Măsuri de răspuns

Cum anticipam zilele trecute, tragedia din Giuleşti a monopolizat complet presa şi opinia publică iar cel mai important eveniment, cea mai importantă ştire din zilele acestea a rămas de pagina doi.
Arestarea şi expulzarea diplomatului Gabriel Grecu a incitat presa şi a fost „breaking news” fix până la 7 seara când explozia de la maternitatea din Giuleşti a scos din discuţii orice altă ştire.

Serviciul Federal de Securitate a anunţat luni că a reţinut în flagrant un agent de informaţii român, care lucra sub acoperire diplomatică la Ambasada României în Rusia. Conform FSB, Gabriel Grecu, secretar I al ambasadei române, a fost reţinut în timp ce încerca să obţină informaţii militare secrete.
MAE a condamnat, într-un comunicat, “încălcarea gravă” de către autorităţile ruse a prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice prin reţinerea unui diplomat român acreditat la Moscova, precum şi prin tratamentul “complet neadecvat” aplicat acestuia.
Ministerul român de Externe a transmis marţi părţii ruse decizia autorităţilor române privind declararea persona non grata a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, cu rang diplomatic echivalent (secretar I), solicitându-se, totodată, părăsirea de către acesta a teritoriului României în termen de 48 de ore şi a confirmat ieri că diplomatul român Gabriel Grecu acuzat de spionaj şi declarat persona non-grata, a sosit deja în ţară.
Numele diplomatului rus expulzat se pare că este Anatoly Akopov aflat la post din 27 iunie 2007.
În răspuns, Rusia “îşi rezervă dreptul de a lua măsuri de retaliere” şi avertizează România că este responsabilă pentru eventualele consecinţe, a anunţat tot ieri Ministerul rus de Externe.
Totodată comunicatul mai precizează că MAE rus protestează ferm la adresa părţii române, despre care spune că poartă întreaga responsabilitate pentru eventuale consecinţe şi-n final punctează cu: „Ne asumăm dreptul unor măsuri de răspuns”.

N-am să pretind că mă pricep la fotbal, Dacii şi politica externă, dar din câtă istorie mai ţin eu minte, Rusia n-a prea pierdut nici un război, ce-i drept au luat-o şi ei pe cocoaşă-n Afganistan, dar acela a fost un război de gherilă, purtat oarecum din umbră. Napoleon şi Hitler deopotrivă au fost umiliţi în Rusia.
Ultimul „război” cu Moscova la pierdut Uniunea Europeană cu puţini ani în urmă şi una din noile arme de maximă eficienţă a Kremlinului se numeşte Gazprom. Sunt 38 de grade afară, dar luna august se duce încet şi iarna bate la uşă, cum spune fi-meu: cât ai zice peşte. Chiar şi el la 3 ani ştie că iarna în primul rând înseamnă frig…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LFh37T9o4tA]

Şi nici cu grâul nu stăm prea bine şi – de ce să nu admitem – nu stăm bine cu nimic. Între noi fie vorba, România nu se simte prea bine nici social, nici economic, parcă nu e momentul să fim noi cocoşi. Şi nu că ar fi un ultim amănunt, dar la capitolul prieteni nu stăm prea bine nici în Uniune, nici în general, e suficient să verificăm agenda preşedintelui să vedem cu cine a avut contacte sau să ne amintim de imaginile cel puţin jenante în care încrucişătorul de la Cotroceni părea mai de grabă Omul Invizibil la reuniunile şefilor de stat europeni…
America. Elegant şi diplomatic ne-a numit cei mai buni prieteni ai ei din zonă, noi o tot dăm cu ce zonă strategică „caşto” geo-politică avem, dar uităm că stâlpul de bază şi încredere al americanilor a fost şi rămâne Turcia şi este suficient să vedem cum stau otomanii cu investiţiile americane faţă de noi. Nouă – prietenilor cei mai buni – vize nu ne dau nici în ruptul capului în schimb ne vând nişte avioane casate la preţ de nou nouţe şi ne-au fraierit cu scutul anti-rachetă pe care ţări ca Polonia şi Ungaria le-au refuzat.

Presa occidentală – şi nu numai – urmăreşte cu sufletul la gură conflictul – deocamdată – diplomatic dintre Rusia şi România. „Le Mond” sugerează că tot acest conflict diplomatic, pornit din Rusia, vine ca replică la amplasarea scutului anti-rachetă american pe teritoriul României şi reamintesc că Rusia s-a declarat neîncrezătoare în programul anti-rachetă şi a acuzat Bucureştii şi Washingtonul de lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte montarea dispozitivelor şi scopul în care acestea vor fi folosite. Merită să ne amintim şi că în Moldova urmează alegeri şi atât noi cât şi Rusia avem interese diametral opuse şi în acest punct.
Nu trebuie să uităm nici de recentul incident şi schimb de spion dintre Moscova şi Washington cum nu e de neglijat nici faptul că armata izraeliană s-a antrenat taman în munţii Bucegi…
Am tot vorbit de – părerea mea – tot mai iminentul conflict (mondial) cu Iran-ul şi dacă urmărim cu atenţie „micile” evenimente, aşa numitele detalii – şi-n politica externă acestea sunt esenţiale -, toate lucrurile evoluează în această direcţie.
Cum mi-a atras atenţia un prieten despre un scandal mocnit în America legat de construcţia unei moschee aproape de „ground 0” (articolul din Time).
Tot privind înapoi în istorie crizele mondiale toate au fost stinse, presupus soluţionate de câte un mare conflict mondial. Dar sunt specialişti în economie – şi eu tind să-i cred – care susţin că-n fapt nici una din marile crize n-au fost rezolvate-n fapt, în substanţă, ci prin războaiele declanşate s-au obţinut doar amânări şi pseudo relansări economice.
Am scris nu o dată despre ceea ce numesc „moartea capitalismului” (Criza. Moartea capitalismului?, Sinusuri şi minusuri, Principii şi practici, Reformă şi modernizare, etc) şi am spus că mă tem că soluţii viabile n-au fost găsite – poate nici căutate… – nici până-n prezent şi „ieşirea” se va face printr-un nou conflict.
Perspectiva unui război cu Iranul este înfricoşătoare şi cu consecinţe, repercusiuni incalculabile.

Am mai vorbit (şi) despre asta, niciodată n-am înţeles de ce un om educat la Moscova – mă refer la primul preşedinte de după ’89 – practic a otrăvit relaţiile României cu Rusia. Pe lângă faptul că am pierdut în primul rând economic într-un mod inadmisibil, marea noastră şansă în plan global a fost să fim puntea dintre Uniunea Europeană şi Rusia. Cu inteligenţă – diplomaţie fine – nu era deloc imposibilă păstrarea unor relaţii bune cu Rusia şi concomitent aproprierea de Uniunea Europeană şi în paralel puteam să ne dezvoltăm economia de piaţă şi să implementăm democraţia fără probleme. Apartenenţa la NATO este – părerea mea -o altă gafă majoră, un statut neutru în situaţia noastră ne-ar fi avantajat mult mai mult.
N-am făcut nici una, nici alta, am jucat prost şi ne încăpăţânăm să jucăm prost în continuare. Situaţia internă este dezastruoasă şi spre neşansa noastră nici la nivel global lucrurile nu merg deloc bine. Dacă Băsescu în prostia sa se ia la trântă ba cu fantomele comunismului, ba cu parlamentul, ba cu mogulii, cu Putin aş lăsa-o mai moale…

Situaţia globală este una extrem de alarmantă şi acest „Ne asumăm dreptul unor măsuri de răspuns” mă sperie.

La iarnă Coca-Cola şi „sanvişiurile” de la McDonalds nu ne vor încălzii, dacă ne rămân bani în buzunare de fiţe din acestea…

8 comments on “Măsuri de răspuns

  1. vinovatii vor scapa, familiile acelea vor ramane cu patuturile goale si sufletul distrus. traim infernul in tara asta, ne invartim in cerc si nu avem nicio iesire…

  2. scuza-ma dar vezi tu vreo natziune sa aiba relatii misto cu Rusia ? ti se pare ca poate exista asa ceva ? ce zic azi miine iau inapoi. politica rusiei este una imperialista de intimidare si de dominare pe fatza … cred ca singurul nostru atuu este ca Rusia nu este interesata in noi pentru ca suntem in principal latini si nu suntem lumea slava (desi suntem slavizati mai mult decit recunoastem) !

    fatza de romania rusia etern a avut o politica de ‘neincredere’ si de a ne trata cu amenintzari… cum s-ar zice nu suntem din aceasi gasca oricit am vrea (cum comunistii au vrut) … Putin calca pe aceasi pasi.. in final cu comunismul amenintzarile lor au devenit realitate si ‘experimentul’ care l-au condus in toate Europa de est inca persista… rusii chair si dupa crimele comise … se cred inca prea destepti peste tot inclusiv in UK asta e measajul lui Putin – uita si-si neaga ca imeprialismul lor e bazat pe violentza si abuz nu pe inteligentza si umanitate … inca nu au aceptat decit partial cita suferintza au ‘creat’ in numele imperialismului lor… iar polonezii au luat-o iara in barba nasol ca un ghinion…

    Iliescu a urmat modelul rusesc in ’emanciparea’ post revolutionara de dupa 89 – toate scenariile din Rusia s-au petrecut si in Romania cam in acelasi time frame la scara mult mai mica – de unde si ‘revolutzia furata’ de care vorbesti si tu…. in asta Iliescu si-a dovedit apartenentza la politica lor si cred ca asta i-a interesat cel mai mult – sa nu le zdruncinam frontierele prea tare cu schimbari radicale !!! ca faceau si mai urit decit au facut… si in final dupa cum ai observat prea multe n-am primit in schimb !! chiar din contra… si astia sunt rusii !

    … chiar daca par a fi beneficii rusia nu pare a oferi nimic pe blat… intr-o situatie in care romanii nu-si dau sanse lor intre romani sa speri ca alta natiune ne-ar arata ‘prietenie’ unde nu e si nu are chiar cum sa fie … nu cred ca duce la mai mult decit o iarna doua de caldura poate pina ne leaga de ei cum vor!!!

    cred ca succesURILE politicii externe romanesti sunt poate foarte putin trimbitzate spre a nu antagoniza pe altii… dar par inca cele mai valabile din ultimii 10 ani !…

    ca speculatzie .. cred ca toti asteptam ca ‘criza’ sa-i muste si pe ei de cur mai rau decit i-a muscat ..desi rusii ca si romanii traiesc din criza in criza … deci nici o criza nu e ceva nou… dar cind o sa pice mai jos atunci petrolul si gazele o sa cada in pretz… simplu pentru faptul ca nu o sa aiba de ales si astia de aici nu o sa le dea cash decit daca lasa din nas !!!…

    si iar ca speculatzie … in final ce e Basescu in mintea sa ?? decit un Putin .. aceleasi lozinci legate de mindrie nationala cam aceasi arogantza ca e incoruptibil care o vinde la oameni saraci … ce e Udrea decit o copie de rusoaica parvenita ajunsa sus … paralele cite vrei … in ce cred ca gresesti e ca nu vezi ca rusia e big brother … si ca orice big brother ori joci ca ei ori esti pe cont propriu … oricum ti-o iei !!!!

    • parţial ai dreptate. dar doar parţial. acum este imposibil să ai o relaţie bună cu Rusia, însă acum 20 de ani ar fi fost posibilă păstrarea şi menţinerea unei relaţii măcar echilibrate. exportam masiv în Rusia, mobilă, maşini şi produse alimentare. nimeni nu-mi poate explica de ce Iliescu a întors spatele Rusiei, ba mai mult, a înrăutăţit radical şi irecuperabil relaţia, s-au sustat toate schimburile economice. aşa s-a ajuns în situaţia de azi în care cumpărăm la preţul cel mai ridicat gazele de la ruşi… şi la cum evoluează situaţia, preţul pentru noi o să crească şi mai mult.
      în ’90 aveam şansa să jucăm inteligent la două capete, să ne transformăm într-o Elveţie între UE şi Rusia, să intrăm în UE, dar nu şi în NATO şi să profităm de toate oportunităţile. dacă doamne fereşte avem vre-un conflict cu ruşii acum, UE întoarce spatele iar statutul de membră NATO nu cred că ne va folosi prea mult. suntem buni de fraieri în irak şi afganistan, dar nu parteneri egali…
      vorbeşti de succesurile politicii externe romîneşti…. scuză mă, dar nu văd nici unul. chiar şi cu Chişinăul ne-am stricat relaţia, abia acum se mai repară cât de cât, dar şi asta…pe banii noştrii şi în beneficiul electoral al lui Băsescu. iar despre el am spus de mult că urmează modelul Putin…

  3. OK …

    doar 2ua… nu stiu de la distantza asta mi-e inca greu sa cred ca Rusia ne vinde noua la romani la pretzul cel mai ridicat – pare o chestie iara de victima tipic romanesc in care nimic nu e clar spus si dovedit dar toata lumea zice ca e asa – … nu prea are sens … poate ne comparam cu cine nu trebe (adica cu fostele lor republici) sau poate e smenul cuiva din Ro care-si pune comisionul … dar mi-e greu sa cred inca ca suntem noi scosi in evidentza in acest fel !… si mai mult daca e asa pare a fi vina cui a negociat… evident ca rusii cer cit vor ei … daca dai si semnezi e alta chestie… macar Ukraina a facut fitze chiar daca le-au inchis gazul iarna !

    la fel nu vad ca Iliescu sa nu fi facut ce vor ei … din pacate si la ei perioada a fost foarte tulbure si deci nu s-au simtzit obligati niciodata sa-si onoreze ‘prieteniile’ plusc a conflictul din Trnasnistria ne-a facut inamici pe fatza pentru ei cum am atentat la zona lor … parerea mea e ca Iliescu a luat tzeapa …. si de abia atunci i-a picat fisa ca are mai multe sanse cu UE… si acuma le place mai mult cu cei noi !

    • Rusia întradevăr a traversat o perioadă confuză şi de derivă la începutul anilor ’90, dar asta nu justifică ruperea legăturilor economice cu ei. dacă exista inteligenţă şi gândire în perspectivă, nu se întâmpla aşa. şi tot “mulţumită” minunatelor guvernări patronate de acelaşi imbecil de Iliescu, tot în primii 6 ani de după revoluţie am rupt relaţiile cu China şi ţările arabe şi astfel am dat cu piciorul la multe oportunităţi şi la nişte pieţe şi parteneri importanţi.
      Ucraina e totuşi o altă poveste, pe la ei trece gazul rusesc spre europa şi au reuşit să şantajeze rusia oprind ei robinetul. 😉
      evident s-a negociat prost, dar situaţia noastră este proastă, nu avem cum să ne impunem punctul de vedere şi ruşii pot să ceară cât vor, ne convine bine, nu ne convine tot atât de bine (pentru ei). şi te înşeli, cumpărăm la preţul cel mai mare gazul. ştii tu ceva şi de comisioane, dar asta e poveste separată. gazul autohton este dat la preţ derizoriu unor consumatori industriali care-l revând la preţ mega-umflat. 😉
      nu ştiu cât de tare şi-ar fi luat ţeapă Iliescu, a fost preşedinte 3 mandate, 11 ani şi-l doare-n bască…. noi însă sigur ne-am luat ţeapă şi din prostie şi incompetenţă continuăm să ne tragem ţepe singuri.

  4. uffff, Brush, m-ai readus brusc in atmosfera noastra cea sordida , de-abia venisem de la munte, unde totul pare altfel , pana si oamenii sunt altfel . Din nefericire nu ne asteapta zile bune , din rau in mai rau , dar nu e de mirare cu astfel de conducatori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.