Sunt trupe pentru care succesul vine greu, vine târziu. Privind lucrurile dintr-o altă perspectivă, altor trupe nu le vine niciodată, deci târziu e mai bine ca niciodată.
Converge sunt din Salem, Massachusetts şi activează încă din 1990 însă şi-au făcut drum spre un public mai larg destul de greu. Miezul formaţiei este alcătuit din duo-ul Jacob Bannon (voce, texte, vizualuri)  şi Kurt Ballou (chitară, voce, bas, clape, theremin).
Trupa abordează un amestec incisiv de Hardcore/Post Punk cu Metal extrem, Groove Metal şi aşa zisul Matchcore (vezi Shellac, Dillinger Escape Plan). O notă caracteristică sunt structurile ritmice atipice, sincopele, ritmurile polifonice, tobele fiind mai mult decât simplu instrument ritmic, ele situându-se de multe ori în centrul compoziţiilor.
Muzica celor de la Converge este destul de complexă, nu foarte uşor de urmărit, să spunem neprietenoasă pentru un ascultător comod. Elementele extreme o fac şi ele oarecum exclusivistă. Nu vreau să compar trupa cu altele, dar strict ca idee, se înrudesc oarecum cu texanii de la Pantera, dar sunt mult mai complecşi şi mai extremi. Ei spun… ezoterici. 🙂

După 3 albume – „Halo in a Haystack” (1994) „Petitioning the Empty Sky” (1996) şi „When Forever Comes Crashing” (1998), multe concerte extrem de intense, trupa are deja o notorietate în rândul publicului în ciuda faptului că muzica lor este destul de exclusivistă şi n-au beneficiat de nici un suport din partea mediei.
În 1995 chitaristul Aaron Dalbec şi bateristul Damon Bellorado înfiinţează şi un proiect paralel, iniţial sub titulatura Gateway, ulterior rebotezat Bane. Bannon îşi defineşte la aceea vreme trupa ca fiind „copii Hardcore cu riff-uri rămase de la Slayer”.

2001 aduce punctul de turnură în cariera trupei ca urmare al albumului „Jane Doe”, un disc la fel de incisiv, dar cu note mai experimentale, lucrurile se aşează mai organic şi materialul primeşte distincţia de Albumul Anului din partea revistei Terrorizer Magazine. Cum se exprimă acelaşi Bannon: albumul marchează momentul în care trupa evoluează de la un Thrash zgomotos cu abordare Hardcore la un Hardcore impregnat cu Thrash zgomotos.
Chitaristul Aaron Dalbec şi bateristul Damon Bellorado părăsesc formaţia să se dedice exclusiv proiectului Bane.

Urmează încă două albume incisive: „You Fail Me” (2004) şi „No Heroes” (2006) iar în locul celor plecaţi sosesc în trupă: Nate Newton bas, chitară, voce şi Ben Koller tobe şi percuţii.
Ambele discuri păstrează aceeaşi linie şi abordare foarte Heavy şi tot odată foarte complexă,  un melanj extrem de reuşit între brutalitate şi tehnicitate.

2009 aduce un nou material, acest „Axe to Fall” care pentru prima oară în cariera formaţiei debutează pe locul 74 în topul Billboard 200 şi se situează pe locuri fruntaşe în majoritatea publicaţiilor de specialitate.
Pentru mine a fost o surpriză extrem de plăcută acest „Axe to Fall” şi mai că aş risca să spun că pe felia de Metal acest material este discul anului. Dacă vă este dor de Pantera (cui nu-i este?) – momentele cele mai brutale din era „The Great Southern Trendkill”, dacă vă plac riff-urile zgomotoase, vocea brutală, dar nu vă sperie nici ritmurile complexe, uneori mai caracteristică Jazz-ului şi instrumentaţia, abordarea tehnică, Converge o să vă rupă cu siguranţă timpanele şi se va înşuruba-n sufletul vostru. Pe mine m-au spart. 🙂 Recunosc, de mult n-am mai ascultat un disc cu Metal brutal cu atâta plăcere…cam de la “Far Beyond Driven”. Dar Converge nu sunt o copie Pantera şi mai de grabă se află undeva între Pantera şi Between the Buried and Me (o altă formaţie cu un disc remarcabil pe anul acesta!).
Albumul a fost lansat oficial pe 20 octombrie, dar pe 4 octombrie prin intermediul site-ului MetalSucks.net. materialul a ajuns pe internet şi asta a condus şi la un proces care încă se află-n derulare.
Discul are o durată de 42 de minute şi aliniază 13 piese intense şi un şir lung de invitaţi: Sean Martin (ex-Hatebreed, Cage), Steve Von Till (Neurosis), Ulf Cederlund (Disfear, ex-Entombed), George Hirsch (Blacklisted), etc.
Mi-a plăcut tot albumul fără rezerve, este complex, brutal şi curge fără cusur, este un disc ce reflectă experienţa acumulată şi maturitatea unei trupe despre care am convingerea că o să auzim mult mai mult de acum înainte.