Nu-i număr poşetele Elenei Udrea şi nici metri pătraţi al vilei lu’ Videanu. Totuşi nu pot să nu-mi pun întrebarea cum familia unui bugetar ca Băsescu a devenit una de miliardari. Şi nu-i nimic rău în faptul că avem miliardari, ba, chiar ne-ar prinde bine să avem cât mai mulţi, însă nu ştiu cum se face, dar ai noştri ca brazii, toţi s-au îmbogăţit peste noapte în mod suspect şi majoritatea în urma unor afaceri (ţepe?) cu Stat-ul.
Nu-i vorba doar de cei aflaţi azi la putere – unii tind să uite că PDL-ul actual e bucăţică ruptă din PSD şi consolidată cu scursuri din PNL -, ci de toţi îmbogăţiţii din ultimii 20 de ani de la Năstase la Patriciu, de la Copos la Becali şi lista e lungă, poate mult prea lungă şi plină şi de personaje obscure, multe din ele apar rar sau niciodată în faţa opiniei publice.
Nu-i număr poşetele doamnei Udrea, în schimb mă întreb cum de ea, colegul şi prietenul ei, domnul Boureanu şi mulţi alţii din distinsul anturaj au credite de milioane de euro de rambursat şi oricât ai socoti, nici garanţiile, nici veniturile lor (declarate) nu acoperă sumele respective.
O explicaţie desigur ar fi. Fostul „şef al mafiei personale” – ca să-l citez pe preşedinte – al fostului premier Năstase acuzat de grave fapte de corupţie a ajuns Ministrul Apărării. Militar înnăscut dacă ne gândim că în câţiva ani din plutonier a ajuns general…
Avem „Regii Asfaltului”, dar nici urmă de şosele, nici pomeneală de autostrăzi.
Şi exemple sunt fără număr, fără număr…
S-a furat şi se fură. Dar nu s-a pus niciodată nimic în loc.
Nu vreau să reiau discuţiile economice, dar sunt două mijloace prin care criza poate fi combătută: investiţiile în infrastructură şi dezvoltare şi o cât mai mare ocupare a forţei de muncă.
„Măsurile” luate de actualul executiv au rezultate – recul – fix inverse: investiţii zero – au spus-o chiar ei: nu-s bani, disponibilizări, firme falimentate, adică creşterea şomajului şi prin reducerea veniturilor şi creşterea taxelor o scădere a consumului şi implicit a producţiei şi – hai că nu-i aşa greu de anticipat! – noi falimente şi disponibilizări.
Nu-i număr poşetele doamnei Udrea, sper să-i număr zilele.
Acesta este un pamflet şi Udrea un personaj generic, fictiv. („Învaţă-mă să suport mirosul de porc în haine de import”) Read more Presa pe preş – 16.07.2010. ›
N-am fost niciodată un fan înflăcărat al aşa numitului val de Metal Progresiv plecat de la Dream Theater. Uneori în spatele acestui „Progresiv” s-a ascuns predominant strict tehnică şi mai puţin – sau deloc – creaţie (şi expresia unor stări, sentimente). Cred că-n muzică, în artă nu este important să arăţi „cine-s io şi ce tare sunt”, ci să exprimi ceva ce îşi găseşte rezonanţa în public. E drept, publicul este predominant ignorant şi haleşte exclusiv ce i se serveşte pe tavă de media (mare), produsele din mainstream.
