În anii ’80 erau la modă compilaţiile Heavy Metal mai ales cele scoase de case de discuri germane. Pe o astfel de compilaţie i-am cunoscut pe Accept cu uraganicul „Fast As A Shark” extras de pe albumul „Restless and Wild” din 1982 – pare că a trecut o eternitate de atunci! – şi ulterior am pus mâna şi pe vinilul „Balls to the Wall” (1983), un disc clasic care la aceea vreme s-a lipit de pick-up-ul meu.
„Metal Heart”-ul din 1985 în ciuda faptului că a fost larg aclamat nu m-a mai marcat atât de mult, mai mult mi-a plăcut următorul album, „Russian Roulette” din 1986, un alt disc pe care l-am avut pe vinil şi l-am ascultat până a pârâit.
Peter Baltes (bas) şi Wolf Hoffmann (chitară) au devenit tot mai interesaţi de scena şi piaţa americană petrecând tot mai mult timp în State şi departe de Germania şi restul formaţiei şi astfel, inevitabil s-a produs ruptara în urma căreia solistul Udo Dirkschneider şi-a format propriul grup denumit U.D.O. şi-n 1987 lansează şi primul său album „Animal House”.
Accept revin cu solistul american David Reece (ex-Dare Force) şi albumul „Eat the Heat” în 1989, disc de pe care merită pomenită piesa „Generation Clash”. Lucrurile însă n-au mers prea bine pentru trupă şi la sfârşitul anului anulează turneul şi trupa îşi suspendă activitatea.
După discuţii prelungite cu Udo, părţile cad de acord pentru o reuniune în formula originală şi în 1993 este scos noul disc „Objection Overruled”, urmat de „Death Row” în 1994 şi de „Predator” în 1996. Trupa însă părea tot mai obosită şi Udo decide să părăsească din nou formaţia.
În 2005 trupa a cântat câteva spectacole împreună în formula clasică, dar Udo a declarat ferm că nu se pune problema să lucreze la piese noi împreună fiindcă în aprecierea s-a mai mult ar strica decât ar putea adăuga la ceea ce au creat deja împreună şi sincer, cred că aici Udo a avut mare dreptate.
Însă-n 2009 au apărut zvonurile despre un nou album Accept şi pentru a doua oară în istoria trupei pentru Udo s-a găsit un înlocuitor în persoana lui Mark Tornillo (ex- TT Quick).
N-am aplecat urechile la cele povestite de cei care au văzut noul Accept la Sonisphere, dar recunosc, m-am apropriat cu rezerve de „Blood of the Nations”. Read more Accept – Blood Of The Nations (2010)
underground
Dansu’ Pinguinului?
Zilele toride din ultima vreme m-au băgat şi pe mine-n focuri ca să mă exprim astfel. Cum am săpat prin arhiva de lucru am găsit imprimările unui proiect pus în mişcare (şi apoi la sertar) în 2006. Proiectul s-a numit VEŞTI PROASTE şi albumul pe care-l pregăteam „Perfect Perisabil”. Am imprimat şi vocea atunci la 11 piese, dar am fost profund nemulţumit de rezultat, în mare parte acesta a şi fost motivul pentru care am abandonat proiectul.
Dar să revin! Imaginea unui Bucureşti în flăcări îmi tot apare şi revine de ceva vreme, acum trei zile m-am decis şi am şi „făcut” o piesă nouă: Bucharest Burning [Anthem].
Acum ştim cu toţii ce s-a întâmplat la Maternitatea Giuleşti şi mi-am exprimat şi părerea pe subiect, atât ieri (Bileţelul de adio), cât şi azi (Jelitu). Mă uit pe geam şi nu văd încă fum nici dinspre Cotroceni, nici din direcţia Pieţei Victoria şi nu arde nici Casa Poporului. Şi apropo de tot felu’ de petiţii şi cererea unei Zile de Doliu Naţional, sunt de acord cu o zi de Doliu Naţional dacă căsăpim în sfârşit preşedintele, guvernul şi măcar 75% din actuala clasă politică. Dacă în continuare numai ne văicărim şi jelim, merităm din plin tot ce se întâmplă. Petiţiile sunt pentru oameni cu prea mult timp liber şi prea puţin curaj. Şi cum spunea tatăl unuia din bebeluşii arşi: să-i ardem puţin. De acord. Da’ de ce numai puţin?! 80% zic eu că ar fi un procent rezonabil…. Dacă scapă, scapă… Îi împuşcăm.
Se aud în schimb manele de la vecin. Şi tare mă tem că la pomana de 40 de zile a bebeluşilor decedaţi vom ţopăii beţi tot pe… Dansu’ Pinguinului….
Peste toată vălmăşeala aceasta se suprapune realitatea (sau nebunia?) cotidiană. Frunza drept brand, banii azvârliţi pe geam – mai exact deturnaţi -, incompetenţa, nesimţirea, nepăsarea… Nu de brand nou, ci de conducători noi avem nevoie şi eu – nu trag semnalul – ci încă o dată: dau semnalul! 👿
Mazăre şi Năstase zic că fetele frumoase ar fi brand-ul potrivit. Nu zic nu, dar fete frumoase sunt şi-n Cehia, Polonia, Ungaria, Moldova, Ucraina…
În fine! Nu e „Dansul Pinguinului”, ci „Bucharest Burning”, nu e Read more Dansu’ Pinguinului?
Buckethead feat. Brain and Melissa Reese – Best Regards (2010)
Buckethead – Site Oficial
Bryan “Brain” Mantia – Site Oficial
Melissa Reese – Site Oficial
Pagină oficială „Best Regards”
Anul trecut Buckethead ne-a delectat, încântat sau enervat – după caz – cu patru albume şi am scris atunci pe larg despre chitaristul extravagant, dar genial. La „tona” de discuri scoase – solo sau multele sale colaborări -, anul acesta a mai adăugat un album electro-acustic: „Shadows Between the Sky” lansat pe 27 februarie, fiind al 27-lea album solo din 1992 în coace.
În aprilie s-a aflat că are probleme de sănătate şi pentru o perioadă se va retrage din activitate. Această anunţată „retragere” s-a concretizat acum cu acest prim set de 5 (!) CD-uri dintr-un şir anunţat de 3 (!). Mă bucur că Buckethead se simte mai bine şi nu şi-a pierdut nici pofta de a cânta, nici creativitatea.
„Best Regards” cum spuneam este o colecţie de 5 CD-uri, împărţită pe culori: portocaliu, albastru, verde, galben şi purpuriu. În data de 15 iulie a fost lansată şi o ediţie limitată numerotată cu cifre romane şi la care fiecare copertă este desenată manual de cei trei: Buckethead, Bryan “Brain” Mantia şi Melissa Reese.
Melissa este născută la Seattle, provine dintr-o familie multicoloră cu rădăcini din partea mamei în China, Spania şi Filipine iar din partea tatălui din Irlanda, Scoţia, Danemarca şi… Japonia şi cântă la pian de la vârsta de 4 ani iar la 18 îşi producea deja singură muzica cu ajutorul unor programe ca Pro Tools, Reason şi Logic.
Pe Brain l-am cunoscut în momentul în care s-a alăturat formaţiei Primus în 1997 şi poate fi auzit pe albumele „Brown Album”, „Rhinoplasty” şi „Antipop”, dar a continuat colaborarea cu diliul Les Claypool şi-n proiectul Colonel Claypool.
Dar Brain cântă de mult mai mult timp, de pomenit Read more Buckethead feat. Brain and Melissa Reese – Best Regards (2010)
An Untitled Track [Responsible Hate Anthem]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nhqcTorCxRY]
E bine să ai prieteni conştiincioşi. Dacă n-aş fi avut un astfel de prieten, piesa aceasta făcută în 2003 se pierdea cu siguranţă.
În fapt este prima piesă completă pe care am pus-o cap la cap după ce Nation’s Slum-ul s-a desfiinţat în 1999. Nu sună de să-ţi rupă capul, dar chiar şi ascultată acum după 8 ani sună convingător.
Chitarele sunt criminale şi am reuşit să scriu şi să construiesc un solo care mă face să zic, da domne, asta e!
Şi dacă tot am găsit această piesă rămasă la sertar, am mai scotocit şi am alcătuit un nou E.P. – „New Blues” – cu piese din perioada 2002-2005. Materialul poate fi ascultat, descărcat AICI. Read more An Untitled Track [Responsible Hate Anthem]
Creativitate
Vorbeam azi cu cineva şi am realizat că nu cred că ar mai fi mulţi care să stea cu scobitoarele în ochi până la 1 noaptea să-l aştepte pe Magdin cu „Întâlnirea de la Miezul Nopţii”. În schimb cred că-s suficient de mulţi cei care stau cu ochii bulbucaţi la „Taraful de la Miezul Nopţii”.
În fine! Nu asta era ideea. 🙂
Poţi să înveţi să cânţi la un instrument, să citeşti şi să scrii partituri, poţi exersa conştiincios zi de zi şi poţi face performanţă profesionistă din cântat însă creativitatea nici nu se învaţă, nici nu se dobândeşte.
De multe ori pare că am explorat toate limitele, nu mai este nimic de făcut, nu mai sunt orizonturi noi şi experimentele sunt simple copii sau repetiţii ale unor lucruri de mult făcute.
Eu nu cred că-i aşa. Omul dincolo de băşini şi multă apă este în primul rând un spirit. Şi unul surprinzător, creativ.
Filmuleţul acesta merită văzut şi este şi amuzant. Read more Creativitate
Boris and Ian Astbury – BXI (2010)
Boris – Site Oficial
Boris – Pagină MySpace
The Cult – Site Oficial
The Cult – Pagină MySpace
Ian Astbury este fondatorul formaţiei (Punk) Southern Death Cult (1981), transformată în Death Cult (1983) şi-n final în The Cult, una din trupele de succes ale scenei Rock britanice de la sfârşitul anilor ’80, începutul anilor ’90. Al doilea şi al treilea lor album, „Love” (1985), respectiv „Electric” (1987) sunt discuri absolut clasice şi de referinţă.
Ultimul material The Cult, „Born Into This” datează din 2007 şi pentru anul acesta au anunţat lansarea noului material. Deocamdată au scos doar single-ul „Everyman and Woman is a Star” în data de 31 iulie şi au cântat la Sonisphere-ul britanic în aceeaşi zi.
De pomenit şi măcar două din colaborările majore al lui Astbury. În 2002 a fost alegerea cea mai potrivită pentru proiectul de re-asamblare al trupei The Doors „The Doors of the 21st Century” alături de doi supravieţuitori Robby Krieger şi Ray Manzarek. Iar anul acesta Astbury a colaborat la piesa „Ghost” pe noul material semnat Slash.
Dacă pretinzi că eşti rocker şi îţi place, te interesează fenomenul, măcar atât trebuie să ştii despre cine este Ian şi The Cult.
Dar….who the hack is Boris?! Read more Boris and Ian Astbury – BXI (2010)
Mr. Pan[k]sament – One Bullet [Resolution] EP 2010
Lucrurile au mers mai încet decât speram, însă merg. Aţi vrut Bandcamp, am făcut pagină Bandcamp, am remixat unele din piesele deja prezentate şi am mixat şi una din piesele dragi mie: Vio-lent – o piesă compusă din 3 părţi şi de aproape 10 minute, un experiment pe placul meu. 6 piese… Şi sunt moca. Deocamdată. 🙂 Şi se împrăştie. 😉
[bandcamp album=3815964024 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=4285BB]
Mai am de lucru, dar Read more Mr. Pan[k]sament – One Bullet [Resolution] EP 2010
Called To Arms – Peril and the Patient (2010)
Sincer, este prima mea intersectare cu americanii ce formează Called To Arms, dar acest „Peril and the Patient” ce urmează să fie lansat oficial în data de 10 august, este un material interesant care merită ascultat.
Trupa din oraşul Raleigh, Carolina de Nord, a fost înfiinţată în 2003 de Daniel Grissom – voce, clape; Jamie Nickerson – chitară; Zack Van Hoy – tobe şi Josh Philips – bas. Un an mai târziu se alătură formaţiei şi chitaristul Brady Sweat şi este scos şi primul material: „A New Life Given”.
Trupa abordează un amestec de Metal Progresiv cu Deathcore, dar nu ezită să experimenteze tot felul de sonorităţi din toată aria Metal-ului. Vocea foarte brutală, abordarea caracteristică pentru Death Metal este susţinută de instrumentaţie foarte complexă, scheme ritmice sofisticate, construcţii armonice, dar şi riff-uri extrem de brutale, adică o muzică destul de diversificată.
În 2005 trupa intră într-o pauză prelungită, revin abia în 2007 şi bateristul Zack Van Hoy este înlocuit de Grayson Sweat şi este scos al doilea disc: „The Last Lament”. Cele 27 de minute (5 piese) au fost imprimate încă din 2005 şi iniţial intenţionau să mai imprime şi alte piese ca materialul să fie un album complet, dar proiectul a fost abandonat şi discul a fost lansat în formă de EP.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hz4NLowE9Es]
„Peril and the Patient” se bazează pe romanul lui Clive Staples Lewis „The Screwtape Letters” Read more Called To Arms – Peril and the Patient (2010)
D’espairsRay – Monsters (2010)
D’espairsRay – Site Oficial
D’espairsRay – MySpace
Din Coreea migrez (sonor) spre ţara Soarelui Răsare, Japonia. La sfârşitul anilor ’80 am făcut cunoştinţă cu Loudness, a trecut ceva timp de atunci şi spre surprinderea mea trupa încă funcţionează, chiar au scos şi un disc nou anul acesta, „King Of Pain”, un disc bunicel, tradiţional, un Heavy Metal sănătos să zic aşa.
Anul trecut am găsit pe net – torrente 😛 – un „cârnat” de vreo 4 GB de trupe japoneze, nume arhi-necunoscute, dar multe din ele extrem de interesante. Dir En Grey – trupă din generaţia nouă – se bucură deja de apreciere internaţională, dar sunt şi multe alte găşti cu potenţial real. Japonezii din consumatori încet-încet s-au transformat şi în producători şi şi-au învăţat bine lecţia, fac treabă de calitate.
Zilele acestea am dat şi de D’espairsRay, trupă înfiinţată în 1999 şi cu acest „Monsters” ajunşi la al patrulea album.
Hizumi – voce, Karyu – chitară, Zero – bas şi Tsukasa – tobe abordează un Metal modern, Alternativ să-i zic – că-i cool şi trandy 😀 – , amestecă faze Nu Metal, Emo şi Screamo cu sonorităţi Industrial şi reuşesc să combine ingenios şi organic riff-uri grave cu construcţii armonice, pasaje melodice.
Piesele lor au dinamică, au şi o oarecare sclipire exotică, orientală ce le conferă culoare şi îi deosebeşte de miile de găşti predominant americane apărute pe acest segment ca ciupercile după ploaie. (Ce n-aş da pe o ploaie în secunda asta! 😆 )
Amintesc pe alocuri de turcii din maNga una din descoperirile mele plăcute de anul trecut deveniţi notorii anul acesta datorită participării la Eurovision.
D’espairsRay n-au cum să participe la Eurovision…sau cine ştie? 😀 Dar cred că Read more D’espairsRay – Monsters (2010)
Newcomers – Stuffstock 2010
Costineştiul s-a transformat în Mamaia săracilor, Vama Veche în Costineşti.
Mai ţineţi minte din „vremurile de tristă amintire” reclama aceea uriaşă care întâmpina trenurile în Gara de Nord: „nici o masă fără peşte”? Avem la peşti pe plaj! Morţi, cu burta-n sus… da’ sunt moca. 😀
La Costineşti am fost ultima oară în 1996 şi am fost aşa impresionat de n-am mai călcat pe litoralul românesc până-n 2007 când am fost 10 zile-n Vamă. A fost drăguţ, nu-s eu cine ştie ce fiţos, dar mulţumesc, de e să mai văd marea vreodată, prefer să o fac aici sau aici.
Dar nu despre vacanţe vreau să vă povestesc, ci treaba cu Rocku’. Read more Newcomers – Stuffstock 2010
