(No) Reason

[bandcamp track=813586418  bgcol=FFFFFF linkcol=f20719 size=grande]

Motiv, scuză sau justificare? Mai contează?!
Şi sâmbăta, pe 8 ianuarie am avut şi primul jam pe anul acesta cu gaşca Oedip Piaf. Ne-am „jucat”, ne-am distrat, ne-am încins şi ne-am răcorit, fiecare cum am putut.
La prima strigare am făcut „piesa” (No) Reason, improvizaţie ca de obicei la care am sudat şi transpirat cu Grigore, Şerban şi Călin, un cvartet de forţă. 😀
Cum se întâmplă adesea, multe faze bune s-au consumat în timpul repetiţiei, dar lipsesc de pe imprimare.
Fiindcă la faţa locului în 3 secunde îmi este imposibil să scriu un track de tobe, am folosit o singură măsură de tobe pusă ad-hoc, acasă însă am stat două zile şi am rescris tobele măsură cu măsură din mânuţe (taste 😀 ) cuminţel.
Dacă în mixajul făcut pe „fast forward” şi-n spiritul momentului contrabasul lui Călin a fost scos din schemă, acasă reaşezând puţin instrumentele am considerat de cuviinţă să-i fac loc şi efortului depus de Călin – între două fumuri şi/sau pahare de Jack. 😀 Şi alte “chestii” le-am eliminat din mix, sorry guys! (Unele mi-au aparţinut, asta, să nu credeţi că am ceva cu cineva! 😀 )
„(No) Reson” în versiunea mea nu este „No Reason” în versiunea lui Grigore, dar – zic „io” – merită ascultate ambele variante, nu dintr-un motiv anume ( 😀 ), ci din amuzament. Nu cred că există versiune „mai bună”, ci „doar” diferită. Deci săpaţi pe pagina Oedip Piaf după postarea din 9 ianuarie 2011 ( – apropo, naşpa că postările respective n-au adresă unică, ar simplifica mult punerea de link şi căutarea pentru leneşi sau nepricepuţi…).

Şi tot acolo găsiţi şi balamucul colectiv denumit poetic „Agripina, unde-ţi sunt sandalele?” (sau mai bine… sarmalele! – în prelungirea spiritului sărbătorilor abia apuse.). 😆 (Ne)recomandat celor cu simţ civic şi pretenţii culturalo-artistice. Tot fără motiv. Totul este doar Rock’N’Roll şi ce nu este, nici nu mai contează!

0 comments on “(No) Reason

1 Pings/Trackbacks for "(No) Reason"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *