S-a gătat votul, se numără voturile. Scor strâns, exit poll-ul îl indică pe… geoană.
Nu, nu sunt fericit, nici măcar nu mă bucur.
Şi nimeni nu are de ce să se bucure. E un fel de… am înfrânt. Sper, pentru ultima oară. Nu mai vreau încă o rundă de alegeri unde se bate partidul cu securiştii. Nu mai vreau încă o campanie încrâncenată, nu mai vreau alegeri unde nu raţiunea şi programele să conteze ci sentimentele. Învinsul trebuie să aibă demnitate şi nu scoată lumea-n stradă aiurea şi să nu iasă definitiv din istorie pe uşa din spate. Fără alte contra-manifestări, fără alte mitinguri, fără dosuri de palmă. De opoziţie este poate mai mare nevoie acum ca niciodată. O opoziţie activă şi constructivă. Nu de promenadă, nu de propagandă.
Acum tot ce contează este ca de mâine să ne punem pe treabă. Şi noi cei de foarte jos şi cei de sus.
Nu mă interesează nici ce au promis unii şi alţii, nu contează nici pe cine şi de ce am simpatizat, contează ca de mâine să se facă treabă. Dacă nu se va face nici acum, în al 13-lea ceas, nimic nu contează.
Anul 2010 o să fie un an foarte-foarte dificil şi economic şi social şi… politic.
Sper că s-a terminat definitiv cu „las’ că merge şi aşa”, cu „noi ne (pre)facem, ei se (pre)fac”, cu tot bullshit-ul care ne caracterizează. Vreau prea mult?
Nu e mult, e responsabilitatea noastră, pentru copii noştri şi viitorul acestei ţări. M-am născut aici, o iubesc şi aş vrea să mor liniştit aici. Avem încă o şansă… trebuie să fim responsabili. Este chiar ultima. Depinde de noi. Toţi.
Acum… la treabă. Nu mai avem de ales. Eu nici nu mă mai culc.
