Home › Posts tagged ştiri › Page 7

ştiri

Avem un nou premier! Ridică ţara până la cer!

Posted on by — 2 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QX9tXvvxmXk]

boc, treci la loc. „Mă văd nevoit” – spune băse pe ton grav – la 10 şi 12 minute şi-l desemnează pe fostul premier şi actualul interimar în funcţia de premier. PNL n-a vrut nici în ruptul capului să stea capră, să pună botu’ la vrăjeală şi-n final probabil să-şi asume responsabilitatea pentru dezastrul iminent.
Mă bucur că e boc premier: n-am să aud – sper – discul acela zgâriat cu „greaua moştenire”. era bine pentru portocalii să aibă PNL-ul alături să ducă greul şi să poartă vina incompetenţei. planul n-a mers.

vin sărbătorile, ca niciodată simt nevoia să-i mulţumesc cuiva că mi-a adus o rază de bucurie. lui Crin Antonescu care ieri, la Cotroceni i-a dat peste ochi lui băsescu cum nu i-a dat nimeni niciodată. unii spun că Antonescu e rigid, atitudinea aceasta nu-i serveşte nici lui, nici partidului, dar mie mi-a dat o satisfacţie fantastică. băse nu se aştepta la asta, replicile lui au fost palide eschive şi iar l-am văzut cu capul plecat. şi sper să-l mai văd aşa cu toate că sunt conştient că-n corzi şi cu capul plecat vom fi noi toţi.

băse e foarte trist. şi tristeţea lui mă bucură enorm. dar să nu ne lăsăm păcăliţi! războiul pentru dezintegrarea PNL-ului este abia la început. majoritatea fragilă obţinută pe moment nu este suficientă pentru transformarea României într-un stat prezidenţial, opoziţia solidă PSD-PNL nu-i pe placul lu’ Popey. lipsă de imaginaţie, lipsă de soluţii, de perspectivă. în vremuri de criză maximă, unica soluţie a lui băse este un căţeluş impotent re-pus în funcţiune şi… funcţie. soluţiile lu’ băse sunt alea care “nu este”. în schimb vom avea circ şi război politic. interesant este că băse a subliniat că vrea să fie consultat şi să avizeze personal miniştrii şi – cel mai important – 6 miniştrii vor fi membrii CSAT, adică băsescu subordonează direct prezidenţiei guvernul şi oarecum prin asta substrage guvernul de sub controlul parlamentului. dubioasă şi totodată interesantă mutare. securizarea guvernului sper că nu este ceea ce sună! ha ha ha! 😛
se depun eforturi pentru tulburări şi-n zona socialistă şi-n tabăra liberală. băse cu toate că a spus că nu mai are ambiţii politice, dincolo de discursul grav despre criză, cred că preocuparea majoră rămâne eliminarea adversarilor politici.
nu ştiu cât ne mai costă şi această obsesie, ce preţ are dorinţa de răzbunare prostească şi nici cât de potent şi potrivit este încă un guvern boc, cel mai slab şi cel mai neperformant premier din ultimii 20, dacă nu 100 de ani pe care i-am avut. da’ nici nu putea băsescu să pună un premier independent care eventual dădea de urma delapidărilor, găsea contractele dubioase, prindea urma scurgerilor de bani în anul electoral… şi, am tot spus asta, campania costisitoare trebuie achitată, cu siguranţă s-au acumulat datorii noi şi masive, trebuia să pună, să menţină conducerea portocalie.
Dar, vox populis, ne-am dus pe… Prut. să nu spun ceva mai… „organic”.

La Chişinău au vin bun, sunt fete frumoase şi au cam scăpat de comunişti. O fi greu să obţii cetăţenia Moldovenească? Promit, dacă ajung la loc sigur, votez şi eu cu băse… ha ha ha! 😛 nu mai candidează? ei nu! modifică constituţia, mare şmecherie! nu, nu din ambiţii politice ci în interes naţional! recordu’ de vreo 25 de ani a lu’ ceauşescu nu e chiar aşa de dificil de egalat! 😀

Back to boc?

Posted on by — 25 Comments ↓

S-a terminat campania, s-a consumat momentul electoral, contestarea şi validarea „noului” preşedinte.
Doi fulgi şi trei rafale de vânt au fost suficiente să paralizeze România. Ambele Românii: şi cea pro şi cea anti băsescu. „Repetiţia cu costume”, maşinile cu pluguri impresionante şi girofarele s-au dovedit absolut inutile în faţa unei ninsori normale, moderate, caracteristice lunii decembrie şi climei. Acum pe bune, ce să faci cu toate utilajele acelea monstruoase într-un oraş sufocat cum sunt Bucureştii? Poate la o ninsoare abundentă pe drumurile naţionale pot fi folositoare, dar nu reprezintă nicio soluţie practică în urbe.
În timp ce realitatea imediată a cetăţenilor este mereu cu totul alta şi – acum după consumarea alegerilor – neinteresantă, politicienii negociază noul guvern.

Pare cert numele „noului” premier: emil boc. PSD şi PNL rămân în opoziţie, au „pierdut” în favoarea grupului de „independenţi” câţiva parlamentari, dar noi să fim sănătoşi! UDMR intră la guvernare: este o mişcare previzibilă, ei depind în cea mai mare măsură de teritoriu, de banii alocaţi de guvern spre teritoriu, nu-şi pot permite opoziţia pe termen lung şi n-au doar de câştigat din guvernare, chiar şi în condiţii de criză. Trădătorii, traseiştii, nevertebratele politice care peste noapte se mută cu votul lor dintr-o barcă-n alta, invocă „interesul naţional”.
Mă întreb doar unde este reforma clasei politice?

Zvonurile mai vorbesc despre un guvern mai subţire, de 14-15 portofolii şi despre desfiinţarea unor ministere ca Turismul şi Tineretului. Asta ar fi un semn de austeritate, pe de altă parte parţial ar mai acoperii din urmele furturilor, licitaţiilor trucate, contractelor păguboase derulate şi în perioada de interimat de udrea şi gaşca PD-L.
Bugetul şi Programul de Guvernare ne este dictat de FMI, asta este certitudine. Nu cred că boc, berceanu, blaga, videanu şi cine o mai fi în tabăra băsesciană au căderea, calitatea, capacitatea, dar mai ales voinţa să aplice măsurile necesare. Sunt măsuri amânate de 20 de ani, nu le-a aplicat nimeni niciodată, s-au fluturat doar idei din când în când. Reforma nu se va face nici în economie, nici în 2010, nici în 2011 şi cu atât mai puţin în 2012.
Nu cred nici în boc, nici în alţii, eventual încă un independent scos din bască de băsescu.
Cum nu cred că-i poate trimite la plimbare acum băsescu pe cei cărora în mare măsură le datorează mandatul: blaga, berceanu, videanu, flutur… Şi nici celor care l-au susţinut din umbră. Campania a fost extrem de costisitoare, datoriile sunt mari… Am tot vorbit despre asta!

Ar trebuii să fim cu un ochi pe Grecia care este cu un pas – nefericit – înaintea noastră. Ar trebuii să ne gândim că Grecia are investiţii majore – vezi Romtelecom – în România şi undele prăbuşirii de acolo se pot resimţii până la Bucureşti. Ar trebuii să privim spre Europa unde şomajul este de aproape 10% şi se estimează creşterea numărului acestora. Noi deocamdată stăm la 6%, dar ştim bine că cifra este falsă, realitatea cred că a sărit de mult peste media Europeană.

Modernizarea statului Român? E ca şi cum am încerca să punem roţi la aspirator. Constat că băsescu se agaţă în continuare de sloganuri şi lozinci, aruncă teme-n aer, dar toate acestea sunt doar baloane de săpun. 10 ani cu băsescu pare o veşnicie… nu cred în surprizele lu’ băsescu, nu-mi plac surprizele lu’ băsescu. Vedem ce ne spune domn’ preşedinte – probabil – în seara asta!

Mă bucur dacă PNL rezistă în opoziţie alături de PSD şi mă bucur dacă PD-L în sfârşit îşi asumă odată o guvernare. Nu mai vreau să aud cum dau vina pe aliaţi şi pe parteneri pentru incapacitatea, impotenţa lor. Dacă mai aud o singură că PD-L este de dreapta, vomit pe tastaură cu siguranţă!
Nu cred că ieşim din criză, nu cred că 2010 o să fie un an uşor, nu cred şi am spus asta de multă vreme.
Mă bucur că băsescu este preşedinte şi mă bucur dacă PD-L o să guverneze după posibilităţi. Este fix ce merităm. Aţi votat bine, au furat bine, să trăiţi bine!

(şi s-a confirmat. update)

casete cu Geoană: vicii, servicii, deservicii

Posted on by — 35 Comments ↓

unii regretă că au votat cu băsescu. este doar începutul. indiferent ce guvern se coace zilele acestea, vine un 2010 negru. am vorbit despre datele problemei, nu revin. alegerile: au fost sau nu fraude, parcă nici nu mai merită să discutăm. sunt tot mai mulţi – evit să spun „specialişti” şi să pomenesc sondaje – care afirmă că dacă s-ar relua alegerile azi, ar câştiga relaxat Geoană. nu ştiu.
mulţi admit că au votat emoţional, impulsiv sau „la plezneală” sau pur şi simplu în ideea – continui să afirm, falsă – împotriva „comunismului”. toate acestea denotă imaturitate, lipsă de responsabilitate.

despre „caseta cu Geoană” se tot vorbeşte de ceva vreme. în fapt, sunt cel puţin două. unul din ele a apărut astăzi pe internet, e de acum un an şi ceva şi filmarea – cu telefon mobil – ne prezintă o ofertă de „donaţie de campanie” în valoare de 5 mii de Euro contra unui loc eligibil pe listele partidului – probabil pentru Euro Parlamentare. din film nu avem reacţia lui Geoană, nu ştim cum s-a terminat „povestea”. ne “scandalizăm” pentru 5 mii de euro după o campanie care a costat milioane… se pare că punem botul cuminte la tot ce ni se serveşte.
celălalt film apărut – deocamdată – doar în discuţie, se pare că-l arată pe Geoană în timp ce beneficiază de un sex oral, o poveste a la Monica Lewinski, pomenită cu mult aplomb de patapievici, dar ne-confirmată – încă – „oficial”.

pe mine mă înspăimântă coloratura securistă din tot ce se întâmplă în ultima vreme.
mi-am amintit de şantajul cu bileţelul aplicat de băsescu contra-candidatului său de la aceea vreme, Năstase, din 2004, „bileţel” ce era o pagină din dosarul de supraveghere al Securităţii şi se referea la relaţiile homosexuale ale lui Năstase, filă de altfel publicată la aceea vreme şi de Vadim în revista România Mare. acum, în ultima săptămână de campanie, băsescu la OTV şi b1 a amintit de caseta cu Geoană – obscur, nu ştim despre care – dar n-au recurs la aruncarea în joc al materialelor deoarece s-a ivit şansa dărâmării lui Geoană prin vizita neinspirată la Vîntu. totuşi, tema casetei a tot fost fluturată şi iată, scoasă pe tapet. playback post-electoral.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=CAd0tIXj2nE&feature=player_embedded]

mulţi au spus că nu l-au votat pe Geoană fiindcă este o marionetă uşor manevrabilă. mă întreb cât de marionetă este de fapt (şi) băsescu şi în mâna cui? a serviciilor evident, a unor oameni din servicii şi din spatele serviciilor. dacă mă supără ceva, este că suntem în continuare manipulaţi, suntem la mâna unor „fantome”.
mă îngrijorează că politicieni, oameni de afaceri, jurnalişti şi bloggeri sunt şantajaţi, ameninţaţi. nimeni nu este inocent.
toţi oamenii au un preţ şi au conştiinţă până la un punct, lingăi şi aplaudaci se găsesc tot timpul, cioturi umane lipsite de caracter de asemenea, însă mă intrigă faptul că unii sunt constrânşi – anihilaţi – cu metode securiste, alţii sunt victimele unor manipulări profesioniste.

este dificil – dacă nu imposibil – să stai departe, să nu vorbeşti despre ce se întâmplă în jurul tău. sau ce credem că se întâmplă, ce se întrezăreşte, ce bănuim, ce ni se sugerează.
„cine a tras în noi? 21-22!” – nu vom avea un răspuns cert niciodată. cred că sunt aceeaşi care au tras şi-n J.F.K. şi a fost acelaşi glonţ buclucaş de la Dallas. dar ca să rămân tot la Americani, citeam acum că doi americani din trei apreciază că Obama nu merita premiul Nobel pentru pace, cu toate acestea Obama a primit joi la Oslo premiul, la doar nouă zile după ce Casa Albă a decis intensificarea operaţiunilor militare în Afganistan, prin trimiterea a 30.000 de soldaţi suplimentari. tot joi, la Bonn la lucrările Congresul Statutar al Partidelor Populare Europene, cancelarul german Angela Merkel, premierul italian Silvio Berlusconi şi şefii guvernelor Olandei, Poloniei şi Luxemburgului l-au felicitat pe traian băsescu pentru obţinerea unui nou mandat. măcar – ieri – Berlusconi s-a ales cu un pumn în figură. poate nici băsescu nu o să scape. mai contează ce decizie o să ia Curtea Constituţională vis a vis de plângerea FSN-ului legat de frauda electorală? sau mai există vre-un dubiu legat de decizia Curţii? sau pe cine interesează că MAE al Rusiei, printr-un comunicat şi-a arătat nemulţumirea faţă de multe declaraţii din campania electorală a candidatului traian băsescu. cea mai ameninţătoare frază din declaraţie mi s-a părut: „Este foarte evident faptul că astfel de declaraţii absurde pot doar să vină în detrimentul dezvoltării relaţiilor noastre bilaterale”. parcă uităm momentele neplăcute din anii anteriori când în momentele friguroase ale iernii, gazul abia mai pâlpâia la aragaz… asta ca să nu reamintesc faptul că plătim cel mai mult pentru acest gaz şi să nu reiau povestea pieţei fabuloase şi partenerului comercial pe care l-am pierdut din prostie. asta, în contextul în care Ucraina vecină deja trage semnale către Europa legate de ameninţarea unei noi crize a gazelor. da, da, da, ştiu: Rusia e rea, comunismul este rău, PSD-ul este rău. am o întrebare şi legat de acest subiect: cine poate să-mi spună câte state mai au regim comunist la ora actuală pe glob? să zicem Cuba, China, Corea de Nord, Venezuela dacă regimul Hugo Chávez poate fi considerat comunist şi o mai fi şi prin Africa una sau două state cu regim dictatorial care şi-au asumat eticheta comunistă. România a fost stat comunist? regimul ceauşescu a fost un regim comunist?
se fac 20 de ani de la schimbarea de regim din decembrie ’89 şi mari schimbări nu sesizez. nici în societate, nici la nivelul individului, dar cele două lucruri cu greu pot fi separate. dacă eu îmi găsesc mie şi generaţiei mele o scuză: eram idealişti şi neinformaţi, cam din 1996 s-a răspândit la nivel global internetul, dacă pe o carte ne este jenă să punem mâna, măcar ăştia tineri nu pot să spună că nu se pricep la butonatul pe internet şi nu au de unde să se informeze.
nu vreau să discut, re-discut aspecte politice. însă îmi este pe zi ce trece tot mai evident că toate subiectele care ni se flutură sub nas şi încing spiritele sunt parte a unui război subtil al serviciilor secrete şi din interiorul acestora. împărţeala „turmei” în stânga – dreapta, buni – răi, noi – ei, este consacrata reţetă „dezbină şi stăpâneşte”. nimic nou.
se apropie momentul comemorării evenimentelor din decembrie ’89, mi-am amintit de cel mai uzat slogan al acelor momente: „fără violenţă”. cu toate acestea avem mii de morţi, protestatari, civili şi militari, nu prea am auzit de nicio victimă din vechile structuri de partid sau securişti. acel „fără violenţă” i-a protejat pe membrii de partid, i-a protejat de furia maselor pe securişti. a fost o manipulare? acum afirm că da.
despre „revoluţie” nici acum nu ştim cu exactitate cum s-a desfăşurat, cum s-a deturnat, cine a fost în spatele evenimentelor, ce servicii interne şi externe au fost implicate. este evident că a fost şi o conjunctură favorabilă şi inevitabilă la nivel internaţional şi ar fi un păcat să spunem că oamenii ieşiţi în stradă în acele zile nu au crezut în nevoia unei schimbări. însă trebuie să admitem că majoritatea manifestanţilor îşi doreau în primul rând înlăturarea lui ceauşescu. şi atunci, ca şi acum asocierea lui ceauşescu cu comunismul sau al lui iliescu cu comunismul este firească, la îndemână, dar nu neapărat şi justificată. comunismul este o utopie, o teorie care niciodată n-a fost implementată în practică cu succes şi în mod curent – de la Stalin la Castro – regimurile comuniste au fost toate dictaturi totalitariste. cred că aici avem şi una din cheile problemei – cel puţin la nivel ideologic: nu cred că avem de dat o bătălie cu o fantomă roşie tot mai palidă şi – în opinia mea – falsă, ci războiul real se dă pentru democraţie şi împotriva sistemelor totalitariste, regimurilor dictatoriale. dacă admitem că această abordare este corectă, desfăşurarea în timp al evenimentelor are o cu totul altă conotaţie.
şi partidul (PCR) şi securitatea au fost desfiinţate sub presiunea maselor în decembrie ’89. a fost nevoie de turbulenţele şi manipularea de la Târgu-Mureş ca securitatea să fie re-înfiinţată. mereu m-a sâcâit un gând legat de schimbarea de putere din ’89: pe de o parte aveam o nomenclatură tot mai bogată, dar sufocată, îngrădită, pe de altă parte o securitate puternică, influentă şi deţinătoare de informaţii şi conexiuni ce reprezentau în sine o enormă putere. unicul mare obstacol în calea dezvoltării, extinderii acestor două clase privilegiate era doar cuplul dictatorial extrem de capricios şi neîncrezător chiar şi cu cei din cercurile apropiate. practic, schimbarea de regim din ’89 a înlăturat această piedică şi a deschis calea liberă pentru cele două clase privilegiate să se desfăşoare în voie şi să prospere.
tranziţia de la regimul totalitar la „democraţia originală” a asigurat-o tot clasa nomenclaturistă comunistă prin ion iliescu. şi au făcut-o suficient de „curat” ca nimeni, niciodată să nu plătească „preţul”. preţul real – dezastrul economic şi social – îl plătim noi toţi. că numele figuranţilor împinşi în faţă este iliescu, geoană sau băsescu, nu are nicio relevanţă. în spatele lor se întrezăresc aceleaşi “feţe misterioase”…

serviciile s-au infiltrat în toate partidele post decembriste şi interesele lor trec peste graniţele partidelor, a aparentei lupte politice. (de exemplu această casetă cu Geoană, evident a fost “servită” din interiorul psd-ului, din anturajul lui Geoană.)

asistăm la un război aproape de tip mafiot între oamenii din servicii pentru supremaţia teritorială, zona de influenţă.
într-un moment critic, când priorităţile reale ar trebuii să fie guvernul, bugetul şi un program viabil de ieşire din comă şi eventual evitarea unui deces naţional tot mai iminent, noi discutăm despre un filmuleţ de 18 secunde care probabil vine să-l elimine definitiv pe Geoană şi să pună punct aşa zisului „proiect Johannis”, forţarea unor mutări din sânul partidelor pentru o reaşezare şi impunerea unui nou guvern sub umbrela preşedintelui băsescu, dar nimic mai mult. totuşi, determinarea cu care se continuă războiul împotriva acelui proiect, mă pune pe gânduri. poate chiar a fost o şansă şi poate chiar a pus în pericol clica securistă. poate.

eu am memorat secvenţa cu Emil Constantinescu când a spus că l-au bătut serviciile. caseta s-a înţepenit în player şi merge pe repeat. ne-au bătut pe noi toţi.

P.S. şi un film cu băsescu.

Fraudarea – anularea – reluarea alegerilor şi un scurt curs de economie

Posted on by — 21 Comments ↓

Dacă duminică noaptea în loc să savurăm un vin fiert, un măr copt, o acadea, o bomboană, o atenţie, căutam buimaci pe internet răspunsul la cine-i preşedinte,  şi dacă teoretic în final lucrurile au rămas cum am stabilit, acum ne-am procopsit cu o nouă dilemă: PSD astăzi depune o contestaţie prin care cere anularea şi reluarea alegerilor.

Vorbind ieri cu un prieten am avut o revelaţie cinică: 1. din 1946 toate alegerile din România au fost manipulate şi fraudate, 2. mereu în spatele manipulării şi fraudării au stat serviciile secrete.
Mai vreţi ceva? Ţaca-paca!

Dar să revenim la turul (tunul) doi al alegerilor prezidenţiale.
Sigur că au fost fraudate. Au fraudat şi unii şi alţii. Însă cei din PSD din postura de partid de opoziţie şi oarecum relaxaţi de certitudinea (inexplicabilă) că alegerile sunt ca şi câştigate au furat mai puţin şi s-au relaxat prea devreme. PDL-ul a fraudat având la îndemână toate butoanele aparatului de stat, dar şi bugetul şi toate resursele financiare şi pârghiile administrative  şi cu determinarea să-l menţină pe băse cu orice preţ în fruntea Statului.
Acum eu am o problemă. Am căutat ore în şir pe internet, dar n-am găsit nici un caz în care un partid de opoziţie să fraudeze alegerile. Nici logică n-are, nici practic nu prea este posibil.
Acum PSD-ul este prins în cuşca legislativă pe care şi-a construit-o singur în anii ’90 fix ca să-şi acopere fraudele şi să facă imposibilă contestarea alegerilor.
Ca o glumă cinică aş spune că există o cale să dovedească frauda: prin auto-denunţ. Dar e doar o glumă răutăcioasă, în practică nu ţine. Legea prevede şi o precizare: anularea alegerilor este posibilă doar dacă cei care fac sesizarea nu au fost implicaţi în fraudare. So!
Însă revin la ce spuneam înainte, conform legislaţiei nu este suficient să dovedeşti fraudarea – fie ea şi masivă – conform legislaţiei trebuie să dovedeşti că ele au fost fraudate într-un anume sens, au schimbat rezultatul final al votului.
Practic este imposibil. Chiar dacă PSD reuşeşte să aducă dovezile unor fraude cum ar fi votul multiplu, votul în ţară a unor cetăţeni dovediţi a fi plecaţi din ţară sau votul persoanelor decedate, este imposibil de dovedit în favoarea cui au votat aceştia fiindcă votul este secret.
Pe de altă parte, toate acestea sunt infracţiuni penale şi se pedepsesc individual, dar nu conduc implicit la anularea scrutinului.
Şi revin la cinismul de la început şi spun că PSD culege roadele „democraţiei originale” plantate şi cultivate cu sârg de iliescu şi compania.
Celălalt aspect iese din sfera legislativă: CC-ul niciodată n-a luat o hotărâre importantă în defavoarea puterii. Asta spune mult despre trâmbiţata, dar ne-efectuata reformă instituţională, despre cât de independente sunt puterile în Stat.

băsescu rămâne indubitabil preşedinte şi nu doar al celor 5 milioane de prostiţi şi pupincurişti care l-au votat, ci al tuturor românilor.
Aici apar şi primele probleme: scorul strâns, ideea implementată că băse a ieşit preşedintele diasporei, dar practic a pierdut alegerile în ţară, fac noul mandat cel puţin şubred. Dacă România era o ţară normală în condiţii social-economic normale, nu era nicio problemă. Dar când ai doar 5 milioane de voturi din circa 12-13 milioane de cetăţeni cu drept de vot şi la o populaţie de 22 de milioane şi câştigi cu un avans de circa 70.000 de voturi, greu poţi să ceri “poporului” să mai strângă cureaua… dacă mai există şi suspiciunea unei fraude masive, treaba devine nasoală. dacă la asta adăugăm şi ideea că preşedintele a câştigat cu votul celor aflaţi în afara ţării… cine să strângă cureaua?

Însă economic şi social avem mari-mari probleme.
Din trimestrul IV al anului 2008, economia a intrat în picaj şi de la creştere economică de +8% finele anului 2009 ne arată o scădere la -8%. Ar trebuii să vorbim şi despre acel +8% mincinos. Creşterea a provenit pe de o parte din banii veniţi de la „căpşunari” (unii susţin că circa 2%), pe de altă parte din credite. Creditele sunt bani virtuali, ne-produşi, inexistenţi, bani care – teoretic – urmează să fie produşi – acoperiţi – prin muncă şi produse din viitor. Aici noi avem o mare-mare problemă: n-am produs şi nu prea producem nimic. De aici au apărut şi problemele populaţiei la restituirea creditelor, prima oară la nivelul mic, al electro-casnicelor, apoi încet-încet urcând la creditele de nevoi personale, la leasing-urile la maşini, creditele pentru case.
Ce s-a întâmplat în 2009? Nu ştiu dacă aţi sesizat, dacă vă amintiţi, dar la primele discuţii cu FMI-ul aceştia au pus condiţia ca împrumutul să fie investit în economie şi infrastructură, în dezvoltare ci să nu fie folosit la acoperirea deficitului bugetar. Nu ştiu ce a promis la aceea vreme guvernul boc (ei! la suprafaţă ştim, dar nu ştim dedesubturile), însă până la urmă, într-o primă fază şi FMI-ul a spus ok şi s-a semnat acordul, au început să curgă banii. Problema este că guvernul nu şi-a respectat nici promisiunile cunoscute, nici cele din spatele uşilor închise şi toţi banii s-au risipit pe de o parte în salariile bugetarilor, în plata asigurărilor sociale şi al pensiilor, pe de altă parte în neant. La capitolul „neant” avem două aspecte distinse: pe de o parte foarte mulţi bani s-au scurs spre clientela politică prin contracte păguboase, pe de altă parte există suspiciunea că mare parte din împrumut s-a întors de unde a venit, adică-n Vest, prin intermediul băncilor şi corporaţiilor rămase decapitalizate. Acest fapt a fost oarecum confirmat la un moment dat de câteva declaraţii a lui Isărescu, dar şi premierul boc a pomenit despre fenomen.
Proasta gestiune a banilor – proastă pentru noi – s-a datorat în primul rând anului electoral. Cum spuneam şi ieri şi altă dată, a fost o campanie excesiv de costisitoare, cea mai scumpă de până acum în condiţiile unui an de criză. Este absurd şi economic inexplicabil.
Datorită nevoii imperative de a controla Internele şi Administraţia, PD-L a provocat cu bună ştiinţă acum două luni criza guvernamentală – ce de altfel a venit la ţanc şi PSD-ului, de ce să nu spunem şi acest lucru? – însă reversul inevitabil a fost îngheţarea (suspendarea) acordului cu FMI şi amânarea (sau pierderea) ultimei tranşe din împrumut. Astfel Statul s-a împrumutat de la băncile particulare cu dobândă mult mai mare pentru acoperirea cheltuielilor bugetare pentru luna decembrie. Nu deschid din nou subiectul că în condiţiile în care nu sunt bani nici de pensii şi salariile bugetarilor, udrea a continuat nestingherită semnarea contractelor extrem de păguboase pentru stat şi cam asta a făcut şi berceanu, fluture şi videanu, mai rău, blaga care nu este doar demis şi interimar, dar şi suspendat, a continuat să-şi vadă liniştit de „treabă” la minister.
Dar să revenim la aspectele strict economice! Dacă totuşi obţinem în 2010 şi ultima tranşă de 3 miliarde de la FMI, banii ajung cel mult pentru încă două luni. Să zicem trec lunile ianuarie-februarie. Staul se mai poate împrumuta câteva luni din zona băncilor private din România, apoi fiind atins limita maximă admisă, şi mai scump de la băncile din Vest, însă aceste împrumuturi au cel puţin două aspecte păguboase. Pe de o parte dobânda este foarte mare, pe de altă parte astfel Statul face concurenţă neloială firmelor din zona privată şi practic le lasă pe acestea fără finanţare. De aici rezultă două consecinţe directe: 1. o serie de firme vor falimenta şi astfel scad contribuţiile la bugetul de Stat, 2. creşte numărul de şomeri care împovărează acelaşi buget de Stat.
Şi să terminăm cu subiectul împrumutului de la FMI, din 2010 Statul trebuie să înceapă rambursarea acestui împrumut, ce conform calculelor economiştilor, reprezintă undeva între 2 şi 3 % din PIB, Produs Intern Brut sublim, dar inexistent. Din ce ţin eu minte, prin 1996-1997 CDR-ul a avut mari-probleme cu rambursarea unor credite ce reprezentau la aceea vreme doar 1% din PIB şi atunci situaţia economică era ceva mai bună. Cum spuneam, urmează căderea RON-ului, inflaţie şi şomaj estimat la 10%, dar care ştim cu toţii, în termeni reali înseamnă mult mai mult.

Ştiu, pentru unii provoacă dureri de cap astfel de discursuri economice, nu înţeleg o iotă din ce am spus, dar asta este o abordare necesară şi extrem de simplistă, pot spune elementară a situaţiei reale în care ne aflăm. Nici eu nu sunt economist, nici măcar semidoct nu pot pretinde că aş fi, faptul că în anii ’90 citeam cu stricteţe ziarul Capital şi de ani de zile citesc cu interes presa economică, nu mă face cunoscător al acestei zone şi al acestui fenomen.

Ce vreau să spun este că mă îndoiesc că politicul o să soluţioneze problemele economice şi implicit sociale. Indiferent de ce super-guvern cu ce mega susţinere politică ar veni la conducerea ţării, are o sarcină chiar şi teoretic imposibilă.

Mi-e cumva milă de Geoană şi Antonescu. Geoană ieri se agăţa cu disperare de alianţa deja constituită cu PNL, UDMP şi minorităţile ca fiind singura viabilă.
Situaţia ambilor lideri şi ambelor partide este destul de asemănătoare. Există presiuni din vârful partidului care doresc o alianţă cu PD-L-ul şi există presiuni din teritoriu unde mulţi primari suferă din lipsa alocărilor de fonduri de la centru şi cer intrarea la guvernare. Nu trebuie uitat nici faptul că-n partide sunt şi mulţi oameni de afaceri sau cu interese economice, campania a costat mulţi bani, toţi vor să-şi recupereze într-un fel sau altul investiţiile şi asta este posibil doar fiind la… ciolan. Astfel – politic – orice este posibil.

Poziţia fermă a lui Geoană şi Antonescu a fost rapid etichetată ca fiind “rigidă”. Eu cred că este verticală şi aproape unică în peisajul politic românesc. Dacă stăm şi gândim la rece, voturile pentru Geoană au reprezentat în mod clar o poziţie clară împotriva lui băsescu. Eventuala intrare la guvernare al oricărui partid alături de PD-L este cea mai mare greşeală posibilă.

Eu – dar evident nu depinde de mine, nici măcar nu mă ascultă nimeni – zic că acum ar trebuii sprijinit un guvern minoritar PD-L, ăsta Negoiţă care aşteaptă la rând sau care o fi. Să guverneze PD-L-ul şi băse singuri şi să-şi asume însfârşit responsabilitatea. Să arate poporului de ce sunt în stare.

Am tot auzit şi că suntem în Europa, cum s-au exprimat unii: suntem înăuntru. Nu, nu suntem, n-am fost şi – dacă mă întrebaţi pe mine – nici nu o să fim. Am uitat că majoritate vocilor din UE nu au fost de acord cu aderarea României şi au susţinut şi înainte de aderare, dar şi după, că nu suntem pregătiţi. Aderarea noastră s-a datorat în primul – şi ultimul – rând conjuncturii geo-politice, suntem un tampon la graniţa cu Rusia. Atât. Nu suntem nici măcar ruda săracă. Nu suntem în Europa nici ca grad de civilizaţie, nici cultural, nici social, nici economic şi nici politic. Nu suntem nicicum. Pe lângă rolul nostru de tampon suntem doar un fel de groapă de gunoi unde Vestul a aruncat tot ce nu folosea şi suntem o piaţă de desfacere pentru produsele lor. Şi cam atât. Probabil nu vom fi lăsaţi să murim de foame, dar nici nu vom fi ajutaţi să scoatem capul la suprafaţă. Iar noi – încă o dată – nu cred că suntem dispuşi nici să punem osul (şi capul) la treabă, nici să ne murdărim mâinile.

Am susţinut proiectul Antonescu-Geoană fiindcă a fost singurul proiect prezentat înainte şi în timpul campaniei. Nu sunt deloc convins că ar fi funcţionat şi că avea soluţiile de ieşire din actualul impas. Dar cum am spus, a fost singurul proiect prezentat. băsescu a vorbit despre moguli, comunişti, numai bazaconii fără nicio noimă şi fără nicio legătură cu realitatea. bine că măcar după agitaţia din noaptea de duminică, acum se dă “zen”! 😛 😛 😛

Văd că euforia victoriei împotriva comunismului n-a trecut nici acum. Dacă înainte mă mai gândeam că electoratul a fost manipulat, mituit, prostit, pe zi ce trece realizez că din păcate într-adevăr avem de a face cu o masă de proşti. Cel mai trist este că foarte mulţi tineri marşează în continuare pe ideea anti-comunismului. Puşti în tricouri Che Guevara (i-au văzut profilu’ pă Hi5 şi cică e revoluţionar)  care luptă împotriva comunismului. Cool. Dacă încerci să porţi o discuţie despre comunism cu ei, epuizezi subiectul în circa 60 de secunde, unicul lor „argument” este că „PSD-ul este rău”  şi tot ce afli de la ei îţi este folositor ca datele despre intensitatea vântului şi direcţia sa când eşti rătăcit fără busolă la Polul Nord. Dacă în 1989 eram suficent de tânăr (şi prost) să ies în stradă şi să-mi risc pielea, promit solemn că dacă o fi să mai prind în viaţă vre-o bubuială, fug repede la chioşcul de la colţi (că-i deschis de Paşti, Crăciun, Revelion şi… revoluţie) , îmi cumpăr 5-6 bacsuri de bere şi 2 cartuşe de ţigări şi mă instalez comod la televizor. Să mai fie ciuruiţi şi alţii! 😛 😛 😛 Mai promit că pe cei care o să moară n-am să-i mai numesc proşti, ci eroi. (Sunt curios câţi din ăştia cu gura mare au şi coaie să iasă-n stradă când şuieră gloanţele pe lângă ureche – şi viaţa nu-i ca Counter Strike-ul, da’ asta-i o altă poveste! 😛 )

O soluţie totuşi există. E tot de la băsescu. Pardon, singura de la băsescu. Nu de legalizarea drogurilor uşoare este nevoie ci direct de prescrierea lor obligatorie la toată populaţia de la noi născuţi până la pensionarii octogenari. Poate aşa ieşim şi din căcatul acesta sau măcar o să trăim cu iluzia că putem ieşii. Că tot suntem la vânătoare de fantome.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6EefPcht54c]

Peisaj post-electoral: bananiera de morcovi

Posted on by — 19 Comments ↓

Mă gândeam să scriu despre cum mă scobesc în nas, apoi cum fac biluţe şi pe unde le lipesc. Pe bune! Ar fi un fel de tras linia şi de luat de la capăt. M-am săturat de starea de fapt. O stare cam… stătută. Nu s-a schimbat mai nimic după schimbarea de regim din ’89, tranziţia interminabilă nici măcar în reluare nu rulează şi ne-am împotmolit în propriile noastre minciuni. Suntem creştini dinaintea lui Isus, suntem harnici, primitori şi buni. Eu nu sunt bun. Şi m-am plictisit să mint şi să mă mint, să-mi induc ideea că aş fi bun şi să joc rolul că sunt bun şi poate de la un punct în colo să şi cred că sunt bun. E o nebunie, ştiu. Dar e viaţa mea, e viaţa ta, viaţa noastră, ne-am obişnuit cu demenţa asta şi am acceptat-o, am confirmat-o ca normalitate.

„Un fleac! M-au ciuruit!” – spunea prin vocea lu’ Sergiu Nicolaescu, comisarul Moldovan în film. băsescu – n-am să-i mai scriu numele cu literă mare nici lui, nici multor altor politicieni – a întors-o şi cu zâmbetu’ alungit pe faţa strâmbă s-a uitat la juma’ de popor şi aşa s-a născut: „Un fleac! I-am ciuruit!”. Până ieri dimineaţă n-am crezut că şi visele pot fi ciuruite. M-am înşelat încă o dată. Dar la noi mereu se găseşte un precedent care să se transforme în regulă şi devine obişnuinţă.
Agonie şi extaz. Cum o fi să fi preşedinte pentru 11 ore? Să te culci cu visul unui mandat de 5 ani şi să te trezeşti iar un „nimeni”? M-am culcat şi eu cu un nou preşedinte-n minte şi m-am trezit tot cu cel vechi. Şi a fost nasol. Mai bine-mi fura cineva perna, plapuma. De exemplu blaga, ministrul de interne demis-interimar-suspendat care în atare condiţii nu prea ştiu ce mai caută prin sediul ministerului şi cu atât mai puţin cum de a condus în ziua alegerilor o şedinţă ad-hoc? Dar mai contează?! “Am învins ca-n 2004” înseamnă că şi atunci s-au furat alegerile?
Mă întreb dacă toţi cei care au picat în capcana demagogică pusă la cale de servicii cu „mişcarea anti-psd” şi ameninţarea fantomei roşii, vreodată o să-şi recunoască vina, vreodată o să-şi ceară iertare? Nu că ar conta, dar nu vreau ca proştii să repete greşelile şi să dea din umeri spunând că istoria se repetă.
băsescu preşedinte înseamnă continuarea stării conflictuale şi fragmentarea societăţii. Faza zilei probabil este telefonul dat de realesul preşedinte fostului premier tăriceanu: „Băi căline, te bagi la o guvernare iar cu mine?” Şi surpriză, călin onorat, cu glas tremurând, a răspuns prompt: „da şefu’, cum să nu!”. Într-un moment în care liberalii păreau fortificaţi, din câteva mişcări vine băse şi-i face praf. Intră la guvernare sau mai smulge băsescu o bucată din PNL, îşi desăvârşeşte opera în ceea ce priveşte nu doar distrugerea dreptei, dar în general a ce înseamnă pluripartitism, îşi bătătoreşte calea spre realizarea mult visatului partid unic, prezidenţial.  Trăim într-un stat banaieri cu morcovul în cur zi de zi. Culmea, juma’ din popor spune cu mândrie: bagă şefu’ că ne place! 😛

Lucrurile nu arată bine nici în curtea psd. Sunt mulţi care doresc revenirea la putere. Nu cred că Geoană – încă nu pot să mă hotărăsc cum să-i scriu numele – rămâne la conducerea partidului, şansele reformării partidului sunt practic nule şi ca şi în cazul PNL, există posibilitatea unei rupturi.

Am tot vorbit despre moartea capitalismului şi despre lipsa unui sistem viabil, adus la zi care să-l înlocuiască şi spuneam că aici cred că se află şi cheia actualei crize globale. Multă vreme am considerat şi eu nefirească aproprierea Geoană-Antonescu, însă acum încep să văd lucrurile uşor diferit. Cred că am ratat cea mai mare şansă de reformare în profunzime a întregului sistem. Am mai spus şi faptul că nu cred că abordările politice mai au vreo semnificaţie reală şi asta, dacă admitem că sistemul capitalist este mort, are sens, putem înţelege că nici valorile tradiţionale de stânga sau de dreapta nu mai au nici relevanţă, nici eficienţă şi este nevoie de o abordare nouă, reaşezată pe realitatea nouă, ajustată la necesităţile actuale. Cred că acest cuplu Geoană-Antonescu ar fi putut pune bazele acestei noi ideologii pe care eu nu o văd neapărat politică.

Însă revin şi spun ce am afirmat şi ieri: cred că am ucis din faşă şansa şi dacă planurile băsesciene vor da rezultate, s-ar putea să fi eliminat şi cei doi lideri care puteau aduce schimbarea.

Adevărul este că ne temem de schimbare, de nou, de necunoscut şi oricât ar părea de absurd, preferăm răul pe care pretindem că-l cunoaştem. Însă nu reuşim să vedem dincolo de minutul următor, nu desluşim ce este în spatele pereţilor de fum.

2010 va fi probabil cel mai dificil an şi poate şi unul decisiv pentru viitorul nostru şi al ţării. Ne-am îndatorat mult peste posibilităţile reale de a rambursa aceste împrumuturi, datorită anului electoral aceşti bani au fost irosiţi totalmente prosteşte, venim după o cădere economică în termeni reali de 16%, căderea RON-ului pare inevitabilă şi asta aduce inflaţie, ridicarea fiscalităţii o să conducă la noi falimente, adică şi mai puţini bani la buget şi creşterea cu numărul şomerilor şi la cheltuielile statului, pe scurt, suntem pe o pantă descendentă şi indiferent cine ar venii la guvernare, are o misiune aproape imposibilă de a frâna măcar acest trend foarte previzibil.
Menţinerea lui băsescu în fruntea ţării agravează situaţia. A fost evident vizibil, campania lui băsescu şi al pd-l-ului a fost pe departe cea mai costisitoare. Să nu ne facem iluzii că au făcut-o pe banii lor, doar nu-s proşti ca noi!  Nu, noi vom plătii cu vârf şi îndesat tot, noi, contribuabilii. O să asistăm iar la zeci şi sute de contracte păguboase oferite clientelei politice, tot familia şi apropiaţii familiei băsescu, udrea, ridzi, videanu, blaga, boc, berceanu şi sulfina… şi cum banii sunt puţini, o să tragem la jug şi mai tare.

Mai mulţi prieteni m-au întrebat zilele acestea de ce m-am implicat atât de mult în politică. Nu, n-am reale preferinţe politice, cu toate că admit că simpatizez liberalismul şi abordarea de dreapta şi nu, nu-mi place politica. Însă vrem-nu vrem, politicul îşi pune amprenta inevitabil pe viaţa noastră, ignorând-o, ignorăm viaţa, ne eschivăm prosteşte de a fi responsabili. Şi eu am o singură responsabilitate: cea faţă de copilul meu.

Ieri toată lumea calcula cum a câştigat băse alegerile cu voturile românilor plecaţi şi iar s-a declanşat un fel de val de ură, am auzit din multe direcţii „să vină ei şi să trăiască cu el”. E o idee – he he – dar de ce ar cântării votul lor mai mult ca voturile celor 5 milioane care l-au votat în ţară? Şi dacă tot se vorbeşte de fraudare, cred că măsluirea acestor voturi ar fi mult mai simplu de realizat şi avem acel procent fascinant de 94% obţinut de băse în Republica Moldova care spune tot. Să nu aruncăm pisica moartă dincolo de gard! Ani de zile cei din diasporă nu reuşeau să voteze fiindcă lipseau secţiile de votare. Poate că muţi români plecaţi l-au perceput pe băsescu de dreapta, poate a persistat imaginea lui din 2004 şi revin, poate mulţi nici nu ştiu că au votat. Dacă cei din diasporă s-au uitat pe internet şi au văzut isteria anti-psd probabil chiar au crezut că mâine ne înghite iar balaurul roşu şi evident, l-au votat pe băsescu. Să nu dăm vina pe ei pentru prostia noastră! Nu îmi e simpatic Ponta, dar a spus un lucru corect: dacă câştiga geoană cu un avans de 10 procente, lucrurile erau clare şi nu se puteau fura alegerile, nu existau suspiciuni. Nu cred că este corect să stigmatizăm acum „căpşunarii” care ani de zile au crescut PIB-ul ţării cu procente sănătoase şi indirect, ne-au făcut viaţa ceva mai uşoară.
Toată campania m-a deranjat faptul că s-a depus efort propagandistic şi manipulativ pentru a fi dezbinaţi: nu băsescu, nu geoană. Am ţinut minte acum ceva ani o teză: dacă vrei să exprimi o idee, să transmiţi un mesaj, să nu-ţi începi fraza, propoziţia, sloganul, cu o negaţie. Uite că teoria iar nu s-a pupat cu practica şi aceste „nu”-uri scrise cu litere mari, culori stridente au creat o prăpastie adâncă în societate, au împărţit oamenii în tabere radicale, au stârnit emoţii şi reacţii aproape inexplicabile. După spălarea pe creier să vedem cât de fericiţi o să fie şi unii şi alţii cu ce urmează să adunăm. Împreună, că nu avem încotro.

Primul blog de după ultimul. Am vrut să povestesc despre mine, biluţele mele şi… am bătut iar câmpii. Nu sunt bun aşa că pot să mă laud. Puţin. Lumea spune că s-a săturat de politică, însă ieri datorită confuziei cine este preşedinte mi-a sărit traficul inimaginabil. Dacă în mod curent am 100-200 de vizitatori, cu rare vârfuri de 300-380, ieri am avut 842. De azi, cred că măcar din acest punct de vedere lucrurile revin la normal şi încerc să redevin şi eu normal. Zarurile au fost aruncate, mă întorc la ale mele, dacă totul este haos, măcar până unde ajung cu gândul, încerc să (îmi) fac ordine. Sub mormanul de deşeuri creşte iarba, cresc flori, dincolo de cenuşiul orbitor sunt mii şi mii de culori şi nuanţe. Nu vreau să apuc ziua în care să mă uit în oglindă şi de acolo să mă studieze cu ochi neîncrezători un străin. Şi până una-alta, mai am o grămadă de lucruri de făcut. Fleacuri. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=V1Gn0e7kvTA]

Rezultate finale, alegeri 2009: Escu, prostia şi ciolanul

Posted on by — 16 Comments ↓

După prea mulţi de Escu la cârma ţării, geoană mi-a fost finalmente uşor simpatic fiindcă ar fi rupt acest şir cel puţin aparent nefast. Ştiu, e o prostie, dar încercam să-mi găsesc argumentele să pun ştampila în pătratul lui. Am ajuns aici fiindcă boborul i-a creditat pe cei doi candidaţi de stânga: băsescu şi geoană. Dreapta este susţinută în continuare de cel mult 20% dintre alegători, eu cred mai repede cifrele, decât vorbele.
Încerc cumva să înţeleg cum se împacă teama de comunism cu nostalgia vremurilor când locul de muncă era sigur, partidul „dădea” case şi tot românul făcea un concediu la mare, dar sincer, nici cum nu reuşesc. Am auzit tot mai des – şi de când şi cu criza – şi mai des că „ce bine era înainte” de la cei mai în vârstă şi prin manipulări profesioniste, pe partea cealaltă s-a creat în rândul tinerilor un val „anti-PSD”. Din acest amalgam aparent incompatibil, băse şi-a construit un bazin electoral de circa 5 milioane de votanţi. Nu prea îi înţeleg nici pe tinerii care la revoluţie purtau încă scutece şi în toamna asta i-a luat valul anti-comunist. Nu vreau să fiu răutăcios, dar gândul mă duce la drogurile uşoare promise de tataia băse că le legalizează. La urma urmei şefu’ statului nu o dată a declarat şi că şcoala e cam pierdere de timp, lucrurile au un sens.
Şi – deloc de neglijat – sunt serviciile. Nu mai este securitatea, sunt mai multe, mai discrete şi… mai eficiente.
Mi-am amintit de nefericitul Emil Constantinescu care a refuzat să bată palma cu ele şi în final de mandat a trebuit să se recunoască înfrânt. Părea patetic atunci, dar cred că am subestimat gravitatea adevărului spus atunci. băsescu n-a ezitat să bată laba cu serviciile. Dosarul lui băsescu este curat şi parfumat, dar asta în România nu înseamnă absolut nimic: mâine şi eu şi ori care dintre noi ne putem trezi cu dosar de turnător la fel de simplu cum „băieţii deştepţi” au dosarele curate. Istoricul vizibil al preşedintelui băsescu legat de servicii a început cu ziariştii răpiţi în Irak, a continuat cu evaporarea lui Hayssam, s-a întrezărit în unele din afacerile familiei băsescu şi s-a evidenţiat în ultimele două săptămâni de campanie prin intoxicarea şi manipularea masivă, extrem de profesionistă, o spălare pe creier impecabilă. Şi s-a văzut asta clar la „contra-manifestaţia” de la Timişoara pe 1 decembrie: pancarde, bannere, steaguri, activişti şi agitatori. Toate acestea indică organizare şi bani. Cum am mai spus, siturile gen „NU geoană” şi „România Anti-PSD” au apărut din senin şi sunt anonime, ne-asumate, în schimb au circulat mii de mesaje pe mail şi sms ce chemau lumea ăn stradă la manifestaţii şi contra-manifestaţii. Pentru toate acestea este nevoie de structuri şi organizare şi toate acestea l-au servit impecabil pe candidatul băsescu.
Nu spun că unii n-ar fi pus botul cu bună credinţă, dar asta nu schimbă sau scuză faptul că au pus botul.

Războiul dintre maşina de partid şi servicii a fost câştigată detaşat de servicii. Şi – trebuie să admitem – este normal să fie aşa. Asta şi-n contextul în care PD-L este în egală măsură moştenitoare al activelor şi structurilor aceluiaşi partid comunist, plus fiind tocmai la guvernare, a controlat bine prin prefecţi, administraţia locală şi organele Ministerului de Interne în mare măsură şi desfăşurarea alegerilor.

Fraude s-au făcut de ambele părţi, foarte probabil PD-L-ul de data aceasta având mai multe pârghii, a reuşit o fraudare mai masivă. Poate asta a determinat rezultatele, poate că nu. Din punctul meu de vedere nici nu este un aspect foarte important. Pentru 100 RON la ţară omul l-ar fi votat şi pe dracu. Sărăcia în care marea majoritate a populaţiei se zbate este nu doar departe de standardele europene, dar departe şi de cele balcanice. Cred că mita, frauda morală a tras în cumpănă mai mult ca oricând. Şi ce nu s-a putut cumpăra, s-a furat. Cred că a existat o uşoară relaxare prematură şi-n tabăra PSD-PNL şi asta s-a văzut la ieşirea triumfală a lui geoană imediat la anunţarea exit poll-urilor. Nu reiau povestea nopţii care a urmat…

Dacă duminică seara nu mă bucuram de victoria pe care geoană şi-o anunţa pompieristic ci aveam doar speranţa că PSD-ul cenzurat de Antonescu şi PNL pot forma un guvern echitabil şi funcţional sub conducerea unui premier nu providenţial, dar măcar promiţător, acum nu mai am nimic de ce să mă agăţ.

Suntem în stare de avarie de 20 de ani, tranziţia pare eternă, pedalăm la o bicicletă fără roţi, cu lanţul de gât şi ghidonul în aer. Dacă după mineriadele de la începutul anilor ’90 circa 2 milioane de români au ales pribegia, acum situaţia la nivel global este mult mai complexă şi economia suferă peste tot.

Indiferent cine şi ce guvern o să facă acum, situaţia este extrem de gravă.
Pentru o eventuală nouă tranşă de la F.M.I. până pe 10 decembrie ar trebuii aprobat bugetul pentru 2010. De două luni nu avem guvern, a expirat şi bunica interimatului. Căderea RON-ului pare imparabilă, urmează inflaţia, un şomaj preconizat la peste 10% şi dumnezeu ştie ce alte “bucurii”. Şanse pentru un nou guvern PD-L care să treacă prin Parlament sunt destul de mici. Nu exclud dezertări din PNL, PSD, nu exclud cooptarea la guvernare a UDMR-ului care şi-a lăsat o portiţă de dialog cu PD-L-ul, cum nu putem exclude nici o reorientare a PNL-ului, mirosul de ciolan, cât de subţire ar fi slăninuţa, tentează o mare parte din partid, cum au acceptat ideea coabitării cu PSD-ul, nu e chiar aşa un compromis o „împăcare istorică” cu PD-L-ul. Şi astfel de semnale apar tot mai insistent dinspre tabăra liberală. O astfel de mişcare cred că-l scoate din scenă pe Antonescu şi poate îngropa definitiv PNL-ul. Dar scuza „interesului naţional” justifică foamea acumulată în băncile opoziţiei de mulţi lideri influenţi din partid… Putem asista şi la o nouă rupere a partidului… Perspective sumbre, dar din partea majorităţii politicienilor nu mă aştept la nimic bun de multă-multă vreme. Eu unul nu cred că mai suport o zi să văd sau să aud de udrea, blaga, videanu, berceanu, hrebenciuc, vanghelie, mazăre, sulfina şi şi şi…

Nici soarta lui geoană nu pare prea luminoasă. Am spus de mult timp că geoană va fi victima sigură al acestei campanii şi acest lucru s-a adeverit. N-a reuşit să reformeze PSD-ul şi dacă acest eşec se confirmă, cu siguranţă o să fie înlăturat de la conducerea partidului socialist.
Dracu ştie cine o să vină în fruntea PSD-ului, dar cei care sperau la reformarea partidului, cred că pot să uite încă o dată de asta. Şi sunt voci şi-n PSD care nu exclud revenirea la guvernare alături de PD-L.

Eventulalele alegeri anticipate nu cred că ar schimba nici actuala balanţă de forţe şi ar aduce şi mai mult haos în sistemul şi aşa bulversat, dar şi în societate.

Ei n-au nicio jenă, n-au nicio apăsare. Greul tot noi îl tragem, rău tot nouă ne va fi şi-n următorii 5 ani. Viaţa noastră, problemele noastre nu mai contează până la următoarele alegeri…

Cred că pe lângă şansa ratată a unui guvern proaspăt şi al accederii la putere a unei generaţii mai tinere, am ucis nu doar şansa dar şi această generaţie. Niciodată nu am simţit atât de inutilă revoluţia din ’89 ca acum.

Niciodată n-am fost atât de trist. Poate doar când a murit mama. Şi niciodată nu m-am temut aşa de mult de ziua de mâine, nici când în ’88 eram în arestul securităţii.
Şi îmi este ruşine. Ruşine că m-am născut, că trăiesc şi – probabil – am să crap în România.

Nasol moment, mişto colivă! – Geoană preşedinte

Posted on by — 26 Comments ↓

S-a gătat votul, se numără voturile. Scor strâns, exit poll-ul îl indică pe… geoană.
Nu, nu sunt fericit, nici măcar nu mă bucur.
Şi nimeni nu are de ce să se bucure. E un fel de… am înfrânt. Sper, pentru ultima oară. Nu mai vreau încă o rundă de alegeri unde se bate partidul cu securiştii. Nu mai vreau încă o campanie încrâncenată, nu mai vreau alegeri unde nu raţiunea şi programele să conteze ci sentimentele. Învinsul trebuie să aibă demnitate şi nu scoată lumea-n stradă aiurea şi să nu iasă definitiv din istorie pe uşa din spate. Fără alte contra-manifestări, fără alte mitinguri, fără dosuri de palmă. De opoziţie este poate mai mare nevoie acum ca niciodată. O opoziţie activă şi constructivă. Nu de promenadă, nu de propagandă.

Acum tot ce contează este ca de mâine să ne punem pe treabă. Şi noi cei de foarte jos şi cei de sus.
Nu mă interesează nici ce au promis unii şi alţii, nu contează nici pe cine şi de ce am simpatizat, contează ca de mâine să se facă treabă. Dacă nu se va face nici acum, în al 13-lea ceas, nimic nu contează.

Anul 2010 o să fie un an foarte-foarte dificil şi economic şi social şi… politic.
Sper că s-a terminat definitiv cu „las’ că merge şi aşa”, cu „noi ne (pre)facem, ei se (pre)fac”, cu tot bullshit-ul care ne caracterizează. Vreau prea mult?
Nu e mult, e responsabilitatea noastră, pentru copii noştri şi viitorul acestei ţări. M-am născut aici, o iubesc şi aş vrea să mor liniştit aici. Avem încă o şansă… trebuie să fim responsabili. Este chiar ultima. Depinde de noi. Toţi.

Acum… la treabă. Nu mai avem de ales. Eu nici nu mă mai culc.

Iubim România: huo!

Posted on by — 20 Comments ↓

1 decembrie, Ziua Unirii, Ziua Naţională a României devine de la an la an tot mai mult ziua Dezbinării.
De ceva vreme mă frământă această constatare: căutăm cu disperare conflictele, lucrurile care ne separă, ne deosebesc, ne dezbină, produc scandal, incită şi nici în ruptul capului nu vrem să tragem dracului o linie şi să încercăm să facem ceva împreună.

Hagi este mai iubit în Turcia, Nadia este mai respectată-n America şi dacă ne întoarcem în timp vedem că Brâncuşi şi mulţi alţi artişti şi intelectuali români au cunoscut aprecierea în Franţa sau în lume, dar nu acasă.
Acasă ne furăm căciula unul altuia, ne dăm în cap, ne împroşcăm cu noroi. M-a stârnit oarecum ce a spus ieri o prietenă: Încă sper în ziua când vom fi mândri că suntem români…
Am mai vorbit despre mituri şi mitocănii, despre discrepanţa dintre ce spunem şi ce facem. Acuzăm politicienii că vor să confişte fiecare sărbătoare în interes personal, în scop electoral, dar nici noi nu suntem mai breji. Dacă mulţi nu ştiu cu exactitate ce se sărbătoreşte de fapt pe 1 decembrie cum nu ştiu nici Imnul Naţional, asta nu ia împiedicat nici anul acesta să se îmbulzească la fasolea cu cârnaţi împărţită moca.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MNKInZjliLU&feature=PlayList&p=24C0EC83C843EE7B&playnext=1&playnext_from=PL&index=1]

Ce se petrece acum este nu doar încă o anormalitate fabricată şi întreţinută din umbră, dar şi un joc extrem de periculos. Campania mutată pe internet este un mod neasumat de a duce un război, de a intoxica şi a manipula oamenii, de a-i stârnii şi a-i incita unul împotriva celuilalt.
Peste noapte, în plină campanie au apărut situri ca NU Geoană şi „România Anti-PSD”. Oamenii sunt chemaţi la mitinguri, primesc steaguri, afişe, se pun bannere, este o desfăşurare de forţe ce necesită pe de o parte o organizare impecabilă, structuri funcţionale şi nu în ultimul rând bani. Mulţi bani.
Mă întreb ce făceau aceşti „bravi anti-comunişti” răsăriţi din neant în anii ’90 când FSN şi Iliescu câştigau autoritar alegerile şi minerii făceau „ordine” prin Bucureşti?
Şi apropo „noua revoluţie”: o fi un alt patent original românesc, ca democraţia lu’ Iliescu, dar cine a pomenit de o revoluţie ce vine în susţinerea actualei puteri şi al actualului preşedinte şi atacă… opoziţia?
De o săptămână tot repet că este o intoxicaţie, o manipulare ingenioasă şi grosolană pusă la cale de specialişti, de experţi şi mi-am luat şi eu porţia de muie şi huo. Oamenii sunt chemaţi la manifestaţii, la contra-manifestaţii, se incită la violenţă şi se exploatează – ca şi la referendum – un trend existent în opinia publică. Oamenii ies în stradă, s-a umplut internetul cu bannerele şi widget-urile anti-PSD, anti Geoană şi… portretele bravului cârmaci, băsescu. Internetul nu este televiziune, nu există un CNA, sub oarecare anonimat lumea manipulează şi este manipulată cu multă uşurinţă.

S-a vânturat din nou Punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara.
Documentul a fost redactat în urma manifestaţiilor anti-comuniste din Piaţa Operei din Timişoara în data de 12 martie 1990.
Punctul 8 spune aşa:
„Ca o consecinţă a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor ţn viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. (…)”

Cei care fac acum referinţă la acest punct 8 şi-l arată cu degetul pe Geoană, trăiesc într-o gravă confuzie: aplicarea acestui punct din Proclamaţia de la Timişoara i-ar îngrădii accesul la preşedinţie nu lui Geoană ci exact candidatului susţinut cu atâta înverşunare, Traian Băsescu.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=J1NiSh7CpMU&feature=fvw]

Ieri la Timişoara alianţa politică formată în jurul candidatului Mircea Geoană a semnat ieri, împreuna cu primarul Gheorghe Ciuhandu, un parteneriat care prevede susţinerea liderului social-democrat în turul doi. Mulţi ne-am dorit ca liderul PNL, Crin Antonescu să fie în turul doi şi să ajungă preşedinte. Mulţi, dar nu suficienţi. Mă repet, cu Antonescu preşedinte, tot la o alianţă PSD-PNL se ajungea. Faptul că Klaus Johannis a fost desemnat ca viitor premier şi această alianţă promite o guvernare corectă, menită să ne scoată din criză, ne place sau nu, dar este singura şansă pe care se pare că o avem la ora actuală. Nu ştiu de ce, dar când cineva încearcă să scoată capul din cutie, la noi sar toţi să-i dea în cap…
Poate că nu a fost cea mai inspirată alegerea Timişoarei şi nici ziua de 1 decembrie. Zic poate, însă sunt convins că scenariul contra-manifestaţiei s-ar fi desfăşurat identic şi la Craiova, Iaşi, Cluj sau Braşov.
Disperarea din tabăra băsesciană a încercat devierea discuţiilor din zona reală într-o zonă abstractă şi… a reuşit.

Nu mai vorbim nici de criză, nici de un an imposibil de dificil care ne aşteaptă, nu se discută despre ce se poate face pentru ţară, ce putem construii împreună ci după 20 de ani în care foştii securişti şi activiştii partidului comunist au condus din umbră sau la vedere ţara, au jecmănit-o şi au îngropat-o, suntem iar învrăjbiţi sub apăsarea propagandistică a aceleiaşi maşinării pentru a menţine la putere un grup de interese.

Nu mă îndoiesc de sinceritatea unora care îşi afirmă temerile faţă de PSD şi opoziţia faţă de foştii comunişti şi securişti însă din nefericire sunt victimele manipulărilor acestora şi nu fac altceva decât pun umărul la prelungirea agoniei în care ne-a adus guvernarea portocalie şi setea nesăbuită de putere pe care o are băsescu ascunsă în spatele unor sloganuri şi vorbe goale…

…şi încă un film trucat cu băsescu!

Ieri, de Ziua Naţională am mai văzut un film trucat cu preşedintele băsescu, de data aceasta în direct: la terminarea manifestaţiilor de la Arcul de Triumf, băsescu a dat mâna cu membrii guvernului interminabil intermediar apoi s-a blocat şi şi-a întors spatele foştilor preşedinţi Constantinescu şi Iliescu.
Nu, n-a fost o chestie de nesimţire, nu, nu-i lipsesc cei 7 ani de acasă, nu, nu a fost o încălcare a protocolului ci încă un trucaj mizerabil al presei complotiste.

Manifestul Idiocraţiei

Posted on by — 13 Comments ↓

Este trei dimineaţa, beznă afară, beznă-n capul meu, beznă-n cana cu cafeaua proaspătă. Oamenii normali dorm sau mai dansează la ora aceasta, la naiba! doar e vineri spre sâmbăta noaptea, norocoşii fac dragoste (şi câinii comunitari), alţii dracu ştie ce fac pe bezna asta.
Aş fi un ipocrit să spun că-mi pasă de „oamenii normali”, de câinii comunitari, de vecini sau necunoscuţi şi în general, de ceva.
Îmi mai aprind o ţigară, ce dacă provoacă cancer? Dar am o veste bună: nu mai contează nimic. Pe 21 decembrie 2012 se termină calendarul, ciclul de 5125 de ani şi vine sfârşitul lumii.
Nu mai e aşa mult, rezistăm şi într-un picior, încă-n 2-3 tranşe de la FMI – oricum nu mai trebuie restituiţi banii, rezistăm de-o fi nevoie şi-n munţi sau – să ne fie mai la îndemână – pe bloc sau…. blog.
Vine sfârşitul lumii şi brusc mă simt al naibii de bine!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Bmxyj6iInMc&feature=fvst]

Sunt doar puţin nedumerit, dezamăgit… Oamenii îşi petrec tare ciudat ultimii ani de existenţă. De fapt aproape nimeni nu dansează, nu face dragoste, nu îşi smulge hainele şi fuge încotro vede cu ochii ci… face politică. Sau mă rog, aşa pretinde.
Analizând lanţul evoluţiei mereu am avut o bănuială: maimuţele deştepte au rămas în pom la banane, alea proaste au coborât şi şi-au complicat existenţa. Primele sunt fericite şi acum, cele din urmă scriu bloguri. Urmarea firească a privitului revoluţiei la televizor…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SuigVpPngLc&feature=fvw]

„Eu cred că l-a lovit şi totuşi îl votez; trist verdict. Am văzut şi filmul care demonstrează trucajul şi descompunerea în imagini care indică acelaşi lucru şi declaraţiile martorei în acelaşi sens. Totuşi cred că l-a lovit; nu tare, nici măcar fizic, ci moral. L-a lovit pentru că era un “puradel“, prea murdar, prea prost îmbrăcat, cu pielea mai închisă la culoare, cu un aparent retard (speculat prompt de ceilalţi mitocani, “analiştii”). Era marginal şi se băga în discuţia adulţilor majoritari. Şi da, l-a lovit. Pentru că Traian Băsescu este rezultatul acestui univers; pentru că şi el crede sincer că alteritatea trebuie pusă la punct printr-o înjurătură şi un pumn, în apărarea normalităţii;
Oricâtă silă îmi face mitocanul, îmi e infinit mai multă teamă de o lume în care singura televiziune ce prezintă un punct de vedere alternativ este OTV. Prefer cinci ani în care pe toate canalele mediatice este criticat “dictatorul” unui mandat de linişte şi stabilitate în care toţi se uită discret în altă parte şi se ocupă cu sârg de divertisment tip “dan negru”. Prefer “dictatura” virtuală unei confiscări reale a spaţiului public.”

„Eram in campania din 2004, la un miting al lui Basescu. Am vazut cu ochii mei cum s-a uitat cu privirea aia ciudata la o mâță. Cu siguranta, daca nu era presa acolo, ar fi tras`o ingrozitor de coada!!!”

„Strategia de eliminare a lui Traian Băsescu a atins un punct critic: după îngroparea moderaţiei şi a nuanţei relativizante, după expunerile tendenţioase de-a lungul unui an, după cenzurarea sistematică a dreptului la replică, după anularea apriorică a oricărei prezumţii de nevinovăţie, după manipulările grosolane ale declaraţiilor publice sau ale rapoartelor comisiilor prezidenţiale, s-a trecut acum la minciuna sfruntată şi la atacul imund.”

„Aceasta sarabanda diabolica dezgusta orice om normal, indiferent de optiunile politice pe care le-ar avea.   Mizeria, lasitatea si lipsa de minima morala civica aduc cetatenii acestei tari la  exasperare.”

De chelie indiferent cât ne-ar fi de frică, nu scăpăm! 😛

Căutam cele 10 motive pentru care Băsescu mai merită un mandat la Cotroceni. Motivele nu se spun, nu se scot la vedere.
Nu-s nesimţit să întreb unde-s realizările mandatului de 5 ani al lui Traian Băsescu. N-am să întreb dacă trăiţi bine, dacă s-a umplut Rahova şi Jilava de marii corupţi, nici cum a ajuns Elena Băsescu în parlamentul european şi nici unde sunt 10 din cele 15 miliarde de euro împrumutate de la FMI. Astea-s mărunţişuri, mofturi!
În pseudo-campanie în loc de dezbatere, de discuţii pe marginea unor proiecte am avut doar un război mediatic menit să acopere gaura uriaşă care practic ne-a înghiţit.
YouTube a devenit sursă „vero” de (dez)informare, blogosfera „independentă” o prelungire a mediei subordonate intereselor uneia sau alteia din părţi. Unii o fac pe bani, alţii au picat ca musca-n lapte şi vorba cârmaciului: habar n-au în ce s-au băgat.
În turul I am avut falsa premisă a referendumului, acum se marşează pe imaginarul conflict între presupusa dreaptă şi odioasa stângă. O intoxicaţie sublimă. Securitatea funcţionează mai eficient decât ar fi visat-o şi cel mai vizionar bolşevist.
Ceauşescu cred că se oftică. N-a ştiut că prostu’ lăsat liber e mai uşor de manipulat decât un popor înfometat, ţinut în frig şi-n beznă. Dacă ne dădea în decembrie ’89 internet în loc de 200 de lei la salariu, era boier şi acum.
Ne facem că nu înţelegem, unii chiar nu înţeleg. Văd imagini şi le scapă scrisul. Ne dăm cu bâta-n cap unul altuia pentru binele… lor. Greşim drapelul, confundăm sloganurile, suntem buimaci şi predictibili.
Starea de conflict, scandalul prelungit unora le prieşte de minune, le umple viaţa mică şi meschină. Distrage atenţia.
Iar un popor dezbinat este mult mai uşor de controlat. Al naibii de bună idiocraţia asta! Strigi „Jos comuniştii!” şi îi girezi cu votul, îi pui în funcţie, le acorzi puterea.
Ştiu de ce ne temem de normalitate. Normalitatea implică să pui osul la treabă. Normalitatea înseamnă să mergi la muncă să munceşti. Normalitatea înseamnă sfârşitul cumetriei, sfârşitul şpăgii, sfârşitul privilegiilor. Normalitatea implică responsabilitate şi respectarea legilor. Normalitatea ar aduce sfârşitul dragului nostru „merge şi aşa”. Normalitatea înseamnă sfârşitul ipocriziei. Normalitatea înseamnă că admitem că nu citim „Levantul” de Mircea Cărtărescu ci Click, Cancan şi Libertatea, normalitatea înseamnă că nu ascultăm Queen, Pink Floyd, Abba sau Motzart ci manele, eventual de Crăciun Ştefan Bănică Junior, normalitatea înseamnă că nu ne uităm la Discovery Channel ci la OTV. Normalitatea înseamnă că admitem că suntem noi ci nu ce pretindem că am fi. Normalitatea înseamnă să perforezi bilet pe mijloacele de transport în comun, să nu mai arunci gunoiul pe jos şi… să nu te mai scarpini în nas. Normalitatea e să renunţi la grătarul din faţa blocului şi noi nu vrem să renunţăm la nimic. Normalitatea este să te speli pe mâini fără să ţi se repete asta de 100 de ori pe zi la televizor. Normalitatea este adevărul pe care niciodată nu l-am admite şi de care fugim de zeci de ani: nu suntem poeţi, nu suntem harnici, nu suntem ospitalieri, nu trăim în cel mai frumos loc din lume. Normalitatea înseamnă să accepţi toate acestea şi să mergi mai departe. Noi nu vrem să mergem mai departe. Noi nu vrem nici respect ci comoditate, confort, fără efort, fără implicare.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=rI48M1CC2dg]

Domn’ Traian cârpeşte un copil, dar asta-l face uman: toţi ne batem copii, fraternizăm, e de-al nostru! Ba mai mult, este o victimă a mogulilor care au fabricat filmuleţul şi au cumpărat martori mincinoşi.
Domn’ Traian bea de stinge – e de-al nostru!
Domn’ Traian iubeşte udrele, e de-al nostru!
Avem ce merităm, domn’ Traian veghează.
Beat la volan.

Dacă nu aş ştii cu precizie că vine sfârşitul lumii aş spune: Idiocraţia salvează România! Vine sfârşitul lumii dar nimeni nu dansează, nimeni nu face dragoste…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZFV4QeT84M8&feature=related]

O maimuţă cu un laptop poate fi amuzantă, un prost cu ştampila în cabina de vot nici măcar nu este simpatic.