dansul ne duce mereu cu un pas înainte, un pas mai aproape. mai aproape de… ieşire.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=vGNKxe15Tr0]
underground
Melechesh – The Epigenesis (2010)
Înfiinţaţi la mijlocul anilor ’90 la Jerusalem, Melechesh şi-au lansat pe 1 octombrie al cincilea album. Numele este o combinaţie din două cuvinte: melech – rege şi esh – foc şi îţi definesc muzica ca fiind Metal Mesopotamian. Abordează un Metal cu rădăcini Black, dar sonorităţi Thrash – de multe ori amintesc de germanii din Kreator în perioada 1985-1986, albumele „Endless Pain” şi „Pleasure to Kill” – şi la asta adaugă elemente oriental-folclorice ce conferă o aromă aparte trupei, dar şi pasaje lente sau acustice. Un coctail exotic, dar îmbietor şi cu siguranţă un loz câştigător. Melechesh au reuşit să scoată la suprafaţă ceva inedit, proaspăt, sună foarte-foarte bine ceea ce fac. După maNga, Orphaned Land şi Absolace, Melechesh cu siguranţă sunt o trupă din Orient de care o să mai auzim. Şi este reconfortant că fiecare din aceste formaţii „sapă” în altă direcţie, îmbină elementele orientale cu alte sonorităţi, dar fiecare din ei o face într-un mod extrem de profesional şi Read more Melechesh – The Epigenesis (2010)
lecţia de Hardcore pentru începători
[bandcamp track=4243447730 bgcol=b55917 linkcol=083d68 size=grande]
Hardcore-ul nu este operaţie pe creier, mare lucru nu-ţi trebuie, doar să ai… coaie. Şi până la urmă asta-i problema: nu poţi să înveţi asta, nu merge să o copiezi, nu poţi să te prefaci. Te naşti cu boaşe ori ba. Unii sunt mai Hardcore decât alţii, toţi sunt tari. În clanţă… Dacă credeţi că doar fiindcă am trecut de 40 m-am înmuiat, vă înşelaţi amarnic.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PC2GwUz8V9k]
Mortiis – Perfectly Defect (2010)
Mortiis este proiectul norvegianului Håvard Ellefsen care şi-a început cariera muzicală ca basist în Emperor unde a zăbovit doar vreme de vre-un an după care de la începutul anilor ’90 s-a concentrat pe acest proiect şi alte trei proiecte paralele: Cintecele Diavolui, Fata Morgana, respectiv Vond.
În perioada 1993-1999 sub denumirea Mortiis a scos 7 albume, primele 6 fiind exclusiv create cu ajutorul sintetizatoarelor şi samplerelor şi conţin o muzică întunecată, ambientală. Turnura a reprezentat-o albumul „The Stargate” din ’99 pe care un aport semnificativ a adus şi solista Sarah Jezebel Deva (a furnizat voce şi pentru Cradle of Filth), dar şi introducerea mai multor instrumente între care şi chitara.
Următorul album, „The Smell of Rain” din 2001 are o orientare mai Electro-Pop, Ellefsen preia pentru prima oară şi microfonul iar în jurul său încet-încet se încheagă şi o formaţie chiar dacă cu excepţia lui nici un membru nu rămâne constant în trupă.
În 2004 este lansat următorul album, „The Grudge”, turnura finală din cariera grupului, Ellefsen se reorientează spre zona Rock-ului Industrial, riffurile solide Read more Mortiis – Perfectly Defect (2010)
NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010)
Mişto faci, mişto găseşti. E o vorbă de-a mea, da’ se pune.
E grav rău şi de tăvăleală! Ştiu, ştiu, ştiu! Probabil cu excepţia lu’ Frank Zappa, „roacării n-are umor”. Nu când vine vorba de Metal şi/sau trupa lor favorită. Mai ştiu că foarte mulţi ciumpalitici şi ciupacabre au pus botu’ anul trecut la faza cu Geoană preşedinte, vin minerii, se întorc comuniştii cu Iliescu-n frunte, etc, exact cum mulţi rockeri au pus botul şi la faza cu „True Metal”. Şi asta-i la fel ca scena politică mioritică: unii-s mai de dreapta sau mai de stânga (după caz sau… interes de moment) ca ceilalţi şi-n fapt sunt varză (o apă şi-un pământ) toţi. Metal „adevărat” şi… mai puţin adevărat. Dar să revin la umor. Pe americanii din Manowar poţi să-i iei Read more NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010)
alo! aterizează perversu’!
am numai nori şi păsări – sau păsărici? – în cap. aeroportul din Frankurt pare gara din Buftea pe lângă asta… şi dacă fiecare păsărică piere pe limba ei, eu vreau ca păsărica să piară pe limba mea. 😛
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Hsm5vW7hfQE]
P.S. LA MULŢI ANI TUDOR! (AKM)
twisted turns
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=q4XIdw6rmE4]
Buckethead – Spinal Clock (2010)
Tipul ăsta e dus. E irecuperabil. Dacă după accidentul suferit anul acesta cel puţin fizic se recuperează vizibil, la „mansardă” este neschimbat. Şi e bine, e bine aşa. Salvatorul găinilor din Kentucky se joacă şi de cele mai multe ori din joaca aceasta ne alegem şi noi cu câte o călătorie sonoră de calitate.
Anul trecut v-am povestit despre el şi cele 4 (!) albume scoase (vezi AICI), anul acesta a scos un album electro-acustic intitulat „Shadows Between the Sky” lansat în februarie, apoi şi-a făcut revenirea de după accident cu primul set din cele 5 preconizate ale proiectului alături de Bryan “Brain” Mantia şi Melissa Reese, „Best Regards”, un set de 5 CD-uri şi o incursiune într-o lume viu colorată a muzicii experimentale.
„Spinal Clock” este tot un experiment acustic, Brian Carroll alias Buckethead şi-a atârnat chitara-n cui şi a luat banjoul la frecat. A rezultat Read more Buckethead – Spinal Clock (2010)
mătase. neagră.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mGiS9K_JAnk]
David Sylvian – Sleepwalkers (2010)
Somnambuli. Despre asta vorbesc de ceva vreme încoace şi unii cred că-s răutăcios sau – mai rău – invidios. Avem senzaţia că trăim, în fapt umblăm chiauni, suntem toţi – sau aproape toţi – nişte somnambuli ce visează că trăiesc şi cred că au o viaţă. Dar dacă totul este fix invers, respectiv pe dos? Realitatea este o iluzie mascată de un decor bine gândit, viaţa este un vis – sau coşmar -, albul este negru şi frumosul urât. Eu nu aş exclude nici o ipoteză, dar da, unii – majoritatea – consideră că eu sunt nebun. Sau somnambul. Nu cred în nici o conspiraţie, ci în comoditate, delăsare, lăcomie, alte alea, fiţe pur umane.
Suntem consumatori comozi şi docili. Şi dispensabili. Somnambuli. Cum spune David: „Something to wake us From cultural slumbers, You fucking sleepwalkers Go on and sleep…”
Sylvian (52 de ani) nu este o faţă prea cunoscută, ca şi alţi pionieri ai muzicii electro-experimentale – vezi Gary Numan -, figura sa a rămas într-o obscuritate relativă. Trupa care l-a consacrat, Japan, activă din 1974 şi desfiinţată în 1982 când tocmai ajunseseră să atingă pragul popularităţii după al cincilea album „Tin Drum” lansat în 1981, a rămas şi ea la statut de cult mai ales în Japonia unde datorită numelui au avut un succes mult mai pronunţat ca-n Anglia natală.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YNYYRl86R4g]
Mama mea a avut vinilul „Tin Drum” şi piese ca „Ghosts”, „Still Life in Mobile Homes”, „The Art of Parties”, „Visions of China” sau „Talking Drum” m-au bântuit (ghosts…) din Read more David Sylvian – Sleepwalkers (2010)
