Cop Shoot Cop – Release (1994)

Cop Shoot Cop – Site Oficial
Cop Shoot Cop – Pagină MySpace
Cop Shoot Cop – Pagină LastFM
The Tod Hole – Siteul lui Tod Ashley

Fac o excepţie de la regulă – de parcă aş avea aşa ceva – şi azi bag la rotisor un disc scos cu şaisprezece ani în urmă. N-am numărat la mustaţă, dar am, am ascultat vreo 220 de albume noi despre care n-am scris, produse lansate anul acesta şi calitatea, conţinutul lor nu rezervă nici surprize prea mari şi-n multe cazuri nici măcar un fior mic nu generează, este dezolantă mediocritatea în care mulţi artişti şi mult trupe se zbat şi se complac.
Acest „Release” lansat de Interscope în septembrie 1994 este – din păcate – ultimul album semnat Cop Shoot Cop şi cele 50 de minute de muzică – şi spun muzică fără nici o exagerare – pe mine m-au influenţat în mod determinant în anii care au urmat. După ce am plimbat prin player zilele acestea noile discuri semnate Arcade Fire, Black Vailed Brides, Eyes Set To Kill, Interpol, LCD Soundsystem, Project Pitchfork, Orange Sector, Liars, Blind Guardian, Izzy Stradlin, Klaxons şi alte câteva nume, mi-am amintit de CSC şi mi s-a făcut o poftă nebună să reascult acest „Release”.
N-am mai pus discul acesta de 3-4 ani, dar sună la fel de proaspăt şi convingător ca acum 14-15 ani când l-am ascultat pentru prima oară.
CSC a fost una din sutele de trupe creative din undergroundul newyorkez care din nefericire n-a reuşit să iasă din zona semiobscură. Neşansa lor s-a numit Grunge şi… show business. Cu toate că posturi de radio independente – mai ales cele studenţeşti – le-au difuzat piesele, au avut şansa de a-l însoţii şi pe Iggy Pop într-un turneu şi chiar şi MTV-ul a difuzat – cei drept rar – clipul piesei „$10 Bill”, după doar patru albume şi şase ani de activitate, gaşca s-a dizolvat.
Trupa a fost înfiinţată în 1987 de basist/vocalul Tod Ashley (aka Tod A.), clăpar/sampleristul David Ouimet şi baterist/percuţionistul Phil Puleo care în setul tradiţional de tobe încorpora şi diferite obiecte – predominant metalice – pentru a obţine sunete percutante, deosebite. În această formulă este scos primul EP „Headkick Facsimile” în 1989 de o casă de discuri obscură din Japonia (discul fiind re-editat în 1994).
Trupa abordează un Rock Industrial experimental, uneori cu sonorităţi destul de bizare ce amintesc pe alocuri de Crass şi alte experimente avangardiste.
Găştii se alătură încă un samplerist – Jim Coleman şi încă un basist – Jack Natz şi în această formulă este imprimat şi lansat albumul de debut „Consumer Revolt” în 1990, un material destul de „ciudat”, un experiment Rock cu note avangardiste şi sonorităţi industriale.
Fără David Outimet este scos un an mai târziu albumul „White Noise”, material care rămâne în zona experimentală însă elementele Rock (muzicale) îşi fac mai mult loc, echilibrul între avangardismul bizar şi construcţiile tradiţionale face materialul mult mai ascultabil şi percutant.
În 1993 este lansat „Ask Questions Later” materialul care cristalizează stilul, abordarea trupei şi atrage atenţia asupra lor şi din partea unui public mai larg şi mai puţin exclusivist. Cvartetul fără chitarist – şi evident fără solo-uri de chitară 😀 – şi cu două chitare bas au creat un sunet gros, pregnant, samplerele şi tobele colorate completând perfect peisajul sonor. Faţă de multe alte găşti din zona experimental-industrială, CSC au incorporat formule tradiţionale Rock, dar şi elemente Jazz/Swing şi au reuşit să construiască teme memorabile, piese pregnante cu iz de imnuri Rock.
Trupa lui Devin Townsend – Stapping Young Lad – pe albumul din 1997 „City” a prelucrat piesa „Room 429″ de pe „Ask Questions Later”. De altfel câte o piesă CPC a fost strecurată şi pe coloanele sonore ale filmelor Johnny Mnemonic şi So Fucking What.
În 1994 este lansat ultimul album CSC: „Release”. Spre surprinderea fanilor Read more Cop Shoot Cop – Release (1994)

Absolace – resolve[d] (2010)

Absolace – Pagină MySpace

Săpând după ceva interesant am găsit acest „resolve[d]” semnat Absolace. Cu toate că-mi amintesc de o grămadă de „chestii”, nu seamănă concret cu nimic, totuşi dacă ar fi să pomenesc nume aş spune Tool/A Perfect Circle şi Alice In Chains iar ce fac cei patru se încadrează în zona Progresiv/Experimentală a muzicii Rock/Metal.
Anul acesta i-am descoperit pe Orphaned Land trupă din Izrael care ne-a şi vizitat şi au cântat în cadrul festivalului Sonisphere, am avut o formaţie din Cairo – Destiny In Chains – , din Chile au „aterizat” Industrial Company Inc. , D’espairsRay ne-au introdus în lumea samurailor Rock şi am avut o mică revelaţie cu Apollo 18 din Republica Coreea.
Absolace sunt o gaşcă din Dubai, Emiratele Arabe. 🙂
Acest detaliu exotic evident mi-a sporit curiozitatea, dar dincolo de acest aspect ce fac Absolace şi acest „resolve[d]”, albumul lor de debut, merită toată atenţia.
Trupa îi are în centru pe bateristul Greg Cargopoulos şi chitaristul Jack Skinner. Greg a cântat la chitară, bas şi la tobe în diferite trupe din Dubai, concerte la care ca spectator a participat şi Jack. În 2006 Greg pleacă în Australia pentru a se alătura formaţiei Percuto şi la revenirea în Dubai în 2007 începe colaborarea cu Jack şi astfel pun bazele formaţiei Absolace. Experienţa bogată acumulată de Greg în cântările live este complementată de interesul lui Jack în muzica Jazz şi ce-i uneşte pe cei doi este pasiunea pentru acelaşi gen de Rock/Metal progresiv, experimental. Lor li se alătură un amic din copilărie al lui Greg, Kyle Roberts, un producător muzical cu experienţă şi tot odată clăpar şi dezvoltator de plug-in-uri audio, sound-designer şi samplerist. Componenţa trupei este completă cu cooptarea vocalului Nadim Jamal, „importat” din Beirut, Liban.
Lucrul la album începe în septembrie 2008 cu imprimarea tobelor şi adăugarea la acestea a clapelor şi samplerelor de către Roberts care are o experienţă vastă şi-n post-procesare, producţie şi compunerea de coloane sonore. În paralel Nadim scrie versurile şi îşi construieşte partiturile vocale, abordarea s-a fiind influenţată primordial de artiştii din zona Seattle şi în primul rând de Alice In Chains iar textele sale dezbat subiecte predominant legate de relaţii dificile, conflicte interumane, subiecte bazate pe experienţa personală.
Imprimările finalizate în 2009 iau calea Suediei unde-n celebrul Fascination Street Studio din Orebro, cunoscutul producător Jens Bogren (între multe alte materiale el este cel care a mixat şi ultimul material semnat Soilwork „The Panic Broadcast”) pentru a da „faţa” finală a materialului.
În 2010 formaţiei s-a alăturat şi Read more Absolace – resolve[d] (2010)

Accept – Blood Of The Nations (2010)

În anii ’80 erau la modă compilaţiile Heavy Metal mai ales cele scoase de case de discuri germane. Pe o astfel de compilaţie i-am cunoscut pe Accept cu uraganicul „Fast As A Shark” extras de pe albumul „Restless and Wild” din 1982 – pare că a trecut o eternitate de atunci! – şi ulterior am pus mâna şi pe vinilul „Balls to the Wall” (1983), un disc clasic care la aceea vreme s-a lipit de pick-up-ul meu.
„Metal Heart”-ul din 1985 în ciuda faptului că a fost larg aclamat nu m-a mai marcat atât de mult, mai mult mi-a plăcut următorul album, „Russian Roulette” din 1986, un alt disc pe care l-am avut pe vinil şi l-am ascultat până a pârâit.
Peter Baltes (bas) şi Wolf Hoffmann (chitară) au devenit tot mai interesaţi de scena şi piaţa americană petrecând tot mai mult timp în State şi departe de Germania şi restul formaţiei şi astfel, inevitabil s-a produs ruptara în urma căreia solistul Udo Dirkschneider şi-a format propriul grup denumit U.D.O. şi-n 1987 lansează şi primul său album „Animal House”.
Accept revin cu solistul american David Reece (ex-Dare Force) şi albumul „Eat the Heat” în 1989, disc de pe care merită pomenită piesa „Generation Clash”. Lucrurile însă n-au mers prea bine pentru trupă şi la sfârşitul anului anulează turneul şi trupa îşi suspendă activitatea.
După discuţii prelungite cu Udo, părţile cad de acord pentru o reuniune în formula originală şi în 1993 este scos noul disc „Objection Overruled”, urmat de „Death Row” în 1994 şi de „Predator” în 1996. Trupa însă părea tot mai obosită şi Udo decide să părăsească din nou formaţia.
În 2005 trupa a cântat câteva spectacole împreună în formula clasică, dar Udo a declarat ferm că nu se pune problema să lucreze la piese noi împreună fiindcă în aprecierea s-a mai mult ar strica decât ar putea adăuga la ceea ce au creat deja împreună şi sincer, cred că aici Udo a avut mare dreptate.
Însă-n 2009 au apărut zvonurile despre un nou album Accept şi pentru a doua oară în istoria trupei pentru Udo s-a găsit un înlocuitor în persoana lui Mark Tornillo (ex- TT Quick).
N-am aplecat urechile la cele povestite de cei care au văzut noul Accept la Sonisphere, dar recunosc, m-am apropriat cu rezerve de „Blood of the Nations”. Read more Accept – Blood Of The Nations (2010)

Amazing and Hot: Inna

Prin ianuarie, piesa “Hot” a cântăreţei românce Inna s-a clasat pe locul întâi în topul Billboard Hot Dance Airplay, clasament care monitorizează cântecele din genul electronic dance care sunt difuzate de radiourile din SUA.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=S8JsAYSFlHA]

Acum Inna  ocupă prima poziţie a topului MTV Dance Chart din Marea Britanie cu piesa “Amazing” (putaţi vota piesa pe site!). Ea este urmată de Dj Fresh cu “Gold Dust” şi de Sweedish House Mafia cu “One (Your Name)”.

“Amazing” este al doilea single după “Hot” şi Read more Amazing and Hot: Inna

Măsuri de răspuns

Cum anticipam zilele trecute, tragedia din Giuleşti a monopolizat complet presa şi opinia publică iar cel mai important eveniment, cea mai importantă ştire din zilele acestea a rămas de pagina doi.
Arestarea şi expulzarea diplomatului Gabriel Grecu a incitat presa şi a fost „breaking news” fix până la 7 seara când explozia de la maternitatea din Giuleşti a scos din discuţii orice altă ştire.

Serviciul Federal de Securitate a anunţat luni că a reţinut în flagrant un agent de informaţii român, care lucra sub acoperire diplomatică la Ambasada României în Rusia. Conform FSB, Gabriel Grecu, secretar I al ambasadei române, a fost reţinut în timp ce încerca să obţină informaţii militare secrete.
MAE a condamnat, într-un comunicat, “încălcarea gravă” de către autorităţile ruse a prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice prin reţinerea unui diplomat român acreditat la Moscova, precum şi prin tratamentul “complet neadecvat” aplicat acestuia.
Ministerul român de Externe a transmis marţi părţii ruse decizia autorităţilor române privind declararea persona non grata a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, cu rang diplomatic echivalent (secretar I), solicitându-se, totodată, părăsirea de către acesta a teritoriului României în termen de 48 de ore şi a confirmat ieri că diplomatul român Gabriel Grecu acuzat de spionaj şi declarat persona non-grata, a sosit deja în ţară.
Numele diplomatului rus expulzat se pare că este Anatoly Akopov aflat la post din 27 iunie 2007.
În răspuns, Rusia “îşi rezervă dreptul de a lua măsuri de retaliere” şi avertizează România că este responsabilă pentru eventualele consecinţe, a anunţat tot ieri Ministerul rus de Externe.
Totodată comunicatul mai precizează că MAE rus protestează ferm la adresa părţii române, despre care spune că poartă întreaga responsabilitate pentru eventuale consecinţe şi-n final punctează cu: „Ne asumăm dreptul unor măsuri de răspuns”.

N-am să pretind că mă pricep la fotbal, Dacii şi politica externă, dar din câtă istorie mai ţin eu minte, Rusia Read more Măsuri de răspuns

Cseke, fuck you!

S-a gândit să-şi dea demisia, da’ în final i-a cerut lui Sorin Oprescu să demită întreaga echipă managerială de la Maternitatea Giuleşti. Aruncatul pisicii moarte se numeşte procedeul şi este continuarea firească a punerii spitalelor sub tutela administraţiilor locale, altfel spus, şi-a luat ministerul mâna de pe ele şi s-a spălat ca Pilat.
E prima oară în 40 de ani când nu mă simt bine în pielea mea de ungur. Şi e neplăcut.
Am înţeles – deşi nu şi susţinut – intrarea UDMR-ului alături de PD-L la guvernare. Pentru UDMR pierderea finanţărilor în plan local înseamnă eşec absolut, de aici şi nevoia de a se agăţa de guvernare. Nu e etic, probabil nici scuzabil, dar cum spuneam, pot să înţeleg.
Acum, în prag de nouă moţiune UDMR putea să facă pasul decisiv şi elegant, bătea palma cu PNL şi PSD şi reveneam la situaţia din toamna trecută. Incidentul de la Maternitatea Giuleşti dincolo de tragic şi de imperativul demisiei nu neapărat ca responsabilitate directă, dar de onoare, era momentul prielnic şi tot odată o cale elegantă – pretext – să o facă.
Nu s-a Read more Cseke, fuck you!

Dansu’ Pinguinului?

Zilele toride din ultima vreme m-au băgat şi pe mine-n focuri ca să mă exprim astfel. Cum am săpat prin arhiva de lucru am găsit imprimările unui proiect pus în mişcare (şi apoi la sertar) în 2006. Proiectul s-a numit VEŞTI PROASTE şi albumul pe care-l pregăteam „Perfect Perisabil”. Am imprimat şi vocea atunci la 11 piese, dar am fost profund nemulţumit de rezultat, în mare parte acesta a şi fost motivul pentru care am abandonat proiectul.
Dar să revin! Imaginea unui Bucureşti în flăcări îmi tot apare şi revine de ceva vreme, acum trei zile m-am decis şi am şi „făcut” o piesă nouă: Bucharest Burning [Anthem].
Acum ştim cu toţii ce s-a întâmplat la Maternitatea Giuleşti şi mi-am exprimat şi părerea pe subiect, atât ieri (Bileţelul de adio), cât şi azi (Jelitu). Mă uit pe geam şi nu văd încă fum nici dinspre Cotroceni, nici din direcţia Pieţei Victoria şi nu arde nici Casa Poporului. Şi apropo de tot felu’ de petiţii şi cererea unei Zile de Doliu Naţional, sunt de acord cu o zi de Doliu Naţional dacă căsăpim în sfârşit preşedintele, guvernul şi măcar 75% din actuala clasă politică. Dacă în continuare numai ne văicărim şi jelim, merităm din plin tot ce se întâmplă. Petiţiile sunt pentru oameni cu prea mult timp liber şi prea puţin curaj. Şi cum spunea tatăl unuia din bebeluşii arşi: să-i ardem puţin. De acord. Da’ de ce numai puţin?! 80% zic eu că ar fi un procent rezonabil…. Dacă scapă, scapă… Îi împuşcăm.
Se aud în schimb manele de la vecin. Şi tare mă tem că la pomana de 40 de zile a bebeluşilor decedaţi vom ţopăii beţi tot pe… Dansu’ Pinguinului….
Peste toată vălmăşeala aceasta se suprapune realitatea (sau nebunia?) cotidiană. Frunza drept brand, banii azvârliţi pe geam – mai exact deturnaţi -, incompetenţa, nesimţirea, nepăsarea… Nu de brand nou, ci de conducători noi avem nevoie şi eu – nu trag semnalul – ci încă o dată: dau semnalul! 👿
Mazăre şi Năstase zic că fetele frumoase ar fi brand-ul potrivit. Nu zic nu, dar fete frumoase sunt şi-n Cehia, Polonia, Ungaria, Moldova, Ucraina…
În fine! Nu e „Dansul Pinguinului”, ci „Bucharest Burning”, nu e Read more Dansu’ Pinguinului?

Jelitu

Mi-e rău. Ultima oară cu moarte lu’ MM o săptămână s-a jelit la televizor. Nu mai conta nimic, nu mai exista nici o altă ştire, jurnalele, emisiunile, inepuizabilele talk-show-uri, ba, şi toate promourile erau cu jelit, cu lacrimi, plânsete, bocete, apoi o zi întreagă am văzut imagini de la priveghi, de la ultimu’ omagiu şi inevitabil: din cimitir. Şi a doua zi totul în reluare.
Mi-e rău – spuneam – fiindcă acum fiind vorba de nou-născuţi, de o tragedie reală, lucrurile o să fie şi mai grave. Şi nu este unul, ci – deocamdată – patru, dar pot fi unsprezece. Curg – în paralel – şi inepţiile. Am auzit pe cineva vorbind (iar) de karmă (O karmă light vă rog), de destin necruţător şi – paradoxal – chiar dacă Dumnezeu a chemat sufletele nevinovata la el, de ce ne doare (în cot) pe noi mai mult şi mai mult, că nu pot fi îngropaţi creştineşte fiindcă n-au fost botezaţi, dar, evident, s-a declanşat (iar) o campanie de presă numită – cum altfel?  – „Lacrimi pentru îngeri”… (Dacă admitem că există îngeri, sunt şi diavoli, nu?)
Jelim că ne place. Sărim în groapă.

(Unde-i) …Doina? Read more Jelitu

Bileţelul de adio

Despre tragedii este imposibil de vorbit.
Am tot felul de gânduri. Aiurea.
Preşedintele spunea acum câteva zile că este îndrăgostit de România şi noi suntem nişte nesimţiţi că nu ne iubim ţara. Dânsul – ex marinar, bişniţar – are toate motivele personale să fie mulţumit de succesul său şi în condiţiile sale, ale familiei sale şi al apropriaţilor săi, satisfacţia este perfect justificată.
Trei bebeluşi au murit în explozia de la Maternitatea Giuleşti, un altul în cursul nopţii la Spitalul Grigore Alexandrescu şi încă şapte copii sunt în stare critică şi cu şanse minime să supravieţuiască. Aceşti 11 cetăţeni români n-au avut nici măcar şansa să îşi cunoască ţară. Sau au avut neşansa să se nască în acest loc.
Apoi mi-am amintit de celebrul caz în care ministrul transporturilor din Japonia şi-a dat demisia fiindcă trenurile – toate trenurile – au acumulat nu ştiu câte secunde de întârziere într-un an. Oare ce ar mai trebui să se întâmple ca preşedintele – de facto şeful executivului – şi guvernul său de marionete şi incompetenţi să-şi dea demisia. Se spune de onoare. Onoare?
Fostul premier liberal a avut un accident de motocicletă şi trebuia operat la genunchi. A plecat pentru această intervenţie medicală în străinătate. Actualul preşedinte a avut probleme la coloană şi… s-a operat în străinătate. Medicul şi actualul primar general al capitalei, Sorin Oprescu, a avut probleme de sănătate şi… s-a dus la Paris. E drept, la un medic… român. Răzvan Dumitrescu ieri seară a lansat o idee – evident strict ipotetică: ce ar fi dacă demnitarii români prin lege ar fi obligaţi să se trateze exclusiv în ţară şi să li se interzică orice deplasare pentru intervenţii medicale.
Preşedintele a spus-o acum câteva zile, ministrul muncii a repetat-o ieri: e bine că pleacă medicii. Şi pleacă şi asistentele, îngrijitorii, pleacă cine poate. Conform unor estimări, circa 70% din personalul medical intenţionează să emigreze, rămân doar cei în prag de pensionare. Acum dacă privim şi noua grilă de salarizare în care medicul şi profesorul debutant au aceeaşi salarizare cu un gunoier, lucrurile sunt clare, zic „io”. Dar şi gunoierul dacă pleacă-n lume, va fi mult mai bine plătit ori unde-n altă parte…
Mi-am amintit şi de faptul că preşedintele ne-a explicat că el munceşte 16 ore pe zi vis a vis de un profesor care „prestează” acelaşi număr de ore într-o săptămână şi astfel – a calculat şeful statului – la oră, profesorul este în fapt mult mai bine plătit…. 👿
Un chirurg probabil operează doar vreo 10 ore pe săptămână, un pilot pilotează probabil tot cam atâtea ore, deci: ciocul mic! Preşedintele munceşte.
Dacă te uiţi la agenda preşedintelui pe site-ul oficial al prezidenţiei, nu prea reiese de acolo ce face exact individu’ ăsta 16 ore pe zi…
Şi sincer, ideal ar fi Read more Bileţelul de adio

Filter – The Trouble With Angels (2010)

Filter – Site Oficial
Filter – Pagină MySpace

Patrick după lansarea remixului la albumul „Anthems for the Damned” (2008) „Remixes for the Damned” de acum doi ani, ne-a promis un nou material cât de rapid şi tot odată o întoarcere la sonorităţile mai grave, mai agresive, mai industriale ale primelor albume. Am vorbit atunci pe larg despre FILTER.
Anul trecut ne-a delectat cu un „Happy Together” strecurat pe coloana sonoră a filmului „Stepfather” şi mâine oficial se lansează noul album: „The Trouble With Angels”.
Pe lângă Richard Patrick – voce, chitară şi bateristul Mika Fineo alăturat proiectului din 2008, au sosit anul acesta chitaristul Rob Patterson (a cântat live cu cei din Korn şi a trecut şi prin Fear Factory) şi basistul Phil Buckman (ex-Tribal Sex Cult).
De cum începe discul cu primele acorduri ale primului extras single „The Inevitable Relapse” este evident că Patrick nu ne-a amăgit/păcălit cum foarte mulţi artişti o fac şi noul disc este întradevăr o întoarcere lo sonorităţile zgomotoase de la începuturile trupei, are un groove sănătos şi este acel Filter de care de ceva ani îmi era dor şi – sincer – mi-am luat gândul de la el. Read more Filter – The Trouble With Angels (2010)