asta vrea publicul (despre media, criză, gay-fest şi artă)

N-am mai vorbit în ultima vreme despre „realitate”, despre lucrurile concrete şi imediate din jurul nostru.  Nu prea mai am stomac pentru ele, nu prea e mare lucru de spus. S-a retras cu târle şi trâmbiţe Mihaela Rădulescu din media „jegoasă”, media din care s-a hrănit, media în care şi-a câştigat faima, popularitatea şi nu în ultimul rând traiul mult mai decent decât au majoritatea românilor. S-a retras într-un moment în care în primele patru luni ale acestui an, investiţiile publicitare în piaţa TV autohtonă au scăzut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cele din presa scrisă, cu 40%. Trusturile media nu prea mai au de unde să scoată sume fabuloase pentru a plătii „vedete” mai mult sau mai puţin veritabile, reale. Ogică, Sexy Brăileanca, Alina Plugaru, Nikita, Piticul Porno, Naomi, Magda Ciumac versus Andreea Marin, Teo Trandafir, Mircea Radu sau Mihaela Rădulescu. Atâta timp cât scandalurile, trivialul, nuditatea şi nulitatea vând publicaţiile şi fac audienţe cu investiţie minimală sau zero, tradiţionalul „merge şi aşa” se aplică şi în mass-media. „Titus Steel a ejaculat din greşeală pe un cameraman“ este titlul unui pretins comunicat de presă difuzat săptămâna aceasta de Radio 21. Se poate şi aşa… Staţi aproape, nu ştiţi ce pierdeţi! Ha ha ha! 😛 😛 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9PuflTyK7KA&feature=related]

Normalitatea mă sperie. Este o generalizare ambiguă care pentru fiecare din noi reprezintă cu totul altceva. „Marşul pentru normalitate” versus „Marşul pentru diversitate” este mai mult o găselniţă mediatică, decât un act real cu substanţă. Nu am înţeles şi nu înţeleg ideea de „gay pide parade” – marşul mândrieri de a fi gay – cum nici contra partida, marşul mândriei de a fi „normal” nu are nici un sens pentru mine. Nu te poţi mândrii pentru o infirmitate – să zicem marşul mândriei de a fi ciung – cum nici un marş că eşti mândru că nu eşti ciung nu are sens. Nu ştiu dacă homosexualitatea poate fi comparată cu infirmitatea, probabil nu, dar evident, abordarea este relativ similară. N-am nicio vină pentru faptul că-s alb, că-s blond, că am ochii albaştrii. Nu mă simt responsabil nici pentru inchiziţie, nici pentru sclavagism sau holocaust. Nu sunt mândru de faptul că sunt heterosexual. Şi are dreptate Un Soricel când spune că fiecare individ este o minoritate. Şi dacă mai mulţi indivizi se grupează în jurul unor idei sau caracteristici pe care le consideră comune, este treaba şi dreptul lor. Eu nu mă simt bine în nicio „adunătură”, sunt mult prea egoist şi egocentric pentru asta, dar, asta este problema mea. N-am să arunc pietre nici în grupările de ultraşi, nici în fanii Michael Jackson, mă doare-n cot de Martorii lu’ Iehova şi n-am să mă înscriu în nici un partid politic. Punct. Dar asta este decizia mea intimă şi fiecare din noi decide pentru el. Nu vreau să voteze nimeni pentru mine şi în locul meu.

Asociaţia „ACCEPT“, care promovează toleranţa şi diversitatea, organizează sâmbătă, între orele 17.00 şi 19.00, Parada Gay, în timp ce vineri seară, de la 17.00 la 20.00, şi sâmbătă dimineaţă, între 10.00 şi 14.30, două organizaţii de dreapta, Asociaţia Noua Dreaptă şi Asociaţia pentru Cultură „Alfa“, au planificat marşuri sub deviza „Pentru normalitate“.
Patriarhia Română atacă Primăria Generală a Capitalei pentru că a aprobat organizarea a două manifestări contra comunităţii de homosexuali şi lesbiene din România, în zilele de vineri şi sâmbătă, care ar avea ca punct de organizare Dealul Mitropoliei. Totodată, conducerea Bisericii Ortodoxe susţine despre organizatorii celor două manifestaţii – Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România, Alianţa Familiilor din România, Forul Ortodox Român, respectiv Asociaţia Noua Dreaptă – că funcţionează fără binecuvântarea Sfântului Sinod şi urmăresc doar să-şi facă reclamă.

Programul ultimei zile al gay-fest-ului:

(Sâmbătă 23.05)
17.00 Marşul GayFest ’09 (Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei – Staţia de metrou Izvor)
19.00 Serile Filmului Inklusiv, Lumea nevazută, Verde Café
19.00 Expoziţie foto Cupluri, Soho Lounge
19.00 Expoziţie foto Generaţii, Verde Café
23.00 Closing Party, Soho Lounge

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=39Csi9PEncI]

Ce vrea publicul depinde şi de cum este educat publicul….

În final, dar nu în ultimul rând, vă invit la un vernisaj. 🙂

Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti organizează sâmbătă, de Ziua Porţilor Deschise, mai multe workshopuri şi o paradă de modă neconvenţională. De asemenea, cei interesaţi pot achiziţiona lucrări ale studenţilor.
În spaţiul expoziţional al Universităţii Naţionale de Arte din strada general Constantin Budişteanu, va avea loc, de la ora 19,00, vernisajul expoziţiei „Întâlniri vizuale”.
“Evenimentul reprezintă prima colaborare experimentală ce reuneşte produsele dialogului artistic (conceptual şi formal) dintre studenţii secţiilor de Grafică şi Pictură din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Universităţii.

La expoziţie participă şi un prieten, Andrei Pavel cu lucrarea de grup intitulată „Lilith”.

andrei_pavel_01andrei_pavel_02