He’s back. The Suicidal Maniac. Cyco Miko şi gaşca de nebuni din Venice (L.A., California) s-au întors!
Poate că la noi nu sunt chiar cei mai populari, dar ST sunt o bucată (mare) de istorie Rock pe segmentul Hardcore Punk/Crossover/Thrash şi Funk Metal.
Înfiinţaţi în 1981 în formula Mike Muir – voce, Mike Ball – chitară, Carlos “Egie” Egert – tobe şi Mike Dunnigan – bas, devin faimoşi în 1983 când „dumnezeul” MTV le rulează intensiv clipul „Institutionalized”, fiind de altfel prima formaţie Hardcore care s-a bucurat de un astfel de privilegiu.
Albumul de debut, „Suicidal Tendencies” (1983) a fost urmat abia în 1987 de un nou disc, foarte bine primitul „Join the Army”.
Şi aici trebuie făcută o paranteză.
În aceeaşi perioadă (1982) ia fiinţă şi trupa No Mercy patronată de chitaristul Mike Clark avândul la microfon pe Kevin Guercio, la bas pe Ken Blakley – înlocuit ulterior de Ric “Rancid” Clayton, tipul care a creat logo-ul ST – şi la tobe pe Sal Troy. No Mercy veneau tot de pe linia Hardcore Punk, însă aveau o abordare orientată mai spre Heavy şi Thrash Metal. În 1985 Kevin Guercio părăseşte trupa şi Mike Clark îl „combină” pe Mike Muir să preia sarcinile vocale. Astfel este scos singurul album No Mercy, „Widespread Bloodshed Love Runs Red” în 1987. Clayton şi Troy hotărăsc să se retragă din activitatea muzicală şi atunci Mike Muir îl invită pe Mike Clark să se alăture formaţiei ST şi astfel practic cele două formaţii se unesc.
Punct ochit, punct lovit, multe din piesele scrise de Mike Clark pentru planificatul album doi No Mercy astfel au intrat în repertoriul ST, o mare parte din ele fiind pe albumul „How Will I Laugh Tomorrow When I Can’t Even Smile Today” din 1998 şi pe „Controlled by Hatred/Feel Like Shit…Déjà Vu” din 1989 se regăsesc şi 2 piese re-înregistrate de pe primul album No Mercy, “Waking The Dead” şi “Controlled By Hatred”.
„Noul” album ST nu este chiar nou, cum trădează şi titlul discului, ST au re-imprimat o serie de piese din repertoriul No Mercy (I’m Your Nightmare, Widespread Bloodshed – Love Runs Red, Crazy But Proud), piese de pe amintitul „Join the Army” (Suicidal Maniac, Possessed to Skate, The Prisoner, I Feel Your Pain and I Survive, No Name, No Words, Born to Be Cyco şi Join the Army rebotezată Joint the ST Army) şi piesa cea mai proaspătă semnată ST „Come Alive” de pe materialul din 2008 „Year of the Cycos”, o compilaţie ce reuneşte piese din toate trupele şi proiectele în care a fost implicat Mike Muir: Suicidal Tendencies, Infectious Grooves, Cyco Miko şi No Mercy.
Pentru cei care au auzit de Suicidal Tendencies doar prin intermediul numelui basistului Robert Trujillo trecut prin Ozzy şi ajuns în brandul cel mai de succes din zona Metal, evident – Metallica, „No Mercy Fool!/ The Suicidal Family” este oportunitatea perfectă de a cunoaşte una din cele mai energice şi dinamice găşti din anii ’80, de a constata cât de vitali sunt şi în prezent şi conform declaraţiilor lui Mike Muir, un proaspăt ST cu piese absolut noi va fi Read more Suicidal Tendencies – No Mercy Fool! The Suicidal Family (2010)
Author: brushvox
Vîntu şi cum ne bate vântul
Noua telenovelă vine la fix pentru a susţine incursiunile mele de ieri (Adevărurile despre minciuni) şi azi dimineaţă (Epilog: episodul pilot).
Dar evident nu mofturile mele sunt satisfăcute şi sunt mişcările mediatice menite să distragă din nou atenţia poporului de la subiectele reale.
Şi încă o dată, toată media, societatea aşa zis civică şi tot poporul marşează la abureală, pun botul la năvod. Povestea S.O.F. Invest/FNI şi implicarea, relaţiile lui Vîntu din sfera politică de la băsescu la geaonă sunt un ciolan gras de ros. Şi sunt convins, sunt pregătite şi altele, poate-poate se evită tulburările sociale.
Bizar, cum românul e mai interesat de orice altceva decât de propria sa soartă, existenţă. Adică e mai incitant ce se petrece cu Vîntu decât faptul că ne bate vântul în buzunare… De exemplu. 😛
Şi dacă tot dezgropăm cadavre – telenovele – eu unul sunt mai curios de povestea ziariştilor răpiţi în Irak şi fuga lu’ Hayssam… Pe bune.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Gbtnf-sKg2o]
Linkin Park – A Thousand Suns (2010)
Linkin Park au rupt în 2000 cu albumul de debut „Hybrid Theory” şi hit-urile „Crawling”, „One Step Closer”, „In the End”, „Runaway”. În 2002 albumul a fost nominalizat la Grammy la secţiunea de cel mai bun album Rock, este în lista celor 1001 albume pe care trebuie să le asculţi înainte să mori (1001 Befor You Die) şi este pe poziţia a unsprezecea în Hot 200 albume ale deceniului. Gaşca a prins predominant la puşti (şi puştoaice 😛 ). În showbiz lucrurile se schimbă cu repeziciune, au trecut 11 ani, Linkin Park nu mai sunt „new kids (on the top 😀 )”, publicul lor s-a maturizat, mulţi s-au reorientat.
Justificat sau nu, Linkin Park par prototipul de boy-band Rock, prefabricat, produs cu public ţintă precis, o reţetă de succes venit pe valul Nu Metal şi asociat la debut unor nume ca Limp Bizkit şi Korn, dar ambalat pentru un public mai larg, comestibil la scară largă.
Găselniţa, reţeta Linkin Park este relativ complexă. Riff-uri Nu Metal inserate într-un fundal semi-Industrial şi Electronic cu clape şi samplere moderne, dialogul între două voci pe un model Hardcore, dar adaptat la abordări Rap/Hip Hop, adică au aruncat un arsenal vast şi cuprinzător din toate tendinţele muzicii contemporane şi au venit cu un produs final colorat ce încearcă să satisfacă cerinţele unui public pestriţ şi vast.
Eu n-am pus „botul” la Linkin Park, cu toate că admit, „Hybrid Theory” a fost un disc bun şi extrem de bine produs.
L-au şi remixat cu aportul unor nume consacrate din zona Nu Metal şi nume din underground-ul Hip Hop, disc scos în 2002 cu titlul „Reanimation”.
Au urmat albumele „Meteora” (2003), „Minutes to Midnight” (2007) şi acest al patrulea album de studio, „A Thousand Suns” urmează să fie lansat oficial în data de 10 septembrie. Între au mai avut un album remix în 2004 „Collision Course” şi 2 live-uri: „Live in Texas” (2003), respectiv „Road to Revolution: Live at Milton Keynes” (2008).
Anul trecut au revenit în atenţia publicului cu single-ul „New Divide”, parte a coloanei sonore a filmului „Transformers: Revenge of the Fallen” (semnată de celebrul Hans Zimmer). Piesa cei drept e cam subţire, accesoriu la clipul de fiţe şi efect.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ysSxxIqKNN0]
Astea fiind spuse, să Read more Linkin Park – A Thousand Suns (2010)
Epilog: episodul pilot
Ieri am deschis un subiect despre care UnSoricel spunea că ar merita mai mult decât o simplă şi singulară însemnare pe blog.
Tot el a făcut şi câteva observaţii interesante.
1. subiectele dezbătute în ţară sunt ca nişte seriale care încep, se derulează 2-3 episoade după care dispar şi încep altele. De aici şi ideea mea: sunt practic episoade pilot, vedem eventual şi 1-2 episoade, intrăm în subiect şi… le abandonăm.
2. Cât de slabă şi ignorantă este societatea civilă, de acest scenariu este posibil.
Şi nu în ultimul rând, mi-a dat o idee de a vă propune să alcătuim o listă cu subiectele fierbinţi aruncate în centrul atenţiei şi abandonate cu nonşalanţă.
UnSoricel a şi venit cu trei exemple:
1. ce s-a întâmplat cu frunza … adică compania pe care d-na Udrea a comisionat-o … e OK acuma să se folosescă sau nu e OK
2. acuzi un şef de staţie de tv că ar lua mită şi ar fi un şantajist şi se pare că la asta s-a oprit totul…
3. se face ceva concret pt cei ce erau sinistraţi sau o să auzim din nou de ei la următorul ‘val de ploaie’…
Păi cu frunza a rămas cum AU stabilit, firma implicată în campania electorală PD-L-băsescu din 2009 a fost elegant recompensată din bani publici sub frunzuliţa buclucaşă.
Diaconescu se pare că este una din variantele de lucru – sau rezervă – al preşedintelui de a forma un nou partid în condiţiile în care pseudo partidul independenţilor din parlament pare inapt să adune voturi.
Sinistraţii…. Da, îi vom vedea la următoarele ploi… (Se aude ceva?)
[bandcamp track=25129651 size=venti bgcol=FFFFFF linkcol=da0b0e]
De ce n-am simţit nevoia Read more Epilog: episodul pilot
Adevărurile despre minciuni
Printre zecile de reclame imbecile, am remarcat una, zice „trei din cinci bărbaţi au tenul sensibil”. Concluzia? Trei din cinci bărbaţi sunt bulangii. Şi una, şi cealaltă afirmaţie sunt „adevăruri” relative, nu pot fi probate, dar nici contestate, n-au în spate cercetări, studii indubitabile. Sunt speculaţii, găselniţe publicitare. Un alt exemplu: „majoritatea medicilor stomatologi recomandă pasta de dinţi X”. Mie nu mi-a recomandat aceea pastă de dinţi niciodată nici un medic stomatolog.
L-a cârpit traian băsescu pe avocat la ieşirea din Cireşica? Dar mircea băsescu pe doamna-n trafic?
Există un singur adevăr sau adevărurile sunt multiple, nuanţate, oscilante, diferenţiate?
Nu vreau să fac nici filozofie, nu o dau nici în metafizică.
Sunt fapte reprobabile şi fapte neprobabile, adică de nedovedit. Un lucru care nu poate fi dovedit, confirmat irefutabil însă nu este ceva fals sau neadevărat.
Când un om are Read more Adevărurile despre minciuni
Devils Brigade – Devils Brigade (2010)
„Devil’s Brigade” cunoscut şi ca „The Black Devils” sau „The Black Devils’ Brigade” a fost prima unitate de comando, de Forţe Speciale americano-canadiene formată în 1942 pentru a lupta în al doilea Război Mondial, unitate care stă la baza tuturor unităţilor Speciale create ulterior.
În 1968 s-a făcut şi un film „The Devil’s Brigade” despre formarea şi activitatea comandoului.
Trupa Devils Brigade a luat fiinţă în 2002 ca un proiect colateral al lui Matthew “McCall” Freeman – basistul formaţiei Rancid şi alături de el activează şi chitaristul Timothy Lockwood Armstrong – tot din Rancid – şi bateristul Donald J. “DJ” Bonebrake – membru al formaţiei Punk Rock X şi în două formaţii de Jazz: Bonebrake Syncopaters, respectiv Orchestra Superstring.
Au debutat cu piesa „Vampire Girl” pe compilaţia „Give ’Em Boot III” de Ska Punk al casei de discuri Hellcat Records şi acesta este albumul lor de debut care conţine 12 piese.
Amestecul de Punk, Ska şi mult-mult Rockabilly este extrem de revigorant. Şi amuzant. Muzică simplă, din încheietură, fără artificii, murdar şi americănesc. Multe din piese au sub 2 minute şi doar vreo 3 ajung la 3 minute, nu s-au complicat şi nici n-au încărcat Read more Devils Brigade – Devils Brigade (2010)
Discul următor sau press next
Meniu: Tarja, Stone Sour, Dagoba, Venetian Snares.
Depozitul meu de „prospături” muzicale seamănă tot mai mult cu o pungă de chipsuri. O pungă „mix”, amestecată cu chipsuri de tot felul, sărate, picante sau cu brânză, o pungă din care parcă cu cât ronţăi mai mult, se umple la loc. Numai zilele acestea am „achiziţionat” peste 40 de albume noi şi mai am un sertar cu aproape 300 de albume care-şi aşteaptă rândul la recenzie, toate discuri de anul acesta.
Cum spuneam şi zilele trecute, cam multe… „consumabile” după modelul pantofilor de înmormântare, de unică folosinţă. Read more Discul următor sau press next
The Atomica Project – The Non Affair (2010)
După un august cam palid, deh, perioadă de concedii, nu multe trupe se omoară cu lansatul noilor materiale în sezonul „mort”, septembrie debutează-n forţă, în doar câteva zile am acumulat un mic morman de discuri de ronţăit cu urechea. De fapt cantitatea n-a fost chiar o problemă nici luna anterioară, conţinutul produselor este tot mai îndoielnică. Muzica – indiferent de gen, etichetă – a devenit parcă complet tipizată, majoritatea lor sunt produse de serie, ci nu creaţii. Artiştii/producătorii livrează marfă pentru un public ţintă bine determinat şi îi servesc parcă o marfă alcătuită după criterii extrem de precise, standardizate. Societatea de consum n-ar fi posibilă, funcţională, fără consumatori şi „omul nou” pare să fie consumatorul cuminte, docil, care înghite fără rezerve ce i se dă. Cu linguriţa. Sau televizorul. Mă tot gândesc dacă cei care ne îndobitocesc sistematic sunt responsabili sau vina este a noastră că ne lăsăm îndobitociţi şi inevitabil dacă ne lăsăm îndobitociţi clar avem potenţial (mare) de dobitoci fiindcă altfel nu s-ar putea. Este un gen de dilemă ou-găină la care răspuns cert probabil nici nu există. Muzica a devenit un accesoriu ca poşeta, cureaua sau tenişii de fiţe, blugii de firmă. Muzica este un component secundar la iPod, la telefonu’ cu internet wierless şi mp3 player, iPod-ul şi telefonul cât mai şmecher fiind accesorii vestimentare al acestui prototip de „om nou”. Contează mai puţin ce bâzâie-n urechi, contează că ai căşti. Şi ajută şi la alienare, te izolează de restul lumii. O lume tot mai gri cu oameni – rotiţe – gri. „Muzica” e tot mai mult doar un „white noise” ce acoperă celelalte zgomote.
Mulţi afirmă că le place, ba chiar iubesc muzica, dar „uită” că dragostea necesită implicare şi în fapt ei nu se implică nici cum în muzică, ci doar o… consumă.
Limonadă şi… sirop.
The Atomica Project este Read more The Atomica Project – The Non Affair (2010)
Manic Street Preachers – Postcards from a Young Man (2010)
Noul MSP m-a luat prin surprindere, sincer, după „Journal For Plague Lovers” nu-i aveam în agendă cu un album nou 2-3 ani – cam aceasta este perioada de exploatare a câte unui album cu single-uri şi turnee să storci maximul din produsul respectiv. În ciuda criticilor pozitive, „Jurnal…” a urcat doar până pe locul 3 în clasamentul albumelor britanice şi în Europa n-a trecut de locul 50. Insuccesul comercial poate că a stat la baza grabei cu care MSP au acţionat/reacţionat şi au scos un nou album atât de repede.
Conform propriilor declaraţii de această dată doresc să-şi audă piesele la radio, cum spun, scopul lor conştient a fost din start să se infiltreze în mainstream, să se adreseze unui public cât mai larg. Şi-au comparat noul album cu Aerosmith şi „Pump”, dar au spus şi că este „Heavy Metal Tamla Motown”, ca şi cum Van Halen ar cânta piesele trupei The Supremes.
Citind toate acestea, am pus discul cu oarecare temeri şi după ce am străbătut primele 3-4 piese dezamăgirea a fost completă. MSP sună exact ca noul şi reunitul Take That, între „(It’s Not War) Just the End of Love” şi noul single Take That „The Flood” nu-s diferenţe majore. Uşoară obsesie/reflecţie The Beatles, orchestraţii aerisite, mai mult de atmosferă decât cu conţinut muzical şi în centru vocea cu teme mai mult sau mai puţin inspirate/memorabile. Reţetă – din punctul meu de vedere – obosită, dar fiindcă tot mai mulţi apelează la ea şi obsesia unui nou The Beatles în ciuda repetatelor eşecuri rămâne căutarea primordială a artiştilor/producătorilor britanici, probabil prinde măcar pe insulă.
De mult n-am mai ascultat un album atât Read more Manic Street Preachers – Postcards from a Young Man (2010)
Vă Salut din Bucureşti!
Patruzeci… ce? Alibaba şi cei patruzeci de…. ?
Ani? Fugi de aici!
Midlife fuckin’ crises my ass!
„Criza” mea de „maturitate” n-o simt, nici nu cred că există, fac şi eu ca iluştrii noştri politicieni acum doi an, „criză? unde? poate la ei, la noi nu…”
Nici de criză de maturitate n-am parte, s-a disipat în criza globală… 🙂 Circa 7 miliarde de crize individuale.
Andy Warhol vorbea despre 15 minute de faimă (fame), Marilyn Manson i-a răsucit vorbele în 15 minute de ruşine (shame), eu mă tot gândesc cât de diferiţi suntem noi ca indivizi, dar în cele din urmă suntem toţi la fel.
Dar nu vreau să mă gândesc, teoria (filozofia) rar duce la ceva, conduce undeva.
De exemplu aud des asta cu „să-ţi trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima” şi ideea în sine îmi miroase a pură disperare, mereu am spus, de ce nu ca şi cum ar fi prima? „This is the first day of my last day …”
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=uQ8JvKhpVr0]
Ce contează – spun mulţi – este ce lăsăm în urmă. Păi ce lăsăm? Deşeuri de plastic, resurse secătuite, bulibăşeală şi facturi neachitate. Dacă mai băgăm multe E-uri la ficat, mă tem că nici căcatu’ n-o să mai fie biodegradabil…
Eu – cu reminiscenţe de punker burghez 😀 – am promis discu’ nou pentru azi şi am discu’ nou.
Oficial 13 piese, neoficial – la descărcare – 16, va să zică cu 3 bonusuri.
[bandcamp album=367258372 size=grande3 bgcol=FFFFFF linkcol=cd0e17]
„All the Best, from Bucharest!” este o colecţie de piese mai vechi (2006) şi piese extrem de proaspete, diferit pe de o parte fiindcă abordarea este mai, hm, comercială, pe de altă parte am reciclat câteva piese pentru unul din proiectele mele abandonate, Veşti Proaste, astfel am 5 piese cu text în limba română, lucru mai rar în „cariera” mea, dar poate aşa mă fac şi eu dracului înţeles. 👿
Am Read more Vă Salut din Bucureşti!
