Tag Archives: crossover

Agnostic Front - The American Dream Died (2015) The album begins quoting George Carlin: “The reason they call it the American Dream is because you have to be asleep to believe it” which synthesize perfectly the state of facts and the perception of America today. We might consider it a joke, but it’s a deadly serious issue.
If you ask me, I think the American dream was gunned down in Dallas, Texas, at 12:30 PM Central Standard Time on Friday November 22, 1963, but a huge machinery of propaganda made it looks like it was still alive till more recent times. Make no mistakes, we, the citizens of this world, are the victims of manipulation and propaganda both from Vest and from East. I’m living a nightmare because I’m caught in the middle and I was seriously abused by both sides, although believing in the “American dream” kept us alive while the other part made our life a living Hell. Now Hell have no boundaries and it’s hard to tell on which side of the planet the lie it’s bigger…the dream it’s deader. (more…)


Category: Grilled Records

Suicidal Tendencies - 13 (2013) Mike Muir and his gang of suicidal maniacs are back!! This is the 13th Suicidal Tendencies release (although, the ninth studio album), with 13 new songs, 13 years since the last album (“Free Your Soul and Save My Mind” released in 2000), but the first without guitarist Mike Clark since 1987’s “Join the Army”. And it’s ferocious! Right between the classic Suicidal maniacal grindings and the killer Infectious Grooves flavour. As always. Although, last time was a lifetime ago and probably most of the nowadays headbanger kids don’t have a clue what the heck I’m talking about.
But once again, I have to notice that these “old guys” have a criminal sense of memorable melodies, have the guts to deliver killer and powerful riffs and murderous grooves, while most of the nowadays formed bands only delivering over-produced, but absolutely forgettable mass of noises. By the way, kind of sad, scary and alarming. (more…)


Category: Grilled Records

I was expected something like The Exploited, but this is more like Suicidal Tendencies. Very neat, brutally incisive, raw, but filled not only with anger and raw fury, but also with smartly sneaked harmonies and melodious parts between the merciless pounding and cutting guitar riffs. Perfect match, as it is quite interesting how they combined lyrics both in French and English. Not quite surprising while we’re talking about a band from Montréal, Canada.
Germ Sauvé (guitar/vocal), Gino Bouchard (Guitar/vocal), Amélie Rouillard (Bass) , Pierre Bouvier (Drum), and Samuel Bourgeois (guitar) delivered a color and powerful debut album filled with killer tracks and great ideas.
Four tracks, “Born to lose”, “Breaking down”, “White pride” and “Ain’t no shit” are available for free download at their Bandcamp page, although can buy the full album for only 7.99 CA $. (more…)


Category: Grilled Records

Fast and furious. 6131 Records promised “energetic, fast paced hardcore in the vein of Striking Distance and Black Flag” and it’s reminds me of Billy Milano’s M.O.D. (Method of Destruction) with less thrash infusion, but still on the same crossover/hardcore punk direction. And it’s something here also from the unfamous Billy’s humor, one of their best song being “Laugh Now, Die Later”. Walter, Carlos, Tank, Jorge and Ben comes from Los Angeles, California and their hardcore punk is fast as it is possible, still melodious, two decades ago for sure I would mosh out my ass on it. This high-energy, pumping, straight and powerful approach has its indisputable charm and live, down at the club, there’s nothing proper than this loud and angry, spitting right in your face approach. (more…)


Category: Grilled Records

He’s back. The Suicidal Maniac. Cyco Miko şi gaşca de nebuni din Venice (L.A., California) s-au întors!
Poate că la noi nu sunt chiar cei mai populari, dar ST sunt o bucată (mare) de istorie Rock pe segmentul Hardcore Punk/Crossover/Thrash şi Funk Metal.
Înfiinţaţi în 1981 în formula Mike Muir – voce, Mike Ball – chitară, Carlos “Egie” Egert – tobe şi Mike Dunnigan – bas, devin faimoşi în 1983 când „dumnezeul” MTV le rulează intensiv clipul „Institutionalized”, fiind de altfel prima formaţie Hardcore care s-a bucurat de un astfel de privilegiu.
Albumul de debut, „Suicidal Tendencies” (1983) a fost urmat abia în 1987 de un nou disc, foarte bine primitul „Join the Army”.
Şi aici trebuie făcută o paranteză.
În aceeaşi perioadă (1982) ia fiinţă şi trupa No Mercy patronată de chitaristul Mike Clark avândul la microfon pe Kevin Guercio, la bas pe Ken Blakley – înlocuit ulterior de Ric “Rancid” Clayton, tipul care a creat logo-ul ST – şi la tobe pe Sal Troy. No Mercy veneau tot de pe linia Hardcore Punk, însă aveau o abordare orientată mai spre Heavy şi Thrash Metal. În 1985 Kevin Guercio părăseşte trupa şi Mike Clark îl „combină” pe Mike Muir să preia sarcinile vocale. Astfel este scos singurul album No Mercy, „Widespread Bloodshed Love Runs Red” în 1987. Clayton şi Troy hotărăsc să se retragă din activitatea muzicală şi atunci Mike Muir îl invită pe Mike Clark să se alăture formaţiei ST şi astfel practic cele două formaţii se unesc.
Punct ochit, punct lovit, multe din piesele scrise de Mike Clark pentru planificatul album doi No Mercy astfel au intrat în repertoriul ST, o mare parte din ele fiind pe albumul „How Will I Laugh Tomorrow When I Can’t Even Smile Today” din 1998 şi pe „Controlled by Hatred/Feel Like Shit…Déjà Vu” din 1989 se regăsesc şi 2 piese re-înregistrate de pe primul album No Mercy, “Waking The Dead” şi “Controlled By Hatred”.
„Noul” album ST nu este chiar nou, cum trădează şi titlul discului, ST au re-imprimat o serie de piese din repertoriul No Mercy (I’m Your Nightmare, Widespread Bloodshed – Love Runs Red, Crazy But Proud), piese de pe amintitul „Join the Army” (Suicidal Maniac, Possessed to Skate, The Prisoner, I Feel Your Pain and I Survive, No Name, No Words, Born to Be Cyco şi Join the Army rebotezată Joint the ST Army) şi piesa cea mai proaspătă semnată ST „Come Alive” de pe materialul din 2008 „Year of the Cycos”, o compilaţie ce reuneşte piese din toate trupele şi proiectele în care a fost implicat Mike Muir: Suicidal Tendencies, Infectious Grooves, Cyco Miko şi No Mercy.
Pentru cei care au auzit de Suicidal Tendencies doar prin intermediul numelui basistului Robert Trujillo trecut prin Ozzy şi ajuns în brandul cel mai de succes din zona Metal, evident – Metallica, „No Mercy Fool!/ The Suicidal Family” este oportunitatea perfectă de a cunoaşte una din cele mai energice şi dinamice găşti din anii ’80, de a constata cât de vitali sunt şi în prezent şi conform declaraţiilor lui Mike Muir, un proaspăt ST cu piese absolut noi va fi (more…)


Category: Grilled Records

Nu poţi pretinde că eşti punker dacă nu ştii cine este Jello Biafra. Cu alte cuvinte: fuck off! 😛
Prin 1996 m-am gândit să facem cu Nation’s Slum (trupă despre care v-am rămas dator cu o „poveste” completă) un cover Dead Kennedys. Am vrut să fie treaba ok, i-am trimis o scrisoare lui Biafra. Am fost surprins peste vre-o 2 luni când m-am trezit cu un colet din America, era o scrisoare scrisă de mână de la Biafra, CD-ul „Give Me Convenience OR Give Me Death” şi toate textele Dead Kennedys. Biafra ne-a urat succes şi m-a rugat, dacă imprimăm ceva, să-i trimit şi lui CD-ul. Aşa m-am ales eu cu un Best Of Dead Kennedys şi Biafra cu albumul „Frust-Rated XXX”… 😛 😛 😛
Am corespondat încă o vreme şi chiar am vorbit la telefon de câteva ori la sfârşitul anilor ’90 când eu intrasem într-o pasă foarte proastă şi Biafra nu o dată m-a încurajat şi-mi spunea că o să fie bine. Bine n-a fost, dar asta nu-i vina lu’ Biafra! Ha ha ha! 😛

Dead Kennedys au fost cea mai semnificativă şi influentă trupă Punk din America. Au fost un răspuns acid şi incisiv la Sex Pistols, au făcut trecerea de la Punk la Hardcore, cele 4 albume imprimate în perioada 1980-1986 sunt discuri fără cusur.
Muzica lor este energică, melodioasă, incisivă, textele lui Biafra au fost mereu acide, critice, politice şi pline de umor, cinism şi sarcasm. Chitarele au incisivitatea şi acurateţea riff-urilor din Metal, basul cu toba conferă un fundament solid şi săltăreţ ca-n Hardcore, vocea şi interpretarea lui Biafra au fost mereu o marcă distinsă pentru trupă.
După destrămarea formaţiei, Biafra a lansat 9 albume de „spoken word”, toate în acelaşi ton critic, cu teme politice şi anti-corporatiste. În perioada 1989-2000 a activat şi-n cadrul formaţiei Lard, un proiect alături de Al Jourgensen şi Paul Barker (Ministry) şi Jeff Ward bateristul din Nine Inch Nails, Revolting Cocks, Ministry şi Low Pop Suicide. Proiectul evident destul de Industrial, zgomotos şi păstrând atitudinea incisivă şi abordarea Punk/Hardcore al lui Biafra a lansat 4 albume intense şi interesante.

În paralel Biafra a colaborat cu zeci de artişti: Ministry, D.O.A., Nomeansno, Body Count, Sepultura, The Offspring, Coldcut, Napalm Death, Motorpsycho, Revolting Cocks, etc.
Un disc deosebit este şi colaborarea cu rebelul Country, Mojo Nixon pe albumul „Prairie Home Invasion” din 1994.

În ultimii ani au existat tensiuni legate de împărţirea banilor din dreptul de autor al pieselor Dead Kennedys între Biafra şi foştii săi colegi şi în 2001 aceştia au încercat să reînvie trupa înlocuind-ul pe Biafra cu Brandon Cruz, dar proiectul nu s-a bucurat de succesul scontat.
Conform celor declarate de Biafra, concertul aniversar de 60 de ani al lui Iggy Pop l-a inspirat legat de propria sa aniversare de 50 de ani şi în final a condus la formarea unui nou grup: Jello Biafra and the Guantanamo School of Medicine. Din trupă face parte basistul Faith No More, Billy Gould, chitariştii Ralph Spight şi Kimo Ball şi bateristul Jon Weiss.
Trupa abordează un Hardcore/Punk incisiv, zgomotos şi cu sonorităţi Industrial, se încadrează perfect pe linia Dead Kennedys/Lard.

Pe 20 octombrie 2009 a fost lansat şi albumul de debut, „The Audacity of Hype”, 9 piese plus o nebunie zgomotoasă ascunsă după o pauză la finalul ultimei.
Biafra n-a dezamăgit niciodată şi nu o face nici cu noul său proiect. Temele abordate sunt la fel de incisive, de actualitate, protestatare şi îmbibate politic cum ne-a obişnuit Biafra, muzica este energică, zgomotoasă, un amalgam reuşit de Proto-Punk, Hardcore, Metal şi Industrial, foarte viu, foarte proaspăt şi extrem de credibil şi autentic. Mulţi încearcă să facă Hardcore, puţini o fac convingător. Biafra a fost un pionier al genului şi rămâne un caracter marcant, un supravieţuitor. Respect!


Category: Grilled Records

Am mai tot ascultat discuri noi, dar cumva nu m-a prins nimic. De la o vârstă în colo, de la un moment dat, am observat asta, oamenii revin la chestiile care le plac, la „valorile tradiţionale”, la un fel de nostalgia primelor iubiri.
Am îmbătrânit – chiar dacă nu prea simt şi nu arăt asta – şi sunt primul care admit că nu mai sunt rebelu’ de la 16 ani cu toate că nu o dată mă mai arunc în tot felul de chestii cu capul înainte… 🙂

Trupa lui Lee Ving (voce, chitară) activează din 1977, a fost înfiinţată în Los Angelesul însorit de Ving – unicul membru permanent – şi basistul Derf Scratch. Cu Burt Good la chitară şi Johnny Backbeat la tobe ca o primă formulă, în acelaşi an imprimă primul lor single – şi unul din cele mai mari succese ale formaţiei – „I Love Living in the City”. Imediat după lansarea discului pleacă Good şi Backbeat şi începe lungul şir de du-te, vin-o din cadrul trupei.

FEAR The Record

Track list

Let’s Have a War – 2:20
Beef Boloney – 1:47
Camarillo – 1:09
I Don’t Care About You – 1:50
New York’s Alright If You Like Saxophones – 2:08
Gimme Some Action – 1:00
Foreign Policy – 2:14
We Destroy the Family – 1:54
I Love Livin’ in the City – 2:05
Disconnected – 2:07
We Got to Get Out of This Place – 2:38
Fresh Flesh – 1:44
Getting the Brush – 2:32
No More Nothing – 1:31

(Fuck Christmas – 0.45)

Albumul de debut, „The Record”, este imprimat în decembrie 1981 şi lansat anul următor de cunoscuta casă de discuri Slash. Materialul original conţine 14 piese cu o durată totală de 27.44 minute! Ulterior, la re-editarea pe format digital, la disc a mai fost adăugat o piesă, single-ul „Fuck Christmas”. Vă şoptesc un mic secret: din colecţia de peste 1000 de viniluri pe care am avut-o la sfârşitul anilor ’80, începutul anilor ’90, „The Record” este unul din puţine discuri pe care le-am păstrat cu sfinţenie până în ziua de azi. 🙂

Discul a fost imprimat în formula Lee Ving (voce, chitară, bas), Philo Cramer (chitară, voce), Derf Scratch (bas, saxofon, voce) şi  Spit Stix (tobe).

„Let’s Have A War” deschide materialul în manieră Post Punk/Hardcore, vocea puternică şi totodată melodică a lui Lee Ving pe lângă piesele foarte scurte şi energice fiind marca clară a trupei. „Beef Boloney” începe ca un Blues autentic ca să se transforme într-un imn Punk energic, durează doar 1 minut şi 47 de secunde ca să înceapă brusc „Camarillo”, un Hardcore de 1 minut şi 9 secunde.
„I Don’t Care About You” este un imn devenit celebru şi preluat de multe formaţii, un nume de marcă fiind Guns’N’Roses. Urmează demenţa de 2 minute şi 8 secunde „New York’s Alright If You Like Saxophones” unde Hardcorul este colorat genial de saxofonul lui Derf Scratch.

„Gimme Some Action” este încă o răbufnire furioasă, „Foreign Policy” este colorată de acorduri schizofrenice, „We Destroy the Family” are o ritmică premergătoare Grindcore-ului. Imnul „I Love Living in the City” este o perlă perfectă de Punk/Hardcore.

“My house smells just like a zoo
It’s chock full of shit and puke
Cockroaches on the walls
Grass growing on my balls
oh well I’m so clean cut
and I just want to fuck some slut

I love living in the city
I love living in the city

I’ve spent my whole life in the city
where junk is king and the air smells shity
people puking everywhere
piles of blood, scabs, and hair
bodies wasted and disease
young people dieing on the streets
but the suburban scumbags they don’t care
they just get fat and dry they’re hair

I love living in the city
I love living in the city”

“Disconnected” amestecă Hardcore-ul cu demenţa pură, „We Got to Get Out of This Place” este o prelucrare savuroasă a celebrei piese Animals, „Fresh Flesh” este Hardcore curat şi gălăgios cu un solo de chitară contorsionat, „Getting the Brush” aduce un experiment psihedelic în Punk, e ca şi cum ai exprima în sunete filmul „Naked Lunch”… 😆 „No More Nothings” este încă o intervenţie Punk sănătoasă şi-n tonul cald Californian. „Fuck Christmas” este piesa pe care nu o să o auziţi niciodată în decembrie la radio… Nu înţeleg de ce?! 😆

„Don’t despair,
Just because it’s Christmas.
Children, they’re
All so gay at Christmas.

All the children on the street
Hope they get something good to eat.

But for me it’s not so great.

Fuck Christmas!” 😆

Fear chiar dacă sunt activi şi în prezent, n-au fost foarte productivi în ceea ce priveşte albumele. „More Beer” apare în 1985, dar trebuie să admit, este doar o copie mult mai puţin reuşită a primului album şi fără sclipiri de geniu. Materialul a fost făcut în 2 zile… 😆 În 1991 apare materialul imprimat live „Live… For the Record” care încearcă să redea energia degajată pe scenă de formaţie. „Another Beer with Fear” este scos în 1995 şi nu face decât să păstreze tradiţia şi şablonul consacrat iar ultimul material scos, „American Beer” a fost lansat în 2000, e un disc corect, poate cel mai reuşit material după primul, dar şi acesta fără sclipirea aceluia.

Din picanterii, merită amintit faptul că în perioada 1982-1985 basistul Red Hot Chili Peppers, Flea a făcut parte din grup, basul Fender Precision folosit de Derf Scratch la imprimarea discului a fost cumpărat de Mike Watt din trupa The Minutemen şi folosit la imprimarea discului “What Makes a Man Start Fires?”.

Materialul a influenţat în mod major scena Post-Punk, Hardcore şi Crossover. Multe formaţii au prelucrat piesele lor şi, şi mai multe au copiat stilul şi abordarea.
Astfel, în 1985 iese pe piaţă un alt material genial, „Speak English or Die” al formaţiei Stormtroopers of Death (S.O.D.), proiectul lui Ian Scott (chitară) şi Charlie Benante (tobe) din Anthrax, având-ui alături pe Dan Lilker (Nuclear Assault, Brutal Truth, Anthrax, The Ravenous) – la bas şi pe vocalul Billy Milano, o clonă evidentă a lui Lee Ving. Cum spuneam, un disc genial, dar care fără „The Record” probabil nici n-ar fi existat…

I love… Lee Ving in the City!


Category: Grilled Records