate celelalte promisiuni electorale – nu vor fi niciodată onorate. Asta este singura certitudine incontestabilă.

Ţin promisiunile de foame?

Diavolul din blogosferă şi prea-cuviincioşii de pe stradă

obama

Încep cu un citat din eternul şi neprihănitul Suck Seeds: „Presedintele american, Barack Obama, a declarat vineri seara stare de urgenta nationala, din cauza gripei porcine, care face ravagii printre americani.” – un citat de pe Ziare.com pe care distinsul dezaxat îl şi comentează: „Consider ca este un prim pas spre scenariile groazei de care tot scriam in acest blog. Daca se va trece la pasul urmator, anume The National Security and Homeland Security Presidential Directive, atunci e gata, nu va mai fi cale de intoarcere … Concret, daca va intra in vigoare, alaturi de masuri pentru reconsiderarea notiunii de stat, va crea din SUA un colos terifiant Big Brother. Si ca lucrurile sa fie si mai rele, desigur ca ideea se va exporta. Iata despre… ”

Acum ceva ani, Oastea Domnului a prezis tot aşa, sfârşitul lumii cu mare-mare exactitate. Credincioşii şi-au donat purceii, televizoarele, chiar şi casa cunoştinţelor şi s-au urcat în copaci în ziua şi la ora stabilită în aşteptarea Domnului care urma să-i ia în ceruri. După 2-3 zile au coborât şi s-au dus cu milogeala să-şi recupereze bunurile…

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LUfIW6T5ryA]

 

Mai mult mi-a plăcut „Cronica Antihristului” de pe pagina Biserica „Secretă”: „Diavolul se crede atât de stăpân pe pământ, încât a început să-i prigonească pe cei care pronunţă numele Domnului nostru Iisus Hristos. O absolventă de liceu, pe nume Erica Corder, din statul american Colorado, a ieşit şefă de promoţie şi i-au dat cuvântul la festivitatea de absolvire. Ea a avut dreptul la 30 secunde de vorbire, timp în care a pomenit numele lui Hristos. Oficialii liceului parcă au luat foc la auzul numelui lui Dumnezeu Fiul şi i-au cerut fetei să-şi ceară scuze în scris pentru acest „incident”, altfel urmau să-i blocheze eliberarea diplomei de bacalaureat, fapt care i-ar fi periclitat înscrierea la facultate. Deşi avocaţii au contestat în tribunal decizia directorului, două instanţe au respins cererea.”
Mintea medievală a prea-cuviincioşilor şi presupus toleranţilor creştini (ortodocşi) nu înţelege că în lume există şi alte religii şi sunt locuri pe planeta asta unde biserica nu este lăsată să interfereze cu instituţiile statului. Adică – pe înţelesul tuturor – într-o instituţie de învăţământ publică, nu defilezi nici cu Isus, nici cu Allah, nici cu Buda. Credinţa – indiferent cât de nefiresc pare unora – este o „chestiune” privată, personală, dar mai presus de toate: spirituală. Nu-i de defilat, nu-i drapel de fluturat. Nu în public. Şi nu este de bun simţ să o faci.

Veneam duminică spre luni dimineaţa spre casă de la Unirii spre Rahova şi priveam coada la moaştele lu’ Sfântul Dumitru. Lumea stătea la bârfă, era un şuierat zgârietor, vuietul acoperea şi muzica religioasă din boxele amplasate de-a lungul bulevardului.  Garduri şi cordoane de jandarmi supravegheau mulţimea. La un moment dat s-a dat drumul la înaintare, oamenii s-au îmbulzit, se împingeau, îşi dădeau coate şi-şi puneau piedici.

N-am văzut pe nimeni rugându-se.

biserica

Insatisfacţiile de luni

001_stambaLuni dimineaţa cafeaua pare mai amară, viaţa mai sărată, unii susţin că nu creşte nici iarba mai verde a vecinului.
Durerea de cap este doar un ac înfipt în plus în irelevanta lumină gri a zorilor. Faţa din oglindă este la fel de neprietenoasă şi tot mai străină, zâmbetul strâmb nu devine mai prietenos nici de la pasta de dinţi, gustul amar rămâne undeva în vârful gâtului ca o notă de aducere aminte.
Insatisfacţiile de luni dimineaţa se preling din nopţile pierdute-n week-end, din spuma ultimei beri nebăute, din fumul dens lipit de ochi, din fragmentele obscure de sunete rămase-n cutia craniană, din gândurile neterminate, din vorbele nespuse, din vălmăşeala incertă şi dezamăgirea concretă înfiptă în suflet irecuperabil.
Numai în filme fata îţi spune „da, mi-ar face plăcere” înainte să deschizi gura.

Apa rece stropită pe faţă mă trimite într-o altă realitate.
God is a DJ: ne învârte destinele la platanele din ceruri…. 🙂

Dacă Dumnezeu este un DJ, eu cu certitudine nu sunt unul. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BfX-s4dcYBg]

Le mulţumesc prietenilor care au venit să mă vadă/asculte. Şi celor 2-3 oameni care au rezistat până la sfârşit… 😆

Mulţumesc pentru fotografii.

Insatisfacţiile rămân bibelourile de suflet ale fiecăruia. Şi luni şi marţi şi pentru totdeauna.
Îmi place ciocolata amară. Este… sexy. 😀

002_stamba003_stamba004_stamba005_stamba006_stamba007_stamba008_stamba009_stamba010_stamba

Şi data viitoare o facem şi mai şi mai lată. 😀 Mâinile sus, mâinile sus… draq va pus! 😆 😆 😆 Bun. M-am dat în Stamba… sau stambă? Am mai învăţat ceva, o experienţă în plus nu-mi strică cu siguranţă. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qRj35sVWN2s]

Spune şi tu. Da?

Am zis că nu mai vorbesc despre subiect, dar nici n-a început campania şi apar tot felul de clinciuri, unele chiar amuzante.
Lumea se bate pe hanorace de ploaie promoţionale, probabil urmează şi punga cu zahăr, orez, sticla de ulei… adunările electorale cu mici, bere şi parfum de scandal.

Se profilează şi portretul prezumtivului alegător: hanorac de ploaie PD-L, şapcă PSD, umbrelă PNL şi ulei de la Becali-n cămară… 😆 😆 😆

Băsescu aruncă-n faţă ideea cu referendumul şi spre surprinderea mea, şpârla a prins. Omul nu este informat, dar este scârbit de politic şi reacţia este: „mama lor, să-i dăm jos!” Nu ştiu cât ştiu diferenţa dintre un parlament bicameral şi unul unicameral, dar votul – din nou – este unul negativ, adică spune: da! 😆

Lupta e mare pe ideogramele cu “bun simţ” şi pe teme fierbinţi cu priză la public.

Amuzant – sau nu – este că acum ceva timp din iniţiativa lui Emil Constantinescu a fost lansat portarul „Spune şi tu” ca un act civic şi nu în ultimul rând un barometru al opiniei publice în sprijinul campaniei lui Crin Antonescu.

SPUNE_SI_TU

Echipa lui Băsescu a copiat şi numele şi layout-ul acelui site şi a venit cu o pagină pentru susţinerea referendumului: „Spune şi tu da” .

SPUNE_SI_TU_DA

Schimbarea constituţiei este la mâna Parlamentului. Referendumul nu valorează nici cât o ceapă degerată.
Speranţa lui Băsescu este de a aduce lumea la urne şi să se profite de antipatia faţă de clasa politică. Încă o păcăleală. Da?

S-a desenat şi guvernul Croitoru. Spun desenat fiindcă este o caricatură cu personaje “apolitice” din PD-L. Nu trecea de parlament  nici un guvern de specialişti, tehnocraţi cum sunt ei numiţi, dar această propunere sigur nu trece…

Ce mai observ este disperarea preşedintelui de a nu pierde guvernarea… Altfel nu se explică acest cabinet. Ce mă amuză este că aceasta este formula de “specialişti”, conform celor spuse de Băsescu, următoarea propunere o să fie din rândur membrilor PD-L! Ha ha ha! 😆  Am dedus şi un slogan brici:”Fraţilor, rămânem pe loc!” 😀 În fine! Bine că ţara merge bine şi totul e OK, politicienii au timp şi loc de joacă.

E abia prima zi de campanie…

Conform actualelor estimări prezenţa la urne o să fie sub 40%…

Noi vrem respect – cu cine NU votez?

Mâine începe campania electorală. Da, abia mâine. Ce chestie! Parcă de cel puţin nouă luni suntem în campanie, naştere al dracului de grea domne!
Am spus că nu mai pomenesc de politică şi nu fiindcă – cum spun alţii – nu mă bălăcăresc în mocirlă şi alte ideograme de genul ci pur şi simplu fiindcă ştiu că politicienilor nu le pasă. Ne-o dovedesc cu nesimţire zi de zi. Şi asta când – după noua modă: focus-grupurile – toată lumea vorbeşte de rezistenţă, respect şi bun simţ. În paralel, ţara e praf şi cu ambele picioare-n groapă.

N-am să votez pe nimeni nici de această dată. Absenteismul – teoretic – îi mai dă o şeansă lui Băsescu, dar eu în locul lui nu aş miza nici pe scârba poporului…

Cum nici pe eternul vot negativ nu cred că este elegant să mizeze distinşii contra-candidaţi.

candidati

Băsescu s-a îngropat singur.
Toată lumea l-a votat să nu cumva să iasă preşedinte Adrian Năstase şi – cinic, nu? – dacă iese Geoană preşedinte, avem mari şanse să-l revedem pe domn Năstase două ouă, patru case, din nou premier. Este o situaţie mat oricum. Noua majoritate este şi nu este. PSD s-a raliat susţinerii candidatului Johannis, o mutare surprinzătoare şi câştigătoare din partea absentului Antonescu, dar – aici trebuie să le dau dreptate PD-Liştilor, o nouă coaliţie în fapt nu există. Este doar (încă) o situaţie de conjunctură. Dacă iese Goană preşedinte, blocajul se va perpetua. Greu de crezut – cu toată slugărnicia unor PNLişti şi pofta lor de a intra la ciolan – că PNL poate să-l susţină pe Năstase premier… Dar mai ştii? Cu toate că, am aşa o senzaţie, că nimeni nu-şi doreşte foarte tare guvernarea pe termen lung… Nu de alta, dar azi mâine vin alegerile… parlamentare. Şi uite aşa, din alegeri în alegeri, ţara s-a dus dracului şi politicienii nici acum nu sunt capabili să se gândească măcar 5 minute şi la altceva decât interesele lor imediate…

Băsescu s-a descalificat – pentru mine – de la incidentul cu „ţiganca împuţită”. În nicio ţară europeană nici un preşedinte n-ar fi rămas în funcţie după un astfel de comportament. Da’ la noi orice este posibil: the land of ce vrea muşchii mei.
Geoană este o marionetă. A ajuns tot în urma unei conjuncturi preşedinte de partid şi deja e coadă la funcţia lui, sunt câţiva colegi care abia aşteaptă să-şi rupă gâtul în alegeri şi să-i ia locul. Mi-e profund antipatic tov. Iliescu, dar cred că ce a spus ne rumegat, a fost adevărul gol goluţ: Geoană e un prostănac.
Antonescu este prototipul secretarului utecist: se vrea inteligent şi prietenos, dar este foarte rigid şi conservator. Ceva mă face să cred că nu spune tot, că are ceva de ascuns, că este altceva decât ce vrea să pară.

Mulţi jubilează că am scăpa de „mafia portocalie”. Tot scăpăm. Ba de cea roşie, ba de aia portocalie, ba de cea galbenă. Şi putem lua culorile curcubeului la rând, tot aia este.
Sunt câteva aspecte care aproape mă obsedează.
Nu este o mafie portocalie, una galbenă şi una roşie ci una singură care nu ţine cont de culoare.
Nu pot să uit ce a spus Emil Constantinescu la sfârşit de mandat: l-au bătut serviciile. La gafele şi derapajele lui Băsescu din ultima vreme, nu pot să nu mă gândesc că aceleaşi servicii îl fac şi pe el. Cumva pare evident că avem tot felu’ de marionete împinse în faţă, dar cărţile, jocurile se fac undeva în umbră.
Şi am ajuns şi la teoria „răului mai mic” cu care suntem ameţiţi la aproape fiecare vot. Cum măsurăm răul şi un rău – dacă definim ceva ca atare – cum poate fi mai mic sau mai mare? Adică: vrei să-ţi rup mâna sau piciorul?
Dacă am dreptate şi toţi figuranţii în postură de lideri sunt doar marionete, chiar nu văd sensul să-mi pun ştampila pe nici unul din ei.

Alegerea unui nou preşedinte nu schimbă cu nimic blocajul evident din Parlament şi – conform estimărilor – nici eventualele alegeri anticipate nu ar face-o.
Avem un premier interimar, unul desemnat de preşedinte şi unul susţinut de o majoritate parlamentară. Am trăit să o văd şi pe asta: minoritatea este la putere şi o opoziţie de conjunctură are majoritatea şi nu reuşeşte să facă nimic cu ea. În acest timp preşedintele se ţine cu dinţii de scaunul pe care vrea să-l mai păstreze cinci ani şi între timp – cum spuneam – ţara pe care toţi vor să o conducă, toţi încearcă să o mai jecmănească niţel, se scufundă. Ei par să nu observe asta: sunt în campanie. Iar noi suntem mat, paf şi… pa.

Eu nu vreau respect. Aştept soluţii de la cei care au puterea şi pârghiile să le promoveze şi să le aplice. Cu tot respectul, tare mă tem că aştept degeaba.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QHpVTgX2kRQ]

Rammstein – Liebe ist für alle da. Da! Da! Da!

Toată planeta este-n criză. Ţin minte că Larry Flint (fondatorul revistei Hustler şi nu numai) şi Joe Francis (producător de filme pentru adulţi), de acum un an cereau Congresului American 5 miliarde Dolari pentru salvarea industriei pornografice. Parcă citeam undeva că şi Alina Plugaru, vedetuţa meleagurilor noastre sărace şi mult mai sărăcite, s-a reorientat profesional. Cu atâtea torente şi descărcări ilegale, industria muzicală suferă de mult… Rammstein fac un efort supraomenesc – vezi şi clipul Pussy, ha, ha, ha! – şi încearcă să salveze şi Rock-ul, şi pornografia.

dildo_stein

Doamnelor şi Domnilor, la o parte cu timiditatea,  jos chiloţii, s-a lansat noul Rammstein! “Porno Is There for Everyone”, pardon, „Love Is There for Everyone”. 🙂 Din titlul original, acel „da” de la final îmi place cel mai mult! „Da, da, da!” Dacă până acum mă încurcam în cutiile Rock Industrial şi Metal Industrial, de azi încolo avem şi Porno Industrial, ha ha ha! 😆
Ca să fie toată lumea fericită, şi nepotul cu furtunu’, şi mătuşica cu casa, ştiţi voi reclama, după scandalosul clip „Pussy” lansat pe situl de Webcam Visit-X , Rammstein scot şi o ediţie limitată la noul material, o cutie ce pe lângă CD include un prea minunat set de vibratoare şi lubrifianţi. 😆
Ştiu, ştiu, toţi rockerii conservatori strigă-n cor „huo!”, eu nu pot să mă abţin să nu zâmbesc măcar şi să nu apreciez umorul din spatele „ambalajul”. Acum ştiu că am să supăr (şi) o duzină de rockeri încruntaţi, dar cu ce ar fi mai penibili Rammstein decât 90% din formaţiile de Black Metal cu un kilogram de vopsea pe meclă şi litrii de ketchup stropiţi pe pereţi? Adică sex fac şi eu – ocazional, de câte ori am ocazia şi de obicei nu cu lumina stinsă – dar nu mi-am turnat niciodată găleata de lavabil în cap şi n-am stropit pereţii cu sos de bulion! 😆 Sau să pomenesc de Manowar cu poantele lor de mare rahat şi costumaţia de piele cu bucii la vedere? Ha, ha, ha! Sau Heil, heil, heil and Ill! 😆 😆 😆

Dar să vorbim de muzică fiindcă dincolo de dildouri, despre muzică este vorba! Noul Rammstein este pe departe cel mai Rock album al teutonilor, în spatele sintetizatorului şi al sampler-urilor, construcţia este foarte tradiţională, muzica are rădăcini clare de Heavy Metal, cu excepţia evidentă a vocii lui Till Lindemann, paralela cea mai la îndemână este Judas Priest, mai exact un Priest undeva la interferenţa dintre „Turbo” şi „Painkiller”. Oi fi eu un bătrân obosit, dar ceva mai Heavy (Metal) ca ce vă povestesc eu acum, nu prea-mi pot imagina. Asta în ansamblu. Pe de altă parte, „Liebe ist für alle da” este cel mai complex şi cel mai colorat, diversificat material Rammstein până-n prezent. N-au ezitat să experimenteze, să „devieze” de la reţetele testate şi sigure, dar cu toate acestea să rămână Rammstein. Multă vreme i-am hulit şi eu pentru „împrumutarea” modelului Laibach, dar admit, Rammstein au metalizat şi germanizat acel prototip şi l-au modelat după chipul şi asemănarea proprie, l-au reaşezat în viziunea personală.
Au trecut patru ani de la „Rosenrot”, au existat tensiuni, frământări şi repetate amânări, dar rezultatul final este un disc modern, dinamic, nu neapărat revoluţionar, dar solid şi de calitate. Ar fi o prostie să ne împiedicăm de vibratoare şi să nu savurăm 46 de minute de Metal dinamic, modern şi de calitate.

Cover_lifad

Introducerea, „Rammlied”, re-ia riff-ul piesei „Rammstein”, ambalajul este diferit, incisivitatea acelui riff memorabil este integrată într-o construcţie mai amplă, mai grandioasă, risc şi spun: uşor epică. Rammstein au un monumentalism oarecum tipic nemţesc, au abordarea întunecată a lui Wagner, chiar dacă o aplică – tot după un alt tipic german – într-o manieră minimalistă, repetitivă şi-n ritm de marş. Ramm-stein!
„Ich tu dir Weh” (I Hurt You – Te rănesc) continuă cu un riff barosan, clapele colorează şi tensionează simultan, refrenul este mai melodic, mai lipicios, cam lent, dar contrastant şi gras, alternează momentele sumbre cu riff-urile tăioase şi cu pasajele melodice, o fac coerent, cursiv, sunt clişee, dar Rammstein le asamblează convingător.
Am ajuns la „Waidmanns Heil” (Hunter’s Hail/Greeting – Salutul Vânătoresc), aici amintita paralelă Priest este de netăgăduit, un „Turbo” fortificat cu ceva „Painkiller”, riff-urile sunt mai ferme, mai lineare şi cu sunet mai la zi, dar au forţa şi construcţia tradiţională din Heavy Metal, tobele rup, este imposibil să rămâi pasiv la asalt şi la elanul, energia degajată. Probabil una din cele mai bune piese de pe disc.
„Haifisch” (Shark – Rechin) schimbă tonalitatea, intră în zona Synthpop, are aşa o reverberaţie Depeche, sau mai degrabă Paradise Lost din perioada „Host”, dar clapa este clar Depeche, ritmul foarte teuton, chitara vine cu o notă de (Pop/Power) Punk şi cu acorduri la rece, adică fără efect, este ceva diferit, inedit, nu sună rău, dar sună uşor ciudat, pe ultimul album Duman sunt piese de genul acesta, nu de la Rammstein aşteptam asta, dar îmi plac surprizele şi Rammstein şi în ipostaza aceasta inedită, se descurcă exemplar.
“B********” (Bückstabü) începe extrem de Industrial, este totul distorsionat, filtrat, tras prin efecte, murdărit şi zgomotos. Pică la fix puţină hârâială, toba are nerv, bubuie din nou sănătos, chitarele sună gros, nervos, Lindemann trece de la vorbit la grohăială impunătoare şi la refren (aproape) cântă, piesa rupe, este un „anthem” Rock cu toate ingredientele de rigoare.
Parcă Oliver Riedel – basistul – spunea că unica piesă de pe disc care-i displace este  „Frühling in Paris” (Springtime in Paris – Primăvară la Paris). Cum mă aşteptam, este balada de serviciu, nu-i rea deloc, un mare atu este faptul că nu este un clişeu tipic, are câteva pasaje chiar nimerite şi umorul, ironia vine cu invocarea Piaf: Je Ne Regrette Rien – aruncată printre rânduri. Sincer, mă temeam de ceva mult mai nasol! 😆
„Wiener Blut” (Viennese Blood – Sânge Vienez) nu este cover Falco! 😆 Heavy Metal-ul tumultuos se amestecă cu experimentalism Electro/Industrial, momentele răvăşite de riff-uri sunt aşezate lângă pasaje contorsionate şi tulburi de electronică şi tensiune. Tensiune este cuvântul caracteristic, este de remarcat cum exprimă cu mijloace diferite aceeaşi stare.
Şi am ajuns la ce ne doare (pe noi bărbaţii) cel mai tare: Pussy!

„Too big, too small,
Size does matter after all.
Zu groß, zu klein,
Er könnte etwas größer sein.

Merzedes-Benz und Autobahn,
Alleine in das Außland fahren,
Reise, Reise, Fahrvergnügen
Ich will nur Spaß, mich nicht verlieben

Just a little bit…
Just a little bitch!

You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick.
So take me now before it’s too late
Life’s too short, so I can’t wait.
Take me now, oh don’t you see,
I can’t get laid in Germany.”

Piesa e un imn clar, are la bază o schemă Heavy Metal, dar au ambalat-o ingenios, comercial şi digerabil, refrenul este memorabil, simplu, direct şi dincolo de cinismul adevărului este… amuzant. Eu rămân la părerea mea: este un pamflet. Pe de o parte fac mişto de pornografia ieftină, pe de altă parte de clişeele la fel de ieftine din Metal – vezi costumaţia de piele ce aminteşte clar de Metal-ul anilor ’80 şi nu de costumele gay sau Sado/Maso. Alăturarea celor două clişee, e genială.
Mie mi-a dat de gândit fraza: „I can’t get laid in Germany.” Cei care-i acuză că „s-au vândut”, nu ştiu ce vorbesc. După 4 ani de aşteptare, Rammstein îşi vindeau discul şi ambalat în hârtie de ziar. Mă repet: infuzia porno pe de o parte este un manifest, acel deget mijlociu arătat clar, pe de altă parte, mult-mult umor. So… Du riechst so gut!
Piesa de titlu, „Liebe ist für alle da” (Love Is There for Everyone – Dragostea-i acolo pentru toată lumea) are acelaşi monumentalism Heavy Metal cu o coloratură Electro/Industrial împinsă undeva-n spate, îngropată sub riff-urile groase, sub dinamismul agresiv, ritmul balansat, incisivitatea debordantă. Combinaţia este organică, vitală, au nervul care multora din copiile Helloween de anii ’80 le lipseşte cu desăvârşire. Să nu dau nume…
„Mehr” (More – Masi mult) este o piesă colorată, foarte interesantă construcţia, fluxul ei, oscilaţiile din zona Electro ambientală spre răbufnirile Metal/Industriale, de la clipele calde – paradoxal aduse de clape şi samplere -, la „răutatea” susţinută de chitare, totul într-o desfăşurare naturală, cursivă. „Mehr” este un experiment extrem de reuşit, are o atmosferă aparte, are acea strălucire magică ce te face să spui: Ja, ja, ja! 😆
Finalul se lasă uşor straniu, „Roter Sand” (Red Sand – Nisip roşu), aproape simţi vântul împrăştiind nisipul, praful se transformă-n nori de sânge şi totul se scurge în fluierăturile unei veri apuse… Drăguţ. 🙂

În viaţă rămâi prost sau devii pragmatic. Pe mine poveştile cu dragoni şi semi-zei nordici nu m-au dat pe spate nici la 16 ani, n-am să mă înghesui nici la Herry Potter, nici la Pokemoni acum. Prefer pragmatismul:

„You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick.”

Dar e loc suficient şi pentru cei care au rămas la plastilină. 😆 😆 😆

Vă recomand: Herzeleid
Site-ul oficial
Şi nu în ultimul rând să cumpăraţi albumul!!!

Poţi cumpăra on-line şi mp3-uri. 🙂 Evoluăm şi noi, ce draq! 😀 Rammstein sunt în turneu cu Combichrist… Pe 21.11. ajung la Viena, pe 25.11 la Praga… 🙂 Datele complete ale turneului le găsiţi AICI.

cumpara_rammstein

Cifrele nu „minte”

5.3 bilioane Euro deficit bugetar (fiecare cetăţean român ne-am ales cu 2000 şi ceva Euro datorie)
7% şomaj (plus mai sunt minim 7% care n-au loc de muncă…)
-8% „creştere” economică faţă de +8% anul trecut, adică -16%
şi FMI e pe punctul să închidă robinetul.

Râdeam cu un prieten că rău am ajuns dacă FMI-ul ajunge să forţeze revoluţia în România. 😆 😆 😆
Fiindcă foamea, frigul şi disperarea până la urmă poate-poate scot şi românul (din nou) în stradă.
E de râs, dar ştim că nu…e.

Cred că e prima oară când un meci al naţionalei de fotbal trece nebăgată-n seamă… 😆 Nu că m-ar interesa, cum e ţara aşa şi fotbalul e praf, dar m-a distrat supărarea lu’ Mutu că cică şi-a rupt genunchii pentru naţională şi acum este hulit. Păi, măi băiatule, de rupt picioarele puteam şi eu, da’ din câte bănuiesc eu, profan în ale fotbalului, pe tine te-au selecţionat să dai goluri şi golurile n-au prea venit…Marcatu’ la „folcloriste” – tot din câte ştiu eu – nu se pune la scor. 😆

Cum mă aşteptam, multă lume jubilează, Johannis înainte să fi deschis gura, este „salvatorul” şi tot ce ne-a rămas de făcut este să-l nominalizăm la Nobel pentru pace. 😆 Că până la scaunul de premier mai e cale lungă…
Citeam la Roxana Iordache că „Băsescu nu are loc de întors”. Păi nu v-am spus de ieri (la prânz) că are? Şi a avut. L-a scos din joben pe Croitoru şi a obţinut exact ce şi-a propus: câştigă timp şi până una-alta, in extremis, tot Boc o să gestioneze alegerile.
Eu nu mă dau anal-ist politic, n-am surse şi nici informaţii din „surse”, dar era la mintea cocoşului că hei-rup-ul liberalo-pesedist n-are nicio finalitate.
Am mai spus: nici liberalii, nici pesedişti NU vor să-şi asume guvernarea. Ce se petrece acum este extrem de simplu şi evident: unul ţine scaunul cu două mâini să nu-l piardă şi alţi 2-3 trag de acelaşi scaun să pună mâna (curul) pe el.
Să nu ne amăgim aiurea-n tramvai că nu suntem votanţii turmentaţi: nici Antonescu, nici Geoană nu s-au gândit nici un minut la criză, la economie şi la soluţii şi proiecte de perspectivă şi tot bâlciul acesta extrem de incitant – admit – se rezumă în continuare strict la lupta pentru preşedinţie. Punct.
Îi dau perfectă dreptate Roxanei: „Restul e şmecherie ieftină. Care nu mai ţine.” Ea se referea strict la Băsescu, dar schema este aplicabilă întregii clasei politice.
Cred că Băsescu în câteva zile a reuşit ce n-au izbutit mogulii şi toţi opozanţii lui în ultimii ani. Da’ cu ce este mai bun un Geoană sau un Antonescu? Pe bune!
Şi revin la o durere mai veche de-a mea: teza răului mai mic este una profund falsă. Răul este rău şi… din nou: punct. Despicatul firului în patru este o „fiţă” politicianistă menită să aducă boul la urnă.
Punct.

Cum eu am ce am cu mu…rele în ultimele zile, aşa pe blogul Mose & Mordechai e o altă întrebare existenţială: „Acum nu mai simţiţi broscoiul în gât. Cum era mai bine? Cu broscoi în gât sau cu pula în cur?”
Şi vorba lu’ dtsb: „Cu pula broscoiului în cur.” 😆

O ieşire din impas m-a străfulgerat pe blogul lui Florin M. : „Criza care a cuprins toate domeniile vieţii este o criză a omului care trăieşte sub domnia inteligenţei şi a raţiunii.” Eu sunt cam prost şi adesea iraţional. De ce pula – pardon! pruna (că tot sunt în plin sezon de fructe… 😆 ) –  mea m-a lovit şi pe mine criza??!
Să mai dăm nişte bani pe 2-3 biserici şi… dumnezeu cu mila! 😆 Băi, toţi ne luaţi de proşti? Şi biserica şi politicienii?!

Tismăneanu îl (cam) pupă-n cur pe Băsescu. Dezgustător. Niciodată n-am înţeles cum de unii intelectuali s-au coborât din sus-ul unde s-au urcat singuri pentru tot felu’ de interese şi avantaje să-l apere pe Băsescu. Mai amuzant e când unu’ din America ne spune că suntem nişte cretini, că a citit el în Wall Street Journal sau a auzit nu ştiu unde că „guvernul Boc nu a fost un eşec, ci dimpotrivă.” Nene, ne laşi? Mai bâlbâi şi eu două-trei vorbe-n engleză şi mai citesc presa internaţională, mai dau din telecomandă şi pe Euro News, BBC sau CNN. Nu mă uit toată ziua la Playboy Chanel. 😀 Toată lumea ne priveşte suspicios pentru iresponsabilitatea cu care tratăm situaţia. Nu, nu eu sau vecina de la trei ci clasa politică.

Cred că suntem toţi cu muia dacă mai punem botul la bâlciul politic şi nici acum, cu mult după miezul nopţii – că al 12-lea ceas a trecut de mult – nu realizăm că suntem luaţi drept fraieri şi ne lăsăm tărăgănaţi în rahaturile politice şi nu conştientizăm că în două-trei luni ne scoate frigul, foamea şi disperarea-n stradă…

Da’ poftiţi, doamnelor şi domnilor, sezonul de mure e în toi, gura mare!

(Nu vă îngrămădiţi să ajungă la tot poporul. )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

Mură-n gură

Legat de subiectul de ieri, muia, vorbeam cu un prieten pe Mess că „muie” e probabil una din puţinele înjurături neaoş româneşti. Şi este una din aia care răneşte.
Zicea amicul meu că două traseiste de pe centură dacă prestează împreună un sex oral la un şofer de tir într-o parcare şi la final se ceartă pe cum să împartă banii şi una o face pe cealaltă „muistă”, aia chiar se supără! 😆

Acum mă gândeam de unde o fi expresia „mură-n gură”? De ce mure şi nu alt fruct? Mure, mure…o fi tot de la… muie?

mouth

Sick Minds II AMÂNAT!!!

Habar n-am care e treaba cu festivalul acesta, ce ştiu este:  cânt şi „io”.  E un hobby de-al meu, vorba unui cântec. 😆 Nu o să fie un concert Mr. Pan[k]sament ci un set DJ combinat cu live act şi voi “presta” şi piese din proiectul the spoileD Jerks.

Festivalul s-a amânat de pe 17-18 octombrie pe 24-25 octombrie şi probabil se va desfăşura în Clubul STAMBA.

Prima ediţie s-a desfăşurat pe 18 aprilie 2009, înainte de Paşte, în cinstea “iepuraşului” în clubul Apaşu şi au prestat pentru preţiosul public: Ollie Dirt, Creep, Demonologist, AKM, SoSk şi Katalepsys.
Sâmbăta, 24 octombrie, ostilităţile se vor desfăşura în Club Stamba (str. Garboveni, nr. 19) şi zgomotul de fond pentru petrecere îl vor furniza: SoSk, AKM, Kidu, Flo şi Tukon.
Duminică, 25 octombrie, poluarea sonoră o să fie furnizată de: TDI, SoSk, AKM, Mr. Pan[k]sament/the spoileD Jerks, Kidu şi Flo.

Preţul este rezonabil: 10 RON băieţii, 5 RON fetele. Mai moca de atât nu ştiu ce poate fi. A, da! Să stai acasă şi să te scobeşti în nas şi să te plângi: ce plictiseală! Super EMO! 😆 😆 😆

Totul e să nu mai intervină ceva…. ha ha ha! 😆