Home › Posts tagged eu › Page 34

eu

Între Bamboo şi Biserică

Posted on by — 18 Comments ↓

N-am fost niciodată la Bamboo. Nu-s genul de petrecăreţ la „Corporate Parties”, nu mă duc undeva să fiu văzut ci merg ca boul să mă simt bine-n pielea mea, în hainele mele absolut obişnuite şi n-am nici maşină de fiţe, mobilul meu n-are blue-tooth, nu face poze şi n-are mp3 player, nu trag cocaină pe nas să par relaxat sau să rânjesc şi nu port nici femeia pe post de bijuterie. Era să zic podoabă. N-am mai fost la o biserică de nici nu mai ţin minte exact cât timp. Sexul şi credinţa ţin de intimitatea fiecăruia şi cum nu defilez cu măciuca-n mână pe Lipscani, aşa nu-mi scot nici sufletul pătat şi petecit la vedere-n public. Cred că am o relaţie normală cu Dumnezeu, nu dialogăm prea des, dar ne tolerăm cu discreţie. Nu dau niciodată vina pe el, dar nici nu-i cer ajutorul. O fi rivalitatea masculină – fiindcă mi s-a indus şi mie ideea că Dumnezeu este un bătrânel cu barbă, uneori foarte răzbunător – sau egoismul meu exacerbat, dar m-am obişnuit să-mi rezolv singur problemele. Sunt persoane cu care e plăcut să bei un ceai, să ai o discuţie agreabilă, dar să nu le ceri niciodată nimic! Acesta este Dumnezeul meu şi cu asta pace!
Am citit prin ziare o veste minunată: salariile cresc şi în 2009 cu 2-13%. Apoi am aprofundat subiectul şi am înţeles că vor creşte salariile directorilor. Să-mi mai zică cineva că unora nu li se îndeasă-n sac că fac ca trenul în gară! Cei de la Bamboo pot sta relaxaţi: partyurile la piscină nu vor lipsii nici anul acesta. Vorba lu’ Ţiriac: „Criza îi face bogaţi pe cei cu bani şi îi sărăceşte pe cei săraci”.
Dar demnitarii s-au gândit şi la omul de rând. Astfel: Vasile Mocanu, PSD: „La biserică ajunge omul şi când se mărită, şi când se botează, şi când moare”; Doru Leşe, PD-L: „Sunt relativ credincios”; Cristina Pocora, PNL: „Vreau să stimulez turismul ecumenic” şi Raluca Turcan, PD-L: „Am făcut-o pentru oameni”.
Amendamentele admise în discuţiile legate de  buget vizează alocarea de sume de bani pentru 806 lăcaşe de cult. 55 de milioane lei noi.
Cum era vorba aceea? Cu aia-n aia, cu degetul în… şi cu sufletul în Rai nu se poate? Uite că se poate.

Cu bani de la buget.

biserica

Roblogfest 2009

Posted on by — 21 Comments ↓

Mare lucru nu ştiu despre acest festival-concurs cu premii. Am picat şi „io” în el ca musca-n lapte, sau cum mai pică cineva pe pagina mea dând căutare-n Google la „gigolo”, „diabonal” sau „sonatele lui Shakespeare”. Ţeapă. Noroc că nu-s mulţi sau mai bine spus, sunt tot mai puţini.
Noroc că dorm la fel de bine şi când am 30 şi când am 300 de vizitatori şi în general nu mi-am pus în cap vre-un gând de a deveni mai popular ca cel mai pişat copac de câinii din Rahova. Treaba cu traficul, cu traficul MARE văd că-i boală…mare.
De infirmitatea de a-mi dori popularitate am scăpat cam prin clasa a 5-a. În clasa întâi am luat premiul întâi, anul următor premiul doi, apoi trei şi-n clasa a 4-a o menţiune. În clasa a 9-a eram olimpic la istorie şi corigent la rezistenţa materialelor şi fizică. Nici aşa nu era bine aşa că am revenit la sentimente mai bune şi m-am păstrat în zona confortabilă între cinci şi opt. Uneori este mult mai bine să nu fi băgat în seamă şi să poţi respira relaxat. Şi îmi place discreţia. Nu şi mediocritatea, dar asta-i deja o altă poveste!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GbfCSg8GeP0&feature=related]

“Being attractive is the most important thing there is
If you wanna catch the biggest fish in your pond
You have to be as attractive as possible
Make sure to keep your hair spotless and clean
Wash it at least every two weeks
Once every two weeks
And if you see Jhonny football hero in the hall
Tell him he played a great game
Tell him you like his article in the newspaper”

Teoretic este ca un festival de bere: lume pestriţă, unii cu spuma alţii cu…scursura. Hop şi eu! Era să zic: îmi votaţi şi mie motanul, vă rog?!

roblogfest2009

Dă click aici, please! Hahahaha! 🙂

Trei doze de bere şi o sticlă de Cahor
mă fac mai isteţ întins lat pe covor,
ce blogu’ meu fac iar la cinci dimineaţa?!
în loc să-mi trăiesc, îmi analizez viaţa…
Computerul rânjeşte şi o să-i sparg monitorul
mai citesc un mesaj, beep! am udat iar covorul!
nu mai comentez ziare şi nu mă mai uit la poze
în set erau şase, unde-s celelalte trei doze?!
Mai iau o îmghiţitură din sticluţa cu aftershave
“I can’t get no satisfaction”, mai…give me a break!
Pardon, mă scuzaţi, iertare, îndurare
demisionez de pe pagină să-mi fac o deblogare.
V-aş lăsa, da’ nu am autografe digitale
aşa că vă rog, acceptaţi trei emoticoane

3emoticoanebrush

îmi fac o cafea, în loc de zahăr pun sare
pot să mă omor online să fac trafic mare?
N-am bani să plec la mare, mă arunc în vană
nu o să mai deranjez, promit! mă tai cu o lamă.
Am să-mi şterg profilul şi am să-mi schimb sexul
mă trec pe lista neagră şi îmi restricţionez accesul!

🙂 M-am născut poet, nu?
Mă uitam unde dracu mă încadrez… Aici chiar am o problemă. Mereu am avut una… Too young to die, too old for Rock’N’Roll! Păăăăiii… e blog personel, exclus colectiv şi nerecomandat minorilor. Dacă nebunia amuză, e de divertisment şi dacă holbatul în decolteurile din tramvai e sport, e şi de s-porc! Sunt “politically corect”…cred. Filme am numa’ în cap şi treaba cu popularitatea am clarificat-o câteva pasaje mai sus. Informativ nu aş spune că sunt, nici cel mai cârcotaş, însă asta cu „cel mai sexy microblogger” îmi surâde!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ipZDG6__Zfc]

Vă place Brahms?

Posted on by — 12 Comments ↓

Nu ştiu câţi oameni au auzit numele scriitoarei Françoise Sagan, nu ştiu câţi dintre voi aţi văzut filmul „Goodbye Again” din 1961 regizat de Anatole Litvak şi în rolurile principale cu Ingrid Bergman şi Yves Montand, cum nu ştiu nici câţi dintre dumneavoastră ascultaţi dimineaţa la cafea Brahms, Chopin, Grieg sau Tchaikovsky.
Sincer vorbind, nu ştiu câţi am auzit numele lui Marian Cozma înaintea tragicului eveniment, eu unul cu siguranţă nu. Nu ţin minte nici când am citit despre vânzările spectaculoase de disc ale unor artişti ca Iris, Voltaj sau ori cine altcineva, în schimb da, citim zilnic despre tot felul de starlete şi vedete bârfe şi aşa-zise „mondănităţi”, trăim într-o ţară unde parcă avem numai jafuri, crime, sinucideri şi violuri, unde brand-uri devin nume ca Cioacă, Gorbunov, Simona Sensual şi Sexy Brăileanca, unde tot felul de băbuţe visează să devină tinere speranţe ale industriei pornografice şi unde autorităţile par ocupate doar cu umplutul propriilor buzunare iar noi, fraierii, ne păzim buzunarele-n tramvai de concetăţenii care rătăcesc cu mâinile prin ele…

[youtube=www.youtube.com/watch?v=tibeoDFsrkI]

Nu cred că nu sunt medici extraordinari care cu toate că n-au la dispoziţie cele mai performante aparate nu salvează vieţi în fiecare zi, nu cred că nu sunt profesori dăruiţi meseriei care nu predau şi-n condiţiile nu rareori inadecvate zi de zi copiilor la şcoală, nu pot să cred că nu avem artişti deosebiţi, sportivi care fac performanţă, cum nu pot să cred că nu avem ţărani care se trezesc zi de zi cu noaptea-n cap să-şi muncească pământul şi să-şi poarte de grijă gospodăriei, nu cred că nu mai sunt oameni obişnuiţi care-şi fac treaba fără mare vâlvă, oameni fără de care în fapt nimic n-ar mai funcţiona.
Mă repet şi spun că m-am săturat de senzaţional, de extraordinar, de ştirile bombă şi explozive, vreau să citesc şi eu în ziar, să văd la televizor ceva obişnuit, ceva simplu, ceva…uman. Ştiu, sunt un tâmpit, un prost şi un ciudat, nici măcar paşaport biometric n-am şi nu-mi fac griji nici pentru apocalipsa din 2012, dar cred că nu sunt singurul. Sau cel puţin aşa sper…

goodbye_again

Valentine, n-o da de gard!

Posted on by — 30 Comments ↓

Strict teoretic vorbind sunt ateu, în cel mai laic şi cenuşiu mod de a privi problema. Sf. Valentin sau Sf. Gheorghe îmi este tot una. N-am să pricep de ce pe 14 februarie ar trebuii să iubesc mai mult ca pe 16 aprilie sau pe 29 mai? De ce astăzi şi de ce nu ieri sau mâine? Este la fel ca bunătatea de Crăciun: la ce folos să fim mai buni la sfârşit de an ca primăvara sau toamna? Eu iubesc în egală măsură de Bobotează, de Dragobete şi de ce o mai fi, nu ţin cont de calendar. Valentine’s day? Este încă o zi dedicată Sfântului Shopping. Şi dacă dragoste nu e, o facem pe LOVEle. Flori, felicitări de dragoste şi ciocolată în formă de inimioare. Prezervative cu aromă de fructe. Toată lumea-şi bate capu’ cu ce să mai cumpere iubitei/iubitului, băieţii cu unde să o scoată-n lume pe porumbiţă, cuconiţele cu ce să se îmbrace… Un întreg şir de probleme! Şi dacă stau bine să mă gândesc, pentru ce?

porumbei_1porumbei_2

Nu mi-a căzut în cap nici piatra filozofală, n-am băut nici din fântâna înţelepciunii, n-am nici reţeta succesului în buzunarul din spate şi nici nu cunosc vre-o formulă secretă, dar eu zic să fiţi iubiţi şi să iubiţi în fiecare zi. Măcar câte puţin. Preventiv. Şi dacă o fi să fie mult, excesul nu dăunează grav sănătăţii! Jale! Vă zic eu!

Am în schimb o sugestie pentru cadoul perfect de Ziua Îndrăgostiţilor: aspirina. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=r7aavVp450c]

dreapta

Posted on by — 18 Comments ↓

…sau să o spun pe aia dreaptă: democraţia nu e pentru proşti că se găseşte cineva să-ţi dea cu ea în cap. Am zis asta puţin altfel şi într-un alt context, dar cam asta este esenţa, cam aşa stau lucrurile, nu pretind nici că am inventat-o eu, nici nu zic că sigur e adevărată afirmaţia, este doar o constatare.
Sunt zile în care parcă fuge tastatura de sub degete, nu se leagă nimic, televizorul merge-n gol şi orice muzică mi-aş pune, trece pe lângă urechi. Încerc să înţeleg ceva din cursul pentru examenul de mâine, dar (iar) nu-mi stă capul la materie, nici nu ştiu dacă mai am cap şi chiar de aş mai avea, nu văd sensul să stea undeva… V-am lămurit?

Brambura prin browser am dat de un blog despre un băiat de opt ani din Iran, prins la furat şi căruia pentru fapta sa, i s-a zdrobit mâna. Act crud, barbar, comentarii revoltate. Am stat să rumeg cele citite, faptul în sine este trist, nimic de zis, dar cred că lucrurile nu stau chiar aşa. Noi, occidentalii, judecăm lucrurile după ocaua noastră, vedem strict faptul şi nu ne gândim la context şi la dedesubturile lucrurilor. În Iran se trăieşte după regulile Islamice care pentru furt prevăd tăierea mâinii. Atâta lucru ştiu şi eu, cu toate că nu-s foarte familiarizat nici cu Islamul, nici Coranul nu l-am aprofundat ci doar l-am citit superficial. În condiţiile date cred că cel care trăieşte şi a crescut în cunoştinţa acestor reguli când fură îşi asumă conştient riscul pedepsei în cazul în care este prins. Adică ştie exact la ce se expune, nu?

copil_de_8_ani

Apoi mi-am amintit de modelul German. Credeţi că nemţii sunt mai arieni? Pe draq! Civilizaţia s-a impus şi la ei prin reguli stricte şi pedepse/amenzi drastice. Aruncai gunoiul pe jos şi erai văzut, săreai cu vreo 500 de Mărci din buzunar! S-a impus şi perpetuat şi modelul hitlerist conform căruia „se raporta” orice încălcare a regulilor. Un prieten uşor băut, seara ajuns cu maşina acasă a lovit copacul din faţa casei. Un vecin responsabil a anunţat Poliţia şi prietenul meu a rămas fără carnet. Turnătorie sau spirit civic? Practic nici nu mai contează, ideea era că şi în Germania standardele de civilizaţie s-au impus printr-o serie de reguli stricte.
Admitem sau nu, dacă nu suntem forţaţi, nici gând să ne civilizăm.
Cred că după 90 ne-am trezit peste noapte liberi şi habar n-am avut ce să facem. Mai cred că „modelul original” despre care a tot vorbit la vremea respectivă tataie Iliescu, a fost mai nociv ca toate mineriadele laolaltă. Am crezut că putem linge frişca de pe tort fără să ne murdărim mâinile…
Valorile occidentale nu înseamnă doar liberă circulaţie, „merţane”, cârnaţi fără stat la coadă şi filme, muzică şi cărţi, cum mulţi cred că am crezut. Am ales modelul occidental iar acest model include şi prostituţia, pornografia, drogurile şi…şomajul, concurenţa, falimentul, etc.
Tot acest sistem funcţionează pe baza unor reguli stricte. Din nefericire noi am adoptat o legislaţie destul de permisivă, ambiguă şi cu prea multe portiţe, başca, de multe ori ea nici aşa şchioapă cum este nu se aplică la categoria aşa numiţilor „băieţi deştepţi”!
Biserica nu mai îndeplineşte de mult rolul de educator şi modelator de caractere, nu mai este un îndrumător spiritual. Şi atâta timp cât vom mai vedea preoţi înjurând din jeepanele lor şmechere-n trafic, nici nu vreau să am de-a face în vre-un fel cu aceşti păstori ciobanizaţi. O mai fi preoţi cu vocaţie, nu zic nu, dar ei nu se văd, nu-i vom găsi pe internet toată ziua în război cu cipurile…

Am mai spus asta, traversăm un moment dificil şi dacă este o criză reală, aceea este criza spirituală, criza morală. Cu tradiţionala atitudine „merge şi aşa” nu o scoatem la capăt. Tranziţia la noi parcă nu se mai termină niciodată şi singurul rezultat vizibil este măcinarea reperelor şi al valorilor reale. Nu-mi surâde ideea de a mă raporta la ceva, dar şi lipsa totală a unor repere ne conduce în deşertăciune.

Presa s-a tabloidizat. Chiar şi presa cu ceva pretenţii este tot mai mizeră şi să vorbim despre independenţa ei este cel puţin un gând pueril. Nu-i prea mai văd nici rolul de informare şi nici atribuţia de formare de opinie. Pe de o parte presa deserveşte interesele finanţatorilor ei, pe de altă parte s-a pliat după cerinţele şi nevoile publicului larg. Într-o societate (relativ) sănătoasă Sexy Brăileanca sau Magda Ciumac nu prindeau nici pagina cinci, nici ştirile populare de la aceeaşi oră…

Şi am ajuns (înapoi) la Justiţie. E trecut de al doisprezecelea ceas, dar poate că încă nu este prea târziu.  Avem nevoie de reguli dure şi măsuri aplicate cu stricteţe. Nu vorbesc despre o convertire la Islamism, poate că pentru un furt nu tăierea mâinii este singura măsură aplicabilă, poate că nici întoarcerea la statul fascist nu este soluţia, dar o legislaţie fermă şi pedepse aspre ar putea să stăvilească actuala stare de fapt. M-am săturat de hoţi, corupţi, violatori şi criminali, m-am săturat să fie puşi în libertate fiindcă „suferă” de otită, herpes sau – vezi Doamne! – claustrofobie.

Nu-mi place ce văd în jurul meu şi dacă stau bine să mă gândesc, nici de mine nu-mi mai place. Dacă nimeni nu mă pedepseşte, într-un fel sau altul mă voi pedepsi singur… îmi prind degetele-n mouse. Click!

Tragedia lui Marian Cozma

Posted on by — 19 Comments ↓

De imediat două zile nu mai interesează criza, bugetul, petrolul şi gazele din Marea Neagră, declaraţiile belicoase ale lui Năstase, nu mai caută nimeni armele evaporate de la Ciorogârla şi nici sexy Brăileanca nu mai este aşa de sexy, nici Alina Plugaru nu mai este suficient de porno, toată lumea este cu ochii pe cazul asasinării în Ungaria a handbalistului de numai 26 de ani, Marian Cozma.

Un astfel de caz este o pâine bună de mâncat pentru toată presa, dar şi pentru blogosferă. Spiritele s-au încins, circulă jumătăţi de informaţii şi zvonuri. Constat încă o dată lipsa de profesionalism, rea voinţa şi/sau imaturitatea unora. În mod paradoxal sursa multor informaţii este Gazeta Sporturilor transformată ad-hoc dintr-o publicaţie cu specific sportiv într-una de investigaţii. Şi ieri şi astăzi m-am uitat prin presa on-line din Ungaria şi multe din „informaţiile” pe care le-am găsit la noi, nu se regăsesc acolo, mai mult, unele publicaţii se referă ca la zvonuri lansate dintr-o singură sursă: Gazeta Sporturilor şi atrag atenţia asupra pericolului de a inflama spiritele în mod iresponsabil. Şi s-a găsit şi Realitatea TV să preia şi să popularizeze astfel de “informaţii”…

Îmi pare sincer rău pentru viaţa curmată a lui Marian Cozma. Orice viaţă de om risipită prematur este o tragedie.  Este trist şi faptul că se vorbeşte despre sport şi despre sportivi tot mai des legat de întâmplări extra-sportive şi tot mai rar despre performanţele lor. Dar care performanţe? Suntem după cea mai slabă participare la o Olimpiadă, este un an în care iar nu avem nicio echipă de fotbal calificată în „primăvara europeană”, calificarea Naţionalei de fotbal la  Campionatul Mondial din Africa de Sud pare la fel de realistă ca prezumţia de nevinovăţie a lui Adrian Năstase…

Nu vreau să fiu prost interpretat, dar totuşi nu înţeleg ce căuta un sportiv profesionist la cinic dimineaţa într-o cârciumă? Oare de ce Nadia sau Hagi nu-şi pierdeau nopţile şi făceau performanţă? De ce acum sportivii devin uşor vedete peste noapte, dar nu, nu pe teren, nu în sala de sport ci…în noapte? Cum nici să nu te poţi duce noapte într-o discotecă de frica borfaşilor nu este normal.
Dar vina o au bozgorii, ţiganii, vecinu’ de la patru, guvernul, internetul, diavolul din paşapoartele biometrice şi hard discul crăpat de la compania de telefonie mobilă pe care s-au stocat convorbirile înregistrate între Tanţa din Ferentari şi Lucica de la Obor.

Nici acum nu ştim cine a ucis cu sânge rece două persoane în jaful armat de la Braşov, în schimb în cazul lui Cozma deja trei suspecţi se află-n arest şi este căutat şi un al patrulea. Dar nici asta, nici altceva nu-l mai aduce pe Marian Cozma înapoi.

Sursă imagini INDEX – Barakonyi Szabolcs

cozma_05cozma_02cozma_04cozma_03

şase! 666

Posted on by — 22 Comments ↓

Mă uitam ce mai este prin blogosferă, ce pot să citesc fiindcă cursul de Introducere în sistemul Mass-media nu mă atrăgea deloc. Astfel am dat peste aceleaşi  paşapoartele biometrice, am călcat în pete de petrol amestecate cu corupţia mioritică, m-am împiedicat de argumente pro şi contra pornografiei şi m-am blocat în spinoasa problematică a stocării datelor confidenţiale de către operatorii reţelelor de telefonie mobilă. La naiba, plictiseală mare! Poate totuşi ar fi bine să mă concentrez asupra cursurilor, o fi un semn?
Nu ştiu de ce-l caută unii pe Dumnezeu pe internet. Sau de ce-l caută pe draq în paşapoarte? Nu înţeleg nici ce caută ei pe prima pagină a WordPress-ului. Pe bune! Dacă mai văd mulţi pseudo-preoţi, cruci şi predicatori voluntari, am să borăsc pe tastatură. Asta aşa, de dragul divertismentului.
Mi-am amintit de anii 90 când anumite publicaţii îşi făceau vânzarea pe seama „Rockerilor Satanişti”. Cum dispărea o găină printr-un cătun uitat de lume, era clar că fa fost victima unui ritual Satanist la miez de noapte. Acum dacă un adolescent sare de pe bancă şi îşi scrânteşte glezna, este etichetat „Emo”. Nu vreau nici să bagatelizez, nici să minimalizez anumite probleme, unele chiar grave, dar vreau să spun că de fiecare dată se judecă lucrurile superficial şi de multe, prea multe ori îşi dau cu părerea persoane paralele cu subiectul. Uneori am impresia că toată lumea din jurul meu are diplomă-n sociologie, psihologie şi ştiinţe politice şi economice cel puţin. Mai nou şi-n inginerie şi în genetică. Plus teologie. Mă bântuie şi o imagine teribilă precum mulţi nu sunt în stare nici să se şteargă la fund, dar n-au nicio jenă să se mânjească la gură.
Nu, nu m-am găsit „io” nici acela mai deştept, nici cel a tot ştiutor. La matematică sunt chiar bâtă, dar dacă mă gândesc mai bine, nu prea mă pricep la nimic. Sunt cam prost, dar asta am mai spus-o şi parcă au spus-o şi alţii. Hahaha!

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul este cea mai veche carte a Noului Testament. În linii mari s-a acceptat ipoteza conform căreia ea a fost scrisă la sfârşitul anilor 60 secolul I. e.n. şi probabil în anii 90 a fost redactată din nou.
Astfel revelaţiile se referă la evenimentele ultimului an al domniei împăratului Nero (54-68 e.n.) şi al prigoanei asupra primilor creştini, respectiv la căderea Ierusalimului (70 e.n.) şi înăbuşirea primei revolte iudaice împotriva romanilor în timpul domniei împăratului Domiţian (73 e.n.) şi al noilor represarii împotriva creştinilor.
Despre Ioan Teologul nu se cunosc foarte multe lucruri. Se presupune că a fost fiul unui pescar din Galileea şi a devenit posluşnic al lui Ioan Botezătorul. Aşa a ajuns să-l cunoască şi să-l urmeze pe Isus, devenind unul din cei 12 apostoli şi alături de Petru, unul din favoriţii acestuia.
În timpul domniei lui Domiţian a fost trimis în surghiun pe insula Patamos şi acolo a avut revelaţia despre sfârşitul lumii. Se presupune că a avut o viaţă lungă, a trăit 100-120 de ani şi a murit pe insula Efes.
Sunt însă alţi cercetători care atribuie Apocalipsa lui Ioan Gură de Aur…
La începutul erei noastre, în literatura iudaică au apărut o serie de scrieri numite apocalipse. Sunt peste 15 astfel de scrieri ajunse până la noi, dar numai Apocalipsa Sfântului Iaon Teologul a fost acceptată de către Biserică şi este scrierea care face legătura între Vechiul şi Noul Testament.
Simbolismul Apocalipsei a stârnit dea-lungul secolelor multe discuţii, cele mai aprinse fiind legate de versetele în care este amintit şi „numărul Fiarei” – 666.

„Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” (13. 16,17 şi 18 )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=jBs33lXH06M]

Alfabetul ebraic este format din 22 de litere, fiecare literă având şi un echivalent numeric. De exemplu: A=1, B=2, G=3, D=4, H=5, etc.
Una din cele mai răspândite scale de corespondenţă a literelor şi cifrelor este:
A=1, B=2, C=7, D=4, E=5, F=8, G=3, H=5, I=1, J=2, K=2, L=2, M=4, N=5, O=7, P=8, R=2, S=3, T=4, U=6, V=6 şi Z=6.
În numerologie se operează cu cifrele de la 1 la 9. Indiferent de valoarea sa fiecare număr putând fi redus la o singură cifră cu ajutorul adunări „naturale”: 12=1+2=3, 35=3+5=8 sau 49=4+9=13=1+3=4 etc.

O altă cale de codificare este aşa numitul sistem Atbash. Este primul cifru prin substituţie prin care litera A devine Z, B=Y, C=X, D=W, E=V, etc. Este un cifru uşor de spart care are o singură cheie posibilă, un cifru cu substituţie monoalfabetică. Totuşi, aceasta s-ar putea să nu fi fost o problemă la timpul când a fost creat şi folosit.

Cifrare şi descifrarea… Se caută chei şi coduri Biblice şi se descoperă sensuri noi şi revelaţii profetice. Se scriu mii de cărţi, apar ipoteze noi şi teorii. Codul lui DaVinci.  🙂
Dea-lungul timpului acest apocaliptic 666 i-a fost atribuit pe rând lui Nero, Napoleon şi Hitler… sau lui Bill Gates.  Dar şi codului de bară sau a celor trei w-uri din „pragul” internetului.
În sistemul codului de bară, tipurile UPC-A şi EAN-13, acestea fiind cele mai utilizate,  deţin în mod invariabil, pentru orice produs, trei perechi de linii uşor prelungite care se citesc în memoria computerului prin cifra 6. Aceste linii se numesc caractere de siguranţă sau bare de protecţie (Guard Bars) şi servesc la recunoaşterea de către calculator a sistemului bar code. Cu alte cuvinte, la citirea codului, calculatorul detectează mai întâi prezenţa celor trei guard bars, care, decodificate alcătuiesc în mod invariabil, pe toate produsele, numărul 666!
Apelând din nou la numerologie W=6 şi astfel www-ul se transformă şi el în 666…

Un cotidian American relata o descoperire surprinzătoare făcutaă de câţiva informaticieni. Ei şi-au dat seama că numele complet a lui Bill Gates, convertit în limbaj ASCII (pentru Interchange), standard informatic, pe bază de cifre, se transforma în 666, adică exact numărul diavolului. Două produse de succes ale lui Microsoft – Windows 98 şi MS DOS 6.21 – dau acelaş rezultat…

B = 66
I = 73
L = 76
L = 76
G = 71
A = 65
T = 84
E = 69
S = 83
I = 1
I = 1
I = 1__ = 666

MS-DOS 6.21  = 77+83+45+68+79+83+32+54+46+50+49 = 666
WINDOWS 95  = 87+73+78+68+79+87+83+57+53+1= 666

Este un subiect epuizant şi inepuizabil. 🙂

Dacă-l căutăm pe Dracu undeva, cu siguranţă îl vom găsi.

Da’ până vine Apocalipsa mai am de dat nişte examene şi un 5 mâine, cinci fiind cifra planetei Mercur iar eu sunt un tip Mercurian, ar fi un rezultat satisfăcător… Gata cu pauza, înapoi la învăţat! Ne vedem nu la vară ci în 21.12.2012! Hahaha! În ce zi suntem? Şase??! Coincidenţa dracului!

castana fierbinte

Posted on by — 16 Comments ↓

Cu mâna cui se scoate castana fierbinte numită M.A.I.? Al treilea câştigător „fericit” scos din mânecă de P.S.D. în fragila guvernare de o lună este Dan Nica. Rămâne ceaţa demisiei lui Liviu Dragnea şi sindromul Gorbunov care torpilează nu doar P.S.D.-ul, nu doar Guvernul Boc ci tot sistemul juridic din România. Dacă mai adăugăm şi castana mitralierelor lipsă, avem radiografia exactă a competenţei şi intereselor evidente şi mai ascunse ale coruptei clase politice. S-a cam amestecat varza călită cu ciorba de fasole şi în final dacă banii n-au miros, acum putem constata că nici infractorii culoare. Politică.
M-am cam speriat când ieri la un post de televiziune, stimabilul domn Meleşcanu ne-a liniştit afirmând cu zâmbetul pe buze că el şi-a cumpărat o armă pentru auto-apărare de multă vreme. Dacă asta este direcţia în care mergem, să oprească cineva lumea, vreau să cobor!

Surle, trâmbiţe şi tot tacâmul şi la Kiev şi la Bucureşti. Decizia de ieri de la Haga a venit ca un balon salvator pentru Guvern, dar este doar încă un balon de săpun. Nu ştiu câţi calcani, pescăruşi, litri de apă sărată şi tot mai poluată am câştigat, cum nu se ştie exact nici mărimea zăcămintelor de gaz şi petrol, cifrele vehiculate fiind doar estimative. Să nu uităm nici faptul, că acest zăcământ va trebuii dat spre exploatare şi Statul Român are o istorie păguboasă în ceea ce priveşte darea spre exploatare a zăcămintelor naturale de care a dispus. Beţia cu apă rece este rezultatul găluştelor înghiţite din zbor şi ne-mestecate.
Ce cred că am câştigat este stingerea unui conflict mocnit de peste patruzeci de ani şi şansa de a normaliza relaţia cu unul din vecinii noştri importanţi.

Eurovision-ul. S-a respectat tradiţia şi iar a câştigat cine trebuia să câştige. Jenant doar pentru noi, tâmpiţii din public, moculeştii şi partoşii nu se dezmint niciodată. Anul acesta i-a venit rândul tot mai penibilului Duţă şi a unei piese sub-mediocre. Dacă cineva reuşeşte să-mi fredoneze piesa la 20 de minute după ce a ascultat 30 de secunde din ea, îi fac cinste cu un cico.

Realitatea la nivelul macadamului este alta.

Încă o vizită scurtă acasă la Braşov. M-am simţit ca un turist idiot şi rătăcit cu aparatul foto atârnat de gât. Lipsa zăpezii a gonit şi ultimii turişti veritabili, oraşul părea mai pustiu şi mai încremenit. Pistolarii invizibili nu sunt atracţie turistică nici pentru cei mai extravaganţi vânători de vampiri. Criza crizează inevitabil cetăţeanul obişnuit şi chiar şi în spatele zâmbetelor politicoase se întrezăreşte o umbră de teamă.
Cu toate acestea Braşovul rămâne…Braşov.  🙂

09-02-01_103209-02-01_104309-02-02_094809-02-03_090509-02-02_093809-02-03_088909-02-03_089409-02-02_095009-02-03_091709-02-03_092009-02-03_093009-02-03_092809-02-03_0932

dezamăgiţi de soare

Posted on by — 3 Comments ↓

Era parcă în vara anului 1994, la nici doi paşi de casa mea, în vitrina vechiei consignaţii, am văzut nişte coperţi de CD-uri. Am intrat din curiozitate şi am găsit un teanc de CD-uri originale, aduse de o femeie mai în vârstă care le primise de la fiul său plecat pe nu ştiu unde. Sincer, nu cunoşteam nici un nume, erau CD-uri promoţionale, trimise la radiouri şi reviste de casele de discuri, dar preţul era tentant şi dacă cei din magazin nu aveau CD player, am cumpărat vreo zece discuri la „plezneală”. M-am dus acasă, am pus repede câte puţin din fiecare, apoi am fugit înapoi la magazin şi le-am cumpărat pe toate.
Aşa m-am ales cu nişte noi prieteni ca BiGod 20, Black 47, Ugly Mus-Tard, H.P. Zinker, Candy Machine şi nu în ultimul rând cu albumul de debut al Belgienilor de la dEUS „Worst Case Scenario”, lansat anul acela.

După un scurt intro, discul începe cu o vioară tăioasă şi obsedantă: aceasta este „Suds & Soda”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=h3r7Oo0Fs-8&feature=related]

o piesă care te prinde şi nu îţi mai iese din cap niciodată. Strofa haotică, febrilă este urmată de un refren cald şi melodios iar soloul zgomotos, cu iz de The Doors şi psihedelic de anii 70 dar în veşminte noi, experimentale fac imaginea completă a trupei. În extrema cealaltă se situează „Hotellounge (be the death of me)” o piesă mai aerisită, mai aşezată, dar tot purtând amprenta vibrantă şi tensiunea care caracterizează tot albumul. dEUS nu sunt doar muzică şi versuri într-o orchestraţie şi interpretare genială, sunt Artă. Este o construcţie sofisticată, dar vie şi naturală, fiecare moment îşi are farmecul său de la piesa de titlu „W.C.S (First Draft)”, trecând prin zgomotoasa „Morticiachair” şi terminând cu vesela „Shake Your Hip” şi „Divebomb Djingle”. Worst Case Scenario este un album atât de bun încât chiar şi lor le este greu să-l egaleze.

Al doilea album, „In a Bar, Under the Sea” a apărut în 1997 şi am avut şansa să-i văd live la Budapesta. O experienţă unică şi fascinantă. Sunt extrem de electrizanţi live, reuşesc să redea frumos „nebunia” din studio condimentând-o cu noi experimente sonore. Piese pulsante ca „Fell Off The Floor, Man”, infuzii de (Acid) Jazz ca-n „Theme From Turnpike” , sentimentalism relaxat şi deloc siropos ca-n „Little Arithmetics” şi tensiunea pulsantă din „For The Roses” completează perfect cartea de vizită a celor din dEUS.

Să nu rataţi splendida „Disappointed In The Sun” !

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YQkuJcP1diY&NR=1]

Pentru o zi ploioasă, pentru un moment amar, nu ştiu dacă s-a scris vreo piesă mai potrivită!

„Who could tell the story better
About the things that I went through
Some were great but most were terrifying and so spooky too
Had to get out of there, to hide away
Had to get out of there, to find my way
I troubled everything too soon
Now where I want to be is
Where I want to be is
Need I say my only wish was
To escape my earthly life
High skies were no option whereas
Diving deep in oceans wide
Was the way for me, to hide away
A possibility, to leave today
I troubled everything too soon
Now where I want to be is
Where I want to be is
Under the sea is where I’ll be
No talking ’bout the rain no more
I wonder what thunder will mean, when only in my dream
The lightning comes before the roar
Circumstantial situations, now I know what people meant
Beware of the implications, God I’ve had enough of them
Dedicated to be brave and find a way
Just picking out a wave and slide away
I troubled everything too soon
Now where I want to be is
Where I want to be is
Maybe taking it another hour then taking away the pain
Maybe taking it another hour then taking away the pain
Maybe taking it another hour then taking away the pain
Then taking away the pain
Then taking away the pain
Then taking away the pain
I troubled everything too soon
Now where I want to be is
Where I want to be is
Under the sea, is where I’ll be
No talking ’bout the rain no more
I wonder what thunder will mean, when only in my dream
The lightning comes before the roar
Under the sea, down here with me I find I’m not the only one
Who ponders what life would mean if we hadn’t been
So disappointed in the sun
And that’s why we’re thinking
That’s why we’re drinking in a bar under the sea
And that’s why we’re thinking
That’s why we’re drinking in a bar under the sea”

“The Ideal Crash” lansat în 1999 începe mai zgomotos, mai Rock cu „Put The Freaks Up Front”, o piesă cu elemente moderne, are puls şi un ritm obsedant, chitara scârţâie, vocea este neschimbată, caldă, dar incisivă când tema o cere, băieţii şi-au păstrat nervul şi acea tensiune specifică care i-a consacrat, au vitalitate, totuşi parcă lipseşte ceva… Nu aş putea spune ce. Probabil aşteptările mele erau prea mari, re-re ascultând discul, încet-încet se strecoară prin urechi spre sufletul meu, dar dacă-mi vine să ascult dEUS, tot după primele două discuri îmi întind tentaculele… „Sister Dew” este o piesă lentă, acompaniată discret de violoncel, creşte în intensitate treptat, dar rămâne în zona de plutire: „Please forgive me if I keep on smiling/ but every sad story has a funny side in/ from that moment on I felt like crying… every day.” Tot discul rămâne în zona mai melancolică, cu nota uşor realist-cinică care m-a prins din prima la ei. „One Advice, Space” este uşor mai electro, chiar dacă rămâne undeva în fundal – cred – un quartet de corzi şi un cor eteric, aproape ireal.
„The Magic Hour” este tot o piesă lentă, mai acustică, mai interiorizată, cu aceeaşi orchestraţie soft, cu nelipsita vioară şi cu o rupere de ritm şi ton splendidă pe finalul compoziţiei. Piesa de titlu readuce puţin ritm şi tensiune, dar rămâne totuşi într-o zonă destul de abstractă. Single-ul „Instant Street” este mai lejeră în contextul albumului şi aduce puţină eliberare, chiar dacă numai veselă nu este! „Magdalena” este încă o piesă lentă, „Everybody’s Weird” este cel mai zgomotos moment al albumului, urmat de experimentul de şase minute jumătate „Let’s See Who Goes Down First”. Discul se termină cu o altă piesă la fel de lungă, „Dream Sequence #1”, mai puţin experimentală, dar o perfectă reflexie a întregului disc.
Ascultând dEUS este aproape imposibil să nu ţi-se deruleze filme în faţa ochilor. Au acest efect hipnotic. Vezi filmul şi vrei să fi parte din el. Te scufunzi. dEUS cer răbdare, uneori sunt abstracţi şi dificili, greu de digerat. Membrii formaţiei sunt implicaţi în zeci de alte proiecte şi toate aceste escapade şi experimente se întorc şi pe albumele lor, îşi fac loc în noile călătorii sonore.

La vremea lui am ratat albumul „Pocket Revolution”, scos în 2005. Discul începe lent, parcă anevoios, piesa de peste şapte minute, „Bad timing” abia după jumătatea ei prinde viaţă. „7 days, 7 weeks” este undeva între lejeritate şi căutare interioară, exprimată fin acustic, dar pulsant. „Stop-start nature” explodează energic, este mai Rock ca tot ce a oferit dEUS pe ultimele două albume, are nerv. Din fericire dEUS păstrează linia şi pe următoarea „If you don’t get what you want”: este o piesă zgomotoasă şi tensionată. Chiar dacă următoarea „What we talk about (when we talk about love)” are elemente de Electro-Industrial, este o rupere de ritm inteligentă, are o sacadare care te prinde şi te ia cu ea. La  „Include me out” realizezi că trupa îşi caută rădăcinile în direcţia primelor două albume, parcă îşi regăseşte trăirile originale, le reformulează ingenios, găseşte acea aromă dulce-amăruie pentru care te îndrăgosteşti de ei. Puţin Jazz, puţin Rock Indie/Alternativ, multe game experimentale, o reţetă magică care-i face deosebiţi. Piesa de titlu menţine magia, este colorată, fină şi abstractă. Pulsează şi reflectă dorinţa revoluţiei…Evoluţiei.
Zgomotele sănătoase, bas-ul fuzzat revin în „Nightshopping”, dinamitând discul în sens pozitiv. „Cold sun of circumstance” combină ingenios momentele de „furie” cu escapade sensibile care ne introduc în piesa următoare: „The real sugar”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3LaRC9CJFCw]

o adevărată perlă naturală, neşlefuită, dar splendidă. „Only love is the real sugar/ Only love is the real…” Următoarea piesă, „Sun ra” este o nouă călătorie dEUS, alte aproape şapte minute de căutare şi răvăşeală tensionată, frumos pastelată, aşezată în diferite ritmuri şi acorduri. Finalul, „Nothing really ends” este o revenire la teme Jazzy, vine ca o concluzie rece, ca o floare oferită pe înserate. „Mă mai iubeşti?”  🙂

deus

Anul trecut am ratat concertul de la a şasea ediţie a Stufstock-ului din Vama Veche, dar n-am mai ratat noul album, „Vantage Point” lansat pe 18 aprilie. Adevărul este că la o audiţie superficială, nu m-a convins discul, dar după 2-3 ascultări parcă nu-mi vine să-l mai scot din CD player şi în final „Vantage Point” intră clar în topul meu personal cu albumele cele mai reuşite pe anul 2008.  „When She Comes Down” parcă începe de unde s-a terminat albumul anterior, creşte în valuri consecutive şi introduce ingenios următoarea piesă „Oh Your God” , un imn Rock furios, aproape atipic pentru dEUS. Cred că acesta este ingredientul secret al formaţiei: mereu experimentează şi mereu surprind prin ceva nou. Albumul alternează ingenios momentele calme, sensebile, cum este „Eternal Woman” sau „Smokers Reflect” cu piesele energice, uneori umplute cu sunete noi, electronice, cum sunt „Favourite Game” (Leonard Cohen?) , „Slow” sau „The Arhitect”. Ultima din cele zece piese, magicul „Popular Culture”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GGzcqzO78H0]

te face să cânţi, să dansezi şi să-ţi doreşti să re-asculţi tot discul:
„Let me tell you a thing
On popular culture
American swing
The British add sulphur
I’ll buy you a beer
If you can compete from here

They throw you a line
Let me see it you catch it
And they’ll give you some time, sure
If you got something to match it
Just as long as you know
Who is running that show, oooohhhh

And I was thinking, well hey
I’m gonna throw it away
Throwing out my popular culture
Cause now you know it’s not great
If you don’t come from the states
You will always be late to be in popular culture

From western slang
To showbiz spells
You’d almost think
There’s nothing else

Can you give me the news
On the romantic actor
No, I don’t really care but his blues
Is for me a distractor
Through his eyes I can see
What is wrong with me… oooooh…

And I was thinking, well hey
I’m gonna throw it away
Throwing out my popular culture
Cause now you know it’s not great
If you don’t come from the states
You will always be late to be in popular culture

From western slang
To showbiz spells
You’d almost think
There’s nothing else

And I was thinking, well hey
Well what the hell is my place
If someone else will dictate
My singular culture
Cause everybody’s a star
And if you don’t think too far
You can define who you are
Through popular culture

It’s like you’re not really seen
Without a fashionable spleen
That is so much alike the one
Your heroes suffered

And so you gotta be strong
You’ve got to just speak in tongues
About how you belong
In popular culture”

Fiecare piesă, fiecare album dEUS îşi are farmecul său dacă reuşeşti să-l asortezi cu starea potrivită. Poate că nu sunt foarte accesibili la o primă audiţie, dar au calitatea să se facă indispensabili dacă le acorzi suficient timp şi atenţie.

Dacă v-au plăcut dEUS, puteţi săpa şi după Americanii de la EELS

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=V2yy141q8HQ&feature=fvsr]

merită şi ei gustaţi. Asta ca să nu vă trimit direct în braţele celor de la Radiohead.

Plec şi eu să beau ceva….Nu, nu sub mare ci la munte, într-un bar undeva-n Braşov. 🙂

normalitatea. un vis urât?

Posted on by — 10 Comments ↓

În fiecare an de sărbători aud îndemnul „să fim mai buni”. Nu ştiu cu ce şi de ce ar trebui să fiu mai bun în decembrie ca-n aprilie? Trece Crăciunul, trec sărbătorile şi de fiecare dată se alege praful de promisiunile solemne, la fel cum nu rămâne nimic nici din promisiunile electorale ale politicienilor după alegeri. Nici ei nu sunt mai buni sau nici noi nu suntem mai buni decât ei şi – dureros – este firesc să fie aşa.
„În ce ţară trăim?” – este întrebarea pe care am tot auzit-o din toate direcţiile zilele acestea. Se fură armament dintr-un depozit al armatei la Ciorogărla, se desfăşoară un jaf armat extrem de violent în centrul Braşovului cu răniţi şi morţi, o tonă de cocaină confiscată la intrarea în ţară în portul Agigea, un om este bătut în metroul din Bucureşti fiindcă-i sună telefonul cu imnul unei echipe de fotbal din provincie, peste 350.000 de oameni sunt condamnaţi deja la şomaj şi creşte vertiginos numărul rău platnicilor la bănci, avem profesoare şi eleve porno şi copii care se fugăresc cu bâte şi săbii în incinta şcolilor, oamenii mor pe tărgile uitată-n holurile spitalelor, iar în ceea ce priveşte Guvernul…mai bine nu zic nimic. Şi cu toate acestea ne încăpăţânăm să susţinem că suntem buni, că ne pasă, că suntem harnici şi pioşi. Că suntem mândri.
Noul stadion „Lia Manoliu” ne costă peste 135 de milioane de Euro, vine Madonna şi Moby, printre gropile din străzile Bucureştiului poţi zării cele mai scumpe şi bengoase maşini, cluburile de fiţe sunt arhipline, avem staruri şi vedete peste tot, sexy Brăilence şi Magde Ciumac, avem Elvişi, zâne şi surprize,  personalităţi şi personaje, silicoane şi termopane, miliardari de carton, reclame luminoase şi avem paşapoarte biometrice, putem pleca încotro vedem cu ochii, se găseşte cineva să spargă asfaltul, să otrăvească fântânile şi să stingă lumina.
Privesc oraşul şi văd trei lucruri: farmacii, cazinouri şi bănci. Suntem bolnavi, viciaţi şi…cu conturi în bănci? Fast-fooduri, cârciumi şi amaneturi  la tot pasul. Şi biserici. Oh da, Allah e mare!
Trăim în ţara care este creată după chipul şi asemănarea noastră.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-0xoJB5wWBo&feature=related]

Nu pot să-mi imaginez o lume nebună fără nebuni. Aştept încă dimineaţa în care să mă trezesc nebun şi să descopăr o lume normală în jurul meu. Dar asta depinde de fiecare din noi. Visez urât?

Plouă. Aştept primăvara.

31012009_0131012009_0231012009_0631012009_04