Linkin Park – A Thousand Suns (2010)

Linkin Park au rupt în 2000 cu albumul de debut „Hybrid Theory” şi hit-urile „Crawling”, „One Step Closer”, „In the End”, „Runaway”. În 2002 albumul a fost nominalizat la Grammy la secţiunea de cel mai bun album Rock, este în lista celor 1001 albume pe care trebuie să le asculţi înainte să mori (1001 Befor You Die) şi este pe poziţia a unsprezecea în Hot 200 albume ale deceniului. Gaşca a prins predominant la puşti (şi puştoaice 😛 ). În showbiz lucrurile se schimbă cu repeziciune, au trecut 11 ani, Linkin Park nu mai sunt „new kids (on the top 😀 )”, publicul lor s-a maturizat, mulţi s-au reorientat.
Justificat sau nu, Linkin Park par prototipul de boy-band Rock, prefabricat, produs cu public ţintă precis, o reţetă de succes venit pe valul Nu Metal şi asociat la debut unor nume ca Limp Bizkit şi Korn, dar ambalat pentru un public mai larg, comestibil la scară largă.
Găselniţa, reţeta Linkin Park este relativ complexă. Riff-uri Nu Metal inserate într-un fundal semi-Industrial şi Electronic cu clape şi samplere moderne, dialogul între două voci pe un model Hardcore, dar adaptat la abordări Rap/Hip Hop, adică au aruncat un arsenal vast şi cuprinzător din toate tendinţele muzicii contemporane şi au venit cu un produs final colorat ce încearcă să satisfacă cerinţele unui public pestriţ şi vast.
Eu n-am pus „botul” la Linkin Park, cu toate că admit, „Hybrid Theory” a fost un disc bun şi extrem de bine produs.
L-au şi remixat cu aportul unor nume consacrate din zona Nu Metal şi nume din underground-ul Hip Hop, disc scos în 2002 cu titlul „Reanimation”.
Au urmat albumele „Meteora” (2003), „Minutes to Midnight” (2007) şi acest al patrulea album de studio, „A Thousand Suns” urmează să fie lansat oficial în data de 10 septembrie. Între au mai avut un album remix în 2004  „Collision Course” şi 2 live-uri: „Live in Texas” (2003), respectiv „Road to Revolution: Live at Milton Keynes” (2008).
Anul trecut au revenit în atenţia publicului cu single-ul „New Divide”, parte a coloanei sonore a filmului „Transformers: Revenge of the Fallen” (semnată de celebrul Hans Zimmer). Piesa cei drept e cam subţire, accesoriu la clipul de fiţe şi efect.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ysSxxIqKNN0]

Astea fiind spuse, să trecem dracului la subiect, respectiv noul disc şi cele 15 piese care-l alcătuiesc.
Cum spuneam, ne-fiind un fan înfocat, prea mari aşteptări n-am avut de la Linkin Park, dar admit că am fost curios să văd cu ce încearcă băieţii să ne „aburească” de data aceasta.
Cei şase – Chester Bennington – voce; Rob Bourdon – tobe, percuţii, voce; Brad Delson – chitară, voce; Dave Farrell    – bas, voce; Joe Hahn – platane, samplere, clape, voce şi Mike Shinoda – chitară, samplere, clape şi voce – susţinuţi de producătorul performant Rick Rubin (Danzig, Slayer, Linkin Park, Red Hot Chili Peppers, Metallica, Slipknot, System Of A Down, Rage Against the Machine, etc), au făcut (încă o dată) o treabă perfect americană, adică fără cusur.


La prima ascultare materialul mi s-a părut uşor prea Pop, prea soft, prea easy. Însă chiar şi de la prima audiţie am remarcat pasaje interesante, soluţii insolite, mici găselniţe care au şarm, farmec.
După 4-5 ascultări, „A Thousand Suns” pare de departe cel mai bun, cel mai complex material livrat de Linkin Park so far (adică până acum).
Nu-mi place acest disc fără rezerve, sunt lucruri pe care eu le abordam puţin diferit, făceam anumite „chestii” altfel, dar acestea sunt observaţii profund subiective, ţin – cred – de fiecare.
Tonul general este parcă puţin prea cuminte, prea comercial, dar accesoriile, elementele de compoziţie şi construcţie sunt de calitate, multe secvenţe, pasaje sunt incisive sau interesante, discul în ansamblu are o atmosferă aparte şi o amprentă tipic Linkin Park.
„Burning In the Skies” are un ton Electro-Pop, mi-a amintit de multe din momentele bune ale ultimului album The Bloodhound Gang „Hefty Fine” (2005), este construit pe acelaşi tip de groove, bas pulsant şi textură de clape. „When They Come For Me” sună heavy, murdar, tonurile Nu Metal se îmbină cu zgomote Industrial şi infuzia de Rap/Hip Hop conferă piesei un nerv accentuat. „Robot Boy” este un furt pe faţă: este o versiune Electro a clasicului „Hey Joe”, un cântec american popular al cărui autor încă este în discuţie, a fost adusă în faţa publicului larg de trupa de garaj The Leaves în 1965, dar popularitatea a dobândit-o prin interpretarea lui Jimi Hendrix din imprimarea din 1966. „Robot Boy” are un tempo mai moderat, dar acordurile şi construcţia este identică. „Waiting for the End” continuă în tonul „When They Come For Me”, abordarea însă este mai Dub/Raggae şi refrenul mai Pop, mai digerabil. „Blackout” este o construcţie Electro dinamică, condimentată cu urlete agresive contrabalansate de un inspirat dialog zgomotos Industrial şi o temă foarte dulceagă adusă de clape, o combinaţie pe cât de ciudată, pe atât de eficientă şi în final organică. „Wretches And Kings” are la bază aceeaşi reţetă Nu Metal versus Rap/Hip Hop oarecum după modelul Korn era „Follow the Leader” (1998) şi dacă tot am pomenit de Korn, trebuie să admit că „A Thousand Suns” în opinia mea bate cu ture bune ultimul produs, „Korn III – Remember Who You Are”.
„Iridescent” este balada de serviciu, nimic ieşit din standardele Linkin Park, „The Catalyst” introduce tonuri Tehno şi scratchuri, dar discul pe final se aplatizează cumva, pierd turaţia. „The Messenger” închide materialul acustic, este o piesă plăcută, aminteşte de „Shadow of the Day” de pe anteriorul „Minutes to Midnight”, are şi parcă aceeaşi vibraţie… U2.
În rest discul are o serie de intro-uri şi piese de legătură de circa 1 minut, interesante, determinante pentru atmosfera materialului, găselniţe inteligente şi bine plasate.
N-am să fug să-mi cumpăr tricou Linkin Park, dar „A Thousand Suns” este un disc bun, merită toată atenţia şi Linkin Park după mai bine de un deceniu de carieră, se dovedesc viabili, ba, chiar mult mai creativi decât credeam.
Când ceva e bine făcut, jos pălăria!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nQSnubDQ10M]

8 comments on “Linkin Park – A Thousand Suns (2010)

  1. mie dupa prima ascultare mi se pare cel mai slab album al lor (primul e the best), dar oricum vreau sa-l mai ascult pana sa-mi formez o parere mai corecta

    • este un album cu iz mai comercial la prima ascultare, dar – părerea mea – este un album mai matur, mai “copt” mai, mai percusiv parcă decât ce au făcut pe albumele „Meteora” şi „Minutes to Midnight”. “Hybrid Theory” a fost un material mai Rock, mai incisiv, asta da, însă „A Thousand Suns” sună mai coerent, mai cu personalitate şi are atmosferă. dar e o chestiune subiectivă şi de gusturi.

  2. inca o revolutzie pe tv… sunt pe punctul sa fac pariu ca revolutzia romana a fost ultima din Europa la care s-a participat fizic cit de cit… de acu incolo la revolutie participi prin facebook daca nu in vreun video clip ca xtra !! …. sa ma conectez sa-i tragem o revolutzie ?? .. asta in idea ca si rascoala din 1907 a fost ultima din Europa ca miscare tzaraneasca..

    ca sa revin la subiect … parca maturitatea asta nu-i prinde prea bine mai bine pusti fitzosi cu inclinatzii emo… si 5sec de attention span !! ma intrebam in trecut daca ce faceau il se faceau pe pilot automat … adica programat .. ei doar mimind haos ..cum nu prea mi se parea usor sa nimereasca toate cueurile care le aveau in muzica … cam ca avioanele armatei americane care fara computer nu zboara indiferent ca vrea pilotu sau nu !… acu ca sunt mai slow .. se pare ca acu ca sunt mai slow zic ca ei conduct totul..

    • da, nu m-au transformat în fan, dar discul ăsta are ceva în plus faţă de anterioarele. evident, nu suficient pentru o revoluţie, dar un pas bun spre auto-definire, dacă vrei: reinventare.
      toţi suntem pe pilot automat, puţini conştientizăm. părerea mea. să râd sau să plâng?

  3. Da, eram foarte curios de cum vor evolua sau involua, dar, la o prima auditie, se pare c-au gasit o cale de mijloc, sa impace si capra si varza. Albumul, dupa parerea mea, nu se mai incadreaza in ritmul care i-a consacrat, de pe primele albume, ci aduce, mai de graba, cu The Forth Minor. Nu ca m-ar deranja, totusi cred ca este un salt fata de precedentul album si net inferior primelor 2. Tin minte s-acum, eram in Franta cu serviciul si am cumparat Hybrid Theory mai mult pentru coperta, nu auzisem de ei ; la prima ascultare am avut o revelatie, niciodata nu mai ascultasem asa ceva. Oricum cine va asculta acest nou album va ramane surprins de noul stil abordat si nu va fi dezamagit de ce aude. Parerea mea…

    • „Meteora” şi „Minutes to Midnight” au fost două albume – pentru mine – suficient de inodore încât să nu mă intereseze şi să n-am aşteptări de la Linkin Park. noul disc are câteva momente foarte interesante şi în ansamblu sună cumva bine. e de discutat cât de natural, din inspiraţie/creativitate sau este perfect meşteşugit, adică artificial.
      ar fi relevant – cred – să-i văd o dată live “pe bune”, cum de exemplu anul trecut Limp Bizkit la Arene au fost devastator de buni.
      şi apropo, eu aştept cu o oarecare nerăbdare tot amânatul LB nou. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *