Home › Posts tagged diverse › Page 21

diverse

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 4)

Posted on by — 26 Comments ↓

(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 3) )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M3T_xeoGES8]

Rock And Roll-ul a apărut la sfârşitul anilor ’40 în America, rezultantă a amestecului de Blues şi Country.
Bob Robinson’s cânta o piesă “Rock and Rolling” în 1939 şi în acelaşi an Buddy Jones  “Rock and Rolling Mamma”. Combinaţia de Rhythm And Blues şi Country a însemnat nu doar amestecul de genuri şi abordări diferite, dar şi dărâmarea frontierelor dintre rase.
Astfel asimilarea ideii de Rock’N’Roll cu ideea libertăţii – dar şi al rebeliunii, al nonconformismului – a fost făcută chiar de la începuturi.
Rock’N’Roll-ul a fost muzica rebelă, incitantă, de „trezire” şi revoltă.

Există multe discuţii pe marginea temei „cine a fost primul”.
Dacă faimoasa revistă Rolling Stones Magazine în 2004 a dat verdictul în favoarea primului single realizat pentru Sun Records de Elvis Presley, „That’s All Right (Mama)” din 1954, înaintea acestui material sunt mai multe înregistrări ce se întorc în timp până la sfârşitul anilor ’30.
Astfel avem: Big Joe Turner cu „Roll ‘Em Pete” din 1939, Roy Brown cu „Good Rocking Tonight” din 1947, Hank Williams din acelaşi an cu  „Move It On Over”, Fats Domino „The Fat Man” din 1949 şi Les Paul and Mary Ford cu „How High the Moon” în1951.
Nu este atât de semnificativ cine a fost primul, mai important este că noua abordare a prins şi s-a răspândit.

Anii ’50 au adus aşa numitul „Rockabilly” având reprezentanţi de frunte ca Elvis Presley, Carl Perkins şi Jerry Lee Lewis. Dar şi aşa numitul Doo wop, un gen ce împrumuta din Gospel corurile ample, avea în centru voce şi punea accent mai puţin pe chitare.

Tot în anii ’50 s-a lansat şi moda cover version-urilor: majoritatea pieselor Rock’N’Roll au fost la început re-interpretări, re-aranjări al unor piese vechi de Blues şi Rhythm And Blues.
Dacă finalul anilor ’50 a marcat şi declinul Rock’N’Roll-ului de peste ocean, în Europa, mai ales în Marea Britanie, abia începea nebunia. 🙂

Rock’N’Roll-ul semnifică punctul de plecare pentru toate (sub) genurile muzicale din Rock.
Nu există deceniu în care Rock’N’Roll-ul (sau Rock-ul) să nu fie declarat decedat, dar de peste jumătate de secol se încăpăţânează şi persistă. 🙂

La noi a fost mai mult Rock decât Roll, adică vremuri naşpa… 😆
Mereu am fost cu doi-trei paşi în urmă, trupele s-au limitat la copiat şi au fost limitate şi de conducerea de… Partid.
Phoenix au trecut de Beat la Hard Rock, Celelalte Cuvinte de la amestecul extrem de zemos de Folc, Rock şi Heavy Metal… la Thrash Metal. N-am avut nici constanţă, nici un progres firesc, s-au sărit etape, muzica New Wave, Punk aproape că a lipsit cu desăvârşire din spectrul autohton.
Nici nu ştiu ce este mai jalnic: să copiezi cu stângăcie ultimele trenduri sau să freci clişee obosite de acum 20 de ani?

Vroiam să mai pomenesc de texte – fiindcă de fapt de la ideea legată de texte am pornit.
Pe de o parte mi se pare stupid să afirmi: „nu mă interesează textele”. Am întâlnit multe persoane care nu ştiu engleza şi – automat – habar n-au ce ascultă. E ca ciorba fără sare…

Textele trupelor de la noi sunt sau versuri împrumutate de la poeţi consacraţi sau… de cele mai multe ori adunături de clişee şi tembelisme. Există excepţii, dar rare şi… tot mai rare. Sexul – cum spuneam – rămâne tabu, ce despre Rock-ul occidental nu se poate spune.

Realitatea este că interesul pentru Rock este scăzut. Dacă numele mari de import adună lumea pe stadion, totuşi şi 5000-7000 de fani (la Metallica, fiindcă la Limp Bizkit/Queensryche/Saga doar 1000) la o ţară de 22 de milioane este extrem de puţin.

Concluzia este la îndemână: sex şi droguri da, Rock’N’Roll nu. Poate Drum’N’Bass… 😆

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=w6v6STh1Thw&feature=related]

W.A.S.P.

Posted on by — 5 Comments ↓

WASP înseamnă viespe, W.A.S.P. este prescurtarea de la „White Anglo-Saxon Protestants” – adică Anglo-saxonii albi protestanţi (puritani) sau – cum s-a vehiculat – We Are the Sexual Perverts – noi suntem perverşii (sexuali), We Are the Sexual Prophets (profeţii sexuali), dar şi „We Are Satan’s People” – un fel de oamenii dracului… 😆
Trupa provine de pe scenă din Los Angeles urmând tradiţia unor nume ca Ratt, Quiet Riot sau Motley Crue. Cu toate acestea – în opinia mea – paralela cea mai evidentă este cu formaţia KISS, Blackie Lawless aminteşte şi ca abordare şi stil, dar şi ca voce cu maestrul Gene Simons.
S-au lansat zgomotos/scandalos cu single-ul „Animal (Fuck Like A Beast)” în 1982 şi au devenit ţinta favorită al PMRC-ului (Parents Music Resource Center – un fel de CNA al industriei muzicale Americane), organizaţie condusă de doamna Tipper Gore, soţia senatorului (şi fostului vice-adjunct) Al Gore. Dragi mei, nu Marlyn Manson a speriat primul America! 😆

Trupa ne vizitează pe 16 noiembrie în cadrul turneului de promovare al noului album „Babylon”, ocazie bună să ne reîmprospătăm amintirile legate de ei.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pZb3Xya7jQ8]

În 1984 Capitol lansează albumul de debut de pe care exclude amintitul single controversat, dar discul conţine un şir de alte piese cu potenţial devenite clasice: „I Wanna Be Somebody”, „L.O.V.E. Machine” şi „Sleeping (In the Fire)”. Succesul se datorează însă în mare parte ca urmare a show-urilor incendiar/scandaloase, un amestec de Alice Cooper/KISS dus la extremă din care nu lipseşte nici ghilotina, dar nici femeile dezbrăcate, scenele maso, flăcările şi craniile umplute cu „sânge”. Look-ul Glam/Sleazy se combină cu un Heavy Metal american, melodic, sănătos, pe linia KISS, Quiet Riot, Alice Cooper şi Motley Crue, dar mai incisiv, cu o abordare mai în forţă, mai apropiaţi de linia Twisted Sisters.

În 1985 apare „The Last Comand” un alt material compact şi de calitate, piesele de referinţă fiind „Wild Child” şi „Blind in Texas”, dar albumul în ansamblu este unul echilibrat, coerent şi cursiv.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OMJ-A1n951Y&feature=related]

„Inside the Electric Circus” vine imediat anul următor şi păstrează trupa în aceeaşi zonă, lipsesc totuşi piesele de vârf, cel mai de succes fiind cover-ul Ray Charls „I Don’t Need No Doctor” metalizat serios şi integrat perfect în lumea W.A.S.P. Este şi primul disc unde Blackie lasă bas-ul pentru chitară.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4Y1GJa8f798&feature=related]

„The Headless Children” lansat în 1989 practic închide „epoca de aur” a trupei. Este ultimul disc cu chitaristul Chris Holmes (până la revenirea lui în 1997) şi ultimul material în maniera tradiţională. Sfârşitul anilor ’80 a marcat şi sfârşitul unei era, anii ’90 au scos la suprafaţă o nouă generaţie, noi tendinţe muzicale, piaţa şi industria muzicală s-a schimbat radical. „The Headless Children” este un disc energic, cu nimic mai prejos ca anterioarele, dar probabil şi datorită schimbărilor survenite în lumea muzicii – şi nu numai, interesul pentru trupă a scăzut.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TsoLb-E7oy8&feature=related]

„The Crimson Idol” lansat în 1992 trebuia să fie album solo al lui Blackie Lawless, este tot un material Heavy, dar mai sobru, mai întunecat, mai serios şi Blackie şi-a permis ceva experimente, o uşoară modernizare. Materialul concept spune povestea unui inventat idol Rock, Jonathan Steel, ceva ce lui Marilyn Manson i-a ieşit mult mai bine cu „Antichrist Superstar” (şi celelalte două piese din trilogie, „Mechanical Animals” şi „Holy Wood”) patru ani mai târziu, dar asta este deja o altă poveste.
Jonathan este copilul defavorizat, ratatul familiei şi doreşte să devină un Rock star şi astfel să câştige respectul şi dragostea familiei. Povestea ne introduce în spatele lumii vizibile a show-biz-ului, în mare parte reflectă dezamăgirile lui Blackie şi conflictele inevitabile dintre artişti şi marile companii.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nc3QyD1jWIE&feature=related]

„Still Not Black Enough” scos în 1995 a fost gândit tot ca album solo, dar iarăşi presiunea fanilor şi a casei de discuri l-a făcut pe Blackie să-l scoată sub sigla W.A.S.P.
Materialul continuă oarecum povestea lui Jonathan însă personajul se contopeşte şi mai simţitor cu Blackie şi reflectă mai intens realitatea din viaţa acestuia, tragediile, frământările lui Blackie.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9r8gp0wNAmg]

Pentru „Kill Fuck Die”-ul lansat în 1997 revine şi vechiul camarad, chitaristul Chris Holmes. Discul reaşează abordarea tradiţională, sonorităţile Heavy melodioase într-un context mai modern, mai zgomotos, apare o uşoară paralelă Marilyn Manson, dar W.A.S.P. – spre cinstea lor – nu se transformă într-un monstru industrializat, îşi păstrează linia, rămân în zona tradiţională. Materialul sună proaspăt, energic, are incisivitatea ce ia caracterizat la debut, practic consemnează o renaştere a formaţiei.
Materialul este unul din cele mai agresive produse lansate de trupă, au existat speculaţii că ar fi tot un material concept, dar acest fapt nu a fost niciodată confirmat de vre-un membru al formaţiei.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ua9MLe9k1IY]

„Helldorado” este scos în 1999, relansează spiritul de scandal cu piese ca „Don’t Cry (Just Suck)”, „Saturday Night Cockfight”, „Dirty Balls” sau „Cocaine Cowboys”, dar fanii conservatori – ce paradox! – n-au apreciat abordarea mai incisivă, stilul mai brutal de abordare a lui Blackie, cu toate că albumul este unul destul de tradiţional, Heavy, dar melodios, modern, dar mai conformist ca precedentul.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Te07lF49KS4]

2001 aduce al 9-lea album, „Unholy Terror”, un disc în forţă, asemănător sound-ului şi stilului trupei de la începuturi, o întoarcere la rădăcini plină de energie, clasic şi totodată proaspăt.
Chiar dacă-n 2002 Chris Holmes părăseşte formaţia şi pe disc este trecut ca chitarist, Holmes afirmă că nu a participat cu nimic la realizarea acestui disc. Oficial, Holmes s-a retras din trupă fiindcă dorea să cânte ceva mai tradiţional, ceva Blues, cu toate acestea înfiinţează trupa Animals, dar după succesul moderat formaţia se dizolvă şi Holmes se retrage din activitate.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=S5Q4DrmMois]

2002 aduce şi un nou material W.A.S.P., „Dying for the World” un disc inspirat din atentatul de la 11 septembrie şi dedicat victimelor. în acest context, materialul este ceva mai sumbru, mai întunecat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=CWeys928g_Y&feature=related]

„The Neon God” lansat în 2004 în două etape, discul unu – „The Rise” – în aprilie şi discul doi – „The Demise” – în septembrie, este o revenire la materialele concept şi la sonorităţi ceva mai moi, la sunetul mai tradiţional, un Heavy american combinat cu Hard Rock. Sonorităţile mai întunecate de pe precedentul material se amestecă organic cu o abordare mai monumentală, clasică. Este încă un material clasic şi de calitate marca W.A.S.P.
Tema materialului este legat de paranormal, un orfan abuzat, pe nume Jesse îşi descoperă abilităţile de a citii mintea oamenilor şi ai manipula.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Wiargrp1XJI&feature=related]

2007 aduce discul „Dominator”, W.A.S.P. îşi dovedesc consecvenţa şi cu acest material, este un Heavy Metal tradiţional, melodios şi tăios simultan, un disc cu amprenta anilor ’80, dar cu un sunet mai amplu, mai gros, aşezat în standardele moderne.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zm5VFeAwSRY&feature=related]

Pe 12 octombrie a fost lansat cel mai proaspăt material: „Babylon” şi turneul „Beast Of Babylon World Tour” atinge şi Bucureştii pe 16 noiembrie.
„Babylon” este construit în jurul temei Biblice al celor 4 călăreţi ai Apocalipsei, nu este strict un album concept, dar are o temă centrală ca şi „Kill Fuck Die”-ul din 1997. Muzical discul se menţine în zona tradiţională, continuă linia precedentului disc, dar readuce şi modelul cover-urilor inserate din era „Inside…”. Astfel avem un remake dinamic la clasicul Deep Purple „Burn” şi un şi mai clasic Chuck Berry: „Promise Land”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JoG1YZR-R5w]

W.A.S.P. sunt nişte supravieţuitori, reprezentanţii Heavy Metal-ului tradiţional american şi al show-urilor teatrale. Întâlnirea cu ei este o întâlnire cu o bucată de istorie a muzicii Rock, o călătorie-n timp înapoi la era glorioasă a Heavy Metal-ului. W.A.S.P. exprimă destul de clar cam ce înseamnă “Sex, Drugs And Rock’N’Roll”!

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 3)

Posted on by — 14 Comments ↓

(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2) )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hQBOhdb_5n4&feature=fvst]

Drogurile. Cea mai mare problemă legată de droguri este politica şi politicienii. Şi nu numai în ceea ce priveşte drogurile, dar aici poate mai pregnant ca-n alte ecuaţii, politica este prezentă cu siguranţă şi datorită sumelor de bani fabuloase puse-n joc şi banii – nu-i aşa? – înseamnă putere.

Pe 30 octombrie 2009, unul din cei mai importanţi consilieri guvernamentali pe problema drogurilor din Marea Britanie, doctorul David Nutt, a fost obligat să demisioneze deoarece şi-a exprimat părerea – de specialist – legat de subiectul drogurilor uşoare – canabis, respectiv LSD. Acesta a afirmat că drogurile amintite nu sunt cu nimic mai periculoase ca tutunul sau alcoolul. Ştirea mi-a parvenit printr-un prieten şi o puteţi citii în ediţia on-line al ziarului The Independent. Un articol extrem de interesant.
Pe scurt: specialiştii sunt înlăturaţi dacă opinia lor nu coincide cu politica promovată de… politicieni.

Am mai reţinut o idee din cele expuse de doctorul David Nutt: „Cred că trebuie să acceptăm ideea că tinerilor le place să experimenteze – cu droguri şi alte activităţi potenţial dăunătoare – şi ce ar trebui să facem este să îi protejăm. Noi ( – specialiştii – n.r.), prin urmare, trebuie să furnizăm informaţii cât mai exacte şi credibile. Dacă credeţi că prin a speria copiii aceştia se vor oprii, probabil, vă înşelaţi.”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bP8eNye4J_M&feature=fvst]

Cuvântul drog provine din francezul „drogue” şi se referea la plantele medicinale uscate şi conservate pentru diferite tratamente. „Drogeria” (drug store) în multe limbi desemnează farmacia.

În lumina celor prezentate la început, este destul de dificil de făcută o catalogare „corectă” a drogurilor, totuşi se poate afirma că sunt droguri „uşoare” şi droguri de mare risc.

Droguri uşoare, aşa numitele droguri „recreative” sunt: cofeina, ceaiul, alcoolul, teobromina (o substanţă aflată în ciocolată, un alcaloid din cacao) şi nicotina.
Drogurile naturale sunt extracte de plante sau ciuperci.
Mai trebuie amintite şi o serie de medicamente (droguri) ale căror componentă conţine diferite substanţe (derivate) care au efecte calmante sau halucinogene. Sunt diferitele anti-depresive, calmante şi stimulente.

Trebuie spus şi faptul că sunt relativ multe religii în care se folosesc diferite substanţe halucinogenice, stimulente sau sedative în cadrul unor ritualuri.

Droguri „tari” sunt considerate cocaina, anumite amfetamine, morfina şi heroina. Dar cum spuneam, împărţirea aceasta este amplu disputată chiar şi de specialişti, o delimitare foarte exactă între drogurile „uşoare” şi cele de mare risc nu există unanim acceptată.

O altă catalogare se poate face din perspectiva obţinerii acestor substanţe: drogurile de provenienţă naturală şi cele obţinute chimic. Însă această împărţeală nu este relevantă din perspectiva riscurilor. De exemplu opiumul este obţinut din mac, din aceasta se poate produce morfina şi o derivată semi-sintetică este heroina.

Nu cred că este relevantă o discuţie foarte tehnică pe marginea subiectului cu toate că – exact cum a afirmat şi doctorul David Nutt – o informare corectă este nu doar necesară ci obligatorie din partea autorităţilor. Însă nu-i datoria mea, în definitiv sunt doar un idiot şi blogger de ocazie şi conjunctură… 😆

Tema prostituţiei şi al drogurilor evident a apărut nu odată şi pe agenda politicienilor. Este şi mai evident că la mijloc sunt interese mari, banii reprezintă în mare măsură puterea.
La noi subiectul este tratat mai mult propagandistic, opinia – irelevantă – a bisericii este formal îmbrăţişată şi de clasa politică, păstrarea problemei într-o zonă semi-obscură pare să convină de minune tuturor. Uneori este scoasă ca o sperietoare, alteori măturată sub preş.

Nu sunt consumator, drogurile mele sunt muzica şi sexul… 😆 Mie-mi ajunge atât, am dorinţe… mărunte. 😆

Şi apropo sex: cred că şi în cazul drogurilor ca şi-n sex fiecare ar trebuii să aibă libertatea să meargă cât de departe crede de cuviinţă. Cum nici legat de perversiune nu se poate stabilii un standard, cred că nici legat de droguri nu este posibil.

Despre legalizarea drogurilor se poate vorbii mult. Cred că scoaterea consumatorului de sub incidenţa penalului este o măsură justă. Asta nu implică neapărat legalizarea – fapt indus eronat în conştiinţa multora.
O variantă poate fi aceasta cu prevederi şi pedepse aspre aduse traficanţilor sau o alternativă poate fi legalizarea drogurilor, o accizare majoră a drogurilor de mare risc, astfel pe de o parte s-ar obţine nu doar controlul asupra lor, dar şi un profit important la bugetul de stat, pe de altă parte preţurile ar impune şi o prohibiţie semnificativă. Însă legalizarea drogurilor poate avea un impact pozitiv psihologic pe termen lung: ce nu este interzis, prezintă un grad mai scăzut de interes.

Soluţii există cu siguranţă, dar – şi mă repet – nici în cazul acestui subiect – nu putem merge pe mâna politicienilor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EhoTKKIOJ0E&feature=fvw]

Am terminat-o cu sex-ul, am rezolvat-o cu drogurile, îmi rămâne Rock’N’Roll-ul. Va urma. 🙂

Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2)

Posted on by — 16 Comments ↓

(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1) )

Nu putem discuta despre absenţa subiectelor tabu din textele pieselor Rock atâta timp cât nu săpăm înapoi până la rădăcinile problemei.

Sexul – în ciuda faptului că este prezent excesiv în cotidian – a rămas un subiect tabu.
Acasă nu se vorbeşte despre sex, la şcoală nu se vorbeşte despre sex, biserica continuă să se refere la sex ca la un păcat şi în paralele suntem bombardaţi cu sex, sex, sex. Sexul nu este prezent doar în publicaţii de specialitate, nu vezi scene fierbinţi doar după 10 seara sau exclusiv pe canale dedicate adulţilor ci el este prezent constant şi pretutindeni de la emisiunile de divertisment până la cotidianele de mare tiraj şi reclamele de tot felul. Este o situaţie paradoxală.
Îmi amintesc că-n adolescenţă dacă prindeam un catalog Burda, Quelle sau Nekermann şi avea paginile cu lenjerie intimă, era sărbătoare. Acum oricât ţi-ai dorii să-ţi ţii copilul departe de McDonalds sau să nu-i dai Coca-Cola este la fel de imposibil ca să-l ţii departe de sex. Se schimbă vremurile, trebuie schimbate şi abordările, şi mentalitatea, ignorarea realităţii niciodată nu este o soluţie iar agăţatul de tradiţii uneori este nocivă.
Cu toate acestea majoritatea oamenilor se încăpăţânează să ignore realitatea.
Ne este jenă să vorbim deschis despre sex, în şcoală nu se face sport, nu se face educaţie sexuală, dar insistăm pe o programă proastă, încărcată şi învechită şi… pe ore de religie. Ore unde copii învaţă că dumnezeu îi „bate”, îi pedepseşte. Am mai vorbit despre asta…

Săpând după subiectul sex am găsit zeci de pagini unde copii – că la 13-14 ani totuşi nu putem vorbii despre adolescenţi – îşi discutau problemele sexuale.
De exemplu pe site-ul Toţi pentru Unul am găsit ASTA:

„Salut!Am 13 ani si vreau sa-mi incep viata sexuala. Credeti ca fac ceva rau?Pot avea urmari in viitor?Se va observa ca nu mai sunt virgina?”

Am râs la câteva răspunsuri, dar chiar nu cred că-i de râs.

„Vaaaii! Asa de tarziu? Ai pierdut ani buni! Fataaaaa…asta e treaba serioasa, nu se amana asa. Trebuia sa fi inceput-o de pe la 6-7 ani. Acum, degeaba o mai incepi…chiar n-are sens.”

„Urmatoarea ta intrebare pe tpu va fi probabil “am facut sex neprotejat, sunt insarcinata?””

„Tie itzi trebuie un psiholog nu un ginecolog…..”

Nu-şi încep toţi copii viaţa sexuală la 13-14 ani, dar tot mai mulţi o fac. Politica de struţ nu duce nicăieri. Şi nici predicile.  Abordarea genul „sexul este un păcat” sau să-i induci copilului sentimentul de ruşine legat de „puţă” este aberant.

Unul dintre efecte este că aceşti copii evită discuţiile cu părinţii care oricum evită subiectul… 😆
Astfel se ajunge la un alt fenomen, observ, tot mai răspândit: aceşti tineri preferă sexul oral şi anal. Ideea este simplă: fetele astfel îşi păstrează virginitatea şi – în capul lor – n-au nevoie de contracepţie. Faptul că se expun unor pericole mult mai mari prin practicarea sexului anal nu-l realizează şi nici nu prea au cum atâta timp cât n-au nicio informaţie despre sex şi sexualitate.

Îmi amintesc că la apariţia SIDA, prima reacţie a multora a fost de oarecare bucurie: era o boală care omora (pedepsea) homosexualii. Apoi s-a aflat că este o boală cu răspândire sexuală, predominant prin contactele anale (datorită leziunilor şi sângerării), dar nu numai şi treptat, boala s-a răspândit şi a indus inevitabil sentimentul de teamă.
Întâmplător sau nu, apariţia acestei boli a pus capăt şi revoluţiei sexuale.
Există teorii conform căreia este vorba de un virus artificial, creat în laboratoare, dar am intra într-o zonă extrem de speculativă şi ne-am îndepărta de la subiect.

La noi, după o aparentă liberalizare din anii ’60, ’70, a urmat un deceniu negru. Una din măsurile cele mai elocvente a fost decretul 770, dat de Ceauşescu pe 1 octombrie 1966 care interzicea întreruperea de sarcini. Efectul imediat a fost explozia ratei de natalitate de la 1.9 la 3.7. În timp însă efectele au fost multiple. Pe de o parte s-a încercat – şi într-o mare măsură s-a reuşit – eradicarea ideii de contracepţie, pe de altă parte a condus la naşterea unui număr mare de copii nedoriţi, pe de altă parte multe femei au decedat încercând să scape de sarcinile nedorite.

Este interesantă însă aproprierea ideologică între abordarea bisericii şi al comunismului în ceea ce priveşte sexualitatea şi contracepţia, avortul. Ambele tratează subiectul ca fiind tabu şi în ceea ce priveşte avortul şi prostituţia de exemplu, le combat cu vehemenţă.
Rezultatul este o mutilare psihică şi o lipsă acută de cunoştinţe legate de subiect.

Din păcate abordarea nu s-a schimbat nici după ’90, inexplicabil biserica reuşeşte să-şi impună punctele de vedere şi în laic şi îşi menţine influenţa asupra unor subiecte care o depăşesc.
Nici reforma învăţământului nu s-a produs şi nici şcoala nu vine în sprijinul copiilor şi revin la punctul de plecare, nici acasă nu este atins subiectul, sau este ferm interzis.

Pe mine vociferările din zona bisericii mă irită cel mai mult.
Atitudinea arhaică a bisericii, inducerea unor concepte false în copii şi perpetuarea acestora de la generaţie la generaţie cred că este cel mai păgubos şi periculos lucru.
Vă dau un exemplu. Biblia – vechiul testament – interzicea evreilor consumul de carne de porc. Se ştie, carnea de porc este cea mai perisabilă iar la temperaturile în care trăia poporul evreu îmbolnăvirile fatale datorită consumului de carne de porc alterată erau foarte răspândită. Prin această „prevedere”, astfel biserica a introdus o măsură sanitar-preventivă. Exemple mai sunt numeroase, dar explicaţia în acest caz este extrem de simplă: acum 2000 de ani evreii n-aveau frigidere.
Ce vreau să subliniez este că dacă acceptăm faptul că nu biserica şi dumnezeu pedepseşte infractorul care fură, cu toate că „să nu furi” este prevăzut în cele 10 porunci, aşa şi în multe alte privinţe, biserica este depăşită, atribuţiile ei de acum 2000 de ani au fost preluate în mare măsură de stat, aspecte legate de igienă şi sănătate sunt – sau ar trebuii – tratate din alte perspective.
Când discuţia vine în zona aceasta, biserica sare ca arsă. Se simte lezată, ameninţată, îşi pierde din putere. Dar – întreb ca prostul – orgoliul bisericii, dorinţa ei de a controla şi laicul, respectarea unor tradiţii prosteşti este mai importantă sau sănătatea şi viitorul copiilor noştri?

Interzicerea sexului  – ca şi-n cazul drogurilor – exacerbează şi mai mult curiozitatea. Nu zic să legalizăm drogurile, nu ştiu dacă „modelul Olandez” este cel mai bun, dar pare mai eficient decât interzicere şi cu certitudine este mult mai bun decât ignoranţa.
Trebuie să avem în vedere şi faptul că generaţiile tinere sunt din ce în ce mai precoce, copii de 4-5 ani înţeleg lucruri pe care poate noi abia după 10 ani le-am înţeles. În aceste condiţii nu maturizarea sexuală la o vârstă mai fragedă este anormală ci ignorarea acestui fapt.

Consecinţele se văd.

Am plecat de la „Sex, Droguri şi Rock’N’Roll” şi m-am împotmolit la sex. 🙂
Rock-ul n-are funcţie educativă, nu Marilyn Manson tre’ să ne lămurească problemele sexuale… însă săpând după răspunsuri am înţeles de unde lipsa abordării verticale a subiectului la formaţiile noastre: sexul e ceva jegos, facem şi… tăcem.

(Va urma. 🙂 )

“Vreau să te fut ca un animal
Vreau să te simt din interior
Vreau să te fut ca un animal
Existenţa mea integral este eronată
Tu mă aduci mai aproape de Dumnezeu”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=C4VAv8y2hHM]

Noiembrie

Posted on by — 13 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4VX6gMudhCU]

Toamna poate fi şi rumenă, parfumată cu aroma mărului copt, stropită cu must… Ne întoarcem în braţele ei ca-n îmbrăţişarea unei amante de demult, părăsită cândva pentru o vampă… Toamna zâmbeşte printre frunzele sfioase şi ne face cu mâna.

Nu ne vom plictisii nici în luna noiembrie. 🙂

Din 2 noiembrie, Alin ne invită la film în fiecare seară de luni de la ora 20 la The Light Cinema (Mall-ul Liberty din intersecţia Calea Rahovei cu progresului). Sub titulatura „Bohemian Monday”, Alin ne propune filme cult în exclusivitate, o singură proiecţie. Programul pentru luna noiembrie:
alin
Aldmovieland Opening
Luni 2 noiembrie:
The Good The Bad and The Weird (Bunul, răul şi ciudatul, 2008)
Titlu original: Joheunnom nabbeunnom isanghannom
Regia: Kim Ji-woon (A Tale of Two Sisters, A Bittersweet Life)
Cu: Song Kang-ho, Lee Byung-hun, Jung Woo-sung
Un “noodle-western” corean, omagiu lui Sergio Leone, prezentat si aclamat la festivalul de la Cannes 2008 ; cel mai bun regizor al festivalul de la Sitges

Luni 9 noiembrie :
Oliver Twist (2005)
Regia : Roman Polanski
Cu: Barney Clark, Ben Kingsley, Jamie Foreman
Dacă nu aţi văzut sau doriţi să revedeţi ambiţioasa ecranizare a romanului lui Charles Dickens de către controversatul Roman Polanski.

Luni 23 noiembrie:
Southland Tales (Richard Kelly, 2006)
Cu Dwayne “The Rock” Johnson, Seann William Scott, Sarah Michelle Gellar, Justin Timberlake, Bai Ling, Christopher Lambert
Fluierat dar si adulat la Cannes in 2006, azi film-cult, distopie SF si dezmăţ vizual , creatia autorului lui Donnie Darko

Luni 30 noiembrie:
Le deuxieme soufflé (A doua şansă, 2007)
Cu Daniel Auteuil, Monica Belucci, Eric Cantona, Michel Blanc, Jacques Dutronc
Un remake de specialistul Alain Corneau al clasicului film noir de Jean Pierre Melville

Marţi, 3 noiembrie, la Iron City (Str. Blanari 21 (subsol) Tel. 0747 59 88 33 0721 22 33 43.) avem expoziţia fotografei Dana Mitică „Metamorfoze Într-un oraş de Fier”.

dana_mitica

Şi avem o grămadă de concerte, doar câteva din acestea:

Yann Tiersen concertează la Sala Palatului, miercuri, 4 noiembrie 2009, de la ora 20.  Artistul este cunoscut în special pentru coloanele sonore ale filmelor “Le Fabuleux Destin d’Amelie Poulain” şi “Good Bye Lenin”, dar este şi membru al formaţiei “This Immortal Coil”, trupa dedicată reinterpretării pieselor “Coil” şi a colaborat cu artişti ca Noir Desir, Red Cardell, Bastard şi The Divine Comedy.

Sala Palatului găzduieşte joi, 5 noiembrie 2009, cu începere de la ora 20, concertul extraordinar sustinut de Jon Lord, clăparul formaţiei Deep Purple.

Formatia Implant Pentru Refuz lansează tot pe data de 5 noiembrie, noul material discografic în Club Fabrica. În deschidere vor urca pe scena Blister Blue şi D’aia.

În aceeaşi zi, Joi 5 noiembrie, va avea loc lansarea oficială a primului produs de studio al trupei  R.U.S.T., E.P.-ul „Warriors of Heaven”, printr-un concert susţinut la clubul Mojo (fost Backstage), din Bucureşti, Str. Gabroveni , nr. 14, la ora 20.00.

Pe 6 noiembrie, în Club Control (Str. Academiei nr. 19) avem Noblesse Oblige şi în deschidere Arc Gotic.

Vineri, 13 noiembrie 2009, în Club Suburbia din Bucureşti, un concert care aduna pe aceeaşi scenă cinci trupe din patru ţări, Spania, Grecia, Bulgaria şi România, un concert dedicat în exclusivitate metalelor extreme, Black şi Death Metal: spaniolii de la Kathaarsys, cvartetul elen de Black Metal avangardist Nethescerial şi trio-ul Death Metal Eufobia din Bulgaria, alături de două trupe suport autohtone.

16 noiembrie îi aduce pe Arenele Romane pe legendarii W.A.S.P.

wasp
19 noiembrie este seara în care Paul Di’Anno va concerta la Silver Church, un eveniment obligatoriu pentru toţi rockerii cu pretenţii.

Pe 20 noiembrie, tot în Suburbia avem concertul SUPERBUTT, una din cele mai active şi promiţătoare formaţii din Ungaria, o trupă pe care o cunosc personal de 10 ani şi despre care am să vă povestesc în curând. Dacă vă plac Clawfinger, Metal-ul abordat modern şi cu vână, să nu-i rataţi! Alături de ei urcă pe scenă şi Snapjaw şi Dwarf Planet .

 

Nu în ultimul rând, pe 25 noiembrie, de la ora 20, la Sala Palatului concertează Ian Garbarek sub egida Masters of Jazz.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JeAP1KyPDzM]

Promisiunile

Posted on by — 19 Comments ↓

Săptămâna trecută mă miram cum şmecheria cu Referendumul al lui Băsescu a prins la prea-stimabilul public larg (alegător). Nici un argument de bun simţ sau logic nu a convins lumea cuprinsă de euforia „pe ei, mama lor!”. Este evident că Referendumul nu o să aducă absolut nimic, doar ceva mai multă lume la urne şi eventual ceva voturi în plus domnului preşedinte-n funcţie, voturi de care are nevoie disperată. Modificarea constituţiei – necesară pentru schimbarea structurii Parlamentului şi numărului reprezentanţilor – este o procedură voit anevoioasă şi – surpriză! iepuraşul din joben – la mâna acelui Parlament care prin reprezentanţii ei şi-a declarat ferm refuzul de a modifica ceva din actuala formă şi structură. Deci, votul popular nu duce nicăieri.

Buuun! Ieri priveam cu – admit – oarecare amuzament protestul fermierilor. Fermieri fiind o formă de alint via U.E. a ciobanului mioritic tradiţional. După mulţi-mulţi ani o manifestare aproape că a degenerat în violenţe de stradă, oricum clinciuri între manifestanţi şi jandari au existat. M-a surprins faptul că aceşti oameni simplii s-au organizat mult mai eficient ca sindicaliştii şi aveau un scop clar, bine definit şi l-au urmat cu sfinţenie. Când au văzut că la Guvern bate vântul şi n-au de la cine şi ce să obţină, instinctiv, s-au mutat la Cotroceni. Este – probabil – o reminiscenţă a vremurilor apuse în care preşedintele conducător unic, avea pâinea şi cuţitul, lua toate deciziile pentru ţară şi popor, dar şi o rezultantă a imaginii de „preşedinte jucător” promovată de domn Băsescu. Oamenii hotărâţi şi conştienţi de momentul electoral, erau determinaţi să obţină un răspuns pozitiv cererilor înaintate.
Pe de o parte este un precedent periculos. Azi ies sindicaliştii de la Metrorex, în zilele următoare deja s-a anunţat protestul bolnavilor de cancer care nu-şi mai primesc subvenţiile şi medicamentaţia şi probabil urmează alte şi alte proteste din toate părţile.

Aici intervine marea mea nedumerire. Pe de o parte este evident că nu există fonduri – bani – pentru nicio revendicare, pentru nici un sector, în fapt, pentru nimic. Bugetul are o gaură cât toată ţara şi deja suntem îndatoraţi pe câteva generaţii. Tot ce se poate obţine în actualul context sunt promisiunile. Promisiuni contra voturi. Promisiunile – ca mărirea salariilor profesorilor cu 50%, ca banii daţi celor ce se întorc în ţară şi toate celelalte promisiuni electorale – nu vor fi niciodată onorate. Asta este singura certitudine incontestabilă.

Ţin promisiunile de foame?

Călită şi servită! (varza vecinului)

Posted on by — 25 Comments ↓

DSC00429

De la viaţa de pe o zi pe alta, anul acesta ne-am adaptat la „de la o tranşă la alta”. 😆
Dar se termină şi cu tranşele şi… ne „mănâncă” gripa porcină!

Până nu demult mă obişnuisem cu reclama: „pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi”.
De câteva zile ne-a lovit o nouă atenţionare: „pentru sănătatea dumneavoastră, consumaţi zilnic cel puţin doi litri de apă”.

Am înţeles: vin vremuri (şi mai) naşpa, nici după ce să bem apă nu o să mai avem! 😆
Da’ de unde 2 litri de apă? Foame mare…

N-am mai gătit de mult ceva demn de pomenit. Cam de la odiosul meu „Gulaş de criză”.
Reţeta de azi este cam la fel de „porcească”, din câte ştiu eu, originile ei sunt de pe vremea campaniilor epuizante ale lui Napoleon. Dacă soldaţii adunau ingredientele prin jecmăneală, acasă o facem “pe apucate” din ce găsim prin cămară… 🙂
Reţeta este simplă şi eficientă, militărească aş putea spune, uşor de preparat pentru oricine.
Cum şi atunci – ca şi acum – foamea era mare iar resursele limitate, mâncarea poate fi preparată din ce ai la îndemână. Este o mâncare colorată, adecvată sezonului şi tonurilor toamnei. 🙂
Eu am folosit ingredientele de bază, dar reţeta este suficient de flexibilă şi în funcţie de resursele şi gusturile fiecăruia, poate fi modelată.

Am fiert nişte cartofi roşii în coajă, atât cât să rămână totuşi tari. În paralel am călit nişte varză proaspătă în multă-multă ceapă şi o căpăţână de usturoi.
Tot simultan am fiert şi nişte paste.
Cartofii i-am tăiat cuburi şi i-am aşezat într-o tavă, am pus varza călită şi pastele fierte peste, am adăugat condimente – piper, boia, curry, etc – şi tava – pentru omogenizare şi rumenire – am introdus-o în cuptor la foc potrivit. (Ador expresia asta cu: „foc potrivit”! ha ha ha 😆 )
Strict de design am adăugat la final nişte verdeaţă mărunţită. 🙂

Cum vă spuneam, nu e mare şmecherie, dar obţinem o mâncare cu gust colorat şi – deloc neglijabil – ceva săţios. Nu neapărat şi sănătos, dar mie nu mi-a ieşit schema cu sufletu’ în rai, bani în bancă, amanta-n dormitor şi maşina la scară!

Merge înnobilată reţeta şi cu puţin caşcaval ras sau ceva carne, preferabil tot un amestec de cuburi de carne de porc, bucăţi de pui şi felii de cârnaţi, dar asta deja este varianta boierească! Eu am avut buget suplu de austeritate…. 😆

Nu ştiu ce e mai bun: capra sau varza vecinului?

Poftă Bună! 🙂

DSC00409DSC00417DSC00422DSC00423DSC00426DSC00431

Slayer – World Painted Blood

Posted on by — 10 Comments ↓

Încerc să-mi răspund la o simplă întrebare: lumea s-a schimbat mult în ultimii ani sau – în fapt – nici lumea, nici omul nu prea s-a schimbat cu nimic de mii de ani? Lumea a fost îmbibată-n sânge şi-n evul mediu, aşa este şi acum. Ura, lăcomia, falsitatea poate că şi-au schimbat forma, unele expresii s-au cizelat, au luat altă formă, dar nu cred că greşesc radical dacă afirm că de schimbat, mare lucru în esenţă nu s-a schimbat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=e8uWT1jMBUE]

Trei ani au trecut de la „Christ Illusion” şi Slayer ne furnizează al 10-lea album de studio „World Painted Blood”. Trupa este în formula clasică/tradiţională: Tom Araya – voce şi bas, Jeff Hanneman – chitară, Kerry King – chitară şi Dave Lombardo – tobe, veteranul întors în trupă din 2001.
Din cei patru titani: Metallica, Megadeth, Anthrax şi Slayer, cei din urmă au fost pe departe mereu cei mai brutali reprezentanţi ai Thrah-ului american.
Lucrurile nu diferă cu nimic nici de data aceasta, „World Painted Blood” are toate condimentele familiare cu care ne-am obişnuit de la „South of Heaven” încoace. 11 piese în 40 de minute impecabile de Thrash clasic cu elemente moderne, un Metal pur şi incisiv, pasaje rapide şi solo-uri schizofrenice, armoniile uneori bolnave, dar atât de colorate şi marcante combinate cu agresivitatea energică pentru care milioane de fani îi iubesc pe cei patru apocaliptici Californieni.
Slayer au furnizat încă un material corect, lipsit de compromisuri, dar şi de experimente extravagante, un disc agresiv şi dinamic care îşi merită locul în colecţie. Este un disc compact, echilibrat între clasic şi cu experimentele dozate cu mare precizie ca tot ansamblul să sune proaspăt, nou, efectul să fie maxim. Slayer uneori par zgârciţi, nu vin cu materiale lungi, nu-şi risipesc toată muniţia – şi pentru acest material au scris circa 16 piese, dar le-au selectat la sânge – dar ce scot pe piaţă este mereu de calitate.
Şi apropo colecţie, cu doar 29.9 RON albumul, 5 din cele 10 discuri ale trupei („Reign In Blood”, „South of Heaven”, „Seasons In The Abyss”, „Undisputed Attitude” şi „Diabolous In Musica”)  acum pot fi cumpărate din Metalhead Shop iar „Christ Illusion” la preţul de 39.9 RON.

SLAYER_WORLD_PAINTED_BLOOD

„World Painted Blood” începe cu un scurt intro misterios ce mi-a amintit de „Hell Awaits”, apoi piesa se aşează pe un  tempo tipic trupei, Araya scuipă textul, mesajul se înşurubează instantaneu: „World Painted Blood, No Sanctuary!” Dacă la început abordarea este minimalistă, chitara sună uşor sârmos, tobele puţin înfundate, piesa creşte în intensitate, sunetul se deschide treptat şi devine brutal. Pasajul schizofrenic de solo este mai lent, într-o notă mai modernă, aşezată între riff-uri tăioase, „povestea” spusă de Araya pe o voce umană colorează interesant piesa, dar nu taie deloc din agresivitate: cel mai mare duşman al omului este omul şi lumea o distrugem fără să clipim chiar şi pentru preamărirea egoului nostru.
„Unit 731” trece ca un glonţ, chiar dacă Slayer nu o să se mai întoarcă la masacrele ce marcau era „Hell Awaits”/”Reing in Blood”, este o piesă rapidă şi în forţă, Lombardo rupe tobele, solourile sunt schizofrenice şi sfâşie, tema – războiul – este aproape un laitmotiv al trupei, dar face parte din cotidian şi realitatea imediată, nu trece zi fără conflicte armate pe această planetă, sângele stropit pretutindeni nu mai este o imagine şocantă ci culoarea obişnuită a lumii în care trăim.
Cu un solo dezlănţuit trec direct în „Snuff”, o piesă perfectă, dezlănţuită şi într-un ritm şi mai alert cu solo-uri strălucite şi riff-uri pregnante, Slayer dau dovadă de multă prospeţime şi energie debordantă. „Killing is my future, murder is my future” – încă o secvenţă din mintea întunecată, ascunsă a… omului.
„Beauty Through Order” este o piesă balansată, apăsată, brutalitatea poate fi exprimată nu doar prin viteză şi Slayer au mai dovedit nu o dată că reuşesc să creeze atmosferă şi la „foc redus”, piesa are răsturnări şi schimbări de teme, este o perlă ce aminteşte de perioada „Seasons In the Abyss”, un amestec terifiant de brutalitate şi demenţă cum numai Slayer reuşesc să zugrăvească.
„Hate Worldwide” vine ca o torpilă pe ritmul tradiţional, presărat cu aceleaşi solo-uri ucigaşe şi riff-uri simple, dar incisive, răsturnări şi dezlănţuiri, un manifest scuipat de Araya împotriva instituţionalizării uri sub mantaua religiei, omul se dovedeşte mereu inventiv când vine vorba de distrugere şi răstălmăceşte orice şi totul…
„Public Display of Dismemberment” menţine dezlănţuirea în forţă, ritmul alert, riff-ul are o coloratură interesantă, macină neiertător, ruperile, pasajele mai lente sunt tăioase, grave, solo-urile au acea notă de delir caracteristică, Lombardo face risipă de energie, sfâşie tobele.
„Human Strain” este o compoziţie lentă, în nota modernă, aduce elemente ce au intrat în repertoriu cam de la „Diabolus In Musica”, tema este uşor stranie, bolnăvicioasă, dar pregnantă şi expresivă, o pată colorată pe disc, bine aşezată în ansamblu.
„Americon” are o abordare „anthem” în manieră Metal – evident – riff-ul te prinde, culoarea adusă şi de pedala wah pe alocuri împrospătează tonul şi riff-urile, trece natural în solo-uri, ritmul nu este alert, dar are balans şi apăsare, strigi involuntar cu Araya: „Ameriiiicoon!” America nu mai este tărâmul făgăduinţei, extrapolând ideile: dacă se spune că omul sfinţeşte locul, pare mai valabil şi mai adevărat să afirmi că omul împuţeşte locul…
„Psychopathy Red” readuce parfumul de demult al brutalităţii dezlănţuite, tobele mitraliază neiertător, chitare sfâşie-n carne vie, Araya este dezlănţuit. Micile ruperi, răsturnări doar fac tema de bază să fie şi mai brutală.
Piesele de 3 minute ce caracterizează materialul sunt doze perfecte de agresiune desăvârşite.
„Playing with Dolls” surprinde şi ca titlu şi ca abordare. E o joacă de copil din perspectiva psihopatului, tema se agravează, trupa se dezlănţuie, viitorul sună sumbru. Nu este o piesă rapidă, dar cu atât mai gravă. Mereu mi-a plăcut Slayer în această tonalitate, m-au fermecat cu îmbinările de agresivitate şi armoniile uneori disonante, deşirate, nefireşti dar – paradoxal – cursive şi pe care numai iei reuşesc să le aşeze cu atâta naturaleţe în portativ. Wish you were in Hell…
„Not of This God” pune punct brutal la coada materialului într-o măcinare tradiţională cu un pasaj brutal şi modern la jumătatea piesei, condimentate cu chitarele schizofrenice şi riff-uri groase.

Slayer îşi păstrează tronul, nu există pretendenţi cu şanse, doar urmaşi şi copiatori.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nrf1SCvnM5g&feature=related]

Diavolul din blogosferă şi prea-cuviincioşii de pe stradă

Posted on by — 20 Comments ↓

obama

Încep cu un citat din eternul şi neprihănitul Suck Seeds: „Presedintele american, Barack Obama, a declarat vineri seara stare de urgenta nationala, din cauza gripei porcine, care face ravagii printre americani.” – un citat de pe Ziare.com pe care distinsul dezaxat îl şi comentează: „Consider ca este un prim pas spre scenariile groazei de care tot scriam in acest blog. Daca se va trece la pasul urmator, anume The National Security and Homeland Security Presidential Directive, atunci e gata, nu va mai fi cale de intoarcere … Concret, daca va intra in vigoare, alaturi de masuri pentru reconsiderarea notiunii de stat, va crea din SUA un colos terifiant Big Brother. Si ca lucrurile sa fie si mai rele, desigur ca ideea se va exporta. Iata despre… ”

Acum ceva ani, Oastea Domnului a prezis tot aşa, sfârşitul lumii cu mare-mare exactitate. Credincioşii şi-au donat purceii, televizoarele, chiar şi casa cunoştinţelor şi s-au urcat în copaci în ziua şi la ora stabilită în aşteptarea Domnului care urma să-i ia în ceruri. După 2-3 zile au coborât şi s-au dus cu milogeala să-şi recupereze bunurile…

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LUfIW6T5ryA]

 

Mai mult mi-a plăcut „Cronica Antihristului” de pe pagina Biserica „Secretă”: „Diavolul se crede atât de stăpân pe pământ, încât a început să-i prigonească pe cei care pronunţă numele Domnului nostru Iisus Hristos. O absolventă de liceu, pe nume Erica Corder, din statul american Colorado, a ieşit şefă de promoţie şi i-au dat cuvântul la festivitatea de absolvire. Ea a avut dreptul la 30 secunde de vorbire, timp în care a pomenit numele lui Hristos. Oficialii liceului parcă au luat foc la auzul numelui lui Dumnezeu Fiul şi i-au cerut fetei să-şi ceară scuze în scris pentru acest „incident”, altfel urmau să-i blocheze eliberarea diplomei de bacalaureat, fapt care i-ar fi periclitat înscrierea la facultate. Deşi avocaţii au contestat în tribunal decizia directorului, două instanţe au respins cererea.”
Mintea medievală a prea-cuviincioşilor şi presupus toleranţilor creştini (ortodocşi) nu înţelege că în lume există şi alte religii şi sunt locuri pe planeta asta unde biserica nu este lăsată să interfereze cu instituţiile statului. Adică – pe înţelesul tuturor – într-o instituţie de învăţământ publică, nu defilezi nici cu Isus, nici cu Allah, nici cu Buda. Credinţa – indiferent cât de nefiresc pare unora – este o „chestiune” privată, personală, dar mai presus de toate: spirituală. Nu-i de defilat, nu-i drapel de fluturat. Nu în public. Şi nu este de bun simţ să o faci.

Veneam duminică spre luni dimineaţa spre casă de la Unirii spre Rahova şi priveam coada la moaştele lu’ Sfântul Dumitru. Lumea stătea la bârfă, era un şuierat zgârietor, vuietul acoperea şi muzica religioasă din boxele amplasate de-a lungul bulevardului.  Garduri şi cordoane de jandarmi supravegheau mulţimea. La un moment dat s-a dat drumul la înaintare, oamenii s-au îmbulzit, se împingeau, îşi dădeau coate şi-şi puneau piedici.

N-am văzut pe nimeni rugându-se.

biserica

Insatisfacţiile de luni

Posted on by — 12 Comments ↓

001_stambaLuni dimineaţa cafeaua pare mai amară, viaţa mai sărată, unii susţin că nu creşte nici iarba mai verde a vecinului.
Durerea de cap este doar un ac înfipt în plus în irelevanta lumină gri a zorilor. Faţa din oglindă este la fel de neprietenoasă şi tot mai străină, zâmbetul strâmb nu devine mai prietenos nici de la pasta de dinţi, gustul amar rămâne undeva în vârful gâtului ca o notă de aducere aminte.
Insatisfacţiile de luni dimineaţa se preling din nopţile pierdute-n week-end, din spuma ultimei beri nebăute, din fumul dens lipit de ochi, din fragmentele obscure de sunete rămase-n cutia craniană, din gândurile neterminate, din vorbele nespuse, din vălmăşeala incertă şi dezamăgirea concretă înfiptă în suflet irecuperabil.
Numai în filme fata îţi spune „da, mi-ar face plăcere” înainte să deschizi gura.

Apa rece stropită pe faţă mă trimite într-o altă realitate.
God is a DJ: ne învârte destinele la platanele din ceruri…. 🙂

Dacă Dumnezeu este un DJ, eu cu certitudine nu sunt unul. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BfX-s4dcYBg]

Le mulţumesc prietenilor care au venit să mă vadă/asculte. Şi celor 2-3 oameni care au rezistat până la sfârşit… 😆

Mulţumesc pentru fotografii.

Insatisfacţiile rămân bibelourile de suflet ale fiecăruia. Şi luni şi marţi şi pentru totdeauna.
Îmi place ciocolata amară. Este… sexy. 😀

002_stamba003_stamba004_stamba005_stamba006_stamba007_stamba008_stamba009_stamba010_stamba

Şi data viitoare o facem şi mai şi mai lată. 😀 Mâinile sus, mâinile sus… draq va pus! 😆 😆 😆 Bun. M-am dat în Stamba… sau stambă? Am mai învăţat ceva, o experienţă în plus nu-mi strică cu siguranţă. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qRj35sVWN2s]