Am văzut cele 94 de minute, adică filmul. În două reprize: ieri vreo 60 de minute, restul azi.
Vorba de duh spune să nu judeci o carte după coperta sa, reiterat în secolul XXI, aş spune să nu judeci un film după trailer. Trailerul e de nota 10, filmul… hm. Noroc că-s sociofob şi implicit cinematografo-fob şi am îndurat vizionarea-n chiloţi, cu ţigara şi cafeaua la îndemână şi mişcându-mă după voie prin confortul căminului.
Nimic nu este întâmplător, aşa că Read more PS La Eu când vreau să fluier …
Stone Temple Pilots – STP (2010)
I-am cunoscut pe STP în ’93 prin intermediul clip-ului „Sex Type Thing” difuzat intens de MTV şi mi-a plăcut ce am văzut, auzit. Următoarele extrase de pe albumul de debut „Core” lansat în toamna lui ’92 – „Wicked Garden”, dar mai ales „Plush” şi „Creep” – aveau deja o amprentă mult prea pregnantă Pearl Jam şi mi-au lăsat impresia că am de-a face cu o trupă surogat, produsă la repezeală de industria muzicală pentru a încasa cât mai mult şi cât mai rapid de pe urma trendului Grunge ce a măturat piaţa la aceea vreme.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2sHY0kJG_KE]
Scott Weiland a copiat cu precizie maximă toate inflexiunile lui Eddie Vedder, trupa „costumată” în tipicele cămăşi cu pătrăţele a cunoscut extrem de rapid succesul, pomenitul album „Core” a fost certificat de către RIAA de 8 x Platină, a ajuns pe prima poziţie în Billboard Heatseekers şi până pe locul 3 în Billboard 200 fiind şi cel mai vândut material al formaţiei până-n prezent.
A urmat albumul „Purple” (1994) şi „Tiny Music… Songs from the Vatican Gift Shop” (1996), apoi o scurtă pauză între anii 1997 şi 1999 timp în care Weiland şi-a lansat primul material solo „12 Bar Blues”. Au revenit în 1999 cu albumul „No. 4” urmat în 2001 de „Shangri-La Dee Da” şi în 2002 au început lucrul la noul material Read more Stone Temple Pilots – STP (2010)
Eu când vreau să fluier, fluier
„După patru ani petrecuţi într-un penitenciar pe malul Dunării, Silviu (interpretat de George Piştereanu) a avansat în ierarhia de dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors acasă după mult timp din Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Cele cinci zile devin o eternitate când Silviu se îndrăgosteşte de o studentă frumoasă la Sociologie, Ana (Ada Condeescu), venită în practică la penitenciar. Copleşit de emoţii şi presat de timp, Silviu închide ochii… Libertatea, vântul, drumul, primul sărut. Din acest moment i se poate întâmpla orice.” ( Cinemagia)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tqeTqmfjOOg]
După 17 ani, filmul lui Florin Şerban „Eu când vreau să fluier, fluier” a fost prima peliculă intrată în finala Berlinalei şi în condiţiile în care a concurat cu nume grele ca Polanski, Rob Epstein sau Jeffrey Friedman, filmul a câştigat două trofee: „Marele Premiu al Juriului – Ursul de Argint” şi Premiul „Alfred Bauer”. Read more Eu când vreau să fluier, fluier
între bine şi rău aleg…
agreabilul şi dezagreabilul. Sau cel puţin aşa era până acum doi-trei ani.
Acum opţiunile în cel mai bun caz pot fi între suportabil şi insuportabil.
Îmi pare rău să constat că lucrurile despre care am vorbit în ultimii doi ani încet-încet se adeveresc şi tot mai multe voci vorbesc despre criza sau agonia sistemului.
Şi problema – aşa cum o văd eu – este că în ciuda acestor evidenţe, măsurile Read more între bine şi rău aleg…
Cypress Hill – Rise Up (2010)
Sen Dog, Eric Bobo şi B-Real s-au întors. Le-a luat 6 ani. 🙂 Au avut ceva de furcă cu Sony Music – mă întreb care artist n-a avut? Au semnat cu Priority, în fapt tot un corporatist, face parte din grupul EMI… N-o fi chiar din lac în puţ, da’…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8spKRu5w7Gk]
Vremurile bune au apus. Veteranii au dispărut, par nişte dinozauri din secolul trecut, scena s-a umplut cu de-al de 50 Cent, vedeta e Eminem şi rebelul Fred Durst. Şase ani în umbră sunt o eternitate, poţi să spui că o iei practic de la zero. Read more Cypress Hill – Rise Up (2010)
Lost In Stereo – incursiune în bucătărie
Azi – a doua zi de luni din săptămână (respectiv luni după două duminici 😀 ), vorba lui Flavius – m-am gândit să deschid uşa la o altă bucătărie, nu aceea unde fierbe oala cu mazăre sau ştiu eu ce altă „invenţie” culinară de-a mea, ci „bucătăria” sunetelor, sertarul cu proiectul la care lucrez: Lost In Stereo.
Ştiu, mai am de terminat partea de producţie la „One Bullet Revolution” – discul promis pentru anul trecut, dar da, admit, sunt împrăştiat, lucrurile s-au legat mai greu, dezinteresul constatat (şi) la Cybermental IV toamna trecută, m-a dezumflat niţel…
Dar revin puţin la luni după luni…. E atât de românesc, nu?! Adică Read more Lost In Stereo – incursiune în bucătărie
ich bin ein auslander
Mă trezesc într-o dimineaţă cu sufletul gol, capul gol, frigiderul gol, pachetul de ţigări gol, başca, e oprită apa, picat netul, ars becul. Mai am ceva muci în nas şi pot să fac bile. Sau să nu fac nimic că-i luni şi nici părul în nas nu creşte.
Mă uit la blocurile ce se întind dincolo de orizont şi – ce-i naşpa – realizez că sute, mii de alţi nenorociţi se trezesc exact aşa zi de zi. Şi sunt tot mai mulţi. Oameni în toată firea de care nimeni nu mai are nevoie. Nici aici, nici aiurea.
Oscilez între Read more ich bin ein auslander
John 5 – The Art of Malice (2010)
„Unii n-are stare, domne!” Am scris anul trecut pe larg despre cariera lui John 5, cum acest vrăjitor al celor 6 corzi a ajuns de la Lita Ford la Rob Zombie trecând pe la David Lee Roth, proiectul Industrial 2wo al lui Rob Halford şi prin trupa lui Marlyn Manson şi am scris şi despre albumele solo şi „Remixploitation”-ul lansat anul trecut.
Anul acesta a fost lansat noul Rob Zombie „Hellbilly Deluxe 2” pe care John 5 şi-a impregnat simţitor aportul, dar se pare că i-a mai rămas energie şi i-au mai rămas suficiente idei şi pentru încă un disc solo, acest „The Art of Malice”. Read more John 5 – The Art of Malice (2010)
Oala cu mazăre
Înapoi la cratiţă. 😀
O reţetă simplă şi eficientă, de potolit foamea.
Am folosit circa 1 kg de carne de porc (amestec de ceafă şi pulpă), o conservă de 1000 gr de mazăre Bonduelle, 2 cutii de Salată de legume Sombrero tot de la Bonduelle (conţine fasole roşie, porumb, morcov, ardei roşu şi verde, etc) la 450 gr, o ceapă roşie, o legătură de ceapă verde, o legătură de mărar şi una de pătrunjel, 3 linguri de bulion, pastă dulce şi pastă iute de ardei, Crema de Gulaş şi de ardei Univer şi condimente (boia dulce, piper, curry, coriandru, nucuşoară, ienibahar, cimbrişor, măghiran, ienupăr, rozmarin, chili, muştar boabe). Read more Oala cu mazăre
Pendulum – Immersion (2010)
Gaşca australiană Pendulum practic este rezultatul unei coliziuni între două genuri diametral opuse. Pe de o parte Rob Swire (voce, sintetizatoare) şi Gareth McGrillen (bas) provin din zona Rock şi au avut o trupă de succes Xygen, de partea cealaltă Paul Harding este un DJ consacrat. Rob şi Gareth au fost impresionaţi de piesa Drum’N’Bass „Messiah” a celor din Konflict şi asta i-a determinat să se orienteze spre acea zonă muzicală şi să-şi unească forţele cu Paul. Din formula actuală mai fac parte: Peredur ap Gwynedd – chitară, Kevin Joseph Sawka – tobe şi MC-ul Ben Mount.
Goldie le-a criticat single-ul „Granite”, numind-ul „a shit single” şi acuzându-i că nu cunosc scena Drum’N’Bass, dar asta n-a împiedicat trupa relocată în Anglia să devină unul din cei mai în vogă producători Drum’N’Bass.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DQA1d0QQvf8]
Dacă pe albumul de debut „Hold Your Colour” lansat în 2005 elementele Electro şi Drum’N’Bass predominau, cu discul al doilea, „In Silico” scos în 2008 introduc tot mai multe elemente Rock şi Heavy Metal Read more Pendulum – Immersion (2010)
