Home › View all posts by brushvox › Page 222

Author: brushvox

IAMX – concert la Fratelli şi noul album: Kingdom Of Welcome Addiction

Posted on by — No Comments ↓

Dacă numele trupei IAMX (I Am X) nu vă spune nimic, numele lui Chris Corner, cel aflat în spatele acestui proiect a fost strâns legată de formaţia Sneaker Pimps până în 2003.
Concertul va avea loc joi, 1 octombrie, la Fratelli Studios (Bucureşti, Strada Glodeni 1-3) şi face parte din turneul de promovare al noului album „Kingdom of Welcome Addiction” lansat pe 19 mai 2009. În deschiderea spectacolului va presta DJ Marika, preţul uni bilet fiind 50 RON, evenimentul este planificat pentru ora 21.

Sneaker Pimps au spart în 1996 cu albumul de debut „Becoming X” şi cu single-urile „6 Underground” şi „Spin Spin Sugar”. Oscilând interesant în zona Trip-Hop colorată cu elemente Dub şi Downtempo, muzica lor Electronică a câştigat teren foarte repede. În 1998 este lansat un disc remix „Becoming Remixed”. Din trupă pleacă solista Kelli Dayton şi microfonul este preluat de Chris Corner şi 1999 aduce în această formulă albumul numărul doi: „Splinter”. Sunetul mai întunecat, textele mai obscure şi vădita orientare spre zona Dark, a speriat o parte din public şi chiar dacă albumul n-a mai avut vânzările fabuloase ale precedentelor materiale, este un disc de calitate. „Bloodsport” apare in ianuarie 2002, continuă linia discului anterior, poate cu ceva mai multă infuzie de Electro, dar tot într-o zonă destul de Dark. Sneaker Pimps 4 n-a mai apărut niciodată, majoritatea pieselor au fost folosite de Chris pentru primul album al noului său proiect IAMX: „Kiss + Swallow” lansat în 2004.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OJSYzBqA9RA]

IAMX se situează în zona Electro cu accente vii de Glam/Goth şi un sunet Retro cu rădăcini în New Wave-ul anilor ’80 şi în aşa numitul Synth Rock. Cum spune Chris, este un alter-ego al său. Imaginaţi-vă un Placebo fără chitare (şi coi) trecut pe sintetizatoare sau un Kajagoogoo machiat extrem şi interpretând piese Joy Division. Asta ca idee, nu că ar fi rău ce se întâmplă în IAMX.
„Kiss + Swallow” reprezintă o ruptură radicală faţă de Sneaker Pimps. Muzica devină foarte electronică şi sintetică, ritmurile mecanice şi tot sound-ul ne trimit înapoi undeva în discotecile anilor ’80, epoca Post-Punk şi începuturile New Wave-ului, machiajele stridente cu rădăcini Glam, preluate de mişcarea Goth şi răspândită şi sub eticheta „Gruffi”, să zicem bunica lu’ Emo. 😆
Discul este destul de colorat, piesele mai ritmate sunt intercalate cu piese lente, mai întunecate, orchestraţii minimaliste şi experimente sonore bizare. Un disc avangardist dintr-o abordare Retro, un experiment interesant.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6e4GQFnKiDw]

În 2006 apare „The Alternative” care păstrează linia precedentului material, interesant este faptul că varianta originală lansată în Germania şi Elveţia a fost aproape complet remixată pentru ediţia din Anglia şi America. De notat este şi aportul vocii lui Janine Gezang.

IAMX_cover

Şi am ajuns la „Kingdom of Welcome Addiction”.
Noul material aduce un sunet mai proaspăt, mai la zi, chiar dacă elementele de bază rămân în aceeaşi zonă Electro/Goth.
„Nature Of Inviting” deschide discul cu un bas puternic, un sound mai modern de sintetizatoare, toba sună amplu, dar uşor mecanic, chitara este filtrată ca şi vocea pe anumite pasaje. Piesa are forţă, surprinde prin abordarea mai modernă, soundul mai rafinat.
„Kingdom Of Welcome Addiction” pleacă de la o temă de pian, creşte, oscilează, are puls şi atmosferă, alternează momentele mai soft cu pasajele ample, susţinute de coruri şi covoare suprapuse de sintetizatoare. Plăcut valsul temelor şi stărilor diferite, chiar dacă Chris Corner niciodată nu a părut împăcat cu sarcina de frontman şi voce principală, timbrul său convinge mai ales prin vibraţie şi sinceritate.
„Tear Garden” revine cu un ritm mai alert, sunetul modern este combinat cu o temă cu uşor iz Parizian, sunete obscure colorează demersul sprijinindu-se pe pian şi pe vocea uşor tristă, reţinută a lui Chris Corner. Atmosfera rămâne apăsată, elementele Dark sunt interesant îmbinate cu o orchestraţie uşor bizară şi un sunet modern, viu.
„My Secret Friend” (feat. Imogen Heap) rămâne în aceeaşi zonă misterioasă, chiar dacă toba aduce un suport mai pregnant, sunetele stranii şi vocea „plutitoare” menţin atmosfera întunecată. Mi-am amintit de o altă trupă care experimentează într-o zonă apropiată, The Knife şi atmosfera chiar dacă poartă o manta de altă coloratură, este apropiată şi de fazele Dark al Sneaker Pimps-ului.
„An I For An I” vine cu o altă temă minimalistă şi colorată de sintetizatoarele distorsionate şi de intervenţii zgomotoase ale chitarei. Tot strict ilustrativ i-aş amintii pe Massive Attack, aici au ceva din pulsul acestora, energia explozivă pe care reuşesc să o transpună. Momentele mai aerisite contrastează perfect cu ieşirile zgomotoase, sunetele bizare, zgârie, au nerv.
„I Am Terrified” aduce puţin calm cu o nouă temă furnizată de pian. Vocea este din nou mai reţinută, abordarea mai sensibilă. Este o baladă mai aerisită, în ciuda uşorului iz de clişeu, este plăcută, are vibraţie şi gravitate. Sunetele curg, lasă loc de meditaţie.
„Think Of England” are mai multă energie, este o piesă Rock ambalată Electro, chiar dacă nu are incisivitatea unor Placebo, are abordarea aceea de anthem, are dinamism, sintetizatoare bâzâie cu forţă, ritmul este săltăreţ.
„The Stupid, The Proud” este un moment liric însoţit de o chitară acustică şi piperată de sintetizatorul ambiental şi de pian. Mixtura elementelor Trip-Hop cu abordarea New Wave este din nou interesantă.
„You Can Be Happy” mi-a amintit de The Cure. Cu excepţia vocii lui Chris Corner compoziţia ne duce undeva în aceea lume stranie, îmbibată cu sunete misterioase, susţinută de basul pulsant şi de toba monotonă cu nuanţe mecanice. Încă o piesă de atmosferă şi cu amprentă Goth de anii ’80, o incursiune reuşită în bizar.
„The Great Shipwreck Of Life” păstrează umbra anilor ’80, este un menaj între New Wave şi Goth tradiţional într-o manieră minimalistă, adoptată ritmului de dans şi distorsionată de sintetizatoare şi filtre.
„Running” închide materialul într-o atmosferă mai aşezată, aduce o neaşteptată rază de speranţă, este o compoziţie mai luminoasă care pune punctul elegant şi plăcut la finalul unui material destul de tulburător, întunecat şi plin de contorsiuni.
Cu siguranţă cu acest disc IAMX fac un mare pas înainte în cariera lor şi succesul este din nou aproape de Chris Corner şi asta fără să fi făcut compromisuri majore sau să se fi îndepărtat din zona întunecată al Goth-ului.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=XR66_6gXfdE]

IAMX Site oficial

IAMX MySpace

CYBERMENTAL 4 date, locaţii, bilete şi program

Posted on by — 18 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

Fix într-o săptămână debutează ediţia a 4-a Cybermental.
Festivalul a debutat în 2006 cu o seară de Electro/Industrial în clubul „El Comandante”, la vremea aceea gazda party-urilor săptămânale AKM.
Tot acolo s-a desfăşurat şi ediţia a 2-a în 2007, în zona underground interesul a crescut pentru manifestarea unică din zona Europei de Est.
2008 a adus nu doar schimbarea locaţiei, respectiv locaţiilor, dar şi extinderea festivalului de la 1 la 3 zile.
Prima zi a debutat în clubul „Acolo”, noua gazdă a party-urilor marca AKM, următoarele două zile fiind găzduite de proaspăt deschisul club „Control”.
Reţeta s-a păstrat şi pentru anul acesta. Festivalul debutează miercuri, 30 septembrie în „Suburbia” urmând ca pa 1, respectiv 2 octombrie festivalul să fie găzduit de clubul „Silver Church”.

Ca de fiecare dată, festivalul are un scop caritabil, profitul rezultat va fi donat câtre „Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii” din sectorul 4, str. Secuilor nr. 9A.

Biletele pot fi procurate în fiecare seară la intrarea în club.
30 septembrie – Suburbia – 15 RON
1 octombrie – Silver Curch – 30 RON
2 octombrie – Silver Church – 30 RON

Cybermental.4

Programul festivalului de anul acesta:

miercuri, 30 Septembrie

@ Suburbia  (str. Şelari  nr. 19)

DOMINUS
NOETIC PURGE
CLOCK : DIVIDER
SOSK
KATALEPSYS
INDJS
Mr. H

**************************************
joi, 1 Octombrie

@ SILVER CHURCH  (Calea Plevnei nr. 61)

20.00 – open doors
13th MONKEY /DE
ROGER ROTOR /CH
BRAZDA LUI NOVAC
AKM
EKLIPSE
MISTER PAN[K]SAMENT
ODT

**************************************

vineri, 2 Octombrie

@ SILVER CHURCH  (Calea Plevnei nr. 61)

20.00 – open doors
KiEw /DE
SOMAN /DE
CYCLER
MATZE
CONTORSIONIST
CANDLESTICKMAKER

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dryd8wafhdI]

Curve şi droguri

Posted on by — 8 Comments ↓

Riscurile sociale, conform unui proaspăt comunicat emis de Cotroceni sunt curvele şi drogurile. Despre prostituţie am vorbit în cel mai citit post al meu, „escorte, dame de companie, salon de masa”, accesat de peste 1500 de curioşi. Nu este zi ca motoarele de căutare să nu arunce pe pagina mea oameni în căutare de prostituate: dame companie, escorte gara de nord, femei prostituate… etc.
Societatea făţiş ortodoxă şi pseudo-puritană, sare ca arsă. Cum să dezincriminezi prostituţia şi consumul de droguri?!
Ţara e praf, trenurile deraiază pe o infrastructură în aer, criza se agravează, vin (iar) alegeri, statul este falimentar de atâta hoţie şi nepricepere, de sex şi droguri ne arde? Nu zic că nu avem (şi) mii de alte probleme – ba, chiar spun că nu prea ştiu ce sector nu are probleme – dar constat că orice discuţie despre subiectele fierbinţi ca prostituţia, pornografia şi drogurile este constant inoportună.
Pe de o parte e mare prefăcătoria, politicienii şi-au făcut un obicei din a pupa-n cur reprezentanţii bisericii şi sunt convinşi că prin asta câştigă puncte în ochii votantului turmentat şi probabil că există o masă largă, predominant rurală care chiar pune botul în continuare la astfel de ieşiri  de paradă, pe de altă parte – şi am mai spus şi asta – incertitudinea, portiţele, legislaţia obscură din această zonă, favorizează exact dezvoltarea ei nestingherită şi sunt mulţi oameni din zona politicului sau apropiaţi de ea care au afaceri super profitabile tocmai din aceste activităţi.
Nu pot uita nici „marile acţiuni” pompieristice ale Poliţiei menite să stârpească criminalitatea ale căror victime de fiecare dată au picat biete curve de trotuar şi mărunţi distribuitori de marijuana… Păi dacă aceştia ar fi scoşi din zona penală, Poliţia cu ce s-ar mai lăuda/justifica?
Aşa, cu prevederi semi-obscure, mai scapă şi un Ţiriac junior, capii reţelelor pot să-şi facă treaba liniştiţi şi îşi dau partea şi la Poliţie şi la clasa politică, să fie toată lumea fericită. De ochii prostimii mai bagă o curvă la pârnaie, arestează un student ameţit dintr-o discotecă unde şmecherii ştiau dinainte că o să fie razie şi s-au evaporat elegant…
Fac cum fac, tot fraierii şi fraierele o sug. Sistematic.

Şi tot fraierii sunt poftiţi la vot. Nu legat de prostituţie ci să trimită gaşca veselă odată la 4 ani în parlament sau câte un bufon odată la 5 ani la Cotroceni…  Să trăiţi cum aţi votat! 😆 😆 😆

Acum, guvernanţii ar taxa şi aerul inspirat şi – evident – şi cel expirat. Problema e că ei fac şi cele mai mari afaceri şi cele mai mari evaziuni… Circ şi cozonac? Nuuuu! Sex şi droguri! 😆

[polldaddy poll=1439857]

FMI ne mai dă nişte bani. Mai că-mi vine să zic: i-aş băga-n curve şi droguri decât (tot) în buzunarul politicienilor! De parcă nu tot acolo ar ajunge… în fine!

De droguri nu mă ating, cu toate că şi sexul e un drog şi… 😀 dar bag suficiente ţigări şi ling destul alcool.

Vine iarna şi… foamea. Sexul şi drogurile o vreme te mai ţin în viaţă… cei drept, iluzoriu.   Sunt un tip responsabil şi mi-am exprimat şi opţiunea electorală:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

Doi în unu – import Canada

Posted on by — 3 Comments ↓

Dacă VoiVod au marcat lumea muzicală prin combinaţia elementelor Metal din zona Thrash cu un sunet mecanic şi infuzie de Psihedelic şi progresiv, Fear Factory au venit din zona Death Metal-ului şi treptat s-au apropiat de Industrial şi Electro, muzica lor influenţând în mod determinant evoluţia multor formaţii.

Vin veşti contradictorii din tabăra veteranilor Fear Factory. Trupa care şi-a suspendat activitatea în 2006, acum se află într-un proces de reorganizare. Chitaristul Dino Cazares şi vocalul Burton C. Bell lucrează la un nou album, planificat a fi lansat la începutul anului 2010. De partea cealaltă a baricadei se află Christian Olde Wolbers şi bateristul Raymond Herrera – ambii membrii co-fondatori al formaţiei – au depus o plângere penală contra foştilor colegi pentru folosirea abuzivă a numelui Fear Factory şi Dino Cazares şi Burton C. Bell au fost nevoiţi să contramandeze toate concertele contractate pe anul în curs. Momentan ei lucrează cu basistul Byron Stroud şi bateristul Gene Hoglan la terminarea albumului şi speră soluţionarea conflictului cu foştii colegi.

În paralel, Dino Cazares a lansat alături de formaţia sa DIVINE HERESY, albumul cu numărul doi: „Bringer of Plagues” şi Burton C. Bell s-a alăturat proiectului CITY OF FIRE şi au lansat albumul auto-intitulat.
Despre importanţa formaţiei Fear Factory nu cred că este nevoie să mai vorbim. „Soul of a New Machine” din 1992 a fost piatră de hotar în evoluţia Metal-ului modern, un şir lung de artişti au fost influenţaţi de noua abordare de la Korn, Coal Chamber, Limp Bizkit, Slipknot până la Machine Head, Disturbed, Static-X, Chimaria sau Spineshank.

Divine_Heresy_-_Bringer_Of_Plagues

Chiar dacă solistul Tommy Vext de pe albumul de debut „Bleed the Filth” din 2007 a fost concediat în urma unei altercaţii din timpul unui concert, stilul grupului n-a suferit nicio schimbare, noul sosit Travis Neal fiind la fel de incisiv ca predecesorul său, ba, chiar are calităţi vocale mai extinse, stilul său seamănă perfect cu cel al lui Phill Anselmo, timbrul său pe pasajele grave are acelaşi şmirghel iar la abordările melodioase aminteşte de… Burton C. Bell.
„Bringer of Plagues” a fost lansat pe 28 iulie 2009 şi conţine 12 piese proaspete în aceeaşi manieră incisivă, un Metal modern, proaspăt şi flexibil, dar cu rădăcini solide în Metal-ul brutal şi tradiţional.
„Facebreaker” îţi rupe faţa cu un intro de Death Metal/Grindcore, riff-urile sfâşie, apoi vocea trece rapid din nota lui Anselmo la Burton C. Bell şi înapoi la urletele brutale. Toba macină infernal, ritmul este turat la maxim şi ruperile, schimbările, nu fac decât să accentueze şi să coloreze piesa.
„The Battle of J. Casey” menţine ritmul alert, este un amestec de elemente Grindcore cu abordarea cea mai brutală marca Pantera. Vocea lui Travis Neal rupe iar bateristul Tim “The Missile” Yeung (trecut şi prin Hate Eternal, All That Remains, Vital Remains şi Nile) este aproape inuman şi incredibil.
„Undivine Prophecies” este un scurt intro tensionat ca „Bringer of Plagues” să explodeze cu putere în boxe, ritmurile alternează cu rapiditate, strofele rămân în zona extrem de brutală iar refrenul ne aduce în zona marca Fear Factory. Combinaţie dinamică, aproape ucigaşă.
„Redefine” macină cu aceeaşi intensitate, refrenul însă este melodic, aerisit, familiar fanilor Fear Factory, te rupe din uraganul zgomotos şi-ţi permite să-ţi tragi sufletul.
„Anarchaos” începe într-un ton grav, apăsat, ritmul scade puţin, dar nici vorbă de lejeritate, Divine Heresy rămân exclusiv în zona brutală, dar arată că nu doar viteza îi face extremi şi ştiu să pună presiune şi altfel. Refrenul este incisiv, un bridge mai lent şi apăsat schimbă uşor tonul, chiar dacă toba menţine ritmul iar un mic pasaj psihedelic colorează în mod plăcut compoziţia.
„Monolithic Doomsday Devices” începe cu vocea filtrată, apoi tobele apocaliptice preiau prim-planul, alternanţa momentelor extrem de rapide şi ale celor mai lente şi apăsate dă un balans incisiv compoziţiei.
„Letter to Mother” sună în manieră mai tradiţională, este o temă Speed tunată şi implementată în abordare mult mai brutală, sună incisiv şi proaspăt, asta şi datorită vocii puternice, dar capabile şi de melodicitate al lui Travis Neal şi al construcţiilor ritmice extrem de precise şi ingenioase.
„Enemy Kill” readuce puţin aerul Pantera într-un ton foarte brutal, refrenul mai armonios contrastează în mod pozitiv cu măcelul din strofe, face ca muzica să fie mai acceptabilă şi pentru ascultătorii obişnuiţi cu Metal-ul diluat şi împins de mass-media.
„Darkness Embedded” surprinde cu intro-ul acustic, vocea curată şi melodia adusă de Travis Neal, riff-ul intră hotărât, dar piesa rămâne într-o zonă Heavy, este o baladă Power, dar Power pe bune! 😆 Interesant intermezzo.
„The End Begins” aduce secvenţe de sintetizatoare bine amestecate cu brutalitatea chitarei şi avem încă o piesă cu notă Pantera, mai lentă decât majoritatea pieselor de pe album, dar cu nimic mai uşoară.
„Forever the Failure” este bonus-ul pentru ediţia Japoneză, o piesă brutală, neiertătoare, tot cu urme evidente de Pantera, dar aceste asemănări, înrudiri cu Regii Texani nu deranjează, mie chiar mi-au făcut plăcere.

Divine Heresy au furnizat un disc brutal, dar foarte bine făcut, un produs de calitate: Metal la maxim!

front_1front_2

Cu totul alta este abordarea de pe „City of Fire”, noul proiect al lui Burton C. Bell unde îi are colegi pe: Byron Stroud (Zimmer’s Hole, Fear Factory, Strapping Young Lad) la bas, Ian White – voce/chitară, Terry “Sho” Murray (Shocore) – chitară şi Bob Wagner (Shocore, Econoline Crush) – tobe.
Albumul auto-intitulat şi lansat pe 15 august 2009 este un omagiu/tribut adus oraşului Vancouver.
Muzica este extrem de colorată, se amestecă şi se succed abordări şi stiluri diferite de la Metal brutal la Post-Punk, Alternativ, Industrial şi tot felul de experimente sonore.
„Carve Your Name” începe în manieră tradiţională, un Metal incisiv şi-n forţă cu rezonanţe Thrash şi Groove, sunetul este gras şi modern, un amestec gustos între VoiVod, Fear Factory şi Strapping Young Lad, o combinaţie din care rezultă ceva nou şi proaspăt, destul de schizofrenic, dar pulsant, viu.
„Gravity” introduce o atmosferă apăsată, ritmul este mai lent, compoziţia are o notă Alternativă, uşor Post-Grunge, dacă n-ar fi vocea lui Burton C. Bell atât de marcantă şi inconfundabilă, ar amintii poate de Tool şi experienţele lor uneori bizare, piesa are apăsare, gravitează. 🙂
„Rising” combină în mod plăcut elemente Grunge cu sonoritatea Blues şi infuzia de Metal, doar stric ilustrativ aş aminti de Down, dar aici este altceva, muzica se leagă altfel, accentul cade pe atmosfera creată şi trupa reuşeşte să arunce-n „joc” elemente diferite pentru a atinge scopul şi o fac foarte bine.
„A Memory” rămâne cam în zona piesei anterioare, riff-uri Metal se amestecă fluid cu melodii armonioase, deschise, pasaje lente, liniştite sunt urmate de momente mai în forţă, mai energice, totul curge în mod natural şi firesc, sună plăcut şi proaspăt.
„Spirit Guide” este un Heavy Metal tradiţional într-un ambalaj modern, atmosfera a la Black Sabbath este strămutată într-un viitor SciFi grav şi rece, undeva la limita dintre VoiVod şi Fear Factory. Un experiment interesant şi intens.
„Coitus Interuptus” amestecă abordarea Hardcore şi Post-Punk cu sunetul uşor Industrializat şi cu abordarea vocală tipică lui Burton C. Bell din Fear Factory, momentele dominate de riff-uri sunt urmate de pasaje mai bizare şi de avangardă. Este admirabilă pofta de a cânta şi de a nu ţine cont de nici un fel de limitări stilistice al formaţiei.
„Hanya” readuce în prim-plan chitara, riff-ul tăios, Metal-ul cu amprenta S.F. a la Fear Factory, dar şi VoiVod. Tonurile sunt sumbre, schimbările de ritm şi atmosferă cresc tensiunea, măresc nota de mister.
„Emerald” este un „cântecel” acustic, un moment de calm şi meditare, simplitatea are un farmec anume, pauza este bine venită şi aduce o briză de prospeţime.
„Hollow Land” revine în forţă, este o piesă în notă Fear Factory ambalată într-o atmosferă Post-Punk şi Post-Industrial, cu schimbări de ton şi răsturnări ritmice şi armonice. Este încă o perlă pe un album colorat şi avangardist.
„Dark Tides” ne aruncă în obscuritate, o lume a umbrelor construită din şoapte şi sunete, din zgomote şi incertitudini, este o compoziţi îmbibată cu mister şi gravitate.
„Rain” închide materialul într-o atmosferă mai puţin încărcată, mi-a amintit involuntar de Temple of the Dog, are ceva din acel amestec mistic de Blues şi Grunge, aproape că simţi ploaia şi prin ea eliberarea.

O surpriză foarte plăcută acest City Of Fire, sper să nu se oprească la acest material.

album_art

Introducing… Omul de Tinichea!

Posted on by — 2 Comments ↓

Din Republica Moldova imediat după ’90 au început să curgă nu doar fetele frumoase şi „racheţi” ci şi o serie de formaţii interesante. Atunci am cunoscut trupa Accident – albumul „Tons Of Powder” din 1996 este genial! Un material Thrahcore, Speed cu elemente progresive, tehnic şi în forţă -, au mai fost o serie de trupe din zona Death Metal care şi-au dovedit talentul şi abilităţile muzicale apoi a urmat succesul major al celor din Zob şi Zdub plecaţi din aria Hardcore şi ajunşi undeva pe graniţa dintre Etno şi Rock şi succesul unor artişti din zona Dance/Disco cum au fost Ozon.

Despre underground-ul Electro din Moldova însă nu ştiu nimic. Un prilej bun pentru un prim contact faţă-n faţă, o să fie Cybermental unde va susţine un recital Omul De Tinichea.
Piesa „Radiohelmet” postată pe pagina sa MySpace este un „trip” Electro-Ambiental, perfect pretabil cluburilor.

Se prezintă în câteva cuvinte, dar adevărata prezentare o va face în recitalul de la Silver Shurch.

“Vin din Republica Moldova, unde muzica pe care o fac este foarte puţin ascultată şi produsă. Muzica electronică m-a preocupat dintotdeauna, dar abia când începi să te ocupi serios de ea, îţi dai seama ce vrei cu adevărat, şi devenind mai bun, realizezi stilul care te defineşte. Am început cu programe simple şi experimente, dar nu cred că trebuie să ai conservatorul în spate ca să faci muzică electronică, ea este aproape instinctivă, iar pasiunea depăşeşte, de cele mai multe ori, limitările pe care le ai în materie de cunoştinţe. Stilistic vorbind, cred în evoluţia fiecărei piese ca într-o naraţiune, şi încerc să-i dau o notă de poveste, de călătorie (de aici şi Omul de tinichea), evident, o călătorie mai modernă şi mai urbanizată.”

Cybermental.4

Alice In Chains – Black Gives Way To Blue

Posted on by — 6 Comments ↓

Black Gives Way To Blue

Când toate secretele devin banalităţi cunoscute, când nu mai ştii dacă lumea s-a întors cu capul în jos sau tu o iei tot mai razna, cineva trebuie să te verifice la cap, da, eşti sau te simţi ultimul de felul tău, este decizia ta, priveşti înapoi când soarele răsare din nou roşu la orizont ca un trandafir în flăcări, bule de acid se ridică din valurile spumoase ale vieţii, ciocniri şi lecţii învăţate, lucrurile pe care nu ţi-le poţi scoate din cap, cum nici pe ea nu o poţi uita s-au şterge din amintiri, un infern particular, interiorizat şi întunecat, ca-n final din tot ce este negru să se nască raza de speranţă… albastră.
Doamnelor şi Domnilor, Alice In Chains s-au întors!

Nimeni nu-l înlocuieşte pe Layne Staley (22 august 1967 – 5 aprilie 2002) şi nici nu cred că asta ar fi rostul lui William DuVall, dar pentru cei curioşi sau neîncrezători, „Black Gives Way to Blue” este un album 100% Alice In Chains, nu s-a schimbat nimic şi sună la fel de întunecat, are aceleaşi strălucire de Blues şi aceleaşi riff-uri de Metal greu (Heavy) şi contorsionat, vocile au aceleaşi tonuri uneori schizofrenice, alteori calde sau în forţă, muzica ne coboară în aceleaşi labirinturi tenebroase şi ne ridică cu aceeaşi uşurinţă la suprafaţă pentru câte o gură de speranţă.

Cu toate că formaţia s-a înfiinţat în 1987, marele succes a venit după ’90, odată cu valul Grunge, vânătoarea de noi „nirvane” din Seattle şi cu difuzarea sistematică a piesei „Man In the Box” de pe albumul de debut „Facelift” (1990) pe (la aceea vreme almighty) MTV.
Cu toate că marketingul a încercat să comaseze toate trupele din noul val venite din Seattle – şi apoi nu numai – în cutia şi sub eticheta Grunge, careul de aşi, Nirvana, Pearl Jam, Soundgarden şi Alice In Chains şi-au văzut de treaba şi muzica lor. Dacă primele două au explorat zona Alternativă, Nirvana într-o abordare mai Punk, Pearl Jam într-o manieră mai apropiată (Hard) Rock-ului tradiţional, Soundgarden şi Alice In Chains au avut o abordare mult mai metalică, mai grunjoasă, cu evidente rădăcini Heavy. Dacă Soundgarden pe parcurs s-au domolit şi treptat s-au apropiat tendinţei generale abandonând tot mai mult riff-urile tăioase, Alice In Chains au devenit tot mai întunecaţi şi tot mai Heavy.
Nu este de mirare, atâta timp cât Alice In Chains au câtat în deschiderea turneului Clash of the Titans din 1991 unde cap de afiş au fost Slayer, Megadeth şi Anthrax, în 1992 au cântat în turneul-festival Lollapalooza alături de Primus, Tool şi Rage Against the Machine sau în 1993 în turneul Metallica/Suicidal Tendencies…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2Ra-CFL7BkA&feature=related]

1992 aduce albumul „Dirt” pe care trupa amestecă genial momentele Heavy cu un Blues grav, Psihedelic. Albumul intră direct pe locul 6 în top-ul Billboard şi este cel mai vândut disc al formaţiei până-n prezent. De la riffurile vânjoase din „Them Bones” sau „Hate to Feel” până la piese mai reţinute, dar la fel de întunecate şi grave ca genialul „Rooster” sau „Down in a Hole”, trupa a aliniat un album cu 13 piese la fel de bune, formând un material compact şi cursiv.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QK-ilj5ztCc&feature=related]

Merită amintite şi E.P.-urile dintre albume, materiale acustice, mai liniştite şi ceva mai luminoase. „Sap” apare în 1992, premergător albumului „Dirt” şi conţine 5 piese, „Jar of Flies” apare-n 1994 şi are 7 piese, un material tot acustic şi destul de lung să se situeze pe graniţa dintre E.P. şi L.P.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qNf1hRkVnM4&feature=PlayList&p=47CA4B2B4F4800BF&playnext=1&playnext_from=PL&index=1]

Un disc genial este albumul „Above” semnat Mad Season şi lansat în 1994, trupă ce-i reuneşte pe Layne Staley – voce, chitară, Michael McCready – chitară (Pearl Jam), John Baker Saunders – bass (The Walkabouts) şi bateristul Barrett Martin (Screeming Trees). Trupa s-a întrunit „accidental” la o clinică de dezintoxicare (rehab), nu este de mirare că albumul rezultat este o exorcizare a demonilor îmbibat cu mult Psihedelic pe un fundament de Blues contorsionat. Un material genial şi unic!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=CBACTCS4SmI]

Heroina din păcate şi-a pus amprenta ireparabil pe activitatea şi viaţa lui Staley. În 1995 este lansat albumul auto-intitulat „Alice In Chains”, un disc parcă şi mai grav, întunecat, un amestec perfect de faze Heavy şi momente de Blues Psihedelic, un disc cu un ton grav şi ceva mai greu de digerat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wLFVOGwcVlw]

În 1996 este lansat albumul „Unplugged” ce părea să aducă o rază de lumină şi revenirea, recuperarea lui Staley şi care pe lângă piesele consacrate conţine şi o piesă nouă: „The Killer Is Me”. În 2000 este lansat şi un album live imprimat în iulie 1996.

Layne Thomas Staley moare pe 5 aprilie 2002, trupul său fiind descoperit în apartamentul său pe 19 aprilie. Autopsia a arătat că moartea a survenit în urma consumului amestecat de heroină şi cocaină.
Asta părea să fie şi finalul trupei Alice In Chains…

În 2005, Jerry Cantrell, Mike Inez, şi Sean Kinney s-au reunit pentru un concert caritabil, la voce fiind adus Pat Lachman (din Damageplan-ul lui Dimebag Darell).
În martie 2006 urmează un alt concert pentru VH1, unde la microfon este invitat Phil Anselmo şi… William DuVall (un vocal de pe scena Punk/Hardcore , a cântat în formaţii precum Awareness Void of Chaos, Neon Christ, Comes with the Fall şi chitarist pentru Bl’ast).
A urmat turneul de reuniune unde la bas a cântat…  Duff McKagan (ex- Guns’N’Roses, Velvet Underground).
Înregistrările noului album au început în 2008 iar la bas a revenit Mike Inez.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zAgPrEqqU8w]

„Black Gives Way to Blue” o să fie lansat oficial pe 29 septembrie şi este albumul cu numărul 4 al formaţiei după o pauză de 14 ani…

„All Secrets Known” deschide materialul cu un riff ce balansează straniu între lumină şi obscuritate, este imediat un clasic Alice In Chains, are toate ingrediente şi este atât de proaspăt încât ai senzaţia că ieri i-ai ascultat ultima oară. Un nou început – cântă Cantrell – şi o face convingător, piesa se menţine într-un tempo mediu, apăsat, chitara macină, vocea vine ca o mângâiere, un joc dual pe care Alice In Chains l-au însuşit şi perfecţionat.
„Check My Brain” vine cu riff-uri şi mai apăsate, în aceeaşi notă uşor disonantă ce a devenit marca lui Cantrell, este o piesă Heavy cu un refren mai însorit: „California fine, somebody check my brain, California alright, somebody check my brain!”. Piesa nu este mai rapidă, dar are greutate, apăsare, un balans perfect şi un refren care se întipăreşte instantaneu în mintea ascultătorului.
„Last Of My Kind” păstrează tonul grav, vocea lui William DuVall este filtrată, nu, nu este o copie Layne, nici nu încearcă să fie, cântă altfel, are forţă şi se integrează perfect în lumea colorată şi stranie al Alice In Chains-ului unde Metalul şi Psihedelicul se combină perfect. „Last of my kind still standing…” Lumea s-a schimbat în ultimul deceniu şi jumătate, dar este o plăcere să asculţi din nou muzica neschimbată a formaţiei din Seattle.
„Your Decision” aduce puţină lumină şi seninătate prin abordarea acustică, este o compoziţie simplă şi „cuminte”, dar curge plăcut, orchestraţia este rafinată, are atmosfera de pe „Jar of Flies” şi „Unplugged”, nu inventează a cinci-a roată la căruţă, dar este perfect Alice In Chains.
„A Looking In View” putea fi pe oricare alt album anterior, are un riff aspru şi un pasaj „aerian”, Psihedelic, are energie şi tensiune concomitent, pasajele se succed natural, temele se urmăresc sau se suprapun, melodia şerpuieşte într-o lume bizară care se încolăceşte în jurul tău şi te trage în jos…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=w98ht7j4i4Q]

„When The Sun Rose Again” începe cu riff-ul pe chitara rece, creează din prima o atmosferă stranie, acordurile sunt descompuse, vocile te călăuzesc în bătaia uşoară a percuţiilor. Este o temă în forţă servită „la rece”, are o notă ciudată, dar convingătoare. O combinaţie câştigătoare.
„Acid Bubble” este un Blues turnat într-o forjă. Nimeni sau foarte puţini ştiu să amestece cele două genuri (Blues şi Metal) la modul la care o fac Alice In Chains. Poate Down. 🙂 Piesa are tonul grav al precedentului album, răbufniri în forţă, pasaje misterioase şi trase la umbră, părţi lente şi măcinătoare urmate de riff-urile în forţă. Mereu am apreciat la Alice In Chains că nu încearcă să se facă plăcuţi şi comestibili şi îşi urmează viziunile.
„Lesson Learned” vine cu un nou set de riff-uri a la Cantrell, se animează uşor muzica, tonul este ceva mai deschis, dar în aceeaşi manieră inconfundabilă, ca o lecţie bine învăţată.
“Take Her Out” are ritmul magic, riff-ul este apăsat, dar modelat şi „ascuns” în fundal, corurile au amploare şi gravitate, armoniile se strecoară şi se înşurubează imediat în suflet şi rămân acolo ca nişte cuie ruginite.
“Private Hell” în ciuda titlului are o armonie ceva mai caldă, vocile amintesc pe alocuri de Staley, pasajele aşezate şi aerisite se amestecă cu intervenţiile mai în forţă, este un omagiu adus lui Layne Staley.
“Black Gives Way To Blue” închide materialul într-o abordare aerisită, cu căldura toamnei aş spune, într-o manieră de Blues cu infuziile aderente de Alternativ, o piesă simplă şi frumoasă care vine ca o eliberare…

Un disc de excepţie, fiecare piesă stă în picioare şi construcţia generală al albumului este bine gândită, fiecare piesă aşezată cu grijă la locul său, compoziţiile de 3-4 minute şi piesele grele ce sar de 7 minute curg firesc şi cu sens.

A meritat aşteptarea şi merită cumpărat discul!

Site oficial ALICE IN CHAINS

MyPlay ALICE IN CHAINS

MySpace ALICE IN CHAINS

aic_countdown

Ia cu Calgon

Posted on by — 22 Comments ↓

Priveam apa cum curge, ce culoare are, cât de tulbure este. Nu sunt un mofturici, dar cumva chestia asta care curge la robinet uneori nu se pretează nici la a-ţi clătii gura după ce te-ai spălat pe dinţi, lucru pe care tocmai îl făceam.
Apoi mi-am amintit – creier jucăuş! – de reclamele la Calgon şi cum apa distruge maşina de spălat. Brrrr! Păi dacă maşina se face praf de la apă oare în interiorul corpului meu aceeaşi apă ce ravagii face?!
În timp ce încercam să nu confund cutia de zahăr cu cea de sare când îmi pregăteam cafeaua, mi-am amintit de tata care se tratează de zeci de ani cu bicarbonat pentru arsurile de stomac şi iarăşi creierul a făcut o tranziţie abruptă înapoi la reclamele cu Calgon…

calgon_01

De luni, lângă zahăr, pun şi cutia de Calgon şi împreună cu laptele am să-mi îndulcesc cafeaua… Parcă-mi plăcea mai mult cafeaua înainte…

Mereu de luni ne lăsăm de fumat şi ne schimbăm viaţa. 🙂

Introducing… Mr.H!

Posted on by — 4 Comments ↓

Tot Banatu-i fruntea! Cam aşa s-ar putea introduce colectivului artistic reunit sub titlulatura  Grupul Contur din care face parte şi Mr. H.
Citez textul de pe blogul oficial Cybermental: „format în 1999 de grup de tineri artişti timişoreni, care, sub această etichetă, şi-au auto-publicat textele literare, fotografiile şi lucrările grafice în revista contur – revista de bun-gust, pentru ca mai apoi să participe cu lucrări şi performance art în cadrul Festivalului Internaţional de Artă pentru Studenţi, StudentFest, dar şi în cadrul altor expoziţii artistice locale şi internaţionale. Nu în ultimul rând, grupul contur avea să se constituie într-un grup muzical experimental în 2001, urcând inclusiv pe scena unor festivaluri ca Underground Timişoara Festival sau StudentFest.

Fiind în contact cu scena muzicală timişoreană şi urmărindu-i evoluţia în ultimii 15 ani, am stabilit şi legături cu două dintre cele mai importante organizaţii ce promovează muzica electronică, în diversele ei sub-genuri, atât în Timişoara, dar şi în România: AnonimTM şi TMBase. Astfel, în toamna anului 2003 am început să întreţin atmosfera la “chefuri” la invitaţia unui prieten apropiat, Joy, care făcea treaba asta de ceva vreme. Ulterior, la invitaţia prietenilor mei, am avut ocazia să particip la cele două mari festivaluri de muzică electronică organizate anual în Timişoara: AnonimTM’s 48H şi TMBase Festival.

De atunci, am colaborat cu diverse cluburi locale şi din ţară, ca DJ invitat la evenimentele organizate de acestea, sub numele Mr. H, reprezentând Ugly Sound System.

În ultimii doi ani am fost invitat să realizez o emisiune muzicală lunară pentru postul online AnonimTM Radio, promovând în principal muzica rock alternativă, dar şi funk, acid-house, psihedelic ş.a.m.d.”

2004-04-21 perf_piu noize-022004-04-21 perf_piu noize-032004-04-21 perf_piu noize-072004-04-21 perf_piu noize-16

Muzica este de avangardă, experimentală, cu influenţe diverse de la Jazz la Electro, uneori aminteşte de veteranii Einstuerzende Neubauten, este o călătorie colorată şi misterioasă într-o lume zugrăvită din sunete…

Merită vizitată pagina MySpace al Grupului Contur

AICI puteţi descărca gratuit un mp3 promoţional (de peste 100 minute!)

Pagină Grupul Contur

Contur Magazine Nr.1(format PDF)

Contur Magazine Nr.2 (format PDF)

Radio AnonimTM

Blog Anonim

Cybermental.4

Vreau ghiozdănel…

Posted on by — 28 Comments ↓

…roz. Vreau să-mi iau lumea în cap. N-am posibilităţi, aşa că mă mulţumesc cu o tură de blog…

Vreau ghiozdănel roz cu siglă de partid. Şi vreau un cornuleţ pufos şi un pahar cu lăptic cald şi o linguriţă de miere. A început şcoala. Şi dacă tot se predă religia (anapoda) în şcoli, de ce nu s-ar face şi ore de educaţie sexuală cu Rammstein?

Tu ai o păsărică,
Eu am un pişcoţel… (ha ha ha)
Etc.

Pornografie? Vai! Şi toată lumea dă click-uri (în disperare) să vadă „minunea”…

Ce facem în week-end? Vanatordepovesti ne propune un After Party duminică, 20 septembrie în Club Control (Bucureşti, Str. Academiei, Nr. 19 (Pasajul Victoria) ).
“Duminică, 20 septembrie, ora 20, în Club Control din Bucureşti, DJ Zakaos (San Francisco) şi DJ Levish (Bucureşti) readuc spiritul efervescent al Plaiului, cu un melanj eclectic de funk, jazz, electro şi world music.
Înainte de a ne îmbarca în excursia muzicală, putem viziona, de la ora 17:00, filme de origine franceză, peruană şi israeliană, pentru a prinde gustul multiculturalităţii promovate de festivalul Plai şi pentru a intra în atmosfera petrecerii. Intrare liberă.”
Cred că este un program mai mult decât interesant şi tentant. 🙂

after-party-plai

Multicultural, globalizare, corporatizare… Suntem bombardaţi de ideograme şi uneori ne pierdem în semantica obscură a lucrurilor nespuse din spatele lozincilor luminoase ca reclamele de stradă. Cumva simt că ne-am rătăcit, ne-am pierdut, cultura este o marfă de consum mai mult sau mai puţin dubioasă şi identitatea paradisul pierdut. Mi-a rămas în cap ce mi-a spus odată Un Soricel: fiecare individ este o minoritate.
Sunt singur şi-mi vine să mă arunc de pe bloc direct în faţa metroului… În cap cu vesta antiglonţ pe mine. 😆 BANG! (şi aterizez într-o lume în mişcare… dau de un loc de dat cu capul, dar mai bine de aruncat o privire)

PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/

PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/
PLUG U.NET: http://plug-u.net/

Dacă nu vreţi să ieşiţi din casă, din comoditate, lehamite, lipsa banilor sau condiţiile meteo, Alin vă poate recomanda vre-un film numai bun de savurat. Mie mi-a amintit de un film care se pupă cu ce simt acum.

Dau târcoale „vecinilor”. N-am mai făcut-o de multă vreme. Toţi suntem profund egoişti, vrem, nu vrem să admitem (şi) acest adevăr.
Andrei şi-a ieşit din fire (şi tipologie) şi în loc de secvenţe de artă şi viaţă s-a scufundat în vălmăşeala virtuală de pe Netlog. Eu mi-am blocat pagina de acolo: socializarea implică (măcar) dialog iar pentru a lega două vorbe, e nevoie de mai mult decât scuipatul de seminţe…

Apropo, eram în tramvai alaltăieri, au urcat doi băieţi mai coloraţi şi vorbeau vrute şi nevrute, tare să-i audă toată lumea. Subiectul central erau evident gagicile. La două staţii mai încolo urcă două puştoaice cu freze uşchite, pearcinguri şi outfit de rigoare.
Unul din băieţi le studiază din cap până-n picioare, apoi cu o sclipire de inteligenţă le întreabă:
„Voi sunteţi emo sau imo?” 😆 😆 😆

Ce să fac? Sparg seminţe pe băncuţă. 🙂

Andruşca s-a băgat într-un alt subiect hot (and kinky): feminitate şi feminism.
„Nu am reuşit niciodată să înţeleg reprezentantele tipului de feminism pe care îl numesc “extremist”. Mă refer la creaturile care nu-şi rad părul de sub picioare sau de sub braţ, de teama că asemenea acţiuni le subjugă, cel puţin la nivel simbolic, privirii agresive şi chiar “violatoare” a bărbaţilor. Evident, tot ce ţine de masculinitate le produce scârbă, oroare, groază. Dacă sânt artiste (contemporane, cum altfel?!) fac o “instalaţie” cu un penis spânzurat de tavan: răzbunarea ultimă pentru veacuri şi milenii de sclavie! Dacă sânt teoreticiene, îţi vor demonstra cu incredibile salturi logico-mortale cum iubirea între două femei este evident mai pură decât dragostea heterosexuală – “pură” inclusiv la propriu, deci “curată” în alcov, întrucât nu sunt implicate scârboasele lichide asociate “violului” (da, propriile-mi urechi au auzit o asemenea enormitate!). Iar “viol” înseamnă desigur orice act sexual care implică un bărbat.”
Eu zic să faceţi efortul pe care în mod normal nu-l faceţi şi daţi clickul de rigoare şi citiţi tot articolul. Merită. Şi mie mi-a sărit în ochi reclama: Fii femeie, poartă fustă. 😆 Mă rog, au formulat puţin altfel.

Şi ca un toc înfipt în cap, mi-am amintit de câteva tipe supra-ponderate – şi implicit vegetariene – care urau bărbaţii. Acum am făcut legătura între cele două aspecte… 😆
Şi nu pot să nu revin la Rammstein:

„You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick!”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aM7Dkz98_dg]

Şi dacă tot suntem la femei, eu recunosc nonşalant că-mi plac „stricatele” şi îmi bag nasul iar la Curvette unde plouă în Sahara. „Între EL şi viaţa veşnică, l-aş alege mereu. (…) Mi-a promis că o să fie bine şi e singura promisiune de care am nevoie. (…) Dacă m-ar suna acum să-mi spună adio, şi să-mi livreze “it’s not you, it’s me”…” (Iar) n-am înţeles nimic – sau în fine, mă fac că nu înţeleg – şi da, nu eşti tu, sunt eu. Vinovăţia îmi vine ca o mănuşă. Primită peste ochi. 😆

Flavius este sictirit de bulibăşeala politică (pre-)electorală, atât de „pre” încât ţine de o veşnicie ca tranziţia. „Nu am ascultat discursul lui Băsescu şi nu m-a interesat nici asumarea “răspunderii” lui Boc. Din ştirile şi comentariile din media de azi, “tendenţioase” desigur, am realizat că…” Eu am spus de mult stop subiectului. Mai scap o aluzie ( 😆 ) într-un clip şi da, mai am ceva furie, dar m-am udat destul cu propria mea urină… şi un singur glonţ, orice calcule aş face, nu-mi ajunge. Doar în varianta Oswald/Kennedy… 😆 Vorba unui prieten: Dead Kennedy’s Can Dance! 😆

Îmi clătesc gustul amar cu ceva Blues via Victor şi Event Plus.  Cei din urmă să sară cu lovelele pentru reclama mascată! Ha ha ha! 😆

Fac o trecere fină cu acordurile senine de pe Grămada De Bobi. Toamna se scurge agale pe monitor, „Somn uşor. Observ adesea pământul ochilor tăi. A cărui culoare se închide precum poama manită de roua obraznică, pe timp de soare. (…) Somn uşor îţi spun. Somn uşor, livada dezintereselor mele. Mută, oarbă, surdă, amorţită, te culeg pân’ te trezeşti.” Un popas de tras sufletul – sufletul meu pe care nici dracu nu-l vrea. Eu l-aş vinde. 🙂

Dar nu e momentul somnului, mă scutur şi mă arunc în haos. Am nevoie de o cafea, trag totuşi la ceai… Jocul abstract al alegerilor care ne aruncă ba la stânga, ba la dreapta în hăţişul destinului. 🙂 Uneori lumea văzută cu capul în jos are mai mult sens şi coerenţă. „Aş vrea ca din 5 în 5 ani să se schimbe totul în jurul nostru, să fie altfel, nu neapărat în bine sau în rău. În loc de porumbei să avem urşi domestici cărora să le dăm zmeură prin parcuri ( cu ocazia asta comerţul cu zmeură ar prinde aripi şi s-ar găsi mai des zmeură şi mure prin magazine), toată lumea să meargă cu maşinile înclinate, pe două roţi, făcând echilibristică în siguranţă, toată lumea s-ar aduna la terase ca să nu vorbească…”

Eram la bere cu AKM, CYCLER şi un prieten în calitate de reprezentant al unui potenţial sponsor corporatist pentru CYBERMENTAL şi am auzit o poveste amuzantă despre un vis ce ducea în „Happy Place” unde era un urs polar mare şi fioros care nici cum nu vroia să-şi cedeze locul de pe plaja cu umbre de palmier… Shit, vreau înapoi la Kemer!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pYLYFDui27g]

Mă sucesc şi eu, aterizez fix în capitolul II la Moretta şi încerc să prind ideea din zbor: „Interesant cum te suceşte viaţa asta în zbaterea continuă a respectării destinului. În ultimii 26 de ani nu păream să manifest toleranţă faţă de imperfecţiunile prezente pe traiectoria mea de zi cu zi; însă întâmplările din ultimul an păreau să mă fi deraiat spre o introspecţie mai reuşită, vizibil mai completă şi mai… înţeleaptă.”

Aprind o ţigară şi refuz să mă privesc în oglindă, nu accept nici ce văd, nici ce simt şi nu mai am curiozităţi gen „de ce?” Trag fumul în piept cum mă izbesc de viaţă zi de zi. Don’t matter what.

Şi mă scurg prin virtualitatea (altora) unde dau de o altă probă. „Mai fac o probă, poate de data asta nu dau delete. Încerc de vreo două săptămâni să mai scriu şi eu ceva dar rămân la stadiul de încercare. Scriu şi apoi şterg. Acea cămăruţă a minţii mele din care mai iese câte o exprimare a trăirilor mele…are un dulap în uşă.” Eu am rămas de mult cu clanţa-n mână şi cheia înghiţită. S-o fi aşezat astrele cu dosul la noi… Urania ştie sigur! 😆 Mercur este tot timpul retrogad (adică cu curul la noi), Luna e în nu ştiu ce casă şi în ce ştiu eu ce conjunctură inadecvată cu Saturn…

Îmi potolesc foamea la Thanata şi sper să nu fac toxi-infecţie alimentară, văd că n-a mai gătit nimic din iulie… Fetele astea! 😆

De aici până la Verzi şi Uscate (re-localizat) e doar un pas. Dau de gramatică ce mă sperie…

… aşa că mă dau la blonde, dar n-am noroc (nimic nou! 😀 ), dau (tot) de şcoală. „Într-adevăr, şcoala e un brand mult prea promovat. Ştiţi Svarovski? Svarovski e o marcă de bijuterii confecţionate din veritabilă sticlă tăvălită prin vopsea. A, şi tinichea de cea mai înaltă calitate, să nu uităm. Aşa e şi cu şcoala. Te fac să crezi că tre’ s-o ai, ca pe cristalele Svarovski. Dar tu, de fapt, găseşti aceeaşi sclipiceală de doi lei pe orice tarabă din Dumbrava (ăsta fiind magazinul central din Sibiu, un fel de piaţă acoperită). Şi la doi lei, ad literam.”

Vreau în clasa I-a, vreau ghiozdănel roz. Nu vreau tinichea.  Şi ajung de unde am plecat. Înapoi la ghiozdan şi la şcoală, şcoală şi iar şcoală. 🙂 Vreau în clasa I-a, vreau ghiozdănel roz. „Gata vacanţa, scoateţi caietele la înaintare, scuturaţi cărţile de praf şi mucegai…şi puneţi-vă cu burta pe ele. La propriu, bineînţeles.”

Cu capul pe tastatură ce are? Computerul meu este varză, al tău în ce stare e?

Cybermental.4

Păsărica Germană sau pentru cine este dragostea?

Posted on by — 36 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aM7Dkz98_dg]

Copii! Stingeţi monitoarele – al meu s-a buşit de la sine iniţiativă ieri la prânz şi am imaginea ca o clepsidră – ştiu că nu este încă 10 seara – nu la Bucureşti în orice caz –  n-am nici bulina roşie pregătită, dar faceţi şi voi un efort de imaginaţie şi lipiţi-l de colţul ecranului, urmează RAMMSTEIN şi noul clip: “Pussy”!

CLIPUL AICI dacă juraţi pe unghiuţele curate şi batistuţa parfumată că aţi primit cornuleţul şi lăpticul de la guvern şi au trecut măcar patru ani de când v-aţi ridicat de la secţia de Poliţie primul act de identitate. Asta, pe răspunderea fiecăruia. 🙂 Intraţi şi apăsaţi butonaşul din stânga… 😆

“Too big, too small,
Size does matter after all.
Zu groß, zu klein,
Er könnte etwas größer sein.

Merzedes-Benz und Autobahn,
Alleine in das Außland fahren,
Reise, Reise, Fahrvergnügen
Ich will nur Spaß, mich nicht verlieben

Just a little bit…
Just a little bitch!

You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick.
So take me now before it’s too late
Life’s too short, so I can’t wait.
Take me now, oh don’t you see,
I can’t get laid in Germany.

Too short, too tall,
Doesn’t matter, one size fits all.
Zu groß, zu Klein,
Der Schlagbaum sollte oben sein.

Schönes Fräulein, Lust auf mehr?
Blitzkrieg mit dem Fleischgewehr!
Schnapps im Kopf, du holde Braut,
steck Bratwurst in dein Sauerkraut!

Just a little bit…
Be my little bitch!
You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick!
So take me now before it’s too late
Life’s too short, so I can’t wait.
Take me now, oh don’t you see,
I can’t get laid in Germany.

Germany!

Germany!

You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick!

You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick!

You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick!
So take me now before it’s too late
Life’s too short, so I can’t wait.
Take me now, oh don’t you see,
I can’t get laid in Germany!”

„Liebe Ist Für Alle Da” (Love Is There For Everyone – Dragosta este pentru toată lumea), noul material RAMMSTEIN, s-a lăsat aşteptat patru ani. Era vorba să apară anul trecut, dar trupa s-a răzgândit şi data oficială al lansării a fost mutată pentru 16 octombrie 2009.

Cover_lifad_RAMMSTEIN

Tracklistul final pare să fie acesta:

01. “Rammlied” (Ramm-Song)
02. “Ich Tu Dir Weh” (I Hurt You)
03. “Waidmanns Heil” (Tally Ho! / Hunter’s Salutation)
04. “Haifisch” (Shark)
05. “B******” (Bückstabü)
06. “Frühling In Paris” (Springtime In Paris)
07. “Wiener Blut” (Viennese Blood)
08. “Pussy”
09. “Liebe Ist Für Alle Da” (Love Is There For Everyone)
10. “Mehr” (More)
11. “Roter Sand” (Red Sand)

Respectiv bonusuri pentru ediţiile speciale:

01. “Führe Mich” (Lead Me)
02. “Donaukinder” (Children Of The Danube)
03. “Halt” (Stop)
04. “Roter Sand (Orchestral Version)” (Red Sand)
05. “Leise” (Quiet)

Pussy_Cover

Al şaselea album al formaţiei înfiinţate la Berlin în 1994 este aşteptat de mulţi fani. Au existat anumite conflicte între membrii trupei: vocalul Till Lindemann, chitariştii Richard Z. Kruspe şi Paul H. Landers, basistul Oliver „Ollie” Riedel, clăparul Christian „Flake” Lorenzo şi bateristul Christoph „Doom” Schneider, dar în final au ajuns la un numitor comun şi materialul este în stadiul final de finisare.
Clipul „Pussy” deja stârneşte vii discuţii şi scandalul serveşte drept mobil de promovare. 🙂 Nu discut nici despre moralitate, nici despre artă şi cu atât mai puţin despre ideologie… Eu m-am amuzat şi piesa îmi place.
Piesa şi video-clipul  – conform declaraţiilor trupei – face o satiră la adresa turismului sexual.

“Take me now, oh don’t you see,
I can’t get laid in Germany!” ??? ha ha ha ha! 😆

Am ascultat şi piesa care dă titlul albumului, sună uşor mai tradiţional, chitarele sunt Heavy, vocea lui Till la fel de gravă. Fanii cu siguranţă vor savura materialul, cei care nu i-au plăcut nici până acum, nu cred că-şi vor schimba poziţia, Rammstein au rămas în zona Metal-ului Industrial unde clapele şi chitare se împletesc armonios şi vocea bubuie mai ceva ca economia românească acum un an… 😆

Pentru fanii care au blog, profil MySpace, Hi5 sau ce o mai fi, METALHEAD şi Universal Music oferă ocazia de a câştiga 5 CD-uri „Liebe Ist Fur Alle Da”, 3 tricouri şi o discografie completă RAMMSTEIN dacă AJUŢI la promovarea acestui album!
Toate detaliile le găsiţi AICI pe METALHEAD.

30 RON CD-ul original, zic “io”:  e moca oricum.

Baftă şi… dacă mai spune careva că am clipuri cu conotaţii sexuale, nu ştiu ce fac! 😆

Alin are părere mai tranşantă despre subiect. Şi nu este singurul. Noul (porno) Rammstein a stârnit furori pe internet. Să mai zică cineva că cei de la marketing doar freacă duda… că tot veni vorba de frecat. 😆 😆 😆

“You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick!” 😆 😆 😆

http://botd.wordpress.com/top-posts/?lang=ro (17 sept. 2009)
http://botd.wordpress.com/top-posts/?lang=ro (17 sept. 2009)