N-am editat nimic, le-am triat doar în fugă şi le găsiţi AICI.
Galeria foto Cybermental 4
Author: brushvox
Cybermental, Silver Church, 2 octombrie
Omul este un animal ciudat. Uneori, pentru gusturile mele (ciudate), mult prea ciudat.
Ştiam că este greu de reuşit cu un festival de breşă într-un an dificil ca acesta şi nici cum a picat el, miercuri, joi şi vineri, nu a fost cea mai fericită variantă, poate că nici reclama n-a fost suficient de pregnantă, dracu ştie de ce, mass-media nu s-a arătat interesată de eveniment şi nici publicul nu s-a înghesuit. Vineri seara s-a mai animat puţin Silver Church-ul, dar participarea a fost tot departe de aşteptări. Păcat – zic eu – fiindcă pentru 60 RON la Silver Church în două seri, cu o sonorizare impecabilă, cu proiecţii vizuale şi cu un personal amabil şi simpatic, artiştii au oferit un spectacol de peste 20 de ore de muzică. Probabil Kiew nu reprezintă un nume suficient de sonor şi muzica lor – asta s-a văzut la spectacol – nu prezintă interes pentru un public mai larg, dar Brazda, Matze, Cycler înseamnă deja ceva pentru această zonă Electro/Industrial şi din numele mai puţin cunoscute, majoritatea au oferit un spectacol pe cinste.
Laba şi tasta tâmpeşte şi am mai spus-o, criza este mult mai profundă şi vine din altă parte, nu se rezumă la banii din buzunar pe care-i ai ori ba. OK, la anul o să fie şi mai nasol, sunt curios cum va fi atunci, că în ciuda dezastrului financiar, sper să fie şi Cybermental 5.
Vineri seara s-a adunat lumea inexplicabil de greu la Silver Church. Până la ora 22 au prestat la platane (iar) Sosk şi Horaţiu, au animat atmosfera. E o treabă pe care iar n-am să o înţeleg niciodată: dacă un spectacol într-un club este anunţat pentru ora 21, de ce e „cool” să apari la 23? În ceea ce priveşte Cybermental-ul, programul a fost încărcat şi s-a respectat cu stricteţe, vineri a fost doar un mic decalaj cauzat de… traficul aerian.
Cycler a preluat scena pe la ora 22, a avut un program excelent, Chill, cu unele accente mai grave pe la final, foarte bine legat şi cursiv. Pe Ion tot timpul e o plăcere să-l asculţi, jonglează bine atât cu sunetele cât şi cu ritmurile, are armonii, are zgomote ambientale colorate, ştie când să introducă momente de relaxare sau când să vină cu o răsturnare în forţă, cu intervenţii zgomotoase.
AKM – şi-n calitate de gazdă – a umplut spaţiile dintre artişti, toţi venind cu hardware propriu, erau necesare minute de cablare şi setări, aşa că Tudor a avut timp suficient să-şi facă de cap şi să distreze publicul. Abordarea lui este zgomotoasă, Hardcore, nu ştiu, zic şi eu, la un program aşa lung – aproape 10 ore pe seară – poate că între artişti mergeau şi momente mai Chill, mai ambientale, erau bune câteva minute în care să-ţi mai odihneşti urechile şi nervii, să mai poţi schimba o vorbă, două cu cineva… 🙂
Pentru mine Matze este omul extremelor: are chestii foarte mişto şi are chestii la care strâmb din nas. Nu e vorba de umor şi cum percepem fiecare – în mod diferit – glumele. Pentru mine nu e cool nici aia cu „Oameni” şi – vineri seara – n-a fost cool nici finalul programului său cu „Tânăr şi neliniştit”. Acum pe bune, cine vrea să rămână-n cap cu tema aia idioată?! Însă până la final, Matze a avut un program foarte dinamic, incisiv, cu un groove fain, un crescendo bine gândit şi implementat şi cu apogeul genial, un remake după un clasic Tectonic: „Canalul colector”. Nu ştiu câţi ştiu originalul lui Liviu dinainte de ’90, dar toată sala a savurat remake-ul excelent. Nici treaba cu proiecţia şi coloana sonoră a serialului-sirop n-ar fi fost rea şi – în opinia mea – ar fi funcţionat, dacă Matze începea cu asta şi trecea după aceea la hard stuff-uri. Nu că mi-a cerut cineva părerea! 😆 Una peste alta, Matze a avut încă o dată un program colorat şi convingător, o combinaţie reuşită între momente mai calme, mai Chill şi explozii violente a la Nine Inch Nails.
Roger a tras lozul norocos pe ghinionul lui Soman. Dacă pe 1 octombrie Roger Roton a cântat pe 2 octombrie dimineaţa ( 😆 ), faptul că avionul lui Soman s-a defectat şi n-a mai ajuns la spectacol, i-a dat şansa lui Roger să presteze la o oră mai adecvată şi în faţa unui public mai numeros. Roger e un tip jovial şi simpatic, iar programul său este incisiv, zgomotos, destul de Hardcore, dar fără să fie obositor. Are nerv, are cursivitate, ritm şi sunete violente. Detestă software-ul şi – ca toţi artiştii de la festival care se respectă – a băgat hard stuff de pe hardware. Poate mă repet obsedant, dar calitatea sunetului la tot festivalul, a fost impecabil. Roger Rocks!
Pentru mine Kiew au fost o dezamăgire. Şi n-am fost singurul. Primele 2-3 piese din programul lor au fost ok, dar după aceea totul a fost doar o gălăgie monotonă, repetitivă şi… fără sens. Sorry guys! Punctul cel mai slab al trupei este chitaristul: sincer, eu nu-l lăsam nici să se apropie de sala de repetiţii, nu să-l iau într-o trupă! Chitara suna fără vlagă, ceva gen Santana tras cu telefonul mobil la un concert, dar de undeva din afara stadionului sau din closet – ca să fiu exact şi prestaţia tipului a fost jenant de mediocră. Andreas “Thedi” Thedens, creierul trupei şi vocal/showman-ul ei, este OK, a alergat prin sală, a interacţionat cu publicul. Interviul cu el, tradus de mine, a fost interesant, însă – din nou, din punctul meu de vedere – nu s-a regăsit nimic din ideile interesante povestite, în transpunerea muzicală. Să fiu puţin rău: mult zgomot, pentru nimic. Kiew sunt prea germani, germani în sensul acela de monotoni şi prea mecanici, faptul că au bas şi chitară parcă nici n-a prea contat, au fost îngropaţi sub uraganul de zgomote şi cum spuneam, după primele 2-3 piese, au devenit uşor obositori. Asta s-a răsfrânt şi asupra audienţei: o parte din public s-a retras tiptil şi nu doar datorită orei înaintate. Dar, trebuie spus că au fost şi oameni care au savurat spectacolul lor şi acesta este unul din aspectele pentru care merită să mergi la un festival: toată lumea primeşte câteceva pe placul său.
A urmat un jam session zgomotos unde alături de băieţii din Kiew au urcat pe scenă Brazda Lui Novac, Cycler şi AKM. Din păcate tonul l-au dat tot cei din Kiew şi după 10-15 minute, toată treaba s-a înecat într-o chestii zgomotoasă şi lipsită de sens. Cu atâţia oameni pe scenă, se putea face ceva mult mai colorat, tot părerea mea, Brazda şi Cycler puteau să aducă culoare şi ton în nebunia lui Thedi dacă erau lăsaţi…
Candlestickmaker vine de la Craiova şi este un tânăr promiţător. Programul lui a fost unul ambiental cu inserţii electrizante marca Nine Inch Nails, foarte cursiv şi incisiv, Alexandru are culoare, un simţ dezvoltat de ritm, mi-a plăcut programul lui, cu toate că oboseala acumulată şi-a cam pus amprenta şi pe nervii mei iar ora târzie, încet-încet, a golit şi clubul.
Închiderea a făcut-o Contorsionist cu un program marca The Prodigy, foarte ritmat şi antrenant, cu siguranţă la 10 seara ar fi pus sala pe dans, aşa, la 4 dimineaţa, prea puţină lume mai avea energie pentru a participa activ la spectacol. Pe 1 octombrie a fost lansat pe situl Asiluum EP-ul „Departures” pentru descărcare gratuită, vă recomand experienţa celor 4 piese. Cum s-a prezentat la festival, merită.
Ploaia, vântul neprietenos ne-au întâmpinat la 5 dimineaţa la ieşirea din club. Cei care n-au fost, au ratat câteva spectacole deosebite, o ocazie rară de a vedea în acţiune o serie de artişti interesanţi şi coloraţi, într-o densitate şi la o intensitate atât de mare. Putem sta la o bere şi să discutăm la nesfârşit „de ce”-urile, dar… de ce?
Dacă şi la Faith No More sau Limp Bizkit publicul s-a dovedit impasibil şi nu s-au adunat cu mult peste 1000 de oameni, încep să nu mă mai mir de nimic. Poate că lumea tresărea la un afiş cu o blondă undulată sau un anunţ genul „avem bere la 2 lei”… Poate. Sau tocmai, lumea s-a dus la “Bucharest Food Festival” că-i foame mare! 😆
Mai am o tonă de fotografii, nici acestea, nici acelea n-am apucat să le editez, probabil revin peste o zi, două cu o galerie (mai) completă.
2010 o să fie un an Hardcore la propriu, o să ne gândim nostalgic la ce an de criză lejeră a fost 2009, dar sper că totuşi o să fie şi Cybermental 5. Ci nu doar la nivel de interes virtual.
Galerie foto completă AICI.
Cybermental, Silver Church, 1 octombrie
Încep cu „La Mulţi Ani!” pentru Tudor (aka. AKM), organizatorul festivalului, azi e ziua lui.
Ce a fost ieri? Cam ce am prevăzut: nu te pui cu 2 meciuri de fotbal televizate, concertul IAMX şi asta, în mijlocul săptămânii, într-o seară de joi. La ora la care am cântat (22) erau cam 7 plătitori de bilet prin sală, ceilalţi artişti prestatori, personalul clubului şi încă câteva persoane, prieteni, cunoştinţe, etc.
Mi-a plăcut jam session-ul dinaintea spectacolului cu Sosk, Eklipse, Brazda şi Horaţiu. A fost foarte-foarte fain. Risc să spun, mai fain ca programele ulterioare.
Proiecţiile furnizate de Sfere au fost şi ieri ca şi în prima seară foarte ok. La mine au proiectat tifoane… 😆
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Rgi9s9LtdBc&feature=player_embedded]
Din spectacol mi-a plăcut Eklipse, Brazda şi Roger Rotor. Eklipse a venit cu un set mai zgomotos, mai noisy decât programul obişnuit, a fost dinamic şi mai Industrial. Brazda a sunat impecabil, hardware-ul are nerv, Brazda e vulpoi bătrân, programul a fost colorat şi dinamic. De altfel Brazda a fost cred că cel mai aclamat ieri seară, a băgat şi un bis. Programul lui a fost impregnat uşor cu reverberaţii Nine Inch Nails – albumele Ghosts, a fost interesant. Dacă eu am picat prost cântând (se pare) prea devreme, Roger a cântat prea târziu. Mai cânta când am plecat acasă şi m-am oprit la chioşcul din faţa blocului să-mi cumpăr ţigări iar doamna mi-a spus “Bună Dimineaţa!” Era întuneric afară, am fost cam surprins! 😆 Abia de mai era lume în sală şi majoritatea eram deja prea rupţi: unii de oboseală alţii de… altele. 13 Monkey au venit şi ei cu o căruţă de hardware – asta, aşa în paranteză, a fost super: majoritatea am lucrat pe hardware, cu clape, controler-uri şi asta s-a simţit, s-a auzit – însă programul lor nu m-a convins. Au sunat foarte-foarte bine, dar în afara ritmurilor şi zgomotelor controlate, n-a fost nimic şi asta după 15-20 de minute – pentru mine – devine obositor şi plictisitor. Cu siguranţă se vor supăra unii pe mine, dar cumva în zona asta Electro parcă prea mulţi s-au axat exclusiv pe crearea de ritmuri şi zgomote şi tot mai puţini compun muzică, lipsesc armoniile, temele, tot şirul de ritmuri şi zgomote de cele mai multe ori nu prea duc nicăieri… În fine! Sunt un tip de modă veche şi din şcoala veche. Am venit acasă şi mi-am pus Slayer! 😆
Despre mine. M-am descurcat bine, am făcut publicul atent la prestaţie, cred că abordarea pe alocuri mai incisivă, mai Rock/Metal a surprins puţin, dar am câştigat definitiv pe partea cu vocea. A fost cool, am fost aplaudat după fiecare piesă şi da, mi-au cerut şi bis, dar am crezut că-i glumă. 😆 Pe de altă parte, sunt convins că peste 2-3 ani o să povestească 1000 de oameni că ieri seară erau în sală… 😆 Am confirmarea că am făcut un album foarte bun, acum trebuie să mă gândesc bine ce şi cum fac cu el. 🙂
Azi este ultima seară de Cybermental, sunt convins că fiind vineri, nu mai sunt meciuri, parcă nici un alt concert la concurenţă, aşa că o să apară şi ceva mai mult public.
Programul de astăzi e: CANDLESTICKMAKER, CONTORSIONIST, MATZE, CYCLER, KiEw şi SOMAN. Tot de la ora 20, tot la Silver Church. 🙂
Galerie foto completă AICI.
Mr. Pan[k]sament – azi la Cybermental 4
De clip nici nu s-a pus problema, acesta e un mix făcut noaptea trecută cu boxele date la minim să nu-mi enervez vecinii şi să ajung şi cu o mână ruptă şi un ochi umflat diseară la spectacol, dar sper să vă placă şi această piesă-n premieră: Pop Floor Of Shame [Death Of the Dance].
[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=C1PE_h5cSYQ]
Pop Floor of Shame [Death of the Dance]
Feels like I’m dancing, acting like a fool,
Let’s do some moonwalk, that should be cool.
Need a stupid hair cut, I should be gay,
Have a Jewish producer, it works that way.
Don’t need la, la, la, la, wear a crazy tie,
Singing only blah, blah, make them laugh or cry.
Need one charting single, steal some rhythm and rhymes,
Timing must be perfect, like the prime-time crimes.
Death on the dance floor!
(Death on the dance floor!)
I’m gonna make it, don’t matter how,
I’m gonna make it, don’t matter how!
Nu ştiu câte ore am dormit în ultimele 3-4 zile, în nici un caz mai mult de 5-6… Acum 10 ani când trupa Nation’s Slum a tras pe dreapta suspendând-uşi activitatea, Marius, un prieten m-a introdus în lumea computerelor şi a muzicii făcute cu software. Nu aveam computer, Cipango, un alt prieten m-a găzduit pe computerul lui şi nu numai… Băi frate, ce palincă de Cluj avea şi ce potoale făcea! Mi-am zis atunci: ok, măcar scap de stresul că se îmbată careva din trupă – sau tot restul trupei – în seara concertelor şi ne facem de toată frumuseţea… Păi să-mi bag şi să-mi scot toate alea (şi-n) computere!
Vara asta, computerul meu a început să dea rateuri şi-n final, acum când aveam mai mare nevoie de el, m-a lăsat baltă… Acum chiar nu mai ştiu ce e mai rău: un tobar beat sau un computer stricat?
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]
În fine! Mai mult de rău decât de bine, am croptit playlistul pentru seara asta, nu ştiu dacă computerul şi placa de sunet o să şi funcţioneze şi o să se audă ceva din toată munca mea… 😀
Surprizele fac parte din viaţă, nu? Debut sau rebut, rămâne de văzut, dar, măcar ceva-ceva o să se întâmple.
Buuun…. Am fost ieri seară într-o scurtă incursiune la Suburbia, treaba mergea bine, lume cam puţină ce-i drept, dar ok, muzica super, proiecţiile de asemenea. Păcat că eram stresat şi n-am putut să văd/ascult tot programul… Am făcut câteva poze la repezeală şi am băut o bere cu Roger Rotor şi Răzvan (eKlipSe). Cool.
Diseară vă aşteptăm în Silver Church. 🙂 Toate informaţiile legate de festival le găsiţi în postarea de ieri. [Post-] Punk Ain’t Dead!
De azi: Cybermental 4 – 2009
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EEC6oqt8YR4]
Am tot vorbit despre underground…Nu o dată am auzit lumea plângându-se că nu se întâmplă nimic, nu vin trupe, nu sunt evenimente. Apoi dacă se întâmplă ceva, lumea nu vine, cică-i scump biletul. Că-i 15 RON, 30 sau 150, tot scump e, ori cât ar fi. Sau – şi mai tare! – cum a fost Tuborg GreenFest-ul, i-am auzit pe unii spunând: „nu merg domne că e gratis!”. Nici eu nu agreez evenimentele câmpeneşti/corporatiste (sau electorale) fiindcă datorită acestora s-a ajuns la faza cu „e scump biletul”, dar… Ideea este că se întâmplă ceva, vin 3 zile de festival în 2 locaţii cu 20 de artişti de la noi şi de aiurea, este un eveniment unic pe acest segment de Electro/Industrial şi – zic „io” – cei interesaţi şi de alt sunet decât foşnetu’ de pungi cu chipsuri la Radio Zu, cu ameţite la televizor dând din buric pe indiferent ce fundal sonor, pot savura 3 seri de muzică experimentală.
So… De azi începe evenimentul Electro/Industrial Cybermental ajuns anul acesta la a 4-a ediţie.
Ca de fiecare dată, pe lângă seri cu zgomot şi distracţie, festivalul are un scop caritabil, profitul rezultat va fi donat câtre „Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii” din sectorul 4, str. Secuilor nr. 9A.
În seara aceasta, miercuri, 30 septembrie, de la ora 20, în clubul „Suburbia” (str. Şelari nr. 19) urcă pe scenă: Mr. H, INDJS, SOSK, CLOCK : DIVIDER, NOETIC PURGE, şi DOMINUS. Preţul biletului este de 15 RON.
Joi, 1 octombrie, la clubul „Silver Church” (Calea Plevnei nr. 61, fostul “Preoteasa”), de la ora 20, le vine rândul pe scenă la: ODT, Mr. PAN[K]SAMENT, EKLIPSE, AKM, BRAZDA LUI NOVAC, ROGER ROTOR (CH)
şi 13th MONKEY (DE) . Preţul biletului este de 30 RON.
Vineri, 2 octombrie, tot la clubul „Silver Church” şi tot la 30 RON preţul biletului, tot de la ora 20, urmează recitalurile: CANDLESTICKMAKER, CONTORSIONIST, MATZE, CYCLER, SOMAN (DE) şi KiEw (DE).
The boys bring some noise!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]
Oedip Piaf
La artă – ca la fotbal, politică, zacuscă, sex şi în final – de ce să nu recunoaştem? – la toate celelalte de la fizica nucleară la cultivarea roşiilor timpurii – ne pricepem toţi şi avem măcar o părere. Cu scotch, sârmă şi ciocan se repară orice în România. Se face orice. Un guvern nou sau chiar şi artă.
Nu vă plictisesc cu poveştile mele prăfuite, dar ţin minte primul meu microfon era unul belit dintr-un magnetofon, au fost momente când repetam la mine-n dormitor şi ampliful chitaristului era un casetofon setat pe Rec. şi când începea bateristul să bată tobele, altceva nici că se mai auzea… Aşa e-n underground. 🙂 Mai cu scotch, mai cu sârmă, cu o staţie manufacturată la propriu, cu o chitară mai ieftină, în dormitor sau în sufragerie, într-un beci sau în garaj, underground-ul înseamnă lucrurile făcute cu pasiune, din plăcere, de dragul de a face ceva. Aici şi văd farmecul: într-o lume în care toţi ne pricepem la toate, dar obişnuim să spargem seminţe pe bancă, se găsesc „nebuni frumoşi” care preferă să vorbească mai puţin şi să facă ceva. Şi ideea nu e să te afli în treabă ci cum spuneam, să nu te scobeşti în nas şi să laşi doar mătreaţă, deşeuri şi facturi neachitate în urma ta.
În underground, chiar dacă uneori sufrageria este la etajul 10 într-un bloc, lucrurile se întâmplă de cele mai multe ori fără scop. Oamenii se adună, fac ceva şi nu fug la şefu’ de scară să-i arate, nu vor nici măcar la pagina de sex în Bravo şi n-au gânduri de video-clip la MTV.
Pe Oedip Piaf – nume extrem de inspirat, by the way – nu eu i-am găsit şi m-au găsit ei pe mine. Aşa se întâmplă de cele mai multe ori: auzi despre o chestie de la prietenul unui prieten sau – vremuri digitale, ce să-i faci – cauţi ceva pe net şi dai de cu totul altceva.
Nu-s eu cel mai potrivit lipitor de etichete şi băgător de trupe-n sertăraşe, dar ca idee, Oedip Piaf este un proiect Punk, Post-Punk, interesant şi uneori uşor bizar, experimental şi avangardist – dacă dadaismul mai este considerat de avangardă -, uneori uşor eclectic, alteori straniu sau zgomotos, este un produs de „garaj”, nefinisat, dar cu atât mai viu.
Aventura în lumea Oedip Piaf este una tumultoasă.
Băieţii sunt extrem de prolifici, pe situl lor în „Listening Room” găsiţi nu mai puţin de 7 albume ce pot fi descărcate gratuit în format mp3, primul datând din 2006, ultimul, evident este de anul acesta.
„TANTO CONSUMIR TE CONSUMIRA” este un album de cover-uri. Nu, nu vă gândiţi la ceva gen „vin de masă”, uşor de digerat făcut şpriţ într-o după-masă de vară umbroasă. Băieţii nu vor să se facă simpatici ci modelează muzica după chipul şi asemănarea lor, creează o lume bizară de sunete, disonanţe, nu respectă forma ci încearcă să modeleze conţinutul pentru a se exprima. Uneori aceste experimente trezesc amintiri, alteori te zgârie neiertător ca palma realităţii primită peste ochi zi de zi.
„Love Song” este un re-make aşezat, dar contorsionat după The Cure, poartă în ea fantoma lui Ian Curtis şi al trupei sale Joy Division – punct de plecare pentru aproape toată muzica de după ’80, chestiile cu “Post” în faţă – dar puteam să amintesc şi de Bauhaus. Chitara sună ascuţit, vocea mârâie, există tensiune şi o furie mascată, nu reţinerea, dezarmarea care-l caracterizează pe Robert Smith.
„Hey, Hey, My, My!” ne trimite înapoi în 1988 la albumul „This Is Not for You” al lui Neil Young. Înregistrarea suferă sub aspectul calităţii, chiar şi la nivel de garaj este nevoie de puţină producţie, dar ce se aude este un Blues distorsionat, chinuit, transpus într-un plan zgomotos şi surealist. Ca un intrus – ascultător – nu ştiu câtă premeditare sau cât accident încape în aceste înregistrări, dar în prag de Cybermental m-iam amintit de interviul cu Thedi din KiEw şi 13 Monkey care spunea că este imposibil de tras linia între „normalitate” şi „nebunie”.
„Izolare” este transcrierea destul de fidelă a piesei „Isolation” al amintiţilor Joy Division în limba română. Vocea are o oarecare nuanţă de patos, chitara zgârie, soloul este schizofrenic şi colorat, se pretează perfect piesei şi mesajului. Abordarea este lineară, simplist-minimalistă, dar redă fidel ideea de Post-Capitalism, Post-Punk, Post-Industrial şi ce post o mai fi până la Crăciun.
Ajungem la o altă trupă uşor marginalizată: Simple Minds şi albumul lor din 1989 „Street Fighting Years” de unde Oedip Piaf au extras piesa „Belfast Child”. Transcrierea păstrează coloratura originală, doar că o mută într-o zonă mai bizară, mai neliniştită, mai răvăşită. Chitara dă semnale de alarmă, înţeapă, sub covorul de clape toba pufăie anevoios şi vocea trezeşte fantome Gothic/Dark (Fields of the Nephilim) şi reuşeşte să ţină la olaltă mixtura stranie.
Pharoah Sanders este un saxofonist de Jazz. Piesa lui, „The Creator Has A Master Plan” trece şi ea printr-o metamorfoză sub atingerea celor din Oedip Piaf, dar este un moment mai liniştit, un Ambiental întunecat, cu amprentă modernă, într-o maniere Dark/Gothic aerisită, plutitoare.
„Willie’s Revenge” ne trimite şi mai înapoi în timp la Willie Dixon şi al lui „You Need Love”, cel mai cunoscută pentru mulţi prin intermediul celor din Led Zeppelin şi varianta lor: „Whole Lotta Love”. Aici piesa are o coloratură antrenantă dată de percuţii, chitara murdară aduce un aer Post-Punk ca şi vocea care aminteşte uşor de Peter Murphy.
„Ce-am înţeles noi” (ELC) este un amalgam colorat din diferite piese care pentru cei mai mulţi n-ar avea legătură una cu alta. Astfel de la „Smoke On the Water” se ajunge cu mare uşurinţă la „Juan Taramela”. Blasfemie? Cu siguranţă unii vor considera că da, eu am zâmbit şi nu, nu mă prefac că înţeleg eu ceva sau altceva, ci pur şi simplu îmi place ideea de a nu fi îngrădit de nimic. Dacă de înţeles, am înţeles ce am vrut, mi-am mai amintit de o formaţie uitată: Crass.
„Hurt”-ul lui Trent Reznor (Nine Inch Nails) multora le-a intrat în cap ca fiind Johnny Cash. Păi nu e. Originalul este genial şi mai sunt câţiva artişti şi în afara lui Cash care au reuşit să o remodeleze sau să o interpreteze în mod interesant. Oedip Piaf astfel sunt uşor dezavantajaţi ca oricare alt artist care mai încearcă să se atingă de piesă, dar ce au făcut ei sună – încă o dată – interesant. Au umblat puţin la ritm, la armonii, au sintetizat la minim posibil lucrurile la chitară şi voce şi au interpretat-o cu un elan uşor străin şi contrastant mesajului şi abordării originale, dar au implementat-o corect în lumea lor.
„Suzie Q” vine aproape la fel de „cuminte” ca „Jhonny be Good” în varianta Sex Pistols. 😆 Vocea este mai nervoasă şi aşa parcă mult mai credibilă, mai coerentă şi colorată, să zicem a la Tom Waits, chitara se joacă, dacă tobele, percuţiile erau mai incisive, dacă basul era mai prezent, mai grav, ieşea perfect.
Un producător ar putea face minuni sau ar putea distruge complet trupa.
Mie mi-a plăcut faptul că se întâmplă ceva deosebit, ceva ce nu ţine cont nici de modă, nici de curentele dominante, dincolo de plăcerea lor de a face ceva, reuşesc să exprime ceva şi acest „ceva” cu siguranţă îşi găseşte ecoul în urechile (sufletul) celor care nu-şi cumpără ţoale la modă ci haine confortabile. 🙂
Nu ştiu dacă v-am făcut măcar curioşi să-i ascultaţi sau v-am speriat, dar eu respect spiritul liber şi atâta timp cât există libertate, o să existe şi astfel de proiecte. Muzica ar trebuii să fie mereu aşa: liberă. Punk Ain’t Dead.
Puţină culoare mai şterge din griul cotidian… 🙂
Skillet – Awake
Skillet vin din Memphis, Tennessee, America, s-au înfiinţat în 1996 şi cel mai de succes album al lor de până acum este al treilea lor material, „Invincible”-ul lansat în 2000, un disc pe care au o abordare mai Electro-Industrială, critica la momentul respectiv i-a comparat cu Nine Inch Nails, dar sunt mult mai cuminţi, au o abordare mult mai puţin zgomotoasă şi incisivă. N-au nici geniul lui Trent Reznor.
Skillet sunt o formaţie creştină şi la fiecare album şi-au modificat şi abordarea, stilul: au trecut de la Rock Alternativ, Post-Grunge la Electro, la Rock Simfonic ca în ultima vreme să se aşeze în zona Linkin Park, P.O.D.
De pe noul material, „Awake”, lansat pe 25 august 2009, al doilea extras single, „Monster” deja cucereşte topurile de peste ocean şi este foarte posibil ca noul album să depăşească succesele anterioare.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y6obINPvZtg]
Din actuala componenţă a formaţiei fac parte: John Cooper – voce, bas (membru fondator), Korey Cooper – clape, chitară ,voce (venit în 1999), Ben Kasica – chitară (venit în 2001) şi Jen Ledger – tobe, voce (venit în 2008). „Awake” are puţin din toate abordările anterioare, oscilează în zona Rock-ului Simfonic, are nuanţe Post-Grunge şi elemente Alernetive/Nu Metal, paralela cu Linkin Park fiind cea mai evidentă.
„Hero” – primul extras single – deschide albumul într-o abordare modernă şi-n forţă, manieră tradiţională Linkin Park, dialogul vocal dintre John şi Korey este tonifiant, piesa are dinamică, balansul clapă/chitară este nimerit şi eficient, ritmul săltăreţ.
„Monster” menţine tonalitatea, este chiar mai Rock, riff-ul are prim-planul, clapa doar colorează fundalul, refrenul este mai incisiv, piesa mai cursivă, mai sudată. Este un Rock simplu, eficient, curat şi tipic American cu refren simplu, dar memorabil. Au ales bine promovarea albumului cu două piese mai Rock, mai moderne şi dintr-un punct de vedere mai incisive şi mai credibile ca multe din trupele-ciungă care populează peisajul actual.
„Don’t Wake Me” este o baladă Post-Grunge/Alternativă, cam de clişeu, prea radio-friendly pentru urechile mele, dar am ascultat şi lucruri mult mai nasoale…
„Awake And Alive” revine în tonuri mai grave, la dialogul clapă/chitară şi inevitabila paralelă Linkin Park, tema este interesantă, cele două voci se completează perfect, corurile au amplitudine, forţă, piesa dinamism. Poate că nu inventează nimic, dar ceea ce fac sună corect şi au momente foarte reuşite.
„One Day Too Late” este încă o baladă, muzica se mută uşor în registrul Nickleback, Rock şi sirop, dar cel puţin la publicul American se lipeşte ca ciunga. 😀
„It’s Not Me It’s You” are un tempo mediu, riff-uri sănătoase, vocea este mai incisivă, balansul nimerit, un refren simplu, dar lipicios. Skillet foloseşte cele mai simple şi eficiente reţete, dar reuşeşte să scoată maximul din fiecare temă.
„Should’ve When You Could’ve” este înco o piesă mai lentă, în notă mai tradiţională, are ceva din Whitesnake-ul din era „Here I Go Again”, dar e ambalat mai simplist şi într-o manieră uşor mai modernă. Armoniile sunt plăcute, cuminţi, pot cucerii adolescenţii… Teenage Rock, Bravo Rock… 😆
„Believe” începe cu chitare acustice, însă tonul este mai grav, tema ceva mai tensionată, este o baladă Power în manieră Americană, moştenire Heart, ambalată modern, electro-acustic.
„Forgiven” rămâne în aceeaşi zonă, este mai Electro, mai la zi ca sunet şi abordare, dar devine uşor monoton materialul, îşi pierde din energie, chiar dacă tema este nimerită, orchestraţia bine proporţionată, sunetul gras, totul este mult prea previzibil.
„Sometimes” trezeşte amintiri Heavy Metal, riff-ul tradiţional este filtrat şi distorsionat up to date, strofele în forţă construite pe chitare contrastează cu refrenul mai modern şi mai colorat, o combinaţie reuşită şi extrem de cursiv realizată, o piesă interesantă ce ne mai scoate din amorţeala baladelor anterioare. Pe alocuri aminteşte de Korn, dar sunetul este mult mai cuminte.
„Never Surrender” readuce tonul mai aşezat de Hard Rock în amestec cu Alternativul la modă, o piesă aerisită, orchestrată fin, dar nimic mai mult.
„Lucy” închide materialul cu înc-o piesă lirică, într-un ton cald, uşor epic cu puţină coloratură de Rock Simfonic.
Un disc plăcut, poate prea plăcut pe alocuri, cred că dacă se concentrau mai mult pe latura Rock/Metal erau mai interesanţi, parcă au pus alături prea multe balade şi momente lirice şi uşor plictisitoare, dar poate tocmai aceste balade le vor facilita accesul la radio şi implicit le vor aduce mai mulţi fani.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=s9xWeEtQstM&feature=related]
Relax
Amicul meu Alin mi-a trimis un link la un filmuleţ de pe YouTube postat pe blogul lui cu textul: „Iaca de ce nu conduc io par exemple.” Am râs de m-am spart, filmuleţul e criminal!
[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=GEhCm3nMGLs&feature=player_embedded]
Nici eu nu conduc, nici n-am carnet, dar ideea e alta: iaca de ce nu bag „io” substanţe în mine. Adică sunt măscărici suficient şi fără… 😀 Cine vine la Cybermental poate să vadă cu ochii lui joi.
Până una-alta…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=lyl5DlrsU90]
Sau asta:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4RuD3zYb6ak&feature=related]
Week-end plăcut. 🙂
KiEw şi13th Monkey – interviu cu Andreas “Thedi” Thedens
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-lYHOOY3Mik&feature=related]
AKM: Salut!
Thedi: Salut!
AKM: În sfârşit ne vedem, e drept online, dar…
Thedi: Curând şi faţă-n faţă 🙂
AKM: Abia aştept!
Thedi: Hehehe! Şi noi suntem nerăbdători să ajungem la eveniment!
AKM: Bun, să vorbim despre muzica voastră şi…în general despre tot!
Thedi: Da, să facem asta!
AKM: „Institutul pentru Terapie Electro-Acustică…”
Thedi: 😀
AKM: Poţi explica asta?
Thedi: KiEw este o organizaţie într-un ospiciu cu medici şi pacienţi, astfel Institutul este cumulul de sunete cu care pacienţii sunt trataţi pentru însănătoşirea lor. Aşa că dacă vii la un spectacol KiEw, beneficiezi de o sesiune de terapie, în fapt eşti în mijlocul ei.
AKM: Prin faptul că te prezinţi la un spectacol KiEw pacientul admite faptul că este bolnav”?
Thedi: Well – Atâta timp cât nu este clar unde poţi trage linia între „normalitate” şi „nebunie” şi nu poţi să ştii cine este „normal” şi cine „nebun”, poţi fi bolnav, dar să nu realizezi acest fapt. Cum nu este clar cine poate definii corect „normalitatea”, s-ar putea să nu te simţi bolnav. Asta însă nu înseamnă că un show KiEw, o astfel de sesiune de terapie te va ajuta să vezi diferenţa.
AKM: Diferit în ce sens?
Thedi: Diferit de punctul obişnuit de a privii problema. Perspectiva se schimbă, se mută.
AKM: De la realitate la ce?
Thedi: De la realitate la o altă realitate.
AKM: Realitatea voastră?
Thedi: O realitate pe care o vezi când deschizi ochii. Nu realitatea pe care crezi că o vezi. Noi poate îţi deschidem ochii şi după asta poate nu mai este clar cine este medicul şi cine pacientul.
AKM: În calitate de compozitor şi performer, cum găseşti legătura dintre realitate, sunet, tu şi nevoile pacienţilor?
Thedi: Cum se întâmplă în mod curent şi se întâmplă şi într-o terapie, mereu există un progres, omul evoluează. Trebuie să urmăreşti reacţia oamenilor la terapia acustică pe care le-o oferi şi chiar dacă sunetul se modifică, tema şi scopul pot fi aceleaşi. Este vorba despre căutarea sunetului perfect.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dvwP_JWQmsg&feature=related]
AKM: Faceţi acest lucru de multă vreme, aveaţi acest scop propus de la început?
Thedi: Am pornit în 1990 cu experimente dadaiste şi chestii zgomotoase, dar de la primul spectacol, de la prima piesă creeată, tema, ideea terapiei a existat. Piesa ce a deschis primul spectacol în 1993 – prima noastră apariţie live – a fost „Meister des Wahnsinns” („Master of Madness”). Unica constantă în piesă era un track care repeta pe diferite voci: „Ich bin nicht verrückt” – nu sunt nebun. Probabil atunci eram ceva mai mult pacienţi decât acum când ca parte a terapiei suntem şi medicii. Este un fel de cerc: persoana care aparent este normală, devine nebună, primeşte terapia – care poate sau nu să funcţioneze – şi tratează medicul care din acel punct este şi el „nebun”. Dar cum spuneam, definiţiile vin dintr-un punct de vedere exterior pe care nu-l poţi lua ca certitudine: se schimbă, curge, se transformă.
AKM: Un cerc în jurul creierului?
Thedi: Poate un cerc în interiorul creierului – ca o sinapsă.
AKM: Totul se transformă, chiar şi terapia. Reacţia pacientului poate schimba terapia.
Thedi: Da. Dar tot nu este evident că persoana care oferă terapia nu este cea care de fapt are nevoie mai mare de terapie şi ar putea fi un pacient mai bun.
AKM: Terapia fiind muzica voastră, aţi observat mutaţii semnificative în decursul? Şi dacă da, ce a cauzat-o?
Thedi: Da, s-au petrecut transformări, de la experimentele dadaist timpurii spre o muzică cu mai multă susţinere ritmică ce a făcut-o mai consumabilă pentru unii. Dar doar pentru unii. Şi asta fiindcă şi noi ne-am schimbat, aş numii asta progres.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YmKZI-tQ1To]
AKM: Poţi numii unul din albumele voastre ca fiind punctul de cotire?
Thedi: Cu siguranţă „Feierabend” a fost un moment important fiindcă a fost foarte populară în cluburi, un lucru pe care nu-l planificasem şi am fost foarte surprinşi. Şi a fost şi primul album scos prin „Out of Line”.
AKM: Pe disc aveţi şi un cover după Tone-Loc: „Funky Cold Medina”, cum aţi ales piesa?
Thedi: A fost o alegere personală 🙂
AKM: 😀
Thedi: Îmi place piesa. Când în 1989 am fost în America, piesa rula la radioul din avion şi am ascultat-o de mai multe ori, încă o mai am în cap. Mai sunt piese care pe viitor ar merita re-aranjate, dar facem rar aşa ceva.
AKM: Apropo, aveţi multe variante la „Feierabend”!
Thedi: Da, sunt ceva remixuri.
AKM: Este aceea cursă pentru sunetul perfect?
AKM: Nu neapărat piesa aceasta, dar având în vedere remixurile… Este mai mult rezultatul progresului şi schimbului de idei, să vezi ce gândesc ceilalţi când îţi ascultă materialul. Cum se transformă sunetul.
AKM: Deci toată lumea într-un fel caută acel sunet perfect ..
Thedi: Poate că scopul nu este sunetul şi drumul parcurs în căutarea lui, mai importantă este parcurgerea drumului decât atingerea scopului. Şi sunt multe căi. Ai căile care din nou sunt forme de terapie.
AKM: Din punctul de vedere al publicului ai văzut vre-o schimbare?
Thedi: Cum ar fi? Sau să-ţi răspund scurt: sigur.
AKM: Cum?
AKM: Este o călătorie de 20 de ani şi continuă…
Thedi: Da, aproape 20 de ani şi continuă.
AKM: Cum s-a schimbat reacţia publicului de la prima piesă până-n prezent?
Thedi: Prima piesă am scos-o pe casetă şi n-au fost mai mult de 10 copii. Dar toţi prietenii ştiau piesele şi le-a plăcut. Era o marfă de consum greu. Nu era aşa zgomotoasă, dar nici uşor de ascultat.
AKM: Ce v-au influenţat la începuturi?
Thedi: Un amalgam de Kraftwerk, Throbbing Gristle, Einstürzende Neubauten, Joy Division, Der Plan
AKM: Şi ulterior?
Thedi: Tot aceleaşi.
AKM: Şi acum…?
Thedi: Nimic nu s-a schimbat prea mult Vorbind la general, suntem deschişi. Ascultăm: industrial, electro, techno, drum’n’bass, hiphop, pop, etc, deci de la Nine Inch Nails la Johnny Cash şi The Beastie Boys… totul 🙂
AKM: 😀
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hKNReYfZKxs&feature=related]
AKM: Să revenim la prezent…
Thedi: Sigur 🙂
AKM: „Mental [per]mutation” este titlul următorului album…
Thedi: Este încă într-un stadiu de creaţie. Dar curând o să-l finalizăm.
AKM: Ce aduce nou acest material?
Thedi: Este un documentar sonor unde ne situăm în prezent. Este puntea dintre albumul anterior audio-terapeutic, către trecutul mai zgomotos şi prezent. Aş spune că avem un sunet proaspăt, am progresat fără să ne schimbăm stilul.
Dacă asculţi „Käferfrühstück” sau „Mister 29” şi „Delusion” poţi să-ţi faci o idee.
AKM: Vom auzii şi piese noi la Cybermental?
Thedi: Da.
Thedi: Cu siguranţă piesa „Käferfrühstück” care este favorita mea de pe album şi al momentului. Dar şi piese care abia de curând au intrat în set-ul live cum este şi „Stille/Stimme” tot de pe noul album. Sperăm să terminăm discul în curând. În paralel am imprimat şi albumul de debut 13th Monkey şi urmează să-l lansez în octombrie. Şi cu 13th Monkey vom cânta piese noi la Cybermental. Şi mă simt onorat că particip cu ambele proiecte!
AKM: Mai ai şi alte proiecte?
Thedi: Nu, numai 13th Monkey şi KiEw. Şi remixuri… Dar cu remixurile am lăsat-o mai moale, tot timpul meu este dedicat albumului KiEw.
AKM: Ce a condus la naşterea proiectului 13th Monkey?
Thedi: Nu este vorba despre o necesitate ci este un alt mod de lucru. Harm, cealaltă jumătate a proiectului este un bun prieten, mi-a fost şi vecin până să se mute la Berlin. Este capul unui colectiv Techno din oraşul meu natal Lüneburg, Sonic Fiction crew. Am folosit numele 13th Monkey când am remixat o piesă KiEw pentru o compilaţie, dar ulterior m-am gândit că ar fi grozav să-l transform într-un proiect. Harm a fost invitat la spectacolul aniversar de 15 ani al KiEw-ului deoarece îmi place stilul lui şi ulterior am hotărât să formăm un duo sub numele 13th Monkey. Am organizat un party: „Digital Hardcore Riot” unde au fost invitaţi şi Ambassador 21, nişte prieteni buni din Belarus, au cântat şi pe „Mister 29”, piesă de pe albumul KiEw.
Lucrurile au progresat rapid. 13th Monkey este diferit, totul este un jamsession live, exclusiv pe hardware, cât timp în KiEw prima oară pregătim materialele în studio şi doar după aceea pregătim şi variantele de scenă. Deci cu 13th Monkey ne întâlnim şi îi dăm bătaie cu improvizaţiile, în aşa fel, live, a fost imprimat şi materialul primului disc. Uneori folosim şi piese KiEw.
AKM: Deci asta este reţeta şi pentru live-urile 13th Monkey?
Thedi: Avem ideea pieselor pe care le vom mixa, restul vine din mers. Folosim o groază de groove box-uri, pattern-uri şi piesele pot fi lungite sau scurtate, dar niciodată nu sună la fel. Este dificil să transporţi toată aparatura tot timpul, dar sperăm să aducem cu noi cât mai multe pentru Cybermental Ne lăsăm doar mesele acasă. Sunt foarte curios să ascult toate trupele româneşti cântând la festival şi la fel sunt curios de public!
AKM: Ai ceva să transmiţi publicului?
Thedi: Suntem foarte nerăbdători să cântăm la voi şi sper să vă placă sunetul nostru! Şi dacă nu vă place, nicio problemă, puteţi să vă prefaceţi că vă place! He he he he! Sau vă vom trata până când o să vă placă!
AKM: Abia aştept să vă văd!
Thedi: 🙂
(traducerea din engleză Mr. Pan[k]sament, preluat de pe pagina Cybermental)
Puteţi descărca gratuit de aici 13 Monkey live la Amsterdam!
Şi alte înregistrări 13 Monkey AICI.
Pe situl KiEw la pagina AUDIO puteţi asculta şi descărca mai multe piese şi găsiţi clipuri la pagina VIDEO.
CYBERMENTAL: festivalul de unde pleacă glonţul
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_lZmbSb8MyY&feature=player_embedded]
Şi un alt interviu….
„Mr. Pan[k]sament, fostul vocalist al trupei Punk Pansament, va cânta în premieră melodii dintr-un nou proiect solo, în cadrul festivalului Cybermental – care va începe pe 30 septembrie.
[bandcamp album=3815964024 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=af232d]
Festivalul internaţional de muzica si cultura electro-industrial Cybermental 4 va avea loc între 30 septembrie şi 2 octombrie, evenimentul fiind organizat de casa de discuri AKM. Festivalul va fi găzduit de două cluburi bucureştene: de Suburbia pe 30 septembrie şi de Silver Church pe 1 si 2 octombrie. Vor fi invitate trupe autohtone, dar şi formaţii din Germania şi Elevetia. Printre acestea se numără formaţiile Kiew, Somna, Cycler, Roger Rotor, Brazda lui Novac si 13th Monkey.
Pe 1 octombrie, fostul solist al trupelor Punk Pansament şi Nation’s Slum va cânta în premieră piese de pe albumul „One Bullet Revolution”, care urmează să fie lansat în această toamna. „Albumul este rezultatul muncii din ultimii ani, fiind primul meu material solo. Este extrem de diversificat si colorat, conţine piese diferite, dar toate aduse în zona Post-Punk, industrial şi experimental. E continuarea firească, evoluţia, de la Pansament la Nation’s Slum şi la ce si cine sunt acum”, a declarat Mr. Pan[k]sament în exclusivitate pentru B24fun.ro.
Recent, muzicianul a lansat video-clipul piesei One Bullet (Resolution). Piesa combină două concepte diferite: “arta ca glonţ”, ca armă eficienta, şi “revoluţia chirugicală – un singur foc de arma poate schimba cursul istoriei”, explica Mr. Pan[k]sament. Clipul include imagini cu politcieni români, dar şi cu revoluţia din ’89. „Sunt 20 de ani de când s-a lansat formaţia Pansament şi 20 de ani de la revoluţie. Lucrurile au sens, se închide un cerc”, mai spune Mr. Pan[k]sament (aka Attila Blaga).”
(Victor Popescu , 24 FUN )
[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]
