Home › Posts tagged brambura › Page 31

brambura

asta vrea publicul (despre media, criză, gay-fest şi artă)

Posted on by — 11 Comments ↓

N-am mai vorbit în ultima vreme despre „realitate”, despre lucrurile concrete şi imediate din jurul nostru.  Nu prea mai am stomac pentru ele, nu prea e mare lucru de spus. S-a retras cu târle şi trâmbiţe Mihaela Rădulescu din media „jegoasă”, media din care s-a hrănit, media în care şi-a câştigat faima, popularitatea şi nu în ultimul rând traiul mult mai decent decât au majoritatea românilor. S-a retras într-un moment în care în primele patru luni ale acestui an, investiţiile publicitare în piaţa TV autohtonă au scăzut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cele din presa scrisă, cu 40%. Trusturile media nu prea mai au de unde să scoată sume fabuloase pentru a plătii „vedete” mai mult sau mai puţin veritabile, reale. Ogică, Sexy Brăileanca, Alina Plugaru, Nikita, Piticul Porno, Naomi, Magda Ciumac versus Andreea Marin, Teo Trandafir, Mircea Radu sau Mihaela Rădulescu. Atâta timp cât scandalurile, trivialul, nuditatea şi nulitatea vând publicaţiile şi fac audienţe cu investiţie minimală sau zero, tradiţionalul „merge şi aşa” se aplică şi în mass-media. „Titus Steel a ejaculat din greşeală pe un cameraman“ este titlul unui pretins comunicat de presă difuzat săptămâna aceasta de Radio 21. Se poate şi aşa… Staţi aproape, nu ştiţi ce pierdeţi! Ha ha ha! 😛 😛 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9PuflTyK7KA&feature=related]

Normalitatea mă sperie. Este o generalizare ambiguă care pentru fiecare din noi reprezintă cu totul altceva. „Marşul pentru normalitate” versus „Marşul pentru diversitate” este mai mult o găselniţă mediatică, decât un act real cu substanţă. Nu am înţeles şi nu înţeleg ideea de „gay pide parade” – marşul mândrieri de a fi gay – cum nici contra partida, marşul mândriei de a fi „normal” nu are nici un sens pentru mine. Nu te poţi mândrii pentru o infirmitate – să zicem marşul mândriei de a fi ciung – cum nici un marş că eşti mândru că nu eşti ciung nu are sens. Nu ştiu dacă homosexualitatea poate fi comparată cu infirmitatea, probabil nu, dar evident, abordarea este relativ similară. N-am nicio vină pentru faptul că-s alb, că-s blond, că am ochii albaştrii. Nu mă simt responsabil nici pentru inchiziţie, nici pentru sclavagism sau holocaust. Nu sunt mândru de faptul că sunt heterosexual. Şi are dreptate Un Soricel când spune că fiecare individ este o minoritate. Şi dacă mai mulţi indivizi se grupează în jurul unor idei sau caracteristici pe care le consideră comune, este treaba şi dreptul lor. Eu nu mă simt bine în nicio „adunătură”, sunt mult prea egoist şi egocentric pentru asta, dar, asta este problema mea. N-am să arunc pietre nici în grupările de ultraşi, nici în fanii Michael Jackson, mă doare-n cot de Martorii lu’ Iehova şi n-am să mă înscriu în nici un partid politic. Punct. Dar asta este decizia mea intimă şi fiecare din noi decide pentru el. Nu vreau să voteze nimeni pentru mine şi în locul meu.

Asociaţia „ACCEPT“, care promovează toleranţa şi diversitatea, organizează sâmbătă, între orele 17.00 şi 19.00, Parada Gay, în timp ce vineri seară, de la 17.00 la 20.00, şi sâmbătă dimineaţă, între 10.00 şi 14.30, două organizaţii de dreapta, Asociaţia Noua Dreaptă şi Asociaţia pentru Cultură „Alfa“, au planificat marşuri sub deviza „Pentru normalitate“.
Patriarhia Română atacă Primăria Generală a Capitalei pentru că a aprobat organizarea a două manifestări contra comunităţii de homosexuali şi lesbiene din România, în zilele de vineri şi sâmbătă, care ar avea ca punct de organizare Dealul Mitropoliei. Totodată, conducerea Bisericii Ortodoxe susţine despre organizatorii celor două manifestaţii – Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România, Alianţa Familiilor din România, Forul Ortodox Român, respectiv Asociaţia Noua Dreaptă – că funcţionează fără binecuvântarea Sfântului Sinod şi urmăresc doar să-şi facă reclamă.

Programul ultimei zile al gay-fest-ului:

(Sâmbătă 23.05)
17.00 Marşul GayFest ’09 (Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei – Staţia de metrou Izvor)
19.00 Serile Filmului Inklusiv, Lumea nevazută, Verde Café
19.00 Expoziţie foto Cupluri, Soho Lounge
19.00 Expoziţie foto Generaţii, Verde Café
23.00 Closing Party, Soho Lounge

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=39Csi9PEncI]

Ce vrea publicul depinde şi de cum este educat publicul….

În final, dar nu în ultimul rând, vă invit la un vernisaj. 🙂

Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti organizează sâmbătă, de Ziua Porţilor Deschise, mai multe workshopuri şi o paradă de modă neconvenţională. De asemenea, cei interesaţi pot achiziţiona lucrări ale studenţilor.
În spaţiul expoziţional al Universităţii Naţionale de Arte din strada general Constantin Budişteanu, va avea loc, de la ora 19,00, vernisajul expoziţiei „Întâlniri vizuale”.
“Evenimentul reprezintă prima colaborare experimentală ce reuneşte produsele dialogului artistic (conceptual şi formal) dintre studenţii secţiilor de Grafică şi Pictură din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Universităţii.

La expoziţie participă şi un prieten, Andrei Pavel cu lucrarea de grup intitulată „Lilith”.

andrei_pavel_01andrei_pavel_02

Pour Les Connaisseurs (The Legendary Pink Dots şi Tito & Tarantula)

Posted on by — 6 Comments ↓

În această seară de la ora 21 vor cânta la Bucureşti, în Control Club (Str. Academiei nr.19, Telefon: 0733 927 861) formaţia The Legendary Pink Dots, după ce ieri seară (habar n-am avut) au evoluat în acelaşi loc jumătate de oră formaţia şi câte un bloc solo doi din membrii formaţiei, Edward Ka-spel şi The Silverman.
Actuala componenţă a grupului Anglo-Olandez este: Edward Ka-spel (solist vocal, keyboards, gadgets), Phil “The Silverman” Knight (keyboards, electronic devices, gadgets), Niels Van Hoorn (saxofon, flaut, clarinet şi alte instrumente de suflat), Martijn De Kleer (chitară, bass, banjo, vioară, percuţie, gadgets) şi se află în turneul de promovare al noului lor album lansat anul trecut, „Plutonium Blonde”.
Nu-mi plac şi nu sunt elegante comparaţiile, dar ca să vă faceţi o ideea, The Legendary Pink Dots sunt cel mai apropiaţi de formaţia germană Can şi linia numită Krautrock, muzică experimentală cu rădăcini în Rock apărută la sfârşitul anilor ’60. Tot strict pentru cunoscători, seamănă şi cu T.C. Matic, formaţia Belgiană de avangardă de la sfârşitul anilor ’70 din care ceva mai cunoscut a devenit ulterior Arno (Hintjens).
The Legendary Pink Dots sub această titulatură şi prin multiplele proiecte colaterale şi albume solo realizate de membrii grupului au o discografie impresionantă de peste 40 de realizări, primul disc fiind lansat în 1981.
Cele 55 de minute şi zece piese ale albumului „Plutonium Blonde” păstrează linia experimentală, de avangardă a grupului.
„Torchsong” porneşte zgomotos, uşor agresiv, sunetele se suprapun, este o piesă tensionată, mi-am amintit de un alt grup experimental, dEUS şi de primele lor două albume, dar LPD sunt mai abstracţi, aici uşor Industriali.
„Rainbows Too” începe cu un sintetizator a la Kraftwerk, vocea povesteşte în maniera melodică a primelor discuri Pink Floyd, are un groove psihedelic de anii ’70 întrerupt de un experiment (free) Jazz cu un saxofon răguşit şi zgomote obscure ca apoi să revină la tema de bază şi la amintitul spirit Floyd.
„A World with No Mirrors” ne menţin în aceeaşi zonă de plutire, chitara acustică parcă pâlpâie ca un led în beznă, flautul înmoaie fumul imaginar, piesa prinde viaţă, are uşor iz de Folk ca apoi să urmeze un nou picaj într-o zonă a zgomotelor şi umbrelor sonore.
„My First Zonee” are la bază sintetizatorul buclucaş, tema este uşurică şi veselă, vocile dialoghează, piesa este jucăuşă, micile experimentele doar colorează, nu şi abstractizează compoziţia.
„Faded Photograph” este o incursiune în clar-obscurul zgomotelor furnizate de sintetizatoare şi colorate cu puţin flaut, unicul lucru de care te poţi agăţa cu certitudine este vocea ce aminteşte din nou de Pink Floyd.
„An Arm and a Leg” începe cu remarca „ce lume minunată” ca să urmeze şi întrebarea (retorică) „ai simţit vreodată că este şi a ta?”. Urmează 6 minute experimentale, un amalgam de sunete şi voce în creştere şi descreştere în care la un moment dat nu mai ştii care este braţul, care piciorul, dar tăvălugul te poate lua cu el. Uşor free, dar interesant.
„Mailman” nu e „postman”, sună o dată şi bine, un Pink Floyd cu banjo, prinde bine momentul de relaxare, 2 minute de respiro.
„Oceans Blue” este o călătorie abstractă, un fel de muzică pentru un film mut, eventual alb/negru… filmul se mai rupe sau, ca în cazul unui pick-up, mai sare acul. Poţi să-ţi închizi ochii, poţi visa… Unii cred că-şi aprind… dacă n-au făcut-o deja.
„Savannah Red” în contrast cu piesa anterioară este aproape un dans, durează doar puţin peste un minut, dar clapele cu sunet şi ritm de bongosuri te redirecţionează spre lumină, poate…realitate.
Finalul cu „Cubic Caesar” este încă o călătorie în abstract, cum fiecare disc Legendary Pink Dots poate fi asimilat unei călătorii – să nu zic trip! – , sunetele vin şi trec ca vântul blajin de seară de vară, este puţin suspans şi sunetele dispar încet-încet. Se stinge lumina.
Cred că este un experiment să-i vezi live, 45 RON biletul, nu este chiar un capăt de ţară, cu toate că nici ieftin nu este pentru un club şi o perioadă tot mai de criză… Organizatorii ne bombardează cu oferte care mai de care, concertele, spectacolele se ţin lanţ şi cred că uneori într-un club, un nume mai obscur poate oferii un experiment mult mai incisiv decât un super-show pe un stadion.

09-05-18_653709-05-14_610009-05-18_6552

Cine n-a văzut filmul Desperado cu Antonio Banderas şi Salma Hayek sau un alt „măcel” cinematografic al lui Roberto Rodriquez „From Dusk Till Dawn”? Coloana sonoră a primului film conţine 2 piese ale formaţiei Tito & Tarantula: „White Train (Showdown)” şi „Back to the House that Love Built”, iar în al doilea,  probabil cea mai cunoscută piesă a formaţiei: „After Dark”. Tito Larriva (voce, chitară) are un rol minor, dar important în Desperado iar în „From Dusk Till Dawn” apar ca formaţia care cântă în „Titty Twister”.
Piesele furnizate pentru coloanele sonore ale filmelor constituie şi baza primului album, „Tarantism”, lansat în 1997.
Duminică, 7 iunie, de la ora 20, ARTmania aduce în Hala de Muzică (Şos. Mihai Bravu 475) la Bucureşti formaţia Tito & Tarantula în promovarea celui mai proaspăt album al lor, „Back into the Darkness”, lansat anul trecut.
„Back into the Darkness” este al 4-lea disc al formaţiei construite în jurul mexicancei Larriva, din componenţa actuală mai făcând parte Steven Hufsteter la chitară, Caroline Rippy la bas şi Alfredo Ortiz la tobe. Trupa a fost înfiinţată în 1992 în Los Angeles după ce Larriva mai activase în formaţiile The Plugz şi Cruzados, cea din urmă cântând în deschiderea unor nume sonore ca INXS şi Fleetwood Mac.
Cu toate acestea, formaţia este mult mai cunoscută în Germania decât peste ocean.
„Back into the Darkness” este un set de 13 piese noi în aceeaşi manieră de Southern Rock şi Blues „murdar”, inevitabil amintesc uşor de ZZ Top, cu siguranţă se potrivesc de minune pe scena unui club unde se poate crea atmosferă. Pe lângă piesele care i-au consacrat: “After Dark”, “Back to the House That Love Built”, “Strange Face of Love”, “Angry Cockroaches”, de pe materialul nou mi-au plăcut „Now That You’re Gone”, antrenanta „Machete”, „Monsters”, „In My Car” şi amuzanta „If You Love Me”. Este un disc colorat, cursiv, are sare şi piper chiar dacă nu este revoluţionar, nu reinventează nici roata, nici vre-un combustibil alternativ ne-poluant. Este Rock pur şi simplu, zemos şi spumos.
Preţul biletului este de 50 RON, cam „lung” zic eu, dar vorba aceea: viaţa-i grea, noroc că trece repede! Ha ha ha! 😛 😛 😛

Cenzurat

Posted on by — 13 Comments ↓

Viitorul sună bine?
În spiritul celor prezentate ieri şi a apatiei generale, astăzi las loc liber gândurilor. Acestea nu au fost, nu sunt şi nu vor fi niciodată cenzurate.

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

09-04-12_2523_puscarie

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

(…)

Viitorul sună bine?
Ne vedem la… puşcărie! Ha ha ha! 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=rJb3Lcvtn4M]

Puşcărie cu premeditare: the land of choice

Posted on by — 15 Comments ↓

M-a tras de mânecă prieteneşte Flavius : „vezi ce spui, ce scrii, ce clipuri postezi, că te iau ăştia la ochi cu prejudicierea intereselor naţionale şi cu incitarea la alea-alea…” Astfel am aflat via Flavius, via Gardianul despre noul proiect de lege al Ministerul Justiţiei ce prevede incriminarea mai multor fapte comise prin utilizarea internetului, vizându-i pe cei care publică ziare online sau bloguri, postează pe forumuri sau folosesc chatul, posedă sau administrează site-uri de internet ori pur şi simplu accesează unele pagini.
Partea proastă este că proiectul este o lege specială ce astfel ocoleşte noul cod penal. Altfel spus, toată vâlva în jurul noilor coduri este din nou mai mult praf în ochi atâta timp cât guvernanţii vor introduce de câte ori li se năzăreşte câte o idee, alte prevederi prin legi speciale. Acestea sunt în fapt echivalente ale ordonanţelor de urgenţă prin care guvernul ocoleşte legislativul de câte ori pofteşte.
Sunt de acord cu prevederile legate de pornografie, rasism, etc, dar acestea, părerea mea, îşi aveau locul în codul penal. În rest, să închidă gura internauţilor incomozi, dar şi a cititorilor, pare ireal. Dar nu este. Am spus-o nu o dată: ne îndreptăm cu paşi siguri înapoi la totalitarism. O ambalează ca pe o acadea şi o sugem.
Mereu am privit cu scepticism pluripartidismul cu doar 2 partide, un fel de „poliţist bun, poliţist rău” jucat strict pentru prostirea electoratului şi menit să menţină iluzia democraţiei şi a opţiunii…
Opţiuni? The land of choice… Cum bine observa ieri Un Soricel: „deci totul iară e campanie electorală să vă convingă pe voi ca România e un land of choice şi acu e şi pe muzică!… cred că traducerea ne-formală în română din engleză spune de la ce frază s-a plecat în română… şi evident e o frază menită să moară de când s-a născut .. sau în câteva luni!… Oricum o a dai the land of choice nu sună chiar bine nici în engleză…” Mda, ţara alegerilor, nu a opţiunilor: vin europarlamentarele, vin prezidenţialele. Turismul nu de imn avea nevoie ci de infrastructură. Atâta timp cât un turist naiv ajuns în România este jecmănit de la aeroport până la restaurant de taximetrist, portar şi ospătar sau de prostituata care brusc schimbă şi ea tariful, suntem şi rămânem alegerea proastă. Unde mai pui faptul că un concediu în Spania sau Italia a devenit mai ieftin ca un sejur la Costineşti, de Bulgaria, Grecia sau Turcia nici nu se mai pune problema: imediat e mai ieftin să mergi în concediu în Antalia decât să rămâi acasă 2 săptămâni… De exemplu 1 kg de roşii în Italia costă 2 RON, la noi este 7 RON… şi vorbim de aceleaşi roşii turceşti cu gust „fără de gust”.

09-05-06_4540_dimineata
Am văzut la televizor şi circul din Parlament. Am impresia că da, sunt români care nu au fost afectaţi de criză… Şi am văzut şi un reportaj despre „inspectorii guvernamentali” plătiţi cu un salariu de bază ce sare de 1000 de euro pe lună, inspectori care au sarcina să măsoare gropile din asfalt. În fiecare zi. Başca, sunt funcţionari publici, nu pot fi concediaţi. Sau să vorbim despre Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie care lua şpagă să te facă preot? Sau despre salariile profesorilor: de ce statul Român se încăpăţânează să plătească preoţi pentru orele de religie (fapt unic cel puţin în Europa, dacă nu în lume), dar bani pentru profesori nu au fost, nu sunt şi nici nu vor fi?
Mă gândeam eu aşa, ca prostu’ cu gura căscată: dacă toţi banii risipiţi în ultimii 20 de ani ar fi fost folosiţi corect, dacă nu se jecmănea ţara şi bugetul statului în interes personal, unde eram acum, cum făceam faţă crizei?
Poate că sunt monitorizat, azi mai pot spune asta, mâine eventual voi fi săltat. Dar nu eu am distrus agricultura, nu am falimentat cu bună ştiinţă industria, n-am pus pe butuci sistemul sanitar, n-am făcut praf educaţia, nu sunt angajat la stat şi nu primesc şpagă…

Am o părere proastă? Nu cu puşcăria am să mi-o schimb.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9TDgkOOlbwg]

Conform tendinţei, nu de imn avem nevoie ci de odă. Aş spune, da’ n-am voie: o dă-te-n p*la mea.  Băsescu, Antonescu, Geoană, Boc, Tăriceanu, Verestoy, Vadim, Becali, Năstase, Iliescu, Udrea, Berceanu, Andronescu… Cu cântec înainte marş!

Cum unde? La puşcărie… De ce eu ci nu ei?

“Just victims of the in-house drive-by
They say jump, you say how high…”

Bucureşti cu iz de…?

Posted on by — 15 Comments ↓

Mai păstrez în două-trei borcane pietricele adunate de la mare. Am tot într-un borcan câteva pietricele dintr-un pârâu de munte dintr-un concediu îndepărtat. Apa de mare am aruncat-o, pun apă proaspătă de la chiuvetă, pietricelele au culoare mult mai sclipitoare păstrate în apă. Mai am şi o scoică undeva. Aveam şi nisip de pe plajă dar cu atâtea mutaturi…
La Berlin cu 4 euro poţi să-ţi cumperi o conservă cu „aer de Berlin, original, cu un parfum deosebit”. Dacă s-ar pune astfel de conserve în vânzare cu iz de Bucureşti, probabil pe etichetă ar ajunge Casa Poporului. Cu ce suveniruri poate pleca un turist din Bucureşti? Ce “gust” are Bucureştiul?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tH9Yuc98z_k]

S-a mai vorbit despre brandul de ţară, s-au mai aruncat sume fabuloase pe fereastră pentru clipuri ce teoretic ar fi fost menite să promoveze turismul, dar s-au dovedit doar ţepe fabuloase trase bugetului de stat. Şi poate mai ţineţi minte şi episodul nici acum clarificat în faţa justiţiei cu „Eterna şi fascinanta Românie”…
De 1 mai pe litoral s-a lansat „imnul turistic al României”, o piesă compusă de inevitabilul Marius Moga şi interpretată de adunătura de pseudo-all stars: Loredana Groza, Smiley, Felicia Filip şi Aurelian Temişan. Iniţial figura cu un intro de nai şi maestrul Zamfir, dar din lipsă de fonduri în urma unui mini scandal, a fost exclus. Piesa sub mediocră a costat 10.000 de Euro. Puţin dacă mă gândesc că ultimul album Guns’N’Roses a costat aproape 16 milioane de dolari, foarte mult dacă ascult ce a ieşit.
Dar nici măcar nu asta e problema. Mi-am amintit de fostul meu loc de muncă, unde şefu’ era un mic Napoleon şi un mare Ceauşescu: se pricepe la toate. Numele brandului este total neinspirat şi contra-lucrativ, sigla a realizat-o la indicaţiile lui preţioase un arhitect în 3D Max şi este combinaţia perfectă a kitchului capitalist cu socialismul primitiv ca expresie vizuală şi a fost o mică aventură transformarea ei în imagine vectorială. Dar nici asta nu e subiectul discuţiei ci ideea este de abordare: când vine vorba despre branding sau re-brandig trebuie respectaţi anumiţi paşi, lucrurile se fac într-o anumită ordine şi etapele nu pot fi nici sărite, nici înlocuite ulterior.
Ţara nu este foarte diferită de o firmă oarecare: ai nevoie în primul rând de un concept solid pe baza căruia să construieşti aşa numitul „manual de identitate”. Brandul – numele – este dat. Apare inevitabil referirea la Transilvania, Dracula, vampiri, dar trebuie să recunoaştem că Hollywoodul a explorat şi stors subiectul la maxim.
Am auzit vorbindu-se şi despre turismul sexual, dar să fim serioşi! „Fetiţe dulci ca-n Bucureşti” găseşti şi la Budapesta, Praga sau Varşovia şi pe lângă fetiţe, găseşti şi multe alte atracţii şi tentaţii…
Dar noi avem un material bun, nu doar fetiţe dulci: avem mare, munte, deltă, un turism teoretic potent în fiecare sezon, lucru pentru care putem fi invidiaţi oricând şi de oricine. Ne lipseşte conceptul, ne lipseşte exploatarea eficientă a resurselor şi a potenţialului. Doamna Udrea s-a apucat şi ea de scărpinat invers: am început cu sfârşitul: imnul turismului, atâta timp cât subiectul, turismul propriu zis este praf.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1FYl9p3VYNg&feature=related]

Mânat şi de gândul unor concursuri foto găsite pe net, ieri am luat la picior Bucureştiul cu aparatul foto atârnat de gât. Am câteva sute de fotografii cu Bucureştiul şi zilele următoare am să mai fac. Despre concursuri am mai spus: cred că prima oară se desemnează câştigătorii, apoi se organizează concursul, suntem atât de previzibili şi transparenţi! Ha ha ha! 😛
Dar fotografiatul mă rupe de griul care s-a înşurubat în retinele şi sufletul meu în ultima vreme, mă relaxează şi… vă invit să descoperiţi Bucureştiul. Şi cu alţi ochi. 🙂

„Bucureştiul în tranziţie”
Digi Photo – concurs

09-05-04_431109-05-04_441309-05-04_445409-05-04_446009-05-04_445609-05-04_448809-05-04_449209-05-04_440209-05-04_439009-05-04_438909-05-04_438509-04-16_301709-05-04_437509-05-04_436009-05-04_434909-05-04_433809-05-04_433309-05-04_432109-05-04_431509-05-04_429609-05-01_390009-05-01_388809-04-24_350309-04-19_343309-04-17_317209-04-17_317409-04-16_301209-04-09_176609-04-09_170009-04-09_169609-04-09_163409-04-08_191809-04-03_081009-04-03_078509-04-03_078309-05-04_451109-05-04_4509

Ziua şomerului: 4 mici şi o bere. Blondă.

Posted on by — 6 Comments ↓

Cerul crăpat uşor ca o roche cochetă joacă în nuanţe gri şi mov. Printre norii pliaţi se întrezăreşte un colţ de soare ca un genunchi sfios. Un zâmbet rece, atingerea vântului şi o picătură de ploaie marchează începutul unei noi zile. Zile trase la indigo într-un oraş rigid, încremenit într-un colţ abandonat…
09-05-01_00109-05-01_00209-05-01_00309-05-01_00409-05-01_00509-05-01_00609-05-01_00709-05-01_00809-05-01_00909-05-01_01009-05-01_01409-05-01_01109-05-01_01209-05-01_013
„O ladă de bere şi o tavă de mici, azi, nu mă duc la servici’” cântau Blazzaj acum ceva ani în urmă. Încă nu se vedea criza cu toate că ea era prezentă de multă vreme. Ziua Muncii s-a transformat în „1 Mai Românesc” în Parcul Izvor, s-au dat lupte grele pentru bonurile ce-ţi asigurau “moca” 4 mici şi un suc sau un pahar cu bere. Despre muncă s-a vorbit şi anul acesta. Mai mult la… televizor. La muncă, fotbal şi internet, ne pricepem toţi, vorbim cu drag. Unii recunosc că de muncit, nu prea se munceşte, nu cât şi cum ar fi normal, dar dincolo de vorbe nu prea se găseşte nimic. Poate o bere, poate un mic… Dincolo de discursuri rămâne masa tot mai mare de şomeri şi oameni disperaţi. Cu 4 mici nu se face primăvară şi gustul amar al berii diluate nu va umfla urna nimănui la următoarele alegeri. Patru mici şi o bere: muştar cât cuprinde!

Am fost, am văzut, am ronţăit nişte covrigi aduşi de acasă, mi-am clătit lentila aparatului foto şi am plecat înainte ca ploaia să pună pe fugă mulţimea… 🙂

09-05-01_408909-05-01_3906

09-05-01_395309-05-01_395709-05-01_394409-05-01_411409-05-01_4132

Faiăr la valiză şi gău!

Posted on by — 10 Comments ↓

„Închiriez cameră la curte”…

09-04-12_2149

Ha ha ha! Puţină curte nu mi-ar strica, aş avea unde să-mi ţin stolul de păsărele, păsărici. Da’ vreau la mansardă şi loc la geam dacă se poate!

Vreau lumină. Lumină vie, lumină… „adevărată”. Lumina vibrantă, lumina tangibilă, lumina vieţii. Nu, nu veţi găsii aşa ceva nici la Ierusalim şi nici în… felinare. Poate doar în acelea roşii. Lumina tabu ascunsă de ochii lumii. Lumina ne-alterată ideologic, ne-prelucrată teologic, lumina pură, ne-filtrată. Lumina din noi, umbra noastră în oglindă… Culoarea luminii. Lumina de lângă noi.

09-04-16_294109-04-16_293309-04-16_293109-04-16_292709-04-16_292309-04-16_2939

M-a inspirat – şi bine dispus – Anna cu un comentariu, mea culpa, am subtilizat fraza şi am folosit-o în titlu.

În lipsă de altă inspiraţie o iau agale prin virtualia, fac un bricolaj-tricotaj din postările ce-mi ies în browser. Dau în cap “vecinilor” să mulg caprele altora…. ha ha ha! 😛
Subiectu’ top: gripa porcină. „Iată în fine revanşa porcului asupra exploatatorului său de veacuri….Ignatul acesta blajin şi inofensiv a pritocit el ce a pritocit şi, acum, a aruncat în luptă o armă biologică redutabilă care loveşte iată în inima puterii umane mondiale: SUA.” Ne introduce cu umor în subiect drweather. In pigs we trust! După statisticile consultate de mine, suntem circa 6,7 miliarde de suflete momentan şi se preconizează să se ajungă la 9,2 miliarde până-n 2050. Cam mult pentru gusturile mele vădit sociofobe.
Hai că azi îmi plac cifrele! 2% din populaţia globului deţine peste jumătate din averea mondială şi jumătate din populaţia globului riscă să rămână fără apă până în 2030. Cu toate acestea jumătate din populaţia planetei are cel puţin un telefon mobil… Să continui? Dacă iau în calcul şi numărul crescător de şomeri – categorie în care mă includ şi pe mine – moartea – strict mistic vorbind – înseamnă schimbare şi astfel reprezintă o scăpare onorabilă.
Suntem o specie de căcat, câte un virus HIV, câte o gripă, nu strică. Sunt sau nu artificiale aceste boli – se zice – incurabile, habar n-am şi sunt sociofob, dar nu şi paranoic să încep să-mi dau cu presupusul. Murim, murim. Mare pagubă! Sper să nu se găsească un prost să ne cloneze… ha ha ha! 😛
Dacă tot e gripă porcină pe glob, pe când şi pe…blog? Poate mai dispar din… porci.

09-04-06_158409-04-05_160109-03-25_124109-04-06_1590
Sucks are aceeaşi problemă: „Combinând material genetic de la porcine, păsări şi om, într-un mod pe care cercetătorii nu l-au mai văzut până acum, gripa porcină este prognozată a deveni pandemia mileniului, boala ce va determina măsuri extreme la nivel mondial.” Sucks – strict pamfletăreşte vorbind – de felul său este un hibrid cu cap de găină, piele de porc şi impresii de om. Dacă scapă lumea de voi, nicio măsură nu mi se pare excesiv de extremă. Îmi donez toţi viruşii şi bacteriile din dotare! De 2-3 ani sunt răcit ca… porcu’. Porcu’ prăjit. Însfâr…shit. Se întâmplă. Mă oftic doar că poate mor şi ratez cutremurul mortal. Făceam nişte fotografii… mortale! Ha ha ha! 😛 Cine plm a stins lumina?

09-04-28_366809-04-28_367209-04-28_3676

Iustinian piroman o ţine pe a lui: „Noi avem cea dintâi sarcină, ca să luăm atitudine, noi slujitorii Bisericii, slujitorii altarelor, să luăm atitudine împotriva tuturor relelor, a tuturor faptelor şi actelor care se îndreaptă spre libertăţi, ca să desfiinţeze, să dispreţuiască drepturile la libertate a omului. Ori aceasta (n.n. documentele cu cip) atentează împotriva libertăţii noastre. Încearcă pe altă cale… prin calea care a început în anii trecuţi, ca să domine lumea prin comunism, se încearcă acuma pe altă cale. “Aceeaşi Marie, cu altă pălărie”. Poporul poate intuieşte ceva… începutul unui incendiu. Atuncea trebuie să se ia măsuri;  şi omul ia măsuri până când nu i-a ars casa. Şi ia atitudine când i-a pus numai, vrăjmaşul, scânteia la temelia casei. Şi-atunci omul îşi apără casă. E un drept şi o datorie a noastră tuturor! Dar nu avem voie să ne neliniştim (n.n. tulburăm). Nelinştea este un semn al slăbiciunii.” Am o mare slăbiciune pentru voi: v-aş da faiăr să nu mai suferiţi cum prăjeaţi voi “vrăjitoarele”. Vedenii. Pe voi nu vă paşte pericolul să rămâneţi fără apă fiindcă nu consumaţi aşa ceva. Nu vă mai drogaţi demenţilor că ajungeţi să confundaţi dracu’ cu caii verzi de pe pereţi!

09-04-28_371909-04-28_3663

Răstigniţii din tramvai!  „întâmplarea face ca vis-a-vis de staţia de tramvai pe care o frecventez dimineaţă de dimineaţă să se afle o biserică.
well, în 8 cazuri din 10, când dau şi eu să mă urc, scările sunt ocupate cu pasageri de toate vârstele, sexele, culorile şi condiţiile sociale care îşi fac cruce de zor.
n-am înţeles de ce trebuie s-o facă răstigniţi pe buza scării, se simt mai aproape de Gizas? evlavia ostentativă aduce mai multe puncte la poarta Raiului?
Doamne-Doamne vă vrea smeriţi, nu imbecili, mişcaţi-vă la o parte, futui!”
Ei, mie-mi place în tramvai. Bunu’ creştin citeşte cancan, libertatea sau click! şi îşi face cruce pe lângă fiecare biserică cu ochii beliţi în ţâţa nu ştiu cărei fufe „hat” şi on faiăr… ha ha ha! Ba, îşi face cruce şi cu mobilu’ la ureche, cu degetu’ în nas sau cu chebabu’ în bot şi muştaru’ scurs pe cămaşă. Evlavioşi, evlavioşi… vorba ta: futui! Sau pur şi simplu au cipul defect. Ha ha ha! 😛
Şi mai e o treabă: paşaportul – cu sau fără cip – nu ţine loc nici de bilet, nici de abonament. Nici spre iad, nici în tramvai.

09-04-30_3783

Preiau (şi eu) de la moshemordechai un anunţ:

„Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) organizează un concurs de fotografii artistice cu tema „Bucureştiul în tranziţie”. Adresăm participanţilor invitaţia de a surprinde personalitatea unui Bucureşti mai degrabă cald şi uman, paradoxal şi cu un farmec încărcat adesea de umor involuntar. Cele mai valoroase fotografii vor fi incluse în expoziţia „Luna Bucureştiului” organizată în luna septembrie la Praga de Institutul Cultural Român.
Concursul se adresează atât amatorilor, cât şi profesioniştilor. Un juriu de specialitate va acorda următoarele premii:
– PREMIUL I – 1500 euro
– PREMIUL II – 1000 euro
– PREMIUL III – 500 euro
Fotografiile acceptate în concurs vor fi în mod obligatoriu inedite şi exclusiv în format electronic, având următoarele caracteristici:
– format: jpg (fine) sau RAW (în diferitele formate specifice), eventual TIFF.
– dimensiuni: peste 8 megapixeli (nu se acceptă resamplarea fotografiilor mici).
Se acceptă şi fotografii provenind din scanarea clişeelor, la o rezoluţie de 300 dpi, mărite de cel puţin 10 ori (clişee 24-36) sau 6-8 ori (clişee mai mari).
În cazul fotografiilor digitale, MNLR solicită prezenţa EXIF, prin care imaginile se autentifică.
Imaginile vor putea fi expediate pe adresa [email protected] sau [email protected]. Ele pot fi de asemenea trimise pe CD sau DVD pe adresa MNLR, B-dul Dacia 12, sector 1, Bucureşti (cu menţiunea – pentru concurs foto). Imaginile trimise vor fi însoţite de un scurt CV şi de datele de contact.
Fiecare participant este acceptat în concurs cu un număr de minim 5 şi maxim 15 fotografii. Data limita de înscriere în concurs este 31 mai a.c. Rezultatele vor fi date publicităţii în data de 15 iunie.
Fotografiile premiate intră în proprietatea MNLR. Celelalte fotografii vor fi deţinute în coproprietate cu autorii pe o durată de 2 ani, orice eventuală tranzacţionare a acestora urmând a face obiectul unui contract separat.”
Bucureştiul rămâne o tranziţie eternă, totul e să surprinzi momentul! Ha ha ha!
Păcat că de obicei concursurile sunt mereu măsluite şi prima oară se stabilesc câştigătorii, după aceea se organizează concursul! Ha ha ha! Baftă frate!

09-03-29_1233

Bahmu a concediat-o pe Andreea Tonciu în direct. De asta nu mai dorm eu noaptea! Ha ha ha! 😛

Sunt varză. Mai varză decât 99,19%… Sting lumina şi…gău! ha ha ha! 😛 M-am distrat şi astăzi. 🙂

sunt mai slab decât 99.19% din blogeri şi mă mândresc cu asta!
sunt mai slab decât 99.19% din blogeri şi mă mândresc cu asta!

Pelicani pitici şi macaroane-n cioc

Posted on by — 45 Comments ↓

Soarele se caţără anevoios prin spatele blocurilor spre cer. Faţa nerasă din oglinda de la baie încearcă să se identifice cu privitorul, dar suntem doi străini legaţi ireparabil unul de celălalt. Ne tolerăm la cafea, împărţim ţigara. Împărţim totul frăţeşte. Dar eu nu vreau să-mi împart tristeţea cu nimeni. Nici măcar cu mine.

09-04-28_368409-04-29_365709-04-28_370009-04-29_3652

mircea badea s-a luat de Liviu Mihaiu. Nu e cazul să fac pe avocatul nimănui, dar mircea la 35 de ani se încăpăţânează să se comporte ca un puşti frustrat şi rebel (fără cauză) la 16 şi sau la tâmpit slujba sau fişa postului şi motanu’ felix îi impune să se ia la trânte ba cu unul, ba cu altul. Mi-am amintit de ce spunea vc tudor despre Mihaiu: „pe năpârstocul cu sârme-n nas l-am călcat în picioare. Haimanaua de la Caţavencu poate să zică bogdaposte că nu i-am tras şi două palme în direct.” S-a întâmplat anul trecut după o emisiune la TVR în campania electorală la care tribunul s-a dus fără să-şi fi luat medicamentaţia. Na, acum i-a sărit în sprijin şi ninja badea. Mihaiu s-a implicat în blocarea distrugerii de la Vama Veche, prin ong-ul „Salvaţi Delta” de ani de zile încearcă să facă ceva acolo. Guvernul Tăriceanu, mai exact ministrul mediului, Attila Korodi, i-a oficializat activitatea numind-ul „Guvernatorul” Deltei. Nu ştiu cât de formală sau nu a fost această funcţie, nu ştiu ce pârghii a avut Mihaiu prin funcţia primită, treaba e că după 8 luni, cu schimbarea guvernului, a zburat şi Mihaiu. Întâmplător am cunoscut şi foşti miniştrii, şi foşti şefi de cabinet. Schema e simplă: vine un ministru cu un cabinet şi program propriu, aruncă pe geam tot ce a făcut predecesorul său şi se apucă de proiectele sale. După o lună, opt, sau douăzeci, este schimbat şi vine un nou ministru cu un nou cabinet şi o i-a de la capăt cu „ciclul magic”. Ce vreau să spun este că în nici un minister sau funcţie decizională nu se fac progrese fiindcă nu există un plan de perspectivă, nu există consecvenţă, în câteva luni este practic imposibil să faci ceva, practic nici nu ai cum să-ţi dai seama de cele mai multe ori dacă un ministru a avut sau nu idei bune sau proaste. Nu ştiu dacă Mihaiu este un tip ok ori ba, ce ştiu este că încearcă să facă ceva şi ce văd este că oamenii care încearcă să facă ceva sunt huliţi şi daţi la o parte.
badea a preluat de la naşu’ audienţelor, irecuperabilul diaconescu, cititul şi comparatul tabelelor de audienţă: bucuria mare a şefului este că bat audienţa postului patronat de Vântu. Aha, măcar am înţeles de ce atacurile la cei care au într-un fel sau altul legătură cu trustul Realitatea-Caţavencu.
Bravo badea, good dog, good dog, să-ţi trăiască ciocu’ şi să-ţi mărească felix osu’!

zoso s-a supărat pe Mircea Toma şi pe Stuffstock. Într-o oare care măsură are dreptate: festivalul aduce cu sine şi o grămadă de tineri şi mormanele lor de gunoaie. Pe de altă parte, demersul celor de la Caţavencu în final a reuşit blocarea construcţiilor fără cap din Vamă, ce-i drept uşor cam târziu. Nu-s „vamaiot”: am fost o singură dată-n Vamă acum doi ani. Prietenii mei care acum 20 de ani mergeau în Vamă s-au refugiat ba-n 2 Mai, ba… pe insule obscure din Grecia.
În ceea ce priveşte Stuffstockul, este un festival la care de bine, de rău au şansa să prindă scena şi formaţii autohtone care altfel se îneacă în fumul cluburilor obscure. Dacă înainte de 90 în toată ţara erau festivaluri unde şi formaşiile tinere aveau şansa să se prezinte publicului, acum acestea au dispărut aproape în totalitate. Iar cap de afiş au fost aduşi artişti „de dincolo” care meritau văzuţi. Să pomenesc doar de belgienii de la dEUS. În ceea ce priveşte sobrietatea, din tot ce am citit, nici Woodstock n-a devenit celebră pentru asta.

Uite cum îmi fut şi eu timpul şi blogul şi în loc să scriu ceva, habar n-am ce, mă iau şi „io” în gură cu alţi deştepţi.
Noroc că nu prea mă citeşte nimeni, dar mi-am dat seama că e de bine. Nu merg sâmbăta să incendiez peluze sau să bat ziarişti pe lângă stadion, duminică nu merg la grătare-n pădure, nu am mâncat seminţe în viaţa mea şi nu ascult manele, călătoresc mereu cu bilet sau abonament pe mijloacele de transport în comun, nu scuip pe trotuar, nu-mi parchez maşina aiurea că n-am, ba, mai mult, nici carnetul nu mi-l ia nimeni că nici carnet n-am, viaţa mea nu e blogul, nu sunt porno, nici şmecher ninja, adică nu fac parte din majoritate şi – implicit – nu o reprezint. Şi nici nu vreau.

Blah blah blah…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=m_-858AdxFE]

Macaroanele de criză cu (mare) brânză.
Am fiert în apă cu puţină sare şi un strop de ulei (să nu se lipească) nişte macaroane.
Am tăiat ceapă şi usturoi mărunt, le-am călit în puţin ulei apoi am adăugat bulion, apă, două linguriţe de zahăr, piper, boia şi curry şi le-am lăsat la fiert la foc mic. După circa 10-15 minute am adăugat ingredientul secret: busuioc. Am pisat nişte brânză cu furculiţa şi am adăugat la sos ca în final să mai presar peste amestecul omogenizat puţină ceapă şi usturoi verde tocat, plus piper măcinat fin. Am amestecat sosul cu macaroanele şi am mâncat tot. Ha ha ha! 😛

09-04-28_372409-04-28_372909-04-28_374209-04-28_374409-04-28_374609-04-28_374909-04-28_3763

Cutremur, gripa porcină şi alte ştiri „bombă”

Posted on by — 53 Comments ↓

Cutremurul. Partea amuzantă este cea cu „v-am spus io!”. Oprescu, Istrate, toate mamele omida, toţi nefericiţii şi toţi preafericiţii fanatici religioşi sau pur şi simplu duşi, acum se umflă-n pene. Şi eu zic: fraţilor, o să fie cutremure, o să plouă, o să fie inundaţii, o să fie căldură toridă şi o să fie secetă şi blocaje-n trafic o să avem şi v-a mai creşte şomajul. Să nu ziceţi că nu v-am spus.
Partea ne-amuzantă a cutremurului este că ne-a prins nepregătiţi cum ne prinde şi ninsoarea în decembrie. Nu avem nici educaţie, nu s-a făcut nici instrucţie pentru astfel de situaţii: liniile telefonice au fost blocate instantaneu, lumea s-a înghesuit pe casa scărilor – locul cel mai nesigur în astfel de situaţii, furnizarea gazelor şi a curentului electric nu s-a întrerupt. În cazul unui seism specialiştii sfătuiesc populaţia să se adăpostească în colţurile camerelor şi zonele de lângă stâlpii de rezistenţă al clădirii. Locurile periculoase pot fi bucătăria, zonele de lângă ferestre sau oglinzi şi scările blocurilor. Nu e nicio ruşine nici să te bagi sub un birou mai solid sau în şifonierul de nuc de la bunica.
Realitatea este că un cutremur mai zdravăn o să ne facă zob. Partea proastă este că nu o să cadă doar clădirile vechi, dar şi blocurile mai noi, sigure din construcţie, dar modificate de locatari fără cap: câţi cretini n-au dărâmat zidurile de rezistenţă să-şi facă sufrageria cu 2 metri pătraţi mai mare? Conform datelor, în Bucureşti sunt circa 2000 de clădiri care oricum stau să cadă. Şi de adie vântul ceva mai tare…

09-04-24_348209-04-24_3500
După boala vacilor nebune şi gripa aviară, acum ne-am procopsit şi cu gripa porcină. Sunt curios când se molipsesc de tuse şi legumele şi fructele…să nu zic de porumb. Poate mămăliga virusată explodează.
Ieri, autorităţile medicale au declarat stare de urgenţă sanitară în Statele Unite, unde au fost înregistrate 20 de cazuri de îmbolnăvire. Experţii epidemiologi şi de boli infecţioase din România şi din Europa au ajuns la concluzia că, în acest moment, în ţara noastră nu există un pericol iminent privind gripa porcină la om, dar autorităţile române au primit o atenţionare privind un risc potenţial în următoarele săptămâni. Altă predicţie din aceeaşi categorie: „v-am spus io!”.
După înjurăturile de tramvai genul „să te văd în coşciug lângă Elodia” sau „să te salte mascaţii ca pe Gigi” acum mai putem adăuga şi „vedea-te-aş gripat! Porcule…”

09-04-24_3537

Gluma-i glumă, tot a fost şi ziua pământului, m-am tot gândit la defrişările de la noi şi mi-a picat fisa! Ştiţi de ce a defrişat Verestoy pădurile? Fiindcă a auzit că românul e frate cu codrul! Ha ha ha! 😛

09-04-24_351509-04-24_3521

În parcurile bucureştene a fost interzisă intrarea cu bicicletele. Oprescu vorbeşte despre „un periferic interior” ca la Paris pentru biciclişti. E drept, vorbeşte pe malul Senei despre asta ci nu pe malul Dâmboviţei.
În paralel, la Timişoara s-a desfăşurat sâmbăta o acţiune de sensibilizare a cetăţenilor faţă de mersul cu bicicleta. Avem o ţară, două roţi şi nimeni la ghidon.

Tot sâmbăta, tot pe două roţi: Asociaţia Motocicliştilor a organizat un miting, prin care şi-au exprimat nemulţumirea legată de neatenţia automobiliştilor din trafic.
În paralel cu protestul din Piaţa Constituţiei, în principalele oraşe ale ţării s-au organizate manifestaţii similare. Tot la civilizaţie, educaţie şi bun simţ ajungem: adică nicăieri.

09-04-24_348909-04-24_3533

Revine şi scandalul de la Plaza Mall. Potrivit imaginilor prezentate de ziarul Gardianul ieri, şeful clanului Preda, Eugen Preda, a fost ţinut  de către poliţişti şi bătut în Plaza Mall. Propun ca data viitoare când mai năvăleşte cu sabia, să fie întâmpinat cu flori.
Nu ştiu de unde pasiunea aceasta de a face din golani eroi şi din borfaşi victime…

Premiul la extragerea Loto 6/49, în valoare de peste 8,8 milioane de euro, nu a fost câştigat nici ieri, futui! Şi mă bazam pe banii aceştia, vroiam să-mi cumpăr o casă-n Vrancea şi să deschid o fermă de porci!

09-04-24_3563

Queensrÿche şi eşecul soldatului American

Posted on by — 3 Comments ↓
Queensryche – American Soldier

Queensryche – American Soldier Acum o săptămână m-a anunţat Alin: au scos Queensrÿche album nou. Şi pe mine m-a luat prin surprindere evenimentul şi am dat repede iama pe internet să văd despre ce este vorba.
Şi încă o surpriză: după concertul din vara trecută de la Arenele Romane, pe 28 iunie, trupa revine din nou la Bucureşti tot la Arene, dată confirmată şi de site-ul oficial al formaţiei! (De când cu ţeapa AC/DC, verificatul pe site-ul oficial, a devenit obligatoriu! 😛 )
Spre surprinderea mea plouă cu materiale Heavy Metal ale veteranilor: Yngwie Malmsteen, Saxon sau mai tinerii Black Label Society şi Hammerfall sunt doar câteva din numele care s-au prezentat cu albume noi.
Bun, dar să rămânem deocamdată la Queensrÿche  şi s-o luăm de la începuturi. Trupa a fost înfiinţată în 1981 la Bellevue, Washington (o suburbie al Seattle-ului) de chitaristul Michael Wilton şi bateristul Scott Rockenfield sub titulatura The Mob după o perioadă de rodare într-o formaţie care cânta prelucrări Cross + Fire. Lor li s-a alăturat chitaristul Chris DeGarmo şi basistul Eddie Jackson. Neavând vocal, au apelat la serviciile lui Geoff Tate, la aceea vreme membru al formaţiei Babylon. În această formulă este imprimat un demo ce conţinea patru piese şi trimis la casele de discuri însă fără nici un succes. Trupa Babylon se destramă, dar Tate care nu dorea să cânte Heavy Metal se alătură formaţiei Myth. Restul formaţiei decide schimbarea numelui din The Mob în Queensrÿche după titlul primei piese de pe demo, „Queen of the Reich” şi în urma unei recenzii extrem de pozitive din prestigioasa revistă Kerrang! scot demoul în formă de E:P. pe cheltuială proprie în 1983. În final primesc şi mult doritul contract de disc de la E.M.I. şi reuşesc să-l convingă şi pe Tate să se alăture grupului. Read more Queensrÿche şi eşecul soldatului American ›