Mâine începe campania electorală. Da, abia mâine. Ce chestie! Parcă de cel puţin nouă luni suntem în campanie, naştere al dracului de grea domne!
Am spus că nu mai pomenesc de politică şi nu fiindcă – cum spun alţii – nu mă bălăcăresc în mocirlă şi alte ideograme de genul ci pur şi simplu fiindcă ştiu că politicienilor nu le pasă. Ne-o dovedesc cu nesimţire zi de zi. Şi asta când – după noua modă: focus-grupurile – toată lumea vorbeşte de rezistenţă, respect şi bun simţ. În paralel, ţara e praf şi cu ambele picioare-n groapă.

N-am să votez pe nimeni nici de această dată. Absenteismul – teoretic – îi mai dă o şeansă lui Băsescu, dar eu în locul lui nu aş miza nici pe scârba poporului…

Cum nici pe eternul vot negativ nu cred că este elegant să mizeze distinşii contra-candidaţi.

Băsescu s-a îngropat singur.
Toată lumea l-a votat să nu cumva să iasă preşedinte Adrian Năstase şi – cinic, nu? – dacă iese Geoană preşedinte, avem mari şanse să-l revedem pe domn Năstase două ouă, patru case, din nou premier. Este o situaţie mat oricum. Noua majoritate este şi nu este. PSD s-a raliat susţinerii candidatului Johannis, o mutare surprinzătoare şi câştigătoare din partea absentului Antonescu, dar – aici trebuie să le dau dreptate PD-Liştilor, o nouă coaliţie în fapt nu există. Este doar (încă) o situaţie de conjunctură. Dacă iese Goană preşedinte, blocajul se va perpetua. Greu de crezut – cu toată slugărnicia unor PNLişti şi pofta lor de a intra la ciolan – că PNL poate să-l susţină pe Năstase premier… Dar mai ştii? Cu toate că, am aşa o senzaţie, că nimeni nu-şi doreşte foarte tare guvernarea pe termen lung… Nu de alta, dar azi mâine vin alegerile… parlamentare. Şi uite aşa, din alegeri în alegeri, ţara s-a dus dracului şi politicienii nici acum nu sunt capabili să se gândească măcar 5 minute şi la altceva decât interesele lor imediate…

Băsescu s-a descalificat – pentru mine – de la incidentul cu „ţiganca împuţită”. În nicio ţară europeană nici un preşedinte n-ar fi rămas în funcţie după un astfel de comportament. Da’ la noi orice este posibil: the land of ce vrea muşchii mei.
Geoană este o marionetă. A ajuns tot în urma unei conjuncturi preşedinte de partid şi deja e coadă la funcţia lui, sunt câţiva colegi care abia aşteaptă să-şi rupă gâtul în alegeri şi să-i ia locul. Mi-e profund antipatic tov. Iliescu, dar cred că ce a spus ne rumegat, a fost adevărul gol goluţ: Geoană e un prostănac.
Antonescu este prototipul secretarului utecist: se vrea inteligent şi prietenos, dar este foarte rigid şi conservator. Ceva mă face să cred că nu spune tot, că are ceva de ascuns, că este altceva decât ce vrea să pară.

Mulţi jubilează că am scăpa de „mafia portocalie”. Tot scăpăm. Ba de cea roşie, ba de aia portocalie, ba de cea galbenă. Şi putem lua culorile curcubeului la rând, tot aia este.
Sunt câteva aspecte care aproape mă obsedează.
Nu este o mafie portocalie, una galbenă şi una roşie ci una singură care nu ţine cont de culoare.
Nu pot să uit ce a spus Emil Constantinescu la sfârşit de mandat: l-au bătut serviciile. La gafele şi derapajele lui Băsescu din ultima vreme, nu pot să nu mă gândesc că aceleaşi servicii îl fac şi pe el. Cumva pare evident că avem tot felu’ de marionete împinse în faţă, dar cărţile, jocurile se fac undeva în umbră.
Şi am ajuns şi la teoria „răului mai mic” cu care suntem ameţiţi la aproape fiecare vot. Cum măsurăm răul şi un rău – dacă definim ceva ca atare – cum poate fi mai mic sau mai mare? Adică: vrei să-ţi rup mâna sau piciorul?
Dacă am dreptate şi toţi figuranţii în postură de lideri sunt doar marionete, chiar nu văd sensul să-mi pun ştampila pe nici unul din ei.

Alegerea unui nou preşedinte nu schimbă cu nimic blocajul evident din Parlament şi – conform estimărilor – nici eventualele alegeri anticipate nu ar face-o.
Avem un premier interimar, unul desemnat de preşedinte şi unul susţinut de o majoritate parlamentară. Am trăit să o văd şi pe asta: minoritatea este la putere şi o opoziţie de conjunctură are majoritatea şi nu reuşeşte să facă nimic cu ea. În acest timp preşedintele se ţine cu dinţii de scaunul pe care vrea să-l mai păstreze cinci ani şi între timp – cum spuneam – ţara pe care toţi vor să o conducă, toţi încearcă să o mai jecmănească niţel, se scufundă. Ei par să nu observe asta: sunt în campanie. Iar noi suntem mat, paf şi… pa.

Eu nu vreau respect. Aştept soluţii de la cei care au puterea şi pârghiile să le promoveze şi să le aplice. Cu tot respectul, tare mă tem că aştept degeaba.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QHpVTgX2kRQ]