Univers Zero – Clivages (2010)

Social Buttons by Linksku

Univers Zero – Site Oficial
Univers Zero – MySpace

Pe belgienii din Univers Zéro – spre ruşinea mea – până acum o săptămână i-am ratat deşii cu o întrerupere între 1987 şi 1999 ei activează începând din 1974.
Trupa înfiinţată de bateristul Daniel Denis a debutat cu albumul „1313” în 1977 urmat de unul din discurile considerate printre cele mai întunecate create vreodată, „Heresie” din 1979. Un an mai târziu este lansat „Ceux du Dehors”, material mai luminos şi pe aceeaşi linie, grupul iniţial aproape în totalitate acustic devine tot mai electric şi sunt scoase încă trei materiale: „Crawling Wind” (1983),  „Uzed” (1984) şi „Heatwave” (1986).
M-am ferit să spun ce cântă belgienii. Este muzică de cameră modernă cu infuzii Jazz, Rock şi Dark, „dark” (întunecat) fiind şi oarecum cuvântul cheie. Printre influenţe primordiale pomenesc de Bartók şi Stravinsky, dar şi mai puţin celebrul compozitor belgian Albert Huybrechts.
La sfârşitul anilor ’70 se raliază mişcării Rock in Opposition (RIO) iniţiată de trupa britanică Henry Cow, alături de formaţiile Stormy Six (Italia), Samla Mammas Manna (Suedia) şi Etron Fou Leloublan (Franţa), mişcare avangardist-progresivă ce îşi propunea contracararea expansiunii muzicii comerciale şi al Punk-ului.
După 1987 Daniel Denis lucrează pe cont propriu, scoate două albume solo şi-n final se alătură formaţiei franceze Art Zoyd în timp ce foştii săi colegi în mare parte se grupează sub numele de Present.
Univers Zéro revin în 1999 cu albumul „The Hard Quest”, urmat de „Rhythmix” (2002), „Implosion” (2004) şi „Relaps” (2009), dar şi un material live scos în 2006.
Anul acesta au lansat noul album „Clivages” şi Read more Univers Zero – Clivages (2010)

Rolo Tomassi – Cosmology (2010)

Social Buttons by Linksku

De Rolo Tomassi a pomenit cu ceva vreme-n urmă UnȘoricel, nu știam de ei cum nici numele nu-mi suna cunoscut din romanul lui James Ellroy, respectiv filmul regizat în 1997 de Curtis Hanson: „L.A. Confidential”.
Rolo Tomassi (site oficial) abordează un menaj incisiv și colorat de Mathcore, Punk, Rock Experimental și Jazz, sună și poate chiar este sofisticat, au o abordare oarecum americană, deși sunt din Sheffield, Anglia. Dacă e să-i asemăn cu alte găști aș pomenii în primul rând de Tomahawk/Mr. Bungle – trupele patronate de Mike Patton și de The Dillinger Escape Plan, cu aceștia din urmă de altfel trupa aflându-se la ora actuală într-un turneu de promovare prin Europa, conform paginii lor de pe MySpace.
Mie îmi plac ciudățeniile, evident că Rolo Tomassi și albumul lor de debut „Hysterics” lansat în 2008 m-au cucerit.

Trupa Read more Rolo Tomassi – Cosmology (2010)

Pain Of Salvation – Road Salt One (2010)

Social Buttons by Linksku

Mă gândeam ascultând noul Pain Of Salvation că nu ştiu ce mănâncă, ce beau suedezii ăştia, dar parcă nu ştiu nici o trupă proastă de-a lor. Că vorbim de Pop – Abba -, de Pop-Rock – Roxette -, de Metal-ul marca Gothenburg – At the Gates, In Flames, Dark Tranquility, etc -, de aşa numitul Rap Metal – al căror regi incontestabili sunt Clawfinger – sau de Rock, Metal Progresiv cum sunt aceşti Pain Of Salvation, sunt toate trupe una şi una.
Şi uite aşa mi-am amintit şi de standardul de suedeze blonde… să-mi mai luminez niţel ziua. 😀

Băieţii s-au cuminţit de la anteriorul – şi genialul – „Scarsick” (2007). „Linoleum” ce prefaţa albumul Read more Pain Of Salvation – Road Salt One (2010)

Motorpsycho – Heavy Metal Fruit (2010)

Social Buttons by Linksku

Cu 14 albume la active, un sunet unic şi o abordare complexă, greu de catalogat, norvegienii din Motorpsycho fac parte din categoria trupelor cult din underground, se adresează unui public mai exclusivist, adică… pour les connaisseurs.

Jørgen Munkeby din Shining i-a numit pe compatrioţii săi ca principală influenţă de la cotirea din zona Jazz spre Rock şi Metal şi oarecare paralele între cele două experimente muzicale există. Motorpsycho amestecă la fel de la Jazz la Rock tot ce le vine la mână, însă sunt aşezaţi într-o zonă mai relaxată, mai impregnată de spiritul (şi sound-ul) Pshidelic al anilor ’70.
Lucrurile Read more Motorpsycho – Heavy Metal Fruit (2010)

Archive – Controlling Crowds (2009)

Social Buttons by Linksku

M-am tot foit (coit 😀 ), am ascultat mai pe sărite, mai pe îndelete tot felul de discuri scoase anul acesta și oi fi eu de vină, să dau vina pe primăvară, pe băieții care sparg cu pickhammerele asfaltul din spatele blocului sau pur și simplu să o las așa, dar nimic nu mi-a plăcut. S-a umplut raftul (sertarul) cu discuri de duzină, produse de doi bani, majoritatea nici descărcate (ilegal și „moca”) nu-și fac banii…Așa că am săpat în… arhivă. 🙂

Pe Archive Read more Archive – Controlling Crowds (2009)

Orphaned Land -The Never Ending Way Of ORwarriOR (2010)

Social Buttons by Linksku

De gaşca asta am auzit pentru prima oară duminică seara pe blogul lui Garm şi piesa „Sapari” m-a făcut mai mult decât curios să sap după ei şi acest ultim produs lansat pe 25 februarie.

Read more Orphaned Land -The Never Ending Way Of ORwarriOR (2010)

Muse – The Resistance

Social Buttons by Linksku

Mi-au plăcut mereu formulele de trio. Motorhead, Rush, au dovedit că se poate face muzică şi simplă şi complexă în trei.
Înfiinţaţi în Anglia, Teignmouth, Devon în 1994, MUSE au fost nominalizaţi până-n prezent la 60 de premii muzicale şi au câştigat 24. Revista Kerrang! i-a desemnat în 2001 ca cea mai bună trupă britanică şi cea mai bună formaţie live, capitol la care au câştigat şi în 2006, albumul „Absolution” a fost votat ca cel mai bun disc al anului în 2003, în 2005 şi 2007 au câştigat premiul BRIT Awards tot pentru performanţele live, în 2008 au câştigat premiul Meteor Music al Irlandei pentru cea mai bună performanţă live internaţională, în 2004 şi 2007 au câştigat 5 premii MTV, au 6 premii New Musical Express şi 5 Q Awards-uri.
Sunt renumiţi pentru concertele lor, au câştigat aprecierea publicului şi al specialiştilor pentru spectacolele lor. Au cântat pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti în octombrie 2007.
De menţionat, apreciat – şi nefiresc în show businessul modern – este faptul că formaţia cântă în aceeaşi formulă neschimbată de la înfiinţare: Matthew Bellamy voce, pian chitară şi pian, Christopher Wolstenholme bas şi voce şi bateristul Dominic Howard.

După U2, Depeche Mode, Manic Street Preachers şi Placebo, noul material discografic al celor de la Muse este unul din cele mai aşteptate produse muzicale din Marea Britanie.
Al 5-lea album după „Showbiz” 1999, „Origin of Symmetry” 2001, „Absolution” 2003 şi „Black Holes and Revelations” 2006 va fi lansat oficial pe 14 septembrie şi se numeşte „The Resistance”.

Theresistance

Zvonurile despre noul disc au apărut încă de la începutul lui 2007. Atunci se vorbea despre un material mai „electronic”. Apoi s-a vorbit despre un experiment Space Rock, un solo de peste 15 minute şi despre eventualitatea de a lansa noul album doar în formă de single-uri consecutive ca reacţia – şi rejecţie – la formatele convenţionale. S-a vorbit şi despre o simfonie Rock de peste 50 de minute… dar şi despre eventualitatea ca materialul să fie pus pe internet pentru descărcare gratuită ca în cazul albumului „In Rainbows” al celor de la Radiohead.
Titlul materialului a fost dezvăluit pe 22 mai pe pagina Twitter al formaţiei. 🙂 Primul titlu de piesă – „United States of Eurasia” (remember cartea lui George Orwell scrisă-n 1948 „1984”?) – a apărut pe situl oficial al formaţiei, piesă pe care o găsiţi pe pagina MySpace al trupei.
Materialul a fost imprimat în studioul Bellini din Italia în 2008-2009 sub îndrumarea producătorului şi inginerului de sunet Mark ‘Spike’ Stent, cel care a lucrat alături de artişti ca The KLF, Björk, Keane, Depeche Mode, Erasure, Hard-Fi, Massive Attack, Janet Jackson, Madonna, Marilyn Manson, Pet Shop Boys, Dave Matthews, No Doubt/Gwen Stefani, CSS, Beth Orton, Oasis, Spice Girls, Take That, Linkin Park, Craig David, S Club 7, Wheatus, U2, Britney Spears, Goldfrapp, Maroon 5 şi mulţi alţii.

Discul conţine 11 piese:

“Uprising” – 5:04
“Resistance” – 5:46
“Undisclosed Desires” – 3:55
“United States of Eurasia (+Collateral Damage)” – 5:47
“Guiding Light” – 4:13
“Unnatural Selection” – 6:54
“MK Ultra” – 4:06
“I Belong to You (+Mon Cœur S’ouvre à ta Voix)” – 5:38
“Exogenesis: Symphony Part 1 (Overture)” – 4:18
“Exogenesis: Symphony Part 2 (Cross Pollination)” – 3:56
“Exogenesis: Symphony Part 3 (Redemption)” – 4:36

Formaţia a confirmat că varianta iTunes al albumului va fi lansat în noul format anunţat de Apple şi o să conţină poze, textele, partiturile, animaţii şi un clip al making of-ului.

Muse au fost catalogaţi ca „Rock Alternativ”, o etichetă comodă care poate să însemne aproape orice.
Am ascultat şi re-ascultat materialul albumului „The Resistance” şi nu ştiu ce să spun. Definitiv este un disc foarte interesant, dar încă o dată se confirmă că sunt artişti şi albume despre care nu poţi sau nu este bine să scrii imediat sau foarte repede. Ca o idee de ansamblu: pe disc se amestecă într-un mod aproape bizar elemente moderne, electronice, din zona Chill-Out şi Trance cu elemente chiar mai dansante şi tonalităţi foarte tradiţionale, vădit clasice din Rock, Space Rock şi Rock Progresiv. Ştiu că sună ireal, dar imaginaţi-vă de exemplu o colaborare A-HA şi Queen… N-am amintit întâmplător nici de unii, nici de alţii, dar mai ales numele celor de la Queen mi-a sărit în faţă la multe din pasajele de pe album.

„Uprising” începe cu un bas mârâit şi o temă dansantă, toba chiar de sună perfect natural, produce un ritm monoton şi mecanic, clapele în manieră minimalistă colorează în stil modern fundalul şi intervenţia chitarei nu transformă piesa într-un imn Rock (probabil aşteptat) ci doar dă o notă mai sumbră melodiei. La prima vedere (ascultare) pare o înşiruire de clişee tradiţionale de muzică de discotecă, sunt eu tâmpit, dar mi-am amintit chiar şi de Madonna, dar vocea lui Matthew Bellamy şi textul întunecat (The paranoia is in bloom, the PR, The transmissions will resume, They’ll try to push drugs, Keep us all dumbed down and hope that, We will never see the truth around, (So come on!)”) din strofe în contrast cu urcarea din refren ce aduce puţină lumină şi un prim strigăt de revoltă, transformă piesă şi o potenţează într-un posibil succes.

„They will not force us
They will stop degrading us
They will not control us
We will be victorious…”

„Resistance” începe mai misterios, prim-planul îl au tot clapele, chiar dacă vin de undeva din spate şi se balansează ca nişte umbre, apoi cu o turnură bruscă, dar naturală, piesa se deschide cu un refren puternic.
Alternanţa atmosferelor conferă o dinamică sănătoasă, refrenul Rock în contrast cu minimalismul Electro afişat pe strofe este fascinant, are magnetism şi crescendoul în forţă tăiat brusc cu încă un pasaj sumbru şi misterios zugrăvit din sunete închide rotund compoziţia. Poate că nu toate elementele prind din prima, dar cer şi merită atenţie şi te cuceresc treptat şi pe nesimţite.

“(It could be wrong, could be wrong)
But it should’ve been right
(It could be wrong, could be wrong)
Let our hearts ignite
(It could be wrong, could be wrong)
Are we digging a hole?
(It could be wrong, could be wrong)
This is outta control
(It could be wrong, could be wrong)
It could never last
(It could be wrong, could be wrong)
Must erase it fast
(It could be wrong, could be wrong)
But it could’ve been right
(It could be wrong, could be)

Love is our resistance!”

Într-un fel sau altul toţi rezistăm. Dragostea are multe feţe…

„Undisclosed Desires” are la bază tot un ritm dansat, construcţia aminteşte uşor de New Wave-ul anilor ’80.

„I want to reconcile the violence in your heart
I want to recognize your beauty’s not just a mask
I want to exorcise the demons from your past
I want to satisfy the undisclosed desires in your heart”

Piesa balansează uşor, te ia ca un val, minimalismul exprimă uneori mult mai mult ca o tonă de samplere şi sintetizatoare la un loc. Umbrele se preling în jur, poţi dansa sau poţi să închizi ochii şi să înfrunţi demonii…

„United States of Eurasia (+ Collateral Damage)”

„Hmmmm …

You and me are the same
we don’t know or care whose to blame
But we know that whoever holds the reins
Nothing will change our cause has gone insane”

Sentimentul este comun, chiar dacă nu toţi dăm glas adevărului, ne simţim stingheri în faţa realităţii crude… sau goale. Nu contează nici cine este vinovat şi nici de ce sau cu ce… cum nici normalitatea şi nebunia n-au nicio relevanţă într-o lume normal de nebună. Ne lăsăm conduşi de convenţional…

„And must we do as we’re told?”

Paralela Queen este elocventă.

„Guiding Light” porneşte cu tobe bombastice, instrumentele intră pe rând, clapele, apoi basul, toată construcţia vine să susţină vocea puternică, parcă mai deschisă şi mai luminoasă aici. Reţeta este aceeaşi: o temă cu iz de anii ’80 într-o manta ceva mai stranie, sunete vechi şi moderne împletite extrem de armonios te călăuzesc într-o lume uşor rece şi nepăsătoare unde toţi ne trezim uneori foarte singuri în liniştea (şi golul) rece din interior unde nu ne mai putem ascunde de noi înşine…

„Impure hearts stumble
In my hands they crumble
And fragile and stripped to the core
I can’t hurt you anymore

Loved by numbers
You’re losing life’s wonder
Touch like strangers detached
I can’t feel you anymore…”

Mereu căutăm lumina călăuzitoare în exterior… în cel (cea) din faţa noastră sau cel (cea) din visele noastre..

„Unnatural Selection” începe cu o orgă de biserică şi se transformă în una din cele mai Rock, cele mai dinamice (agresive) piese de pe album. Muzical rămâne aceeaşi reţetă de combinaţie de vechi şi nou, celor de la Muse le-a ieşit impecabil acest amestec bizar şi uneori exploziv. Cu cele peste 6 minute, „Unnatural Selection” este cea mai lungi piesă de pe disc, conţine şi un solo ce îşi are rădăcinile în tradiţionalul Space Rock, dar temele se succed cu repeziciune şi în contextul unui material relativ lent şi aerisit, acest „moment” mai accelerat pică la fix. Adevărul? Vorbim despre el, susţinem că-l dorim, dar… nu sunt chiar aşa convins că ne şi dorim realmente… I want the truth…

They’ll laugh as they watch us fall
The lucky don’t care at all
No chance for fate, it’s unnatural selection
I want the truth…

Dedication to a new age
This is the end of destruction and rampage
Another chance to raise and never plead again…”

„MK Ultra” amestecă abordarea mai agresivă din piesa anterioară cu electronica dinamică, părţile alerte cu pasajele tensionate şi ceva mai lente. Un univers captiv într-o lacrimă – spune Matthew Bellamy…

„How much deception can you take?
How many lies will you create?
How much longer until you break?
You mind’s about to fall”

Este o piesă din zona Rock-ului Progresiv, o altă pată de culoare pe disc, atmosfera este încărcată ca de altfel pe tot materialul, nuanţele uşor schizofrenice se accentuează. O luăm agale. Razna. Sau aşa este…normal?

„I Belong to You (+Mon Cœur S’ouvre à ta Voix)” are parfum de Paris şi o notă Retro, mai că mi-am amintit de Morrison şi de The Doors… şi de multe alte treburi şi… substanţe. Pianul şi vocea iar mi l-au amintit pe Freddy şi Queen-ul… Un moment calm, dar la fel de straniu…

„I can’t find the words to say When I’m confused
I travel half the world to say “You are my muse”…”

Urmează mini-simfonia (Rock) în trei acte: „Exogenesis – Symphony”. Poate cel mai „ciudat” moment al discului, probabil cel mai vădit anti-comercial.
Dacă muzica s-ar putea descrie în cuvinte, aş spune că este stranie şi misterioasă această lucrare… Vioara şi chitara se tatonează, covorul de clape vine ca un val liniştit, dar ascunde tensiune, tema rămâne una minimalistă, nu are grandoare, dar conţine emoţie şi gravitează ca tristeţea ascunsă-n suflet…

MUSE nu s-au dezminţit şi în mod cert nu-şi dezamăgesc fanii. „The Resistance” este un material concept, un disc umbros de secol XXI, cu ingredientele de rigoare şi cu nostalgia unor vremuri apuse despre care ne place să ne amintim că ar fi fost mai… calme.

Canalul oficial MUSE de pe YouTube