Aud tot mai des idiograma aceea comform căreia să gândim (judecăm) în afara cutiei. Cu toate acestea părinții, profesorii, prietenii, șefii și colegii noștrii, media și în general de la Gigel, șmecherul de la colțul blocului la țața Tanța, florăreasa, toată lumea ne împinge înapoi în cutie, ba, ne bagă cu capul la fund cât mai mult posibil. “Popeasca” aceasta cu una spunem și alta facem este totuși tot mai frustrantă cu atât mai mult cu cât ne-a adus unde ne-a adus, adică unde suntem, pe buza prăpastiei.
Nu că am un fix, dar de exemplu Facebook-ul. Nici picat cu ceară nu înțeleg de ce de exemplu un trust media cere privitorilor/cititorilor săi like-uri pe pagina lor de Facebook, altfel spus, de ce și-ar direcționa o companie privată traficul de internet spre site-ul unei alte companii private și astfel ar contribuii la creșterea profitului unei alte companii? Asta la un nivel mai macro. La nivel micro – individual – este la fel de stupid. Facebook-ul încet încet a ocupat tot spațiul virtual și este locul unde omul ține legătura cu fosta iubire din liceu, citește presa, ascultă muzică și privește video clipuri, crește oi virtuale în ferme virtuale, dă like-uri, dar niciodată. niciodată, niciodată nu părăsește acel spațiu – cutia – și niciodată nu este tentat să exploreze dincolo de suprafață – și superficial – vre-un subiect. Facebook-ul înlocuiește practic internet-ul, ba mai mult, pentru mulți ține loc de prieten, casă, familie, ba, este chiar tot universul. Deci cum e treaba aceea cu… cutia? Read more Care cutie? ›