Pentru a determina poziţia unui obiect în spaţiu este nevoie de două puncte de referinţă. În cazul omului aceste două puncte sunt binele şi răul. Suntem educaţi să alegem între bine şi rău, suntem învăţaţi să alegem binele. Dar ce ne facem dacă descoperim că nu există bine şi rău, cele două “lucruri” în fapt sunt unul singur? S-ar creea un dezechilibru? Am fi oare pierduţi?
Între bine şi rău – sau ceea ce presupunem că ar fi binele şi răul – suntem doar noi, singuri, goi, aşa cum nu ne vede nimeni, ba nici noi nu vrem să ne vedem. Avem nevoie de bine şi de rău ca să identificăm în vre-un fel sau este doar sofism şmecher?
Fiecare fiinţă este singulară şi absolut unică. Conceptul de “bine şi rău” ne grupează, ne poziţionează în turmă. Suntem învăţaţi să fim buni şi să fim mai buni. Mai buni decât copilu’ vecinului, mai buni decât colegul de bancă, mai buni decât colegul de muncă. În fapt tot ce suntem învăţaţi şterge şi estompează din tot ceea ce suntem. Read more Între bine şi rău