Mai e cineva care n-a văzut asta?
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=cJfbRv1ogMU]
Mai puţin înseamnă mai bine? Fără comentarii. Despre referendum am spus deja: spune şi tu. Da?
Monthly Archives: October 2009
KISS – Sonic Boom
Între popasul „bătrâneilor” ZZ Top şi descinderea lui Blackie Lawless cu W.A.S.P. la Bucureşti, nu putea să pice nimic mai potrivit ca noul material al veteranilor de la KISS, apariţie asupra căreia mi-a atras atenţia Victor.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TgsoJrzplUI]
După 11 ani într-o oarecare penumbră, KISS se întorc cu un nou album. „Sonic Boom” despre care încă de pe acum putem să spunem că este (încă) un clasic. Varianta Deluxe conţine un bonus CD cu 15 cele mai cunoscute piese ale formaţiei, reinterpretate şi până acum disponibile doar pentru piaţa japoneză sub denumirea „Jigoku-Retsuden” şi un bonus DVD cu 6 piese înregistrate live anul acesta într-un concert din Buenos Aires (Argentina).
Pe lângă cei doi veterani ai trupei, basistul Gene Simons şi chitaristul Paul Stanley, la tobe-l avem pe tot atât de veteranul Eric Singer (membru şi-n trupa lui Alice Cooper) alăturat trupei din 1991 şi chitaristul Tommy Thyer venit în 2002 să-l înlocuiască pe Ace Frehley.
Discul, cum spuneam deja, este un clasic, ca şi best of-ul alăturat materialului, trece prin toate abordările, sonorităţile marca KISS, are toate ingredientele ce au făcut din gaşca formată în 1972 la New York pe ruinele trupei Wicked Lester una din cele mai mari branduri Rock americane. KISS nu sunt doar o formaţie de succes, sunt un standard, un prototip şi nu în ultimul rând o industrie. Despre Gene Simons s-a spus – şi cu o oarecare răutate şi aluzie la faptul că este evreu – că reuşeşte să scoată bani din orice şi în cazul KISS, de la tradiţionalele tricouri, afişe, şepci sau insigne, găseşti chiar şi hârtie igienică cu logoul formaţie… 😆
KISS au îmbinat ingenios abordarea Rock al lui Alice Cooper şi elementele de horror show ale acestuia cu sunetul şi imaginea Glam al celor de la New York Dolls, imaginea lor mascată a devenit emblematică, show-urile lor grandioase au impus un nou standard şi aproape că nu există muzician american de Rock sau Metal care să nu-i amintească pe ei ca influenţă majoră. De la Van Halen la Skid Row şi de la Anthrax la Pantera, toată lumea se referă la KISS cu respect, W.A.S.P. n-ar fi existat cu siguranţă fără KISS şi peste ocean să prinzi un loc pe scenă în deschiderea turneelor KISS este echivalentul cu a-l prinde pe Dumnezeu de picioare.
Actualul material este al 19-lea album de studio şi au 8 discuri live, din care merită amintite faimoasa serie „Alive” I şi II din 1975, respectiv 1977, un unplugged foarte reuşit din 1996, materialul simfonic din 2003 „Kiss Symphony: Alive IV” şi ultimul produs, „KISS Alive 35” din 2008.
„Modern Day Delilah” are un parfum tradiţional, strofele ne trimit înapoi undeva în anii ’70, dar refrenul este mai Heavy, sună mai modern, aminteşte de abordarea mai întunecată de pe „Carnival of Souls”. Trupa sună energic şi proaspăt, vocile au forţă, corurile grosime, linia melodică este lipicioasă, chitarele au caracter.
„Russian Roulette” vine-n tonul Hard’N’Heavy al anilor ’80, ne transportă undeva-n ’87 la „Crazy Nights”, strofele sunt energice, refrenul mai melodic şi uşor mai lent, dar este o piesă cu vână, sună familiar şi proaspăt în acelaşi timp.
„Never Enough” este un Rock’N’Roll vesel, paralela cu „Rock And Roll All Nite” este inevitabilă, cucereşte prin simplitate şi energie, cu certitudine în interpretarea altcuiva toate temele acestea ar sună extrem de kitch şi clişeu, dar de la KISS vin natural, este patentul şi lumea lor,
La „Yes I Know (Nobody’s Perfect)” mi-am amintit de AC/DC-ul dinainte de ’80, de feelingul acela relaxat de Boogie, un Rock’N’Roll uşor murdar, în cazul KISS cu un iz Southern, nimeni nu este perfect, dar aşa este firesc, Rock-ul nu este musai să fie încrâncenare, este relaxant să auzi ceva vesel, să simţi nepăsarea, acel „I don’t care” perfect, sentimentul că da, totul este OK şi… it’s only Rock’N’Roll and I like it!
„Stand” este un moment mai colorat, are puţin din tonalităţile uşor Funky, uşor Psihedelice din anii ’70 („Dynasty – 1979) în amestec cu un refren puternic, extrem de lipicios şi cu amprentă Hard’N’Heavy de anii ’80 („Lick It Up – 1983), o combinaţie cursivă de liric şi Rock, aminteşte puţin şi de excelentul re-make al piesei „God gave Rock And Roll to You” (Argent 1973) de pe coloana sonoră a filmului „Bill and Ted’s Bogus Journey” (cine-şi mai aminteşte de film?), piesă şi inclusă şi pe albumul „Revenge” din 1992. Un moment foarte bun şi un (alt) potenţial hit.
„Hot And Cold” menţine viu spiritul Rock’N’Roll, basul bârâie cu nepăsare, ritmul este perfect pentru a te arunca-n maşină şi să fugi pe şosea unde vezi cu ochii. KISS sunt convingători prin lejeritate, naturaleţea cu care şi cele mai simple teme ale lor au prospeţime şi puls, degajează poftă de viaţă şi incită la petrecere.
„All for the Glory” este un imn de muşchetari: „all for one and all for the glory”. Un nou amestec de clasicism din anii ’70 re-ambalat în sonoritatea anilor ’80, tot un simplu Rock’N’Roll, dar zemos, dinamic şi autentic în interpretarea lor.
„Danger US” are un ton mai grav, sunetul este mai tensionat, tema tradiţională este ambalată mai modern, ceva mai incisiv. Vocea uşor răguşită a lui Gene Simons are aceeaşi prospeţime ca acum 30 de ani, corul gros de la refren este puternic, chitarele au nerv. Reţeta nu este nouă, dar rămâne la fel de eficientă.
„I’am An Animal” este şi mai întunecată, ne aduce mai aproape de „Carnival of Souls” şi precedentul „Psycho Circus”, este o piesă într-un tempo aşezat, mediu, dar are apăsare şi greutate, riff-urile sunt mai moderne, atmosfera Heavy.
„When Lightning Strikes” re-destinde atmosfera cu o temă Rock’N’Roll în maniera americană a anilor ’80, putea fi şi pe „Creatures of the Night” sau pe oricare alt album KISS din aceea eră, nu încearcă să reinventeze Rock’N’Roll-ul, dar îl interpretează cu nerv şi naturaleţe.
„Say Yeah” închide discul într-o abordare mai modernă, dar cu aceleaşi amprente tradiţionale, este un Rock pulsant, apăsat, din partea lor chiar şi un refren cu „Yeah, yeah” sună autentic, nu te face să zâmbeşti ci să cânţi cu ei. Momentul acustic, scurta rupere este plăcută şi inevitabil termini audiţia în picioare, dând din cap şi strigând „yeah, yeah”.
CD-ul bonus conţine piesele: „Deuce”, „Detroit Rock City”, „Shout it Out Loud”, „Hotter Than Hell”, „Calling Dr. Love”, „Love Gun”, „I Was Made For Lovin’ You”, „Heaven’s on Fire”, „Lick It Up”, „I Love It Loud”, „Forever”, „Christine Sixteen”, „Do You Love Me”, „Black Diamond” şi „Rock and Roll All Nite”, iar DVD-ul: „Deuce”, „Hotter Than Hell”, „C’mon and Love Me”, „Watchin’ You”, „100,000 Years” şi „Rock and Roll All Nite”.
Un deliciu pentru fani şi un prilej bun pentru cei care eventual încă nu-i cunosc să se împrietenească cu tăticii Rock-ului american.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2w4opXi2yzo]
Spune şi tu. Da?
Am zis că nu mai vorbesc despre subiect, dar nici n-a început campania şi apar tot felul de clinciuri, unele chiar amuzante.
Lumea se bate pe hanorace de ploaie promoţionale, probabil urmează şi punga cu zahăr, orez, sticla de ulei… adunările electorale cu mici, bere şi parfum de scandal.
Se profilează şi portretul prezumtivului alegător: hanorac de ploaie PD-L, şapcă PSD, umbrelă PNL şi ulei de la Becali-n cămară… 😆 😆 😆
Băsescu aruncă-n faţă ideea cu referendumul şi spre surprinderea mea, şpârla a prins. Omul nu este informat, dar este scârbit de politic şi reacţia este: „mama lor, să-i dăm jos!” Nu ştiu cât ştiu diferenţa dintre un parlament bicameral şi unul unicameral, dar votul – din nou – este unul negativ, adică spune: da! 😆
Lupta e mare pe ideogramele cu “bun simţ” şi pe teme fierbinţi cu priză la public.
Amuzant – sau nu – este că acum ceva timp din iniţiativa lui Emil Constantinescu a fost lansat portarul „Spune şi tu” ca un act civic şi nu în ultimul rând un barometru al opiniei publice în sprijinul campaniei lui Crin Antonescu.
Echipa lui Băsescu a copiat şi numele şi layout-ul acelui site şi a venit cu o pagină pentru susţinerea referendumului: „Spune şi tu da” .
Schimbarea constituţiei este la mâna Parlamentului. Referendumul nu valorează nici cât o ceapă degerată.
Speranţa lui Băsescu este de a aduce lumea la urne şi să se profite de antipatia faţă de clasa politică. Încă o păcăleală. Da?
S-a desenat şi guvernul Croitoru. Spun desenat fiindcă este o caricatură cu personaje “apolitice” din PD-L. Nu trecea de parlament nici un guvern de specialişti, tehnocraţi cum sunt ei numiţi, dar această propunere sigur nu trece…
Ce mai observ este disperarea preşedintelui de a nu pierde guvernarea… Altfel nu se explică acest cabinet. Ce mă amuză este că aceasta este formula de “specialişti”, conform celor spuse de Băsescu, următoarea propunere o să fie din rândur membrilor PD-L! Ha ha ha! 😆 Am dedus şi un slogan brici:”Fraţilor, rămânem pe loc!” 😀 În fine! Bine că ţara merge bine şi totul e OK, politicienii au timp şi loc de joacă.
E abia prima zi de campanie…
Conform actualelor estimări prezenţa la urne o să fie sub 40%…
the spoileD Jerks debut la Sick Minds 2!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qRj35sVWN2s]
Reţeta 2 în 1. 😀 the spoiledD Jerks prezintă şi (puţin) Mr. Pan[k]sament pe lângă un mix colorat din piese cunoscute de Pop, Disco, Rock, Jazz şi Metal amestecate cu teme, ritmuri şi abordări personale. Vă place manelele? 😆 😆 😆
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ojT0oJo8vIo]
Minte bolnavă am cât pentru nu încap consumatori în Stamba… 😆 😆 😆
„You’re Pretty When I F.U.” este noul video-promo pentru albumul „One Bullet Revolution” al proiectului Mr. Pan[k]sament, nu e un “Pussy” cum nici eu nu sunt Rammstein. 😀 Trimiteţi copii la joacă! 😆 Toate video-urile le găsiţi adunate într-un singur loc AICI. Şi apropo “Pussy”, la amicul Alin găsiţi: making of “Pussy”. 😆 Şi probabil o să fiu oarecum jenat-obligat să mă explic şi eu pentru goliciunile afişate… Dar toate la timpul lor!
OK! Azi a trecut Moş Crăciun pe la mine de dimineaţă la o cafea şi am zis, de ce să nu facem un cadou celor care au fost cuminţi-cuminţi peste vară?
Timp de 10 zile puteţi descărca gratuit CD-ul bonus al materialului „Walk, Don’t Walk” de AICI. (Arhivă 7zip, programul gratuit poate fi descărcat AICI.)
Acest bonus conţine două track-uri the spoileD Jerks: „Mouth of Seven (Suburbia Sunrise)” şi „The Time Has Come”, dar şi cinci piese de pe albumul „One Bullet Revolution” al proiectului meu „de bază” Mr. Pan[k]sament. Piesele sunt: „MP3 Killed the MTV Star”, „Achtung Maybe (Alarm part 1)”, „Emo Number Five”, „You’re Pretty When I F.U.” şi „Pop Floor of Shame (Death of the Dance)”. Sunt editări şi mixaje noi. 🙂
Am şi un nou mix la “Bang Your Head”. 🙂 Tot nu este varianta finală, dar încet-încet se aproprie de ce am gândit.
the spoileD Jerks este un proiect pe care l-am făcut din joacă în 2005. Am „construit” atunci două albume, circa două ore de muzică, un amalgam de mixaje şi creaţie proprie, muzică de tot felul de la hituri din anii ’80-’90 până la chestii Rock/Metal, Jazz şi Etno. Toate comprimate şi aduse într-o zonă uneori dansantă, alteori zgomotoasă şi sobră.
Din cele două albume făcute acum patru ani, am re-mixat un material de 60 de minute într-un singur track.
the spoileD Jerks – Walk, Don’t Walk (Bright On the Dark Side)
00.00 Nitro – Radio Anthem 06.32
06.32 New Shit Mambo Five 11.32
11.12 Mein Name Ist Picasso 16.30
16.30 Whole Lotta TechNO 21.35
21.35 9.99 – Casting Couch 25.50
25.50 Angels And Whores 31.23
31.23 Gloria – Revelation, but No Salvation 36.35
36.35 WonderHole 39.20
39.20 Bright Side (Dark in the Park) 42.45
42.45 Interference And Struggle 45.46
45.46 MuSick And Sick Muses 50.42
50.42 This World – Monopoly On Sorrow 57.51
57.51 Dickhead (Crush on Kate Nash) 60.02
Bun!
Sâmbăta şi duminica în Club Stamba (str. Gabroveni nr. 19) de la ora 20 se desfăşoară a doua ediţie Sick Minds, biletu’ pentru băieţi e de 10 RON, pentru fete de 5 RON.
Sâmbăta vor presta: ODT, TUKON, SOSK, AKM, FLO şi KIDU.
Duminică:TDI, AKM, SOSK, FLO, KIDU şi THE SPOILED JERKS.
So, let’s party!
Duminică seara voi prezenta în premieră proiectul the spoileD Jerks, piese mai găsiţi şi aici în MUSIC Box, dar programul include şi câteva piese Mr. Pan[k]sament. 🙂
Noi vrem respect – cu cine NU votez?
Mâine începe campania electorală. Da, abia mâine. Ce chestie! Parcă de cel puţin nouă luni suntem în campanie, naştere al dracului de grea domne!
Am spus că nu mai pomenesc de politică şi nu fiindcă – cum spun alţii – nu mă bălăcăresc în mocirlă şi alte ideograme de genul ci pur şi simplu fiindcă ştiu că politicienilor nu le pasă. Ne-o dovedesc cu nesimţire zi de zi. Şi asta când – după noua modă: focus-grupurile – toată lumea vorbeşte de rezistenţă, respect şi bun simţ. În paralel, ţara e praf şi cu ambele picioare-n groapă.
N-am să votez pe nimeni nici de această dată. Absenteismul – teoretic – îi mai dă o şeansă lui Băsescu, dar eu în locul lui nu aş miza nici pe scârba poporului…
Cum nici pe eternul vot negativ nu cred că este elegant să mizeze distinşii contra-candidaţi.
Băsescu s-a îngropat singur.
Toată lumea l-a votat să nu cumva să iasă preşedinte Adrian Năstase şi – cinic, nu? – dacă iese Geoană preşedinte, avem mari şanse să-l revedem pe domn Năstase două ouă, patru case, din nou premier. Este o situaţie mat oricum. Noua majoritate este şi nu este. PSD s-a raliat susţinerii candidatului Johannis, o mutare surprinzătoare şi câştigătoare din partea absentului Antonescu, dar – aici trebuie să le dau dreptate PD-Liştilor, o nouă coaliţie în fapt nu există. Este doar (încă) o situaţie de conjunctură. Dacă iese Goană preşedinte, blocajul se va perpetua. Greu de crezut – cu toată slugărnicia unor PNLişti şi pofta lor de a intra la ciolan – că PNL poate să-l susţină pe Năstase premier… Dar mai ştii? Cu toate că, am aşa o senzaţie, că nimeni nu-şi doreşte foarte tare guvernarea pe termen lung… Nu de alta, dar azi mâine vin alegerile… parlamentare. Şi uite aşa, din alegeri în alegeri, ţara s-a dus dracului şi politicienii nici acum nu sunt capabili să se gândească măcar 5 minute şi la altceva decât interesele lor imediate…
Băsescu s-a descalificat – pentru mine – de la incidentul cu „ţiganca împuţită”. În nicio ţară europeană nici un preşedinte n-ar fi rămas în funcţie după un astfel de comportament. Da’ la noi orice este posibil: the land of ce vrea muşchii mei.
Geoană este o marionetă. A ajuns tot în urma unei conjuncturi preşedinte de partid şi deja e coadă la funcţia lui, sunt câţiva colegi care abia aşteaptă să-şi rupă gâtul în alegeri şi să-i ia locul. Mi-e profund antipatic tov. Iliescu, dar cred că ce a spus ne rumegat, a fost adevărul gol goluţ: Geoană e un prostănac.
Antonescu este prototipul secretarului utecist: se vrea inteligent şi prietenos, dar este foarte rigid şi conservator. Ceva mă face să cred că nu spune tot, că are ceva de ascuns, că este altceva decât ce vrea să pară.
Mulţi jubilează că am scăpa de „mafia portocalie”. Tot scăpăm. Ba de cea roşie, ba de aia portocalie, ba de cea galbenă. Şi putem lua culorile curcubeului la rând, tot aia este.
Sunt câteva aspecte care aproape mă obsedează.
Nu este o mafie portocalie, una galbenă şi una roşie ci una singură care nu ţine cont de culoare.
Nu pot să uit ce a spus Emil Constantinescu la sfârşit de mandat: l-au bătut serviciile. La gafele şi derapajele lui Băsescu din ultima vreme, nu pot să nu mă gândesc că aceleaşi servicii îl fac şi pe el. Cumva pare evident că avem tot felu’ de marionete împinse în faţă, dar cărţile, jocurile se fac undeva în umbră.
Şi am ajuns şi la teoria „răului mai mic” cu care suntem ameţiţi la aproape fiecare vot. Cum măsurăm răul şi un rău – dacă definim ceva ca atare – cum poate fi mai mic sau mai mare? Adică: vrei să-ţi rup mâna sau piciorul?
Dacă am dreptate şi toţi figuranţii în postură de lideri sunt doar marionete, chiar nu văd sensul să-mi pun ştampila pe nici unul din ei.
Alegerea unui nou preşedinte nu schimbă cu nimic blocajul evident din Parlament şi – conform estimărilor – nici eventualele alegeri anticipate nu ar face-o.
Avem un premier interimar, unul desemnat de preşedinte şi unul susţinut de o majoritate parlamentară. Am trăit să o văd şi pe asta: minoritatea este la putere şi o opoziţie de conjunctură are majoritatea şi nu reuşeşte să facă nimic cu ea. În acest timp preşedintele se ţine cu dinţii de scaunul pe care vrea să-l mai păstreze cinci ani şi între timp – cum spuneam – ţara pe care toţi vor să o conducă, toţi încearcă să o mai jecmănească niţel, se scufundă. Ei par să nu observe asta: sunt în campanie. Iar noi suntem mat, paf şi… pa.
Eu nu vreau respect. Aştept soluţii de la cei care au puterea şi pârghiile să le promoveze şi să le aplice. Cu tot respectul, tare mă tem că aştept degeaba.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QHpVTgX2kRQ]
Dracu m-a pus…
(Dracu m-a pus să-mi fac blog. Şi – bănuiesc – tot Dracu mi-a dat (cât de cât) minte şi opinie personală. Şi să păstrez linia desfăşurării naturale (sau draconiene), tot Dracu mă pune să-mi şi exprim părerile.
Am luat-o peste nas că mi-am permis să spun de ultimu’ Pearl Jam că este mediocru. Nu, cu excepţia unui tip civilizat (ededdeddie) cu care am avut un dialog, majoritatea s-au rezumat la depunctări (pe Metalhead).
Nu mă deranjează când cineva e de altă părere şi nici dacă mă înjură. Ce cred eu că este aiurea, este lipsa de argumente (contra-argumente), incapacitatea de a se exprima, de a susţine o opinie a multora.
Cronica la Rammstein l-a supărat (şi) pe fgrahram. El şi-a dat drumul. Dar tot ce a putut să spună a fost: „nu stiu cine esti dar esti o eroare totala… moartea e pentru toti .” Fuck! Despre ce Dracu – iartă-mă – vorbim??!
Mă întreba Un Soricel „care sunt tiparele mentale şi reflex ale rockerilor”. Păi e cam aceeaşi atitudine şi mentalitate de turmă general valabilă. Adică Iron Maiden cântă pe stadion, Paul Di’Anno într-un club cu 300 de locuri. La Metallica se duc 7000 de oameni, la Faith No More nici 1000. În ’78 a avut Ted Nugent un album, pe „Fear of the Dark”-ul din 1992 al celor din Iron Maiden este o piesă: „Weekend Warriors”. Păi cam aşa e şi rockerul ca microbistul: de sfârşit de săptămână. Stă cu mama şi tata şi când se-nsoară, se lasă de Rock ca de… labă. Cam asta e!
Punk Ain’t Dead! 😀 Tânăr şi neliniştit. Până la moarte! 😆 😆 😆 (Pentru cine plânge chitarele?)
Dracu m-a pus să-mi fac trupă, să cânt şi să nu mă las nici când am rămas fără trupă. Unii spuneau că-i Punk, alţii că-i Metal, niciodată n-am înţeles – de exemplu – de ce trebuie să se bată la concerte dacă vin şi le place şi unora şi altora ce aud?
Dracu m-a pus să nu o las baltă şi să am un nou proiect care sună diferit de alte chestii, nu prea poate fi înghesuit în nicio cutiuţă şi – cum a fost şi la Cybermental – lumea nu prea ştia cum să reacţioneze… 🙂 Apropo Cybermental, mi-au parvenit pozele de la show-ul meu şi… Dracu m-a pus şi le-am pus pe net. Le găsiţi AICI. (Merci Smogg627adso)
![Mr. Pan[k]sament 01.10.2009.](http://brushvox.files.wordpress.com/2009/10/dsc4599.jpg "Mr. Pan[k]sament 01.10.2009.")
Dracu m-a pus să mă uit pe blogurile WordPress şi n-am găsit nimic interesant. 😆 Politică… mestecat şi remestecat rahat. Horoscop şi alte stele şi pretendente la statutul de steluţe-n devenire. Azi mai nimic…
Dracu m-a pus să citesc pe Ziare.com că au făcut britanicii un studio din care reiese că – e drept, indirect – facem sex cu circa 2,8 milioane de oameni. Măcar am înţeles de ce sunt tot timpul aşa de obosit! 😆
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zq5SjPt60DA]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kXm2w3wX8r4]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9EJ4QJKczt8]
Media Violence – The Great Collapse
De gaşca asta americană am dat pur întâmplător pe IsoHunt de unde puteţi descărca tot albumul, este un torent oficial de promovare al Wex Records-ului cu mp3-uri la 128 CBR.
Trupa se află la al 8-lea album (!) şi conform celor spuse se înrudesc cu Ministry, Nine Inch Nails, KMFDM şi pe lângă producţiile personale au apărut pe diverse compilaţii Industrial alături de KMFDM, Bella Morte, Ego Likeness şi Clan of Xymox. Trupa înfiinţată de solistul Patrick D McCormick în anul 2000 în actuala componenţă îi mai are pe: Eric Archer – chitară, John Patrick Berry – bas şi TJ Harmon – vizuale, efecte live, de programare, samplere şi chitare se mai ocupă tot Patrick.
Discografie (albume):
2001 – In Digital Memory
2002 – Art of the State
2003 – The Quiet Game
2004 – The Infinite Sequence
2005 – Falling Into Flight
2006 – Among Ghost Men
2007 – Unhinging The Human Machine
2009 – The Great Collapse
Puteţi asculta muzica lor şi pe pagina MySpace iar pe site-ul oficial găsiţi coperţile, texte şi informaţii în plus despre trupă şi cariera lor.
Muzica lor este dinamică, o construcţie organică între componentele electronice şi chitarele agresive, stilistic se aventurează pe o plajă largă de abordări Industriale, mie mi-au amintit cel mai mult de o altă formaţie americană care ne-a şi vizitat la începutul anilor ’90: Schnitt Acht. Audiţie plăcută!
Rammstein – Liebe ist für alle da. Da! Da! Da!
Toată planeta este-n criză. Ţin minte că Larry Flint (fondatorul revistei Hustler şi nu numai) şi Joe Francis (producător de filme pentru adulţi), de acum un an cereau Congresului American 5 miliarde Dolari pentru salvarea industriei pornografice. Parcă citeam undeva că şi Alina Plugaru, vedetuţa meleagurilor noastre sărace şi mult mai sărăcite, s-a reorientat profesional. Cu atâtea torente şi descărcări ilegale, industria muzicală suferă de mult… Rammstein fac un efort supraomenesc – vezi şi clipul Pussy, ha, ha, ha! – şi încearcă să salveze şi Rock-ul, şi pornografia.
Doamnelor şi Domnilor, la o parte cu timiditatea, jos chiloţii, s-a lansat noul Rammstein! “Porno Is There for Everyone”, pardon, „Love Is There for Everyone”. 🙂 Din titlul original, acel „da” de la final îmi place cel mai mult! „Da, da, da!” Dacă până acum mă încurcam în cutiile Rock Industrial şi Metal Industrial, de azi încolo avem şi Porno Industrial, ha ha ha! 😆
Ca să fie toată lumea fericită, şi nepotul cu furtunu’, şi mătuşica cu casa, ştiţi voi reclama, după scandalosul clip „Pussy” lansat pe situl de Webcam Visit-X , Rammstein scot şi o ediţie limitată la noul material, o cutie ce pe lângă CD include un prea minunat set de vibratoare şi lubrifianţi. 😆
Ştiu, ştiu, toţi rockerii conservatori strigă-n cor „huo!”, eu nu pot să mă abţin să nu zâmbesc măcar şi să nu apreciez umorul din spatele „ambalajul”. Acum ştiu că am să supăr (şi) o duzină de rockeri încruntaţi, dar cu ce ar fi mai penibili Rammstein decât 90% din formaţiile de Black Metal cu un kilogram de vopsea pe meclă şi litrii de ketchup stropiţi pe pereţi? Adică sex fac şi eu – ocazional, de câte ori am ocazia şi de obicei nu cu lumina stinsă – dar nu mi-am turnat niciodată găleata de lavabil în cap şi n-am stropit pereţii cu sos de bulion! 😆 Sau să pomenesc de Manowar cu poantele lor de mare rahat şi costumaţia de piele cu bucii la vedere? Ha, ha, ha! Sau Heil, heil, heil and Ill! 😆 😆 😆
Dar să vorbim de muzică fiindcă dincolo de dildouri, despre muzică este vorba! Noul Rammstein este pe departe cel mai Rock album al teutonilor, în spatele sintetizatorului şi al sampler-urilor, construcţia este foarte tradiţională, muzica are rădăcini clare de Heavy Metal, cu excepţia evidentă a vocii lui Till Lindemann, paralela cea mai la îndemână este Judas Priest, mai exact un Priest undeva la interferenţa dintre „Turbo” şi „Painkiller”. Oi fi eu un bătrân obosit, dar ceva mai Heavy (Metal) ca ce vă povestesc eu acum, nu prea-mi pot imagina. Asta în ansamblu. Pe de altă parte, „Liebe ist für alle da” este cel mai complex şi cel mai colorat, diversificat material Rammstein până-n prezent. N-au ezitat să experimenteze, să „devieze” de la reţetele testate şi sigure, dar cu toate acestea să rămână Rammstein. Multă vreme i-am hulit şi eu pentru „împrumutarea” modelului Laibach, dar admit, Rammstein au metalizat şi germanizat acel prototip şi l-au modelat după chipul şi asemănarea proprie, l-au reaşezat în viziunea personală.
Au trecut patru ani de la „Rosenrot”, au existat tensiuni, frământări şi repetate amânări, dar rezultatul final este un disc modern, dinamic, nu neapărat revoluţionar, dar solid şi de calitate. Ar fi o prostie să ne împiedicăm de vibratoare şi să nu savurăm 46 de minute de Metal dinamic, modern şi de calitate.
Introducerea, „Rammlied”, re-ia riff-ul piesei „Rammstein”, ambalajul este diferit, incisivitatea acelui riff memorabil este integrată într-o construcţie mai amplă, mai grandioasă, risc şi spun: uşor epică. Rammstein au un monumentalism oarecum tipic nemţesc, au abordarea întunecată a lui Wagner, chiar dacă o aplică – tot după un alt tipic german – într-o manieră minimalistă, repetitivă şi-n ritm de marş. Ramm-stein!
„Ich tu dir Weh” (I Hurt You – Te rănesc) continuă cu un riff barosan, clapele colorează şi tensionează simultan, refrenul este mai melodic, mai lipicios, cam lent, dar contrastant şi gras, alternează momentele sumbre cu riff-urile tăioase şi cu pasajele melodice, o fac coerent, cursiv, sunt clişee, dar Rammstein le asamblează convingător.
Am ajuns la „Waidmanns Heil” (Hunter’s Hail/Greeting – Salutul Vânătoresc), aici amintita paralelă Priest este de netăgăduit, un „Turbo” fortificat cu ceva „Painkiller”, riff-urile sunt mai ferme, mai lineare şi cu sunet mai la zi, dar au forţa şi construcţia tradiţională din Heavy Metal, tobele rup, este imposibil să rămâi pasiv la asalt şi la elanul, energia degajată. Probabil una din cele mai bune piese de pe disc.
„Haifisch” (Shark – Rechin) schimbă tonalitatea, intră în zona Synthpop, are aşa o reverberaţie Depeche, sau mai degrabă Paradise Lost din perioada „Host”, dar clapa este clar Depeche, ritmul foarte teuton, chitara vine cu o notă de (Pop/Power) Punk şi cu acorduri la rece, adică fără efect, este ceva diferit, inedit, nu sună rău, dar sună uşor ciudat, pe ultimul album Duman sunt piese de genul acesta, nu de la Rammstein aşteptam asta, dar îmi plac surprizele şi Rammstein şi în ipostaza aceasta inedită, se descurcă exemplar.
“B********” (Bückstabü) începe extrem de Industrial, este totul distorsionat, filtrat, tras prin efecte, murdărit şi zgomotos. Pică la fix puţină hârâială, toba are nerv, bubuie din nou sănătos, chitarele sună gros, nervos, Lindemann trece de la vorbit la grohăială impunătoare şi la refren (aproape) cântă, piesa rupe, este un „anthem” Rock cu toate ingredientele de rigoare.
Parcă Oliver Riedel – basistul – spunea că unica piesă de pe disc care-i displace este „Frühling in Paris” (Springtime in Paris – Primăvară la Paris). Cum mă aşteptam, este balada de serviciu, nu-i rea deloc, un mare atu este faptul că nu este un clişeu tipic, are câteva pasaje chiar nimerite şi umorul, ironia vine cu invocarea Piaf: Je Ne Regrette Rien – aruncată printre rânduri. Sincer, mă temeam de ceva mult mai nasol! 😆
„Wiener Blut” (Viennese Blood – Sânge Vienez) nu este cover Falco! 😆 Heavy Metal-ul tumultuos se amestecă cu experimentalism Electro/Industrial, momentele răvăşite de riff-uri sunt aşezate lângă pasaje contorsionate şi tulburi de electronică şi tensiune. Tensiune este cuvântul caracteristic, este de remarcat cum exprimă cu mijloace diferite aceeaşi stare.
Şi am ajuns la ce ne doare (pe noi bărbaţii) cel mai tare: Pussy!
„Too big, too small,
Size does matter after all.
Zu groß, zu klein,
Er könnte etwas größer sein.
Merzedes-Benz und Autobahn,
Alleine in das Außland fahren,
Reise, Reise, Fahrvergnügen
Ich will nur Spaß, mich nicht verlieben
Just a little bit…
Just a little bitch!
You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick.
So take me now before it’s too late
Life’s too short, so I can’t wait.
Take me now, oh don’t you see,
I can’t get laid in Germany.”
Piesa e un imn clar, are la bază o schemă Heavy Metal, dar au ambalat-o ingenios, comercial şi digerabil, refrenul este memorabil, simplu, direct şi dincolo de cinismul adevărului este… amuzant. Eu rămân la părerea mea: este un pamflet. Pe de o parte fac mişto de pornografia ieftină, pe de altă parte de clişeele la fel de ieftine din Metal – vezi costumaţia de piele ce aminteşte clar de Metal-ul anilor ’80 şi nu de costumele gay sau Sado/Maso. Alăturarea celor două clişee, e genială.
Mie mi-a dat de gândit fraza: „I can’t get laid in Germany.” Cei care-i acuză că „s-au vândut”, nu ştiu ce vorbesc. După 4 ani de aşteptare, Rammstein îşi vindeau discul şi ambalat în hârtie de ziar. Mă repet: infuzia porno pe de o parte este un manifest, acel deget mijlociu arătat clar, pe de altă parte, mult-mult umor. So… Du riechst so gut!
Piesa de titlu, „Liebe ist für alle da” (Love Is There for Everyone – Dragostea-i acolo pentru toată lumea) are acelaşi monumentalism Heavy Metal cu o coloratură Electro/Industrial împinsă undeva-n spate, îngropată sub riff-urile groase, sub dinamismul agresiv, ritmul balansat, incisivitatea debordantă. Combinaţia este organică, vitală, au nervul care multora din copiile Helloween de anii ’80 le lipseşte cu desăvârşire. Să nu dau nume…
„Mehr” (More – Masi mult) este o piesă colorată, foarte interesantă construcţia, fluxul ei, oscilaţiile din zona Electro ambientală spre răbufnirile Metal/Industriale, de la clipele calde – paradoxal aduse de clape şi samplere -, la „răutatea” susţinută de chitare, totul într-o desfăşurare naturală, cursivă. „Mehr” este un experiment extrem de reuşit, are o atmosferă aparte, are acea strălucire magică ce te face să spui: Ja, ja, ja! 😆
Finalul se lasă uşor straniu, „Roter Sand” (Red Sand – Nisip roşu), aproape simţi vântul împrăştiind nisipul, praful se transformă-n nori de sânge şi totul se scurge în fluierăturile unei veri apuse… Drăguţ. 🙂
În viaţă rămâi prost sau devii pragmatic. Pe mine poveştile cu dragoni şi semi-zei nordici nu m-au dat pe spate nici la 16 ani, n-am să mă înghesui nici la Herry Potter, nici la Pokemoni acum. Prefer pragmatismul:
„You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick.”
Dar e loc suficient şi pentru cei care au rămas la plastilină. 😆 😆 😆
Vă recomand: Herzeleid
Site-ul oficial
Şi nu în ultimul rând să cumpăraţi albumul!!!
Poţi cumpăra on-line şi mp3-uri. 🙂 Evoluăm şi noi, ce draq! 😀 Rammstein sunt în turneu cu Combichrist… Pe 21.11. ajung la Viena, pe 25.11 la Praga… 🙂 Datele complete ale turneului le găsiţi AICI.
Cifrele nu „minte”
5.3 bilioane Euro deficit bugetar (fiecare cetăţean român ne-am ales cu 2000 şi ceva Euro datorie)
7% şomaj (plus mai sunt minim 7% care n-au loc de muncă…)
-8% „creştere” economică faţă de +8% anul trecut, adică -16%
şi FMI e pe punctul să închidă robinetul.
Râdeam cu un prieten că rău am ajuns dacă FMI-ul ajunge să forţeze revoluţia în România. 😆 😆 😆
Fiindcă foamea, frigul şi disperarea până la urmă poate-poate scot şi românul (din nou) în stradă.
E de râs, dar ştim că nu…e.
Cred că e prima oară când un meci al naţionalei de fotbal trece nebăgată-n seamă… 😆 Nu că m-ar interesa, cum e ţara aşa şi fotbalul e praf, dar m-a distrat supărarea lu’ Mutu că cică şi-a rupt genunchii pentru naţională şi acum este hulit. Păi, măi băiatule, de rupt picioarele puteam şi eu, da’ din câte bănuiesc eu, profan în ale fotbalului, pe tine te-au selecţionat să dai goluri şi golurile n-au prea venit…Marcatu’ la „folcloriste” – tot din câte ştiu eu – nu se pune la scor. 😆
Cum mă aşteptam, multă lume jubilează, Johannis înainte să fi deschis gura, este „salvatorul” şi tot ce ne-a rămas de făcut este să-l nominalizăm la Nobel pentru pace. 😆 Că până la scaunul de premier mai e cale lungă…
Citeam la Roxana Iordache că „Băsescu nu are loc de întors”. Păi nu v-am spus de ieri (la prânz) că are? Şi a avut. L-a scos din joben pe Croitoru şi a obţinut exact ce şi-a propus: câştigă timp şi până una-alta, in extremis, tot Boc o să gestioneze alegerile.
Eu nu mă dau anal-ist politic, n-am surse şi nici informaţii din „surse”, dar era la mintea cocoşului că hei-rup-ul liberalo-pesedist n-are nicio finalitate.
Am mai spus: nici liberalii, nici pesedişti NU vor să-şi asume guvernarea. Ce se petrece acum este extrem de simplu şi evident: unul ţine scaunul cu două mâini să nu-l piardă şi alţi 2-3 trag de acelaşi scaun să pună mâna (curul) pe el.
Să nu ne amăgim aiurea-n tramvai că nu suntem votanţii turmentaţi: nici Antonescu, nici Geoană nu s-au gândit nici un minut la criză, la economie şi la soluţii şi proiecte de perspectivă şi tot bâlciul acesta extrem de incitant – admit – se rezumă în continuare strict la lupta pentru preşedinţie. Punct.
Îi dau perfectă dreptate Roxanei: „Restul e şmecherie ieftină. Care nu mai ţine.” Ea se referea strict la Băsescu, dar schema este aplicabilă întregii clasei politice.
Cred că Băsescu în câteva zile a reuşit ce n-au izbutit mogulii şi toţi opozanţii lui în ultimii ani. Da’ cu ce este mai bun un Geoană sau un Antonescu? Pe bune!
Şi revin la o durere mai veche de-a mea: teza răului mai mic este una profund falsă. Răul este rău şi… din nou: punct. Despicatul firului în patru este o „fiţă” politicianistă menită să aducă boul la urnă.
Punct.
Cum eu am ce am cu mu…rele în ultimele zile, aşa pe blogul Mose & Mordechai e o altă întrebare existenţială: „Acum nu mai simţiţi broscoiul în gât. Cum era mai bine? Cu broscoi în gât sau cu pula în cur?”
Şi vorba lu’ dtsb: „Cu pula broscoiului în cur.” 😆
O ieşire din impas m-a străfulgerat pe blogul lui Florin M. : „Criza care a cuprins toate domeniile vieţii este o criză a omului care trăieşte sub domnia inteligenţei şi a raţiunii.” Eu sunt cam prost şi adesea iraţional. De ce pula – pardon! pruna (că tot sunt în plin sezon de fructe… 😆 ) – mea m-a lovit şi pe mine criza??!
Să mai dăm nişte bani pe 2-3 biserici şi… dumnezeu cu mila! 😆 Băi, toţi ne luaţi de proşti? Şi biserica şi politicienii?!
Tismăneanu îl (cam) pupă-n cur pe Băsescu. Dezgustător. Niciodată n-am înţeles cum de unii intelectuali s-au coborât din sus-ul unde s-au urcat singuri pentru tot felu’ de interese şi avantaje să-l apere pe Băsescu. Mai amuzant e când unu’ din America ne spune că suntem nişte cretini, că a citit el în Wall Street Journal sau a auzit nu ştiu unde că „guvernul Boc nu a fost un eşec, ci dimpotrivă.” Nene, ne laşi? Mai bâlbâi şi eu două-trei vorbe-n engleză şi mai citesc presa internaţională, mai dau din telecomandă şi pe Euro News, BBC sau CNN. Nu mă uit toată ziua la Playboy Chanel. 😀 Toată lumea ne priveşte suspicios pentru iresponsabilitatea cu care tratăm situaţia. Nu, nu eu sau vecina de la trei ci clasa politică.
Cred că suntem toţi cu muia dacă mai punem botul la bâlciul politic şi nici acum, cu mult după miezul nopţii – că al 12-lea ceas a trecut de mult – nu realizăm că suntem luaţi drept fraieri şi ne lăsăm tărăgănaţi în rahaturile politice şi nu conştientizăm că în două-trei luni ne scoate frigul, foamea şi disperarea-n stradă…
Da’ poftiţi, doamnelor şi domnilor, sezonul de mure e în toi, gura mare!
(Nu vă îngrămădiţi să ajungă la tot poporul. )
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]
Mură-n gură
Legat de subiectul de ieri, muia, vorbeam cu un prieten pe Mess că „muie” e probabil una din puţinele înjurături neaoş româneşti. Şi este una din aia care răneşte.
Zicea amicul meu că două traseiste de pe centură dacă prestează împreună un sex oral la un şofer de tir într-o parcare şi la final se ceartă pe cum să împartă banii şi una o face pe cealaltă „muistă”, aia chiar se supără! 😆
Acum mă gândeam de unde o fi expresia „mură-n gură”? De ce mure şi nu alt fruct? Mure, mure…o fi tot de la… muie?
