Home › Posts tagged not trandy › Page 9

not trandy

NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010)

Posted on by — No Comments ↓
NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010)

NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010) Mişto faci, mişto găseşti. E o vorbă de-a mea, da’ se pune.
E grav rău şi de tăvăleală! Ştiu, ştiu, ştiu! Probabil cu excepţia lu’ Frank Zappa, „roacării n-are umor”. Nu când vine vorba de Metal şi/sau trupa lor favorită. Mai ştiu că foarte mulţi ciumpalitici şi ciupacabre au pus botu’ anul trecut la faza cu Geoană preşedinte, vin minerii, se întorc comuniştii cu Iliescu-n frunte, etc, exact cum mulţi rockeri au pus botul şi la faza cu „True Metal”. Şi asta-i la fel ca scena politică mioritică: unii-s mai de dreapta sau mai de stânga (după caz sau… interes de moment) ca ceilalţi şi-n fapt sunt varză (o apă şi-un pământ) toţi. Metal „adevărat” şi… mai puţin adevărat. Dar să revin la umor. Pe americanii din Manowar poţi să-i iei Read more NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010) ›

alo! aterizează perversu’!

Posted on by — 10 Comments ↓

am numai nori şi păsări – sau păsărici? – în cap. aeroportul din Frankurt pare gara din Buftea pe lângă asta… şi dacă fiecare păsărică piere pe limba ei, eu vreau ca păsărica să piară pe limba mea. 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Hsm5vW7hfQE]

P.S. LA MULŢI ANI TUDOR! (AKM)

Buckethead – Spinal Clock (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Tipul ăsta e dus. E irecuperabil. Dacă după accidentul suferit anul acesta cel puţin fizic se recuperează vizibil, la „mansardă” este neschimbat. Şi e bine, e bine aşa. Salvatorul găinilor din Kentucky se joacă şi de cele mai multe ori din joaca aceasta ne alegem şi noi cu câte o călătorie sonoră de calitate.
Anul trecut v-am povestit despre el şi cele 4 (!) albume scoase (vezi AICI), anul acesta a scos un album electro-acustic intitulat „Shadows Between the Sky” lansat în februarie, apoi şi-a făcut revenirea de după accident cu primul set din cele 5 preconizate ale proiectului alături de Bryan “Brain” Mantia şi Melissa Reese, „Best Regards”, un set de 5 CD-uri şi o incursiune într-o lume viu colorată a muzicii experimentale.
„Spinal Clock” este tot un experiment acustic, Brian Carroll alias Buckethead şi-a atârnat chitara-n cui şi a luat banjoul la frecat. A rezultat Read more Buckethead – Spinal Clock (2010) ›

Killing Joke – Absolute Dissent (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Trupa britanică, veterani şi supravieţuitori, nu sunt foarte cunoscuţi şi implicit nici apreciaţi pe la noi, în schimb au influenţat determinant evoluţia muzicii de la sfârşitul anilor şaptezeci şi până-n prezent, trupe mult mai faimoase se înclină în faţa lor şi-i amintesc ca fiind una din influenţele majore asupra muzicii lor. Metallica, Napalm Death, Prong, Soundgarden, Nirvana, Foo Fighters, Jane’s Addiction, Faith No More, Big Black, Tool, Primus, Porcupine Tree, Ministry, Nine Inch Nails, Godflesh, Pitchshifter, Lamb of God, Rammstein, Amen, Amebix, Opeth, The Banner, Blacklist, Shihad, Das Oath, sau Korn, toţi au absorbit ca buretele câte ceva de la Killing Joke, dacă ascultând noul „Absolute Dissent” veţi descoperii sonorităţi familiare, teme, riff-uri, soluţii cunoscute, nu Killing Joke sunt cei care le împrumută sau le re-folosesc, ci multe alte trupe s-au inspirat din patrimoniul Killing Joke.
Trupa a fost înfiinţată în 1978 de bateristul Paul Ferguson – la aceea vreme component al formaţiei Matt Stagger Band – şi vocalul Jaz Coleman. Ei l-au cooptat pe chitaristul Kevin “Geordie” Walker şi basistul Martin “Youth” Glover în urma unor anunţuri postate în reviste de specialitate. Pentru „Absolute Dissent”, după 28 de ani, prima oară cei patru şi-au reunit eforturile Read more Killing Joke – Absolute Dissent (2010) ›

Lie Lady Lie

Posted on by — 2 Comments ↓

1969… Generaţia flower-power, idealurile hippie despre o lume a păcii şi iubirii în plin război din Vietnam, emanciparea chiar şi doar superficială şi de suprafaţă şi răbufnirile sexuale de din-înaintea bolii SIDA.
Sunt un tip agitat. Şi dubios. Să nu-i spun altfel fiindcă nici nu ştiu cum i-aşi putea spune. N-am stare. N-am linişte. E un virus, este-n sânge.
Lucrez la un set nou de piese şi planific o serie intitulată generic „Vintage” şi din care primul disc se va numi „Chasing Shadows”. Muzică… contemporană. Poate pe alocuri experimentală, puţin bizară, de ambient. De fapt nici nu are importanţă ce este. Scriu teme de pian şi le colorez, le aşez în făgaşe diferite. Muzică de film pentru o viaţă supra-realistă fără film în care decorul are rolul principal. Şi singurul.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=CQCnwkJFRlI]

„Lay Lady Lay”-ul lui Dylan a fost scrisă-n ’69, iniţial Read more Lie Lady Lie ›

World’s End Girlfriend – Seven Idiots (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Dacă sunt şapte idioţi, unul din ei cu siguranţă sunt eu. Nu mă ascund, îmi plac tot felul de ciudăţenii, de la muzică clasică la dubioşenii avangardiste. În aprilie mi-am găsit deja trupa şi albumul anului: Shining „Blackjazz”, am trecut de mijlocul lunii septembrie şi cu toate că am mai devorat un morman considerabil de discuri şi au fost printre deşeuri şi suficiente perle, Shining rămân de nedetronat.
De câteva zile tot mestec „Seven Idiots”-ul şi nu prea ştiu ce aş putea scrie despre el, cu toate că-mi place.
World’s End Girlfriend este numele sub care îşi scoate discurile japonezul Katsuhiko Maeda despre care  până acum nu ştiam nici că există, deşii primul album l-a lansat în 2000 şi actualul material este al zecelea disc în rând.
Mi-a amintit de Frank Zappa, totuşi comparaţia este inadecvată. În schimb există o paralelă cu „Flex-able” şi „Flex-able Leftovers”, primele 2 albume solo ale lui Steve Vai profund impregnate cu spiritul lui Zappa. Diferenţa constă doar în faptul că Katsuhiko Maeda nu este un chitarist extrem de virtuos, în schimb este un multi-instrumentist, cântă la chitară, clape şi foloseşte tehnica oferită de samplere.
Muzica lui este muzică contemporană. Greu de îndesat într-o cutie anume. La vârsta de 10 ani era fascinat de muzica clasică, la 12 ani deja experimenta la pian şi chitară şi inevitabil au apărut infuziile electronice şi Rock.
Noul material conţine Read more World’s End Girlfriend – Seven Idiots (2010) ›

Vă Salut din Bucureşti!

Posted on by — 32 Comments ↓

Patruzeci… ce? Alibaba şi cei patruzeci de…. ?
Ani? Fugi de aici!
Midlife fuckin’ crises my ass!
„Criza” mea de „maturitate” n-o simt, nici nu cred că există, fac şi eu ca iluştrii noştri politicieni acum doi an, „criză? unde? poate la ei, la noi nu…”
Nici de criză de maturitate n-am parte, s-a disipat în criza globală… 🙂 Circa 7 miliarde de crize individuale.
Andy Warhol vorbea despre 15 minute de faimă (fame), Marilyn Manson i-a răsucit vorbele în 15 minute de ruşine (shame), eu mă tot gândesc cât de diferiţi suntem noi ca indivizi, dar în cele din urmă suntem toţi la fel.
Dar nu vreau să mă gândesc, teoria (filozofia) rar duce la ceva, conduce undeva.
De exemplu aud des asta cu „să-ţi trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima” şi ideea în sine îmi miroase a pură disperare, mereu am spus, de ce nu ca şi cum ar fi prima? „This is the first day of my last day  …”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=uQ8JvKhpVr0]

Ce contează – spun mulţi – este ce lăsăm în urmă. Păi ce lăsăm? Deşeuri de plastic, resurse secătuite, bulibăşeală şi facturi neachitate. Dacă mai băgăm multe E-uri la ficat, mă tem că nici căcatu’ n-o să mai fie biodegradabil…
Eu – cu reminiscenţe de punker burghez 😀  – am promis discu’ nou pentru azi şi am discu’ nou.
Oficial 13 piese, neoficial – la descărcare – 16, va să zică cu 3 bonusuri.

[bandcamp album=367258372 size=grande3 bgcol=FFFFFF linkcol=cd0e17]

„All the Best, from Bucharest!” este o colecţie de piese mai vechi (2006) şi piese extrem de proaspete, diferit pe de o parte fiindcă abordarea este mai, hm, comercială, pe de altă parte am reciclat câteva piese pentru unul din proiectele mele abandonate, Veşti Proaste, astfel am 5 piese cu text în limba română, lucru mai rar în „cariera” mea, dar poate aşa mă fac şi eu dracului înţeles. 👿
Am Read more Vă Salut din Bucureşti! ›

Pansament. Pentru portofel. Portofelul meu.

Posted on by — 2 Comments ↓

La 20 de ani de la intrarea noastră-n sistemu’ „liber”, m-am dumirit şi „io” la ce poate fi bun un card bancar, care-i treaba cu capitalismul, acum când nici coliva n-a mai rămas din ea…
Şi – m-am gândit bine – dacă nici moca n-a vrut nimeni muzica mea (exagerez!), poate vrea totuşi cineva pe bani. Sau să facă donaţii pur şi simplu. 😀
Bănuiesc că nu o să-mi plătesc ratele la bancă – bat executorii la uşă, n-o să-mi trimit copilul la grădi, ba, cred că nici de o ciungă nu-mi iese, în schimb acum pot fi ascultate gratuit în condiţii bune şi la calitate maximă atât piese vechi cu trupele mele Pansament şi Nation’s Slum, cât şi piese noi şi – contra cost 😀 – pot fi descărcate albumele sau piesele separat.
Din toate site-urile dedicate muzicii şi muzicienilor, oferta Bandcamp bate tot la distanţă. Şi e gratuit, n-are reclame, etc. Ptu, să nu-l deochi!
Nu ştiu dacă unul din prietenii mei are sau nu dreptate, dar Read more Pansament. Pentru portofel. Portofelul meu. ›