Home › Posts tagged electro › Page 23

electro

Commix – ReCall To Mind (2010)

Posted on by — No Comments ↓

[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/4713895?secret_token=s-az9Vs”]

E ceva chill. Poţi privii norii pe geam, poţi să-ţi aprinzi o ţigară, poţi să-ţi pui căştile şi să zaci întins pe canapea. Nici după atâţia ani nu reuşesc să fac diferenţa între sub categoriile muzicii electronice şi de dans, Commix peste tot sunt etichetaţi Drum’N’Bass, dar muzica lor este mai mult relaxantă decât pulsantă, nu bubuie obsesiv-obositor, acest „ReCall To Mind” este un amestec de faze Trance, Rave, Trip Hop şi – fie! – Drum’N’Bass, sună proaspăt, colorat, viu. Decât să lipim cu scuipinol etichete tembele, vorba lu’ fi-meu: „mai bine un cântăcel” şi – zic eu – merită dată lehamitea la o parte şi dat un click pentru a vizita pagina Soundcloud a trupei unde pot fi ascultate mai multe piese.
La origine un trio – George Levings, Guy Brewer şi Conrad Whittle -, Commix s-a redus la duo-ul format din Levings şi Brewer, băieţii din Cambridge au semnat cu label-ul Metalheadz al lui Goldie şi au debutat cu albumul „Call To Mind” în 2007 urmat de Read more Commix – ReCall To Mind (2010) ›

ANBB – Mimikry (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Numele lui Hans Christian Emmerich aka Blixa Bargeld poate sună familiar celor care cunosc şi apreciază formaţia Einstürzende Neubauten, dar Blixa a colaborat şi cu Nick Cave. Asta ar fi „bb”-ul. Partea de început cu „an” vine de la Carsten Nicolai aka Alva Noto şi pe lângă alte proiecte este membrul formaţiei Signal.
„Mimikry” este primul produs rezultat din colaborarea celor doi şi înainte de a fi avut informaţiile din spatele materialului, m-a atras coperta. Apoi ascultând discul mi-a plăcut piesa „Once Again”. E drăguţ-misterios şi cover-ul la „One” al lui Harry Nilsson, piesă prelucrată de nenumăraţi artişti, versiunea care deocamdată bate toate celelalte aparţinând celor din Filter.
Este un album experimental, Read more ANBB – Mimikry (2010) ›

Mortiis – Perfectly Defect (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Mortiis este proiectul norvegianului Håvard Ellefsen care şi-a început cariera muzicală ca basist în Emperor unde a zăbovit doar vreme de vre-un an după care de la începutul anilor ’90 s-a concentrat pe acest proiect şi alte trei proiecte paralele: Cintecele Diavolui, Fata Morgana, respectiv Vond.
În perioada 1993-1999 sub denumirea Mortiis a scos 7 albume, primele 6 fiind exclusiv create cu ajutorul sintetizatoarelor şi samplerelor şi conţin o muzică întunecată, ambientală. Turnura a reprezentat-o albumul „The Stargate” din ’99 pe care un aport semnificativ a adus şi solista Sarah Jezebel Deva (a furnizat voce şi pentru Cradle of Filth), dar şi introducerea mai multor instrumente între care şi chitara.
Următorul album, „The Smell of Rain” din 2001 are o orientare mai Electro-Pop, Ellefsen preia pentru prima oară şi microfonul iar în jurul său încet-încet se încheagă şi o formaţie chiar dacă cu excepţia lui nici un membru nu rămâne constant în trupă.
În 2004 este lansat următorul album, „The Grudge”, turnura finală din cariera grupului, Ellefsen se reorientează spre zona Rock-ului Industrial, riffurile solide Read more Mortiis – Perfectly Defect (2010) ›

Umbra et Imago – Opus Magnus (2010)

Posted on by — No Comments ↓

Într-o prea frumoasă zi de sâmbătă, pe 20 februarie, la Silver Church au venit cu un show incendiar cei din Umbra et Imago, am pomenit atunci de eveniment, dar nu mai ştiu ce m-a ţinut departe de spectacol. Ascultând proaspătul „Opus Magnus” oarecum regret absenţa mea de la acel concert, Umbra et Imago dincolo de show-ul erotic cu accente BDSM (Bondage & Discipline, Dominance & Submission, Sadism & Masochism), fac muzică, muzică de calitate. Imagini din Silver Church găsiţi pe Realitatea.net.
11 piese plus un bonus („Wanderers Nachtlied”), noul Umbra et Imago este un material întunecat, o combinaţie extrem de nimerită între tendinţele Neue Deutsche Härte impuse în primul rând de Rammstein şi notele tradiţionale de Gothic Metal cu iz teuton.
Mozart (Manuel Munz) – voce, frumoasa Madeleine Le Roy – voce şi show, basistul Lutz Demmler, bateristul Michael „Migge” Schwarz şi chitaristul Sascha au reuşit să imprime un disc rotund, echilibrat, colorat şi foarte bine produs.
Dacă trecem peste balada obsesivă, laitmotivul NDH, „Ohne Dich” ce deschide albumul, riff-urile consistente, clapele îmbietoare, vocea gravă al lui Mozart şi partiturile muzicale sofisticate ale Madelinei ne călăuzesc într-o lume incitantă, bine nuanţată şi solid construită.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HqXUDsFR-0s]

De la „Perfect Baby” la „Sonntagsandacht” discul Read more Umbra et Imago – Opus Magnus (2010) ›

alo! aterizează perversu’!

Posted on by — 10 Comments ↓

am numai nori şi păsări – sau păsărici? – în cap. aeroportul din Frankurt pare gara din Buftea pe lângă asta… şi dacă fiecare păsărică piere pe limba ei, eu vreau ca păsărica să piară pe limba mea. 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Hsm5vW7hfQE]

P.S. LA MULŢI ANI TUDOR! (AKM)

Trent Reznor and Atticus Ross – The Social Network (2010)

Posted on by — 8 Comments ↓

N-am fermă în Virtualia şi nu cresc, nu fur oi, capre sau vaci nici în viaţa de zi cu zi, nici pe internet. N-am sute de prieteni nici pe Facebook, nici pe MySpace şi nici măcar în viaţa reală. În fapt prietenii mi-i pot număra pe degete şi cred că-i bine aşa, chiar nu contează numărul lor, ci relaţia pe care o avem, adică prietenia. Nu socializez excesiv, ba, chiar sunt un pic sociofob, nu mă dă pe afară compasiunea pentru semeni. Şi apropo: nu semnez petiţii, nu particip la strângerea de semnături pentru interzicerea avortului fiindcă am convingerea că sunt mult prea mulţi idioţi – avortoni – printre noi. Nimeni nu-i perfect. Şi nimeni nu e nimeni. 😀
Mark Elliot Zuckerberg ( 😛 ) are 26 de ani (născut pe 14 mai 1984) este co-fondatorul reţelei de socializare Facebook, deţine 24% din acţiuni şi conform ultimelor date valorează 6,9 miliarde de parai. Facebook-ul a fost lansat în 2004, adică omu’ a produs aproximativ un miliard pe an. Prost nu o fi şi pe semne a avut şi ceva bulan.
Noul film, „The Social Network” este ecranizarea cărţii „The Accidental Billionaires” (Miliardari accidentali, deh, nu ca la noi, de carton…. ) scrisă de Ben Mezrich. Nici cartea, nici filmul nu se doreşte un documentar şi nu reflectă „povestea adevărată”, ci creează o intrigă în centrul căreiea personajul principal – Zuckerberg interpretat de Jesse Eisenberg – este un tip „normal”, cu trăsături atât pozitive, cât şi negative, nu s-a încercat „romantizarea” personajului ca de exemplu în „The People vs. Larry Flynt” al lui Miloš Forman în care Larry Flynt este prezentat ca un tip amuzant şi un Robin Hood contemporan.
Ideea de a face un film despre Zuckerberg pare totuşi puerilă. Faza cu „nu poţi avea 500 de milioane de prieteni fără a-ţi face câţiva duşmani” e totuşi simpatică. N-am văzut încă filmul, dar recunosc, am rezerve şi oarecum idei preconcepute legat de subiect. Faptul că filmul este făcut de David Fincher, celebru pentru „Alien 3”, „Seven”, „The Game”, „Fight Club”, Read more Trent Reznor and Atticus Ross – The Social Network (2010) ›

David Sylvian – Sleepwalkers (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Somnambuli. Despre asta vorbesc de ceva vreme încoace şi unii cred că-s răutăcios sau – mai rău – invidios. Avem senzaţia că trăim, în fapt umblăm chiauni, suntem toţi – sau aproape toţi – nişte somnambuli ce visează că trăiesc şi cred că au o viaţă. Dar dacă totul este fix invers, respectiv pe dos? Realitatea este o iluzie mascată de un decor bine gândit, viaţa este un vis – sau coşmar -, albul este negru şi frumosul urât. Eu nu aş exclude nici o ipoteză, dar da, unii – majoritatea – consideră că eu sunt nebun. Sau somnambul. Nu cred în nici o conspiraţie, ci în comoditate, delăsare, lăcomie, alte alea, fiţe pur umane.
Suntem consumatori comozi şi docili. Şi dispensabili. Somnambuli. Cum spune David: „Something to wake us From cultural slumbers, You fucking sleepwalkers Go on and sleep…”
Sylvian (52 de ani) nu este o faţă prea cunoscută, ca şi alţi pionieri ai muzicii electro-experimentale – vezi Gary Numan -, figura sa a rămas într-o obscuritate relativă. Trupa care l-a consacrat, Japan, activă din 1974 şi desfiinţată în 1982 când tocmai ajunseseră să atingă pragul popularităţii după al cincilea album „Tin Drum” lansat în 1981,  a rămas şi ea la statut de cult mai ales în Japonia unde datorită numelui au avut un succes mult mai pronunţat ca-n Anglia natală.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YNYYRl86R4g]

Mama mea a avut vinilul „Tin Drum” şi piese ca „Ghosts”, „Still Life in Mobile Homes”, „The Art of Parties”, „Visions of China” sau „Talking Drum” m-au bântuit (ghosts…) din Read more David Sylvian – Sleepwalkers (2010) ›

Killing Joke – Absolute Dissent (2010)

Posted on by — 2 Comments ↓

Trupa britanică, veterani şi supravieţuitori, nu sunt foarte cunoscuţi şi implicit nici apreciaţi pe la noi, în schimb au influenţat determinant evoluţia muzicii de la sfârşitul anilor şaptezeci şi până-n prezent, trupe mult mai faimoase se înclină în faţa lor şi-i amintesc ca fiind una din influenţele majore asupra muzicii lor. Metallica, Napalm Death, Prong, Soundgarden, Nirvana, Foo Fighters, Jane’s Addiction, Faith No More, Big Black, Tool, Primus, Porcupine Tree, Ministry, Nine Inch Nails, Godflesh, Pitchshifter, Lamb of God, Rammstein, Amen, Amebix, Opeth, The Banner, Blacklist, Shihad, Das Oath, sau Korn, toţi au absorbit ca buretele câte ceva de la Killing Joke, dacă ascultând noul „Absolute Dissent” veţi descoperii sonorităţi familiare, teme, riff-uri, soluţii cunoscute, nu Killing Joke sunt cei care le împrumută sau le re-folosesc, ci multe alte trupe s-au inspirat din patrimoniul Killing Joke.
Trupa a fost înfiinţată în 1978 de bateristul Paul Ferguson – la aceea vreme component al formaţiei Matt Stagger Band – şi vocalul Jaz Coleman. Ei l-au cooptat pe chitaristul Kevin “Geordie” Walker şi basistul Martin “Youth” Glover în urma unor anunţuri postate în reviste de specialitate. Pentru „Absolute Dissent”, după 28 de ani, prima oară cei patru şi-au reunit eforturile Read more Killing Joke – Absolute Dissent (2010) ›