Eva

În Ebraica veche “mesia” şi “şarpe” erau acelaşi cuvânt. Gândiţi-vă. Este posibil ca Eva (“cea vie”) să-l fi scos în fapt pe Adam (“praf”) din întuneric oferindu-i fructul interzis din Copacul Cunoaşterii la îndemnul Salvatorului? Ipoteză periculoasă. Ne răstoarnă toate conceptele şi… prejudecăţile. Nu ştiu dacă lucrurile stau aşa ori ba, ştiu însă că nu pot să fiu atât de tâmpit să exclud oricare posibilitate înainte de a mă pronunţa. Mă tot întreb de ce secole la rând biserica a insistat pe ideea “crede şi nu cerceta”. Ce ne ascund în fapt? Şi de ce? Noul Testament în versiunea sa unanim acceptată este o colecţie de texte selectate şi cenzurate. Clericii au decis ce trebuie şi ce nu trebuie să cunoaştem. Biserica ani de zile a susţinut că Pământul este în centrul universului (şi singura planetă), a afirmat cu vehemenţă că Pământul este plat… Read more Eva

Între bine şi rău

Pentru a determina poziţia unui obiect în spaţiu este nevoie de două puncte de referinţă. În cazul omului aceste două puncte sunt binele şi răul. Suntem educaţi să alegem între bine şi rău, suntem învăţaţi să alegem binele. Dar ce ne facem dacă descoperim că nu există bine şi rău, cele două “lucruri” în fapt sunt unul singur? S-ar creea un dezechilibru? Am fi oare pierduţi?
Între bine şi rău – sau ceea ce presupunem că ar fi binele şi răul – suntem doar noi, singuri, goi, aşa cum nu ne vede nimeni, ba nici noi nu vrem să ne vedem. Avem nevoie de bine şi de rău ca să identificăm în vre-un fel sau este doar sofism şmecher?
Fiecare fiinţă este singulară şi absolut unică. Conceptul de “bine şi rău” ne grupează, ne poziţionează în turmă. Suntem învăţaţi să fim buni şi să fim mai buni. Mai buni decât copilu’ vecinului, mai buni decât colegul de bancă, mai buni decât colegul de muncă. În fapt tot ce suntem învăţaţi şterge şi estompează din tot ceea ce suntem. Read more Între bine şi rău

Viaţa secretă a păpuşilor gonflabile

Au păpuşile gonflabile o viaţă secretă? Este întrebarea asemănătoare cu cea legată de frigider: ce se întâmplă înăuntru după ce închizi uşa, se stinge beculeţul, oare cum se împacă cutia cu margarină cu iaurtul sau roşiile, cine este şeful?
Pe site-ul Ego.Alter-Ego am dat de povestea păpuşilor gonflabile. 🙂 Ce fac “fetele” când le lăsăm singure ascunse-n cutie, închise-n dulap, eventual îngrămădite sub pat? Bine, băiat de modă veche – şi cult 😀 – mi-am amintit inevitabil de Blade Runner şi faţa lu’ Rutger Hauer, dar mai ales de Daryl Hannah (în ’82 avea 22 de anişori) – dar cei mai “proaspeţi” poate o ştiu din “Kill Bill” – aka. Pris, în film fiind, cum se spune: “basic pleasure model”. Read more Viaţa secretă a păpuşilor gonflabile

(No) Reason

[bandcamp track=813586418  bgcol=FFFFFF linkcol=f20719 size=grande]

Motiv, scuză sau justificare? Mai contează?!
Şi sâmbăta, pe 8 ianuarie am avut şi primul jam pe anul acesta cu gaşca Oedip Piaf. Ne-am „jucat”, ne-am distrat, ne-am încins şi ne-am răcorit, fiecare cum am putut.
La prima strigare am făcut „piesa” (No) Reason, improvizaţie ca de obicei la care am sudat şi transpirat cu Grigore, Şerban şi Călin, un cvartet de forţă. 😀
Cum se întâmplă adesea, multe faze bune s-au consumat în timpul repetiţiei, dar lipsesc de pe imprimare.
Fiindcă la faţa locului în 3 secunde îmi este imposibil să scriu un track de tobe, am folosit o singură măsură de tobe pusă ad-hoc, acasă însă am stat două zile şi am rescris tobele măsură cu măsură din mânuţe (taste 😀 ) cuminţel.
Dacă în mixajul făcut pe „fast forward” şi-n spiritul momentului contrabasul lui Călin a fost scos din schemă, acasă reaşezând puţin instrumentele am considerat de cuviinţă să-i fac loc şi efortului depus de Călin – între două fumuri şi/sau pahare de Jack. 😀 Şi alte “chestii” le-am eliminat din mix, sorry guys! (Unele mi-au aparţinut, asta, să nu credeţi că am ceva cu cineva! 😀 )
„(No) Reson” în versiunea mea nu este „No Reason” în versiunea lui Grigore, dar – zic „io” – merită ascultate ambele Read more (No) Reason

Şi s-a dus încă un an

…şi aş vrea să sar peste moment, aş vrea să cred că o să fie bine sau măcar să storc din mine prostia tradiţională „să sperăm”, aş vrea să pot spune şi eu cu cinism şi nonşalanţă că „în trimestrul doi vom depăşii criza şi o să avem creştere economică”, dar toate acestea sunt bazaconii, bule de şampanie în nas cu damf de praz.
Nici noi, nici ţările vecine, nici Europa şi nimeni de pe planetă nu iese din colapsul de sistem în care suntem prinşi. Micile excepţii, sunt din nefericire anomalii şi cea mai mare anomalie este China care produce pseudo creştere economică câştigând un Dollar cu un deficit de doi-trei şi când această „bulă” o să crape – poate pe 21 decembrie 2012, cine ştie? 🙂 – cei doi balauri – sau fantome – cel al Capitalismului şi cel al Socialismului se vor sfâşia finalmente reciproc.
Ne mai păcăleam cu emigratul, dar unde să emigrăm?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OauoL-z3K5E]

A fost anul în care Read more Şi s-a dus încă un an

pistoletto!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=g3IeJc1OZTs]

Răul poate fi derulat înapoi? Ar fi bine – ce ironie! 😀 -, dar nu prea cred.

(Car Bombs for) Carlos Read more pistoletto!

action noise punk jazz

Şi sâmbăta am avut şi ultima ciocnire pe anul acesta cu băieţii din Oedip Piaf, Grigore şi Şerban, am masacrat (sau mascarat? 😀 ) împreună, de comun acod şi nesiliţi de nimeni o idee de-a mea “(Car Bombs for) Carlos” piesă ce va face parte din albumul pe care sper să-l termin luna aceasta, “Faking the Tree”. Doar e Crăciunul, ce dracu!

E secret, dar vă şoptesc, acţiunea de sâmbătă a fost şi filmată, s-ar putea să avem şi un video-clip pentru piesa-n cauză, dar de data aceasta asta nu mai depinde de mine. Poate am să montez şi eu ceva, dar încă nici de mixat imprimarea audio nu m-am apucat deocamdată. E… varză! 😆 Până atunci puteţi însă asculta versiunea “rough” pe site-ul Oedip Piaf – “(Bomb Car for) Carlos”. 😀 Multe n-ar fi de spus, Read more action noise punk jazz